Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 3.032/1/2019
┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- preşedintele Înaltei │
│Corina-Alina │Curţi de Casaţie şi │
│Corbu │Justiţie, preşedintele │
│ │completului │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei a│
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Denisa │- preşedintele Secţiei │
│Angelica │de contencios │
│Stănişor │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Daniel │- preşedintele Secţiei │
│Grădinaru │penale │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Alexandra │- judecător la Secţia │
│Iuliana Rus │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mirela Sorina│- judecător la Secţia │
│Popescu │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ana-Hermina │- judecător la Secţia │
│Iancu │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Alin Sorin │- judecător la Secţia │
│Nicolescu │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Constantin │- judecător la Secţia │
│Epure │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Rodica Aida │- judecător la Secţia │
│Popa │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ionuţ Mihai │- judecător la Secţia │
│Matei │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Simona Elena │- judecător la Secţia │
│Cîrnaru │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marius Dan │- judecător la Secţia │
│Foitoş │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Valentin │- judecător la Secţia │
│Horia Şelaru │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ştefan Pistol│- judecător la Secţia │
│ │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia │
│Valeria │penală │
│Lefterache │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ioana Alina │- judecător la Secţia │
│Ilie │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Săndel Lucian│- judecător la Secţia │
│Macavei │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Valentin │- judecător la Secţia I │
│Mitea │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mioara │- judecător la Secţia I │
│Iolanda Grecu│civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia a │
│Trănica Teau │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a │
│Zaharia │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adrian Remus │- judecător la Secţia de│
│Ghiculescu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Emilia │- judecător la Secţia de│
│Claudia │contencios administrativ│
│Vişoiu │şi fiscal │
└─────────────┴────────────────────────┘
Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 3.032/1/2019 este constituit conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) şi (2) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Corina-Alina Corbu. La şedinţa de judecată participă doamna procuror Marinela Mincă, procuror-şef al Serviciului judiciar penal, Secţia judiciară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Adina Andreea Ciuhan Teodoru, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat. Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, respectiv problema de drept soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti referitoare la încadrarea juridică a infracţiunii de furt calificat săvârşite prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere. Totodată, învederează că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unei practici judiciare neunitare la nivelul instanţelor naţionale, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu recurs în interesul legii cu privire la aceeaşi problemă de drept, ce face obiectul Dosarului nr. 118/1/2020, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar prin Încheierea de şedinţă din data de 17 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 118/1/2020, cauza ce formează obiectului acestui dosar a fost trimisă completului învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 3.032/1/2019, în vederea discutării reunirii. După deliberare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în unanimitate, în temeiul dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, constatând că între Dosarul nr. 3.032/1/2019 şi Dosarul nr. 118/1/2020 există identitate de obiect, a reunit cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 118/1/2020 la Dosarul nr. 3.032/1/2019. Doamna procuror Marinela Mincă, având cuvântul asupra problemei de drept ce face obiectul prezentei cauze, a precizat că examenul jurisprudenţei în materie a evidenţiat mai multe orientări jurisprudenţiale. Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că fapta de sustragere a unui bun dintr-un magazin prevăzut cu sistem de alarmă, precedată de scoaterea/ruperea sistemului de siguranţă aplicat pe obiectul sustras, pentru a împiedica declanşarea sistemului de alarmă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt simplu, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal. În cea de-a doua orientare s-a reţinut că, în ipoteza dată, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal. Într-o altă opinie, minoritară, s-a concluzionat că, în ipoteza în care fapta se săvârşeşte prin acţionarea asupra sistemului de siguranţă al unui bun, infracţiunea ce va fi reţinută este cea prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal, iar dar dacă scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere s-a făcut prin distrugerea acestuia, se va reţine infracţiunea de furt calificat săvârşit prin efracţie, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. d) teza I din Codul penal. Apreciind prima orientare a practicii ca fiind cea care corespunde intenţiei legiuitorului, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat, în esenţă, că prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă sau de supraveghere trebuie înţeleasă întreaga activitate ilicită a făptuitorului care, prin manoperele realizate, reuşeşte să facă inoperabil întreg sistemul creat pentru protecţia unor bunuri. Or, în ipoteza înlăturării/ruperii elementelor