Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, obiecţie formulată de un număr de 69 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.181 din 24 aprilie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 532A/2020. 3. Autorii sesizării au solicitat constatarea neconstituţionalităţii prevederilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, formulând atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi intrinsecă. 4. Astfel, se arată că prin introducerea debitorilor afectaţi de secetă în sfera de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, ca urmare a amendamentelor discutate şi admise, pentru prima dată, la nivelul Camerei Deputaţilor, se aduce atingere principiului bicameralismului, care, potrivit art. 61 din Constituţie, presupune că adoptarea legii este rezultatul voinţei întregii autorităţi legiuitoare, adică a Parlamentului, care este format din Senat şi Camera Deputaţilor. Or, în ceea ce priveşte legea analizată, textele privind includerea în domeniul de aplicare a legii a debitorilor afectaţi de secetă (deci nu de virusul SARS-CoV-2) nu au fost niciodată antamate şi analizate la nivelul primei Camere sesizate, care a fost Senatul, ci au fost pentru prima dată supuse dezbaterii şi aprobate în Camera decizională, adică în Camera Deputaţilor. Mai mult, diferenţa de conţinut juridic în ceea ce priveşte această categorie de debitori, spre deosebire de celelalte categorii de debitori, se remarcă şi printr-o perioadă mult mai îndelungată de suspendare a obligaţiilor de plată ce le revin acestora, respectiv până la data de 31 octombrie 2021. Or, acest lucru este de nepermis într-un stat de drept caracterizat prin bicameralismul parlamentar, aspect reţinut în mod ferm de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017. 5. Se mai susţine că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie privind principiul neretroactivităţii legii. 6. Astfel, autorii sesizării arată că acest lucru reiese clar din analiza prevederilor art. 6 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, astfel cum au fost modificate prin legea criticată. Restructurarea prevăzută de acest articol nu are sens decât dacă nu se prelungeşte creditul cu depăşirea limitei de vârstă. Dacă se poate prelungi creditul cu depăşirea limitei de vârstă, atunci nu mai este vorba de restructurare. 7. Dincolo de confuzia dintre restructurare şi prelungirea maturităţii creditului, care face textul neclar în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, pe fond, soluţia afectează sistemul de creditare, pentru că instituirea unei limite de vârstă de către instituţiile de credit este strâns legată de gestiunea riscului de credit şi de normele prudenţiale la acordarea creditului. Consecinţa imediată a aşa-zisei restructurări, cu depăşirea limitei de vârstă este reprezentată de o agravare a riscului de credit pe care creditorul nu a avut-o în vedere la încheierea contractului în raport cu legea în vigoare la data încheierii contractului. Din acest punct de vedere, întrucât legea nouă plasează în sarcina creditorului un risc de credit nou, suplimentar, pe care creditorul îl suportă integral şi exclusiv, este afectat principiul stabilităţii şi securităţii circuitului civil pe care se întemeiază chiar principiul neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. 8. De asemenea autorii susţin că încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile reiese şi din analiza prevederilor art. 2 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă, astfel cum au fost modificate prin legea criticată. Astfel, prin aceste prevederi, legiuitorul urmăreşte nu doar instituirea pe viitor a unei interdicţii de capitalizare a dobânzilor şi a comisioanelor, ci şi înlăturarea, pentru trecut, a capitalizării, stabilindu-se în acest sens că prevederile astfel modificate se aplică şi cererilor depuse după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, în forma iniţială. Prevederile referitoare la capitalizarea dobânzilor şi comisioanelor din legea de aprobare ajung să se aplice retroactiv. 9. Or, în aceste condiţii, nu se poate considera că legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 dispune numai pentru viitor, atât timp cât, în mod expres, în conţinutul acesteia se arată că prevederile sale vor fi aplicate şi unor acte înfăptuite anterior intrării sale în vigoare, respectiv cererilor formulate de debitori în intervalul de timp scurs între momentul intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 şi momentul intrării în vigoare a Legii de aprobare a acestui act normativ. Legea de aprobare vine să modifice, în mod retroactiv, raportul juridic stabilit în baza ordonanţei, ceea ce conduce la o insecuritate a raporturilor juridice caracterizată printr-o vădită inechitate în raporturile dintre debitori şi creditori. 10. Autorii sesizării susţin că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie în privinţa cerinţelor referitoare la claritatea legii, prin prisma previzibilităţii şi a respectării normelor de tehnică legislativă. 11. Astfel, din lectura art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă astfel cum a fost modificată prin legea criticată se desprinde concluzia că debitorul poate solicita suspendarea obligaţiei de plată până la 31 decembrie 2020, fără a avea posibilitatea de a solicita suspendarea pe o durată mai scurtă ori până la o dată mai apropiată în timp. Mai apoi, prin art. 3 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă astfel cum a fost modificată prin legea criticată se arată că debitorul poate opta să suspende obligaţia de plată pentru o perioadă care să nu depăşească data de 31 decembrie 2020, sugerându-se că acesta ar putea totuşi să ceară ca suspendarea să opereze până la o dată apropiată în timp, în dezacord cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) menţionate şi cu încălcarea cerinţelor de calitate a legii. 12. Prin raportare la prevederile art. 2 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă astfel cum au fost modificate prin legea criticată, se arată că aceasta nu conţine nicio prevedere referitoare la modalitatea concretă în care mecanismul prevăzut de lege ar urma să fie aplicat în ceea ce priveşte contractele de leasing, având în vedere natura specifică a obiectului acestor contracte de leasing operaţional sau financiar, care presupune transmiterea unui drept de folosinţă, iar nu acordarea unui împrumut. 13. Prin prevederile art. 2 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă astfel cum a fost modificată prin legea criticată, care nu fac nicio referire la categoriile de creditori definite prin art. 1, se dispune suspendarea fără nicio restricţie a oricărei forme de executare silită. Drept consecinţă, ar putea fi suspendate toate executările silite, fiind astfel afectate în mod inadmisibil toate categoriile de creditori, inclusiv executările în legătură cu minorii (recuperarea pensiei de întreţinere, stabilirea domiciliului minorului), cele vizând drepturi fundamentale ale cetăţenilor sau chiar ale statului român ori vizând patrimoniul public. 14. Or, în aceste condiţii, există aptitudinea ca orice debitor aflat în cursul unei proceduri de executare silită, indiferent de persoana creditorului şi de natura creanţei, să invoce prevederile citate mai sus ca temei pentru suspendarea executării silite, scop care nu a fost urmărit de iniţiatorii actului normativ, neexistând vreo altă prevedere sau menţiune în cuprinsul expunerii de motive care să justifice această teză. 15. Există o lipsă de corelare a alin. (7) şi (8) ale art. 2 din ordonanţa de urgenţă, astfel cum a fost aprobată prin legea criticată. În timp ce alin. (7) stabileşte ca regulă necesitatea de a nu fi fost declarată scadenţa anticipată a creditului, alin. (8) vine şi nesocoteşte complet această regulă, golind parţial de conţinut prevederile alin. (7) şi punând sub incidenţa legii şi debitorii aflaţi în procedura de executare silită. Astfel, declanşarea executării silite presupune drept premisă declararea scadenţei anticipate a creditului. Or, nu se clarifică la ce se referă această eligibilitate. Ea nu se poate referi nici la suspendarea obligaţiei de plată (pentru că debitorii se află în curs de executare silită) şi nici la suspendarea procedurii de executare silită atâta timp cât prin art. 8 alin. (4) se instituie un moratoriu cu privire la aceste proceduri până la 31 decembrie 2020. 