Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Băloi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală - doar în ceea ce priveşte procurorul şi ale art. 65 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Bolovan în Dosarul nr. 370/267/2019/a2 al Judecătoriei Novaci, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 788 D/2019. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se susţine, în acest sens, că dispoziţiile Codului de procedură penală, în cazul trimiterii dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi penale, precum şi în cazul redeschiderii urmăririi penale, prevăd suficient de multe garanţii, prin verificarea actelor organelor de urmărire penală de către procurorul ierarhic superior sau de către instanţa de judecată. În plus, prin Decizia nr. 11 din 9 februarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că nu există incompatibilitatea procurorului care a efectuat urmărirea penală în ipoteza trimiterii cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale. Redeschiderea urmăririi penale de către procuror, din oficiu, sau la cererea persoanei îndreptăţite ori ca urmare a trimiterii dosarului la procuror de către judecătorul de cameră preliminară reprezintă un remediu procesual care nu atrage incompatibilitatea procurorului ale cărui acte de urmărire penală nu trebuie refăcute ca urmare a constatării nulităţii acestora, ci doar trebuie completate, în situaţia la care face referire autorul excepţiei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 26 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 370/267/2019/a2, Judecătoria Novaci a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală - doar în ceea ce priveşte procurorul şi ale art. 65 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Bolovan într-o cauză în care autorul excepţiei, având calitatea de parte civilă, a formulat mai multe cereri de recuzare a procurorului. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale întrucât elementele care stau la baza suspiciunii rezonabile că imparţialitatea procurorului este afectată nu sunt prevăzute, în mod expres, prin dispoziţiile legii procesual penale, fiind, astfel, supuse unei aprecieri arbitrare. Se susţine că prevederile art. 65 din Codul de procedură penală reglementează în mod diferit motivele de incompatibilitate ale judecătorului şi cele ale procurorului şi că „un procuror care a pronunţat soluţii ce vizează fondul cauzei nu poate fi considerat imparţial în ipoteza trimiterii cauzei la parchet de către judecătorul de cameră preliminară“. Se arată că faptele de fals intelectual, atestările neadevărate ale înscrisurilor judiciare şi omisiunile săvârşite de procuror trebuie să constituie elemente ce conduc la suspiciunea rezonabilă că imparţialitatea acestuia este afectată. Se susţine că, având în vedere obligaţiile profesionale ale procurorului şi prevederile art. 30 din Codul penal, faptele anterior menţionate nu pot constitui erori materiale. Se mai arată că săvârşirea din culpă a unor astfel de fapte de către procuror denotă necunoaşterea de către acesta a dosarului, aspect ce trebuie să determine înlocuirea sa cu un alt procuror. Se mai arată că dispoziţiile legale criticate nu sunt în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, fiind invocată Hotărârea din 27 septembrie 2007, pronunţată în Cauza Reiner şi alţii împotriva României, prin care s-a statuat că procurorul nu îndeplineşte cerinţele de independenţă ale unui magistrat. Se arată, spre exemplu, că incompatibilitatea absolută a unui judecător care a pronunţat soluţii ce antamează fondul cauzei nu priveşte şi procurorii care au exprimat anterior opinii ce vizează fondul cauzei penale. Tot ca exemplu, apreciat de autor ca privind interesul general al societăţii, se arată că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, „procurorul a mai pronunţat o soluţie de nepedepsire constatată ca fiind nelegală de către instanţă şi că, ulterior, acelaşi procuror, în baza unui alt temei de drept, dar conform aceloraşi criterii legale, a pronunţat o nouă soluţie de nepedepsire“. Altfel spus, cu toate că „s-a antepronunţat în cauză, procurorul a soluţionat/finalizat din nou urmărirea penală în acelaşi dosar, după declararea ca nelegală a soluţiei anterioare de nepedepsire“. Se susţine că, din punct de vedere logico-juridic, legal şi constituţional, la momentul întoarcerii dosarului la parchet, procurorul care anterior şi-a exprimat opinia asupra fondului cauzei în faza urmăririi penale nu mai poate fi considerat imparţial, soluţionarea cauzei nemaiputând fi considerată echitabilă. Se arată că, „în aceeaşi cauză, un alt procuror a emis două rechizitorii, iar un alt procuror a emis două soluţii de nepedepsire, iar împrejurarea că soluţiile procurorului