Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 60 din 25 septembrie 2023 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la rezolvarea de principiu a faptului că instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale poate dispune modificarea conţinutului procesului-verbal de constatare a contravenţiei

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 60 din 25 septembrie 2023 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la rezolvarea de principiu a faptului că instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale poate dispune modificarea conţinutului procesului-verbal de constatare a contravenţiei

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1005 din 6 noiembrie 2023

Comenteaza legea

Dosar nr. 1.499/1/2023


┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- preşedintele delegat │
│              │al Secţiei de          │
│Ionel Barbă   │contencios             │
│              │administrativ şi fiscal│
│              │- preşedintele         │
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Maria Hrudei  │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adrian Remus  │- judecător la Secţia  │
│Ghiculescu    │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Maria  │- judecător la Secţia  │
│Ilie          │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefania      │- judecător la Secţia  │
│Dragoe        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adriana       │- judecător la Secţia  │
│Florina       │de contencios          │
│Secreţeanu    │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Veronica      │- judecător la Secţia  │
│Dumitrache    │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mădălina-Elena│- judecător la Secţia  │
│Vladu-Crevon  │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Liliana Vişan │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Ionel Florea  │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristinel     │- judecător la Secţia  │
│Grosu         │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Decebal       │- judecător la Secţia  │
│Constantin    │de contencios          │
│Vlad          │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lucian Cătălin│- judecător la Secţia  │
│Mihai Zamfir  │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023 (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele delegat al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 5.900/233/2021.
    5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.
    6. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia ce face obiectul sesizării şi opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.
    7. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    8. Prin Încheierea din 27 aprilie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 5.900/233/2021, Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept:
    Instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale poate dispune modificarea conţinutului procesului-verbal de constatare a contravenţiei, în sensul aplicării unei amenzi într-un cuantum mai mic, atunci când amenda aplicată de către agentul constatator depăşeşte cuantumul maxim stabilit de lege?
    Atunci când legea contravenţională stabileşte o competenţă exclusivă în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii şi a cuantumului amenzii în persoana agentului constatator, poate instanţa de judecată să stabilească un alt cuantum decât cel indicat în procesul-verbal contestat?
    În cazul în care instanţa de judecată constată că a fost aplicată o sancţiune contravenţională peste limita maximă stabilită de lege, poate aceasta să reducă amenda aplicată la un cuantum prevăzut de lege, cu toate că această soluţie nu fusese solicitată de către contestator?

    II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina
    9. Prin Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria xxx nr. yyyy din 4 martie 2021, întocmit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 C (în continuare, ANAF), apelanta-petentă A.B. - S.R.L. a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 37.000 lei, în baza dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 70/2015).
    10. În fapt, prin procesul-verbal de contravenţie, s-a reţinut că, în urma unui control operativ şi inopinat efectuat la data de 4 martie 2021 la sediul societăţii petente, pe baza documentelor financiar-contabile prezentate, s-a constatat faptul că, în perioada 4 septembrie 2020-4 martie 2021, societatea a plătit în numerar, către cei doi asociaţi, suma de 370.000 lei.
    11. În speţă, a fost reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 4 alin. (4) cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 70/2015.
    12. Petenta A.B. - S.R.L. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie, formându-se, astfel, pe rolul Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, Dosarul nr. 5.900/233/2021.
    13. Prin Sentinţa civilă nr. 10.555 din 21 octombrie 2021, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a admis în parte plângerea şi a modificat procesul-verbal de contravenţie, în sensul că a redus amenda aplicată de la suma de 37.000 lei la suma de 36.000 lei, menţinând celelalte dispoziţii ale procesului-verbal contestat.
    14. În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de fond a reţinut că suma care depăşeşte plafonul stabilit de lege, în sensul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 70/2015, este de 360.000 lei (adică 370.000 lei – 10.000 lei), iar 10% din suma de 360.000 lei este egal cu suma de 36.000 lei.
    15. Faţă de considerentele expuse în cadrul paragrafului anterior, prima instanţă a considerat că aplicarea amenzii contravenţionale în sumă de 37.000 lei este rezultatul unei erori de calcul.
    16. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel petenta, acesta fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
    17. La termenul din 23 martie 2023, instanţa a pus în discuţia părţilor cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de apelanta-petentă, iar prin Încheierea din 27 aprilie 2023 a admis această cerere şi a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept anterior enunţate.

    III. Normele de drept ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile
    18. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001), şi anume:
    "ART. 15
    (1) Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.
    (2) Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale. (...)"

    19. În cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie formulată în Dosarul nr. 5.900/233/2021 aflat pe rolul Tribunalului Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal au fost indicate drept relevante pentru soluţionarea prezentei sesizări şi dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, precum şi cele ale art. 13 din Legea nr. 70/2015, redate în continuare:
    - art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.“;
    – art. 13 din Legea nr. 70/2015: „Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 12 se efectuează de către organele Ministerului Finanţelor Publice, ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi unităţilor sale subordonate, conform competenţelor.“

    IV. Punctul de vedere al părţilor
    20. Punctul de vedere al apelantei-petente A.B. - S.R.L. a fost exprimat în cuprinsul cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, iar în ceea ce priveşte fondul problemei de drept supuse dezlegării, dispoziţiile legale stabilesc o competenţă exclusivă a agentului constatator în privinţa constatării şi sancţionării contravenţiei, instanţa de judecată neavând posibilitatea individualizării sancţiunii.
    21. Intimata ANAF nu a comunicat un punct de vedere cu privire la chestiunile de drept pendinte, nici în faţa instanţei de trimitere şi nici după comunicarea raportului întocmit de judecătorul-raportor.

