Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, obiecţie formulată de Preşedintele României, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 2. Cu Adresa nr. CP/1.397 din 13 noiembrie 2020, Preşedintele României a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.152 din 13 noiembrie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.061A/2020. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia formulează critici de neconstituţionalitate intrinsecă, prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi. Astfel, se arată că reglementarea criticată instituie o soluţie legislativă discriminatorie în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, întrucât beneficiul instituit - reducerea cu 15 ani a vârstei standard de pensionare - nu are în vedere şi persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap grav, ivit ulterior dobândirii calităţii de asigurat. Acest beneficiu poate fi justificat prin prisma faptului că persoana cu handicap grav depune, în mod evident, un efort suplimentar în raport cu o persoană fără handicap în realizarea aceluiaşi tip de muncă. Însă, în cadrul aceleiaşi categorii, respectiv a persoanelor cu handicap grav, este irelevant momentul survenirii handicapului, situaţia fiind numai aparent diferită faţă de cea a persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap grav, ivit ulterior dobândirii calităţii de asigurat. 4. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 632 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 995 din 26 noiembrie 2018, Curtea Constituţională a constatat că sintagma preexistent calităţii de asigurat, cuprinsă în art. 58 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, este contrară art. 16 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, autorul sesizării menţionează că art. 58 din Legea nr. 263/2010 prevede posibilitatea persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat de a beneficia de reducerea vârstelor standard de pensionare. 5. Autorul obiecţiei precizează că, potrivit deciziei precitate, „trăsătura pe care o au în comun cele două categorii de persoane instituite de dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 263/2010, respectiv aceea de a avea handicap, este suficient de relevantă încât să se poată aprecia că acestea se află în aceeaşi situaţie“ (paragraful 27). De asemenea menţionează şi considerentul 40 al deciziei precitate, conform căruia, „în condiţiile în care obiectivul urmărit de legiuitor constă în compensarea condiţiei de handicap prin acordarea în condiţii avantajoase a pensiei pentru limită de vârstă, împrejurarea că unele persoane cu handicap au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, în vreme ce alte persoane cu handicap au realizat un stagiu de cotizare ulterior calităţii de asigurat nu constituie o justificare obiectivă şi rezonabilă a diferenţei de tratament juridic pe care legiuitorul o instituie. Prin urmare, Curtea conchide că acest criteriu nu este unul rezonabil, ci, dimpotrivă, arbitrar“. 6. Preşedintele României mai arată că, având în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 632 din 9 octombrie 2018, aplicabile mutatis mutandis şi în cauza de faţă, legea criticată contravine şi dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie. 7. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere. 8. Guvernul, în punctul de vedere înregistrat la Curte cu nr. 8.012 din 11 decembrie 2020, solicită admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate, având în vedere cele reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 632 din 9 octombrie 2018. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile legii criticate, reţine următoarele: 10. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, care prevede următoarele: „Articol unic. - După articolul 34 al Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 mai 2016, se introduce un nou articol, art. 34^1, cu următorul cuprins: «Art. 34^1 - Persoanele cu handicap grav care au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat beneficiază de reducerea cu 15 ani a vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 1.»“ Cu toate acestea, Curtea reţine că, în realitate, autorul nu critică articolul unic al Legii pentru completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor în integralitatea lui, ci exclusiv sintagma preexistent calităţii de asigurat din cuprinsul acestuia. 11. Autorul sesizării susţine că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 147 alin. (4) teza a doua privind obligativitatea respectării deciziilor Curţii Constituţionale. 12. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va verifica îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndreptăţit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. 13. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea dea treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din data de 13 martie 2018, paragraful 70, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32). 14. Referitor la titularul dreptului de sesizare, prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind aşadar îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate. 15. