Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Judit Vîlnei în Dosarul nr. 7.399/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 178D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt constituţionale, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 889 din 15 decembrie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 15 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 7.399/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Judit Vîlnei într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ emis de ministrul justiţiei în materia salarizării. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie discriminări sub aspectul recunoaşterii vechimii în specialitate între asistenţii judiciari aflaţi în exercitarea unui singur mandat, pe de o parte, şi cei care exercită consecutiv mai multe mandate, pe de altă parte. Astfel, prin dispoziţiile legale criticate a fost legiferată doar situaţia limitativă a asistenţilor judiciari care au fost numiţi în funcţie în condiţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, doar pentru un prim şi unic mandat, fără a lua însă în calcul şi situaţia existenţei mandatelor multiple obţinute de aceeaşi persoană în aceeaşi funcţie de asistent judiciar fără întrerupere în timp, la acelaşi angajator, cum este şi cazul autoarei excepţiei, care ocupă această funcţie din data de 8 iulie 2013 şi până în prezent, respectiv 2 mandate consecutive, acumulând astfel o vechime în funcţie efectivă de peste 5 ani. Sunt invocate dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 303/2004, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, şi se arată că pe durata de funcţionare a instituţiei asistentului judiciar (de peste 18 ani), unele instanţe au interpretat dispoziţiile legale privind „vechimea efectivă în funcţie“ plecând de la efectele ei benefice pentru sistemul de justiţie şi coroborând aceasta cu identitatea dispoziţiilor privind salarizarea asistenţilor judiciari şi a judecătorilor şi, acţionând în consecinţă, au pus în plată acest spor şi pentru asistenţii judiciari, privind aceasta ca pe o „împlinire a dreptului natural“ al sporului de fidelitate privit la modul general (a se vedea, în acest sens, Sentinţa civilă nr. 864 din 19 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 1.025/117/2008, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1.001/R din 16 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Cluj). Se arată că modalitatea de intrare în sistem sub forma mandatului de 5 ani care poate fi succesiv, cu posibilitatea reînvestirii în funcţie, nu împiedică acumularea vechimii în funcţia judiciară. Or, în aceeaşi situaţie sunt şi judecătorii care pun capăt exercitării funcţiei şi revin apoi în sistemul judiciar şi totuşi beneficiază în continuare de indemnizaţie de încadrare faţă de vechimea efectivă în funcţie. Toate acestea, mai sus arătate, sunt coroborate cu hotărârile judecătoreşti definitive şi/sau irevocabile prin care o parte dintre asistenţii judiciari în funcţie din ţară au câştigat în instanţă beneficiul vechimii efective în funcţie transpus prin majorarea indemnizaţiei de încadrare brute lunare. 6. Se apreciază că este contrar Constituţiei şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului să se creeze o discriminare între aceleaşi categorii de persoane în cazul asistenţilor judiciari aflaţi la primul mandat, în cazul cărora se aplică art. 16 din capitolul VIII secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, şi cei care, prin reînvestire, ajung să fie beneficiarii mandatelor multiple, pe care legea îi eludează, legiferându-se doar o situaţie parţială existentă în realitatea obiectivă a numirii în funcţie a asistentului judiciar, doar pentru o perioadă de 5 ani, uitând să se legifereze sub aspect salarial posibilitatea reînvestirii aceleiaşi persoane în această funcţie, situaţie ce ar determina acumularea unei vechimi în funcţia respectivă ce depăşeşte treapta 3-5 ani, fără a avea la bază criterii obiective şi fără a explica această măsură legislativă discriminatorie. 7. Se consideră, totodată, că atât timp cât niciun text legislativ nu interzice sau nu limitează exercitarea acestei funcţii doar pe perioada derulării unui singur mandat (situaţie în care art. 16 din capitolul VIII secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 ar prevedea un criteriu obiectiv al stabilirii indemnizaţiei lunare raportat la maximul vechimii pe care ar putea-o obţine un asistent judiciar la finalizarea mandatului de 5 ani pentru care a fost numit), cu atât mai mult o dispoziţie dintr-o lege a salarizării nu poate suprima dreptul de a exercita mai multe mandate ce dau posibilitatea beneficierii de vechimea reală în aceeaşi funcţie, prin limitarea raportării calculului indemnizaţiei la o vechime de doar 5 ani, eludând astfel situaţia mandatelor multiple. 8. Se mai susţine că discriminarea se produce şi faţă de categoria similară, respectiv faţă de judecătorul de judecătorie, la care se raportează stabilirea drepturilor salariale ale instituţiei asistentului judiciar. 9. Se afirmă că nu există nicio justificare pentru ca o categorie de beneficiari ai funcţiei de asistenţi judiciari numiţi şi reînvestiţi prin mandate multiple, fără întrerupere între ele, de natură să determine acumularea unei vechimi efective în funcţie şi în magistratură de 5 ani, să aibă un tratament diferenţiat şi discriminatoriu, prin eludare, ca urmare a nelegiferării şi fără a exista o justificare adecvată, faţă de categoria asistenţilor judiciari beneficiari ai unui mandat unic. Singurul criteriu de asemănare îl poate constitui momentul naşterii dreptului la indemnizaţie, în speţă, numirea în funcţie, iar derularea ulterioară în timp ar trebui să fie legiferată prin includerea fiecărei situaţii distincte. Astfel, Legea-cadru nr. 153/2017, prin art. 16 din capitolul VIII secţiunea a 3-a din anexa nr. V, stabileşte fără discriminare cum se calculează indemnizaţia cuvenită, însă creează un tratament discriminatoriu prin eludarea categoriei asistenţilor judiciari ce au fost numiţi şi reînvestiţi în mod succesiv în această funcţie, fără a exista o justificare obiectivă sau rezonabilă. Or, unde legiuitorul limitează, neacoperind legislativ o situaţie existentă în realitatea obiectivă a societăţii civile (posibilitatea exercitării funcţiei de asistent judiciar pe o perioadă mai mare de 5 ani), situaţia respectivă poate fi complinită ulterior prin interpretare sistematică. 