    V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea
    22. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate reglementate de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, fără însă a purcede efectiv la analiza întrunirii, în speţă, a acestor condiţii.
    23. Cu privire la fondul chestiunii de drept supuse dezlegării, instanţa de trimitere nu a exprimat niciun punct de vedere.

    VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    24. Răspunzând solicitării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti şi au exprimat opinii teoretice, din care a rezultat existenţa mai multor orientări jurisprudenţiale.

    În ceea ce priveşte prima problemă de drept supusă interpretării
    25. Într-o primă orientare jurisprudenţială, s-a apreciat că instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale poate dispune modificarea conţinutului procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei în sensul aplicării unei amenzi într-un cuantum mai mic atunci când amenda aplicată de către agentul constatator depăşeşte cuantumul maxim stabilit de lege.
    26. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul tribunalelor Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal (deciziile nr. 903 din 14 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 11/260/2020, şi nr. 461 din 14 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 74/334/2016, definitive), Sălaj (Decizia nr. 738 din 21 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.383/1.752/2017, definitivă), Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa nr. 245/CA din 28 aprilie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 1.430/228/2022, definitivă), Gorj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 1.115 din 12 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 11.623/318/2021, definitivă), Vâlcea - Secţia a II-a civilă (deciziile nr. 158 din 15 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 13.440/288/2019, definitivă; nr. 907 din 18 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 613/241/2021, definitivă); judecătoriilor Constanţa - Secţia civilă (sentinţele nr. 4.636 din 12 mai 2023, pronunţată în Dosarul nr. 22.995/212/2022, nedefinitivă; nr. 5.250 din 6 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.769/239/2020, definitivă prin neapelare; nr. 15.106 din 23 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 8.926/212/2022, definitivă ca urmare a respingerii apelului prin Decizia nr. 894 din 10 iulie 2023 a Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal), Roşiori de Vede (Sentinţa nr. 984 din 29 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 810/292/2020, definitivă prin neapelare), Târgu Mureş (Sentinţa nr. 5.200 din 9 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 10.896/320/2022, definitivă prin neapelare).
    27. În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, ale următoarelor instanţe: tribunalele Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal (opinie majoritară), Giurgiu, Ilfov, Covasna, Caraş-Severin şi Argeş; judecătoriile Turnu Măgurele, Videle, Buhuşi, Oneşti, Moineşti, Târgu-Neamţ, Bicaz, Târgu Jiu, Timişoara, Darabani şi Dorohoi.
    28. În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale s-a arătat că aplicarea unei amenzi peste limita maximă nu constituie un motiv de nulitate absolută, ci un motiv de nulitate relativă a procesului-verbal de contravenţie, astfel că anularea acestuia se impune atunci când se dovedeşte o vătămare produsă petentului care nu poate fi înlăturată în alt mod. Or, pentru identitate de raţiune, aşa cum instanţa are posibilitatea de a proceda la reindividualizarea sancţiunii amenzii aplicate între limitele legale [în acord cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001], instanţa poate proceda la stabilirea amenzii prevăzute de lege şi la individualizarea sancţiunii amenzii şi în ipoteza amenzii aplicate peste limitele legale, situaţie în care se înlătură vătămarea produsă contravenientului prin stabilirea unei amenzi peste limita maximă admisă de lege.
    29. Instanţa de judecată poate să stabilească un alt cuantum al amenzii decât cel indicat în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, întrucât o interpretare contrară ar duce la imposibilitatea instanţei de a verifica sancţiunea aplicată contravenientului, cu consecinţa scoaterii de sub controlul judiciar a legalităţii sancţiunii, aspect care contravine dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia), întrucât contestatorului i-ar fi negat accesul liber la justiţie.
    30. De asemenea, a fost invocată Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 18 iunie 2021 (paragraful 54).
    31. Într-o altă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale nu poate dispune modificarea conţinutului procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei în sensul aplicării unei amenzi într-un cuantum mai mic atunci când amenda aplicată de către agentul constatator depăşeşte cuantumul maxim stabilit de lege, întrucât, într-o asemenea situaţie, procesul-verbal este lovit de nulitate absolută.
