Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina-Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, obiecţie formulată de Preşedintele României. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.265 din 27 iunie 2022 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.626A/2022. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Preşedintele României susţine că legea creează cadrul care să permită şi consiliilor judeţene implicarea în organizarea şi finanţarea din bugetul propriu a campaniilor de sterilizare a câinilor cu stăpân ce aparţin rasei comune sau a metişilor acestora aflaţi pe raza unităţilor administrativ-teritoriale pe care le gestionează, precum şi obligaţia consiliilor judeţene de a înfiinţa, în funcţie de necesităţi, servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân. În prezent, aceste responsabilităţi se află în sarcina exclusivă a consiliilor locale, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. 4. Astfel, în ceea ce priveşte vaccinarea antirabică a câinilor cu stăpân şi a celor ce urmează să fie daţi spre adopţie, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 prevedea la art. 13^4 că vaccinarea acestora se efectuează numai după identificarea lor. Prin Decizia nr. 23 din 23 ianuarie 2018, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională sintagma „numai după identificarea acestora“ din cuprinsul art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001. Cu acel prilej s-au reţinut următoarele: condiţionarea acţiunii de vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân de identificarea în prealabil a câinelui (prin implantarea unui microcip) de către proprietar este de natură să aducă atingere dreptului la ocrotirea sănătăţii prevăzut la art. 34 din Constituţie, sub aspectul măsurilor de prevenţie pe care statul trebuie să le adopte. Rabia este o boală transmisibilă de la animal la om ce poate deveni letală în cazul în care nu se face vaccinarea în faza incipientă, motiv pentru care s-a reţinut că este neconstituţională condiţionarea vaccinării câinelui de identificarea prealabilă a acestuia. S-a reţinut, de asemenea, că „legiuitorul trebuie să realizeze o prioritizare a obiectivelor, în raport cu importanţa şi impactul lor în respectarea dreptului la sănătate, astfel încât vaccinarea antirabică a câinilor cu stăpân să preceadă operaţiunii de identificare şi nu invers“. 5. Potrivit iniţiatorilor, prin legea supusă controlului de constituţionalitate s-a avut în vedere corelarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 cu Regulamentul delegat (UE) 2020/689 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele privind supravegherea, programele de eradicare şi statutul de indemn de boală pentru anumite boli listate şi emergente. 6. Potrivit art. I pct. 4 din legea supusă controlului, art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: „Vaccinarea antirabică a câinilor se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/689 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele privind supravegherea, programele de eradicare şi statutul de indemn de boală pentru anumite boli listate şi emergente.“ 7. Regulamentul delegat (UE) 2020/689 completează Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor („Legea privind sănătatea animală“) şi are drept scop stabilirea de norme de prevenire şi control al bolilor animalelor care sunt transmisibile la animale sau la oameni. 8. În ceea ce priveşte infecţia cu virusul rabic,Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1.882 al Comisiei din 3 decembrie 2018 privind aplicarea anumitor norme de prevenire şi control al bolilor în cazul categoriilor de boli listate şi de stabilire a unei liste a speciilor şi a grupurilor de specii care prezintă un risc considerabil de răspândire a bolilor listate respective menţiona infecţia cu virusul rabic drept o boală de categoria B. 9. Regulamentul delegat (UE) 2020/689 a completat dispoziţiile Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor („Legea privind sănătatea animală“). Pentru programele de eradicare care vizează infecţia cu virusul rabic, strategia de control al bolilor se bazează în principal pe vaccinarea populaţiei de animale vizate relevante, dar şi pe alte activităţi importante, precum supravegherea, punerea în aplicare a măsurilor de control al bolilor, controlul circulaţiei animalelor de companie şi monitorizarea eficacităţii vaccinării. Potrivit art. 12 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) 2020/689, atunci când instituie un program obligatoriu de eradicare a unei boli de categoria B, deci inclusiv a infecţiei cu virusul rabic, autoritatea competentă utilizează, pentru aceste programe, o strategie de control al bolilor care include anumite condiţii specifice. În cazul infecţiei cu virusul rabic aceste condiţii specifice sunt reglementate la art. 32-36 din Regulamentul delegat (UE) 2020/689, iar vaccinarea animalelor din populaţia de animale considerată relevantă de autoritatea naţională competentă reprezintă un element al acestei strategii. 