de siguranţă montate pe bunurile sustrase din magazine (tag-urile antifurt), nu este scos din funcţiune întregul sistem antifurt pentru magazine, câtă vreme celelalte elemente ale acestuia (porţile antifurt, antenele, unitatea de dezactivare a dispozitivelor de siguranţă) rămân în continuare în stare de funcţionare. Prin urmare, fapta de furt săvârşită prin înlăturarea/ruperea sistemului de siguranţă plasat pe bun ori izolarea semnalului acestuia întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal. În concluzie, a solicitat admiterea recursului în interesul legii promovat şi stabilirea unui mod unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale ce fac obiectul prezentului dosar. Preşedintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, dosarul fiind reţinut în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: 1. Problema de drept care a generat practica neunitară Prin recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a susţinut că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de furt săvârşite prin scoaterea/ruperea sistemului de siguranţă plasat pe bun. 2. Examenul jurisprudenţial Problematica juridică supusă analizei decurge din evidenţierea a trei orientări jurisprudenţiale cu privire la încadrarea juridică a faptei de furt săvârşite prin scoaterea/ruperea sistemului de siguranţă plasat pe bun, relevând astfel caracterul neunitar al acesteia. 2.1. Într-o primă opinie s-a apreciat în sensul încadrării juridice a faptei în infracţiunea de furt simplu, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal. În susţinerea acestei opinii s-a reţinut că Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2004^1 pentru aprobarea normelor metodologice şi a documentelor prevăzute la art. 69 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor instituie norme tehnice privind proiectarea şi realizarea sistemelor tehnice de protecţie şi alarmare împotriva efracţiei şi menţionează că sistemul de alarmare împotriva efracţiei cuprinde: subsistem antiefracţie, televiziune cu circuit închis şi control acces. ^1 Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2004 a fost abrogată, prevederile invocate nefiind preluate în Hotărârea Guvernului nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare, capitolul V - Sisteme tehnice de protecţie şi alarmare împotriva efracţiei. Spre deosebire de aceste sisteme, etichetele detaşabile antifurt (hard tag-uri antifurt) conţin în interior un circuit electronic care la momentul trecerii printre porţile antifurt declanşează o alarmă sonoră şi optică şi nu pot fi asimilate sistemelor complexe de alarmă ori de supraveghere în sensul art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal. Un alt argument invocat în susţinerea opiniei este acela că, pentru a îndeplini cerinţa legală care o încadrează în varianta calificată analizată, fapta de furt trebuie săvârşită prin scoaterea din funcţiune, în scopul facilitării acţiunii de sustragere, a unui sistem de alarmă în întregul său, făcându-l integral neoperaţional cu privire la toate componentele sale, iar nu prin compromiterea temporară a unei părţi componente a acestui sistem, numai în raport cu bunurile sustrase (porţile antifurt care captează semnalele tag-urilor montate individual pe obiectele sustrase), fără vreo intervenţie tehnică asupra sistemului de alarmă al magazinului, ca ansamblu de echipamente. În concluzie, s-a reţinut că în ipoteza scoaterii sistemului de siguranţă plasat pe un bun nu este scos din funcţiune sistemul antifurt pentru magazine, privit în totalitatea lui, întrucât celelalte elemente rămân în funcţiune - porţile antifurt, antenele, unitatea de dezactivare a dispozitivelor de siguranţă montate pe diferitele obiecte -, sistemul continuând să detecteze astfel eventualele obiecte asupra cărora s-ar exercita o acţiune de sustragere şi cu privire la care elementele de siguranţă nu au fost scoase. 2.2. În cea de-a doua opinie s-a apreciat că fapta constând în sustragerea unui bun dintr-un magazin prevăzut cu sistem de alarmă, după ce în prealabil făptuitorul a scos sistemul de siguranţă de pe obiectul sustras, astfel încât sistemul de alarmă să nu se declanşeze în momentul în care acesta ar încerca să iasă din magazin cu obiectul sustras, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzute de art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal. S-a argumentat că fapta este substanţial diferită de o infracţiune de furt în formă simplă întrucât, în acest caz, presupune înlăturarea unui mijloc de protecţie/securitate/ siguranţă, instalat suplimentar de persoana vătămată chiar în scopul împiedicării furtului. Ca atare, poate fi considerat similar sistemelor de asigurare prin încuiere/blocare pentru care ar fi necesară efracţia. S-a apreciat că trebuie reţinută infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal chiar şi în situaţia în care sistemul de alarmă nu este distrus, ci doar înlăturat, scopul normei legale fiind de a sancţiona mai sever faptele de furt comise prin înlăturarea unor astfel de sisteme. 2.3. Într-o a treia opinie s-a concluzionat că, în ipoteza în care fapta de furt se săvârşeşte prin acţionarea asupra sistemului de siguranţă al unui bun, infracţiunea reţinută este cea de furt prevăzută de art. 228 din Codul penal, cu precizarea că, în situaţia în care scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere s-a făcut prin distrugerea acestuia, infracţiunea ce va fi reţinută este aceea de furt prin efracţie, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. d) teza întâi din Codul penal. În susţinerea acestei opinii s-a reţinut că intervenţia asupra unui sistem antifurt nu este definită de Codul penal, apreciinduse că în situaţia enunţată devin aplicabile dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora „în cadrul soluţiilor legislative preconizate (în cazul de faţă Codul penal) trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite“. În acelaşi sens au fost apreciate