Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 3.030/1/2019
┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- preşedintele Înaltei │
│Corina-Alina │Curţi de Casaţie şi │
│Corbu │Justiţie - preşedintele │
│ │completului │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei a│
│ │II-a civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Daniel │- preşedintele Secţiei │
│Grădinaru │penale │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Beatrice │- judecător la Secţia I │
│Ioana Nestor │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Andreia Liana│- judecător la Secţia I │
│Constanda │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen Elena │- judecător la Secţia I │
│Popoiag │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Sorinela │- judecător la Secţia I │
│Alina Macavei│civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Bianca Elena │- judecător la Secţia I │
│Ţăndărescu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a │
│Condoiu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│George Bogdan│- judecător la Secţia a │
│Florescu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Diana Manole │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mărioara │- judecător la Secţia a │
│Isailă │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia a │
│Trănica Teau │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Alin Sorin │- judecător la Secţia │
│Nicolescu │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marius Dan │- judecător la Secţia │
│Foitoş │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Anca Mădălina│- judecător la Secţia │
│Alexandrescu │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lucia Tatiana│- judecător la Secţia │
│Rog │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia │
│Valeria │penală │
│Lefterache │ │
└─────────────┴────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform dispoziţiilor art. 476 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.). Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul Î.C.C.J. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Dolj - Secţia penală, în Dosarul nr. 4.686/63/2019, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la următoarea chestiune de drept: "În interpretarea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, cabinetul individual de psihologie înregistrat în temeiul dispoziţiilor art. 13-15 din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare, constituie asociaţie, fundaţie sau societate comercială dintre cele prevăzute de art. 21 din Legea nr. 253/2013?" Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, părţilor, dintre care numai petenta şi-a exprimat punctul de vedere; se arată, de asemenea, că la dosar au fost ataşate răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării, precum şi răspunsurile instanţelor naţionale în legătură cu aceasta. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Tribunalul Dolj - Secţia penală, prin Încheierea din 17 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.686/63/2019, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 475 şi 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu următoarei probleme de drept: "În interpretarea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, cabinetul individual de psihologie înregistrat în temeiul dispoziţiilor art. 13-15 din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare, constituie asociaţie, fundaţie sau societate comercială dintre cele prevăzute de art. 21 din Legea nr. 253/2013?" II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina 2. Prin cererea din data de 1 iulie 2019, petenta, persoană fizică - titular al unui cabinet individual de psihologie, a solicitat abilitarea pentru desfăşurarea de programe de reintegrare socială şi alte activităţi specifice de asistenţă şi consiliere pentru persoanele aflate în evidenţa serviciilor de probaţiune. 3. În motivarea cererii sale, petenta a arătat că are experienţă în a lucra cu grupuri pe diverse probleme, fiind atestată de Colegiul Psihologilor din România pentru psihologie clinică, psihoterapie cognitiv-comportamentală, psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională şi psihologie aplicată în apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, anexând documente care atestă capacitatea cabinetului de a presta servicii într-un mod profesionist. 4. Prin Încheierea din 2 iulie 2019, judecătorul delegat a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (2) lit. c), d) şi e) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 253/2013) şi a dispus completarea cererii cu documentele prevăzute de art. 20 alin. (2) lit. a) şi b) din aceeaşi lege, respectiv: a) o copie de pe încheierea privind înregistrarea societăţii comerciale la registrul comerţului, respectiv înscrierea asociaţiei sau a fundaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor şi b) o copie de pe actul constitutiv şi statutul persoanei juridice, acordându-se termen pe 3 septembrie 2019. 