Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.667/1/2020
┌────────┬─────────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei a II-a│
│Marian │civile a Înaltei Curţi de │
│Budă │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Minodora│- judecător la Secţia a II-a │
│Condoiu │civilă │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Ruxandra│- judecător la Secţia a II-a │
│Monica │civilă │
│Duţă │ │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia a II-a │
│Trănica │civilă │
│Teau │ │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Diana │- judecător la Secţia a II-a │
│Manole │civilă │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a II-a │
│Zaharia │civilă │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Maria │- judecător la Secţia a II-a │
│Speranţa│civilă │
│Cornea │ │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Cosmin │- judecător la Secţia a II-a │
│Horia │civilă │
│Mihăianu│ │
├────────┼─────────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a II-a │
│Dorin │civilă │
└────────┴─────────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.667/1/2020 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 36 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat. Şedinţa este prezidată de domnul judecător Marian Budă, preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "1. în interpretarea dispoziţiilor art. 1.596 lit. a) şi art. 2.327 din Codul civil, art. 5 alin. (1) pct. 15 şi art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014, în noţiunea de «creditor care are un drept de preferinţă» se include şi creditorul bugetar ce beneficiază de ordinea de prioritate prevăzută de art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014?;2. în interpretarea dispoziţiilor art. 1.593 alin. (1) şi art. 1.597 din Codul civil, efectul subrogaţiei constă inclusiv în dobândirea de către un creditor privat a ordinii de prioritate la plată de care beneficiază creditorul bugetar potrivit dispoziţiilor art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014?" După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, domnul judecător Marian Budă, preşedintele completului de judecată, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a dispus, prin Încheierea din 4 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.185/3/2019, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată. II. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 2. Codul civil din 2009, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Codul civil "ART. 1.593 (1) Oricine plăteşte în locul debitorului poate fi subrogat în drepturile creditorului, fără a putea însă dobândi mai multe drepturi decât acesta. (2) Subrogaţia poate fi convenţională sau legală. (3) Subrogaţia convenţională poate fi consimţită de debitor sau de creditor. Ea trebuie să fie expresă şi, pentru a fi opusă terţilor, trebuie constatată prin înscris. [...] ART. 1.596 În afară de alte cazuri prevăzute de lege, subrogaţia se produce de drept: a) în folosul creditorului, chiar chirografar, care plăteşte unui creditor care are un drept de preferinţă, potrivit legii; [...] ART. 1.597 (1) Subrogaţia îşi produce efectele din momentul plăţii pe care terţul o face în folosul creditorului. (2) Subrogaţia produce efecte împotriva debitorului principal şi a celor care au garantat obligaţia. Aceştia pot opune noului creditor mijloacele de apărare pe care le aveau împotriva creditorului iniţial. ART. 2.327 Cauzele de preferinţă sunt privilegiile, ipotecile şi gajul." 3. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 85/2014 "ART. 5 (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile au următoarele semnificaţii: [...] 15. creanţe care beneficiază de o cauză de preferinţă sunt acele creanţe care sunt însoţite de un privilegiu şi/sau de un drept de ipotecă şi/sau de drepturi asimilate ipotecii, potrivit art. 2.347 din Codul civil, şi/sau de un drept de gaj asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ garant faţă de persoanele beneficiare ale cauzelor de preferinţă. În cazul în care debitorul este terţ garant, creditorul care beneficiază de o cauză de preferinţă va exercita drepturile corelative numai în ceea ce priveşte bunul sau dreptul respectiv. Aceste cauze de preferinţă au înţelesul dat lor de Codul civil, dacă prin lege specială nu se prevede altfel. ART. 161 Creanţele se plătesc, în cazul falimentului, în următoarea ordine: [...] 5. creanţele bugetare." III. Expunerea succintă a procesului 4. Prin Sentinţa civilă nr. 2.908 din 14 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă în Dosarul nr. 10.185/3/2019, s-au respins excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocate de administratorul judiciar D, ca neîntemeiate, s-au admis în parte contestaţiile formulate de contestatorii A şi B în contradictoriu cu intimata debitoare C, s-a dispus înscrierea contestatorului B la masa credală a debitoarei C cu o creanţă în cuantum de 6.102,60 lei, în categoria creanţelor chirografare, şi s-au respins contestaţiile în rest, ca neîntemeiate. 5. Întrucât problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări priveşte fondul cauzei, se vor evidenţia doar aspectele conexe acestuia. 6. Prin cererile formulate la 15 martie 2019, creditorul B a solicitat administratorului judiciar rectificarea tabelului definitiv de creanţe, în sensul înscrierii sale în categoria creanţelor salariale în locul lui E, persoană fizică, precum şi în categoria creanţelor bugetare în locul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, în continuare A.N.R.E., ca urmare a subrogaţiei legale conform art. 1.596 alin. a) din Codul civil. 