16. Prevederile art. 3 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă astfel cum au fost modificate prin legea criticată nu stabilesc un conţinut minimal obligatoriu al cererii de suspendare a rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor, ceea ce va conduce, în practică, la un grad ridicat de insecuritate în ceea ce priveşte raporturile juridice vizate de legiuitor. 17. Astfel, este posibil ca, în lipsa unor elemente de identificare specifice, creditorii să nu poată determina, în propriile evidenţe, acele contracte de credit la care se referă cererile debitorilor. Totodată, în lipsa reglementării unei modalităţi uniforme de exprimare a solicitărilor, este posibil ca unii debitori care, în realitate, solicită creditorilor, spre exemplu, restructurarea sau renegocierea contractelor de credit, să fie consideraţi de către creditori ca având intenţia de a solicita suspendarea obligaţiei de plată a ratelor, potrivit prevederilor legii criticate. Lipsa stabilirii unei modalităţi uniforme, neechivoce de exprimare a consimţământului debitorului la aplicarea suspendării obligaţiilor de plată va conduce, în practică, la numeroase situaţii de incertitudine cu privire la soarta obligaţiilor izvorâte din contractele de credit. 18. Prin art. 3 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă astfel cum a fost aprobată prin legea criticată se stabileşte că debitorul răspunde numai pentru corectitudinea informaţiilor furnizate „băncilor“. Or, analizând aceste prevederi, se poate spune fie că legiuitorul a urmărit să înlăture obligaţia debitorului de a furniza informaţii corecte în relaţia cu celelalte entităţi cuprinse în noţiunea de „creditor“, fie că acesta a omis să coreleze dispoziţiile art. 3 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă astfel cum a fost aprobată prin legea de aprobare cu dispoziţiile art. 1 lit. a) şi art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ. Prima soluţie pare dificil de imaginat, singurul răspuns logic fiind că legiuitorul, din eroare, a omis să facă o corelare a textelor legale. Însă această omisiune conduce în mod direct la o lipsă de claritate şi de previzibilitate a legii, sancţionabilă cu constatarea neconstituţionalităţii. 19. Modificările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 prin legea de aprobare cuprind mai multe referiri eronate la natura actului normativ în discuţie, menţionând legea în locul ordonanţei de urgenţă. Astfel de referiri apar în: art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (4), art. 3 alin. (2) şi art. 3 alin. (3). 20. Previzibilitatea actului normativ a fost grav ştirbită ca urmare a completării ordonanţei de urgenţă a Guvernului cu alin. (1^1) la art. 2. Astfel, partea introductivă a textului este în contradicţie cu însuşi conţinutul actului normativ şi cu motivarea lui. Din motivarea amendamentului rezultă că textul se referă la producători agricoli. Din conţinutul textului rezultă că textul se referă la debitori afectaţi de secetă. Prin ipoteză, producătorii agricoli nu sunt consumatori, deci Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 nu se aplică. Prin urmare, nu poate fi vorba de o normă derogatorie de la aceste acte normative. Chiar dacă producătorul agricol este o persoană fizică, calitatea de producător o exclude pe cea de consumator. Textul este neclar, chiar greşit şi contravine normelor de tehnică legislativă. 21. De asemenea expresia „debitori afectaţi de secetă este generică“, ambiguă şi imprecisă. Mai mult decât atât, acest text nu este corelat cu alin. (1) al art. 2 menţionat. Ar rezulta că debitorii afectaţi de secetă (textul amendamentului, în ciuda motivării, face trimitere la debitorii afectaţi de secetă şi nu condiţionează acest impact de calitatea de producători agricoli, adică de sursa veniturilor sau de vreo legătură între activitatea agricolă şi credit) pot beneficia atât de facilitatea de la alin. (1), pe o durată de 6 luni, cât şi de facilitatea de la alin. (1^1), în măsura în care debitorii sunt afectaţi direct/indirect de secetă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât alin. (1) nu conţine nicio condiţie referitoare la impactul direct sau indirect al pandemiei cu SARS-CoV-2 asupra veniturilor debitorilor afectaţi de secetă. 22. În legătură cu art. 2 alin. (9) din ordonanţa de urgenţă, astfel cum a fost aprobată prin legea de criticată se arată că acest text este neclar, prin faptul că nu indică ce înseamnă debitori afectaţi indirect de secetă. În plus, amendamentul care a stat la baza acestui text nu este motivat per se, ci se face trimitere la motivarea altui amendament. 23. Mai mult, nu se înţelege ce înseamnă trimiterea la Ordinul ministrului afacerilor interne şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale. Chiar dacă ar fi vorba de Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului afacerilor interne nr. 97/63/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, nu este admisibil ca stabilirea unor asemenea condiţii să se facă prin acte normative inferioare (ordine ale unor miniştri). Eventualele acte normative inferioare (hotărâre a Guvernului, ordin al ministrului) pot fi adoptate pentru a organiza aplicarea legii, iar nu pentru a completa legea. 24. Prin modificarea, în Camera Deputaţilor, a alin. (6) al art. 2 din ordonanţa de urgenţă se schimbă radical sensul reglementării, norma devenind absurdă. Restructurarea nu are sens decât dacă nu se prelungeşte creditul cu depăşirea limitei de vârstă. Dacă se va prelungi creditul cu depăşirea limitei de vârstă, atunci nu mai este vorba de restructurare. Or, această confuzie între restructurare şi prelungirea maturităţii creditului face textul legal neclar în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie. 25. Textul art. 6 din lege este incoerent şi „ininteligibil“ şi chiar incorect gramatical, deşi a rămas singurul text din tot cuprinsul ordonanţei în care se mai face referire la „combaterea pandemiei“ şi „starea de urgenţă decretată“, fiind, în consecinţă, neconstituţional. 26. Se mai susţine că legea criticată a fost adoptată fără o fundamentare efectivă a modificărilor pe care le reglementează, cu încălcarea obligaţiei legale de motivare a proiectelor de acte normative şi de prezentare a impactului pe care legea îl va genera la nivel socio-economic, bugetar sau juridic (obligaţii instituite expres de art. 32 din Legea nr. 24/2000 şi de art. 74 din Regulamentul Senatului), aceasta în contextul în care este evident, chiar şi pentru nespecialişti în domeniul economic, că lipsirea timp de 9 luni (termen stabilit arbitrar, fără nicio fundamentare a impactului pe care îl va produce în practică) a instituţiilor de credit, care sunt infrastructuri critice naţionale, şi a instituţiilor financiare nebancare de veniturile aferente ratelor pentru creditele acordate va avea un impact deosebit de ridicat asupra lichidităţii şi solvabilităţii acestora. 27. Practic, timp de 9 luni, entităţile creditoare vizate de lege vor fi lipsite atât de sursele de venit (nu este vorba numai de dobânzi), dar mai ales de propriile fonduri (capitalul împrumutat), aspecte al căror impact financiar a fost ignorat de legiuitor. 28. Lipsa motivării rezultă şi din inexistenţa unei consultări prealabile cu entităţile al căror patrimoniu este în mod evident afectat prin măsurile impuse de lege, consultare care a existat în ceea ce priveşte soluţiile propuse prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului, şi care este în mod evident necesară pentru evaluarea impactului. 29. Se mai invocă prevederile art. 98 din Regulamentul Senatului şi ale art. 6 alin. (3), art. 7, art. 20, art. 30-33 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, arătându-se că modificările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 prin legea de aprobare nu au fost însoţite şi de un studiu de impact. 30. Din prevederile indicate rezultă, pe de o parte, caracterul obligatoriu al studiului de impact, iar, pe de altă parte, domeniile în legătură cu care acesta trebuie efectuat (efectele asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, efectele sociale, economice, legislative pe care propunerea le poate genera). Un studiu de impact ar trebui să cuantifice efectele negative asupra lichidităţii şi solvabilităţii băncilor, dar şi asupra consumatorilor, companiilor şi economiei în ansamblu prin reducerea drastică a creditării. Includerea debitorilor ale căror expuneri înregistrau deja restanţe la plată la momentul declarării stării de urgenţă nu se încadrează printre măsurile care beneficiază de o aplicare flexibilă a cerinţelor de reglementare conform recomandărilor autorităţilor bancare europene şi naţionale. 