    32. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal (deciziile nr. 775 din 21 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 24.834/300/2013; nr. 3.304 din 26 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 24.566/301/2019; nr. 330 din 5 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.378/300/2014, definitive); judecătoriilor sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă (Sentinţa nr. 2.876 din 22 martie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 166/300/2022, definitivă prin neapelare), Cornetu - Secţia civilă (sentinţele nr. 5.243 din 13 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 7.898/1.748/2019, definitivă prin neapelare, nr. 3.695 din 1 iulie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 408/1.748/2022, definitivă prin neapelare), Vaslui (Sentinţa nr. 917 din 22 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.323/333/2020, definitivă prin neapelare), Sfântu Gheorghe (sentinţele nr. 1.937 din 26 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.426/305/2020, schimbată în tot prin respingerea plângerii, ca urmare a admiterii apelului prin Decizia nr. 162 din 30 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Covasna - Secţia civilă; nr. 1.683 din 22 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.963/305/2020, schimbată în tot prin respingerea plângerii, ca urmare a admiterii apelului prin Decizia nr. 160 din 30 martie 2023 a Tribunalului Covasna - Secţia civilă; nr. 1.633 din 15 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.338/305/2020, definitivă prin neapelare), Caracal (Sentinţa nr. 143 din 4 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 6.248/207/2019, definitivă prin neapelare), Iaşi - Secţia civilă (sentinţele pronunţate în dosarele nr. 2.319/245/2019, nr. 38.323/245/2019* şi nr. 26.081/245/2020, definitive), Vâlcea - Secţia a II-a civilă (Decizia nr. 1.763 din 12 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.287/198/2016, definitivă), Târgu Mureş (Sentinţa nr. 4.018 din 28 octombrie 2021).
    33. În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, ale următoarelor instanţe: tribunalele Ialomiţa (opinie majoritară), Teleorman, Vaslui şi Timiş; judecătoriile Bolintin-Vale, Alexandria, Zimnicea, Roman, Rupea, Calafat, Filiaşi, Segarcea, Novaci, Slatina, Răducăneni, Paşcani (opinie majoritară), Hârlău, Lugoj, Botoşani şi Fălticeni.
    34. În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale s-a argumentat că principiul legalităţii sancţiunii contravenţionale, ca o aplicaţie particulară a principiului legalităţii în dreptul contravenţional, presupune stabilirea unor sancţiuni printr-un act normativ dintre cele enumerate limitativ în art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, astfel încât agentul constatator nu poate aplica sancţiunile contravenţionale decât în limitele prevăzute în actele normative ce le conţin. Aplicarea amenzii în afara limitelor stabilite prin norma de incriminare nu ţine de individualizarea sancţiunii contravenţionale, ci reprezintă o încălcare a principiului legalităţii sancţiunii, atrăgând însăşi nelegalitatea actului de constatare şi sancţionare a contravenţiei (Sentinţa civilă nr. 917 din 22 aprilie 2021, pronunţată de Judecătoria Vaslui).
    35. Instanţa de judecată nu poate proceda la reindividualizarea sancţiunii, având în vedere că acesta reprezintă atributul expres al organului constatator, iar instanţa este învestită cu analizarea legalităţii şi temeiniciei întocmirii unui proces-verbal de contravenţie (Sentinţa civilă nr. 3.695 din 1 iulie 2022, pronunţată de Judecătoria Cornetu - Secţia civilă).
    36. În conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, sancţiunea contravenţională se aplică între limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională, iar nesocotirea limitelor produce petentului o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
    37. Într-o altă argumentare s-a apreciat că, potrivit art. 1 teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, constituie contravenţie, inter alia, fapta stabilită şi sancţionată de lege. În mod asemănător legislaţiei penale, legiuitorul a adoptat principiul legalităţii sancţiunii de drept contravenţional. Astfel, legislaţia în materie contravenţională se completează cu dispoziţiile Codului penal, sens în care devine aplicabil principiul legalităţii pedepsei, prevăzut de art. 2 alin. (3) din Codul penal, care prevede că nicio pedeapsă nu poate fi stabilită şi aplicată în afara limitelor generale ale acesteia.
    38. Prin aplicarea unei amenzi într-un cuantum nelegal se încalcă un principiu fundamental, împrejurare care atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenţie. Plecând de la această premisă, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale nu poate proceda decât la declararea nulităţii procesului-verbal de sancţionare, având în vedere că motivele de nulitate absolută nu sunt susceptibile de a fi îndreptate de instanţa judecătorească.
    39. Întrucât, potrivit art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, legea contravenţională se completează cu Codul de procedură civilă, rezultă că regimul nulităţii se completează cu aceste dispoziţii de drept procesual. În aceste condiţii, se apreciază ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 176 pct. 6 din Codul de procedură civilă referitoare la nulitatea necondiţionată, în condiţiile în care limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt condiţii extrinseci ale procesului-verbal de contravenţie.
    40. Având în vedere faptul că interesul ocrotit de norma referitoare la instituirea principiului legalităţii este unul public, se apreciază că nulitatea este una absolută din perspectiva acestui criteriu de clasificare. Prin urmare, sancţiunea care intervine în situaţia analizată este aceea a nulităţii virtuale, absolute şi necondiţionate.
    41. Din perspectiva art. 177 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nu poate fi îndreptată neregularitatea actului de procedură, din moment ce aceasta nu este condiţionată de existenţa vreunei vătămări.
    42. S-a mai apreciat că această practică este singura în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi singura care conferă garanţii suficiente în vederea prevenirii arbitrarului şi a abuzului.