10. Dispoziţiile privind vaccinarea în această situaţie sunt menţionate în anexa V la acest regulament. Astfel, operaţiunea de vaccinare antirabică a animalelor deţinute se realizează potrivit anexei V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689, partea I, capitolul I, secţiunea 1, paragrafele 1 şi 2, potrivit cărora: „1. În scopul programelor de eradicare a infecţiei cu virusul rabic (RABV), vaccinarea antirabică trebuie efectuată doar pe animale de companie care sunt identificate şi trebuie să respecte cerinţele din anexa III la Regulamentul (UE) nr. 576/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului; 2. În scopul programelor de eradicare a infecţiei cu RABV, vaccinarea antirabică a animalelor deţinute, în afara celor menţionate la primul paragraf, trebuie să se bazeze pe riscuri şi să fie efectuată cu scopul de a proteja oamenii împotriva expunerii la virusul rabic, folosind vaccinuri care îndeplinesc cerinţele de la punctul 1 literele (a) şi (b) din anexa III la Regulamentul (UE) nr. 576/2013.“ 11. Potrivit definiţiei de la art. 4 pct. 11 din Regulamentul (UE) 2016/429, „animal de companie“ înseamnă un animal deţinut în scopuri private necomerciale. Totodată, potrivit art. 4 pct. 5 din Regulamentul (UE) 2016/429, sintagma „animale deţinute“ se referă la animale care sunt deţinute de oameni, iar potrivit pct. 8 al aceluiaşi articol, sintagma „animale sălbatice“ se referă la alte animale decât animalele deţinute. De asemenea, potrivit definiţiei de la art. 2 pct. 14 din Regulamentul delegat (UE) 2020/689, câinii sunt animale deţinute din specia Canis lupus. 12. Ca efect al normei de trimitere din art. I pct. 4 din legea supusă controlului de constituţionalitate, vaccinarea antirabică a câinilor se va realiza în conformitate cu dispoziţiile din regulamentele europene antereferite, respectiv în cazul câinilor cu stăpân doar pe animale de companie care sunt identificate. 13. Autorul sesizării consideră că exigenţa identificării în scopul vaccinării antirabice a câinilor cu stăpân vine în contradicţie cu standardul de protecţie, mai ridicat, al dreptului la ocrotirea sănătăţii, astfel cum acesta a fost stabilit prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 23 din 23 ianuarie 2018. 14. În condiţiile în care norma de la art. I pct. 4 din legea dedusă controlului de constituţionalitate nu distinge între categoriile de câini vizaţi de acţiunile de vaccinare antirabică (cu stăpân sau fără stăpân), legiuitorul avea obligaţia să se asigure că sunt respectate toate garanţiile de protecţie a dreptului la ocrotirea sănătăţii şi că este posibilă aplicarea celui mai înalt standard de protecţie, în conformitate cu principiul mitior lex, în cazul vaccinării antirabice a câinilor cu stăpân. 15. Or, în această materie, instanţa constituţională a stabilit, în privinţa vaccinării antirabice a câinilor cu stăpân, prin Decizia nr. 23 din 23 ianuarie 2018, un standard de protecţie mai ridicat, necondiţionând vaccinarea acestora de identificarea lor prealabilă. Aşadar, prin trimiterea necircumstanţiată la norma europeană, legiuitorul a ignorat un standard intern de protecţie mai ridicat, aspect ce contravine art. 1 alin. (5), art. 34 şi art. 147 alin. (4) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţie. 16. Distinct de cele menţionate, dar în strânsă legătură cu dispoziţiile propuse privind vaccinarea antirabică, prin art. I pct. 5 din legea dedusă controlului de constituţionalitate se modifică regimul sancţionator al faptelor de încălcare a obligaţiilor de vaccinare antirabică a câinilor, eliminând din conţinutul normativ al art. 14 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 ce stabileşte contravenţiile fapta de nerespectare a dispoziţiilor art. 13^4 din acelaşi act normativ. Această intervenţie legislativă reprezintă o diminuare a standardului de protecţie deja recunoscut prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale în privinţa dreptului la ocrotirea sănătăţii, deoarece nerespectarea obligaţiei de vaccinare antirabică a câinilor rămâne nesancţionată. 17. Eliminarea acestei sancţiuni contravenţionale lipseşte statul de instrumentul sancţionator necesar pentru protejarea sănătăţii publice împotriva răspândirii virusului rabic şi, în acelaşi timp, contravine şi normei din anexa V la Regulamentul (UE) 2020/689, partea I, capitolul I, secţiunea 1, paragraful 2, potrivit căreia vaccinarea antirabică a animalelor deţinute, în afara celor de companie, „trebuie să se bazeze pe riscuri şi să fie efectuată cu scopul de a proteja oamenii împotriva expunerii la virusul rabic“. De altfel, eliminarea sancţiunii contravenţionale a fost considerată neoportună şi de către Consiliul Economic şi Social în Avizul nr. 1.682/2022, transmis în procedura legislativă. 18. Având în vedere că vaccinarea antirabică a câinilor, atât a celor cu stăpân, cât şi a celor fără stăpân, este menită să prevină şi să împiedice răspândirea unei boli letale, se apreciază că eliminarea sancţiunii contravenţionale pentru săvârşirea faptei de nevaccinare antirabică este de natură să lipsească de o protecţie efectivă un drept fundamental, cel la ocrotirea sănătăţii, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5), ale art. 20 alin. (2), ale art. 34 şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie. 19. În considerarea argumentelor expuse se solicită să se admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să se constate că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân este neconstituţională. 20. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere. 21. Guvernul apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată, arătând că norma de la art. I pct. 4 din legea dedusă controlului de constituţionalitate utilizează sintagma generică „vaccinarea antirabică a câinilor“, fără a distinge între categoriile de câini vizaţi de acţiunile de vaccinare antirabică (cu stăpân sau fără stăpân). Se creează astfel un echivoc în privinţa sferei de aplicare a textului: nu rezultă cu suficientă claritate dacă sunt vizaţi doar câinii fără stăpân - care fac obiectul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, aşa cum acesta este trasat încă din titlu şi din primele articole ale ordonanţei, sau, dimpotrivă, având în vedere formula generică şi textul art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, în sfera de aplicare a textului criticat ar intra şi câinii cu stăpân - interpretare pe care se întemeiază sesizarea formulată. 22. Raportat la aceste elemente, prevederile legale criticate nu îndeplinesc criteriile de claritate şi previzibilitate, astfel cum acestea au fost statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, creându-se premisele încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie. 23. Decizia Curţii Constituţionale nr. 23 din 23 ianuarie 2018 este anterioară intrării în vigoare a Regulamentului delegat (UE) 2020/689, însă, aşa cum rezultă din paragraful 11 din preambulul Regulamentului delegat (UE) 2020/689 - paragraf care are aptitudinea de a trasa un perimetru specific de aplicare a acestui instrument juridic al Uniunii Europene -, „Programele specifice de eradicare şi supraveghere menţionate în prezentul regulament contribuie la justificarea cerinţelor în materie de sănătate pentru anumite deplasări ale animalelor şi ale produselor de origine animală în interiorul Uniunii şi, în anumite cazuri, ale animalelor şi ale produselor de origine animală care intră în Uniune“. 24. Devin astfel aplicabile mutatis mutandis considerentele din cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 23 din 23 ianuarie 2018 - paragraful 35, prin care, referindu-se la prevederile Regulamentului (UE) nr. 576/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 ianuarie 2013 privind circulaţia necomercială a animalelor de companie şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 998/2003, Curtea a statuat următoarele: „aceste prevederi privesc însă o situaţie particulară, respectiv a animalelor de companie care circulă pe teritoriul statelor membre, fără a face obiectul unei circulaţii comerciale, necesitând o reglementare specială. Aceste animale nu pot fi însă scoase din ţară fără paşaport valabil, fiind deci în mod obligatoriu identificate. Prin urmare, Curtea reţine că regulile ce reglementează o situaţie cu caracter special (ieşirea şi circulaţia pe teritoriul statelor membre) nu pot fi extinse în mod obiectiv şi justificat şi nu pot fi aplicate situaţiei cu caracter general, sub toate aspectele privind regimul juridic aplicabil vaccinării câinilor cu stăpân aflaţi pe teritoriul naţional, animale care nu circulă în afara ţării“. 25. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele de vedere solicitate. 26. Curtea Constituţională, în temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a solicitat informaţii de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi de la Colegiul Medicilor Veterinari din România, care au transmis, în esenţă, că doar câinii care sunt înregistraţi în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân (R.E.C.S.) şi deţin carnete de sănătate pot fi verificaţi electronic şi asigurată „trasabilitatea proprietar/câine/carnet/microcip/vaccinare“. Vaccinarea antirabică evidenţiată doar în carnetul se sănătate, fără identificarea şi înregistrarea în R.E.C.S., nu poate fi verificată electronic şi nu poate fi evidenţiată trasabilitatea vaccinului. 27. Curtea, la termenul de judecată din 21 septembrie 2022, a amânat începerea dezbaterilor pentru data de 12 octombrie 2022 şi, ulterior, pentru datele de 9 noiembrie 2022, 23 noiembrie 2022, 14 decembrie 2022 şi, în final, pentru 31 ianuarie 2023, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, punctele de vedere transmise de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi de Colegiul Medicilor Veterinari, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 28. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. În realitate, din examinarea motivării acesteia se observă că autorul critică doar art. I pct. 4 şi 5 din actul normativ supus controlului, texte asupra cărora Curtea urmează să se pronunţe prin prezenta decizie şi care au următorul cuprins: "ART. I Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 13 decembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: (...) 