ca fiind incidente şi dispoziţiile alin. (3) al art. 48 din actul normativ invocat, potrivit cărora „dacă în cuprinsul unui articol se utilizează un termen sau o expresie care are în contextul actului normativ un alt înţeles decât cel obişnuit, înţelesul specific al acesteia trebuie definit în cadrul unui alineat subsecvent. În cazul în care frecvenţa unor astfel de termeni şi expresii este mare, actul normativ trebuie să cuprindă în structura sa un grupaj de definiţii sau o anexă cu un index de termeni“. În contextul acestor texte legale, s-a apreciat că termenul de „sistem de alarmă“ folosit în art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal are în vedere înţelesul obişnuit, şi anume acela de „sistem de alarmare împotriva efracţiei“ utilizat în art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, în sensul acestei legi, prin „sistem de alarmare împotriva efracţiei“ se înţelege ansamblul de echipamente electronice care poate fi compus din centrală de comandă şi semnalizare optică şi acustică, detectoare, butoane şi pedale de panică, control de acces şi televiziune cu circuit închis cu posibilităţi de înregistrare şi stocare a imaginilor şi datelor, corespunzător gradului de siguranţă impus de caracteristicile obiectivului păzit. Sistemul antifurt pentru magazine nu se încadrează în prevederile art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, neavând în componenţă o centrală de comandă, astfel cum se prevede în acest text de lege. Aşadar, în ipoteza sustragerii unor produse prin tăierea/ruperea etichetelor detaşabile antifurt ori a cablului de prindere a bunului pe panoul de prezentare, sunt incidente prevederile art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal, furtul fiind săvârşit prin efracţie, iar nu prin scoaterea din funcţiune a unui sistem de alarmă sau de supraveghere. 3. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, care a constatat existenţa unei practici judiciare neunitare la nivelul instanţelor naţionale şi, prin Hotărârea nr. 317 din 30 octombrie 2019, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării problemei de drept deduse judecăţii, nu sa pronunţat prin actul de sesizare asupra orientării jurisprudenţiale pe care o consideră ca fiind legală. 4. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unei practici judiciare neunitare la nivelul instanţelor naţionale, a dispus, de asemenea, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a apreciat ca fiind legală prima orientare jurisprudenţială. În dezlegarea problemei de drept s-a apreciat că se impune, pe de o parte, o analiză a noţiunii de sistem de alarmă, folosită în art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, iar, pe de altă parte, stabilirea semnificaţiei care trebuie dată expresiei scoaterea din funcţiune. Astfel, în condiţiile în care Codul penal nu defineşte expres această noţiune, s-a apreciat că trebuie avut în vedere înţelesul obişnuit utilizat în art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit textului de lege, prin „sistem de alarmare împotriva efracţiei“ se înţelege ansamblul de echipamente electronice care poate fi compus din centrală de comandă şi semnalizare optică şi acustică, detectoare, butoane şi pedale de panică, control de acces şi televiziune cu circuit închis cu posibilităţi de înregistrare şi stocare a imaginilor şi datelor, corespunzător gradului de siguranţă impus de caracteristicile obiectivului păzit. În ceea ce priveşte semnificaţia expresiei scoaterea din funcţiune, literatura de specialitate^2 a reţinut că aceasta reprezintă o intervenţie asupra structurii tehnice a sistemului, de natură să afecteze însuşi modul de funcţionare a dispozitivului. S-a arătat că raţiunea agravantei rezidă în pericolul sporit rezultat din specializarea făptuitorului, din efectuarea unor acte de pregătire calificate, de identificare a sistemului şi de oprire a funcţionării lui. ^2 I. Kuglay în Codul penal, Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 481. Pentru a accentua diferenţa dintre scoaterea din funcţiune a sistemului de supraveghere şi o simplă modalitate de ocolire a activării acestui sistem, în doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că simpla acoperire a camerei de luat vederi nu justifică reţinerea acestui element circumstanţial agravant. În plus, s-a reţinut că atunci când scoaterea din funcţiune a sistemului are loc printr-o acţiune violentă, de smulgere, de îndepărtare a unui dispozitiv, nu se va reţine şi agravanta comiterii furtului prin efracţie, întrucât sistemul nu are natura unui obstacol material între făptuitor şi bun. De asemenea, s-a considerat că, în scopul facilitării comiterii furtului, făptuitorul trebuie să procedeze la scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă sau de supraveghere (monitorizare) video pe care persoana vătămată l-a montat pentru protecţia bunurilor (de pildă, prin tăierea curentului electric care alimentează şi sistemul de alarmă sau de supraveghere video şi anihilarea acumulatorilor, prin blocarea soneriei sau a semnalelor luminoase ale sistemului de alarmă etc.)^3. ^3 M. Udroiu, Drept penal, Partea specială, ediţia 3, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2016, p. 227. Raportat la aceste argumente a rezultat că în ipoteza înlăturării/ruperii elementelor de siguranţă montate pe bunurile sustrase din magazine (tag-urile antifurt) nu este scos din funcţiune întregul sistem antifurt pentru magazine, câtă vreme celelalte elemente ale acestuia (porţile antifurt, antenele, unitatea de dezactivare a dispozitivelor de siguranţă) rămân în continuare în stare de funcţionare. Prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă sau de supraveghere trebuie înţeleasă întreaga activitate ilicită a făptuitorului care, prin manoperele realizate, reuşeşte să facă inoperabil întreg sistemul creat pentru protecţia unor bunuri. Or, aşa cum s-a arătat în jurisprudenţă, dispozitivele de siguranţă aplicate pe produse nu pot fi asimilate sistemelor complexe de alarmă ori de supraveghere în sensul textului de lege, îndepărtarea acestora reprezentând doar o simplă modalitate de ocolire a activării sistemului de alarmă. În plus, în aceste ipoteze nu este respectată raţiunea care a stat la baza instituirii în textul de lege a acestui element agravant, întrucât din modalitatea săvârşirii faptei nu rezultă un grad sporit de periculozitate a făptuitorului. În concluzie, fapta de furt săvârşită prin înlăturarea/ruperea sistemului de siguranţă plasat pe bun ori izolarea semnalului acestuia întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal. 5. Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a opinat că în cazul faptei descrise este incident elementul circumstanţial agravant prevăzut în dispoziţiile art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal. În argumentare s-a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin sistem de alarmare împotriva efracţiei se înţelege ansamblul de echipamente electronice care poate fi compus din centrală de comandă şi semnalizare optică şi acustică, detectoare, butoane şi pedale de panică, control de acces şi televiziune cu circuit închis cu posibilităţi de înregistrare şi stocare a imaginilor şi datelor, corespunzător gradului de siguranţă impus de caracteristicile obiectivului păzit. Examinarea dispoziţiilor menţionate conduce la concluzia că sistemul de alarmare este definit ca un ansamblu de echipamente electronice, iar părţile componente ale sistemului de alarmare sunt enumerate exemplificativ, iar nu limitativ. În consecinţă, dispoziţiile art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu exclud sistemul antifurt utilizat de magazine, ca ansamblu de echipamente electronice, din sfera noţiunii de sistem de alarmare împotriva efracţiei. În principiu, sistemele antifurt ale magazinelor sunt alcătuite din porţi antifurt (sisteme de detectare), dezactivatoare (echipamente utilizate la casa de marcat) şi etichete antifurt flexibile sau rigide (tag-uri). Din punctul de vedere al funcţionării acestor sisteme, etichetele antifurt fixate pe bunuri conţin echipamente care răspund la semnalele emise de porţile antifurt, iar semnalele emise de etichetele antifurt sunt recepţionate de porţile antifurt şi procesate. Prin urmare, prezentând caracteristicile descrise, sistemele antifurt ale magazinelor constituie sisteme de alarmare împotriva efracţiei, în sensul art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi sisteme de alarmă, în accepţiunea art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, iar neutralizarea etichetelor antifurt, care împiedică declanşarea alarmei cu semnal sonor şi luminos, reprezintă o scoatere din funcţiune a sistemului de alarmă. În acelaşi sens au fost invocate dispoziţiile cuprinse în anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, cu modificările şi completările ulterioare, din examinarea cărora rezultă că definiţia subsistemului de alarmare la efracţie prevăzută în art. 3 alin. (1) din anexa nr. 1 nu priveşte întreaga sferă a sistemelor de alarmare la efracţie, ci numai subsistemele de alarmare la efracţie, ca cerinţe minimale de securitate aplicabile unei categorii limitate de unităţi. Aşadar, sistemele antifurt ale magazinelor nu pot fi excluse din sfera noţiunii de sistem de alarmă pe baza anexei nr. 1 la normele metodologice menţionate, întrucât acestea nu reglementează toate sistemele de alarmă, ci numai subsistemele care constituie cerinţe minimale de securitate. 6. Opinia specialiştilor consultaţi 6.1. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti a apreciat că prima opinie enunţată în jurisprudenţă este cea corectă, în ipoteza enunţată urmând a se reţine o infracţiune de furt (simplu). În argumentarea punctului de vedere s-a opinat că semnificaţia care trebuie dată expresiei „scoaterea din funcţiune“ trebuie să fie una strictă, având o conotaţie tehnică. În acest sens, s-a făcut trimitere la doctrină, potrivit căreia: „Scoaterea din funcţiune semnifică o intervenţie asupra structurii tehnice a sistemului, de natură să afecteze însuşi modul de funcţionare a dispozitivului.“^4 Cu titlu de exemplu, s-a arătat că se va reţine elementul circumstanţial în cazul deconectării unei camere de luat vederi de la sursa de energie, dar nu se va reţine în cazul în care camera de luat vederi este acoperită cu diverse obiecte.^5 ^4 I. Kuglay, în G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay, L.V. Lefterache, T. Manea, I. Nedelcu, F.M. Vasile, Codul penal. Comentarii pe articole, Editura C.H. Beck, 2014, p. 481. ^5 V. Cioclei, Drept penal partea specială. Infracţiuni contra persoanei şi infracţiuni contra patrimoniului, ed. 4, Editura C.H. Beck, 2019, p. 261. În acest context, s-a apreciat că înlăturarea fizică (fie printr-o simplă detaşare, fie prin rupere/deteriorare) a dispozitivelor (tagurilor) antifurt de pe obiectul sustras nu se încadrează în elementul circumstanţial analizat, deoarece nu reprezintă o intervenţie tehnică asupra sistemului, intervenţie care să afecteze funcţionalitatea acestuia. O astfel de acţiune nu reprezintă, în mod evident, o „scoatere din funcţiune a sistemului“, aşa cum prevede textul de lege. În susţinerea argumentării s-a precizat că noţiunea de „sistem de alarmă ori de supraveghere“ nu este explicată în Codul penal, aceasta urmând a fi înţeleasă şi analizată în contextul tuturor dispoziţiilor din Codul penal şi în acord cu raţiunea incriminării. Astfel, în acord cu dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 333/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a apreciat că sintagma „sisteme de alarmă ori de supraveghere“ folosită în Codul penal trebuie înţeleasă ca ansamblu de elemente dependente între ele ce formează un întreg organizat, care au aptitudinea de a supraveghea diferite bunuri şi/sau de a transmite un semnal de alarmă când respectivele bunuri se află într-o stare de pericol. Or, etichetele antifurt flexibile şi detaşabile sunt lipite sau fixate pe produse protejate; ele conţin un circuit electric şi o antenă miniaturală care este identificată de sistemul cu porţi antifurt. Când se identifică o etichetă antifurt, este declanşată o alarmă cu semnal sonor şi luminos pentru a avertiza personalul şi paza. Porţile antifurt moderne sunt prevăzute cu „procesare digitală a semnalelor“ pentru diferenţierea mai bună a semnalelor etichetelor şi zgomotelor externe, rezultând un sistem antifurt stabil cu puţine alarme false. Porţile antifurt sunt amplasate la intrări/ieşiri din magazine sau după casele de marcat.