Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 598 din 30 septembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 598 din 30 septembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1238 din 28 decembrie 2021
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (art. 139 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală), excepţie ridicată de Societatea Edizol - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.203/330/2016* al Judecătoriei Urziceni şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 613D/2018.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât critica formulată vizează mijloace de apărare la îndemâna părţilor, aspect ce nu constituie o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate. În subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile criticate nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea acesteia.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 20 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.203/330/2016*, Judecătoria Urziceni a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (art. 139 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală).
    5. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Edizol - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri prin care se solicită (i) anularea unei încheieri cu privire la unele măsuri anume prevăzute de lege dispuse de executorul judecătoresc în cadrul unei proceduri de executare silită, precum şi (ii) obligarea executorului judecătoresc la înfiinţarea popririi (asupra unor sume reprezentând impozite şi taxe datorate de persoanele impozabile) şi la îndeplinirea oricăror acte de executare necesare valorificării prin poprire a unei creanţe.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că interdicţia de executare silită a veniturilor bugetului general consolidat ar fi o interdicţie absolută, nelimitată în timp, respectiv ar opera şi după termenul de 6 luni prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Astfel, scopul instituirii acestui termen de graţie este acela de evitare a unor posibile întreruperi ale activităţilor instituţiilor publice care, ca urmare a unor executări silite imediate, ar putea fi lipsite în mod intempestiv de fondurile băneşti necesare funcţionării. De asemenea, pentru ca executarea silită să nu intre în conflict cu principiul afectaţiunii speciale a fondurilor bugetare, Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice creează un mecanism care să permită instituţiilor publice, în acest termen de 6 luni, să afecteze ele însele fonduri pentru acoperirea unor astfel de cheltuieli bugetare. Însă neîndeplinirea de către instituţia debitoare a obligaţiilor ce îi revin deschide creditorului posibilitatea de a acţiona împotriva sa potrivit dreptului comun în vederea valorificării creanţei prin executare silită în oricare dintre formele sale, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002. Această concluzie trebuie recorelată cu dispoziţiile art. 224 din Codul de procedură fiscală, care, la prima vedere, instituie caracterul insesizabil al anumitor categorii de bunuri, respectiv: impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi orice alte venituri ale bugetului general consolidat, la care se adaugă prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002, care statuează că nu pot fi executate silit sumele destinate acoperirii cheltuielilor de organizare şi funcţionare în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale. Or, având în vedere că bugetul general consolidat reprezintă ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar, din evaluarea legislaţiei antereferite ar părea că orice venituri bugetare, prin raportare la întregul sistem bugetar, sunt exceptate de la executarea silită. Prin urmare, dispoziţiile criticate, în interpretările menţionate, sunt neconstituţionale, fiind contrare principiului garantării dreptului de proprietate şi creanţelor asupra statului, precum şi dreptului la un proces echitabil, din moment ce constituie o piedică în executarea silită a unor creanţe asupra unei instituţii publice, care au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească.
    7. Judecătoria Urziceni opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 224 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, precum şi ale art. 139 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007.
    12. Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 a fost abrogată prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 înainte de sesizarea Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, dar ulterior constituirii/deschiderii dosarului de executare silită aflat pe rolul biroului executorului judecătoresc învestit cu aceste proceduri în care a fost emisă încheierea executorului judecătoresc contestată în cauza aflată pe rolul instanţei judecătoreşti. În acest context se observă că, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. III/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, instanţa de contencios constituţional a statuat că, în cazul în care, ca urmare a dinamicii legislative, în contextul invocării şi soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii prevederii legale în noua sa redactare numai dacă soluţia legislativă din legea modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării. Se observă că atât dispoziţiile art. 224 din Legea nr. 207/2015, cât şi cele ale art. 139 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 reglementează executarea silită împotriva veniturilor bugetului general consolidat şi au un conţinut similar. Prin urmare, ţinând seama de aceste aspecte şi având în vedere obiectul acţiunii principale, respectiv solicitarea anulării unei încheieri ce conţine măsurile dispuse de executorul judecătoresc care sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 224 din Legea nr. 207/2015, precum şi dispoziţiile referitoare la aplicarea legii noi şi ultraactivarea legii vechi cuprinse în art. 352 alin. (4) din Legea nr. 207/2015, care dispun că executările silite în curs la data intrării în vigoare a acestei legi se continuă potrivit dispoziţiilor acestui cod de procedură fiscală, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate aceste prevederi, care au următorul cuprins: „Impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi orice alte venituri ale bugetului general consolidat nu pot fi urmărite de niciun creditor pentru nicio categorie de creanţe în cadrul procedurii de executare silită.“
    13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, ale art. 44 alin. (1) şi (2) - Dreptul de proprietate privată şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt menţionate prevederile art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţie prin prisma art. 20 din Constituţie referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că motivarea acesteia este dedusă prin raportare la Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit normelor cuprinse în această ordonanţă, creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă şi nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale pentru care au fost înfiinţate. Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. În cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut de lege, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie. Ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii, virări care, potrivit legii, se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. De asemenea, creditorul şi debitorul pot conveni asupra altui termen decât cel de 6 luni, precum şi asupra unor alte condiţii de îndeplinire a oricăror obligaţii stabilite prin titlul executoriu.