4. Articolul 13^4 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 13^4 Vaccinarea antirabică a câinilor se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/689 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele privind supravegherea, programele de eradicare şi statutul de indemn de boală pentru anumite boli listate şi emergente." 5. La articolul 14 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: "b) nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 1, art. 3, art. 4 alin. (1)-(3), art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (5), art. 8 alin. (1) şi (4), art. 13^1, art. 13^2, art. 13^5 şi art. 13^6, precum şi a condiţiilor prevăzute în declaraţia-angajament, cu excepţia abandonului, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei."" 29. Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5) referitor la criteriile de calitate ale legii, ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii şi ale art. 147 alin. (4) referitor la efectele deciziilor Curţii Constituţionale. 30. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Preşedintele României, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba despre o lege adoptată, dar nepromulgată încă. 31. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare. 32. Cu privire la acest aspect, din consultarea fişei referitoare la derularea procedurii legislative, se constată că legea supusă controlului a fost adoptată în procedură de urgenţă, a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor - Camera decizională - şi la secretarul general al Senatului pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii în data de 7 iunie 2022 şi apoi a fost trimisă spre promulgare în data de 9 iunie 2022. Prezenta sesizare de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 27 iunie 2022, fiind formulată în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie. 33. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 34. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 4 din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, Curtea constată că, potrivit textului de lege supus controlului, vaccinarea antirabică a câinilor se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/689 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele privind supravegherea, programele de eradicare şi statutul de indemn de boală pentru anumite boli listate şi emergente, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 174 din 3 iunie 2020. 35. Curtea observă că Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor („Legea privind sănătatea animală“), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 84 din 31 martie 2016, a fost adoptat cu scopul creării unui cadru legal cuprinzător care să prevadă principii armonizate pentru întregul sector. Scopul său a fost punerea în aplicare a angajamentelor şi viziunilor prevăzute în cadrul Strategiei în materie de sănătate animală (comunicată de Comisia Europeană la 19 septembrie 2007) privind o nouă strategie în materie de sănătate animală pentru Uniunea Europeană (2007-2013), inclusiv a principiului „O singură sănătate“, precum şi consolidarea cadrului juridic pentru o politică comună a Uniunii în materie de sănătate animală printr-un cadru de reglementare unic, simplificat şi flexibil în acest domeniu. Regulamentul stabileşte norme de prevenire şi control al bolilor animalelor care sunt transmisibile la alte animale sau la oameni. Aceste norme prevăd depistarea timpurie, notificarea şi raportarea bolilor, supravegherea, programele de eradicare şi, în urma eradicării, obţinerea statutului de indemn de boală [pct. (5) teza finală, pct. (8) şi (9) din preambulul regulamentului şi art. 1 alin. (1) lit. b) din regulament]. 36. Curtea constată că Regulamentul delegat (UE) 2020/689 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului (la care face trimitere art. I pct. 4 din legea supusă controlului) cuprinde norme de completare a dispoziţiilor prevăzute la capitolele 2, 3 şi 4 din partea II din Regulamentul (UE) 2016/429 în ceea ce priveşte programele de supraveghere şi de eradicare şi statutul de indemn de boală, precum şi a celor prevăzute în partea IX privind măsurile tranzitorii referitoare la programele de supraveghere sau de eradicare existente şi la statutul de indemn de boală existent [a se vedea punctul (1) din preambulul regulamentului]. 37. Curtea reţine că dispoziţiile privind vaccinarea antirabică a câinilor se găsesc în anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689 al Comisiei, partea I, capitolul I, secţiunea 1, paragraful 1, potrivit cărora „În scopul programelor de eradicare a infecţiei cu virusul rabic (RABV), vaccinarea antirabică trebuie efectuată doar pe animale de companie care sunt identificate [...]“. 