^6 ^6 A se vedea în acest sens https://www.spy-shop.ro/blog/sisteme-antifurt-tipuri-recomandari (pagină consultată la 13.01.2020). Prin urmare, prezentând caracteristicile descrise, tag-urile antifurt fac parte dintr-un „sistem de alarmă ori supraveghere“ în sensul Codului penal. Din această perspectivă, s-a apreciat că fapta de sustragere a unui bun, în condiţiile în care făptuitorul scoate din funcţiune sistemul de alarmare bazat pe etichete antifurt, spre exemplu, cu ajutorul unui aparat de bruiaj, acţiune posibilă din punct de vedere tehnic, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat comis „prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere“. O astfel de ipoteză s-a apreciat a fi diferită de cea în care se acţionează fizic pentru îndepărtarea tag-ului şi se înscrie în raţiunea incriminării infracţiunii. Totodată, s-a apreciat ca fiind greşită cea de a treia opinie a jurisprudenţei, potrivit căreia „dacă scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere s-a făcut prin distrugerea acestuia infracţiunea ce va fi reţinută este furt prin efracţie“. În argumentare, s-a arătat că „efracţia presupune înlăturarea violentă a oricăror obiecte sau dispozitive cu rol de protecţie ce se interpun între făptuitor şi bunul pe care acesta intenţionează să-l sustragă. (...) Astfel, se realizează o efracţie atunci când, pentru a se ajunge la obiectul material al furtului, se dărâmă sau se perforează un zid sau un gard, se sparge geamul unei locuinţe sau al unui autoturism, se distruge un lacăt sau o încuietoare de la o uşă, o casă de bani, un geamantan etc.“^7 ^7 V. Cioclei, op. cit., p. 259. Or, etichetele antifurt nu se interpun între făptuitor şi bun, nu au aptitudinea de a-l împiedica pe făptuitor să ajungă la obiectul material al furtului. Etichetele respective sunt ataşate bunului, îl însoţesc pe acesta, iar desprinderea lor de bun, fie ea şi prin distrugere, nu are semnificaţia unei efracţii în sensul textului de lege. Având în vedere cele de mai sus s-a concluzionat în sensul că în situaţia de fapt prezentată, respectiv sustragerea bunului după o îndepărtare prealabilă (prin detaşare sau rupere) a etichetei antifurt, trebuie reţinută infracţiunea de furt simplu, nefiind incidente nici dispoziţiile privind furtul calificat prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere şi nici cele privind furtul calificat prin efracţie. 6.2. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a opinat că fapta de a sustrage un bun dintr-un magazin prin îndepărtarea, în prealabil, a sistemului de siguranţă de pe bunul sustras întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzute de art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal. În susţinerea opiniei formulate s-a făcut trimitere la dispoziţiile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 3 din anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, cu modificările şi completările ulterioare, care definesc noţiunea de sistem de alarmare împotriva efracţiei şi stabilesc structura subsistemului de alarmare la efracţie, arătându-se că rolul funcţional al subsistemului este de a detecta pătrunderea în spaţiile protejate a persoanelor neautorizate, de a sesiza stările de pericol din unitate şi, după caz, de a îngreuna consumarea actului infracţional. Prin urmare, noţiunea de sistem de alarmă sau de supraveghere folosită în Codul penal are un înţeles mai larg decât aceea prevăzută de art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. S-a mai arătat că etichetele detaşabile (hard tag-uri antifurt), de sine stătătoare, nu pot fi asimilate unui sistem de alarmare antiefracţie complex, însă acestea reprezintă un accesoriu al sistemului de alarmare, un element de detecţie şi semnalizare, un subsistem, astfel cum rezultă din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003. Înlăturarea sistemului antifurt montat pe bunurile din interiorul magazinelor are drept consecinţă scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă, autorii infracţiunii de furt putând părăsi magazinele fără a fi depistaţi de angajaţii care asigură paza în magazine, fără a se declanşa sistemul de alarmă. Prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă autorul îşi simplifică semnificativ actul de executare, acesta neutralizând măsurile luate de proprietar în scopul protejării patrimoniului şi „paralizând“ orice posibilă opoziţie a celor cu atribuţii de pază sau supraveghere a bunului^8. ^8 Sergiu Bogdan (coord.), Noul Cod penal, Partea specială, Perspectiva clujeană, Universul Juridic, 2014, p. 210. Totodată, efortul autorului furtului de a îndepărta etichetele antifurt relevă îndrăzneală şi voinţa acestuia de a trece peste orice obstacol şi măsură luată pentru ocrotirea eficientă a bunurilor, împrejurări de natură să confere faptei o gravitate sporită^9 şi care justifică încadrarea faptei într-o infracţiune mai gravă, cu atât mai mult cu cât s-a produs şi consecinţa prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, respectiv scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă. ^9 Ilie Pascu în Explicaţiile noului Cod penal, vol. III, George Antoniu, Tudorel Toader (coord.), Universul Juridic, 2015, p. 330. 6.3. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ion Cuza“ din Iaşi, referitor la problema de drept asupra căreia a fost solicitată opinia juridică, a apreciat că, în principal, aceste fapte realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt calificat prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmare ori de supraveghere. În subsidiar, s-a opinat că fapta de a sustrage bunuri ulterior detaşării/scoaterii tag-urilor/dispozitivelor/etichetelor/carcaselor/ elementelor antifurt de alarmare prin distrugerea/deteriorarea/ degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a acestora ar putea fi încadrată juridic drept furt calificat prin efracţie, iar nu ca furt simplu. În argumentarea punctului de vedere formulat, referitor la îndepărtarea fără distrugere/deteriorare a unor dispozitive montate special în scop antifurt pe bunurile mobile vizate, s-au avut în vedere următoarele argumente: - Autonomia conceptuală a dreptului penal În materie juridico-penală este general admis faptul că anumiţi termeni pot fi întrebuinţaţi în alt sens decât cel uzual sau acela conferit prin dispoziţii ale altor ramuri de drept (chiar dacă ar fi noţiuni specifice respectivelor ramuri de drept). În acest sens, legiuitorul penal conferă adeseori o mai mare sferă de cuprindere unor noţiuni/termeni decât normele care le reglementează conţinutul în alte ramuri de drept, astfel cum este cazul, de exemplu, pentru noţiunea de funcţionar public ori pentru aceea de domiciliu sau locuinţă. Din acest punct de vedere s-a apreciat că dispoziţiile cuprinse în art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt de interes pentru determinarea semnificaţiei penale a sintagmei sistem de alarmă ori de supraveghere (mai ales că nu există o identitate perfectă între această noţiune şi aceea din textul de lege indicat, care se referă la sistem de alarmare împotriva efracţiei). Drept urmare, utilizarea în legea penală, cu referire la infracţiunea de furt prin efracţie, a noţiunii de sistem de alarmă ori de supraveghere este una cu sferă largă de incidenţă, proprie/specifică dreptului penal, referitoare la orice ansamblu cu elementele/dispozitivele/subansamblurile sale componente care, în mod generic, are ca destinaţie asigurarea alarmării ori a supravegherii (fiind apt de percepere, în mod rezonabil, de către destinatarul mediu obişnuit al legii penale ca un asemenea sistem - de alarmă ori supraveghere). Totodată, suplimentar s-a făcut referire la principiul de interpretare ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, arătându-se că legea penală nu exclude de la reţinerea acestui element circumstanţial agravant, în caz de furt, anumite sisteme/dispozitive/elemente generic încadrate în categoria celor de alarmare ori supraveghere, aşadar nici interpretul nu trebuie să o facă, pe motiv că din perspectiva unor definiţii tehnice din domenii extrapenale acestea nu s-ar califica drept sisteme de acest fel. – Identitatea de raţiune cu unele ipoteze admise drept cazuri de reţinere a furtului calificat prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere Potrivit regulii generale de interpretare ubi eadem ratio, ibi idem jus, se impune, pentru identitate de raţiune, a afirma soluţii juridice similare pentru ipoteze faptice nediferenţiate în esenţa lor. Or, din moment ce doctrina admite că este întrunit conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt calificat prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmare ori de supraveghere, de pildă, prin deconectarea de la sursa de curent electric a dispozitivului de alarmare/supraveghere (ceea ce s-ar putea realiza, spre exemplu, inclusiv prin scoaterea din priză a acestuia ori prin secţionarea cablului de alimentare etc.), reiese că, pentru identitate de raţiune, aceasta ar trebui să fie soluţia şi în raport cu ipoteza unei persoane care procedează astfel cu porţile antifurt situate la ieşirea din unele magazine. În ambele ipoteze, sistemul de alarmare devine ineficient ca urmare a unei activităţi intenţionate menite a facilita sustragerea unor bunuri fără alertarea supraveghetorilor, diminuând riscurile asumate de infractor. – Existenţa unui plus de periculozitate socială Existenţa acestui element circumstanţial agravant în cazul furtului se datorează periculozităţii sporite a celui care întreprinde acte suplimentare necesare în vederea comiterii (cu succes) infracţiunii, prin comparaţie cu o persoană care săvârşeşte în mod simplu aceeaşi faptă incriminată. Această periculozitate sporită decurge obiectiv din îndepărtarea unor elemente special amplasate pentru a împiedica sustragerile, precum şi din perspectiva subiectivă, a infractorului, persoană dispusă nu doar a profita de oportunităţi infracţionale conjuncturale, ci care se angajează activ şi susţinut prin manevre suplimentare în comiterea sustragerii. – Irelevanţa juridică a modalităţii concrete de scoatere din funcţiune a sistemelor de alarmare sau supraveghere, pentru a se putea reţine această agravantă Deşi în doctrină au fost exprimate şi opinii în sens contrar, sa apreciat că, potrivit regulii generate de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, maniera concretă în care se ineficientizează un sistem/dispozitiv/element de alarmă ori supraveghere, în vederea sustragerii unor bunuri, este lipsită de importanţă pentru încadrarea juridică a faptei ca furt calificat prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă, contând, eventual, doar pentru individualizarea sancţiunii penale. În tăcerea legii penale, s-a opinat că şi intervenţiile lipsite de complexitate asupra unor sisteme/dispozitive/elemente de alarmă sau supraveghere, în scop de sustragere, trebuie reţinute drept element circumstanţial agravant spre a califica furtul. Prin urmare, împrejurarea că detaşarea/ruperea etichetelor/elementelor antifurt de pe unele produse, în scop de sustragere, ar reprezenta un procedeu low-tech pentru a se încadra în această formă de calificare a furtului nu a fost apreciată ca fiind un argument pertinent, care să poate subzista unei analize logico-raţionale. 