Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108, precum şi ale art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Murfatlar România - S.A. din Murfatlar în Dosarul nr. 251/36/2015 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.229D/2016 şi de Societatea Mihcrin Metal - S.A. din Drăgăşani în Dosarul nr. 1.137/46/2016 al Curţii Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.364D/2016. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 22 noiembrie 2018, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, când, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 2.364D/2016 la Dosarul nr. 2.229D/2016, care a fost primul înregistrat, iar în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus succesiv amânarea pronunţării pentru data de 18 decembrie 2018, respectiv 22 ianuarie 2019, dată la care este pronunţată prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 3. Prin Decizia civilă nr. 66/CA din 14 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 251/36/2015, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108, precum şi ale art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Murfatlar România - S.A. din Murfatlar. 4. Prin Încheierea din 3 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.137/46/2016, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Mihcrin Metal - S.A. din Drăgăşani. 5. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cauze întemeiate pe dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate, care permit suspendarea soluţionării unei contestaţii administrativ-fiscale pe o perioadă nedeterminată, în mod subiectiv, de către organele fiscale, în cazul în care organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, fără să fie începută urmărirea penală, lezează prezumţia de nevinovăţie şi este de natură a aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil soluţionat într-un termen rezonabil, respectiv de a obţine o judecată efectivă a fondului problemei de drept fiscal, fără a se stabili care este situaţia sumelor deja executate de către acestea, nefiind respectate prevederile constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi. De asemenea sunt prezentate unele aspecte ce ţin de speţa aflată pe rolul instanţei de judecată, prin compararea parcursului deciziei de suspendare a contestaţiei cu cel al deciziei de respingere a contestaţiei. Se mai arată că raportul dintre penal şi civil este diferit de cel dintre penal şi fiscal, din perspectiva principiului penalul ţine în loc civilul, iar, în materie, este o incoerenţă legislativă ce rezultă din antinomia existentă între Codul de procedură civilă şi Codul de procedură fiscală, context în care se face trimitere la jurisprudenţa instanţelor europene şi naţionale cu privire la latura şi la acţiunea fiscală/penală/civilă a litigiului. 7. De asemenea se susţine că prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 contravin art. 21 din Constituţie, prin aceea că impun discreţionar suspendarea unei proceduri administrative, pentru că în cauza respectivă s-a procedat la sesizarea organelor de urmărire penală. Drept urmare, contestatorul este lipsit de garanţia liberului acces la justiţie, pentru motivul că numai pe baza afirmaţiilor din actul de control sunt sesizate organele de urmărire penală, înainte de finalizarea procedurii de contestare a acestui act administrativ fiscal. Totodată, dreptul prevăzut de art. 52 din Constituţie este afectat, deoarece, în virtutea acestor prevederi, contestatorul este îndreptăţit să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei atunci când a fost vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri. Prevederile criticate contravin şi dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, prin raportare la art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Raportat la cele arătate anterior se susţine că sumele cuprinse în actele administrative contestate sunt definitive, înainte ca instanţa să se pronunţe asupra veridicităţii şi legalităţii lor, permiţându-se administraţiei finanţelor publice să se constituie parte civilă cu aceste sume contestate, având în vedere şi faptul că în procesul penal nu este prevăzută o cale de contestare a acestor sume, singura posibilitate fiind cea prevăzută de Legea nr. 554/2004, dar care este împiedicată prin prevederile legale contestate. 8. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care arată că prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Codul de procedură fiscală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar art. 108 din acelaşi cod este în strânsă legătură cu acestea. Prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a arătat că prin aceste norme se reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate, ceea ce nu este contrar prevederilor constituţionale. 9. Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală contravin prevederilor art. 21, art. 52 şi art. 20 din Constituţie, fiind lezat dreptul la un proces echitabil, precum şi accesul liber la justiţie. 10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 20 din Constituţie este inadmisibilă şi, în ceea ce priveşte raportarea la celelalte prevederi constituţionale invocate în susţinerea acesteia, este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 108, precum şi ale art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul cuprins: - Art. 108. - Sesizarea organelor de urmărire penală: "(1) Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală.(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecţie au obligaţia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecţie şi de către contribuabilul supus inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecţie fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.“;" – Art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) - Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă: "(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă; [...](4) Hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă." 15. Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost abrogată prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, iar art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 a fost modificat, însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispoziţiile criticate, astfel cum acestea produc efecte juridice în cauza de faţă. 16. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 cu privire la libertatea individuală, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea sunt menţionate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, sens în care sunt Decizia nr. 787 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 3 aprilie 2018, Decizia nr. 271 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 11 august 2017, Decizia nr. 401 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017, Decizia nr. 56 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 189 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 15 aprilie 2010, sau Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008, prin care a statuat în sensul constituţionalităţii reglementării criticate şi a subliniat că textul în discuţie din Codul de procedură fiscală reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate. 18. În ceea ce priveşte sesizarea organelor de urmărire penală, prevăzute la art. 108 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, Curtea, în contextul analizei prevederilor referitoare la colaborarea cu organele de urmărire penală, a arătat că, având în vedere competenţele acestor organe de specialitate, legiuitorul a instituit modalităţile de colaborare ale acestora cu organele de urmărire penală. Astfel, pe de-o parte, s-a instituit obligaţia organului fiscal de a sesiza organul de urmărire penală, în cazul în care, în activitatea lor, descoperă indicii privind săvârşirea unei infracţiuni, iar, pe de altă parte, simetric, se reglementează posibilitatea obţinerii de către organele de urmărire penală a concursului organelor fiscale, la iniţiativa celor dintâi în cadrul urmării penale (Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018, paragraful 47). 