sunt supuse (doar uneori) controlului instanţei nu reprezintă un motiv pentru care procurorul care s-a pronunţat asupra fondului cauzei să efectueze urmărirea penală, în aceeaşi cauză, în cazul reîntoarcerii dosarului la parchet“. Se arată că, spre deosebire de modalitatea de reglementare a incompatibilităţii procurorului, soluţiile judecătorului sunt supuse controlului judiciar, dar, cu toate acestea, el nu mai poate să realizeze acte procesuale într-o cauză în care s-a pronunţat asupra fondului. În plus, se apreciază că posibilitatea procurorului de efectuare a urmăririi penale după redeschiderea urmăririi penale, întemeiată pe considerentul că soluţia pe care o va pronunţa va fi supusă controlului instanţei, echivalează practic cu efectuarea urmăririi penale de către un procuror care nu mai poate să fie considerat imparţial, fiind astfel inechitabil. Se arată că „aspectul că soluţionarea cauzei va deveni echitabilă ulterior, prin exercitarea de către instanţă a controlului asupra soluţiei pronunţate de procuror, afectează atât legalitatea, cât şi calitatea urmăririi penale desfăşurate, care sunt esenţiale în oricare cauză penală“. 6. Judecătoria Novaci opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală - doar în ceea ce priveşte procurorul şi ale art. 65 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine ca obiect al acesteia prevederile art. 65 alin. (1) raportate la cele ale art. 64 alin. (1) lit. f) şi ale art. 65 alin. (4) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 64 alin. (1) lit. f): „(1) Judecătorul este incompatibil dacă: [...] f) există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată.“; – Art. 65 alin. (1) şi (4): "(1) Dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a)-d) şi f) se aplică procurorului şi organului de cercetare penală. [...](4) Procurorul care a participat ca judecător într-o cauză nu poate, în aceeaşi cauză, să exercite funcţia de urmărire penală sau să pună concluzii la judecarea acelei cauze în primă instanţă şi în căile de atac." 11. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, ale art. 11 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 132 alin. (1) cu privire la statutul procurorilor. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cu privire la criticile de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 65 alin. (1) raportate la cele ale art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că o critică de neconstituţionalitate similară a fost soluţionată prin Decizia nr. 139 din 16 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 11 iulie 2022, decizie prin care instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 13. Prin decizia anterior menţionată, paragrafele 22-41, Curtea a reţinut că art. 65 din Codul de procedură penală reglementează incompatibilitatea procurorului, a organului de cercetare penală, a magistratului-asistent şi a grefierului, arătând, la alin. (1), că dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a)-d) şi f) din Codul de procedură penală se aplică procurorului şi organului de cercetare penală. 14. S-a reţinut că dispoziţiile art. 64 din Codul de procedură penală prevăd cauzele de incompatibilitate ale judecătorului, arătând, la lit. a)-d) şi f), că acesta este incompatibil dacă a fost reprezentant sau avocat al unei părţi ori al unui subiect procesual principal, chiar şi în altă cauză; este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 din Codul penal cu una dintre părţi, cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora; a fost expert sau martor, în cauză; este tutore sau curator al unei părţi sau al unui subiect procesual principal; există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată. Astfel, legiuitorul a exclus dintre cauzele de incompatibilitate ale procurorului ipoteza, prevăzută la art. 64 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, în care acesta a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la orice procedură desfăşurată în faţa unui judecător sau a unei instanţe de judecată. În aceste condiţii, în cazul restituirii cauzei la parchet de către judecător, nu există, de plano, o interdicţie impusă procurorului care a efectuat acte de urmărire penală în respectiva cauză de a completa sau de a continua urmărirea penală. 15. Curtea a reţinut că, potrivit art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet în următoarele situaţii: rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii; a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale; procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii legale. 16. Cu toate acestea, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 65 alin. (1) cu cele ale art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, procurorul este incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea sa este afectată. 