    În ceea ce priveşte cea de-a doua problemă de drept supusă interpretării
    43. Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, atunci când legea contravenţională stabileşte o competenţă exclusivă în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii şi a cuantumului amenzii în persoana agentului constatator, instanţa de judecată poate să stabilească un alt cuantum decât cel indicat în procesul-verbal contestat.
    44. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul tribunalelor Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 4.022 din 18 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.504/301/2021, definitivă), Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (deciziile nr. 676/A din 30 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.989/290/2018 şi nr. 629 din 16 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.536/290/2018, definitive), Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (deciziile nr. 245/CA din 28 aprilie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 1.430/228/2022 şi nr. 204/CA din 23 martie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 7.430/196/2022, definitive), Sălaj - Secţia civilă (Decizia nr. 738 din 21 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.383/1752/2017), Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 461 din 14 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 74/334/2016) şi al judecătoriilor Turnu Măgurele (Sentinţa nr. 412 din 27 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.696/329/2020, definitivă ca urmare a respingerii apelurilor prin Decizia nr. 555 din 7 decembrie 2021 a Tribunalului Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal), Filiaşi (sentinţele nr. 487 din 30 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 540/230/2021, definitivă ca urmare a respingerii apelului prin Decizia nr. 114 din 15 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal; nr. 261 din 28 februarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 7.156/215/2022, aflat pe rolul Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în stadiul procesual al apelului, cu termen de judecată la 4 octombrie 2023; Sentinţa nr. 402 din 23 martie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 47/230/2023, definitivă), Târgu Jiu (sentinţele nr. 3.008 din 6 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.213/318/2021, schimbată în tot prin Decizia nr. 1.726 din 14 decembrie 2021 a Tribunalului Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal; nr. 2.673 din 9 mai 2022, pronunţată în Dosarul nr. 11.623/318/2021, definitivă ca urmare a respingerii apelului prin Decizia nr. 1.115 din 12 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal), Târgu Cărbuneşti (Sentinţa nr. 630 din 20 aprilie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 4.324/317/2020, definitivă ca urmare a respingerii apelului prin Decizia nr. 47 din 18 ianuarie 2023, pronunţată de Tribunalul Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal); Motru (Sentinţa nr. 1.496 din 22 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.622/263/2021, definitivă ca urmare a respingerii apelului prin Decizia nr. 102 din 26 ianuarie 2022, pronunţată de Tribunalul Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal), Constanţa (sentinţele nr. 5.250 din 6 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.769/239/2020, definitivă prin neapelare, nr. 4.636 din 12 mai 2023, pronunţată în Dosarul nr. 22.995/239/2022, nedefinitivă, nr. 15.106 din 23 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 8.926/212/2022, definitivă ca urmare a respingerii apelului prin Decizia nr. 894 din 10 iulie 2023 a Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal), Rupea (Sentinţa nr. 1.431 din 13 octombrie 2022); Bacău (Sentinţa nr. 225 din 30 martie 2022).
    45. În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, ale următoarelor instanţe: tribunalele Vaslui şi Galaţi (opinie majoritară); judecătoriile Giurgiu, Bolintin-Vale, Alexandria, Zimnicea, Videle, Lugoj, Timişoara, Craiova (opinie majoritară), Calafat, Segarcea, Motru, Târgu Jiu, Răducăneni, Paşcani (opinia a doi judecători), Buhuşi, Moineşti şi Târgu-Neamţ.
    46. În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale s-a argumentat că, atunci când legea contravenţională stabileşte o competenţă exclusivă în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii şi a cuantumului amenzii în persoana agentului constatator, instanţa poate să stabilească un alt cuantum decât cel indicat în procesul-verbal contestat, în sensul că are posibilitatea de a reduce amenda aplicată de agentul constatator, fără ca noul cuantum să fie inferior minimului special stabilit de lege pentru contravenţia reţinută în sarcina contravenientului. Argumentul decisiv pentru soluţia prezentată este principiul qui potest plus, potest minus, respectiv dacă instanţa are posibilitatea să înlocuiască sancţiunea principală a amenzii cu cea a avertismentului, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (5), art. 7 alin. (3), art. 21 alin. (3) şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cu atât mai mult poate proceda la reindividualizarea sancţiunii principale prin reducerea amenzii contravenţionale.
    47. În cadrul procedurii plângerii contravenţionale, raportat la dispoziţiile art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, instanţa procedează la verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal de contravenţie, putând cenzura sancţiunile aplicate de agentul constatator, deoarece, în caz contrar, s-ar admite că nu există nicio cale de atac efectiv privitor la un act administrativ emis de o autoritate publică, aspect ce contravine Convenţiei.
    48. Instanţa are posibilitatea reindividualizării sancţiunii în raport cu dispoziţiile exprese ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în analiza proporţionalităţii sancţiunii aplicate de către agentul constatator, cu atât mai mult cu cât are şi posibilitatea înlocuirii cu avertisment, în temeiul art. 7 din acelaşi act normativ (cu excepţiile de rigoare din legislaţia specială). Asupra acestei opinii este necesară o clarificare, în contextul în care se apreciază că nu se poate aplica o sancţiune mai gravă decât cea aplicată de către agentul constatator, pentru respectarea principiului non reformatio in pejus.
    49. Stabilirea competenţei exclusive în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii şi a cuantumului amenzii în persoana agentului constatator nu se confundă cu posibilitatea instanţei de judecată de a reindividualiza sancţiunea contravenţională, în măsura în care, din probele administrate în cauză, ar rezulta că sancţiunea aplicată nu este proporţională cu gravitatea faptei săvârşite de către contravenient.
    50. Într-o altă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, atunci când legea contravenţională stabileşte o competenţă exclusivă în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii şi a cuantumului amenzii în persoana agentului constatator, instanţa de judecată nu poate să stabilească un alt cuantum decât cel indicat în procesul-verbal contestat.
    51. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul judecătoriilor Iaşi (sentinţele anonimizate din 10 decembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 38.323/245/2019*, din 7 iulie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 26.081/245/2020, şi din 14 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 27.319/245/2019, toate definitive), Cornetu (Sentinţa nr. 3.695 din 1 iulie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 408/1748/2022, definitivă prin neapelare), Caracal (Sentinţa nr. 143 din 4 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 6.248/207/2019, definitivă prin neapelare). În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, ale următoarelor instanţe: tribunalele Iaşi, Timiş, Bucureşti (opinie minoritară) şi Teleorman; judecătoriile Paşcani (opinia a trei judecători), Slatina, Lieşti, Oneşti, Moineşti şi Roman.
    52. În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale s-a arătat că, în operaţiunea de individualizare a sancţiunii, instanţa nu are posibilitatea de a stabili un alt cuantum decât cel indicat în procesul-verbal, acest demers fiind atributul agentului constatator, având doar competenţa de a reduce cuantumul amenzii la pragul minim prevăzut de lege, în măsura în care aceasta a fost aplicată în limitele legale sau de a înlocui sancţiunea amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului.
    53. Astfel, aplicarea unei sancţiuni greşite nu poate fi corectată în procedeul reindividualizării sancţiunii, care are la bază alt raţionament.
    54. S-a apreciat că, spre deosebire de procesul penal, în care instanţa poate dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, în materie contravenţională, instanţa de judecată nu se poate comporta ca un agent constatator, neavând competenţa de a reţine în sarcina petentului săvârşirea unei alte contravenţii şi aplicarea sancţiunii corespunzătoare acesteia. Astfel, conform art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, instanţa de judecată verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal, hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării, de unde rezultă că legiuitorul nu a lăsat la latitudinea instanţei schimbarea încadrării juridice ori instituirea unei alte sancţiuni, fiind limitată de încadrarea juridică a faptei materiale realizată de către agentul constatator.

