Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Băloi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionel Arsene în Dosarul nr. 125/32/2019/a1 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 855D/2019. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. Se susţine, în acest sens, că aceasta este în mod formal motivată, iar textul de referinţă este indicat într-o manieră generală. Se mai susţine că, în momentul formulării cererii, nu se punea problema existenţei unei suspiciuni rezonabile pe care autorul excepţiei să o aibă în legătură cu lipsa de imparţialitate a magistraţilor din cadrul Tribunalului Bacău. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 854 din 14 decembrie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 21 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 125/32/2019/a1, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 71 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionel Arsene într-o cauză în care autorul excepţiei de neconstituţionalitate a formulat o cerere de strămutare a judecării cauzei. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că există situaţii în care suspiciunile rezonabile că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată există atât cu privire la tribunal, cât şi cu privire la curtea de apel competentă să soluţioneze cererea de strămutare şi că dispoziţiile legale criticate nu prevăd, pentru ipoteza anterior invocată, o soluţie juridică de natură a asigura accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Este invocată, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil. 6. Se arată că, potrivit legislaţiei procesual penale române, curtea de apel este instanţă competentă să soluţioneze cererile de strămutare, dar că procedura reglementată în acest sens trebuie să respecte garanţiile prevăzute de art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se susţine că dreptul justiţiabilului la un proces echitabil nu se limitează doar la imparţialitatea instanţei de fond, ci şi la imparţialitatea „tribunalului“, lato sensu, învestit cu soluţionarea unor incidente procedurale ivite în cadrul cauzei de fond. Se arată că justiţia trebuie să fie realizată de un tribunal imparţial, generând astfel obligaţia legislativului naţional ca, pentru evitarea riscului de parţialitate, să reglementeze proceduri de recuzare şi de strămutare a cauzei. 7. Raportat la aceste aspecte şi având în vedere faptul că există curţi de apel ale căror circumscripţii sunt reduse din punct de vedere teritorial, cu consecinţa repercutării cauzelor de imparţialitate ale judecătorilor tribunalului şi asupra judecătorilor curţii de apel, ca instanţă chemată să se pronunţe asupra imparţialităţii tribunalului, se susţine că dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. 8. Se arată că exigenţa de imparţialitate a tribunalului, dincolo de raportarea sa la puterea legislativă şi la cea executivă, trebuie să existe şi în raport cu părţile şi cu împrejurările cauzei. Se arată că, în evaluarea acestor criterii, trebuie avute în vedere influenţele care provin din stările de fapt. Cu titlu exemplificativ, se arată că raporturile dintre justiţie şi presă sunt deosebit de sensibile, întrucât, în acest caz, pot intra în conflict drepturi şi libertăţi esenţiale, respectiv dreptul la un proces echitabil al justiţiabililor şi libertatea de exprimare prin mijloacele de comunicare în masă. Se susţine că, deşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă o importanţă aparte libertăţii de exprimare, în special în domeniul informaţiei, în cazul special al unei eventuale ameninţări a independenţei judecătorului, libertatea de exprimare şi de informare nu mai beneficiază de protecţia convenţiei, dacă aceasta este de natură a influenţa soluţionarea cauzei. 9. Sunt menţionate, totodată, aspecte de fapt din cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, susţinându-se că curtea de apel învestită cu soluţionarea cererii de strămutare nu poate satisface, prin soluţiile pe care le poate pronunţa, exigenţele unui tribunal imparţial, întrucât nu poate strămuta cauza la un alt tribunal decât cel/cele din circumscripţia sa, iar în privinţa judecătorilor din cadrul acestora din urmă există aceleaşi suspiciuni de lipsă de imparţialitate. 10. Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se arată, în acest sens, că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil. Se arată că textele criticate limitează în mod excesiv sau chiar împiedică, în anumite situaţii concrete, posibilitatea unei persoane acuzate de săvârşirea unei infracţiuni de a fi judecată de o instanţă în privinţa căreia să nu existe bănuieli legitime privind lipsa de imparţialitate în soluţionarea cauzei. Se susţine că, în cazul curţilor de apel din a căror circumscripţie fac parte doar două tribunale, aşa cum este şi cazul Curţii de Apel Bacău, dacă motivele de strămutare a judecăţii cauzei ar fi întemeiate atât în privinţa tribunalului învestit cu judecarea în primă instanţă a cauzei, cât şi în privinţa tribunalului la care s-ar putea strămuta cauza, curtea de apel competentă să soluţioneze cererea de strămutare s-ar găsi în imposibilitatea de a strămuta cauza la o instanţă în privinţa căreia n-ar plana suspiciuni privind lipsa de imparţialitate. Or, se susţine că, în astfel de situaţii, inculpatul nu mai beneficiază de garanţiile constituţionale şi procesuale referitoare la judecarea cauzei de o instanţă independentă şi imparţială, ceea ce afectează în mod substanţial dreptul părţii la un proces echitabil. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Avocatul Poporului opinează în sensul constituţionalităţii prevederilor art. 71 din Codul de procedură penală. În acest sens, sunt invocate considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 107 din 13 iunie 2000 şi nr. 781 din 17 noiembrie 2015, precum şi deciziile nr. 438 din 21 iunie 2016, nr. 545 din 13 iulie 2017, nr. 776 din 28 noiembrie 2017 şi nr. 854 din 14 decembrie 2017. Se arată, în esenţă, că, în cazul strămutării unei cauze penale, suspiciunea rezonabilă presupune existenţa unor date sau informaţii referitoare la împrejurările cauzei sau la calitatea părţilor de natură să convingă un observator obiectiv şi imparţial că imparţialitatea judecătorilor este afectată. Astfel, simpla părere sau supoziţie, chiar dacă este susţinută de bună-credinţă, nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă, aceasta trebuie să se bazeze pe fapte sau împrejurări care să permită conturarea unui grad de probabilitate cuantificabil, acela de a convinge un observator obiectiv şi imparţial că imparţialitatea judecătorului este afectată. Mai mult, se susţine că revine instanţei competente ca, prin raportare la circumstanţele fiecărei speţe, să stabilească dacă, într-adevăr, imparţialitatea judecătorului este afectată şi să decidă în consecinţă. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă militară competentă la o altă instanţă militară de acelaşi grad se dispune de curtea militară de apel, prevederile prezentei secţiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel competentă fiind aplicabile.“ 16. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 124 alin. (1) referitoare la înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentele referitoare la dreptul la un proces echitabil. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai constituit obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 854 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 17 aprilie 2018, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 18. Prin Decizia nr. 854 din 14 decembrie 2017, paragrafele 21-26, Curtea a reţinut că, în esenţă, autorul excepţiei critica normele procesual penale ale art. 71 din perspectiva imposibilităţii strămutării unei cauze de la un tribunal sau de la o judecătorie aflată în circumscripţia unei curţi de apel la o instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia unei alte curţi de apel. 19. În ceea ce priveşte strămutarea, Curtea a observat că, în jurisprudenţa sa, a stabilit că aceasta nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, cu scopul asigurării condiţiilor unui proces echitabil, în care părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea să îşi exercite dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient (a se vedea Decizia nr. 226 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 31 martie 2006). De asemenea, Curtea a reţinut că strămutarea este acea „deplasare a competenţei“, care constă în trecerea, pentru serioase temeiuri, a unei cauze de la o instanţă care avea competenţa obişnuită la o altă instanţă, de acelaşi fel (civilă sau militară) şi de acelaşi grad, în a cărei competenţă teritorială nu intră acea cauză. Deci, prin strămutare, rămân nealterate competenţa materială, funcţională şi cea după calitatea persoanei, aceasta având efecte numai asupra competenţei teritoriale (a se vedea Decizia nr. 438 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016, paragraful 15). 20. Strămutarea se defineşte ca fiind acea instituţie procesuală prin care o instanţă competentă, potrivit regulilor generale de competenţă, va fi desesizată de judecarea unei cauze în favoarea unei alte instanţe de acelaşi grad, pentru motive care pun la îndoială imparţialitatea ei (Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, paragraful 16). Totodată, Curtea a reţinut că strămutarea reprezintă un remediu excepţional pentru situaţii în care deplina imparţialitate - îndeosebi în componenta sa obiectivă, respectiv aparenţa de imparţialitate în ochii unui observator obiectiv şi rezonabil, iar nu insinuant şi tendenţios - a instanţei, în întregul său, nu poate fi asigurată (Decizia nr. 98 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 25 mai 2017, paragraful 15). 