Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 362 alin. (2)-(7) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, excepţie ridicată de Maria Ramayana Nesvadba în Dosarul nr. 7.475/99/2016 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.883D/2017. 2. La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Lipseşte partea Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că s-a depus la dosar un document intitulat „Amicus Curiae“, prin care se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 209D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 294 alin. (4), ale art. 301 alin. (1) şi (2) şi ale art. 362 alin. (2)-(8) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Lipseşte partea Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 209D/2018 la Dosarul nr. 1.883D/2017, care a fost primul înregistrat. 6. Având cuvântul, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenţă, că textele de lege criticate instituie o prezumţie de vinovăţie a doctorandului în situaţia neobţinerii titlului de doctor, situaţie care, potrivit textelor de lege criticate, conduce la încetarea contractului individual de muncă. Or, la instanţa judecătorească s-a făcut dovada că îndrumătorul de doctorat a refuzat să stabilească tema şi procedura de doctorat, ceea ce nu i se poate imputa doctorandului. Astfel, se arată că la Dosarul Curţii Constituţionale nr. 209D/2018 este ataşată toată corespondenţa cu îndrumătorul de doctorat, precum şi excepţia de neconstituţionalitate completă, astfel cum a fost invocată în Dosarul nr. 7.475/99/2016 în faţa Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă. Culpa neobţinerii titlului de doctor nu aparţine doctorandului, ci îndrumătorului de doctorat. Mai susţine că Decizia Curţii Constituţionale nr. 86 din 13 februarie 2019 priveşte doar critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie. Or, contractul său individual de muncă a fost încheiat sub imperiul Legii nr. 84/1995, pe durată nedeterminată, deci, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011, trebuia schimbat în contract pe durată determinată, până la obţinerea titlului de doctor. La momentul încheierii contractului individual de muncă, legea nu prevedea, pentru desfăşurarea activităţii de asistent universitar, condiţia obţinerii titlului de doctor. Prin urmare, dispoziţiile criticate încalcă principiul neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 din Constituţie şi de Codul civil. Astfel, în speţă, nu sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 86 din 13 februarie 2019, ci ale deciziilor nr. 755 din 16 decembrie 2014, nr. 745 din 3 noiembrie 2015 şi nr. 623 din 25 octombrie 2016, referitoare la neretroactivitatea legii, aşa cum au reţinut şi instanţele judecătoreşti care au sesizat Curtea Constituţională. De asemenea, se aplică şi teoria dreptului dobândit, din moment ce contractul individual de muncă fusese încheiat pe durată nedeterminată şi nu a fost modificat prin acte adiţionale. Se mai arată că, în speţă, conduita conducătorului de doctorat era imposibil de cenzurat, întrucât acesta cumula o serie de funcţii. Se susţine că se încalcă şi dispoziţiile art. 16 din Constituţie. În concluzie, autoarea solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost invocată. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 86 din 13 februarie 2019. Celelalte critici invocate de autoarea excepţiei ţin de fondul litigiului sau se referă la interpretarea textelor de lege criticate, fiind astfel inadmisibile. 8. Având cuvântul, în replică, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că, în cauza sa, nu este aplicabilă Decizia Curţii Constituţionale nr. 86 din 13 februarie 2019, ci sunt aplicabile celelalte decizii ale Curţii Constituţionale menţionate anterior. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 9. Prin Sentinţa civilă nr. 794 din 24 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.475/99/2016, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 362 alin. (2)-(7) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de contestatoarea Maria Ramayana Nesvadba în cadrul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de încetare de drept a contractului individual de muncă. 