31. Existenţa întârzierilor la plată indică probleme financiare cu care debitorii se confruntau şi înainte de declararea stării de urgenţă, care nu au legătură cu pandemia, iar orice facilitate/măsură de restructurare acordată acestor debitori este de natură să afecteze imediat poziţia de solvabilitate a instituţiilor bancare. Executările silite începute anterior intrării în vigoare a legii nu au nicio legătură cu declararea stării de urgenţă sau efectele economice ale pandemiei. 32. În acest sens, Curtea Constituţională a constatat recent prin Decizia nr. 139 din 13 martie 2019 că lipsa unui studiu de impact pentru fundamentarea temeinică a iniţiativelor legislative, astfel încât actul normativ să răspundă unor nevoi sociale reale şi dreptăţii sociale, generează neconstituţionalitatea întregului act normativ. 33. Autorii sesizării susţin că este criticabil din perspectiva art. 16 din Constituţie şi mecanismul prevăzut de legiuitor prin legea de aprobare analizată, care presupune transmiterea de către debitor doar a unei notificări prin care să fie solicitată suspendarea obligaţiilor de plată. În plus, această notificare nu are un format standard, iar debitorul, altul decât persoana fizică, nu are obligaţia legală de a furniza informaţii suplimentare creditorului pentru a justifica îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 6. Practic, creditorul nu are nicio posibilitate de a verifica respectarea dispoziţiilor art. 6, fiind lipsit de orice remediu judiciar în cadrul căruia să aibă ocazia de a face dovada contrară şi de a împiedica astfel instituirea suspendării obligaţiilor debitorului. În ceea ce priveşte debitorul persoană fizică, acesta nici măcar nu este ţinut la îndeplinirea vreunei condiţii dintre cele prevăzute la art. 6, fiind liber să solicite suspendarea obligaţiilor de plată după bunul plac, fără a se putea lovi de vreun refuz ori de vreo contestaţie din partea creditorului. 34. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate. 35. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 36. Astfel, raportându-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi Decizia nr. 718 din 8 noiembrie 2017, se arată că admiterea argumentaţiei autorului sesizării ar putea avea ca principală consecinţă eliminarea rolului de Cameră de reflecţie al Senatului, în sensul că acesta ar stabili definitiv conţinutul normativ al proiectului de lege, cu rezultatul că cea de-a doua Cameră, Camera Deputaţilor, în calitatea sa de Cameră decizională în materie, nu ar putea avea posibilitatea să modifice sau să completeze legea dedusă controlului de constituţionalitate, ci doar să o aprobe ori să o respingă. 37. În ceea ce priveşte presupusa încălcare a principiului neretroactivităţii legii, prin raportare la faptul că restructurarea creditului „cu depăşirea limitei de vârstă atrage o agravare a riscului de credit pe care creditorul nu a avut-o în vedere la încheierea contractului în raport cu legea în vigoare la data încheierii contractului“, se arată că legea supusă controlului de constituţionalitate modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior, şi anume obligă creditorii să procedeze la restructurarea creditelor cu depăşirea limitei de vârstă dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alineatul respectiv. Este evident că nu se poate reţine o încălcare a principiului neretroactivităţii legii. 38. Referitor la susţinerea potrivit căreia prevederile legii vor fi aplicate şi unor acte înfăptuite anterior intrării sale în vigoare, respectiv cererilor formulate de debitori în intervalul de timp scurs între momentul intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 şi momentul intrării în vigoare a legii de aprobare a acestui act normativ, legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, astfel că destinatarii vor fi obligaţi să respecte dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 aşa cum acestea au fost modificate prin legea sa de aprobare. Mai mult, se apreciază că este mai curând o chestiune care ţine de aplicarea legii, domeniu ce excedează controlului de constituţionalitate, întrucât, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului sau contrar Constituţiei. 39. Legea dedusă controlului de constituţionalitate răspunde cerinţelor privind claritatea, precizia şi previzibilitatea normelor juridice. Legea este clară, întrucât în conţinutul său nu se regăsesc pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii. Aceasta este precisă, deoarece este redactată într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicaţii sau justificări. Conceptele şi noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv, iar stabilitatea soluţiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil şi univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Existenţa unor probleme de interpretare şi aplicare a legii este inerentă oricărui sistem de drept, deoarece, în mod inevitabil, normele juridice au un anumit grad de generalitate. 40. Întinderea noţiunii de previzibilitate depinde însă, într-o largă măsură, de conţinutul textului respectiv, de domeniul la care se referă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Asemenea consecinţe nu au nevoie să fie previzibile cu o certitudine absolută. O atare certitudine, oricât de dorită ar fi, este imposibil de realizat şi, mai mult, poate da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a precizat, în mod constant, că Legea nr. 24/2000 nu constituie, în sine, o normă de rang constituţional, chiar dacă nerespectarea prevederilor sale se constituie într-un veritabil criteriu de constituţionalitate prin prisma aplicării art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală (Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016). Astfel, nu pot fi absolutizate criteriile stabilite prin Legea nr. 24/2000. 41. În speţă, autorii sesizării încearcă să demonstreze lipsa de previzibilitate a normelor cuprinse în legea supusă controlului de constituţionalitate prin afirmaţii speculative, ipotetice şi pur subiective. Spre exemplu, aceştia susţin că, pe de-o parte, legea acordă dreptul debitorilor de a cere suspendarea obligaţiei de plată numai pentru întreagă perioadă până la 31 decembrie 2020, conform art. 2 alin. (1), iar, pe de altă parte, legea acordă dreptul debitorilor de a cere suspendarea obligaţiei de plată şi pentru o perioadă mai scurtă, anterioară datei de la 31 decembrie 2020, potrivit art. 3 alin. (4). O simplă citire a celor două articole ale legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 este de natură să clarifice modalitatea de aplicare a acestora. Astfel, art. 2 alin. (1) prezintă cu caracter general perioada până la care se poate solicita suspendarea obligaţiei de plată, iar art. 3 alin. (4) completează cu precizări suplimentare modalitatea şi perioada în care acesta poate produce efecte. În acelaşi fel, ipotetic şi subiectiv, sunt toate celelalte argumente prezentate de autorii sesizării prin care încearcă să demonstreze lipsa de previzibilitate ale actului normativ, cu toate că redactarea acestuia este realizată într-un stil specific normativ. 42. În ceea ce priveşte susţinerile potrivit cărora prevederile legale criticate nu sunt însoţite de nicio motivare, fundamentare sau de evaluare a impactului pe care le au aceste intervenţii, acestea nu au niciun fundament juridic, întrucât au fost respectate întru totul dispoziţiile legale privitoare la motivarea proiectelor de acte normative. În acest sens, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere, însoţit de expunerea de motive a iniţiatorilor, fiind în deplină conformitate cu prevederile art. 30-32 din Legea nr. 24/2000. 43. În ceea ce priveşte efectuarea unui studiu de impact, art. 7 alin. (3^1) din Legea nr. 24/2000 prevede că aceasta este obligatorie în cazul propunerilor legislative, al proiectelor de legi şi al altor proiecte de acte normative care au impact asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. După cum se poate lesne observa, legea supusă controlului de constituţionalitate nu are un impact asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Totodată, potrivit art. 30 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 24/2000, studiile de impact se mai realizează în cazul proiectelor de legi de importanţă şi complexitate deosebită şi al proiectelor de legi de aprobare a ordonanţelor emise de Guvern în temeiul unei legi de abilitare şi supuse aprobării Parlamentului, lăsând la latitudinea legiuitorului necesitatea efectuării unui asemenea studiu, în funcţie de obiectul de reglementare al iniţiativei legislative. În ceea ce priveşte încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, prin raportare la normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ca urmare a neîntocmirii studiului de impact, Curtea Constituţională a constatat că art. 30 din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia studiile de impact sunt obligatorii în cazul proiectelor de legi de importanţă şi complexitate deosebită, „nu are valoare constituţională şi nu poate constitui norma de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate“ (Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018). 