Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală şi ale art. 82 lit. j) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Antonela Anemary Cristea în Dosarul nr. 25.980/281/2018 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia penală. Cauza formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.458D/2019. 2. La apelul nominal este prezentă autoarea excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autoarei excepţiei, care arată mai întâi că, la acest moment, în privinţa art. 475 din Codul de procedură penală există jurisprudenţă a Curţii Constituţionale, textul respectiv formând obiectul mai multor excepţii de neconstituţionalitate. Referitor la dispoziţiile art. 82 lit. j) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, se susţine că sunt neconstituţionale, întrucât permit arbitrarul, prin lăsarea la îndemâna membrilor comisiei de disciplină a aplicării acestei sancţiuni legale. Solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate privitoare la acest text de lege. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că motivarea nu vizează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci modul de interpretare a sintagmei ce face obiectul excepţiei. Invocă şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale prin care s-au respins excepţii de neconstituţionalitate cu un conţinut similar, de exemplu, Decizia nr. 187 din 29 martie 2018 şi Decizia nr. 76 din 22 februarie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 3 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 25.980/281/2018, Judecătoria Ploieşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală şi ale art. 82 lit. j) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de petenta Antonela Anemary Cristea în cadrul unei contestaţii împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 475 din Codul de procedură penală se susţine, în esenţă, că acest text de lege creează o inegalitate între persoanele care pot formula sesizări în temeiul său, „doar pentru că instanţa învestită cu soluţionarea cauzei în ultim grad de jurisdicţie este, după caz, fie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fie curţile de apel sau tribunalele“. Prin excluderea judecătoriilor din categoria instanţelor în faţa cărora se pot invoca cereri prin raportare la art. 475 din Codul de procedură penală se creează o situaţie de inegalitate, legea îngrădind exercitarea acestui drept. Se creează astfel un dezechilibru în înfăptuirea actului de justiţie şi se încalcă dreptul la un proces echitabil. Cât priveşte sintagma „bunuri sau alte valori“ cuprinsă în art. 82 lit. j) din Legea nr. 254/2013, se susţine că, în lipsa unei definiţii legale, se creează un dezechilibru în înfăptuirea actului de justiţie, câtă vreme se lasă la aprecierea comisiilor de disciplină modalitatea de interpretare a dispoziţiilor legale. 7. Judecătoria Ploieşti - Secţia penală apreciază că excepţia este neîntemeiată. Astfel, în privinţa dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie (Decizia nr. 270 din 10 mai 2016 şi Decizia nr. 636 din 17 octombrie 2017) şi considerentele acolo reţinute pentru respingerea excepţiilor de neconstituţionalitate similare. Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că reglementarea criticată nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil şi accesului liber la justiţie. Referitor la sintagma „bunuri sau alte valori“ cuprinsă în art. 82 lit. j) din Legea nr. 254/2013, instanţa apreciază că nu aduce atingere principiului egalităţii şi imparţialităţii, întrucât noţiunile pe care aceasta le cuprinde nu pot fi definite exhaustiv, „bucurându-se de un nivel de elasticitate şi flexibilitate, faţă de vastitatea situaţiilor care pot interveni în practică şi care ar putea rămâne în afara reglementării în cazul unei enumerări limitative“. 8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul judecătorului-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, aşa cum rezultă din examinarea criticilor de neconstituţionalitate, următoarele dispoziţii legale: - Art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“; – Sintagma „bunuri sau alte valori“ cuprinsă în art. 82 lit. j) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, potrivit căruia „Persoanelor condamnate le sunt interzise: […] j) introducerea în penitenciar, procurarea, confecţionarea, deţinerea, schimbul, primirea, utilizarea sau transmiterea de arme, materiale explozive, obiecte şi substanţe care pun în pericol siguranţa penitenciarului, misiunilor sau a persoanelor, bani, medicamente, telefoane mobile, accesorii ale telefoanelor mobile, bunuri sau alte valori, în alte condiţii decât cele admise;“. 12. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor criticate se invocă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) - Accesul liber la justiţie, ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea pentru toţi a justiţiei şi ale art. 126 alin. (2) potrivit cărora competenţa şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a art. 475 din Codul de procedură penală, se constată că instanţa constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor de lege criticate, dintr-o perspectivă similară, de exemplu, prin Decizia nr. 498 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 27 octombrie 2016, Decizia nr. 440 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 9 noiembrie 2017, Decizia nr. 636 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 17 ianuarie 2018. 14. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constituie un mecanism juridic ce are ca scop unificarea practicii judiciare. Alături de recursul în interesul legii, acesta are menirea de a asigura crearea unei jurisprudenţe previzibile în vederea scurtării duratei procesului penal. Spre deosebire de hotărârile pronunţate în recursul în interesul legii, hotărârile preliminare sunt pronunţate înaintea soluţionării definitive a cauzelor, pentru a evita situaţia imposibilităţii producerii efectelor acestor hotărâri asupra cauzelor penale soluţionate definitiv. Se preîntâmpină astfel apariţia unei practici neunitare în interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti. 15. Astfel reglementată, procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu are valoarea unei căi de atac, ci a unui incident procedural prin care se soluţionează o problemă juridică apărută într-un proces în curs de desfăşurare. De altfel, introducerea de către legiuitor a menţiunii „în cursul judecăţii“ în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală denotă intenţia acestuia de a exclude judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară din sfera titularilor cererii referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile. 16. Condiţiile pentru promovarea unei astfel de cereri sunt, conform art. 475 din Codul de procedură penală, următoarele: de lămurirea chestiunii de drept vizate să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă sau pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii; chestiunea de drept avută în vedere să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Referitor la obiectul sesizării, textul criticat prevede că acesta constă într-o problemă de drept de care depinde soluţionarea fondului unei cauze penale. 17. Asupra cererilor formulate conform art. 475 din Codul de procedură penală, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se pronunţă, potrivit art. 477 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin decizii care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi sunt obligatorii pentru instanţe de la data publicării. 18. Cu privire la titularii dreptului de sesizare, potrivit textului criticat, aceştia sunt completurile de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor, învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă. Prin urmare, judecătoriile nu pot sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. De asemenea, nu pot formula astfel de sesizări tribunalele, curţile de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ocazia soluţionării unor cauze în primă instanţă. 19. Curtea a reţinut însă că criticile formulate în cauză nu vizează sfera constituţionalităţii legii şi că reglementarea criticată reprezintă opţiunea legiuitorului, conform politicii sale penale, adoptată potrivit atribuţiilor constituţionale stabilite la art. 61 din Constituţie. Acesta este şi sensul dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, conform cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. 20. Referitor la accesul liber la justiţie, Curtea Constituţională a reţinut în repetate rânduri în jurisprudenţa sa că acesta este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, se poate adresa, cel puţin o singură dată, unei instanţe naţionale (a se vedea Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). Însă prin aceeaşi jurisprudenţă s-a arătat că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti (a se vedea Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009) şi, totodată, că dreptul de acces liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procesuale prevăzute de lege, legiuitorul putând stabili reguli diferite în considerarea unor situaţii diferite (a se vedea Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996). 21. În ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil, acesta semnifică acordarea unor garanţii precum soluţionarea cauzelor în faţa unor instanţe independente şi imparţiale, obţinerea probelor în mod legal, egalitatea armelor, dreptul la apărare, asigurarea caracterului contradictoriu al procedurilor, garanţii pe care textul criticat nu le afectează (a se vedea Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014). 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 23. Sintagma „bunuri sau alte valori“ cuprinsă în art. 82 lit. j) din Legea nr. 254/2013 este criticată, în esenţă, cu motivarea că ar lăsa loc de interpretare şi, din această perspectivă, de abuzuri în aplicare. Curtea constată că nici aceste critici nu pot fi reţinute. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (constant invocată de Curtea Constituţională în contextul examinării respectării standardelor de calitate a legii), tocmai având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, ale căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre (hotărârile pronunţate în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Río Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). 24. Aceasta este şi situaţia sintagmei criticate în prezenta cauză, care utilizează într-adevăr noţiuni generale, dar într-un context care face uşor de interpretat şi aplicat aceste noţiuni. Astfel, este evident că enumerarea obiectelor ale căror introducere, procurare, confecţionare, deţinere, schimb, primire, utilizare sau transmitere în penitenciar sunt interzise, în condiţiile art. 82 lit. j) din Legea nr. 254/2013, nu poate fi una exhaustivă, precum şi faptul că legiuitorul a vrut să excludă orice alt bun sau valoare decât cele expres enumerate, de natură a încălca regimul juridic specific din penitenciar, sens în care legiuitorul utilizează sintagma „în alte condiţii decât cele admise“. Prin urmare, textul art. 82 lit. j) din Legea nr. 254/2013 cuprinde suficiente repere de natură să permită interpretarea şi aplicarea sa corespunzătoare, astfel încât criticile autoarei excepţiei sunt neîntemeiate. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Antonela Anemary Cristea în Dosarul nr. 25.980/281/2018 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală şi sintagma „bunuri sau alte valori“ cuprinsă în art. 82 lit. j) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Ploieşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 septembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