17. Aşa fiind, Curtea a constatat că, în ipoteza restituirii cauzei la parchet de către judecătorul de cameră preliminară, dacă există suspiciuni în privinţa imparţialităţii procurorului, acesta poate fi recuzat, conform art. 67 alin. (1) din Codul de procedură penală. 18. Totodată, actele de cercetare penală efectuate de procuror, ca urmare a restituirii cauzei la parchet, conform art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, vor fi supuse verificării judecătorului de cameră preliminară, care va putea restitui din nou cauza la parchet, atunci când, în urma verificărilor efectuate conform art. 342 din Codul de procedură penală, ar rezulta una dintre ipotezele reglementate la art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală. De altfel, Curtea a reţinut că, în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, soluţia de restituire a cauzei la parchet, conform art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, a mai fost pronunţată anterior definitiv, în vederea refacerii actului de sesizare şi ca urmare a neremedierii neregularităţilor constatate de judecătorul de cameră preliminară conform art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală. 19. Totodată, Curtea a constatat că, împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, procurorul, părţile şi persoana vătămată pot face contestaţie, potrivit art. 347 din Codul de procedură penală. Or, posibilitatea recuzării procurorului, conform art. 67 alin. (1) coroborat cu art. 65 alin. (1) şi art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, verificarea de către judecătorul de cameră preliminară a actelor de urmărire penală după refacerea sau completarea acesteia în urma restituirii cauzei, precum şi posibilitatea contestării încheierii pronunţate în urma verificării anterior menţionate constituie garanţii ale dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 20. De asemenea, Curtea a observat că, într-adevăr, prevederile art. 49 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968 reglementau faptul că persoana care a efectuat urmărirea penală este incompatibilă să procedeze la refacerea acesteia, când refacerea este dispusă de instanţă. Dar instanţa, conform art. 332 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968, putea dispune restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, când se constata, înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetare penală de un alt organ decât cel competent, procurorul procedând potrivit art. 268 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, fiind, prin urmare, firească existenţa unui astfel de caz de incompatibilitate. Cu privire la această soluţie legislativă, Curtea reţine faptul că ea a fost prevăzută de legiuitor în lipsa cazului de incompatibilitate a procurorului prevăzut în prezent la art. 65 alin. (1) coroborat cu art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, referitor la existenţa unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea acestuia este afectată. 21. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că, prin Codul de procedură penală în vigoare, legiuitorul a schimbat întreaga arhitectură a procesului penal şi, totodată, concepţia care stă la baza desfăşurării acestuia, prin sporirea rolului fazei urmăririi penale în soluţionarea cauzelor. 22. Astfel, câtă vreme procurorului îi revine posibilitatea de a aprecia asupra reluării urmăririi penale în propria sa cauză, este firesc ca tot lui să îi revină şi efectuarea acesteia din nou, conform motivelor pe care le-a avut în vedere când a decis să procedeze în acest mod; el poate decide să redeschidă urmărirea penală când, după clasare, descoperă probe noi, pe care nu le cunoscuse şi în raport cu care apreciază că se impune continuarea investigaţiilor [art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală], sau în ipoteza în care, anulându-se în camera preliminară acte de urmărire penală şi excluzându-se probe din dosarul pe care l-a instrumentat, optează pentru refacerea urmăririi penale şi solicită judecătorului să îi restituie cauza [art. 346 alin. (3) lit. c) din Codul de procedură penală]. 