44. Preşedintele Senatului apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 45. Astfel, se arată că, în sesizarea pe care o vor dezbate şi soluţiona judecătorii constituţionali, se confruntă două voinţe adverse: pe de o parte, este voinţa legislativă a unei majorităţi a membrilor Parlamentului - aparţinând mai multor grupuri parlamentare (altfel, adverse politic unul altuia, dar unite acum în scopul sprijinirii unor categorii de debitori afectaţi financiar de măsurile luate de Guvern, corespunzător stării de urgenţă în care s-a aflat România în ultimele 60 de zile) - şi, pe de altă parte, grupul de deputaţi ai Partidului Naţional Liberal, care contestă constituţionalitatea amendamentelor aduse de Camera Deputaţilor, ca for legislativ decizional, conţinutului juridic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2000, în forma adoptată de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie. Acest act normativ aprobat de Parlament are ca scop, aşa cum se arată în expunerea sa de motive, „crearea unor facilităţi privind obligaţiile de plată a ratelor şi dobânzilor scadente aferente împrumuturilor acordate unor categorii de debitori defavorizaţi de măsurile luate de Guvern pentru limitarea efectelor sociale ale actualei pandemii SARS-CoV-2“. În forma aprobată de Parlament, cu amendamentele votate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, actul normativ a cărui constituţionalitate este contestată avantajează unele categorii de debitori, în detrimentul unor instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare, care, astfel, nu mai pot obţine profiturile preconizate de pe urma împrumuturilor pe care le-au acordat. 46. Chestiunile juridice ridicate în acest dosar sunt nemijlocit şi esenţial legate de o importantă valoare socială cu valenţe constituţionale care, potrivit art. 4 alin. (1) din Constituţie, este unul dintre fundamentele statului român. Este vorba despre solidaritatea cetăţenilor, căreia Adunarea Constituantă i-a conferit valoarea şi forţa juridică ale unui principiu constituţional. 47. Prin introducerea în cuprinsul legii, de către Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională, a unor amendamente care nu au făcut obiectul dezbaterii şi votării în Senat, Camera Deputaţilor a extins categoriile de debitori, ale căror obligaţii de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor primite de la diferite instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare au fost suspendate până la o anumită dată. 48. Filosofia de reglementare normativă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 este instituirea unor forme de protejare financiară a unor categorii defavorizate de debitori în contextul în care Banca Naţională a României a apreciat, în comunicatul din 24 martie 2020, că acest lucru este posibil. 49. În concordanţă cu propria sa jurisprudenţă, instanţa de contencios constituţional poate constata că, în calitate de Cameră decizională, Camera Deputaţilor nu a modificat substanţial obiectul reglementării normative cuprinse în ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern, neputându-se susţine, deci, încălcarea de către Parlament a principiului bicameralismului, consacrat în art. 61 alin. (2) din Constituţie. 50. Asocierea stabilităţii circuitului civil cu principiul constituţional al neretroactivităţii legilor este forţată şi lipsită de orice temei. În realitate, prin această obiecţie de neconstituţionalitate, autorii sesizării intenţionează să limiteze posibilitatea legiuitorului ca în anumite situaţii economice şi sociale, cum este şi cea avută în vedere de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, dar şi în alte situaţii cu efecte similare, de a interzice practica nocivă a capitalizării dobânzilor şi comisioanelor, practică la care recurg mai multe bănci comerciale şi alte instituţii financiare nebancare. 51. O altă critică de neconstituţionalitate adusă Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 se referă la încălcarea principiului calităţii şi previzibilităţii legii. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate vizează mai multe aspecte din care ar decurge neconstituţionalitatea legii, toate subsumate nerespectării dispoziţiilor Legii nr. 24/2000. Concret, sunt invocate pretinse neconcordanţe de exprimare între diferite texte legale care ar da naştere la efecte juridice contradictorii. Analiza gramaticală dovedeşte însă că textele legale reglementează ipoteze diferite [a se vedea pretinsa contradicţie între conţinutul art. 2 alin. (1) şi al art. 3 alin. (4) din lege]. De pildă, în sesizare se afirmă că din cuprinsul art. 2 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, astfel cum a fost aprobată prin legea de aprobare nu rezultă modalitatea concretă în care mecanismul financiar reglementat de legiuitor urmează să fie pus în aplicare, de unde ar decurge caracterul imprecis al reglementării, cu repercusiuni asupra calităţii de ansamblu a legii şi, nemijlocit, asupra securităţii juridice a relaţiilor sociale care cad sub incidenţa actului normativ adoptat de Parlament. Critica formulată este lipsită de obiect, întrucât art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 prevede că, în aplicarea acesteia, Ministerul Finanţelor Publice elaborează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă a Guvernului norme de aplicare care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. 52. În ceea ce priveşte lipsa unei motivări reale şi a lipsei unui studiu de impact, expunerea de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 acoperă conţinutul normativ al legii de aprobare a ordonanţei respective, iar conţinutul juridic şi efectele sociale şi financiare pe termen lung ale amendamentelor aduse legii în Camera Deputaţilor nu le depăşesc principial pe cele ale ordonanţei de urgenţă menţionate. 53. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 54. În ceea ce priveşte principiul bicameralismului, acesta arată că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, pentru a putea constata o încălcare a principiului menţionat este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii: 1) să existe deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului; 2) să existe o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Analizând actul normativ criticat prin prisma criteriilor stabilite pe cale jurisprudenţială se arată că sfera beneficiarilor suspendării creditelor a fost extinsă de Camera Deputaţilor şi la o altă categorie, respectiv categoria debitorilor afectaţi de secetă. Aceste completări nu se rezumă, prin urmare, la materia supusă dezbaterii în Camera de reflecţie, ci instituie reglementări noi, ce nu au fost supuse dezbaterii decât în Camera decizională. În cazul de faţă, forma adoptată de Senat vizează doar categoria debitorilor afectaţi de efectele stării de urgenţă decretate în contextul epidemiei cu SARS-CoV-2, în timp ce forma adoptată de Camera Deputaţilor cuprinde o nouă categorie de beneficiari ai măsurilor propuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, respectiv debitorii afectaţi de secetă. Această deosebire de conţinut juridic relevă, în acelaşi timp, şi o deviere de la scopul actului normativ aprobat, aşa cum este conturat în instrumentul de motivare şi prezentare. Totodată, completările menţionate au determinat şi modificarea configuraţiei actului normativ, dat fiind că forma adoptată de Camera Deputaţilor prezintă, la nivelul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, două noi alineate, respectiv alin. (1) şi alin. (9). În cazul actului normativ criticat, includerea categoriei debitorilor afectaţi de secetă alături de debitorii afectaţi de efectele stării de urgenţă decretate în contextul epidemiei cu SARS-CoV-2 nu se corelează cu scopul actului normativ, întrucât nu rezultă vreo legătură a primei categorii cu contextul social şi economic ce a impus reglementarea. 