Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Ioan Stîngă în Dosarul nr. 4.444/3/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.302D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 315 din 17 mai 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 26 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.444/3/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Ioan Stîngă într-un „litigiu privind funcţionarii publici (Legea nr. 188/1999)“, prin care acesta a solicitat ca instanţa să dispună încadrarea sa în funcţia publică de specialist - specializarea domeniul construcţiilor în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, funcţie pentru care a fost declarat admis în urma concursului organizat de instituţie. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 1 alin. (5) potrivit căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie şi ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie. În acest sens, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că textul de lege criticat reprezintă „o normă de referinţă în alb“, care are vocaţia de a fi completat cu prevederi dintr-un număr nedeterminat de norme. Prin alegerea organului de la care se solicită avizul - menţionat în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 doar generic - s-ar deschide posibilitatea discreţionarului în validarea concursurilor pentru ocuparea unui post de funcţionar public. Formularea ambiguă a textului de lege permite conducătorului instituţiei să „legifereze“, respectiv să adauge la lege, prin stabilirea arbitrară a organului de la care se cere avizul. Se invocă, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 189 din 2 martie 2006 şi nr. 647 din 5 octombrie 2006, referitoare la principiul accesului liber la justiţie. De asemenea, referitor la previzibilitatea legii, se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 942 din 7 iulie 2011 şi nr. 363 din 7 mai 2015, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că aceasta este facultativă, iar punctul de vedere al instanţei este obligatoriu doar în măsura în care excepţia ar fi fost invocată în oficiu de către instanţa de judecată. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că dispoziţiile de lege criticate reprezintă o aplicaţie a art. 172 alin. (9) şi (10) din Codul de procedură penală. Prevederile de lege criticate nu conţin o enumerare exhaustivă a ministerelor de resort care trebuie să acorde un aviz în cazul numirii acestor specialişti, pentru că legiuitorul infraconstituţional a avut în vedere dinamica guvernamentală, respectiv faptul că la investirea unui nou Guvern sau atunci când se fac remanieri ale componenţei Guvernului au loc şi schimbări ale denumirii unor ministere ori chiar desfiinţarea unora dintre acestea, atribuţiile ministerelor desfiinţate fiind preluate de alte ministere sau alte autorităţi şi agenţii publice. De aceea, pentru a se evita necesitatea unor intervenţii legislative succesive asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 doar pentru a pune în acord textul art. 11 al acestui act normativ cu noile denumiri ale ministerelor, s-a utilizat sintagma „ministere de resort“; în aplicarea dispoziţiilor legale criticate, pentru numirea unor specialişti se solicită avizul consultativ al ministerului care are competenţe legale în domeniul în care respectivul specialist are calificări ce urmează a fi utilizate de către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. Desigur, în cazul în care nu există un minister cu competenţe legale în domeniul de activitate în care specialistul posedă calificări, numirea acestuia se face fără a se mai solicita avizul consultativ anterior menţionat. Invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la claritatea unei legi, Guvernul consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt formulate într-o manieră clară şi precisă, care permite destinatarilor normelor juridice să prevadă într-o măsură rezonabilă care sunt atât consecinţele conformării la prescripţiile legale, cât şi cele ale nerespectării normelor legale. Aspectele invocate de autorul excepţiei sunt aspecte care ţin de aplicarea legii şi nu constituie motive de neconstituţionalitate a textului de lege criticat. Or, modul de aplicare a legii poate fi cenzurat, în condiţiile legii, de instanţele judecătoreşti de control, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 667 din 30 aprilie 2009. În final, Guvernul consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 21 din Constituţie şi nici celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, câtă vreme nu împiedică soluţionarea cauzei deduse judecăţii de către o instanţă de judecată care să se bucure de jurisdicţie deplină, adică una care să analizeze cauza atât în ceea ce priveşte aspectele de fapt, cât şi pe cele de drept, nici nu limitează dreptul inculpatului de a fi apărat, de a promova căile ordinare de atac prevăzute de lege şi în condiţiile prevăzute de aceasta, putând să se prevaleze de toate garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil. 9. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere, în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, astfel cum a fost reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 910 din 16 septembrie 2008, nr. 133 din 7 martie 2013 şi nr. 190 din 3 aprilie 2014. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu următorul conţinut: „În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt numiţi, prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii, cu avizul ministerelor de resort, specialişti cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală.“ 13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 1 alin. (5) potrivit căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie şi ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, dintr-o altă perspectivă decât cea invocată în prezenta cauză, Curtea pronunţând, de exemplu, Decizia nr. 315 din 17 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 9 august 2016. În prezenta cauză, autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit de faptul că textul de lege criticat, în partea referitoare la avizul ministerului de resort, are vocaţia de a fi completat cu prevederi dintr-un număr nedeterminat de norme, iar formularea ambiguă a textului de lege permite conducătorului instituţiei să „legifereze“, respectiv să adauge la lege, prin stabilirea arbitrară a organului de la care se cere avizul. 15. Curtea reţine că, potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală („Dispunerea efectuării expertizei sau a constatării“), „Când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanţă efectuarea unei constatări“, iar, potrivit alin. (10) al aceluiaşi articol, „Constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora“. Potrivit textului de lege criticat, în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt numiţi, prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii, cu avizul ministerelor de resort, specialişti cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. Potrivit art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, „Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) au calitatea de funcţionar public şi îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control nemijlocit al procurorilor din Direcţia Naţională Anticorupţie. Specialiştii au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru funcţionarii publici, cu excepţiile menţionate în prezenta ordonanţă de urgenţă. De asemenea, specialiştii beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, cu modificările şi completările ulterioare.“ În conformitate cu art. 19 din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.643/C/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 21 mai 2015, „Direcţia Naţională Anticorupţie funcţionează cu următoarele categorii de personal: a) procurori, procurori militari; b) personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor; c) ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară; d) specialişti cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic şi în alte domenii; e) specialişti antifraudă; f) personal auxiliar de specialitate; g) personal conex personalului auxiliar de specialitate; h) personal economic şi administrativ, respectiv funcţionari publici şi personal contractual, inclusiv consilierul pentru afaceri europene.“ 16. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, în principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23, Curtea Constituţională s-a referit la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. 17. Având în vedere acestea, Curtea reţine că, potrivit textului de lege criticat, în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt numiţi, prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii, cu avizul ministerelor de resort, specialişti cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. Dispoziţiile de lege criticate nu ar fi putut să prevadă, concret, pentru fiecare domeniu în parte, ministerul al cărui aviz se solicită pentru numirea specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, legiuitorul recurgând la formula cu caracter general „minister de resort“. Această formulare generală ţine cont şi de dinamica organizării Guvernului, şi anume de schimbări ale denumirilor şi ale atribuţiilor ministerelor. 18. Cât priveşte susţinerea autorului excepţiei în sensul că aprecierea ministerului al cărui aviz se solicită este discreţionară, Curtea constată că această critică este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat prevede că avizul se solicită ministerului de resort, deci celui care are competenţe legale în domeniul în care respectivul specialist are calificări ce urmează a fi utilizate de către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală şi, prin urmare, nu dispune în mod discreţionar procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie cărui organism solicită avizul. De altfel, în cauză, aşa cum rezultă din actele dosarului, fiind vorba despre ocuparea funcţiei publice de specialist în domeniul construcţiilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, avizul a fost solicitat atât Inspectoratului de Stat în Construcţii, cât şi Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, însă aceste două instituţii nu au comunicat Direcţiei Naţionale Anticorupţie avizul solicitat. În concluzie, ţinând cont de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie. 19. Referitor la pretinsa încălcare a art. 21 din Constituţie, Curtea reţine că această critică este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu împiedică accesul liber al oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. În acest sens, autorul excepţiei a beneficiat de posibilitatea formulării la instanţa judecătorească a acţiunii în contencios administrativ, prin care a solicitat ca instanţa să dispună încadrarea sa în funcţia publică de specialist - specializarea domeniul construcţiilor în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, funcţie pentru care a fost declarat admis în urma concursului organizat de instituţie, acţiune care reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil. 20. În final, Curtea reţine că celelalte aspecte invocate de autorul excepţiei ţin de modul de aplicare a dispoziţiilor de lege criticate, ceea ce intră în competenţa instanţei judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Stîngă în Dosarul nr. 4.444/3/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