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de două zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament. 16. Cu privire la acest aspect, se constată că legea supusă controlului a fost adoptată de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, în data de 20 octombrie 2020, a fost depusă în aceeaşi zi la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la constituţionalitatea legii şi apoi trimisă spre promulgare, în data de 26 octombrie 2020. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 13 noiembrie 2020. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional. 17. De asemenea, având în vedere că Legea pentru completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor nu a fost promulgată de Preşedintele României, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă şi sub aspectul respectării condiţiei referitoare la obiectul controlului de constituţionalitate. 18. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării astfel formulate, Curtea urmează să examineze pe fond obiecţia de neconstituţionalitate. 19. Examinând motivele de neconstituţionalitate invocate, Curtea reţine că prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie interzic legiuitorului să trateze în mod diferenţiat categorii de persoane care, din punct de vedere obiectiv, se află în situaţii analoage, conform interpretării date de Curtea Constituţională. Un asemenea tratament este discriminatoriu, în sensul dat acestei noţiuni de art. 16 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, Curtea Constituţională a stabilit că nu este discriminatoriu tratamentul diferenţiat pe care legiuitorul îl aplică unor categorii de persoane care, în mod obiectiv, se află într-o situaţie diferită. În acest sens, din jurisprudenţa bogată a Curţii, pot fi menţionate Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragraful 55, Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23, Decizia nr. 20 din 24 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 10 aprilie 2002, Decizia nr. 156 din 15 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 26 iunie 2001, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019. 20. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea discriminării, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă (a se vedea referinţele din Decizia Curţii Constituţionale nr. 657 din 17 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 1 noiembrie 2019, respectiv paragraful 16 din Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, Hotărârea din 13 noiembrie 2007, pronunţată în Cauza D.H. şi alţii împotriva Republicii Cehe, paragraful 175, Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60, Hotărârea din 16 martie 2010, pronunţată în Cauza Carson şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 61). 21. Legea criticată vizează două categorii de persoane pe care le tratează în mod diferit din punct de vedere juridic: (i) persoanele cu handicap grav care au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat şi (ii) persoanele cu handicap grav care au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap ulterior calităţii de asigurat. Tratamentul juridic diferenţiat al celor două categorii constă în faptul că persoanele cu handicap grav care au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat beneficiază de reducerea cu 15 ani a vârstei standard de pensionare, în vreme ce persoanele cu handicap grav care au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap ulterior calităţii de asigurat nu beneficiază de această reducere. 22. Concluzia că legiuitorul vizează două categorii de persoane pe care le tratează în mod diferenţiat rezultă în mod implicit, dar neîndoielnic, din însuşi conţinutul legii criticate. Este adevărat că textul legii criticate nu exclude în mod expres de la acordarea beneficiului persoanele cu handicap grav care au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap ulterior calităţii de asigurat. Cu toate acestea, câtă vreme textul de lege criticat se referă în mod explicit doar la persoanele cu handicap grav care au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, rezultă cu certitudine că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu acorda beneficiul reducerii vârstei de pensionare şi persoanelor cu handicap grav care au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap ulterior calităţii de asigurat. Cu alte cuvinte, modalitatea realizării tratamentului juridic diferenţiat a fost realizată, în prezenta cauză, sub forma omisiunii legislative. 23. Curtea reţine că, întrucât reducerea vârstei de pensionare cu 15 ani reprezintă un beneficiu evident, persoanele cărora nu li se acordă acest beneficiu sunt tratate în mod diferenţiat faţă de persoanele cărora li se acordă acest beneficiu. Dar, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului anterior evocate, nu orice tratament juridic diferenţiat este şi discriminatoriu, adică contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie şi art. 14 din Convenţie, ci doar tratamentul juridic diferenţiat aplicat unor categorii de persoane care, în mod obiectiv, se află în situaţii analoage. Altfel spus, tratamentul este discriminatoriu doar dacă criteriul de care a ţinut seama legiuitorul când a tratat în mod diferenţiat două categorii de persoane este arbitrar şi nu ţine seama de situaţia obiectiv asemănătoare în care se află categoriile respective de persoane. 