Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Băloi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 267 din Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Beiuşan în Dosarul nr. 273/35/2017 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 807D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se susţine, în acest sens, că, prin textul criticat, legiuitorul ocroteşte relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, relaţii care implică îndeplinirea cu promptitudine şi fără privilegii a atribuţiilor care le revin, de către funcţionarii publici în sarcina cărora este stabilită obligaţia de a sesiza organul de urmărire penală cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de serviciu sau comise în legătură cu serviciul în cadrul căruia aceştia îşi îndeplinesc atribuţiile publice, chiar şi atunci când persoanele care au comis astfel de fapte au calitatea de rude. Se arată că raportul de serviciu în care este implicat funcţionarul public trebuie să aibă prioritate faţă de relaţia de rudenie dintre acesta şi persoana care săvârşeşte infracţiunea despre care funcţionarul public, care are calitatea de rudă, ia cunoştinţă prin prisma raportului de serviciu. Se susţine că o reglementare în sensul dorit de autorul excepţiei ar crea o situaţie de impunitate pentru funcţionarii publici şi ar constitui o încurajare pentru aceştia în a-şi crea situaţii favorabile în cazul în care s-ar afla în raport de serviciu cu o rudă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 29 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 273/35/2017, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 267 din Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Beiuşan într-o cauză în care autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omisiune a sesizării, prevăzută la art. 267 alin. (1) din Codul penal, în condiţiile în care autorul infracţiunii ce ar fi trebuit să facă obiectul sesizării organelor de urmărire penală este ascendentul de gradul I al autorului excepţiei. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, deşi marea majoritate a infracţiunilor prevăzute în titlul IV al părţii speciale a Codului penal conţin o cauză de nepedepsire pentru ipoteza în care infracţiunea la care se referă norma de incriminare este săvârşită de un membru de familie, dispoziţiile art. 267 din Codul penal nu prevăd o astfel de cauză de nepedepsire. În acest sens, se arată că art. 266 din Codul penal referitor la infracţiunea de nedenunţare prevede, la alin. (2), faptul că nedenunţarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte; art. 269 din Codul penal referitor la infracţiunea de favorizare a infractorului prevede, la alin. (3), că favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte; art. 270 din Codul penal referitor la infracţiunea de tăinuire prevede, la alin. (3), că tăinuirea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte. 6. Se arată că, deşi aceste infracţiuni au la bază acelaşi obiect juridic, iar făptuitorul nu se pedepseşte dacă este membru de familie cu autorul infracţiunii predicat, potrivit textului criticat, funcţionarul public care nu a sesizat organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către un membru de familie este tras la răspundere penală, soluţie juridică ce nu are în vedere obligaţia morală de salvgardare a relaţiilor de familie. Se observă că art. 266 din Codul penal, ce reglementează infracţiunea de nedenunţare, prevede aceeaşi obligaţie pozitivă a unei persoane, necondiţionată de vreo calitate a acesteia, de a sesiza organele de urmărire penală atunci când se constată săvârşirea unor infracţiuni grave, precum infracţiunile contra vieţii, dar, cu toate acestea, legiuitorul a înţeles să protejeze în mod explicit relaţiile de familie, prevăzând, în cadrul articolului analizat, o cauză de nepedepsire pentru ipoteza în care nedenunţarea a fost săvârşită de un membru de familie. 7. Astfel, se susţine că simplul fapt că persoana a luat cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, în calitate de funcţionar public, nu este de natură să genereze consecinţe penale în situaţia în care omisiunea sesizării se referă la o faptă săvârşită de un membru de familie al acesteia, întrucât protejarea mediului familial trebuie să primeze, în detrimentul intereselor referitoare la relaţiile de serviciu. 8. Pentru aceste motive, se apreciază că dispoziţiile art. 267 din Codul penal sunt neconstituţionale în măsura în care nu prevăd o cauză de nepedepsire pentru infracţiunea de omisiune a sesizării săvârşită de un membru de familie, întrucât încalcă valorile convenţionale şi constituţionale privitoare la relaţiile de familie şi la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 16 şi la art. 26 alin. (1) din Constituţie, precum şi la art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 9. Se mai susţine că norma penală criticată consacră o excludere nejustificată de la beneficiul unei cauze de nepedepsire a funcţionarului public care are obligaţia pozitivă de a încunoştinţa organele de urmărire penală despre săvârşirea unei infracţiuni de către un membru de familie al acestuia. Astfel, se arată că problema de conştiinţă cu care se confruntă subiectul activ calificat al infracţiunii de omisiune a sesizării justifică scutirea acestuia de la obligaţia civică de a sesiza organele de urmărire penală atunci când constată o infracţiune săvârşită de un membru de familie al acestuia, având în vedere necesitatea ocrotirii sentimentelor de afecţiune pe care acesta le are faţă de membrul de familie autor al infracţiunii predicat. 10. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori arată că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, fără a-şi exprima opinia cu privire la fondul acesteia. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 267 din Codul penal, care au următorul cuprins: "(1) Funcţionarul public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.(2) Când fapta este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda." 15. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, ale art. 11 alin. (1) referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 26 alin. (1) cu privire la viaţa intimă, familială şi privată, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentele referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la respectarea vieţii private şi de familie. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate solicită completarea dispoziţiilor art. 267 din Codul penal cu o cauză de nepedepsire similară celei prevăzute la art. 266 alin. (2), la art. 269 alin. (3) şi la art. 270 alin. (3) din Codul penal referitoare la ipoteza în care infracţiunea la care se referă norma de incriminare este săvârşită de un membru de familie. 17. Însă, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Pentru acest motiv, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 267 din Codul penal este inadmisibilă. 18. De altfel, prezenta excepţie este inadmisibilă şi pentru faptul că autorul acesteia deduce neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate din compararea lor cu alte prevederi legale din cuprinsul titlului IV al părţii speciale a Codului penal. Or, Curtea Constituţională a reţinut, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că neconstituţionalitatea normelor juridice poate fi argumentată doar prin raportarea acestora la prevederile Constituţiei, aceasta neputând fi dedusă din compararea dispoziţiilor legale criticate cu alte norme juridice. 19. Distinct de cele mai sus menţionate, Curtea reţine că reglementarea normelor de drept penal este de competenţa exclusivă a Parlamentului, care, conform art. 61 alin. (1) din Constituţie, în calitate de unică autoritate legiuitoare, transpune legislativ politica penală a statului. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 267 din Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Beiuşan în Dosarul nr. 273/35/2017 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
