Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 597 din 27 septembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 66/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 597 din 27 septembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 66/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 89 din 5 februarie 2019

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu     │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya        │- judecător       │
│Teodoroiu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 4.142/117/2015* şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.430D/2017.
    2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Societatea Lenti & Visione - S.R.L., domnul avocat Sergiu Radu Sălăjan-Iusan, cu împuternicire depusă la dosar. Lipseşte partea Carmen Andreea Moldovan, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, partea Carmen Andreea Moldovan a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Societăţii Lenti & Visione - S.R.L., care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate pentru motivele exprimate, pe larg, în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale.
    5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, având în vedere că dispoziţiile legale criticate reflectă opţiunea legiuitorului cu privire la protecţia socială a salariaţilor aflaţi fie în concediul pentru creşterea copilului, fie în plata stimulentului de inserţie. Ca atare, aceste prevederi nu contravin principiului constituţional al nediscriminării, interdicţia fiind stabilită pentru orice angajator care are încadraţi salariaţi care se găsesc într-o astfel de situaţie. Scopul normei este de a garanta protecţia juridică a oricărei persoane dintre cele avute în vedere de textele legale criticate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    6. Prin Încheierea din 6 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.142/117/2015*, Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată, în calea de atac a apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 2.140 din 4 iulie 2016, pronunţată de Tribunalul Cluj, în Dosarul nr. 4.142/117/2015, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei decizii de concediere.
    7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de trimitere apreciază că, prin extinderea interdicţiei de concediere a salariatei ce a revenit din concediul pentru creşterea copilului, respectiv care se află în plata stimulentului de inserţie, pe o durată de 6 luni, indiferent de cauza concedierii ce ar putea să apară, legiuitorul aşază o sarcină de protecţie socială pe seama angajatorilor, chiar dacă aceştia sunt persoane juridice private şi nu trebuie să suporte financiar intenţiile de ocrotire socială materializate prin legislaţie. Or, în măsura în care, indiferent de cauza concedierii, angajatorului îi este interzis să concedieze o salariată/un salariat aflată/aflat în una dintre situaţiile pe care le evocă textul, timp de 6 luni de la revenirea salariatului în unitate, angajatorului îi sunt afectate drepturile constituţionale de acces la instanţă şi, finalmente, la egalitate în faţa legii, punând, totodată, în sarcina sa protecţia socială a angajatului său.
    8. Instanţa afirmă că, prin interzicerea de plano a concedierii, indiferent de cauzele acesteia, în ceea ce-i priveşte pe salariaţii care s-au întors din concediul pentru creşterea copilului, timp de 6 luni de la întoarcere, angajatorul este lipsit de accesul la instanţă, neputând practic să susţină în faţa acesteia oportunitatea, realitatea şi legalitatea unei eventuale desfiinţări a postului. Totodată, este încălcată în acest mod egalitatea de tratament faţă de alţi angajatori care vor să îşi desfiinţeze posturi, însă nu au angajaţi care să se fi întors din concediul pentru creşterea copilului sau care să se afle în plata stimulentului de inserţie.
    9. Instanţa apreciază că situaţia este excesiv împovărătoare pentru angajator nu numai în cazul desfiinţării postului, ci şi în alte situaţii, precum aceea a săvârşirii unor abateri disciplinare grave, pentru că textul interzice orice desfacere a contractului de muncă, indiferent de motiv.
    10. Practic, prin prelungirea perioadei de ocrotire a angajatului care s-a întors din concediul pentru creşterea copilului, respectiv care se află în plata stimulentului de inserţie, cu încă 6 luni, statul aşază ocrotirea socială a acestora pe umerii angajatorilor, ignorând faptul că există pe lângă angajatorii publici, pentru care poate fi legitimă o astfel de decizie a statului, şi angajatori privaţi, care nu au de ce să suporte intenţiile sociale ale statului.
    11. Se arată că oricum salariaţii nu pot fi concediaţi pe durata gravidităţii, a concediului de maternitate, a concediului pentru creşterea copilului etc. (art. 60 din Codul muncii), prin aceste reglementări fiind asigurată o suficientă protecţie şi respectare a standardelor europene în materie, tot astfel cum, prin existenţa posibilităţii contestării în instanţă a unor eventuale abuzuri ale angajatorilor, salariaţii au asigurată, din nou, protecţia împotriva concedierii nelegale.
    12. Instanţa arată că înţelege că revenirea angajaţilor dintr-un concediu prelungit, cum este cel pentru creşterea copilului sau, în cazul salariaţilor aflaţi în plata stimulentului de inserţie, cel de maternitate, poate fi problematică şi poate stârni la nivelul angajatorilor un reflex de debarasare de aceşti angajaţi, însă acest lucru poate fi prevenit şi reglementat în alt mod, mai nuanţat, iar nu prin interzicerea de plano a oricărei concedieri pe o durată de 6 luni, indiferent de motivele ce pot apărea.