5. La 28 august 2019, petenta a depus la dosar cerere de amânare a judecăţii în vederea angajării unui apărător, ataşând şi următoarele înscrisuri: copie Registrul Unic al Psihologilor partea a II-a, unde apare înregistrat cabinetul individual de psihologie al cărui titular este, precum şi dovada că la nivelul ţării există cabinete individuale de psihologie abilitate să desfăşoare programe de reintegrare socială şi alte activităţi, conform art. 20 din Legea nr. 253/2013. 6. Prin Încheierea din 3 septembrie 2019, judecătorul delegat a încuviinţat cererea de amânare şi a acordat termen la 12 septembrie 2019, când, prin încheierea cu aceeaşi dată, având în vedere că petenta a solicitat din nou amânarea judecăţii în vederea angajării unui apărător, precum şi faptul că nu s-a prezentat nimeni la termenul de judecată, a amânat cauza şi a acordat termen de judecată la 17 septembrie 2019, pentru când i s-a pus în vedere petentei să se prezinte la instanţă asistată de apărătorul ales. 7. La termenul din 17 septembrie 2019 s-a prezentat petenta, care a fost de acord cu sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept menţionate în preambul. III. Dispoziţiile legale supuse interpretării 8. Legea nr. 253/2013: "ART. 20 Procedura de abilitare a asociaţiilor, fundaţiilor şi societăţilor comerciale (1) Abilitarea asociaţiilor, fundaţiilor şi societăţilor comerciale dintre cele prevăzute la art. 21 se acordă la cerere de către judecătorul delegat cu executarea din cadrul tribunalului în circumscripţia căruia acestea îşi au sediul. (2) Cererea de abilitare va fi însoţită de următoarele documente: a) o copie de pe încheierea privind înregistrarea societăţii comerciale la registrul comerţului, respectiv înscrierea asociaţiei sau a fundaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor; b) o copie de pe actul constitutiv şi statutul persoanei juridice; c) bilanţul şi bugetul de venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani; d) o prezentare a activităţilor care urmează să fie organizate în cadrul persoanei juridice, a compatibilităţii acestora cu standardele prevăzute la art. 18 alin. (6), precum şi a condiţiilor în care aceste activităţi pot fi executate; e) alte acreditări sau abilitări relevante pentru activitatea pentru care se solicită abilitarea. (3) Judecătorul delegat cu executarea, primind cererea, solicită Direcţiei de probaţiune întocmirea în termen de două luni a unui raport. (4) La elaborarea raportului prevăzut la alin. (3), Direcţia de probaţiune va solicita informaţii şi documente de la serviciul ori serviciile de probaţiune în a căror circumscripţie teritorială urmează să îşi desfăşoare activitatea asociaţia, fundaţia ori societatea comercială dintre cele prevăzute la art. 21. (5) Judecătorul se pronunţă în camera de consiliu, cu citarea persoanei care solicită abilitarea şi a Direcţiei de probaţiune. (6) Abilitarea se acordă prin încheiere definitivă, pe o perioadă de 5 ani. O copie a încheierii prin care s-a admis cererea de abilitare se comunică Direcţiei de probaţiune, în vederea înscrierii persoanei într-o bază de date constituită la nivel naţional. (7) Abilitarea poate fi retrasă de judecătorul delegat cu executarea din cadrul tribunalului care a acordat-o, prin încheiere definitivă, din oficiu sau la sesizarea Direcţiei de probaţiune. Motivele şi condiţiile în care va putea fi retrasă abilitarea se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi. ART. 21 Abilitarea societăţilor comerciale (1) Pot solicita abilitarea pentru organizarea executării muncii neremunerate în folosul comunităţii doar societăţile comerciale care au concesionat un serviciu public. (2) Contravaloarea prestaţiilor persoanelor care efectuează munca neremunerată în folosul comunităţii în cadrul societăţilor comerciale prevăzute la alin. (1) se virează la bugetul de stat, cu excepţia situaţiei în care contravaloarea prestaţiilor este utilizată conform alin. (3). (3) Societăţile comerciale prevăzute la alin. (1) pot folosi contravaloarea prestaţiilor pentru finanţarea unor cursuri de calificare profesională pentru persoane aflate în supravegherea serviciilor de probaţiune. (4) Abilitarea societăţilor comerciale pentru alte activităţi decât cele prevăzute la alin. (1) se face potrivit art. 20." 9. Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare (Legea nr. 213/2004): "ART. 13 (1) Pentru exercitarea profesiei, psihologii cu drept de liberă practică pot înfiinţa, la alegere, potrivit legii, cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi civile profesionale sau îşi pot desfăşura activitatea în temeiul unor contracte de muncă, potrivit legii. (2) Indiferent de forma de exercitare a profesiei, psihologii cu drept de liberă practică pot angaja salariaţi, în condiţiile legii. ART. 14 (1) Cabinetele individuale de psihologie, constituite potrivit legii, se declară la Colegiul Psihologilor din România. Raporturile contractuale se stabilesc între psihologul cu drept de liberă practică şi beneficiarul serviciilor oferite de acesta. (2) Cabinetele individuale se pot asocia prin contract şi se declară la Colegiul Psihologilor din România. (3) Formele şi modalităţile de exercitare a profesiei, declarate la Colegiul Psihologilor din România, sunt înregistrate în mod obligatoriu în Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică din România." IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 10. Din încheierea de sesizare nu rezultă dacă părţile şi-au exprimat punctul de vedere în legătură cu întrebarea formulată de instanţa de trimitere. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea 11. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală pentru declanşarea acestei proceduri. 12. S-a arătat astfel că judecătorul delegat cu executarea este învestit să soluţioneze o cerere, în primă şi ultimă instanţă, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 20 alin. (6) din Legea nr. 253/2013, că problema de drept enunţată este nouă, deoarece asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar de modul de dezlegare a respectivei probleme depinde soluţionarea fondului cererii formulate în faţa judecătorului delegat cu executarea. 13. Cu privire la fondul chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, instanţa de trimitere a apreciat că un cabinet individual de psihologie, înregistrat în temeiul art. 13-15 din Legea nr. 213/2004, nu constituie asociaţie, fundaţie sau societate comercială dintre cele prevăzute de art. 21 din Legea nr. 253/2013, însă o astfel de interpretare ar duce la o stare de discriminare faţă de celelalte cabinete individuale de psihologie deja abilitate, conform unei practici judiciare pe care, deşi o invocă, nu o anexează cererii de sesizare. 14. În sprijinul opiniei exprimate, instanţa de trimitere redă dispoziţiile art. 1-5 şi art. 15 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000), art. 77 din Codul de procedură civilă, art. 2 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 31/1990), art. 13-15 din Legea nr. 213/2004 şi Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 788/2005, precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Hotărârea Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2006. 15. Raportat la aceste dispoziţii legale şi normative, autorul sesizării arată că - deşi asemănător, ca mod de funcţionare, cu asociaţiile, fundaţiile sau societăţile comerciale, prin necesitatea declarării unui sediu, a unei denumiri, prin alocarea unui cod de înregistrare, precum şi prin obligaţia de a ţine o evidenţă contabilă şi fiscală - cabinetul individual de psihologie constituie o formă distinctă de organizare şi exercitare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică. 16. Instanţa de trimitere consideră că prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 trebuie raportate strict la reglementările cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 şi Legea nr. 31/1990, care constituie legi speciale ce reglementează distinct forme de organizare menite să ocrotească dreptul la asociere şi să instituie un cadru legislativ pentru ocrotirea interesului general şi respectarea ordinii publice. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 17. În urma consultării evidenţelor întocmite la nivelul instanţei supreme, în jurisprudenţa Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu au fost identificate decizii care să prezinte relevanţă asupra dezlegării problemei de drept ce formează obiectul sesizării. 18. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată au comunicat puncte de vedere sau simple opinii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, din analiza cărora rezultă următoarele orientări: 19. O orientare potrivit căreia cabinetul individual de psihologie nu se înscrie în sfera entităţilor expres enunţate de art. 20 alin. (1) şi art. 21 din Legea nr. 253/2013. 20. S-a susţinut în sprijinul acestei opinii că, în temeiul Legii nr. 213/2004, cabinetul individual de psihologie reprezintă o formă de exercitare a profesiei de psiholog (asemenea altor profesii liberale, regimul său juridic fiind similar avocaţilor, notarilor publici etc.), care nu se încadrează în niciuna dintre entităţile prevăzute de art. 20 şi 21 din Legea nr. 253/2013 - asociaţie, fundaţie sau societate. 