7. Raportul asupra recursului în interesul legii Rezumând problema de drept care a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti, prin hotărâri judecătoreşti definitive, judecătorul-raportor a apreciat că soluţia corectă este exprimată de a doua orientare a jurisprudenţei, în sensul încadrării faptei în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. e) raportat la art. 228 alin. (1) din Codul penal. Astfel, s-a apreciat că, în condiţiile în care Codul penal nu defineşte expres noţiunea de „sistem de alarmare împotriva efracţiei“, poate fi avut în vedere înţelesul utilizat în art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţinându-se totodată că noţiunea de sistem de alarmă are o arie de cuprindere mai largă decât cea de sistem de alarmare împotriva efracţiei, incluzând şi această din urmă categorie. În principiu, sistemele antifurt ale magazinelor (care sunt sisteme de alarmă) sunt alcătuite din porţi antifurt (sisteme de detectare), dezactivatoare (echipamente utilizate la casa de marcat) şi etichete antifurt flexibile sau rigide (tag-uri). Aşadar, scoaterea din funcţiune a unui astfel de sistem necesită o anumită specializare a infractorilor şi, prin urmare, denotă un pericol social sporit, în condiţiile în care îndepărtarea dispozitivelor antifurt de pe bunuri împiedică declanşarea alarmei sonore şi optice, respectiv a sistemului de alarmă antiefracţie şi are drept consecinţă scoaterea din funcţiune a acestuia, autorul infracţiunii de furt putând părăsi magazinul fără a se declanşa sistemul de alarmă. Prin urmare, o asemenea faptă este substanţial diferită de o infracţiune de furt în formă simplă, întrucât în acest caz presupune înlăturarea unui mijloc de protecţie/securitate/ siguranţă, instalat suplimentar de persoana vătămată chiar în scopul împiedicării furtului. 8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele: 8.1. Analiza condiţiilor de admisibilitate Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a făcut de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti (Adresa nr. 1/16.240/C din 18 noiembrie 2019) şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Adresa nr. 11.918/3022/III-5/2019 din 15 ianuarie 2020) în temeiul dispoziţiilor art. 471 din Codul de procedură penală. Potrivit art. 471 din Codul de procedură penală: "(1) Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.(2) Cererea trebuie să cuprindă soluţiile diferite date problemei de drept şi motivarea acestora, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum şi soluţia ce se propune a fi pronunţată în recursul în interesul legii.(3) Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoţită, sub sancţiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătoreşti definitive din care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit de instanţele judecătoreşti." Art. 472 din Codul de procedură penală, sub aspectul condiţiilor de admisibilitate, stabileşte că „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează la cerere“. Verificând regularitatea învestirii, în raport cu prevederile legale anterior prezentate, care enumeră, în categoria subiecţilor de drept care pot promova recurs în interesul legii, colegiul de conducere al curţii de apel şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că această primă condiţie referitoare la calitatea procesuală activă a titularului sesizării este îndeplinită. De asemenea, analizând jurisprudenţa ataşată celor două sesizări, care relevă existenţa a trei orientări jurisprudenţiale diferite ale problemei de drept a cărei dezlegare se solicită, se constată îndeplinită şi cea de-a doua condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 472 din Codul de procedură penală. Pentru considerentele prezentate, recursul în interesul legii este admisibil. 8.2. Dispoziţiile legale supuse interpretării şi aplicării unitare Art. 228 din Codul penal - Furtul "(1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.(2) Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane.(3) Se consideră bunuri mobile şi înscrisurile, energia electrică, precum şi orice alt fel de energie care are valoare economică." Art. 229 din Codul penal - Furtul calificat "(1) Furtul săvârşit în următoarele împrejurări: (...) d) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase; e) prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere,....se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani." Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare "ART. 27 (...) (5) În sensul prezentei legi, prin sistem de alarmare împotriva efracţiei se înţelege ansamblul de echipamente electronice care poate fi compus din centrală de comandă şi semnalizare optică şi acustică, detectoare, butoane şi pedale de panică, control de acces şi televiziune cu circuit închis cu posibilităţi de înregistrare şi stocare a imaginilor şi datelor, corespunzător gradului de siguranţă impus de caracteristicile obiectivului păzit." 8.3. Cu privire la dezlegarea problemei de drept sesizate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii reţine următoarele: Problema de drept ce a fost soluţionată diferit de instanţele de judecată şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să se pronunţe prin intermediul mecanismului de unificare a practicii al recursului în interesul legii se referă la încadrarea juridică a faptei de furt săvârşite prin scoaterea/ruperea sistemului de siguranţă plasat pe bun, în sensul reţinerii sau nu a incidenţei dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal privind scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii constată că, în esenţă, divergenţa de practică a rezultat din modul diferit de analiză a noţiunii de „sistem de alarmă“ folosit în art. 229 alin. (1) din Codul penal şi a semnificaţiei care trebuie dată noţiunii de „scoatere din funcţiune.