Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (4) şi (5), art. 25 alin. (5), art. 26 alin. (5), art. 363 alin. (1) şi art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasilica Niţescu în Dosarul nr. 11.098/300/2017 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 174D/2018. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 9 iulie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea Constituţională, în temeiul prevederilor art. 222 alin. (2) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 15 iulie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 1 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 11.098/300/2017, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (4) şi (5), art. 25 alin. (5), art. 26 alin. (5), art. 363 alin. (1) şi art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasilica Niţescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii civile disjunse dintr-un dosar penal în care autoarea excepţiei a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 586 din 13 septembrie 2016, prin care Curtea a constatat că dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, în cazul încetării procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Se afirmă că soluţia anterior menţionată este doar aparent corectă şi că, aplicată mecanic, creează situaţii injuste. Se susţine că se impune ca instanţa de contencios constituţional să îşi modifice această jurisprudenţă, în sensul de a asigura nu doar părţii civile, dar şi inculpatului dreptul de a beneficia de soluţionarea cauzei sale într-un termen rezonabil, în ipoteza prevăzută la art. 25 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Se arată că soluţionarea acţiunii civile de către instanţa penală, în situaţia intervenirii prescripţiei răspunderii penale a inculpatului, prelungeşte durata soluţionării cauzei dincolo de limitele termenului rezonabil, componentă a dreptului la un proces echitabil. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la obligativitatea asigurării unui termen rezonabil de soluţionare a cauzelor, fiind invocate mai multe hotărâri, dintre care hotărârile din 26 februarie 1992, 27 februarie 1992 şi 3 februarie 2009, pronunţate în cauzele Eckle împotriva Germaniei, Nibbio împotriva Italiei, paragraful 18, şi Leonardi împotriva Belgiei, paragraful 26. Se arată că a accepta că dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, în forma lor anterioară pronunţării Deciziei nr. 586 din 13 septembrie 2016, sunt neconstituţionale doar pentru că, teoretic, nu respectă drepturile părţii civile, întrucât soluţionează acţiunea civilă exercitată în procesul penal după o durată excesivă, nerezonabilă, perioadă de timp ce îngreunează foarte mult aflarea adevărului şi cercetarea judecătorească, în unele situaţii inculpatul fiind în imposibilitatea de a-şi dovedi susţinerile/pretenţiile, încalcă dreptul la un proces echitabil al acestuia din urmă. Pentru aceste motive, se susţine că soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 586 din 13 septembrie 2016 este lipsită de proporţionalitate, creând o situaţie de inegalitate între inculpat şi partea civilă. Se arată, de asemenea, că imposibilitatea formulării unei căi de atac împotriva încheierii prin care se disjunge acţiunea civilă, reglementată la art. 26 alin. (5) din Codul de procedură penală, încalcă accesul la justiţie şi principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală. 5. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 19 alin. (4) şi (5), art. 25 alin. (5), art. 26 alin. (5), art. 363 alin. (1) şi art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autoarea critică, în realitate, prevederile art. 25 alin. (5) şi ale art. 26 alin. (5) din Codul de procedură penală, texte asupra cărora Curtea Constituţională urmează a se pronunţa prin prezenta decizie, care au următorul cuprins: - Art. 25 alin. (5): „În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepţia prescripţiei, i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă“; – Art. 26 alin. (5): „Încheierea prin care se disjunge acţiunea civilă este definitivă.“ 10. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitor la dreptul de acces la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie referitor la asigurarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală. 11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, Curtea constată că autoarea excepţiei nu formulează veritabile argumente de neconstituţionalitate, ci critică, în realitate, Decizia Curţii Constituţionale nr. 586 din 13 septembrie 2016, solicitând modificarea jurisprudenţei consacrate prin aceasta. 12. Or, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor […] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă […]“, deciziile Curţii Constituţionale neputând face obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate. Pentru acest motiv, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 13. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 26 alin. (5) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare, prin Decizia nr. 373 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 14 octombrie 2019, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (5) din Codul de procedură penală. 