21. Asociaţiile şi fundaţiile sunt forme de organizare reglementate distinct prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, modalitatea de înfiinţare şi scopul acestora fiind diferite de cele ale cabinetului individual de psihologie, reglementat de Legea nr. 213/2004. 22. Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 13-15 din Legea nr. 213/2004 şi ale art. 21 din Legea nr. 253/2013 rezultă că numai societăţile civile profesionale, ca formă de exercitare a profesiei de psiholog, pot presta activităţile care formează obiectul de reglementare al Legii nr. 253/2013. 23. A fost opţiunea legiuitorului de a stabili, în concret, posibilitatea exercitării activităţilor specifice referitoare la executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri prevăzute la art. 1 din Legea nr. 253/2013, dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, numai de către asociaţii, fundaţii sau societăţi comerciale care au concesionat un serviciu public. 24. Asociaţiile şi fundaţiile sunt reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, iar, conform art. 20 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 253/2013, la cererea de abilitare pentru organizarea executării muncii neremunerate în folosul comunităţii trebuie ataşată dovada înscrierii asociaţiei şi fundaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. 25. De asemenea, societăţile comerciale sunt reglementate de Legea nr. 31/1990, iar conform aceloraşi dispoziţii - ale art. 20 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 253/2013, la cererea de abilitare pentru organizarea executării muncii neremunerate în folosul comunităţii trebuie ataşată dovada înregistrării societăţii comerciale în registrul comerţului. 26. Or, cabinetul individual de psihologie nu se înscrie nici în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor şi nici în registrul comerţului, ci doar se declară la Colegiul Psihologilor din România, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2004, şi se înscrie în Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică în România, în temeiul art. 56 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004, ceea ce înseamnă că nu este vizat de prevederile art. 20 din Legea nr. 253/2013. 27. Şi-au exprimat opinia în acest sens următoarele instanţe: - curţile de apel Bucureşti (secţiile a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a IV-a civilă şi a VI-a civilă), Braşov, Târgu Mureş, Iaşi (Secţia penală) şi Timişoara (Secţia penală); – tribunalele Neamţ (Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal), Bucureşti (secţiile I penală, a III-a, a IV-a şi a V-a civile), Ialomiţa, Vaslui, Arad (Secţia penală), Caraş-Severin (Secţia penală) şi Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov; – judecătoriile Roman, Alexandria, Bistriţa, Brăila (Secţia penală), Iaşi (Secţia penală), Giurgiu, Bolintin-Vale, Huşi şi cele din circumscripţia Tribunalului Bucureşti. 28. O altă orientare, potrivit căreia, în interpretarea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 253/2013, cabinetul individual de psihologie înregistrat în baza dispoziţiilor art. 13-15 din Legea nr. 213/2004 poate fi asimilat unei societăţi comerciale, asociaţii sau fundaţii, dintre cele prevăzute de art. 20 şi 21 din Legea nr. 253/2013. 29. S-a susţinut astfel că este posibilă abilitarea cabinetului individual de psihologie pentru desfăşurarea de programe de reintegrare socială şi alte activităţi specifice de asistenţă şi consiliere pentru persoanele aflate în evidenţa serviciilor de probaţiune, chiar dacă textul art. 20 din Legea nr. 253/2013 se referă la abilitarea asociaţiilor, fundaţiilor şi societăţilor comerciale, iar cabinetul individual de psihologie constituie o formă distinctă de organizare. 30. S-a apreciat că modul de organizare a cabinetului individual de psihologie se aseamănă din mai multe puncte de vedere cu cel al asociaţiilor, fundaţiilor sau al societăţilor comerciale. 31. Ceea ce prezintă interes este posibilitatea cabinetului individual de psihologie de a desfăşura activităţi specifice de asistenţă şi consiliere pentru persoanele aflate în evidenţa serviciilor de probaţiune, respectiv de a desfăşura programe de reintegrare socială, iar, din acest punct de vedere, forma de organizare a cabinetului de psihologie este aptă să desfăşoare activităţile arătate. 32. Lipsa enumerării exprese în cuprinsul art. 20 din Legea nr. 253/2013 a cabinetului individual de psihologie se apreciază ca fiind o simplă omisiune, interpretarea restrictivă putând duce la situaţii discriminatorii faţă de cabinetele individuale de psihologie deja abilitate. 