    În ceea ce priveşte cea de-a treia problemă de drept supusă interpretării
    55. La nivelul instanţelor care, în ceea ce priveşte prima problemă de drept, au opinat că instanţa de judecată nu poate dispune modificarea conţinutului procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei în sensul aplicării unei amenzi într-un cuantum mai mic, atunci când amenda aplicată de către agentul constatator depăşeşte cuantumul maxim stabilit de lege, s-a apreciat că instanţa de judecată nu poate reduce amenda aplicată la un cuantum prevăzut de lege în nicio situaţie, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei fiind lovit de nulitate ca urmare a nerespectării principiului legalităţii.
    56. La nivelul instanţelor care au considerat că, în ceea ce priveşte prima problemă de drept, instanţa de judecată poate dispune modificarea conţinutului procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei în sensul aplicării unei amenzi într-un cuantum mai mic atunci când amenda aplicată de către agentul constatator depăşeşte cuantumul maxim stabilit de lege, s-au conturat două orientări.
    57. Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, în cazul în care instanţa de judecată constată că a fost aplicată o sancţiune contravenţională peste limita maximă stabilită de lege, poate să reducă amenda aplicată la un cuantum prevăzut de lege, chiar dacă această soluţie nu a fost solicitată de către contestator.
    58. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul următoarelor instanţe: tribunalele Vâlcea - Secţia a II-a civilă (Decizia nr. 158 din 15 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 13.440/288/2019, definitivă), Brăila - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal (deciziile nr. 204 din 23 martie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 7.430/196/2022; nr. 245 din 28 aprilie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 1.430/228/2022, ambele definitive), Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 903 din 14 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 11/260/2020, definitivă); judecătoriile Constanţa - Secţia civilă (sentinţele nr. 4.636 din 12 mai 2023, pronunţată în Dosarul nr. 22.995/212/2022, nedefinitivă; nr. 5.250 din 6 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.769/239/2020, definitivă prin neapelare; nr. 15.106 din 23 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 8.926/212/2022, definitivă ca urmare a respingerii apelului prin Decizia nr. 894 din 10 iulie 2023 a Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal), Roşiori de Vede (Sentinţa nr. 984 din 29 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 810/292/2020, definitivă prin neapelare), Bicaz (Sentinţa nr. 225 din 30 martie 2022). În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, ale următoarelor instanţe: tribunalele Bucureşti, Ilfov, Gorj, Galaţi şi Sălaj; judecătoriile Timişoara, Craiova, Târgu Jiu, Caracal, Buhuşi, Oneşti, Moineşti şi Videle.
    59. În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale s-a argumentat că se poate proceda la o aplicare a sancţiunii în limitele prevăzute de lege, chiar dacă cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator a depăşit maximul prevăzut de lege şi chiar în lipsa solicitării contestatorului în acest sens, contrar principiului disponibilităţii, întrucât sarcina instanţei este de a hotărî asupra sancţiunii.
    60. Aplicarea sancţiunii în afara limitelor prevăzute de lege nu se regăseşte printre încălcările de natură să atragă nulitatea absolută a procesului-verbal, în conformitate cu art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001; aşadar, în astfel de cazuri, nu poate fi vorba decât despre o nulitate relativă, care nu determină anularea procesului-verbal decât în măsura în care petentul invocă şi dovedeşte o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului.
    61. Într-o decizie de speţă s-a reţinut faptul că petenta a suferit, în mod evident, o vătămare prin aplicarea unei amenzi peste maximul special, însă această vătămare poate fi înlăturată şi altfel decât prin anularea totală a procesului-verbal, şi anume prin reducerea amenzii aplicate prin actul sancţionator la un cuantum care să se încadreze între limitele reglementate de lege şi care să corespundă unei corecte individualizări a sancţiunii, în raport cu gravitatea şi pericolul social al faptei (Decizia nr. 158 din 15 februarie 2021 a Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilă).
    62. Într-o altă orientare teoretică s-a considerat că, în cazul în care instanţa de judecată constată că a fost aplicată o sancţiune contravenţională peste limita maximă stabilită de lege, aceasta din urmă nu poate să reducă amenda aplicată la un cuantum prevăzut de lege, în cazul în care această soluţie nu a fost solicitată de către contestator.
    63. În acest sens au fost exprimate punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, ale următoarelor instanţe: Tribunalul Argeş; judecătoriile Paşcani (opinie majoritară), Târgu-Neamţ, Giurgiu şi Turnu Măgurele.
    64. În susţinerea acestui punct de vedere teoretic s-a argumentat că, în momentul în care constată că a fost aplicată o sancţiune contravenţională peste limita maximă stabilită de lege, instanţa de judecată nu poate să reducă amenda aplicată la cuantumul prevăzut de lege, în condiţiile în care această soluţie nu fusese solicitată de către contestator, întrucât, dacă s-ar proceda în sens contrar, s-ar încălca principiul disponibilităţii aplicabil procesului civil.
    65. O opinie nuanţată a fost exprimată de Tribunalul Ilfov, care a apreciat că sesizarea nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, respectiv nu constituie o problemă de drept nouă, dispoziţiile supuse analizei fiind în vigoare încă din anul 2001, iar, în eventualitatea existenţei unei practici neunitare, sesizarea ar trebui să îmbrace forma solicitată de art. 514 din Codul de procedură civilă privind recursul în interesul legii.
    66. De asemenea, din încheierea de sesizare a instanţei supreme cu problema de drept, se observă faptul că instanţa de trimitere, deşi avea această obligaţie, nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la problema de drept indicată, sesizarea fiind informă, şi, totodată, nu a motivat dificultatea de interpretare a textelor legale incidente.
    67. Celelalte curţi de apel nu au identificat jurisprudenţă cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării şi nici nu au comunicat opinii teoretice.
    68. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, la momentul respectiv, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

    Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii judiciare
    69. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a pronunţat Decizia nr. XXII din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 5 decembrie 2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că nerespectarea cerinţelor înscrise în art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
    70. Prin Decizia nr. 6 din 16 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi a stabilit că, „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 4 pct. 1-4 şi art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancţionate contravenţional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator“.
    71. Prin Decizia nr. 8 din 19 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 19 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti şi, în consecinţă, a stabilit că, „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, neconsemnarea, în cuprinsul procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, a intervalului de timp în care acesta este suspendat şi a temeiului juridic este sancţionată cu nulitatea relativă parţială a procesului-verbal, condiţionată de producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea măsurii privind reţinerea permisului de conducere“.
    72. Prin Decizia nr. 13 din 14 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 29 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 16 şi 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, „Descrierea insuficientă a faptei echivalează cu neîndeplinirea cerinţei privind descrierea faptei contravenţionale şi atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit dispoziţiilor art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001“.

    VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României
    73. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate repere relevante cu privire la chestiunea de drept pusă în discuţie.

    VIII. Raportul asupra chestiunii de drept
    74. Prin raportul întocmit asupra chestiunilor de drept, judecătorul-raportor a apreciat că, în cauza de faţă, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, lipsind condiţia existenţei unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, precum şi a unei chestiuni de drept esenţiale, în sensul că de lămurirea acesteia depinde soluţionarea pe fond a cauzei, dar şi condiţia noutăţii chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită.

    IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele:
    75. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    76. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, au fost decelate, pe cale jurisprudenţială, următoarele condiţii de admisibilitate necesar a fi îndeplinite cumulativ:
    (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului;
    (ii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;
    (iii) existenţa unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, şi esenţiale, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
    (iv) chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;
    (v) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra problemei de drept.

