Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) lit. d) şi lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, excepţie ridicată de Liana Florina Fechete, reprezentantă a minorei Antonia Maria Ioana Fechete, în Dosarul nr. 174/111/2017 al Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.483D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 14 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 174/111/2017, Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) lit. d) şi lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta Liana Florina Fechete, reprezentantă a minorei Antonia Maria Ioana Fechete, într-o cauză având ca obiect obligaţia de a face. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că a solicitat Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bihor acordarea drepturilor prevăzute de art. 32 alin. (2) şi art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, începând cu luna următoare datei naşterii minorului, însă această instituţie i-a răspuns că nu poate aproba solicitarea, deoarece nu a fost formulată în termenul de 60 de zile de la data naşterii copilului. Având în vedere acestea, autoarea excepţiei susţine că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece drepturile acordate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privesc copilul şi au fost reglementate tocmai în virtutea faptului că minorul este cel care, fiind într-o situaţie specială, are nevoie de protecţie suplimentară de la momentul naşterii sale. Situaţia minorului este aceeaşi de la data naşterii, care reprezintă reperul pentru acordarea drepturilor financiare necesare în vedere diminuării decalajului faţă de alţi copii. A considera altfel este o discriminare gravă, deoarece orice copil trebuie să aibă acea susţinere din partea familiei de care are dreptul legal să se bucure fără nicio îngrădire. Astfel, copiii care au avut neşansa să se nască într-o familie cu grave probleme de sănătate şi, implicit, financiare nu se pot bucura de aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi copii. Tocmai de aceea au fost adoptate acte normative care să restabilească echilibrul între drepturile tuturor copiilor, acest echilibru fiind garantat şi de art. 16 din Constituţie. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia mai invocă şi prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. 6. Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Astfel, cât priveşte art. 16 din Constituţie, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul egalităţii în faţa legii. Referitor la art. 49 din Constituţie, apreciază că acesta nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiţii sau reguli de procedură în privinţa obţinerii unor beneficii legale (indemnizaţii, scutiri etc.), ci, dimpotrivă, este în măsură să asigure o evidenţă instituţională a persoanelor vizate de beneficiile sociale. Legiuitorul a prevăzut, aşadar, că drepturile în discuţie se acordă la cerere, aceasta fiind depusă, în general, într-un termen de 60 de zile de la data la care dreptul cuvenit a devenit exigibil. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 115 din Constituţie, instanţa arată că domeniul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 nu face parte dintre cele excluse expres de Legea fundamentală. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, referitor la natura indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 788 din 27 septembrie 2012, nr. 765 din 15 iunie 2011 şi nr. 455 din 12 aprilie 2011. Premisa de la care pleacă autoarea excepţiei este falsă, deoarece concediul pentru creşterea copiilor, cu indemnizaţia aferentă, nu reprezintă un drept fundamental, art. 47 alin. (2) din Constituţie garantând doar concediul de maternitate plătit. Este opţiunea exclusivă a statului ca, în funcţie de scopul urmărit şi ţinând cont de realităţile economice sau sociale existente, să impună anumite condiţii pentru acordarea prestaţiilor sociale. Instituirea acestor condiţii nu este de natură să aducă atingere unor principii fundamentale, aceste indemnizaţii neavând caracter absolut. Referitor la invocarea art. 16 din Constituţie, apreciază că prevederile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. 9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este un drept constituţional, ci constituie una dintre măsurile de protecţie socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituţie, fiind dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească modalitatea de acordare a acesteia, fără a se duce atingere dreptului în sine. Caracteristic unui astfel de drept este că legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 788 din 27 septembrie 2012). În plus, scopul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 a fost acela de a susţine familia în vederea creşterii copilului, indemnizaţia nefiind un drept al copilului, ci al părintelui, suplinindu-se astfel veniturile pe care părintele nu le mai poate realiza din exercitarea unei profesii, pe durata concediului pentru creşterea copilului. Mai mult, potrivit art. 49 alin. (2) din Constituţie, statul oferă protecţia copiilor prin acordarea alocaţiilor, acesta fiind un drept constituţional. Mai arată că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, întrucât acest principiu nu înseamnă aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În aceste condiţii, nu poate fi primită nici critica referitoare la înfrângerea art. 53 din Legea fundamentală, întrucât nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale. Referitor la