7. În formularea acestor cereri creditorul a invocat plăţile efectuate prin O.P. nr. 15 din 13 octombrie 2018, în valoare de 6.102,60 lei, către A.N.R.E. - reprezentând creanţă înscrisă în tabelul definitiv, respectiv O.P. nr. 8 din 7.11.2018, în valoare de 2.035 lei, către E - reprezentând creanţă înscrisă la masa credală a debitoarei. 8. În urma acestor plăţi, poziţiile celor doi creditori pentru care B a procedat la plată au fost diferite. 9. Astfel, creditoarea A.N.R.E. a comunicat administratorului judiciar că, drept urmare a plăţii efectuate prin O.P. nr. 15 din 13.10.2018, C nu mai înregistrează debite faţă de instituţie. 10. Creditorul E, însă, a înţeles să restituie creditorului B suma virată, în ziua imediat următoare efectuării plăţii, respectiv la 8 noiembrie 2018. 11. În ceea ce priveşte cererile din 15 martie 2019, de înscriere la masa credală în categoria creditorilor salariali, respectiv bugetari, acestea au fost soluţionate de către administratorul judiciar prin Adresa nr. 758 din 21 martie 2019, prin care acesta din urmă a arătat că respinge solicitarea creditorului B, apreciind că nu poate da curs solicitării, faţă de faptul că plata efectuată nu se încadrează în dispoziţiile art. 1.596 lit. a) din Codul civil, întrucât niciunul dintre creditorii menţionaţi în cereri nu beneficiază de vreo cauză de preferinţă, astfel cum aceasta este definită de art. 5 alin. (1) pct. 15 din Legea nr. 85/2014, precum şi pentru faptul că subrogarea legală are un caracter de excepţie, astfel încât enumerarea de la art. 1.506 din Codul civil este strict limitativă. 12. Raportul de activitate cuprinzând modalitatea de soluţionare a cererilor formulate de B a fost publicat în B.P.I. nr. 6.574 din 1 aprilie 2019. 13. La 1 aprilie 2019 a fost publicat în B.P.I. nr. 6.601 tabelul definitiv actualizat al creanţelor C, în cuprinsul căruia creanţa A.N.R.E. achitată de către B nu mai figurează înscrisă. 14. Împotriva acestui tabel au formulat contestaţii creditorii A şi B, criticând în esenţă soluţia administratorului judiciar de a nu îl înscrie pe B în locul A.N.R.E. şi a lui E în categoriile creanţelor bugetare şi salariale. 15. În ceea ce priveşte situaţia creanţei bugetare, în raport cu dispoziţiile legale incidente, anume art. 113 din Legea nr. 85/2014 şi art. 1.596 din Codul civil, plata efectuată de către creditorul chirografar B în beneficiul creditoarei bugetare A.N.R.E. îndeplineşte condiţiile unei subrogaţii legale, însă, sub aspectul efectelor acesteia, în lipsa unor prevederi legale exprese, care nu se regăsesc nici în Codul de procedură fiscală şi nici în Legea nr. 85/2014, s-a apreciat că un creditor privat nu poate dobândi o creanţă bugetară, devenind astfel creditor bugetar, cu toate drepturile ce decurg din această calitate, o astfel de recunoaştere fiind de natură a duce la o eludare sau chiar vătămare a interesului general urmărit. 16. Rezultă astfel că, deşi nu i se poate nega creditorului chirografar care a efectuat plata creanţei bugetare efectul dobândirii calităţii de titular al creanţei plătite şi de a fi înscris, în consecinţă, la masa credală cu contravaloarea acesteia, creditorul nu poate dobândi, ca urmare a subrogaţiei, şi drepturile instituite în considerarea caracterului privilegiat al creanţei fiscale şi acordate creditorului fiscal spre a fi exercitate în regim de drept public, consecinţa fiind aceea a înscrierii creditorului în categoria creanţelor chirografare. 17. În ceea ce priveşte creanţa salarială s-a arătat că, lipsind plata, nu se poate reţine subrogarea legală a creditorului B în drepturile creditorului salarial, însăşi contestatoarea A arătând că înţelege să nu mai susţină contestaţia din perspectiva creanţei salariale, tocmai ca urmare a restituirii plăţii efectuate, de către creditorul salarial. 18. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatoarea A şi F administratorul judiciar al debitoarei C, apelurile fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 10.185/3/2019. 19. Prin apelul formulat de contestatoarea A s-a solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii în totalitate a contestaţiei formulate cu consecinţa rectificării tabelului definitiv actualizat al creanţelor debitoarei C cu suma de 6.102,60 lei în categoria creanţelor bugetare. 20. În susţinere s-a arătat că legiuitorul nu face nicio distincţie cu privire la natura creanţei, stipulând în mod expres faptul că subrogaţia se produce de drept în folosul creditorului care plăteşte unui creditor care are un drept de preferinţă potrivit legii, astfel că, efect al subrogaţiei legale, un creditor privat poate dobândi o creanţă bugetară. 21. Totodată, contrar celor reţinute de instanţa de fond, în planul procedurii insolvenţei, creditorul bugetar nu beneficiază de un tratament preferenţial, exceptând ordinea de plată a creanţei sale, fiind supus caracterului egalitar, colectiv şi concursual al procedurii insolvenţei. 22. De asemenea nu poate fi reţinută nici eludarea sau vătămarea interesului general în condiţiile în care acesta a fost atins prin plata creanţei de către creditorul chirografar, însuşi creditorul A.N.R.E. arătând că a fost stins dreptul său de creanţă împotriva debitoarei. 23. În plus, transferul dreptului de creanţă din patrimoniul creditorului în cel al subrogatului operează de la data plăţii, creanţa nu se modifică, doar titularul acesteia, subrogaţia operând de drept în folosul creditorului chirografar care plăteşte un creditor preferit. 24. Prin urmare, subrogatul preia creanţa astfel cum se regăseşte în patrimoniul subrogantului, inclusiv din perspectiva ordinii de preferinţă de care beneficiază această creanţă, singura limitare prevăzută de lege fiind cea regăsită la art. 1.593 alin. (1) din Codul civil. 