    13. În opinia instanţei, ceea ce determină practic neconstituţionalitatea acestui articol este faptul că, în ipoteza desfiinţării unui post, angajatul este obligat să menţină salariatul în funcţie şi să îi plătească drepturile ce decurg din contractul individual de muncă, fără a mai putea beneficia însă, corelativ, de munca acestuia, câtă vreme postul angajatului nu mai există. Este situaţia în care, în perioada de 2 ani cât salariata/salariatul ar fi fost în concediu pentru creşterea copilului, societatea ar fi trecut prin proceduri de reorganizare, care, chiar dacă nu au avut efectul unui faliment sau al unei reorganizări judiciare, în fapt ar fi însemnat desfiinţarea unor puncte de muncă, a unor secţii etc. Ca atare, la întoarcerea din acest concediu, salariatul va beneficia în acest caz atât de drepturile salariale, cât şi de cele aferente acestuia fără a presta muncă în schimbul acestora, ceea ce schimbă natura juridică a acestei plăţi, din salariu (ce reprezintă contraprestaţia muncii, conform art. 159 din Codul muncii) într-un ajutor social, datorat independent de faptul de a presta în schimbul său o muncă şi indiferent de calitatea ei (în cazul comiterii unor abateri disciplinare grave). Practic, salariatul se află în prelungirea unei protecţii sociale, de data aceasta costurile protecţiei urmând a fi suportate de un angajator privat.
    14. Or, rezultă în mod neechivoc, din prevederile constituţionale ale art. 44 şi 56, că sarcina protecţiei sociale revine statului, nefiind permis ca, pe o cale ocolită, să treacă această sarcină pe umerii persoanelor fizice sau juridice, în afara sistemului de taxe şi contribuţii specifice.
    15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    16. Guvernul apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată. Astfel, consideră că dispoziţiile legale criticate reflectă opţiunea legiuitorului cu privire la protecţia socială a unor persoane aflate într-o situaţie aparte, şi anume salariaţii care se află fie în concediu de creştere a copilului, fie în perioada de plată a stimulentului de inserţie. Ca atare, se susţine că aceste dispoziţii nu încalcă sub niciun aspect principiul constituţional al nediscriminării, interdicţia respectivă fiind stabilită pentru orice angajator care are încadrat un/o astfel de salariat/salariată, indiferent de modalitatea de organizare, de natura juridică sau alte elemente. Scopul normei este acela de a garanta aceeaşi protecţie juridică oricărei persoane dintre cele avute în vedere de textele criticate, adică aflate în concediu de creştere a copilului sau în perioada de plată a stimulentului de inserţie, indiferent de statutul juridic al angajatorului. Legiuitorul nu poate reflecta în normele juridice toate eventualele ipoteze individuale, ci trebuie să aibă în vedere situaţia de ansamblu a problematicii reglementate.
    17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 25 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 28 iunie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins:
    "(3) Interdicţia prevăzută la alin. (2) se extinde, o singură dată, cu 6 luni, după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate.
(4) Prevederile alin. (2) şi (3) nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condiţiile legii."

    20. Curtea observă că la data formulării contestaţiei privind decizia de concediere, dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 stabileau că „Interdicţia prevăzută la alin. (2) se extinde, o singură dată, cu până la 6 luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate.“ Ulterior sesizării instanţei judecătoreşti, prin art. I pct. 23 din Legea nr. 66/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 20 aprilie 2016, art. 25 alin. (3) a fost modificat în sensul că „Interdicţia prevăzută la alin. (2) se extinde, o singură dată, cu 6 luni, după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate.“
    21. Însă, ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată în Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 66/2016.
    22. Dispoziţiile alin. (2) al art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, la care fac trimitere normele criticate, prevăd că:
    " Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul:
    a) salariatei/salariatului care se află, după caz, în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
    b) salariatei/salariatului care se află în plata stimulentului de inserţie prevăzut la art. 7.“"

    23. Instanţa de trimitere consideră că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 56 referitor la contribuţiile financiare.
    24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cu titlu prealabil, Curtea observă că, potrivit Notei de fundamentare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, prin reglementările sale, asigură o aplicare corespunzătoare a prevederilor Directivei 2010/18/UE de punere în aplicare a Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creşterea copilului, încheiat de BUSINESSEUROPE, UEAPME, CEEP şi CES, şi de abrogare a Directivei 96/34/CE, care a fost adoptată în scopul încercării de a reconcilia viaţa profesională cu cea personală a lucrătorilor.