23. Curtea a constatat că, în aceste ipoteze, când decide el însuşi că urmărirea pe care a efectuat-o sau pe care a supravegheat-o trebuie refăcută sau completată, ar fi fost nefiresc ca el să nu poată proceda la aceasta şi să decidă reluarea pentru ca un alt organ de urmărire penală să se conformeze solicitărilor lui. 24. Curtea a reţinut că, de altfel, procedura camerei preliminare are o importantă componentă remedială, fiind articulată pe comunicarea dintre judecător şi procurorul care a sesizat instanţa; acestuia din urmă îi revin nu doar dreptul de a solicita restituirea, ci şi alte drepturi şi atribuţii proprii în faza de cameră preliminară, respectiv dreptul de fi informat asupra excepţiilor admise şi obligaţia de a proceda la remedierea actului de sesizare. În aceste condiţii, când rezultatul acestui „dialog“ procesual este restituirea cauzei, este firesc ca responsabilitatea urmăririi penale să aparţină tot procurorului care a continuat să exercite şi în etapa camerei preliminare atribuţiile de decizie asupra urmăririi penale pe care el o efectuase şi care s-a dovedit finalmente deficitară. Faţă de această organizare a fazei procesuale a camerei preliminare, soluţia continuităţii la reluarea urmăririi penale apare ca fiind singura firească. 25. Pe de altă parte, Curtea a precizat că dispoziţiile Codului de procedură penală actual prevăd cazul de incompatibilitate de la art. 64 lit. f) din Codul de procedură penală menit să răspundă oricăror ipoteze de fapt în care imparţialitatea organului de urmărire penală ar fi afectată. Aşadar, cum textul nu limitează, orice motiv de fapt care poate ridica o suspiciune de imparţialitate cu privire la organul de urmărire penală (inclusiv motive precum cele invocate în cauză de autoarea excepţiei) face deplin aplicabil acest caz de incompatibilitate. 26. Aşadar, Curtea a constatat că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate doreşte reglementarea unui caz de incompatibilitate absolut, expres şi explicit care să vizeze procurorul care a efectuat acte de urmărire penală în situaţia restituirii cauzei la parchet, a completării urmăririi penale sau a refacerii unor acte de procedură declarate nule de către judecător. Curtea reţine însă că o reglementare suplă şi flexibilă, cum este cea de la art. 64 lit. f) din Codul de procedură penală, este mult mai acoperitoare, asigurând remedierea eventualelor suspiciuni de lipsă de imparţialitate. Or, imparţialitatea procurorului nu poate fi prezumată, aceasta trebuind a fi demonstrată şi apreciată, de la caz la caz. 27. Astfel, modificarea în cuprinsul noului Cod de procedură penală a cazurilor de incompatibilitate a procurorului constituie o consecinţă a noii abordări legislative în domeniul procesual penal, acestea constituind aspecte de politică penală a legiuitorului. 28. Or, câtă vreme soluţia legislativă prevăzută de Codul de procedură penală în vigoare în privinţa incompatibilităţii procurorului oferă garanţiile necesare asigurării drepturilor procesuale ale inculpatului, simpla invocare a diferenţelor specifice dintre cazurile de incompatibilitate a procurorului reglementate prin dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală şi cele prevăzute la art. 49 din Codul de procedură penală din 1968, pentru ipoteza restituirii cauzei la parchet, nu este de natură a demonstra neconstituţionalitatea celor dintâi. 29. În acest context, Curtea a reţinut că prevederile art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost reglementate de legiuitor potrivit atribuţiei sale constituţionale prevăzute prin dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în limitele ce rezultă din acestea. 30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa mai sus menţionată, atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată prin decizia mai sus invocată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 31. Distinct de cele mai sus arătate, în ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât reglementează incompatibilitatea procurorului care a participat ca judecător în aceeaşi cauză penală. Însă autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitatea invocă ipoteza în care procurorul, care a emis o soluţie de netrimitere în judecată, în urma restituirii dosarului la parchet de către judecătorul de cameră preliminară, emite o nouă soluţie de netrimitere în judecată. 32. Pentru aceste motive, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (4) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 33. Cu privire la susţinerile autorului excepţiei referitoare la comiterea de către procuror a unor fapte de fals intelectual, a unor atestări neadevărate ale înscrisurilor judiciare şi a unor omisiuni, Curtea reţine că analiza acestor fapte este de competenţa organelor judiciare abilitate să interpreteze şi să aplice legea procesual penală, aceasta excedând competenţei instanţei de contencios constituţional care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Bolovan în Dosarul nr. 370/267/2019/a2 al Judecătoriei Novaci. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Bolovan în Dosarul nr. 370/267/2019/a2 al Judecătoriei Novaci şi constată că dispoziţiile art. 65 alin. (1) raportate la cele ale art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Novaci şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