19. De asemenea, referitor la instituţia procesuală a suspendării facultative a soluţionării cauzei în cadrul procedurii administrative prealabile instituite în titlul IX al Codului de procedură fiscală din 2003, Curtea s-a pronunţat în sensul constituţionalităţii acesteia. Astfel, prin Decizia nr. 95 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, sau Decizia nr. 271 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 11 august 2017, paragraful 13, Curtea a reţinut că adoptarea acestei măsuri este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracţiuni asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Or, într-o atare situaţie, este firesc ca procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. În momentul încetării motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent, indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu, procedura administrativă este reluată, fiind emisă o decizie privind soluţionarea contestaţiei. 20. Art. 214 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală se referă, aşadar, la procedura de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, şi nu la cea jurisdicţională, a cărei desfăşurare nu este împiedicată sau condiţionată de existenţa celei dintâi, pentru ca accesul liber la justiţie să fie încălcat. Totodată, cazul de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, reglementat de art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se referă la o situaţie de excepţie, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă. 21. În ceea ce priveşte hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă, aceasta este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă. În plus, decizia de suspendare este motivată, iar suspendarea poate fi solicitată o singură dată pe parcursul desfăşurării procedurii administrative (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008). Prin urmare, Curtea a constatat că reglementarea dedusă controlului este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală. 22. Totodată, în jurisprudenţa sa în această materie, spre exemplu Decizia nr. 787 din 5 decembrie 2017, paragraful 19, Curtea a reţinut că, potrivit art. 205 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Astfel, chiar dacă decizia sau, după caz, dispoziţia pronunţată de organul fiscal competent al cărui act administrativ fiscal este atacat are caracter definitiv în sistemul căilor administrative de atac, dreptul la acţiune în instanţă al contribuabilului nu este abolit, fiind chiar reconfirmat şi de art. 215 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în ceea ce priveşte suspendarea executării actului administrativ fiscal. De altfel, Curtea constată că prin Decizia nr. 214 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 mai 2015, paragraful 20, a reţinut că împotriva deciziei organului fiscal competent de suspendare a soluţionării contestaţiei contestatorul se poate adresa instanţei de contencios administrativ. De asemenea, Curtea a arătat că nu se poate susţine existenţa unei îngrădiri a dreptului de acces liber la justiţie, textul de lege menţionat oferindu-i contestatorului posibilitatea de a supune controlului instanţei judecătoreşti inclusiv decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei pe cale administrativă (a se vedea Decizia nr. 617 din 6 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 14 iunie 2010, Decizia nr. 271 din 27 aprilie 2017, precitată, paragraful 19). 23. Analizând şi practica judiciară, Curtea observă că prin aceasta, pe de o parte, instanţele de judecată dispun soluţionarea contestaţiilor administrative formulate împotriva deciziilor de impunere, chiar dacă există formulate plângeri penale în temeiul Codului de procedură fiscală, constatând nelegalitatea soluţiei de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei, şi, pe de altă parte, spre exemplu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei de suspendare a contestaţiei, emisă în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă (Decizia nr. 1.892 din 10 aprilie 2014, pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect, printre altele, anulare decizie de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative). 24. Prin urmare, faţă de cele mai sus prezentate, interpretarea şi aplicarea prevederilor criticate în corelaţie cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, asigură respectarea principiilor şi prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 25. În legătură cu invocarea încălcării art. 23 din Constituţie, Curtea a reţinut că prezumţia de nevinovăţie cu privire la care statuează acest text constituţional este proprie doar procesului penal, neavând nicio legătură cu cauzele de natură civilă, comercială, fiscală sau de contencios administrativ. Prezumţia de nevinovăţie este reglementată în legătură cu libertatea individuală a persoanei privind reţinerea, arestarea şi soluţionarea procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală consacră prezumţia de nevinovăţie, dar exclusiv pentru ipoteza răspunderii penale. Această concluzie rezultă nu numai din termenii reglementării constituţionale, făcându-se referire explicită la „hotărârea judecătorească de condamnare“, ci şi din economia reglementărilor, prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie fiind înscrise în cuprinsul dispoziţiilor cu privire la „libertatea individuală“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.368 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 13 ianuarie 2011). 26. Cu privire la prevederile art. 53 din Constituţie, având în vedere faptul că nu s-a constatat restrângerea unui drept fundamental, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, invocarea prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu poate fi reţinută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale - din Constituţie. De asemenea, în acest context, nu au incidenţă în cauză nici prevederile art. 52 din Constituţie cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. 27. În ceea ce priveşte susţinerea autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit căreia organele abilitate cu aplicarea legii impun discreţionar suspendarea unei proceduri administrative, Curtea reiterează faptul că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor criticate are înrâurire art. 12 din Codul de procedură fiscală - Buna-credinţă -, în virtutea căruia relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă, în scopul realizării cerinţelor legii. 28. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi^1, ^1 A se vedea opinia separată la Decizia nr. 401 din 15 iunie 2016. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Murfatlar România - S.A. din Murfatlar în Dosarul nr. 251/36/2015 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de Societatea Mihcrin Metal - S.A. din Drăgăşani în Dosarul nr. 1.137/46/2016 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 108, precum şi ale art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 ianuarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