25. Din moment ce legiuitorul nu a impus nicio condiţie cu privire la natura sau caracterul creanţei ce se transmite, nu există niciun impediment pentru transmiterea creanţelor bugetare prin subrogaţie legală. 26. Administratorul judiciar F a solicitat admiterea căii de atac, respingerea contestaţiilor şi, pe cale de consecinţă, înlăturarea contestatorului B de la masa credală a debitoarei C cu creanţa în cuantum de 6.102,60 lei, trecută la categoria creanţelor chirografare, susţinând, în esenţă, că simpla plată nu conduce de plano la operarea subrogaţiei legale mai ales în cazul creanţelor bugetare, care la momentul efectuării plăţii nu erau susceptibile legal de a fi cesionate. 27. La momentul plăţii nu era în vigoare nicio dispoziţie legală prin care un creditor chirografar poate deveni creditor bugetar prin convenţie sau efectul legii, Procedura privind cesiunea creanţelor bugetare datorate de debitorii aflaţi în procedura insolvenţei fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 15 aprilie 2019, mult după momentul plăţii. 28. Aşadar, creditorul B nu poate dobândi calitatea de creditor bugetar, întrucât aceasta are caracter intuitu personae, născut în cadrul raportului juridic de drept fiscal, iar în lipsa cadrului legal referitor la transmiterea creanţelor bugetare altfel decât ca urmare a procedurii anterior menţionate (şi care nu era în vigoare la momentul plăţii), nu susţine soluţia criticată prin care s-a dispus înscrierea creanţei plătite la categoria creanţelor chirografare. 29. Totodată, s-a învederat că nu operează subrogarea legală prin plată conform art. 1.596 lit. a) din Codul civil în ceea ce priveşte creanţele bugetare, astfel cum în mod greşit a fost început raţionamentul motivării, dar care în final a fost ajustat de către instanţă prin înscrierea creditorului B cu suma de 6.102,60 lei la categoria creanţelor chirografare. 30. S-a mai arătat că art. 1.596 lit. a) din Codul civil prevede faptul că subrogaţia se produce de drept în folosul creditorului, care plăteşte unui alt creditor care are drept de preferinţă, potrivit legii, iar cum creditorul B este un creditor chirografar, iar prin hotărârea apelată a dobândit tot o creanţă chirografară, este indubitabil faptul că dispoziţia legală nu este aplicabilă, deoarece creanţa plătită nu are un drept de preferinţă. 31. În opinia apelantului, drepturile de preferinţă sunt de strictă interpretare şi nu se confundă cu o ordine de stingere a creanţelor în ipoteza falimentului, astfel încât în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în noţiunea de „drept de preferinţă“ se încadrează şi drepturile de preferinţă decurgând din ordinea de prioritate a creanţelor reglementată de art. 161 din Legea nr. 85/2014, sens în care s-a făcut referire la dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 15 din acelaşi act normativ, din care nu rezultă că dreptul de preferinţă este raportat şi la ordinea de încasare a creanţelor. 32. În cauză este vorba de o subrogaţie legală, fără a fi necesar consimţământul creditorului sau al debitorului, atunci când un creditor ipotecar cu un rang inferior plăteşte creditorului ipotecar cu un rang superior sau un creditor chirografar achită unui creditor ipotecar creanţa garantată de debitor prin constituirea unei ipoteci, iar temeiul invocat de către contestator, art. 1.596 lit. a) din Codul civil, nu îşi găseşte aplicabilitatea în speţă, întrucât instituţia bugetară nu beneficiază de un drept de preferinţă, potrivit legii. 33. În cadrul soluţionării apelului, contestatoarea A a depus la dosar cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 1.596 lit. a) din Codul civil şi art. 161 din Legea nr. 85/2014, respectiv: - în aplicarea prevederilor art. 1.596 lit. a) din Codul civil, noţiunea „drept de preferinţă“ include dreptul de preferinţă decurgând din ordinea de prioritate a creanţelor reglementate de dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 85/2014? – în cazul în care noţiunea „drept de preferinţă“ include dreptul de preferinţă decurgând din ordinea de prioritate a creanţelor reglementate de dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 85/2014, efectul plăţii de către un creditor chirografar privat, în folosul unui creditor care beneficiază de o cauză de preferinţă, în speţă al unui creditor bugetar, constă inclusiv în subrogarea în ordinea de prioritate a creditorului bugetar?. 34. De asemenea, F a depus la dosar cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept privind „interpretarea dispoziţiilor art. 1.596 alin. (1) lit. a) din Codul civil, art. 2.327 din Codul civil, art. 5 alin. (1) pct. 15 şi art. 161 din Legea nr. 85/2014, în sensul de a se lămuri dacă: - simpla plată a unei creanţe bugetare efectuată de către un creditor chirografar conduce de drept la operarea subrogării legale şi, în ipoteza în care operează subrogarea, creditorul chirografar, pentru suma plătită, va fi înscris în categoria creanţelor bugetare? – simpla plată a unei creanţe reprezentând drepturi salariale efectuată de către un creditor conduce la operarea de drept a subrogării legale?; şi în ipoteza în care operează subrogarea, creditorul chirografar, pentru suma plătită, va fi înscris în categoria creanţelor salariale sau în categoria creanţelor chirografare?“. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii 35. Instanţa de sesizare a arătat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât: a) Curtea de Apel Bucureşti a fost învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv cu soluţionarea unei cereri de apel împotriva unei sentinţe pronunţate de către judecătorul-sindic. Potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, curtea de apel este instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic, iar hotărârile instanţei de apel sunt definitive; b) de lămurirea chestiunii de drept privind modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 1.596 lit. a) şi art. 2.327 din Codul civil, art. 5 alin. (1) pct. 15 şi art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014, art. 1.593 alin. (1) şi art. 1.597 din Codul civil depinde soluţionarea pe fond a apelului. De menţionat în acest sens este faptul că prin apelurile formulate se pune în discuţie modalitatea de interpretare de către judecătorul-sindic a acestor dispoziţii legale. Astfel, problema de drept care a generat formularea celor două apeluri a fost reprezentată de interpretarea dispoziţiilor art. 1.596 lit. a) din Codul civil cu privire la subrogaţia legală, judecătorul-sindic apreciind că în noţiunea de „creditor care are un drept de preferinţă“ la care face referire textul de lege se include şi creditorul bugetar, care, deşi nu beneficiază de vreuna dintre cauzele de preferinţă prevăzute de art. 2.327 din Codul civil, are totuşi un drept de preferinţă. În opinia primei instanţe, noţiunile de „drept de preferinţă“ la care face referire art. 1.596 lit. a) din Codul civil şi cea de „cauză de preferinţă“, astfel cum este prevăzută de art. 5 alin. (1) pct. 15 din Legea nr. 85/2014, sunt diferite, iar în noţiunea de „drept de preferinţă“ se încadrează şi drepturile de preferinţă decurgând din ordinea de prioritate la plată a creanţelor reglementată de art. 161 din Legea nr. 85/2014. Astfel, un creditor deţinând o creanţă bugetară a fost considerat ca fiind un creditor care are un drept de preferinţă, având în vedere poziţia acestuia în procedura insolvenţei şi drepturile pe care Legea nr. 85/2014 i le conferă, inclusiv ordinea de prioritate la plată prevăzută de art. 161 pct. 5 din lege. Cu alte cuvinte, judecătorul-sindic a dat o interpretare mai largă noţiunii de „drept de preferinţă“ prevăzute de art. 1.596 lit. a) din Codul civil decât cea oferită de art. 5 alin. (1) pct. 15 din Legea nr. 85/2014 (sau de art. 2.327 din Codul civil), pe când administratorul judiciar a învederat prin apelul formulat că dreptul de preferinţă se referă exclusiv la cele avute în vedere de art. 2.327 din Codul civil, respectiv privilegiile, ipotecile şi gajul. În ceea ce priveşte cea de-a doua chestiune de drept, astfel cum a fost redată în cuprinsul celei de-a doua întrebări adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se reţine că aceasta priveşte efectele subrogaţiei, mai precis dacă aceasta priveşte inclusiv dobândirea de către un creditor privat a ordinii de prioritate la plată de care beneficiază creditorul bugetar potrivit art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014. Şi această chestiune de drept are legătură cu soluţionarea pe fond a celor două apeluri, judecătorul-sindic considerând că, deşi operează subrogarea în drepturile creditorului plătit (în speţă, creditor bugetar), creditorul chirografar nu devine şi titular al unei creanţe bugetare. S-a apreciat astfel că, independent de operarea subrogaţiei, titular al unei creanţe bugetare nu poate fi decât una dintre persoanele menţionate la art. 17 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. În lipsa unei prevederi exprese şi având în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 14 din Legea nr. 85/2014, art. 1 pct. 7 şi art. 1 pct. 14 din Legea nr. 207/2015, ce definesc creanţa bugetară, un creditor privat nu poate dobândi o creanţă bugetară şi să devină astfel creditor bugetar, cu toate drepturile ce derivă din această calitate. În schimb, prin apelul formulat, A a arătat că singura limitare în ceea ce priveşte efectele subrogaţiei, conform art. 1.593 din Codul civil, este faptul că nu se pot dobândi mai multe drepturi decât cele pe care le avea creditorul în drepturile căruia s-a subrogat cel care a efectuat plata. Prin urmare, s-a apreciat că nu se modifică natura juridică a creanţei (ca fiind cea bugetară), ci doar titularul acesteia, încât cel ce plăteşte în locul debitorului o creanţă bugetară dobândeşte de asemenea o creanţă având aceeaşi natură juridică. De subliniat este faptul că cea de-a doua chestiune de drept ce se impune a fi lămurită îndeplineşte condiţia menţionată anterior independent de răspunsul la prima întrebare, întrucât prima întrebare vizează interpretarea art. 1.596 lit. a) din Codul civil privind subrogaţia legală, însă prin apelul formulat contestatoarea a făcut referire în subsidiar inclusiv la faptul că ar fi intervenit o subrogaţie convenţională (susţinând în acest sens că subrogaţia a avut loc cu consimţământul creditorului bugetar). Având în vedere că efectele subrogaţiei sunt aceleaşi, indiferent de faptul că aceasta este legală sau convenţională, s-a apreciat că se impune, în vederea dezlegării apelurilor, şi lămurirea celei de-a doua chestiuni de drept independent de modalitatea de interpretare a dispoziţiilor legale redate în cuprinsul primei întrebări. În schimb, în ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare formulată de către F, s-a constatat că aceasta nu are legătură cu soluţionarea pe fond a celor două apeluri, nefiind astfel îndeplinită condiţia de admisibilitate menţionată anterior. În acest sens se reţine că, deşi iniţial s-a solicitat prin contestaţiile formulate înscrierea creditorului B în categoria creanţelor salariale ca urmare a subrogaţiei, la termenul de judecată din 14 mai 2019 din faţa primei instanţe, A a învederat că nu mai înţelege să susţină contestaţia şi în ceea ce priveşte subrogarea în drepturile creditorului salarial, iar prin apelul formulat nu a fost prezentată nicio critică care să vizeze o eventuală subrogare în drepturile creditorului salarial; c) chestiunea de