10. Se mai arată că prin calculul drepturilor salariale cuvenite, ce se raportează la indemnizaţia de încadrare aferentă anului 2022, faţă de o vechime efectivă în funcţie de 3-5 ani, şi nu de 10-15 ani, se produce o diminuare considerabilă a drepturilor salariale cuvenite autoarei excepţiei pentru munca depusă. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care se stabileşte că soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare. 11. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 16 din capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei al anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Însă, din examinarea considerentelor încheierii de sesizare şi a notelor scrise ale autoarei excepţiei, se observă că, în realitate, sunt criticate doar dispoziţiile alin. (1) al art. 16 din capitolul VIII secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, potrivit cărora: „Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu indemnizaţia lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.“ 16. În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea generală a discriminării. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 16 alin. (1) din capitolul VIII secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare, iar prin Decizia nr. 295 din 25 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 12 septembrie 2023, Decizia nr. 458 din 1 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1108 din 22 noiembrie 2021, Decizia nr. 889 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 17 mai 2021, şi Decizia nr. 812 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 4 februarie 2021, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. 18. Astfel, prin Decizia nr. 295 din 25 mai 2023, precitată, paragraful 19, Decizia nr. 458 din 1 iulie 2021, precitată, paragraful 21, sau Decizia nr. 812 din 10 noiembrie 2020, precitată, paragraful 12, Curtea a reţinut, în esenţă, că prevederile de lege criticate reprezintă expresia opţiunii legiuitorului în materia salarizării asistenţilor judiciari, situată în marja sa de apreciere, permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie. Legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează să fie plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15. 19. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile constituţionale ale art. 16, prin Decizia nr. 295 din 25 mai 2023, precitată, paragraful 20, Decizia nr. 458 din 1 iulie 2021, precitată, paragraful 22, sau Decizia nr. 812 din 10 noiembrie 2020, precitată, paragraful 13, Curtea a reţinut că diferenţa de tratament juridic în raport cu judecătorii este justificată şi de faptul că asistenţii judiciari, deşi participă la constituirea completului de judecată, îndeplinesc doar un rol consultativ în înfăptuirea actului de justiţie, neputându-se pune semn de egalitate între activitatea desfăşurată de aceştia şi cea a judecătorilor. Cu toate acestea, recunoscând importanţa activităţii desfăşurate de asistenţii judiciari şi ţinând cont şi de obligaţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile ce le revin acestora, legiuitorul a înţeles să stabilească un nivel al indemnizaţiei corespunzătoare celei a judecătorului cu grad de judecătorie, prevăzută în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, la cap. I lit. A nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. Această reglementare nu contravine principiului egalităţii în drepturi, care nu are semnificaţia omogenităţii, astfel că situaţii obiectiv diferite justifică şi uneori chiar impun un tratament juridic diferenţiat. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (de exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999). 20. Având în vedere cele menţionate, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi prin raportare la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 21. De asemenea, acceptarea criticilor formulate cu privire la omisiunea legiuitorului de a reglementa salarizarea asistenţilor judiciari în raport cu vechimea efectivă în funcţie ar echivala cu transformarea Curţii Constituţionale în legiuitor pozitiv. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 458 din 1 iulie 2021, precitată, paragraful 24). 22. În raport cu cele enunţate, prin Decizia nr. 458 din 1 iulie 2021, paragraful 25, Curtea a reţinut că, prin conţinutul lor normativ, prevederile de lege criticate nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale şi, prin urmare, dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză. 23. În final, prin Decizia nr. 889 din 15 decembrie 2020, precitată, paragraful 24, Curtea a reţinut că invocarea unor considerente din jurisprudenţa sa referitoare la salarizarea unor categorii de personal plătit din fonduri publice nu are incidenţă în cauză, deoarece vizează ipoteze juridice diferite. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenţei mai sus invocate, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate sunt valabile şi în prezenta cauză. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Judit Vîlnei în Dosarul nr. 7.399/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din capitolul VIII secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