    77. Procedând la verificarea prezentei sesizări din perspectiva îndeplinirii, în mod cumulativ, a condiţiilor menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine că primele două condiţii sunt îndeplinite.
    78. Astfel, instanţa de trimitere este Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, ce face parte din categoriile de entităţi cărora art. 519 din Codul de procedură civilă le conferă dreptul de a declanşa procedura pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    79. Instanţa menţionată este învestită cu soluţionarea căii de atac a apelului, într-un litigiu în materie contravenţională judecat în primă instanţă de judecătorie, iar hotărârea ce urmează a fi pronunţată va fi definitivă, în sensul prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.
    80. Totodată, din verificările efectuate se constată că este întrunită şi cerinţa ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunţate, precum şi faptul că nu există un recurs în interesul legii în curs de soluţionare privitor la această chestiune.
    81. În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că sintagma „chestiune de drept“, la care face referire textul art. 519 din Codul de procedură civilă, trebuie pusă în corelaţie cu gradul de dificultate pe care îl ridică aceasta, nefiind suficient să fie identificată, în soluţionarea unei cauze, o problemă litigioasă, chiar având caracter de noutate, dacă ea nu este susceptibilă, prin aspectele relevate, de a declanşa mecanismul privind preîntâmpinarea unei jurisprudenţe neunitare.
    82. În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept şi aceea ca problema pusă în discuţie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, în practica instanţei supreme s-a reţinut că aceasta trebuie să constea într-o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: deciziile nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018; nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 59; nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 36).
    83. Sesizarea trebuie să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei.
    84. Astfel, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017), s-a mai reţinut că „62. (...) problema eficienţei sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (...), reclamă (...) o chestiune juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, şi nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu. (...) 65. Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logico-judiciar de stabilire a conţinutului şi sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăţi care ar împiedica pronunţarea soluţiei şi nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei (...).“
    85. De asemenea, prin Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, s-a reţinut că, pentru a ne afla în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, care să justifice în mod real recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, este necesar să se constate „42. (...) caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi a dificultăţii completului în a-şi însuşi o anumită interpretare (...)“.
    86. Din considerentele prezentate rezultă că sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, nu elemente particulare ale cauzei deduse judecăţii, iar pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se porneşte în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să îşi găsească izvorul în dispoziţiile legale, nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.
    87. Prin urmare, instanţa de trimitere are obligaţia identificării chestiunii de drept care necesită interpretarea, a caracterizării aspectului de noutate al acesteia, în planul interpretării şi al aplicării, precum şi obligaţia identificării aspectelor din care rezultă caracterul dificil sau dual al interpretării unor norme de drept, precum şi a modului în care chestiunea de drept semnalată poate să determine soluţionarea cauzei pe fond.
    88. Rolul completului care dispune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este acela de a releva norma şi felul în care, din cauza complexităţii sau, dimpotrivă, a precarităţii reglementării, aceasta poate primi interpretări diferite şi ar putea avea ca rezultat o jurisprudenţă neunitară.
    89. Instanţa care formulează actul de sesizare trebuie să prezinte argumentele care susţin interpretările aflate în opoziţie pentru a demonstra dificultatea pe care o are în a determina evidenţa unei anumite interpretări şi, astfel, necesitatea de a apela la mecanismul de unificare. Cu alte cuvinte, încheierea de sesizare trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecţia judecătorilor din complet asupra respectivei chestiuni de drept şi asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente.
    90. Divergenţa de interpretare ce există între reclamant şi pârât, specifică procesului civil, nu este de natură a demonstra dificultatea acestei operaţiuni logico-juridice, fiind imperios necesar ca punctul de vedere al instanţei de trimitere să cuprindă o argumentare temeinică asupra admisibilităţii sesizării (deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 20 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015; nr. 31 din 19 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015; nr. 21 din 13 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 4 octombrie 2016).
    91. În acest context, se observă că instanţa de trimitere, deşi a apreciat că se impune activarea mecanismului procedural al întrebării prealabile pentru lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, nu a arătat în ce constau dificultăţile de interpretare a acestor dispoziţii legale şi nu a argumentat caracterul îndoielnic, lacunar sau neclar al prevederilor legale puse în discuţie în cauză şi, astfel, nu a motivat, efectiv, în ce constă dificultatea de interpretare a normelor menţionate.
    92. Potrivit dispoziţiilor exprese ale art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, „(...) Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor“.
    93. Or, din cuprinsul Încheierii din 27 aprilie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 5.900/233/2021, prin care Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, lipsesc cu desăvârşire argumentele referitoare la dificultatea interpretării dispoziţiilor legale anterior evocate şi punctul de vedere al instanţei de trimitere, aceasta din urmă rezumându-se la a prezenta istoricul litigiului şi la a reda conţinutul cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al instanţei supreme, formulate de către una dintre părţile din dosar.