14. Prin decizia anterior menţionată, paragrafele 29-35, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 26 din Codul de procedură penală reglementează instituţia disjungerii acţiunii civile şi că, din economia alin. (1) al acestui articol, rezultă că disjungerea acţiunii civile este posibilă doar în condiţiile în care soluţionarea acesteia determină depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a acţiunii penale. S-a reţinut, totodată, că, potrivit doctrinei, „disjungerea acţiunii civile pentru motivul că soluţionarea ei ducea la depăşirea duratei rezonabile de soluţionare a laturii penale era deja o practică constantă a instanţelor, al cărei caracter just a dus la transpunerea ei legislativă“. 15. De asemenea, Curtea a reţinut că, pronunţându-se asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 347 din Codul de procedură penală din 1968, a constatat că judecarea separată a acţiunii penale în situaţia circumscrisă textului legal criticat este justificată de raţiuni ce ţin de buna administrare a actului de justiţie şi constituie aspecte ale procedurii de judecată, pe care legiuitorul este liber să le reglementeze în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie (Decizia nr. 332 din 18 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 7 aprilie 2008). 16. Totodată, Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa sa, pronunţându-se asupra unor dispoziţii referitoare la caracterul definitiv al unor hotărâri pronunţate de instanţa penală în cursul procesului penal [de exemplu, art. 250 alin. (4) şi art. 318 alin. (16) teza întâi din Codul de procedură penală], a constatat că Legea fundamentală nu cuprinde prevederi care să instituie căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stabilind în art. 129 că acestea se exercită „în condiţiile legii“. S-a constatat că împrejurarea că împotriva unor încheieri ale instanţei nu se poate promova nicio cale de atac nu este de natură să înfrângă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, deoarece legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situaţii juridice, iar, pe de altă parte, prevederile constituţionale nu garantează folosirea tuturor căilor de atac. 17. Curtea a reţinut, de asemenea, că stabilirea unor reguli speciale de procedură în anumite cazuri este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege. Astfel, Curtea a reţinut că atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“ (a se vedea Decizia nr. 48 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 24 aprilie 2019; Decizia nr. 448 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 18 august 2016; Decizia nr. 511 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 6 noiembrie 2018). 18. În acest context, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 26 alin. (5) din Codul de procedură penală nu aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 şi art. 129, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. 19. Astfel, Curtea a reţinut că disjungerea acţiunii civile se dispune de către instanţa care judecă procesul penal la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu. Mai mult, soluţionarea acţiunii civile disjunse îşi menţine caracterul accesoriu celei penale, rămânând în competenţa instanţei penale. În doctrină, s-a precizat că instanţa este obligată, în continuare, să observe limitele reale şi personale ale acţiunii penale, chiar dacă soluţionarea acesteia din urmă nu îi mai revine. Totodată, Curtea a constatat că, potrivit art. 26 alin. (3) din Codul de procedură penală, probele administrate până la disjungere vor fi folosite la soluţionarea acţiunii civile disjunse. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit doctrinei, soluţiile pronunţate în acţiunea penală (care, prin premisa pe care s-a întemeiat disjungerea, se va fi soluţionat înaintea celei civile) determină şi modul de soluţionare a acţiunii civile disjunse, dispoziţiile art. 25 din Codul de procedură penală fiind deplin aplicabile şi acesteia. 20. Curtea a constatat că soluţia pronunţată de instanţă se referă la un incident procedural - disjungerea laturii civile, fără a exista o judecată relativă la infracţiunea care a format obiectul cercetării sau al urmăririi penale. În aceste condiţii, procedurii reglementate la art. 26 din Codul de procedură penală nu îi este aplicabil principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală, reglementat la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, conform căruia „orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară“. Prin urmare, Curtea a reţinut că legiuitorul poate să hotărască reglementarea căilor de atac în cazul hotărârii prin care se soluţionează cererea de disjungere a acţiunii civile potrivit politicii sale penale, aplicând dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, conform cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei nr. 373 din 28 mai 2019 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasilica Niţescu în Dosarul nr. 11.098/300/2017 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasilica Niţescu în Dosarul nr. 11.098/300/2017 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 26 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 iulie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