drept identificată prezintă caracter de noutate. Interpretarea acestor dispoziţii legale a fost realizată în mod diferit de către judecătorul-sindic, pe de o parte, şi de către apelanţii din cauză, pe de altă parte, ambele părţi solicitând sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării chestiunilor de drept; în plus, interpretarea dată de către judecătorul-sindic textelor de lege este diferită de punctul de vedere al instanţei de apel. În plus, se remarcă faptul că nu există o jurisprudenţă sau doctrină constantă în susţinerea unui anumit punct de vedere, iar dispoziţiile legale menţionate permit interpretări diferite, ceea ce generează necesitatea dezlegării acestora în mod unitar prin intermediul mecanismului pus la dispoziţie de art. 519 din Codul de procedură civilă. De subliniat, în acest sens, este că art. 1.596 lit. a) din Codul civil ce reglementează un caz particular de subrogaţie legală face referire la noţiunea de „drept de preferinţă“, pe când celelalte dispoziţii ale Codului civil (precum cea prevăzută de art. 2.327 din Codul civil) utilizează noţiunea de „cauză de preferinţă“, iar, pe de altă parte, textele de lege trebuie interpretate prin coroborare cu cele speciale prevăzute de Legea nr. 85/2014. De asemenea, în ceea ce priveşte efectele subrogaţiei, dispoziţiile art. 1.593 şi 1.597 din Codul civil nu sunt lămuritoare într-o ipoteză precum cea din prezenta cauză, în care un creditor privat solicită să se constate că a operat subrogarea în drepturile creditorului bugetar, şi se impune astfel a se lămuri dacă în urma unei astfel de subrogaţii creanţa îşi păstrează sau nu aceeaşi natură juridică. Faţă de aceste considerente s-a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, scopul dispoziţiilor art. 519-521 din Codul de procedură civilă fiind acela de a institui un mijloc eficient pentru asigurarea interpretării uniforme a normelor juridice şi pentru a preveni posibilitatea apariţiei unei practici neunitare. În ceea ce priveşte modalitatea de formulare a întrebărilor adresate instanţei supreme, instanţa de sesizare a considerat că se impune reformularea acestora, apreciind, pe de o parte, că se impune a fi menţionate şi celelalte texte de lege decât cele la care a făcut referire A, precum şi, pe de altă parte, că întrebarea trebuie să privească exclusiv dezlegarea unei chestiuni de drept cu relevanţă în soluţionarea celor două căi de atac; d) din verificările efectuate s-a constatat că asupra acestei chestiuni de drept instanţa supremă nu a statuat în mod direct prin pronunţarea unei hotărâri prealabile şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea 36. Cu referire la prima întrebare, în opinia instanţei de sesizare, dispoziţiile art. 1.596 lit. a) din Codul civil se interpretează în sensul că în noţiunea de „creditor care are un drept de preferinţă“ nu poate fi inclus un creditor bugetar, ce nu beneficiază de o cauză de preferinţă în sensul dispoziţiilor art. 2.327 din Codul civil, respectiv art. 5 alin. (1) pct. 15 din Legea nr. 85/2014. 37. Legea nr. 85/2014 defineşte la art. 5 alin. (1) pct. 15 noţiunea de „creanţe care beneficiază de o cauză de preferinţă“; în ultima teză a textului de lege se prevede în mod expres că aceste cauze de preferinţă au înţelesul dat lor de Codul civil, iar, potrivit art. 2.327 din Codul civil, cauzele de preferinţă sunt ipotecile, privilegiile şi gajul. 38. Statul sau o altă autoritate administrativ-teritorială nu are un drept de preferinţă doar pentru că este titularul unei creanţe provenite dintr-un raport juridic de drept fiscal, cât timp nu beneficiază de o cauză de preferinţă; în acest sens trebuie avut în vedere că, potrivit art. 2.328 din Codul civil, preferinţa acordată statului sau unităţilor administrativ-teritoriale pentru creanţele lor se reglementează potrivit legii speciale. O asemenea preferinţă nu poate afecta drepturile dobândite anterior de către terţi. 39. În acest sens, cu titlu exemplificativ, se reţine că, potrivit art. 238 alin. (8) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prin sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândeşte un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj, în sensul prevederilor dreptului comun. 40. De asemenea, art. 242 alin. (6) şi (7) din acelaşi act normativ prevede că sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecă legală, iar dreptul de ipotecă conferă creditorului fiscal în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de ipotecă, în sensul prevederilor dreptului comun. 41. Prin urmare, cu excepţia cazului în care creditorul fiscal nu beneficiază de un drept de preferinţă instituit potrivit legii, în cadrul procedurii insolvenţei, o astfel de creanţă derivată dintr-un raport de drept fiscal se înscrie în categoria creanţelor bugetare, şi nu a creanţelor care beneficiază de o cauză de preferinţă. 42. La întocmirea tabelului de creanţe, potrivit art. 110 din Legea nr. 85/2014, la creanţele care beneficiază de o cauză de preferinţă se vor arăta titlul din care izvorăşte dreptul de preferinţă şi rangul acestora; or, în cazul unei creanţe bugetare, este evident că nu se poate stabili rangul acesteia cât timp nu există vreun titlu din care izvorăşte dreptul de preferinţă, pentru a se putea verifica caracterul anterior sau ulterior al acestuia faţă de alte eventuale titluri care să confere altor creditori un drept de preferinţă. 43. De remarcat este faptul că, deşi marea majoritate a dispoziţiilor din Legea nr. 85/2014 face referire la existenţa unei cauze de preferinţă [precum art. 5 alin. (1) pct. 15, art. 110,art. 103], există şi prevederi legale (art. 70) ce uzează de noţiunea de „drept de preferinţă“, având însă acelaşi sens ca şi noţiunea de „cauză de preferinţă“. 