38. Critica de neconstituţionalitate a art. I pct. 4 din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân constă, în esenţă, în susţinerea potrivit căreia dispoziţiile privind vaccinarea antirabică anterior evocate au acelaşi conţinut normativ ca sintagma „numai după identificarea acestora“ din cuprinsul art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, sintagmă declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 23 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 9 martie 2018. Cele statuate prin decizia evocată ar conferi, în opinia autorului, un grad mai înalt de protecţie a dreptului la ocrotirea sănătăţii decât prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/689, motiv pentru care s-a solicitat declararea ca neconstituţional a art. I pct. 4 din legea supusă controlului prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 20 alin. (2), ale art. 34 şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie. 39. În ceea ce priveşte obiecţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 4 din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân prin raportare la art. 34 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată pentru motivele care se vor arăta în continuare. 40. Curtea constată că prin Decizia nr. 23 din 23 ianuarie 2018, precitată, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13^3 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, potrivit cărora „identificarea câinilor cu stăpân este obligatorie şi se suportă de către aparţinător“, şi a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „numai după identificarea acestora“ din cuprinsul art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 prin raportare la teza întâi a acestui articol, referitoare la „acţiunea de vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân“, este neconstituţională. 41. Curtea observă că prin această decizie s-a soluţionat o excepţie de neconstituţionalitate, iar nu o obiecţie de neconstituţionalitate ca în prezenta cauză. Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că prima teză a art. 146 lit. d) din Constituţie referitoare la excepţia de neconstituţionalitate reglementează un control de constituţionalitate a posteriori, concret şi incident, ce presupune sine qua non existenţa unui litigiu pendinte, în cadrul căruia să se invoce neconstituţionalitatea unor acte normative de reglementare primară care să aibă legătură cu soluţionarea acestuia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013, şi Decizia nr. 108 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 8 iunie 2017, paragraful 21, sau Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 19 aprilie 2018, paragraful 22). Acest control de constituţionalitate este a posteriori, pentru că vizează acte normative de reglementare primară intrate în vigoare. De asemenea, acesta este un control concret, pentru că porneşte de la un litigiu concret, aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, aceasta din urmă sesizând judecătorul constituţional doar cu soluţionarea chestiunii de constituţionalitate, adică a raportului abstract de conformitate a actului de reglementare primară cu Constituţia (a se vedea Decizia nr. 710 din 2 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 17 martie 2022, paragraful 17). 42. Tot în jurisprudenţa sa, Curtea a conturat o anumită structură inerentă şi intrinsecă oricărei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat (a se vedea Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). 43. Aplicând considerentele anterior evocate la cauza de faţă, Curtea reţine că atât excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13^3 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 23 din 23 ianuarie 2018, cât şi excepţia de neconstituţionalitate admisă prin aceeaşi decizie în sensul declarării neconstituţionale a sintagmei „numai după identificarea acestora“ din cuprinsul art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, prin raportare la teza întâi a acestui articol, referitoare la „acţiunea de vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân“, au fost ridicate în cadrul unui litigiu, iar soluţionarea lor reprezintă rezultatul unui control concret de constituţionalitate. Astfel, sesizarea s-a făcut într-un litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, acţiunea având ca obiect cererea de anulare a art. 3 alin. (2), art. 4 alin. (1), art. 7 alin. (2) şi art. 10 din Normele privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2014. 44. Totodată, în analiza efectuată cu acel prilej, Curtea a examinat textele a căror constituţionalitate a fost contestată prin prisma motivării relaţiei de contrarietate dintre acestea şi textele constituţionale invocate. În acea cauză autorul a susţinut că textele de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care condiţionează vaccinarea antirabică a câinilor de identificarea şi înregistrarea lor în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân (denumit în continuare R.E.C.S.), pe cheltuiala aparţinătorilor, ceea ce aducea atingere art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, referitor la dreptul la ocrotirea sănătăţii. 45. O primă soluţie pronunţată de Curte cu acel prilej a fost respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13^3 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, potrivit căruia „identificarea câinilor cu stăpân este obligatorie şi se suportă de către aparţinător“. 46. Curtea a reţinut că identificarea în scopul înscrierii în R.E.C.S. şi eliberarea carnetului de sănătate ca urmare a identificării reprezintă operaţiuni ce au ca scop prevenţia abandonului pe domeniul public, supravegherea înmulţirii câinilor, precum şi identificarea proprietarului în situaţia angajării răspunderii pentru prejudiciul cauzat de animal, în condiţiile art. 1.375 din Codul civil. 