33. S-a apreciat că abilitarea cabinetelor individuale de psihologie pentru programe de reintegrare nu presupune verificarea condiţiilor prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 253/2013, aceste condiţii fiind prevăzute expres pentru organizarea executării muncii neremunerate în folosul comunităţii. 34. Şi-au exprimat opinia în acest sens următoarele instanţe: - Curtea de Apel Piteşti (Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie); – tribunalele Călăraşi, Teleorman şi Galaţi (Secţia penală); – judecătoriile Baia Mare, Roşiori de Vede, Turnu Măgurele şi Videle şi Vaslui. 35. Tribunalul Timiş - Secţia penală a apreciat că sesizarea nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, întrucât problema de drept vizată nu este una veritabilă, a cărei reală dificultate să necesite intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală, care este legitimă doar atunci când se tinde la clarificarea înţelesului uneia sau mai multor norme juridice ambigue sau complexe, al căror conţinut ori succesiune în timp pot da naştere la dificultăţi reale de interpretare pe cale judecătorească. Or, susţine Tribunalul Timiş, ipoteza menţionată de lege nu se regăseşte în obiectul sesizării, unde noţiunile de asociaţie, fundaţie şi societate comercială sunt clar definite în legile speciale care le reglementează. VII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 36. Prin Adresa nr. 2.913/C/3.190/III-5/2019 din 31 ianuarie 2020, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării; de asemenea, prin punctul de vedere formulat, Ministerul Public apreciază că dispoziţiile legale supuse interpretării sunt clare, univoce, neputând duce la o interpretare diferită, iar prin sesizare nu se urmăreşte lămurirea unei chestiuni de principiu, ci se tinde la soluţionarea fondului cauzei. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept 37. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 476 alin. (8) din Codul de procedură penală, se apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din acelaşi cod, pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, propunându-se soluţia respingerii sesizării. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 38. Examinând sesizarea, întrebarea ce face obiectul acesteia şi raportul întocmit în cauză, constată următoarele: 39. Înainte de cercetarea în fond a problemei de drept supuse dezlegării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 40. Potrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 41. Din cuprinsul prevederilor legale citate, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiţii de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ: - întrebarea să fie formulată în cursul judecăţii de un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al unei curţi de apel sau tribunal; – cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; – să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat anterior asupra acelei chestiuni de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 42. Procedând la analiza admisibilităţii sesizării, se constată că aceste condiţii nu sunt îndeplinite decât parţial. 43. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de un complet al Tribunalului Dolj - Secţia penală, iar titularul sesizării, învestit cu judecarea cererii de abilitare, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 253/2013, urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care nu este supusă niciunei căi de atac. 44. De asemenea, chestiunea de drept supusă dezlegării nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat deja asupra sa printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanţele. 45. În ceea ce priveşte cerinţa noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării, care reprezintă o condiţie distinctă de admisibilitate, în absenţa unei definiţii legale a acestei noţiuni, verificarea îndeplinirii ei ţine de exercitarea atributului de apreciere al completului învestit cu soluţionarea unei astfel de sesizări. 46. Pentru a se conchide asupra noutăţii chestiunii de drept este necesar a se observa scopul legiferării acestei instituţii procesuale a hotărârii prealabile, ca mecanism de unificare a practicii, anume acela de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară, deja intervenită în practica instanţelor judecătoreşti (control a posteriori). 47. Examenul jurisprudenţial efectuat în speţă evidenţiază faptul că instanţele nu s-au confruntat cu problema de drept în discuţie, nefiind înaintate hotărâri relevante din care să rezulte o cristalizare a unei jurisprudenţe în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită; se constată, aşadar, că şi această condiţie este îndeplinită. 