44. Potrivit art. 70 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, un creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei va preciza în cuprinsul cererii existenţa unui drept de preferinţă, constituit de către debitor sau instituit potrivit legii. 45. Prin urmare, pentru a putea fi considerată o creanţă care are un drept de preferinţă în sensul dispoziţiilor art. 1.596 lit. a) din Codul civil (cu care legea insolvenţei se completează, potrivit art. 342 din Legea nr. 85/2014), orice creanţă, indiferent de natura sa juridică, trebuie să beneficieze de un drept real accesoriu care să îi confere o astfel de preferinţă, fie constituit de către debitor, fie instituit potrivit legii. 46. Faptul că dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 85/2014 instituie o anumită ordine de prioritate la plată a creanţelor nu îi conferă automat creanţei bugetare un drept de preferinţă; într-o astfel de interpretare s-ar ajunge la concluzia că şi o creanţă chirografară (precum cea prevăzută de art. 161 pct. 9 din Legea nr. 85/2014) ar avea un drept de preferinţă faţă de creanţele subordonate (cum sunt cele enumerate de art. 161 pct. 10 din actul normativ menţionat). 47. Cu referire la cea de-a doua întrebare, în opinia instanţei de sesizare, dispoziţiile art. 1.593 alin. (1) şi art. 1.597 din Codul civil se interpretează în sensul că efectul subrogaţiei constă inclusiv în dobândirea de către un creditor privat a ordinii de prioritate la plată de care beneficiază creditorul bugetar potrivit dispoziţiilor art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014. 48. Practic, chestiunea de drept care se impune a fi dezlegată priveşte efectele subrogaţiei, mai precis dacă, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aplicarea acestei instituţii juridice, un creditor privat (o persoană fizică sau juridică de drept privat) poate dobândi o creanţă având aceeaşi natură juridică ca şi cea deţinută de creditorul în drepturile căruia se subrogă sau ar avea loc o schimbare a naturii juridice a creanţei. 49. Într-o primă interpretare s-a apreciat că, în lipsa unei prevederi legale exprese (în Legea nr. 85/2014 sau în Legea nr. 207/2015), un creditor privat nu poate dobândi o creanţă bugetară, raportul juridic de drept fiscal existând doar între stat (unităţi administrativ-teritoriale, structuri de specialitate din cadrul acestora) şi debitor, interesul urmărit de creditorul bugetar autoritate publică nefiind unul privat, individual, ci unul în mod evident general. 50. În opinia instanţei de sesizare, dispoziţiile art. 1.593 alin. (1) şi art. 1.597 din Codul civil prevăd că efectul subrogaţiei constă în transmiterea creanţei către subrogat astfel cum aceasta se afla în patrimoniul creditorului şi, prin urmare, în lipsa unei dispoziţii exprese, nu poate avea loc o schimbare a naturii juridice a creanţei din una bugetară în una chirografară. Creanţa rămâne aceeaşi, doar titularul acesteia se modifică. 51. Se mai remarcă faptul că în cuprinsul Legii nr. 207/2015 nu există nicio dispoziţie care să prevadă în mod expres că s-ar produce o schimbare a naturii juridice a creanţei în această ipoteză; în măsura în care o astfel de creanţă ar fi fost însoţită de garanţii sau alte accesorii, şi acestea sunt dobândite de către subrogat. 52. În cuprinsul art. 3 din Legea nr. 207/2015, ce reglementează raportul Codului de procedură fiscală cu alte acte normative, s-a prevăzut că, unde acest cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori. 53. În consecinţă, nu există nicio dispoziţie legală din care să rezulte că un creditor privat nu s-ar putea subroga în drepturile creditorului bugetar dobândind o creanţă de aceeaşi natură juridică, deşi este adevărat că, spre exemplu, un creditor privat nu poate uza de toate mijloacele procesuale puse la dispoziţie statului (unităţilor administrativ-teritoriale, structurilor de specialitate din cadrul acestora), precum cea referitoare la executarea silită a creanţei fiscale prin intermediul organelor fiscale, însă această împrejurare nu are semnificaţia schimbării naturii juridice a creanţei în cazul în care operează subrogaţia. 54. În acest sens s-a reţinut că natura juridică a creanţei este determinată de raportul juridic existent între părţile sale; în cauza de faţă, natura juridică a creanţei este una bugetară, întrucât derivă dintr-un raport juridic de drept fiscal şi nu poate avea loc o schimbare a naturii juridice a creanţei din una bugetară în una chirografară deoarece între creditorul iniţial şi debitor nu există un astfel de raport juridic de drept privat. De asemenea, între creditorul subrogat şi debitor nu există un raport juridic din care să rezulte că s-ar fi născut o creanţă chirografară. 55. În final, se impune a se menţiona că în cuprinsul Legii nr. 85/2014 nu există nicio dispoziţie legală care să deroge de la efectul general al subrogaţiei, astfel cum acesta este prevăzut de art. 1.593 alin. (1) şi art. 1.597 din Codul civil, după cum nu există vreo prevedere generală sau specială care să reglementeze expres o situaţie precum cea din cauză. 56. Constatând astfel că ambele chestiuni de drept invocate permit interpretări diferite, existând argumente sustenabile în sensul ambelor interpretări, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. VI. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 57. A, în calitate de contestatoare, a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învederând că obiectul acesteia este reprezentat de o chestiune de drept ce îndeplineşte condiţiile enumerate la art. 519 din Codul de procedură civilă. Astfel, s-a susţinut că problema de drept este una veritabilă, existând posibilitatea unor interpretări diferite ale prevederilor art. 1.596 lit. a) din Codul civil raportat la prevederile art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014. Având în vedere definiţia subrogaţiei legale, scopul acesteia, precum şi faptul că legiuitorul nu face nicio distincţie cu privire la natura creanţei, stipulând expres faptul că subrogaţia se produce de drept în folosul creditorului care plăteşte unui creditor care are un drept de preferinţă potrivit legii, nu se poate susţine că acest creditor nu preia dreptul de preferinţă, singura limitare fiind cea prevăzută de art. 1.593 alin. (1) din Codul civil. 58. F a considerat, de asemenea, că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătând, în esenţă, că, în lipsa unor dispoziţii clare ale legii, instanţele de judecată au interpretat diferit situaţii precum cea din cauză, fiind înscrişi în categoria creanţelor bugetare şi/sau salariale persoane juridice de drept privat, creditori chirografari, care au plătit direct creditorului. S-a mai învederat că au fost pronunţate şi soluţii de respingere a operării subrogării, precum şi soluţii de admitere în parte; astfel, creditorul chirografar care a plătit o creanţă bugetară/salarială nu se subrogă în toate drepturile creditorului plătit şi doar îşi măreşte creanţa pe care o deţine faţă de debitor la categoria creanţelor chirografare. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 59. Curţile de apel Oradea, Piteşti, Ploieşti şi Timişoara nu au identificat jurisprudenţă şi nu au înaintat niciun punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări. 60. Cu privire la prima întrebare, într-o opinie teoretică, s-a arătat că dispoziţiile art. 1.596 lit. a) din Codul civil se interpretează în sensul că în noţiunea de „creditor care are un drept de preferinţă“ nu poate fi inclus un creditor bugetar, care nu beneficiază de o cauză de preferinţă în sensul dispoziţiilor art. 2.327 din Codul civil, respectiv art. 5 alin. (1) pct. 15 din Legea nr. 85/2014, aşa cum rezultă din adresele înaintate de Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Giurgiu, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Gorj - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Vrancea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă şi Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă; în sens contrar, au înaintat puncte de vedere teoretice Tribunalul Bacău, Tribunalul Neamţ, Tribunalul Covasna, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă. 61. Referitor la cea de-a doua întrebare, transmiţând opinii teoretice, o parte dintre instanţe (Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Neamţ, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Gorj - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Vrancea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, Curtea de Apel Suceava - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă şi Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal) a apreciat că efectul subrogaţiei constă inclusiv în dobândirea de către creditorul privat a ordinii de prioritate la plată de care beneficiază creditorul bugetar, conform art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014, iar Tribunalul Covasna, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă au opinat în sens contrar. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 62. La nivelul Curţii Constituţionale şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă. IX. Raportul asupra chestiunii de drept 63. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării 64. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 65. Primele trei condiţii enumerate sunt îndeplinite, întrucât curtea de apel, legal învestită cu soluţionarea unui apel în materie de insolvenţă, urmează să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. 66. Referitor la condiţia ca problema supusă interpretării să se identifice într-o chestiune de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat în jurisprudenţa sa că „Articolul 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de «chestiune de drept». În doctrină s-a arătat însă că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare“. (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016). 67. Obiectul procedurii îl reprezintă, aşadar, fără excepţie, o normă de drept, un text de lege care, drept urmare a interpretării printr-o argumentaţie juridică consistentă şi divergentă, poate primi o aplicare diferită în situaţii cvasiidentice şi poate determina, în final, o jurisprudenţă neunitară. 68. Contrar, nu poate constitui obiect al procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile o mulţime de texte legale din acte normative care reglementează într-o anumită materie, în scopul identificării normei care se aplică la un caz concret. 69. Aceasta pentru că, aşa cum s-a arătat, „chestiunea de drept“ a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică şi să pună în dezbatere o normă de drept punctuală, o anumită dispoziţie legală, iar nu o serie de articole din mai multe acte normative. 70. De asemenea, problema de drept trebuie să fie una calificată, adică să necesite cu pregnanţă lămurirea înţelesului şi efectului juridic al respectivei dispoziţii. 71. Consecvent acestei idei, nu reprezintă chestiune de drept, de natură să facă obiectul procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile, identificarea normei de drept care se aplică într-o anumită cauză prin lămurirea noţiunii de „creditor care are un drept de preferinţă“ şi stabilirea efectului subrogaţiei. Problema de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile, în acelaşi sens fiind şi Decizia nr. 78 din 6 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 1.488/1/2017 şi publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 197 din 5 martie 2018. 