47. Curtea a observat atunci că termenul „identificare“ este definit în art. 2 lit. i) din Normele privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1/2014, ca fiind ansamblul de operaţiuni şi proceduri care au ca scop individualizarea unui animal, utilizând mijloace permanente de identificare. Mijlocul de identificare îl constituie microcipul în care sunt înscrise informaţiile necesare identificării unice a animalului. Potrivit art. 3 alin. (5) din normele menţionate, câinii se identifică exclusiv prin implantarea unui microcip în termen de maximum 90 de zile de la fătare, dar în orice caz înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a acestora, de către medici veterinari din unităţile medicale veterinare de asistenţă înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică, deţinut de către Colegiul Medicilor Veterinari, precum şi din universităţile care deţin clinici veterinare universitare, înregistraţi ca identificatori şi operatori ai R.E.C.S. 48. Curtea a constatat că identificarea are ca scop „înregistrarea“, ce reprezintă operaţiunea de culegere şi introducere în R.E.C.S. a datelor de identificare a animalului, evenimentelor, informaţiilor veterinare şi a datelor de identificare a proprietarului. Acesta reprezintă, aşadar, o bază a informaţiilor anterior nominalizate, ce este păstrată în formă electronică şi arhivată într-o bază de date aflată în gestiunea Colegiului Medicilor Veterinari. 49. Totodată, Curtea a constatat că aceste operaţiuni servesc sănătăţii şi bunăstării animalelor, în sensul art. 4 alin. (1) din Convenţia europeană pentru protecţia animalelor de companie, ratificată prin Legea nr. 60/2004 privind ratificarea Convenţiei europene pentru protecţia animalelor de companie, semnată la Strasbourg la 23 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 5 mai 2004, precum şi în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 30 aprilie 2014. 50. De asemenea, Curtea a făcut trimitere la jurisprudenţa sa în care a reţinut că animalele pot fi privite ca o parte constitutivă a unui mediu înconjurător durabil şi echilibrat ecologic, protecţia acestora fiind încorporată în cadrul mai larg al asigurării condiţiilor pentru menţinerea unei naturi sănătoase, de care să beneficieze atât generaţiile prezente, cât şi cele viitoare. Totodată, mediul înconjurător de calitate implică şi o faună sănătoasă, problemele animalelor putând afecta, în acelaşi timp, sănătatea şi siguranţa oamenilor. Grija pentru sănătatea animalelor apare, aşadar, ca o reflexie a dreptului oamenilor la ocrotirea sănătăţii, garantat la nivel constituţional prin prevederile art. 34, care instituie în sarcina statului obligaţia de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice (a se vedea Decizia nr. 511 din 4 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 4 octombrie 2017, paragrafele 14 şi 15). În ceea ce priveşte motivarea autorului referitoare la costuri, Curtea a constatat că atât costurile operaţiunilor de identificare, cât şi costurile operaţiunilor de înregistrare sunt suportate de către „aparţinător“, astfel cum rezultă din textul de lege supus controlului, precum şi din art. 7 alin. (10) din Normele privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1/2014. De asemenea, preţul la care se efectuează aceste operaţiuni se stabileşte potrivit art. 36 din Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 24 martie 2014, în conformitate cu care tarifele şi onorariile pentru libera practică medical-veterinară se stabilesc de către fiecare medic veterinar. Curtea a subliniat cu acel prilej că trebuie evitat riscul existenţei unor tarife disproporţionate în raport cu veniturile proprietarilor câinilor, tocmai pentru a preveni situaţiile în care aceştia ar fi în mod obiectiv puşi în imposibilitatea suportării costurilor de identificare, de înregistrare în R.E.C.S. sau de eliberare a carnetului de sănătate. 51. Cea de-a doua soluţie a constat în declararea ca neconstituţională, prin raportare la art. 34 din Constituţie, a sintagmei „numai după identificarea acestora“, prin raportare la teza întâi referitoare la „acţiunea de vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân“ din cuprinsul art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001. 52. Analizând cele anterior reţinute prin Decizia nr. 23 din 23 ianuarie 2018, Curtea constată că soluţiile pronunţate s-au raportat atât la circumstanţele concrete ale cauzei anterior expuse, cât şi la motivarea formulată de autorul excepţiei, admiterea acesteia fiind determinată şi de „riscul existenţei unor tarife disproporţionate în raport cu veniturile proprietarilor câinilor“, situaţie în care aceştia ar fi „în mod obiectiv puşi în imposibilitatea suportării costurilor de identificare, înregistrare în R.E.C.S.“. 