55. În concluzie, având în vedere că sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile necesare pentru a deduce o încălcare a principiului bicameralismului, critica de neconstituţionalitate prin raportare la art. 61 alin. (2) din Constituţie este considerată întemeiată. 56. În legătură cu principiul neretroactivităţii legii se arată că, aşa cum precizează şi autorii sesizării, potrivit modificărilor efectuate de Camera Deputaţilor, interdicţia capitalizării dobânzilor se aplică şi cererilor depuse anterior intrării în vigoare a acestor prevederi, respectiv cererilor depuse după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020. În acest sens, Guvernul susţine că principiul neretroactivităţii legii civile este regula juridică potrivit căreia o lege se aplică numai situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, nu şi situaţiilor anterioare acestei date. Noua lege nu poate afecta situaţiile juridice definitiv formate (constituite, modificate sau stinse) şi nici efectele produse de acestea înainte de intrarea sa în vigoare. 57. Aşadar, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2 alin. (3), acestea sunt contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie din moment ce chiar legiuitorul precizează că aceste dispoziţii se aplică retroactiv. 58. În continuare, se arată că prevederile art. 2 alin. (6) tind la modificarea uneia dintre condiţiile iniţiale de acordare a creditelor, respectiv a vârstei maxime la sfârşitul perioadei de creditare. Astfel, prin aceste prevederi se modifică în mod retroactiv condiţiile de acordare a creditului avute în vedere de către creditori la momentul încheierii contractelor. Or, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, o situaţie juridică produce acele efecte juridice care sunt prevăzute de legea în vigoare la data constituirii ei (tempus regit factum). În consecinţă, contractele de credit pot produce doar acele efecte prevăzute de legea în vigoare la momentul formării acordului de voinţe. Prin urmare, critica de neconstituţionalitate a art. 2 alin. (6), realizată în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituţie, este întemeiată. 59. În legătură cu necorelarea între art. 2 alin. (1) şi art. 3 alin. (4), aşa cum au fost modificate prin legea de aprobare, Guvernul susţine că între cele două dispoziţii există o necorelare, dispoziţiile criticate putând fi contradictorii în măsura în care, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1), suspendarea se poate face până la o dată fixă, respectiv 31 decembrie 2020, iar potrivit prevederilor art. 3, data până la care poate opera suspendarea obligaţiei de plată ar putea fi şi una aleasă de debitor cu încadrarea în termenul maxim 31 decembrie 2020. Or, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, „existenţa unor soluţii legislative contradictorii şi anularea unor dispoziţii de lege prin intermediul altor prevederi cuprinse în acelaşi act normativ conduc la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei.“ 60. Aşadar, Guvernul susţine că prevederile art. 3 sunt în contradicţie cu cele ale art. 2 alin. (1), anulându-le pe acestea din urmă cu consecinţa încălcării principiului securităţii juridice şi a exigenţelor de claritate şi previzibilitate ale normei, prevăzute de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 61. În legătură cu critica potrivit căreia art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, în forma modificată, nu conţine nicio prevedere referitoare la modalitatea concretă în care mecanismul prevăzut de lege ar urma să fie aplicat în ceea ce priveşte contractele de leasing, Guvernul susţine că prin aceste critici, invocând omisiunea legiuitorului, autorii sesizării tind, de fapt, să solicite completarea normei cu un mecanism specific aplicabil contractelor de leasing. Or, aceasta este o operaţiune ce intră în sfera atribuţiilor legiuitorului, potrivit art. 61 din Constituţie, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 102 din 25 februarie 2016, critica fiind, prin urmare, inadmisibilă. 62. În continuare se arată că, potrivit autorilor sesizării, în cadrul art. 2 alin. (4) „nu se face nicio trimitere la categoriile de creditori definite prin art. 1, ci se dispune suspendarea fără nicio restricţie a oricărei forme de executare silită“. Drept consecinţă, ar putea fi suspendate toate executările silite, fiind astfel inadmisibil afectate toate categoriile de creditori, inclusiv executările silite în legătură cu minorii (recuperarea pensiei de întreţinere, stabilirea domiciliului minorului), cele vizând drepturile fundamentale ale cetăţenilor sau chiar ale statului român ori vizând patrimoniul public. Guvernul arată că, având în vedere că norma face referire de o manieră generală la orice proceduri de executare silită şi nu face nicio trimitere la categoriile de debitori definite prin art. 1, îndepărtându-se de obiectul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, cu consecinţa afectării tuturor categoriilor de creditori, chiar a celor ce nu sunt parte a unui contract de credit sau de leasing, aceste prevederi ar putea fi de natură să aducă atingere principiului securităţii juridice, în componenta sa privind claritatea şi previzibilitatea legii, prevăzut de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 63. În legătură cu critica prin care autorii sesizării învederează „o lipsă de corelare a alin. (7) şi (8) ale art. 2 din lege“, Guvernul arată că prevederile alin. (7) sunt contradictorii celor de la alin. (8), întrucât începerea executării silite este precedată, întotdeauna, de scadenţa creditului. Lipsa de corelare a acestor prevederi atrage şi neclaritatea sferei beneficiarilor prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, cu consecinţa imposibilităţii aplicării mecanismului de suspendare a creditelor. 64. Prin raportare la critica referitoare la prevederile art. 3 alin. (1), prin care autorii sesizării susţin că „lipsa stabilirii, prin intermediul legii, a unui conţinut minimal obligatoriu al cererii va conduce, în practică, la un grad ridicat de insecuritate în ceea ce priveşte raporturile juridice vizate de legiuitor“, Guvernul arată că notificarea de imposibilitate temporară de plată nu are un conţinut prestabilit, uniform, de natură să permită identificarea tuturor informaţiilor necesare pentru a putea opera suspendarea creditelor, putând atrage dificultăţi de aplicare în practică. Astfel, se arată că reglementarea criticată nu reprezintă o modalitate de legiferare care să confere destinatarului normei configurarea în mod rezonabil a conduitei de urmat pentru că norma juridică nu determină în mod precis şi lipsit de echivoc conţinutul minimal al cererii/notificării. 65. În legătură cu critica referitoare la prevederile art. 3 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă astfel cum au fost modificate prin legea criticată, Guvernul apreciază că prevederile legale criticate fac referire doar la o singură categorie dintre cele enumerate în definiţie, respectiv băncile, noţiunea de bănci nefiind corelată cu definiţia creditorului conturată la art. 1 lit. a). Astfel, lipsa de corelare poate duce la interpretări neunitare în practică, lipsind norma în cauză de previzibilitatea necesară normelor legale. 66. Prin raportare la critica autorilor sesizării care susţin că „modificările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 prin Legea de aprobare cuprind mai multe referiri eronate la natura actului normativ în discuţie, menţionând legea în locul ordonanţei de urgenţă“, în cadrul mai multor texte - printre care art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (4), art. 3 alin. (2), art. 3 alin. (3) - unde se fac referiri eronate la categoria actului normativ, respectiv se fac trimiteri la lege în locul ordonanţei de urgenţă, Guvernul arată că, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, „Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie“. 67. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia previzibilitatea actului normativ a fost grav ştirbită ca urmare a completării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 cu alin. (1^1) la art. 2 şi că partea introductivă a textului este în contradicţie cu însuşi conţinutul normativ şi cu motivarea lui, Guvernul susţine că sintagma „debitori afectaţi de secetă“ este de natură să genereze confuzii şi ambiguitate în procesul de aplicare şi interpretare a legii. Această modalitate de reglementare poate avea consecinţe negative asupra respectării principiului legalităţii, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, existând pericolul afectării stabilităţii raporturilor juridice prin încălcarea exigenţelor de calitate a legii, respectiv previzibilitatea şi claritatea legii. 68. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse de autorii sesizării prin raportare la art. 2 alin. (9) din ordonanţa de urgenţă, astfel cum a fost aprobată prin legea criticată, în legătură cu sintagma „debitori afectaţi de secetă“, Guvernul arată că sunt aplicabile, mutatis mutandis, argumentele prezentate mai sus, precum şi considerentele Deciziei nr. 62 din 13 februarie 2018. 69. În ceea ce priveşte trimiterea la „ordinul comun al ministrului afacerilor interne şi ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale“, Guvernul susţine că orice trimitere la un act normativ trebuie să se facă respectând art. 39 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, conform căruia „Referirea într-un act normativ la alt act normativ se face prin precizarea categoriei juridice a acestuia, a numărului sau a titlului şi a datei publicării acelui act sau numai a categoriei juridice şi a numărului, dacă astfel orice confuzie este exclusă“. Astfel, Guvernul arată că trimiterea generică la „ordinul comun al ministrului afacerilor interne şi ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale“ nu permite identificarea actului normativ în cauză, neîndeplinind cerinţele de claritate şi predictibilitate prevăzute de normele de tehnică legislativă. În acest sens sunt relevante cele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015. Astfel de prevederi sunt contrare principiului ierarhiei actelor normative prevăzut de art. 4 din Legea nr. 24/2000, cu consecinţa lipsirii legislaţiei vizate de orice calitate normativă, criteriu de constituţionalitate indispensabil conform art. 1 alin. (5) din Constituţie. Se are în vedere că este necesar ca legislaţia de nivel primar să asigure claritate şi precizie, astfel încât drepturile subiectelor asupra cărora se vor aplica normele să fie garantate, legislaţia de nivel secundar trebuie să asigure cadrul pentru a organiza executarea legilor, iar normele de nivel terţiar trebuie să prevadă doar completările tehnice necesare care ar încărca inutil un text al legii sau al hotărârii Guvernului. Prin lăsarea la latitudinea miniştrilor în cauză a stabilirii unor elemente esenţiale ale suspendării creditelor acordate debitorilor afectaţi de secetă sunt atinse cerinţele de claritate şi predictibilitate ale legii, cu consecinţa încălcării dreptului de proprietate al creditorilor, aşa cum au semnalat şi autorii sesizării. 70. Referitor la critica privind modificarea, în Camera Deputaţilor, a art. 2 alin. (6), prin care se califică în mod eronat drept restructurare a creditului prelungirea contractelor de credit peste limita de vârstă, Guvernul arată că, potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, „Termenii de specialitate pot fi utilizaţi numai dacă sunt consacraţi în domeniul de activitate la care se referă reglementarea“. Astfel, se impune ca termenii de specialitate să fie folosiţi cu respectarea sensului acestora consacrat în acte normative din domeniu. În caz contrar, utilizarea improprie a unor noţiuni poate crea un climat de imprevizibilitate a normelor în cauză, precum şi probleme de la punerea în aplicare, cu încălcarea principiului securităţii juridice. 71. Ultima critică de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, vizează art. 6 din lege, autorii sesizării limitându-se la a reproduce dispoziţiile acestuia şi a preciza că textul este „ininteligibil“ şi „incorect gramatical“, fără a clarifica relaţia de contrarietate cu dispoziţiile constituţionale invocate. Guvernul arată că instanţa de contencios constituţional a statuat, în jurisprudenţa sa, că prin caracterul general al dispoziţiilor constituţionale invocate, precum şi lipsa explicitării pretinsei relaţii de contrarietate a prevederilor legale criticate faţă de acestea nu se poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate. 72. Guvernul apreciază ca fiind întemeiate criticile autorilor sesizării referitoare la lipsa motivării şi a studiului de impact prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie. 73. Cea din urmă critică de neconstituţionalitate este realizată în raport cu art. 16 din Constituţie, vizând mecanismul transmiterii notificării imposibilităţii temporare de plată, reglementat la art. 3 din ordonanţa de urgenţă, astfel cum a fost aprobată prin legea criticată. Astfel, aceasta se raportează la diferenţa pe care o determină mecanismul transmiterii notificării. Această diferenţă constă în faptul că persoanele juridice nu sunt obligate să îndeplinească niciun fel de formalităţi în vreme ce persoanele fizice sunt obligate să transmită o notificare în format letric sau prin poştă electronică. Cu toate acestea, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale pot fi create premisele încălcării art. 16 din Constituţie în situaţia în care se vorbeşte despre cazuri egale, or situaţia debitorului şi a creditorului nu permite uniformitate de tratament, dat fiind că aceste categorii nu se află în situaţii analoge. De asemenea, prin raportare la art. 16 din Constituţie poate fi constatată o încălcare prin prisma calităţii de persoane juridice a creditorilor numai dacă regimul juridic diferit s-ar răsfrânge asupra cetăţenilor, implicând o inegalitate a lor în faţa legii şi a autorităţilor publice, aşa cum a fost reţinut de Curtea Constituţională, aspecte nesemnalate în sesizare. Pentru considerentele de mai sus, se arată că acea critică raportată la art. 16 din Constituţie este neîntemeiată. 74. La dosarul cauzei, Societatea de avocaţi Dragne şi Asociaţii, prin avocat Mihai Iorga, în numele clientului lor BNP Paris Personal Finance - S.A. Paris Sucursala Bucureşti, a depus în calitate de amicus curiae un punct de vedere întocmit de domnul profesor universitar emerit doctor Corneliu Bîrsan prin care se solicită admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, în aceeaşi calitate de amicus curiae, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, prin mandatar avocat doctor Claudiu Constantin Dinu, şi Societatea Stoica şi Asociaţii, prin domnul profesor universitar emerit doctor Valeriu Stoica, în numele Asociaţiei Române a Băncilor, au depus puncte de vedere prin care solicită admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate. 75. La termenul de judecată fixat pentru data de 27 mai 2020, Curtea a amânat dezbaterile pentru data de 17 iunie 2020, când a amânat pronunţarea pentru data de 8 iulie 2020 şi, din nou, pentru data 15 iulie 2020, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului şi al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 76. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 77. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, care au următorul conţinut: "ARTICOL UNIC Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37 din 30 martie 2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 30 martie 2020, cu următoarele modificări şi completări: "1. La articolul 1, literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins: a) creditori - instituţii de credit definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, entităţi înregistrate care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe, instituţii financiare specializate prin care se derulează finanţarea unor proiecte de importanţă strategică în concordanţă cu politicile guvernamentale de susţinere a mediului de afaceri românesc şi instituţii financiare nebancare definite potrivit Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi sucursalele instituţiilor de credit şi ale instituţiilor financiare nebancare din străinătate care desfăşoară activitate pe teritoriul României, cu excepţia Caselor de Ajutor Reciproc; b) debitori - persoanele juridice, persoanele fizice, inclusiv persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale ce funcţionează potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, profesiile liberale şi cele care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei din contractele de credit, respectiv leasing, cu excepţia instituţiilor de credit definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, cu modificările şi completările ulterioare.2. La articolul 1, literele c)-g) se abrogă. 3. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 2 (1) Prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările ulterioare, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 90/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se suspendă, la cererea debitorului, până la 31 decembrie 2020, prin prelungirea corespunzătoare a maturităţii creditului, fără costuri suplimentare. (1^1) Prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 cu modificările ulterioare şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor afectaţi de toate tipurile de secetă de către creditori până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se suspendă la cererea debitorului cu până la 18 luni, dar nu mai mult de 31 octombrie 2021, prin prelungirea corespunzătoare a maturităţii creditului, fără costuri suplimentare. (2) Măsura prevăzută la alin. (1) se aplică şi debitorilor care au încheiate contracte de leasing operaţional sau financiar, reglementate prin Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Dobânda datorată de debitori, precum şi comisioanele aferente corespunzătoare sumelor scadente a căror plată a fost suspendată nu se capitalizează la soldul creditului existent, la finalul perioadei de suspendare. Se aplică şi cererilor depuse după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020. (4) Orice proceduri de executare silită, inclusiv urmărirea silită a bunurilor mobile, urmărirea silită imobiliară sau popririle de orice fel, începute până la data intrării în vigoare a prezentei legi, intră sub incidenţa moratoriului şi se suspendă până la 31 decembrie 2020. (5) Perioada maximă de creditare prevăzută în reglementările creditorilor poate fi depăşită cu o perioadă egală cu durata suspendării obligaţiei de plată. (6) Pentru debitori, persoane fizice, pentru care prelungirea maturităţii creditelor depăşeşte limita de vârstă, prevăzută prin reglementările creditorilor de acordare a creditelor, creditorii procedează la restructurarea creditelor cu depăşirea limitei de vârstă. (7) De prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiază debitorii care au încheiat un contract pentru obţinerea unui credit care nu a ajuns la maturitate şi pentru care creditorul nu a declarat scadenţa anticipată, anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (8) Sunt de asemenea eligibili debitorii care se află în procedură de executare silită, în procedură de dare în plată, de reorganizare judiciară sau în orice alte proceduri judiciare sau extrajudiciare care tind la suspendarea efectelor contractelor de credit. (9) Măsura prevăzută la alin. (1^1) se acordă exclusiv debitorilor afectaţi direct sau indirect de toate tipurile de secetă conform prevederilor ordinului comun al ministrului afacerilor interne şi ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale."4. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 3 (1) Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1), debitorii definiţi la art. 1 lit. b), trebuie să trimită creditorilor o notificare de imposibilitate temporară de plată, în format letric sau prin poştă electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanţă oferit de creditor. (2) După intrarea în vigoare a prezentei legi, obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, poate fi suspendată o singură dată, la cererea debitorului, până la data de 31 decembrie 2020. (3) În cazul în care debitorul nu poate transmite notificarea prin unul dintre mijloacele enumerate la alin. (1), acesta o poate formula pe cale orală, prin telefon, la un număr de telefon dedicat care este anunţat de către fiecare creditor pe pagina sa de internet în termen de 3 zile lucrătoare de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, situaţie în care creditorul are obligaţia înregistrării convorbirii. (4) Debitorul poate opta prin solicitarea transmisă creditorului să suspende obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, pentru o perioadă care să nu depăşească data de 31 decembrie 2020. (5) Prelungirea duratei contractuale menţionate la art. 2 alin. (1) produce efecte de la data comunicării notificării adresate creditorilor de către debitori şi operează de drept prin efectul legii, fără încheierea de acte adiţionale. (6) Debitorul răspunde, în condiţiile legii, pentru corectitudinea informaţiilor furnizate băncilor."5. La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 4 (1) Dobânda datorată de debitori şi comisioanele aferente corespunzătoare sumelor scadente a căror plată a fost suspendată nu se capitalizează la soldul creditului existent, la finalul perioadei de suspendare. Se aplică şi cererilor depuse după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020."6. La articolul 4, alineatul (2) se abrogă. 7. Articolul 5 se abrogă. 8. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 6 Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1), debitorii definiţi la art. 1 lit. b), cu excepţia persoanelor fizice, trebuie să aibă activitatea întreruptă total sau parţial, veniturile sau încasările diminuate cu cel puţin 15% faţă de media ultimelor două luni, sau în cazul autorităţilor publice locale apariţia unor cheltuieli neprevăzute sau nebugetare, legate de combaterea pandemiei, ca efect al deciziilor emise de autorităţile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgenţă decretate în baza declaraţiilor pe propria răspundere a debitorilor."9. Articolul 7 se abrogă."" 78. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt dispoziţiile art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, art. 16 privind egalitatea în faţa legii, precum şi cele ale art. 61 privind rolul Parlamentului. Din examinarea obiecţiei de neconstituţionalitate rezultă că autorii acesteia au înţeles să invoce şi prevederile art. 75 din Constituţie privind sesizarea Camerelor. 79. Curtea constată că sesizarea formulată îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată şi nepromulgată, al titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind formulată de 69 de deputaţi, cât şi sub aspectul termenului de sesizare fiind formulată în interiorul termenului de două de zile prevăzut de Legea nr. 47/1992, având în vedere că legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă. 80. Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori a fost adoptată pe 30 martie 2020, fiind depusă la Senat în aceeaşi zi. 81. Pe 6 aprilie 2020, proiectul de lege a fost prezentat în Biroul permanent al Senatului cu nr. L186/2020, ca primă Cameră sesizată, în condiţiile prevăzute la art. 75 din Constituţie, prin conţinutul său încadrându-se în categoria legilor ordinare. Pe 6 aprilie 2020 a fost trimis pentru raport la Comisia economică, industrii şi servicii şi la Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, cu termen 7 aprilie 2020. După primirea avizului favorabil cu amendamente al Comisiei economice, industrii şi servicii, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a depus la data de 8 aprilie 2020 raportul de admitere, cu amendamente, proiectul de lege a fost supus spre dezbatere şi adoptare plenului Senatului, fiind înscris pe ordinea de zi din 8 aprilie 2020. La această dată, proiectul de lege a fost dezbătut şi votat de Senat, fiind adoptat, aşa cum rezultă din fişa actului normativ de pe pagina de internet a Senatului, cu 85 de voturi pentru, 26 de voturi împotrivă şi 19 abţineri. 82. Ulterior, forma adoptată de Senat a fost transmisă spre dezbatere Camerei Deputaţilor şi înregistrată la data de 8 aprilie 2020, fiind prezentată în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor cu Pl-x nr. 143/2020 la data de 14 aprilie 2020. După primirea la data de 15 aprilie 2020 a avizului favorabil de la Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au depus rapoartele de admitere, cu amendamente, la data de 22 aprilie 2020, iar la 23 aprilie 2020 proiectul de lege a fost înscris pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor. În şedinţa din 23 aprilie 2020, proiectul de lege a fost dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor şi adoptat la aceeaşi dată, potrivit stenogramei afişate pe site-ul Camerei Deputaţilor, cu 208 voturi pentru, 103 voturi contra, 8 abţineri, iar o persoană nu a votat. 83. La data de 24 aprilie 2020, 69 de deputaţi au sesizat Curtea Constituţională referitor la neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori. 84. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că în expunerea de motive se precizează că, având în vedere Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României pentru o perioadă de 30 zile, se impune luarea unor măsuri de limitare a efectelor negative determinate de limitarea sau întreruperea activităţilor socioeconomice. În circumstanţele excepţionale create de virusul SARS-CoV2, persoanele fizice şi întreprinderile mici şi mijlocii se pot confrunta cu o lipsă severă de lichiditate. 85. Aşa cum rezultă din titlu şi din expunerea de motive, legea criticată are ca domeniu de reglementare acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori. 86. Autorii sesizării susţin că prin introducerea debitorilor afectaţi de secetă în sfera de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, ca urmare a amendamentelor discutate şi admise pentru prima dată la nivelul Camerei Deputaţilor, Cameră decizională, se aduce atingere principiului bicameralismului, prevăzut de art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie. 87. Curtea Constituţională are o bogată jurisprudenţă prin care a statuat că, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 53). Legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, drept care autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră (Decizia nr. 1.029 din 8 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 8 iulie 2014, paragraful 38, Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragraful 39, Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragraful 29, sau Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2017, paragraful 32). 88. Curtea a reţinut prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, paragraful 34, precitată, că art. 75 alin. (3) din Constituţie, atunci când foloseşte sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Însă, în acest caz, Camera decizională nu poate modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator. 89. Având în vedere aceste considerente, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura parlamentară se încalcă principiul bicameralismului: (1) existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi (2) existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 2 mai 2018, paragraful 63). 90. Astfel, în ceea ce priveşte primul criteriu, respectiv cel legat de necesitatea de a nu exista deosebiri majore, substanţiale, de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, Curtea trebuie să analizeze care au fost amendamentele adoptate pentru prima dată de către Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională, amendamente care nu au fost discutate de către Senat în calitate de primă Cameră sesizată. 91. Astfel, articolul unic pct. 3 din legea de aprobare a introdus art. 2 alin. (1^1) la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, articol care prevede o nouă categorie de debitori, respectiv debitorii afectaţi de toate tipurile de secetă care urmează să beneficieze de prevederile ordonanţei de urgenţă modificate până la 31 octombrie 2021, spre deosebire de debitorii „obişnuiţi“, adică cei ai contractelor de credit care îşi pot valorifica drepturile prevăzute doar până la 31 decembrie 2020. De asemenea, acelaşi pct. 3 al articolului unic din lege a introdus alin. (9) la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, care prevede că măsura prevăzută la art. 2 alin. (1^1) menţionat mai sus se acordă exclusiv debitorilor afectaţi de secetă conform prevederilor ordinului comun al ministrului afacerilor interne şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale. Din analiza dispoziţiilor legale rezultă că acest ordin este preexistent, însă nu este şi identificat. 92. Aşadar, prin adoptarea amendamentelor formulate în Camera decizională (Camera Deputaţilor), legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 extinde domeniul reglementării şi la protejarea debitorilor afectaţi de secetă, cu alte cuvinte a unor persoane care nu au fost afectate în vreun fel de pandemia de SARS-CoV2. Prin urmare, Curtea reţine că, deşi Camera de reflecţie a păstrat domeniul de aplicare al ordonanţei de urgenţă, Camera decizională a modificat acest domeniu de aplicare, fără ca prima Cameră sesizată să se poată pronunţa. 93. În continuare, articolul unic pct. 5 din legea de aprobare a modificat art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, precizându-se că prevederile legale astfel modificate se aplică şi pentru cererile depuse după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020. Astfel, dacă sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 dobânzile pentru credite, altele decât cele ipotecare se capitalizau la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare, în Senat soluţia legislativ a fost schimbată complet, în sensul că nici măcar pentru aceste credite nu se mai capitalizează dobânda, iar în Camera Deputaţilor acest beneficiu a fost extins şi în favoarea celor care au depus cereri după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020. Cu alte cuvinte, articolul unic pct. 5 din legea de aprobare extinde beneficiile prevăzute de legea de aprobare (cum ar fi necapitalizarea dobânzii la creditele aflate în curs de derulare) şi pentru cererile depuse înainte de intrarea în vigoare a legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, soluţie legislativă care nu a fost analizată de Senat. 94. Articolul unic pct. 8 din legea de aprobare a modificat radical art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, prevăzând o flexibilitate mai mare în ceea ce priveşte condiţiile de constatare a situaţiei de dificultate în care se află debitorii persoane juridice definiţi la art. 1 lit. b) în urma declarării stării de urgenţă pentru a beneficia de facilităţile reglementate de legiuitor, în sensul că este nevoie doar de o declaraţie pe propria răspundere potrivit căreia au activitatea întreruptă total sau parţial, iar veniturile sau încasările sunt diminuate cu cel puţin 15% faţă de media ultimelor două luni. Astfel, nu mai este nevoie de obţinerea unui certificat de situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. De asemenea printre noii beneficiari ai prevederilor legale modificate au fost introduse şi autorităţile publice locale. 95. Analizând amendamentele de mai sus, Curtea constată că ele aduc deosebiri majore, substanţiale, de conţinut juridic între forma adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, şi cea adoptată de Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională. Prin urmare, Curtea concluzionează că primul criteriu din cele două criterii esenţiale configurate în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional a fost încălcat. 96. În ceea ce priveşte cel de-al doilea criteriu, respectiv necesitatea de a nu exista o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, Curtea observă că prin amendamentele adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, respectiv cele introduse prin articolul unic pct. 3, 5 şi 8, textul legii de aprobare nu capătă o configuraţie semnificativ diferită (a se vedea şi Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, paragraful 34). 97. Curtea reţine că nerespectarea primului criteriu a condus la încălcarea principiului bicameralismului. Astfel, chiar dacă, prin raportare la forma adoptată de Senat, nu există o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, totuşi legea criticată conţine un număr de soluţii normative care, sub aspectul fondului reglementării, se îndepărtează considerabil de conceptele asupra cărora Senatul s-a pronunţat şi de soluţia legislativă urmărită de Senat, în condiţiile în care acesta nu s-a putut pronunţa asupra modificărilor introduse în cadrul Camerei decizionale, respectiv Camera Deputaţilor. 98. În concluzie, Curtea constată că legea criticată încalcă prevederile art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie. 99. Având în vedere concluzia mai sus enunţată şi în acord cu jurisprudenţa sa în materie, Curtea nu va mai analiza celelalte aspecte de neconstituţionalitate invocate, întrucât viciul de neconstituţionalitate afectează legea în ansamblul său (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, Decizia nr. 140 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 14 mai 2019, paragraful 84, sau Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, paragraful 62). 100. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 69 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi constată că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori este neconstituţională, în ansamblul său. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 iulie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