    94. Astfel, instanţa de trimitere nu are în vedere, în realitate, vreo dificultate decurgând din complexitatea, neclaritatea sau dualitatea unui text de lege, nu arată circumstanţele sau dificultăţile întâmpinate sau considerentele care ar putea fundamenta o interpretare divergentă a normelor legale menţionate sau care ar conferi potenţialul de dificultate impus de art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă.
    95. Întrebările adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se circumscriu unei interpretări in abstracto a unor dispoziţii legale şi nici nu vizează chestiuni de drept punctuale, concrete, adecvate speţei, în realitate, faţă de modalitatea formulării întrebărilor de către instanţa de trimitere, rezultând că ceea ce se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reprezintă o rezolvare a cauzei raportat la elementele de fapt din dosar. Or, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, operaţiunile de identificare, interpretare şi aplicare a unor texte de lege la anumite circumstanţe ce caracterizează fiecare litigiu, neputând fi transferate completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, ci revin instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei.
    96. Pentru a evita transformarea mecanismului procedural reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă într-o cauză nejustificată de prelungire a procedurii judiciare şi pentru a nu se deturna această procedură de la scopul său firesc, acela al unificării practicii judiciare prin rezolvarea de către instanţa supremă a unei chestiuni de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, instanţa de trimitere trebuie să arate în încheierea de sesizare care este problema de drept punctuală care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi în ce constă dificultatea de interpretare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept.
    97. Simpla împrejurare, dedusă din comunicarea punctelor de vedere ale instanţelor şi neavută în vedere de încheierea de sesizare, respectiv faptul că există deja hotărâri judecătoreşti pronunţate în sensul soluţionării diferite a unor plângeri contravenţionale, nu poate determina reţinerea, ca îndeplinită, a cerinţei existenţei unei probleme de drept veritabile.
    98. Caracterul dificil al problemei de drept nu poate fi suplinit prin prisma factorului cantitativ al numărului de cauze apărute pe rolul instanţelor judecătoreşti, unele nesoluţionate definitiv şi care pot genera o consistentă practică judiciară neunitară ca urmare a unor interpretări divergente, dacă problema de drept în sine nu este decelată ca atare în actul de sesizare.
    99. Faţă de caracterul inform al actului de sesizare, aşa cum rezultă din analiza efectuată în cele de mai sus, şi faţă de circumstanţele concrete ale prezentei sesizări, se constată, în cauză, neconturarea caracterului veritabil al problemei de drept.
    100. Or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are rolul de a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege, nu de a suplini eventualele lipsuri în motivarea încheierii de sesizare, lipsuri care fac imposibilă sarcina instanţei supreme de a asigura interpretarea unitară a legii.
    101. În ceea ce priveşte condiţia „noutăţii“ chestiunii de drept, aşa cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis în jurisprudenţa sa anterioară (deciziile nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015 etc.), această cerinţă este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementările recent intrate în vigoare, iar instanţele nu le-au dat, încă, o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.
    102. Referitor la condiţia noutăţii chestiunii de drept supuse analizei în prezenta cauză, este important de remarcat faptul că dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt în vigoare de la data de 24 august 2001, fără a suferi modificări sau completări ulterioare.
    103. De asemenea, se constată că dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi cele ale art. 13 din Legea nr. 70/2015 au aceeaşi formă de la intrarea în vigoare (data de 24 august 2001, respectiv data de 12 aprilie 2015) şi până în prezent.
    104. Fără a absolutiza criteriul vechimii, lipsa condiţiei noutăţii problemei de drept se verifică şi faţă de împrejurarea că dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, referitoare la constatarea contravenţiilor, precum şi dispoziţiile art. 21 alin. (1) din acelaşi act normativ, referitoare la aplicarea sancţiunilor contravenţionale, au succedat unor reglementări anterioare ce conţineau prevederi similare (art. 16 şi 20 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare), astfel încât perioada de când acestea se află în fondul legislativ activ este apreciabilă.
    105. În situaţia existenţei unei jurisprudenţe neunitare cu privire la problema de drept supusă analizei, asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii se poate realiza prin promovarea unui recurs în interesul legii, în condiţiile prevăzute de art. 514 din Codul de procedură civilă.
    106. În consecinţă, faţă de considerentele expuse în cadrul paragrafelor anterioare, rezultă cu claritate neîndeplinirea, în cauză, a cerinţei noutăţii chestiunii de drept supuse dezlegării.

    107. În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile privind admisibilitatea sesizării, iar mecanismul reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi valorificat, motiv pentru care, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
    În numele legii,
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 5.900/233/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
    Instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale poate dispune modificarea conţinutului procesului-verbal de constatare a contravenţiei, în sensul aplicării unei amenzi într-un cuantum mai mic, atunci când amenda aplicată de către agentul constatator depăşeşte cuantumul maxim stabilit de lege?
    Atunci când legea contravenţională stabileşte o competenţă exclusivă în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii şi a cuantumului amenzii în persoana agentului constatator, poate instanţa de judecată să stabilească un alt cuantum decât cel indicat în procesul-verbal contestat?
    În cazul în care instanţa de judecată constată că a fost aplicată o sancţiune contravenţională peste limita maximă stabilită de lege, poate aceasta să reducă amenda aplicată la un cuantum prevăzut de lege, cu toate că această soluţie nu fusese solicitată de către contestator?

    Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2023.

                    Preşedintele completului:
                    judecător Ionel Barbă,
                    preşedintele delegat al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
                    Magistrat-asistent,
                    Elena Adriana Stamatescu

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 60 din 25 septembrie 2023

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"