“ Astfel, se constată că noţiunea de „sistem de alarmă sau de supraveghere“ nu este definită în Codul penal, iar Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, defineşte, în art. 27 alin. (5), „sistemul de alarmare împotriva efracţiei“. În sensul acestei legi, prin „sistem de alarmare împotriva efracţiei“ se înţelege ansamblul de echipamente electronice care poate fi compus din centrală de comandă şi semnalizare optică şi acustică, detectoare, butoane şi pedale de panică, control de acces şi televiziune cu circuit închis cu posibilităţi de înregistrare şi stocare a imaginilor şi datelor, corespunzător gradului de siguranţă impus de caracteristicile obiectivului păzit. În condiţiile în care Codul penal nu defineşte expres această noţiune, poate fi avut în vedere înţelesul utilizat în art. 27 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu menţiunea că noţiunea de sistem de alarmă are o arie de cuprindere mai largă decât cea de sistem de alarmare împotriva efracţiei, incluzând şi această din urmă categorie. În principiu, sistemele antifurt ale magazinelor (care sunt sisteme de alarmă) sunt alcătuite din porţi antifurt (sisteme de detectare), dezactivatoare (echipamente utilizate la casa de marcat) şi etichete antifurt flexibile sau rigide (tag-uri). Din punctul de vedere al funcţionării acestor sisteme, etichetele antifurt fixate pe bunuri conţin echipamente care răspund la semnalele emise de porţile antifurt, iar semnalele emise de etichetele antifurt sunt recepţionate de porţile antifurt şi procesate. Aşadar, îndepărtarea dispozitivelor antifurt de pe bunuri împiedică declanşarea alarmei sonore şi optice, respectiv a sistemului de alarmă antiefracţie şi are drept consecinţă scoaterea din funcţiune a acestuia, autorul infracţiunii de furt putând părăsi magazinul fără a se declanşa sistemul de alarmă. Prin urmare, o asemenea faptă este substanţial diferită de o infracţiune de furt în formă simplă, întrucât în acest caz presupune înlăturarea unui mijloc de protecţie/securitate/ siguranţă, instalat suplimentar de persoana vătămată chiar în scopul împiedicării furtului. Referitor la semnificaţia expresiei scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă, se reţine că legiuitorul a incriminat această faptă fără a distinge între modalităţile în care se realizează, respectiv prin scoaterea din funcţiune a întregului sistem antifurt pentru magazine sau doar a unor elemente ale acestuia (cum ar fi tag-urile antifurt montate pe bunurile sustrase din magazine). A interpreta în sensul că prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă sau de supraveghere „trebuie înţeleasă întreaga activitate ilicită a făptuitorului care, prin manoperele realizate, reuşeşte să facă inoperabil întreg sistemul creat pentru protecţia unor bunuri“ înseamnă a adăuga la textul de lege, contrar principiului de drept potrivit căruia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. În acelaşi sens, împrejurarea că etichetele detaşabile (hard tag-uri antifurt), de sine stătătoare, nu pot fi asimilate unui sistem de alarmare antiefracţie complex nu justifică înlăturarea acestor sisteme antifurt din noţiunea de sistem de alarmă, deoarece aceste etichete reprezintă un accesoriu al sistemului de alarmare, iar modalitatea în care pot fi înlăturate nu prezintă nicio relevanţă sub aspectul reţinerii variantei agravante de furt calificat, în condiţiile în care legiuitorul nu a făcut nicio deosebire în acest sens. Totodată, relevante în susţinerea opiniei cu privire la încadrarea faptei drept furt calificat sunt şi elementele circumstanţiale constând în existenţa unei periculozităţi sporite care decurge obiectiv din îndepărtarea unor elemente special amplasate pentru a împiedica sustragerile, precum şi din perspectiva subiectivă a infractorului, persoană care efectuează acţiuni suplimentare în comiterea sustragerii, efortul acestuia de a îndepărta etichetele antifurt relevând îndrăzneală şi voinţa sa de a trece peste orice obstacol şi peste orice măsură luată pentru ocrotirea eficientă a bunurilor, împrejurări de natura să confere faptei o gravitate sporită şi care justifică încadrarea acesteia într-o infracţiune mai gravă, cu atât mai mult cu cât sa produs şi consecinţa prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, respectiv scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă. Un argument suplimentar este dat şi de expunerea de motive a proiectului de lege privind Noul Cod penal, în care se arată că instituirea de către legiuitor a elementului agravant menţionat îşi găseşte justificarea în realitatea socială actuală, când tot mai multe proprietăţi sunt dotate cu sisteme de alarmă sau supraveghere şi nu de puţine ori infractorii recurg la anihilarea acestora pentru facilitarea comiterii infracţiunii. Or, scoaterea din funcţiune a unui astfel de sistem necesită o anumită specializare a infractorilor şi, prin urmare, denotă un pericol social sporit. Pe cale de consecinţă, prin introducerea acestui element circumstanţial de agravare, legiuitorul a urmărit sancţionarea mai gravă a infractorilor care prezintă un grad de periculozitate ridicat, tocmai pentru că pentru săvârşirea infracţiunilor efectuează acţiuni suplimentare în comiterea sustragerii, în scopul de a ocoli declanşarea sistemelor de alarmă sau de supraveghere. Prin urmare, în considerarea celor expuse, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal, se va admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi se va stabili că fapta de furt săvârşită prin scoaterea/ruperea sistemului de siguranţă plasat pe bun întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii D E C I D E: Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabileşte: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal: "Fapta de furt săvârşită prin scoaterea/ruperea sistemului de siguranţă plasat pe bun întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal." Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 februarie 2020. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE CORINA-ALINA CORBU Magistrat-asistent, Adina Andreea Ciuhan Teodoru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