48. Cererea cu care este învestită instanţa de sesizare are ca obiect o procedură de abilitare a persoanelor juridice de drept privat în vederea implicării în organizarea şi desfăşurarea executării pedepselor şi a măsurilor neprivative de libertate, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 253/2013, urmărindu-se a se stabili măsura în care dispoziţiile legale menţionate, care reglementează abilitarea asociaţiilor, fundaţiilor şi societăţilor, ar putea fi aplicabile şi unui cabinet individual de psihologie. 49. Prin urmare, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită se referă la stabilirea titularilor cererilor de abilitare, astfel cum rezultă din enumerarea conţinută în art. 20 alin. (1) din Legea nr. 253/2013, care reglementează procedura de abilitare a asociaţiilor, fundaţiilor şi societăţilor, enumerare care se regăseşte, de altfel, şi în cuprinsul Regulamentului de aplicare a Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 604/2016, precum şi în cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 818/2018 privind aprobarea standardelor minime de lucru în probaţiune pentru instituţiile din comunitate. 50. Asupra condiţiei referitoare la existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că obiectul şi scopul sesizării trebuie să aibă în vedere fie o normă de drept îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară, de natură să atragă o problemă veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit textul de lege, fie o normă cutumiară neclară, incompletă sau incertă ori incidenţa unor principii generale de drept al căror conţinut sau sferă de acţiune sunt discutabile. 51. Se reţine că sesizarea formulată de Tribunalul Dolj - Secţia penală, în ceea ce priveşte problema de drept supusă discuţiei, este inadmisibilă, întrucât aceasta nu constituie o veritabilă „chestiune de drept“ de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, condiţie ce reiese din economia dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală. 52. Astfel, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015) a statuat că „este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei“. 53. Înţelesul sintagmei „chestiuni de drept“, la care face referire art. 475 din Codul de procedură penală, a fost, de asemenea, stabilit în jurisprudenţa recentă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 9 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 9 august 2018), arătându-se că se impune examinarea acesteia fie din perspectiva cerinţei „noutăţii“ problemei de drept ridicate, fie a existenţei unei neclarităţi, ambiguităţi a dispoziţiei legale supuse interpretării. Şi prin Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că „sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 475 din Codul de procedură penală, trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii. Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate“. 54. Instanţa supremă este chemată să dea o rezolvare de principiu unei chestiuni de drept cu care a fost sesizată, în interpretarea unei norme care ar fi afectată de o asemenea ambiguitate, încât nu ar permite instanţei de trimitere ca, prin intermediul unor metode de interpretare a normelor juridice recunoscute în dreptul intern, să stabilească cu suficientă certitudine conţinutul şi sensul textelor legale ce fac obiectul întrebării prealabile. 55. Această cerinţă rezultă din dispoziţiile art. 476 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, conform cărora încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată care astfel este ţinut să stabilească mai întâi dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare. Finalitatea demersului o reprezintă împiedicarea apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie, instanţa supremă nefiind învestită, în cadrul acestei proceduri, cu aplicarea legii în scopul soluţionării cauzei respective. 56. Or, prin sesizarea formulată, instanţa de trimitere reţine, pe de o parte, că titularul cererii de abilitare este un cabinet individual de psihologie înregistrat în temeiul art. 13-15 din Legea nr. 213/2004, care reprezintă o formă de organizare distinctă, iar, pe de altă parte, că prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 253/2013, ce reglementează procedura de abilitare a asociaţiilor, fundaţiilor şi societăţilor, se raportează strict la reglementările cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 şi, respectiv, la Legea nr. 31/1990. 