Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă şi ale art. 519 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 15.336/233/2015/a2.1 al Tribunalului Galaţi şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 518D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei de neconstituţionalitate, procedura de citare fiind legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Referitor la dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât susţinerile autorului acesteia reprezintă chestiuni ce ţin de interpretarea legii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 8 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 15.336/233/2015/a2.1, Tribunalul Galaţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă şi ale art. 519 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Frunză într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare formulate împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma desemnării unui apărător din oficiu. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, precum şi art. 519 din Codul de procedură civilă nu îndeplinesc condiţiile de claritate şi previzibilitate a normelor legale. Se arată că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece sunt interpretate şi aplicate în mod arbitrar, părtinitor şi abuziv. 6. În ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 se apreciază că este neconstituţională, întrucât permite judecătorului să soluţioneze cauza exclusiv pe alte criterii decât starea financiară şi fără citarea petentului, iar, referitor la dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, se arată că acestea sunt neconstituţionale, întrucât permit judecătorului să soluţioneze cauza fără a solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie lămurirea anumitor chestiuni de drept. 7. Tribunalul Galaţi, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât susţinerile autorului acesteia privesc aplicarea legii de către instanţa de judecată, fără a fi veritabile critici de neconstituţionalitate. 10. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, care a fost reţinut de Curtea Constituţională în deciziile nr. 16 din 16 ianuarie 2014, nr. 103 din 27 februarie 2014, nr. 383 din 26 iunie 2014, nr. 485 din 30 iunie 2016, nr. 701 din 27 octombrie 2015 sau nr. 366 din 2 iunie 2016. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 519 din Codul de procedură civilă. Dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă au următorul conţinut: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ 14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie astfel cum se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că în susţinerea acesteia se invocă şi dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă stabilesc condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu unei chestiuni de drept. 16. Având în vedere obiectul litigiului, respectiv soluţionarea unei cereri de reexaminare formulate împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma desemnării unui apărător din oficiu, se pune problema legăturii cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor legale criticate. Sintagma „legătură cu soluţionarea cauzei“ cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 presupune „atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului“ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 289 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 10 iulie 2014, paragraful 25, şi Decizia nr. 756 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 11 februarie 2015, paragraful 16). 17. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă vizează soluţionarea în fond a cauzei, obiectul sesizării privind doar o problemă de drept de a cărei rezolvare depinde soluţionarea pe fond a litigiului, şi nu au legătură cu soluţionarea cererii de reexaminare în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 14, sau Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, paragraful 13). 18. În continuare, referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 426 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 15 noiembrie 2013, a statuat că ajutorul public judiciar în materie civilă este un sprijin acordat de stat pentru persoanele fizice care sunt sau care urmează să devină parte într-un litigiu aflat pe rolul instanţelor ori al altor autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale, legiuitorul propunându-şi să reglementeze această instituţie ca o formă de asistenţă acordată de stat în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil şi garantării accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti ori a altor titluri executorii. Prin reglementarea cadrului legal al ajutorului public judiciar se urmăreşte asigurarea efectivităţii dreptului de acces la justiţie, prin stabilirea anumitor condiţii, minime şi rezonabile. S-a arătat, totodată, că stabilirea unor limite şi condiţii privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a acestuia, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor şi a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susţinere din partea statului şi l-ar solicita, fără a se îngrădi în acest mod accesul efectiv la justiţie. 19. Curtea, prin Decizia nr. 433 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 11 august 2015, paragraful 16, a mai reţinut că aceste consideraţii sunt în concordanţă şi cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în jurisprudenţa sa, a subliniat că dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu obligă la acordarea de ajutor judiciar în toate contestaţiile în materie civilă (Hotărârea din 26 februarie 2002, pronunţată în Cauza Essaadi împotriva Franţei, paragraful 30). 20. Prin urmare, nu se poate reţine critica de neconstituţionalitate potrivit căreia actul normativ criticat, în ansamblul său, împiedică accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, din moment ce tocmai înlesnirea realizării acestor drepturi reprezintă scopul declarat al reglementării prin chiar primul articol al ordonanţei de urgenţă, şi anume „asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii“. 21. În continuare, Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 conţine elementele necesare identificării practice a situaţiilor în care se poate acorda ajutorul public judiciar în materie civilă şi stabileşte reperele în funcţie de care judecătorul cauzei soluţionează cererea de acordare a ajutorului public judiciar. Aşadar, ordonanţa de urgenţă criticată stabileşte prin art. 16 alin. (1) că ajutorul public judiciar poate fi refuzat atunci când este solicitat abuziv, când costul său estimat este disproporţionat faţă de valoarea obiectului cauzei, precum şi atunci când acordarea ajutorului public judiciar nu se solicită pentru apărarea unui interes legitim ori se solicită pentru o acţiune care contravine ordinii publice sau celei constituţionale. 22. Prin urmare, Curtea a observat că analiza acestor caracteristici este lăsată judecătorului care va aprecia - în funcţie de criterii obiective pe care le va identifica în fiecare situaţie în parte - în ce măsură sunt întrunite condiţiile impuse prin textul de lege criticat. Din această perspectivă, textul de lege criticat este în acord cu cele subliniate de fosta Comisie Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că un sistem de asistenţă judiciară nu poate funcţiona fără instituirea unui mecanism care să permită selecţionarea cauzelor susceptibile de a beneficia de acesta (a se vedea, de exemplu, deciziile din 10 iulie 1980 şi din 10 ianuarie 1991, pronunţate în Cauza X. împotriva Regatului Unit, respectiv în Cauza Ange Garcia împotriva Franţei). 23. În ceea ce priveşte calitatea legii, respectiv claritatea, precizia şi previzibilitatea acesteia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvényi împotriva Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintrun act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării. 24. Totodată, prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul prevederii legale, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (a se vedea şi Hotărârea din 28 martie 1990, pronunţată în Cauza Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei, paragraful 68). Instanţa europeană a mai reţinut că, dat fiind principiul generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. În acest sens, Curtea de la Strasbourg a stabilit că una din tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive şi că numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. 25. Ţinând cont de aceste consideraţii, Curtea constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 îndeplinesc condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate, oferind judecătorului suficiente repere pentru a se pronunţa în mod judicios asupra cererii de acordare a ajutorului public judiciar. 26. De altfel, trebuie avută în vedere şi funcţia decizională acordată instanţelor, care are ca rol, alături de altele, şi îndepărtarea îndoielilor ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent (Decizia nr. 725 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 13 august 2012). 27. Cât priveşte critica referitoare la încălcarea art. 148 din Constituţie, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată. Astfel cum a statuat prin Decizia nr. 96 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 24 februarie 2009, România avea obligaţia transpunerii Directivei Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE privind îmbunătăţirea accesului la justiţie în cazul litigiilor transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene seria L, nr. 26 din 31 ianuarie 2003. Astfel, legiuitorul a avut în vedere că directiva a cărei transpunere trebuie asigurată prevede standarde minime pentru ca sistemul de asistenţă judiciară să fie considerat ca asigurând un acces efectiv la justiţie cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, iar preluarea acestor standarde în plan legislativ presupune crearea unor condiţii cel puţin identice în plan intern, pentru a nu conduce la apariţia unor discriminări între propriii cetăţeni şi cetăţenii celorlalte state membre ori persoane care îşi au domiciliul sau reşedinţa obişnuită pe teritoriul unui stat membru. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 15.336/233/2015/a2.1 al Tribunalului Galaţi. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi parte în acelaşi dosar ale aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Galaţi şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 septembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