53. Or, cu ocazia soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea observă că motivul invocat de autorul excepţiei privind „riscul existenţei unor tarife disproporţionate în raport cu veniturile proprietarilor câinilor“ este înlăturat, deoarece prin art. I pct. 3 din legea supusă controlului este reglementată în mod expres posibilitatea ca autorităţile administraţiei publice locale - consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile judeţene - să asigure din bugetul local subvenţionarea costurilor privind sterilizarea, respectiv, după caz, identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân. 54. Curtea reţine că scopul pentru care au fost adoptate Regulamentul (UE) 2016/429 şi Regulamentul delegat (UE) 2020/689 este eradicarea bolilor transmisibile ale animalelor şi obţinerea de către state a statutului de indemn de boală. 55. Curtea observă că riscul infectării cu virusul rabic este acelaşi atât pentru animale, cât şi pentru oameni, astfel că măsurile de prevenţie trebuie să asigure protecţia ambelor categorii. Boala nu este doar letală, ci contractarea sa provoacă şi suferinţe grele, atât pentru oameni, cât şi pentru animalele infectate, ceea ce conduce la concluzia că prevenţia infectării garantează dreptul la ocrotirea sănătăţii umane, dar şi protecţia şi bunăstarea animalelor care sunt parte a mediului înconjurător. Eficacitatea programelor de vaccinare antirabică trebuie asigurată de fiecare stat pentru ca eradicarea să fie posibilă, deoarece rabia nu este doar o problemă naţională, ci reprezintă o problemă şi la nivelul Uniunii Europene datorată mobilităţii animalelor sălbatice purtătoare ale virusului. 56. Curtea reţine că pentru eradicarea rabiei la câini trebuie efectuată vaccinarea preventivă şi evidenţiată trasabilitatea vaccinului, respectiv administrarea acestuia câinilor identificaţi în R.E.C.S. Trasabilitatea vaccinului nu poate fi verificată decât pentru câinii cărora li s-a implantat microcip şi au fost înregistraţi în R.E.C.S, deoarece acesta reprezintă o colecţie de informaţii aflată în gestiunea Colegiului Medicilor Veterinari, ce cuprinde datele de identificare a animalului, evenimentele, informaţiile veterinare şi datele de identificare a proprietarului, nominale, păstrate în formă electronică şi arhivate într-o bază de date. Trasabilitatea vaccinului nu poate fi verificată pe baza carnetului de sănătate, care nu reprezintă un mijloc de identificare a câinelui, nici potrivit legislaţiei interne şi nici potrivit legislaţiei Uniunii Europene, ci doar un mijloc de evidenţă a vaccinărilor. Dacă vaccinarea ar fi efectuată când este prezentat doar carnetul de sănătate, fără înregistrarea în R.E.C.S. a câinelui, ar apărea posibilitatea/riscul multiplelor vaccinări, atât în cazul animalelor abandonate pe domeniul public şi preluate temporar de deţinători succesivi, cât şi în cazul acelora care au stăpân, dar nu pot fi identificate în mod cert în lipsa unei identificări permanente. 57. În concluzie, Curtea reţine că vaccinarea antirabică este obligatorie pentru toţi câinii, iar evidenţierea trasabilităţii vaccinului, element indispensabil în vederea eradicării bolii, nu poate fi realizată decât pentru câinii identificaţi prin mijloace permanente şi înregistraţi în R.E.C.S. 58. Critica de neconstituţionalitate, astfel cum s-a reţinut la paragraful 38 din prezenta decizie, constă, în esenţă, în susţinerea potrivit căreia dispoziţiile din Regulamentul delegat (UE) 2020/689 au acelaşi conţinut normativ ca sintagma „numai după identificarea acestora“ din cuprinsul art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, sintagmă declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 23 din 23 ianuarie 2018. 59. Curtea reţine că atât Regulamentul (UE) 2016/429, cât şi Regulamentul delegat (UE) 2020/689 se aplică începând cu data de 21 aprilie 2021 [art. 283 din Regulamentul (UE) 2016/429 şi pct. 79 din Regulamentul delegat (UE) 2020/689], adică după pronunţarea şi publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 23 din 23 ianuarie 2018. 60. În ceea ce priveşte înţelesul sintagmei „numai după identificarea acestora“, declarată neconstituţională prin decizia menţionată, Curtea reţine că aceasta avea semnificaţia condiţionării absolute a vaccinării antirabice de identificarea animalului prin implantarea unui microcip. Sintagma stabilea în mod obligatoriu o ordine de prioritate de la care nu putea exista abatere, ordine de prioritate pe care textul din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689 nu o reiterează. În acest sens, Curtea reţine că paragraful 1, secţiunea 1, capitolul I, partea I din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689 nu exclude posibilitatea identificării prin implantarea unui microcip şi a vaccinării în cursul aceluiaşi moment temporal. Or, sintagma declarată neconstituţională prin Decizia nr. 23 din 23 ianuarie 2018 impunea existenţa unor momente temporale distincte, primul fiind cel al implantării microcipului în scopul identificării şi al doilea fiind cel al vaccinării „numai după identificare“. În plus, aşa cum s-a reţinut la paragraful 53 din prezenta decizie, motivul privind „riscul existenţei unor tarife disproporţionate în raport cu veniturile proprietarilor câinilor“ nu mai subzistă. 