57. De altfel, niciun raţionament juridic al instanţei de trimitere nu justifică, raportat la conţinutul normei legale, necesitatea unei dezlegări de principiu în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie, ci instanţa solicită a se lămuri în ce măsură cabinetul individual de psihologie, ca formă de organizare specifică a titularului cererii, abilitată să funcţioneze în temeiul altor dispoziţii legale decât cele menţionate în art. 20 alin. (1) din Legea nr. 253/2013, ar putea fi asimilat persoanelor juridice avute în vedere de legiuitor în reglementarea procedurii de abilitare, pornind de la similarităţi de organizare şi înregistrare. 58. Cu această motivare, prin întrebarea formulată, instanţa de trimitere propune o interpretare extensivă a art. 20 alin. (1) din Legea nr. 253/2013, care să lămurească dacă textul legal menţionat poate fi aplicat şi altor categorii de persoane decât celor menţionate expres şi limitativ în textul de lege în discuţie. 59. Însă, în sensul art. 475 din Codul de procedură penală, nu se poate vorbi despre o chestiune de drept dacă, prin sesizarea formulată, nu se urmăreşte stabilirea înţelesului sau conţinutului normei, ci, pornindu-se de la un anumit rezultat al interpretării extensive a dispoziţiilor legale, se are în vedere doar aplicarea normei, cu scopul de a se identifica soluţia ce trebuie adoptată în cauză. 60. Prin urmare, dificultatea sesizată nu priveşte interpretarea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 253/2013, care reglementează abilitarea asociaţiilor, fundaţiilor şi societăţilor, ci aplicarea acestor dispoziţii legale în circumstanţele particulare ale speţei, operaţiune ce rămâne în atribuţiile instanţei învestite cu soluţionarea cauzei. 61. Raţiunea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este aceea ca judecata instanţei supreme să se substituie celei a instanţei învestite (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - Decizia nr. 26 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 2 februarie 2016); rolul practicii şi al literaturii de specialitate este acela de a oferi repere instanţelor de judecată în ceea ce priveşte modul de aplicare a legii, cu precizarea expresă că adoptarea unor soluţii este atributul exclusiv al judecătorului (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - Decizia nr. 1 din 25 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2017). 62. Trebuie subliniat că mecanismul hotărârii prealabile nu poate fi deturnat de la scopul său firesc, acela al preîntâmpinării apariţiei unei practici neunitare şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase cu care se confruntă instanţa de trimitere. 63. Argumentaţia instanţei de trimitere în legătură cu justificarea necesităţii pronunţării unei hotărâri prealabile se îndepărtează de la scopul legii, pentru că asigurarea unei practici unitare pe calea mecanismului hotărârii prealabile presupune identificarea unei chestiuni de drept care ridică dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare sau contradictorii, ce necesită rezolvarea de principiu a acesteia, în scopul de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare. 64. Textul dispoziţiei legale cuprinse în art. 20 alin. (1) din Legea nr. 253/2013, referitor la procedura de abilitare a asociaţiilor, fundaţiilor şi societăţilor, este redactat într-o formă simplă, suficient de clară pentru ca, pe calea unei interpretări gramaticale, să se determine, dincolo de orice echivoc, înţelesul său. 65. Prin întrebarea formulată se urmăreşte rezolvarea problemei generate de incidenţa acestui text de lege, în contextul particular al cauzei. Or, operaţiunea de interpretare şi aplicare a unor texte de lege la anumite circumstanţe ce caracterizează fiecare litigiu nu poate fi transferată completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. 66. Pe cale de consecinţă, întrucât mecanismul de unificare a practicii judiciare, prevăzut de art. 475-476 din Codul de procedură penală, nu poate fi valorificat atâta vreme cât legiuitorul a instituit anumite condiţii restrictive şi cumulative de admisibilitate, sesizarea urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 67. Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475-476 din Codul de procedură penală, în temeiul art. 477 alin. (1) din acelaşi cod, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Dolj - Secţia penală, în Dosarul nr. 4.686/63/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "În interpretarea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, cabinetul individual de psihologie înregistrat în temeiul dispoziţiilor art. 13-15 din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare, constituie asociaţie, fundaţie sau societate comercială dintre cele prevăzute de art. 21 din Legea nr. 253/2013?" Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică din 17 februarie 2020. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE CORINA-ALINA CORBU Magistrat-asistent, Aurel Segărceanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