21. Astfel, Curtea a constatat că strămutarea reprezintă unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparţialităţii judecătorilor, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil. De altfel, Curtea a reţinut că un element esenţial al dreptului la un proces echitabil îl constituie independenţa şi imparţialitatea instanţei, aceasta din urmă definindu-se, de regulă, prin lipsa oricărei prejudecăţi sau atitudini părtinitoare (Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 7 februarie 2017, paragraful 18). 22. În acest context, Curtea, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a statuat că imparţialitatea magistratului poate fi apreciată într-un sens dublu: din perspectiva unui demers subiectiv - imparţialitatea subiectivă - şi din perspectiva unui demers obiectiv - imparţialitatea obiectivă. În acest sens, instanţa de contencios constituţional a reţinut că demersul subiectiv tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, iar demersul obiectiv are scopul de a determina dacă există garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă (Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016, precitată, paragraful 19, şi Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, precitată, paragraful 19). 23. Cu privire la imparţialitatea obiectivă, Curtea a reţinut că, analizând dispoziţiile procesual civile referitoare la temeiurile strămutării, a constatat că, în unele cazuri, există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei. Astfel, Curtea a constatat că strămutarea la altă instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel nu este în toate cauzele suficientă pentru a înlătura motivele de bănuială legitimă care au stat la baza măsurii strămutării, ceea ce înseamnă că ele vor exista la orice instanţă judecătorească din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel (Decizia nr. 169 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 9 mai 2016, paragraful 23, şi Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, precitată, paragraful 21). Cu acele prilejuri, Curtea a identificat drept element pe care se fundamentează bănuiala legitimă şi care trebuie să determine în toate cazurile strămutarea o anumită calitate a părţilor din proces. Astfel, Curtea a admis excepţiile de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile criticate din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi şi la calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului. Cu alte cuvinte, Curtea a constatat că bănuiala legitimă fundamentată pe anumite elemente va afecta, întotdeauna, imparţialitatea obiectivă a tuturor instanţelor judecătoreşti din circumscripţia unei curţi de apel. Astfel, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că, per se, calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi şi calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia funcţionează instanţa învestită cu judecarea litigiului reprezintă elemente ce afectează imparţialitatea obiectivă a tuturor instanţelor aflate în circumscripţia acelei curţi de apel. 24. Cu toate acestea, Curtea a reţinut că, în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, autorul nu a criticat dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală din perspectiva reţinută de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 169 din 24 martie 2016, precitată. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea a observat că autorul excepţiei, având în vedere funcţia publică deţinută anterior desfăşurării procedurilor penale în cauza în care a invocat excepţia de neconstituţionalitate, se rezumă la a susţine că toate instanţele judecătoreşti aflate în circumscripţia unei curţi de apel sunt lipsite de imparţialitate, fără a indica existenţa elementelor obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea acestor instanţe. Or, deţinerea unei funcţii publice, la nivel local sau central, nu poate constitui prin ea însăşi motiv determinant al suspiciunii de parţialitate a judecătorilor învestiţi cu soluţionarea litigiului în care este implicată respectiva persoană. În aceste condiţii, Curtea nu a putut identifica niciun motiv care să permită constatarea că norma procesual penală criticată contravine dispoziţiilor constituţionale privind dreptul la un proces echitabil. 25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa anterior menţionată, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei mai sus invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionel Arsene în Dosarul nr. 125/32/2019/a1 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