pretinsa nesocotire a prevederilor art. 115 din Constituţie, Avocatul Poporului menţionează că, pe calea ordonanţei de urgenţă, se poate reglementa fără a afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 35 alin. (1) lit. d) şi lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu următorul conţinut: „(1) Drepturile prevăzute la art. 31 şi art. 32 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (2) se acordă după cum urmează: […] d) pentru situaţia prevăzută la art. 32 alin. (2), începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, dacă încadrarea în grad de dizabilitate a persoanei îndreptăţite a fost efectuată înaintea acestei date, respectiv începând cu luna următoare celei în care a fost eliberat certificatul de încadrare a persoanei îndreptăţite în grad de dizabilitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile de la datele menţionate; e) pentru celelalte situaţii, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute la lit. a)-d), de la data depunerii cererii sau, după caz, începând cu luna următoare depunerii cererii.“ 13. Curtea observă că art. 32 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, la care face referire textul de lege criticat, are următorul cuprins: „(2) Persoana cu dizabilitate gravă sau accentuată, care are în întreţinere un copil şi care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea concediului pentru creşterea copilului şi indemnizaţiei lunare aferente, beneficiază de sprijin lunar în cuantum de 45% din cuantumul minim al indemnizaţiei stabilit la art. 2 alin. (2) până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv de 15% din cuantumul minim al indemnizaţiei stabilit la art. 2 alin. (2) pentru copilul cu vârsta cuprinsă între 2 şi 7 ani.“ 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 49 privind protecţia copiilor şi a tinerilor, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 115 privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. De asemenea sunt invocate următoarele prevederi din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene: art. 20 privind egalitatea în faţa legii, art. 24 privind drepturile copilului şi art. 33 privind viaţa de familie şi viaţa profesională, precum şi preambulul Convenţiei cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate se referă la condiţiile de acordare a sprijinului lunar pentru persoana cu dizabilitate gravă sau accentuată, care are în întreţinere un copil şi care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea concediului pentru creşterea copilului şi indemnizaţiei lunare aferente, sprijin lunar în cuantum de 45% din cuantumul minim al indemnizaţiei stabilit la art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv de 15% din cuantumul minim al indemnizaţiei stabilite la art. 2 alin. (2) pentru copilul cu vârsta cuprinsă între 2 şi 7 ani. Astfel, dispoziţiile de lege criticate precizează că acest sprijin lunar se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, dacă încadrarea în grad de dizabilitate a persoanei îndreptăţite a fost efectuată înaintea acestei date, respectiv începând cu luna următoare celei în care a fost eliberat certificatul de încadrare a persoanei îndreptăţite în grad de dizabilitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile de la datele menţionate. Totodată, în cazul în care cererea a fost depusă peste termenul de 60 de zile, art. 35 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 prevede că dreptul în discuţie se acordă începând cu data depunerii cererii. 16. Referindu-se la indemnizaţia pentru creşterea copilului, prin Decizia nr. 788 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 22 noiembrie 2012, Curtea a reţinut că aceasta este o prestaţie de asistenţă socială cu caracter universal, bazată pe principiul solidarităţii sociale, menită să asigure tuturor familiilor condiţii egale de creştere a copiilor. Această prestaţie este, între altele, o expresie a statului social, respectiv a obligaţiei statului de a interveni prin măsuri adecvate pentru susţinerea cetăţenilor care, din motive obiective, se află în situaţii defavorabile, de natură să afecteze dreptul acestora la un nivel de trai decent. De asemenea acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului poate fi privită şi ca o măsură de protecţie a copiilor, aşa cum dispune art. 49 alin. (1) din Constituţie. Cu toate acestea, acordarea dreptului în discuţie reprezintă pentru legiuitor o obligaţie de mijloace, ce depinde în mare măsură de contextul social şi economic în care este reglementată şi de resursele financiare pe care statul le poate aloca în această direcţie. Astfel, neavând o nominalizare expresă în Constituţie, dreptul la indemnizaţie pentru creşterea copilului prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 reprezintă o opţiune a legiuitorului, acesta fiind liber ca, în funcţie de resursele financiare disponibile, să stabilească acordarea acestui drept, conţinutul şi limitele acestuia, precum şi condiţiile în care poate fi acordat şi să le modifice, atunci când realităţile economice şi sociale o impun. Totodată, prin Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, Curtea a reţinut că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituţie, legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecţie socială luate, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi. 17. Aplicând aceste considerente la dispoziţiile de lege criticate, Curtea constată că un astfel de drept, a cărui reglementare depinde de opţiunea legiuitorului, este şi cel pus în discuţie în prezenta cauză, şi anume sprijinul lunar pentru persoana cu dizabilitate gravă sau accentuată care are în întreţinere un copil şi care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea concediului pentru creşterea copilului şi indemnizaţiei lunare aferente, neavând o consacrare constituţională, fiind prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010. Prin dispoziţiile de lege criticate, legiuitorul a stabilit condiţiile de acordare a acestui drept, printre care este şi aceea că cererea trebuie depusă în termen de 60 zile de la data naşterii copilului, dacă încadrarea în grad de dizabilitate a persoanei îndreptăţite a fost efectuată înaintea acestei date, respectiv de la data eliberării certificatului de încadrare a persoanei îndreptăţite în grad de dizabilitate. 