61. În concluzie, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate admisă prin Decizia nr. 23 din 23 ianuarie 2018 a avut la bază o motivare care nu mai subzistă în prezenta cauză, că soluţia legislativă declarată neconstituţională nu are acelaşi înţeles ca aceea criticată în prezenta obiecţie, iar prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/689 privind vaccinarea antirabică a câinilor constituie o garanţie a dreptului la ocrotirea sănătăţii prin evidenţierea trasabilităţii vaccinului, astfel că nu poate fi reţinută încălcarea art. 34 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. 62. Curtea constată astfel că standardul de protecţie a dreptului la ocrotirea sănătăţii este echivalent în dreptul Uniunii Europene şi în dreptul naţional în această privinţă, astfel că nu poate reţine încălcarea art. 20 din Constituţie. 63. Cu privire la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că nu sunt formulate critici de neconstituţionalitate, iar instanţa de contencios constituţional, potrivit jurisprudenţei sale, nu se poate substitui autorului în motivarea obiecţiei. 64. Referitor la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 5 din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, Curtea reţine că aceasta este întemeiată şi urmează să o admită prin raportare la prevederile art. 34 şi ale art. 148 alin. (4) din Constituţie. 65. Astfel, Curtea constată că prin art. I pct. 4 din legea supusă controlului este modificat art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, în sensul că vaccinarea antirabică a câinilor se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/689 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele privind supravegherea, programele de eradicare şi statutul de indemn de boală pentru anumite boli listate şi emergente. Prin art. I pct. 5 din legea supusă controlului este modificat art. 14 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 prin care se stabileşte sancţionarea contravenţională a mai multor fapte. Ca urmare a modificării art. 14 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 prin art. I pct. 5 din legea analizată, sunt eliminate sancţionarea contravenţională a faptei de nerespectare a dispoziţiilor art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, respectiv obligaţia vaccinării antirabice a câinilor în conformitate cu prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/689. 66. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că stabilirea unor contravenţii şi a unor sancţiuni reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului (a se vedea Decizia nr. 670 din 30 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009). 67. Curtea observă cu acest prilej că actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea. Eliminarea sancţionării contravenţionale a unei anumite fapte nu reprezintă, prin ea însăşi, o încălcare a prevederilor Constituţiei, deoarece legiuitorul are deplina libertate de a stabili răspunderea contravenţională pentru anumite fapte, considerate la un moment dat ilicite, şi sancţionarea lor în consecinţă. 68. Curtea reţine însă că eliminarea sancţionării contravenţionale a faptei de nerespectare a dispoziţiilor art. 13^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 corespunde unei omisiuni legislative cu relevanţă constituţională. Lipsa reglementării unei sancţiuni contravenţionale pentru fapta de a nu vaccina antirabic câinii în conformitate cu prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/689 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului are ca efect eliminarea elementului de constrângere care determină subiectele de drept să respecte dispoziţiile juridice ale Regulamentului delegat (UE) 2020/689. Totodată, eliminarea contravenţiei respective echivalează cu lipsa unei măsuri coercitive, astfel încât se ajunge în situaţia în care supravegherea şi programele de eradicare a infecţiei cu virusul rabic să nu mai poată fi realizate cu eficienţă. Consecinţa o reprezintă crearea unei stări de pericol atât pentru sănătatea publică, cât şi pentru sănătatea animalelor care sunt parte a mediului înconjurător. 69. Curtea reţine că viciul de neconstituţionalitate sesizat nu poate fi ignorat, deoarece o atare omisiune are relevanţă constituţională şi este cea care generează, eo ipso, atât încălcarea dreptului la ocrotirea sănătăţii, cât şi nerespectarea obligaţiilor rezultate din reglementările Uniunii. Or, Curtea Constituţională, potrivit art. 142 din Legea fundamentală, este garantul supremaţiei Constituţiei, ceea ce presupune, printre altele, asigurarea conformităţii întregului drept cu Constituţia (a se vedea Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010, Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, şi Decizia nr. 308 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 2 august 2016, paragraful 41). 70. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că dispoziţiile art. I pct. 4 din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. I pct. 5 din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 ianuarie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina-Cătălina Turcu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