24. Curtea reţine că criteriul avut în vedere de către legiuitor la instituirea tratamentului diferenţiat prin legea criticată este data dobândirii handicapului de către asiguraţii din sistemul de pensii al avocaţilor: anterior sau ulterior momentului dobândirii calităţii de asigurat în acest sistem de pensii. În concret, legiuitorul a apreciat că doar dacă handicapul este anterior asigurării în sistemul Legii nr. 72/2016, nu şi ulterior acestui moment, se poate beneficia de reducerea cu 15 ani a vârstei de pensionare. 25. Curtea reţine că acest criteriu nu este rezonabil, deoarece momentul dobândirii handicapului grav, prin raportare la cel al asigurării în sistemul Legii nr. 72/2016, nu schimbă cu nimic situaţia obiectivă în care se află toţii asiguraţii cu handicap grav din acest sistem. Astfel, dacă soluţia legislativă criticată sar menţine, ar fi posibil, în fapt, ca dintre doi asiguraţi care au dobândit acelaşi handicap grav, să beneficieze de reducerea cu 15 ani a vârstei de pensionare în condiţiile legii criticate doar acela dintre ei al cărui handicap grav este preexistent asigurării în sistemul Legii nr. 72/2016. Această diferenţă dintre cei 2 asiguraţi, deşi reală, nu este, totuşi, relevantă, dacă se ţine seama de scopul urmărit de legiuitor prin acordarea beneficiului reducerii vârstei de pensionare. Acest scop constă în compensarea, parţială sau totală, a dezavantajelor personale şi sociale generate de dobândirea handicapului grav. Or, asiguratul care dobândeşte handicapul grav ulterior intrării în sistemul Legii nr. 72/2016 nu se află într-o situaţie mai bună decât asiguratul cu handicap grav preexistent la momentul asigurării pentru a se putea, eventual, susţine refuzul acordării beneficiului. Prin urmare, dacă legiuitorul doreşte să îi protejeze, prin reducerea cu 15 ani a vârstei de pensionare, pe asiguraţii cu handicap grav preexistent la momentul asigurării de efectele inerente acestei condiţii dezavantajoase, atunci el trebuie să îi protejeze, în egală măsură, şi pe asiguraţii care au dobândit handicapul grav ulterior momentului asigurării. 26. Curtea constată că excluderea de la acordarea beneficiului reducerii cu 15 ani a vârstei de pensionare asiguraţilor sistemului de asigurări sociale ale avocaţilor care au dobândit un handicap grav ulterior intrării în acest sistem constituie o discriminare, interzisă de art. 16 alin. (1) din Constituţie, faţă de asiguraţii cu handicap preexistent la momentul intrării în sistemul de asigurări al avocaţilor. 27. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea, legiuitorul este pe deplin îndreptăţit să stabilească conţinutul dreptului fundamental la pensie, consacrat de art. 47 alin. (2) din Constituţie. În mod specific, legiuitorul nu este ţinut de art. 47 alin. (2) din Constituţie să acorde unei anumite categorii de avocaţi asiguraţi condiţii mai avantajoase de ieşire la pensie, de exemplu, reducerea vârstei de pensionare. De altfel, nici măcar art. 50 din Constituţie, potrivit căruia „Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor.“ nu îl obligă pe legiuitor să adopte o măsură anume. Deşi formularea art. 50 din Constituţie este imperativă, aceasta are un conţinut general, în sensul că nu precizează care sunt măsurile concrete ce vor fi luate de către stat şi nici măcar autorităţile publice obligate în acest sens. Cu toate acestea, odată ce statul, în speţă Parlamentul, a luat decizia de a implementa obligaţia prevăzută de art. 50 din Constituţie, trebuie să o facă în mod nediscriminatoriu. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că, deşi Protocolul nr. 1 al Convenţiei nu include dreptul de a primi plăţi cu titlu de asigurare socială de vreun fel, dacă un stat decide să creeze un sistem de beneficii trebuie să o facă într-o manieră compatibilă cu articolul 14 din Convenţie (Decizia de admisibilitate din 6 iulie 2005, pronunţată în Cauza Stec şi alţii împotriva Marii Britanii, paragraful 55, citată în Decizia Curţii Constituţionale nr. 632 din 9 octombrie 2018, paragraful 42). 28. Ţinând seama de faptul că legea criticată instituie o discriminare, interzisă de art. 16 alin. (1) din Constituţie, şi nu un privilegiu, de asemenea interzis de textul constituţional menţionat, Curtea admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că sintagma „preexistent calităţii de asigurat“ cuprinsă în articolul unic al Legii criticate este neconstituţională. 29. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că sintagma „preexistent calităţii de asigurat“ cuprinsă în articolul unic al Legii pentru completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 ianuarie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