    15. Faţă de textul antereferit cuprins în Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, Curtea a statuat că, indiscutabil, ordonanţa instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse băneşti ale instituţiilor publice, ci numai asupra acelora alocate special de la buget în acest scop. Această limitare nu este însă contrară Constituţiei, ci, aşa cum s-a arătat, este în concordanţă cu principiile consacrate de aceasta şi nu înfrânge regula accesului liber la justiţie sau dreptul la un proces echitabil ori dreptul de proprietate. Interzicerea executării silite asupra altor fonduri băneşti decât cele alocate de la bugetul de stat în acest scop nu constituie o discriminare a creditorului în favoarea statului, ci o normă de protecţie de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei instituţii publice de resursele sale financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu. Astfel, Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 are o evidentă finalitate de protecţie a patrimoniului instituţiilor publice, ca o premisă indispensabilă a desfăşurării activităţii lor în condiţii optime, şi, prin aceasta, a îndeplinirii atribuţiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului. Art. 44 alin. (1) din Constituţie, prin care se garantează creanţele asupra statului, nu precizează că aceasta presupune executarea lor de îndată, condiţiile instituite în această materie prin ordonanţă, chiar dacă afectează celeritatea procedurii, necontravenind Constituţiei, ci urmărind găsirea resurselor necesare pentru executarea obligaţiilor (Decizia nr. 759 din 5 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 11 februarie 2016, paragrafele 20-22, Decizia nr. 529 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.025 din 18 noiembrie 2005, Decizia nr. 444 din 20 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 8 decembrie 2003, Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002).
    16. De asemenea, prin Decizia nr. 127 din 19 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 16 aprilie 2008, Curtea a analizat termenul în discuţie, reţinând că, într-adevăr, prin instituirea unui termen de 6 luni în care instituţia debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată (dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri) se prelungeşte durata procedurii de executare a titlului. Însă Curtea a observat că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, paragrafele 67-70, s-a statuat că, deşi o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, în mod excepţional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanţe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanţei înseşi a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Având în vedere aceste considerente, Curtea a reţinut că procedura de executare a obligaţiilor de plată aparţinând instituţiilor publice se desfăşoară într-un termen rezonabil (Decizia nr. 759 din 5 noiembrie 2015, precitată, paragrafele 23-24).
    17. Faţă de această împrejurare, Curtea observă că prevederile art. 224 din Legea nr. 207/2015, criticate în prezenta cauză, fac parte din capitolul VIII - Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită şi stabilesc interdicţia executării silite a veniturilor bugetului general consolidat, respectiv faptul că impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi orice alte venituri ale bugetului general consolidat nu pot fi urmărite de niciun creditor pentru nicio categorie de creanţe în cadrul procedurii de executare silită, care este un text de principiu cuprins în normele procedural fiscale.
    18. De asemenea, Curtea constată că, astfel cum s-a arătat mai sus, neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate este dedusă prin raportarea acestora la prevederile altor acte normative speciale care reglementează executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, în contextul în care, astfel cum susţine autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, instituţiile şi autorităţile publice nu respectă prevederile acestei ordonanţe. Prin urmare, aceasta este nemulţumită de efectivitatea acestora în practică la speţe concrete, dorind o extindere a sferei resurselor băneşti din care ar putea fi achitate creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice, respectiv o completare a normelor Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 cu posibilitatea executării silite a veniturilor bugetului general provenite din impozite, taxe, contribuţii sociale etc. Prin urmare, autoarea acesteia urmăreşte ca, pe cale de interpretare, instanţa de contencios constituţional să adauge la lege, respectiv la ordonanţa în discuţie.
    19. Având însă în vedere aceste aspecte, precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, Curtea constată, pe de o parte, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie prevăd expressis verbis principiul potrivit căruia „Parlamentul este (...) unica autoritate legiuitoare a ţării“, ceea ce indică, în mod neechivoc, faptul că actul de legiferare este de competenţa exclusivă a Parlamentului. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum este formulată, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
    20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Edizol - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.203/330/2016* al Judecătoriei Urziceni.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Urziceni şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 30 septembrie 2021.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 598 din 30 septembrie 2021

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
Inscrie e-mailul tau pentru a primi zilnic
informatii despre CE, CAND si CUM s-a intamplat
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016