18. Prin urmare, faptul că legiuitorul a stabilit că acest sprijin lunar se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, dacă încadrarea în grad de dizabilitate a persoanei îndreptăţite a fost efectuată înaintea acestei date, respectiv începând cu luna următoare celei în care a fost eliberat certificatul de încadrare a persoanei îndreptăţite în grad de dizabilitate, cu condiţia ca cererea să fie depusă în termen de 60 de zile de la datele menţionate, nu contravine dispoziţiilor art. 49 din Constituţie privind protecţia copiilor şi a tinerilor, deoarece este de competenţa legiuitorului să stabilească cerinţele de acordare a acestui drept prevăzut de lege, evident cu respectarea prevederilor constituţionale. De altfel, Curtea reţine că, în cazul în care cererea a fost depusă peste termenul de 60 de zile prevăzut de dispoziţiile de lege criticate, art. 35 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 prevede că dreptul în discuţie se acordă începând cu data depunerii cererii. 19. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi, Curtea reţine că cerinţele instituite de legiuitor pentru acordarea acestui sprijin - cum este condiţia depunerii cererii în termen de 60 de zile de la data naşterii copilului, dacă încadrarea în grad de dizabilitate a persoanei îndreptăţite a fost efectuată înaintea acestei date, respectiv de la data eliberării certificatul de încadrare a persoanei îndreptăţite în grad de dizabilitate - sunt stabilite pentru toate persoanele aflate în ipoteza normei, fără privilegii sau discriminări. Aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, se constată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece se aplică tuturor persoanelor cu dizabilitate gravă sau accentuată, care au în întreţinere un copil şi care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea concediului pentru creşterea copilului şi indemnizaţiei lunare aferente. 20. Cât priveşte invocarea dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. 21. Referitor la critica privind încălcarea art. 115 din Constituţie privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, Curtea constată că aceasta nu este motivată, autoarea excepţiei neaducând niciun argument pentru care ar fi încălcate dispoziţiile constituţionale invocate. 22. Cu privire la prevederile invocate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 184 din 26 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 29 mai 2015, a stabilit că acestea, de principiu, sunt aplicabile în cadrul controlului de constituţionalitate în măsura în care asigură, garantează şi dezvoltă prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului. În acest sens sunt considerentele de principiu reţinute de Curte prin Decizia nr. 1.479 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 25 ianuarie 2012. 23. În speţă, Curtea constată că prevederile invocate sunt cele ale art. 20 privind egalitatea în faţa legii şi art. 24 privind drepturile copilului din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, iar considerentele reţinute mai sus abordează toate aceste aspecte, fiind, în consecinţă, valabile şi cu privire la aceste dispoziţii. Cât priveşte dispoziţiile art. 33 privind viaţa de familie şi viaţa profesională din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi preambulul Convenţiei cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, Curtea reţine că stabilirea de către legiuitorul român a condiţiilor pentru acordarea sprijinului lunar pentru persoana cu dizabilitate gravă sau accentuată care are în întreţinere un copil - şi anume a condiţiei de a depune cererea în termen de 60 de zile de la data naşterii copilului, dacă încadrarea în grad de dizabilitate a persoanei îndreptăţite a fost efectuată înaintea acestei date, respectiv de la data eliberării certificatului de încadrare a persoanei îndreptăţite în grad de dizabilitate - nu încalcă dreptul copiilor la îngrijire şi asistenţă speciale, cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut că, în cazul în care cererea a fost depusă peste termenul de 60 de zile, dreptul în discuţie se acordă începând cu data depunerii cererii. 24. În final, cu privire la invocarea prevederilor Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Curtea reţine că, având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, [...]“, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu cu prevederile altei legi, astfel cum susţine autoarea excepţiei. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Liana Florina Fechete, reprezentantă a minorei Antonia Maria Ioana Fechete, în Dosarul nr. 174/111/2017 al Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 35 alin. (1) lit. d) şi lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