    25. Acordul-cadru privind concediul pentru creşterea copilului prevede la Clauza 5 pct. 1 că: „La sfârşitul concediului pentru creşterea copilului, lucrătorii au dreptul de a se întoarce la acelaşi loc de muncă sau, dacă acest lucru nu este posibil, la un loc de muncă echivalent sau similar care să corespundă contractului sau raportului lor de muncă.“
    26. Analizând reglementarea în ansamblul ei, Curtea reţine că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 permit salariatei/salariatului să îşi întrerupă activitatea profesională pentru a se consacra responsabilităţilor familiale, asigurându-i, prin dispoziţiile legale criticate, că îşi vor regăsi postul la sfârşitul concediului pentru creşterea copilului. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, angajatorul are obligaţia de a aproba concediul pentru creşterea copilului, perioada de acordare stabilindu-se de comun acord cu angajatul. Totodată, potrivit alin. (2) al acestui articol, este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul salariatei/salariatului care se află, după caz, în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi în cazul salariatei/salariatului care se află în plata stimulentului de inserţie prevăzut la art. 7.
    27. Curtea reţine că prin alin. (3) şi (4) ale art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 interdicţia prevăzută la alin. (2) se extinde, o singură dată, cu până 6 luni, după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate, însă nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condiţiile legii.
    28. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că reglementarea supusă controlului nu poate fi privită ca aducând atingere principiului egalităţii în drepturi, care, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, nu semnifică uniformitate, astfel că situaţii obiectiv diferite justifică şi chiar impun un tratament juridic diferenţiat. Ca atare, ţinând cont atât de obiectivele urmărite de legiuitor, cât şi de necesitatea de a proteja procesul de creştere şi dezvoltare a copiilor, interdicţia prevăzută prin textele de lege criticate se aplică tuturor angajatorilor, indiferent de statutul lor juridic, şi are un caracter rezonabil şi proporţional. Mai mult, dacă s-ar face o diferenţiere pe criteriul statutului angajatorului, aşa cum susţine autoarea excepţiei, s-ar institui discriminări, având în vedere că salariaţii, indiferent că lucrează în sistemul public sau privat, se află în situaţii identice, respectiv în situaţia revenirii din concediul pentru creşterea copilului sau în plata stimulentului de inserţie.
    29. Cu privire la critica potrivit căreia situaţia este excesiv de împovărătoare pentru angajator în cazul săvârşirii unor abateri disciplinare grave de către salariatul revenit din concediul pentru creşterea copilului, având în vedere că norma criticată nu exonerează salariatul de răspunderea disciplinară, aceasta putând fi angajată în condiţiile şi cazurile prevăzute de lege, Curtea constată că angajatorul va putea stabili orice sancţiune disciplinară, mai puţin cea a concedierii.
    30. În ceea ce priveşte susţinerea cu privire la reflexul de debarasare al angajatorilor faţă de salariaţii care revin din concediul pentru creşterea copilului sau faţă de cei aflaţi în plata stimulentului de inserţie, Curtea constată că, tocmai pentru a preveni astfel de practici ale angajatorilor, legiuitorul, prin normele criticate, a instituit interdicţia concedierii pe o durată cu până la 6 luni, după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate.
    31. În continuare, Curtea nu poate reţine nici celelalte critici de neconstituţionalitate, având în vedere că, în jurisprudenţa sa, şi anume prin Decizia nr. 356 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 13 septembrie 2005, şi Decizia nr. 1.277 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 20 ianuarie 2011, a statuat că, „în condiţiile în care, de regulă, între părţile contractului de muncă - angajator şi salariat - există o discrepanţă vădită din punct de vedere al potenţialului economic şi financiar în favoarea celui dintâi, statul - şi anume statul de drept, democratic şi social, aşa cum este definită România în termenii art. 1 alin. (3) din Constituţie - este ţinut să intervină legal în sprijinul celui aflat într-o poziţie de inferioritate economică. Obligaţia statului, în sensul arătat, decurge nemijlocit din prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie“.
    32. Aşadar, din interpretarea teleologică a dispoziţiilor legale criticate, Curtea constată că norma criticată reprezintă o măsură de protecţie socială prin care legiuitorul a urmărit protejarea raporturilor de muncă ale salariatului/salariatei pe o anumită perioadă de timp, respectiv 6 luni, după revenirea definitivă în activitate, pentru a-i permite readaptarea şi stabilitatea în muncă.
    33. În final, Curtea constată că dispoziţiile art. 25 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 au ca scop protecţia situaţiei familiale a salariatei/salariatului, respectiv a copilului minor al acestuia, încercându-se evitarea pierderii locului de muncă al părintelui şi lipsirea totală de mijloace financiare de creştere a copilului, în perioada imediat următoare revenirii din concediul pentru creşterea copilului.
    34. Având în vedere cele anterior referite, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 este neîntemeiată.
    35. Dispoziţiile art. 56 din Constituţie referitor la contribuţiile financiare nu au incidenţă în cauză.
    36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 4.142/117/2015* şi constată că dispoziţiile art. 25 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 66/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 27 septembrie 2018.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 597 din 27 septembrie 2018

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"