72. În acest context, verificând premisele sesizării, determinate de circumstanţele litigiului, se observă că prin modalitatea de formulare a întrebărilor instanţa de trimitere nu pune în discuţie interpretarea unei norme de drept, ci tocmai identificarea normei de drept aplicabile, problemă asupra căreia completul nu s-a putut clarifica. 73. În esenţă, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, contestatoarea A a solicitat rectificarea tabelului definitiv actualizat al creanţelor, în sensul înscrierii creditorului B în categoria creanţelor salariale cu suma de 2.035 lei şi în categoria creanţelor bugetare cu suma de 6.102,60 lei. 74. Pentru a verifica temeinicia unei asemenea pretenţii, demersul esenţial al instanţei de fond trebuie să fie acela de a stabili dreptul incident, adică actul normativ incident care stabileşte natura juridică a dreptului pretins. 75. Instanţa de trimitere nu epuizează această obligaţie, ci doar identifică prevederile legale incidente în cauză. 76. Sunt, astfel, enumerate ca „norme de drept supuse dezlegării“: - art. 1.593, art. 1.596 alin. (1) lit. a), art. 1.597 şi art. 2.327 din Codul civil; şi – art. 5 alin. (1) pct. 15 şi art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014. 77. Autorul sesizării consideră, prin întrebările adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată, se impune lămurirea interpretării coroborate a tuturor dispoziţiilor arătate, în sensul de a se stabili dacă în noţiunea de „creditor care are un drept de preferinţă“ se include şi creditorul bugetar ce beneficiază de ordinea de prioritate prevăzută de art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014 şi, respectiv, dacă efectul subrogaţiei constă inclusiv în dobândirea de către un creditor privat a ordinii de prioritate la plată de care beneficiază creditorul bugetar potrivit dispoziţiilor art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014. 78. Or, stabilirea naturii acestui drept reclamă din partea instanţei care judecă litigiul efortul de a realiza un raţionament judiciar, prin aplicarea mecanismelor de interpretare a actelor normative, care, de altfel, sunt în atributul său exclusiv. În procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a-i facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor de stabilire a raţiunii textelor legale a căror lămurire se solicită. 79. O asemenea clarificare nu poate fi cerută instanţei supreme, deoarece identificarea actului normativ incident în litigiu este necesar legată de limitele învestirii şi este rolul exclusiv al judecătorului care soluţionează litigiul, potrivit art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care este obligat să stabilească legea aplicabilă unui raport juridic litigios, iar această problemă nu este o veritabilă chestiune de drept şi nu se poate susţine că prin această întrebare se poate ajunge la înlăturarea neclarităţii sau ambiguităţii textelor legale a căror lămurire se solicită, deoarece un eventual răspuns nu are, oricum, valenţe interpretative. 80. Reamintind că obiectul procedurii prevăzute de aceste dispoziţii legale constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor norme de drept determinate, lacunare sau neclare, se apreciază că instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu însăşi determinarea normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată. 81. Toate aspectele sesizate conduc spre concluzia că cele două întrebări adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu vizează interpretarea unor dispoziţii legale, ci doar realizarea unui raţionament judiciar care este atributul instanţei învestite cu judecarea litigiului şi care reprezintă cea mai importantă componentă a activităţii de judecată, a cărei delegare este nepermisă. 82. Circumstanţele particulare ale cauzei relevă faptul că problema de drept ce face obiectul sesizării nu are un grad de dificultate sporit, atât timp cât prevederile a căror interpretare se solicită a se realiza nu sunt lacunare, incomplete sau neclare. Din punctul de vedere exprimat clar de completul de judecată asupra chestiunii de drept antamate rezultă cu evidenţă că erau suficiente identificarea normelor incidente şi aplicarea lor în concret, demersuri ce sunt în competenţa exclusivă a instanţelor de judecată învestite cu soluţionarea unor litigii. 83. În consecinţă, nu se pot reţine gradul de dificultate al chestiunii de drept şi nici existenţa unui risc real de apariţie a unei jurisprudenţe neunitare atât timp cât din actele dosarului nu rezultă că ar fi fost pronunţate hotărâri definitive prin care chestiunea de drept în discuţie să fi fost soluţionată în mod diferit. Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: "1. în interpretarea dispoziţiilor art. 1.596 lit. a) şi art. 2.327 din Codul civil, art. 5 alin. (1) pct. 15 şi art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014, în noţiunea de «creditor care are un drept de preferinţă» se include şi creditorul bugetar ce beneficiază de ordinea de prioritate prevăzută de art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014?;2. în interpretarea dispoziţiilor art. 1.593 alin. (1) şi art. 1.597 din Codul civil, efectul subrogaţiei constă inclusiv în dobândirea de către un creditor privat a ordinii de prioritate la plată de care beneficiază creditorul bugetar potrivit dispoziţiilor art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014?" Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 5 octombrie 2020. PREŞEDINTELE SECŢIEI A II-A CIVILE MARIAN BUDĂ Magistrat-asistent, Ileana Peligrad ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