10. Prin Decizia civilă nr. 489 din 21 septembrie 2017, pronunţată în acelaşi dosar, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul declarant de contestatoare, a anulat Sentinţa civilă nr. 794 din 24 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă, şi a reţinut cauza spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării cauzei, prin Decizia civilă nr. 766 din 14 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.475/99/2016, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins contestaţia formulată şi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 294 alin. (4), ale art. 301 alin. (1) şi (2) şi ale art. 362 alin. (2)-(8) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de contestatoarea Maria Ramayana Nesvadba în cadrul soluţionării aceleiaşi contestaţii formulate împotriva deciziei de încetare de drept a contractului individual de muncă. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că normele criticate încalcă principiul neretroactivităţii legii pentru contractele de muncă încheiate pe durată nedeterminată, sub imperiul Legii nr. 84/1995, care ajung să fie afectate retroactiv de îngrădiri aduse de Legea nr. 1/2011. Pretinzând îndeplinirea altor condiţii decât cele instituite de legea în vigoare la momentul ocupării funcţiei didactice, prevederea legală nouă încalcă principiul neretroactivităţii, sens în care invocă doctrina în materie. Se mai arată că încetarea de drept a contractului de muncă într-o ipoteză diferită de cele enumerate în art. 56 din Codul muncii este inadmisibilă, iar orice abatere de la litera legii va duce la nelegalitatea măsurii. 12. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate mai susţine că sunt încălcate principiul egalităţii în faţa legii şi dreptul la exercitarea neîngrădită a muncii, deoarece statul sistează un raport contractual iniţiat pe durată nedeterminată, peste voinţa părţilor, în mod retroactiv. 13. De asemenea, se susţine că textele de lege criticate instituie o prezumţie de vinovăţie pentru acei studenţi doctoranzi care, din motive neimputabile, nu-şi desăvârşesc parcursul doctoral în termenele impuse de textele de lege criticate. Or, neobţinerea titlului de doctor nu îi este imputabilă doctorandului, deoarece instituţia organizatoare de doctorat nu şi-a îndeplinit obligaţiile (nu a stabilit tema de cercetare, nu a stabilit datele de susţinere a referatelor, a fixat programul de pregătire pentru doctorand la 7 ani de la debutul studiilor), a încălcat legea şi, prin aceasta, l-a împiedicat pe doctorand să-şi finalizeze parcursul doctoral. 14. Totodată, se susţine că textele de lege criticate limitează exercitarea drepturilor garantate cetăţeanului de art. 52, 53 şi 57 din Constituţie, îndeosebi atunci când nedefinitivarea parcursului doctoral intervine ca urmare a „abuzului de poziţie dominantă“ (nu în sensul regulilor de nonmonopol) al Instituţiei Organizatoare a Studiilor Doctorale (IOSUD). 15. În final, autoarea excepţiei mai susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. n), coroborat cu art. 76 alin. (1), cu art. 114, art. 115 alin. (4) şi (5), sub aspectul nerespectării normelor de tehnică legislativă, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009. 16. Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Astfel, prin dispoziţiile criticate se impun condiţii noi ce trebuie să fie îndeplinite pentru ocuparea funcţiei didactice, diferite de cele în vigoare la momentul încheierii contractului individual de muncă, iar neîndeplinirea condiţiei, în termenul prevăzut de lege, are ca efect încetarea de drept a contractului încheiat. Altfel spus, prin Legea nr. 1/2011 se instituie un caz de încetare de drept a contractului individual de muncă ce nu exista la momentul încheierii acestuia şi care produce efecte asupra contractului în curs de derulare. Contractul încheiat între părţi se supune dispoziţiilor legii în vigoare la data când acesta a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa. Doar respectând această regulă este îndeplinită condiţia de previzibilitate a normei legale, părţile putând în mod rezonabil să îşi conformeze conduita doar în raport cu o dispoziţie legală existentă la momentul încheierii contractului. Se invocă în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 755 din 16 decembrie 2014, nr. 745 din 3 noiembrie 2015 şi nr. 623 din 25 octombrie 2016. 17. Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată doar în privinţa art. 362 alin. (2)-(8) din Legea nr. 1/2011, prin raportare la principiul neretroactivităţii legii. Astfel, prin dispoziţiile criticate se impun condiţii noi ce trebuie să fie îndeplinite pentru ocuparea funcţiei didactice, diferite de cele în vigoare la momentul încheierii contractului individual de muncă, iar neîndeplinirea condiţiei în termenul prevăzut de lege are ca efect încetarea de drept a contractului încheiat. Altfel spus, prin Legea nr. 1/2011 se instituie un caz de încetare de drept a contractului individual de muncă ce nu exista la momentul încheierii acestuia şi care produce efecte asupra contractului în curs de derulare. Contractul încheiat între părţi se supune dispoziţiilor legii în vigoare la data când acesta a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa. Doar respectând această regulă este îndeplinită condiţia de previzibilitate a normei legale, părţile putând în mod rezonabil să îşi conformeze conduita doar în raport cu o dispoziţie legală existentă la momentul încheierii contractului. Se invocă în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 755 din 16 decembrie 2014, nr. 745 din 3 noiembrie 2015 şi nr. 623 din 25 octombrie 2016. 18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 19. Guvernul, exprimându-şi punctul de vedere în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.883D/2017, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Din analiza conţinutului normativ al dispoziţiilor legale criticate se reţine că aceste prevederi au avut un caracter temporar, ele fiind aplicabile până la data de 30 septembrie 2015. În mod excepţional, în baza alin. (8) al art. 362 din Legea nr. 1/2011, senatele universitare puteau aproba continuarea raporturilor juridice de muncă exclusiv în anul universitar 2015-2016. În consecinţă, aceste dispoziţii nu mai sunt în prezent în vigoare. Însă, potrivit celor statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“. Referitor la susţinerea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii, consideră că aceasta este neîntemeiată, deoarece, din conţinutul normativ al prevederilor legale criticate, nu rezultă niciun element care să fundamenteze pretinsa neconstituţionalitate a acestora în raport cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. Semnificaţia principiului fundamental al neretroactivităţii legii este aceea că un act normativ poate reglementa şi raporturi sau situaţii juridice care nu şi-au epuizat efectele la data intrării sale în vigoare (facta pendentia). Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 330 din 27 noiembrie 2001. Indubitabil, prin Legea nr. 1/2011 s-au instituit reguli şi obligaţii noi în raport cu reglementarea anterioară, respectiv Legea nr. 128/1997, însă legiuitorul a pus la dispoziţia destinatarilor actului normativ un termen adecvat pentru conformarea la noile cerinţe legislative. Astfel, Legea nr. 1/2011 a intrat în vigoare la 9 februarie 2011, iar încetarea de drept a raporturilor de muncă ale asistenţilor universitari care nu au obţinut titlul de doctor s-a produs abia la 30 septembrie 2015, iar, în ipotezele vizate de art. 362 alin. (8) din lege, chiar la data de 30 septembrie 2016. Astfel, dispoziţiile legale criticate îndeplinesc cerinţele de accesibilitate şi previzibilitate, astfel cum aceste exigenţe au fost cristalizate în timp în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie, Guvernul invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. De aceea nu sunt excluse, ci, dimpotrivă, sunt admise soluţii legislative diferite pentru situaţii diferite. De altfel, prevederile legale criticate se aplică tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. 20. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, situaţiile juridice în curs pot primi ca aplicare legea nouă fără ca aceasta să retroactiveze. Contractul de muncă pe durată nedeterminată a fost încheiat de către autoarea excepţiei sub imperiul legii vechi, când nu erau instituite condiţii pentru ocuparea acestei funcţii. Însă, odată cu apariţia Legii nr. 1/2011, pentru persoanele care ocupă funcţia de asistent universitar sau asistent de cercetare şi care nu sunt studenţi-doctoranzi sau nu au obţinut diploma de doctor, contractul de muncă încetează de drept. Cu alte cuvinte, dispoziţiile legale criticate, respectând principiul neretroactivităţii legii, se aplică începând cu data intrării în vigoare a legii, pentru viitor. În plus, în unele cazuri reglementate prin dispoziţii legale speciale, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă pentru anumite posturi sau funcţii este condiţionată de îndeplinirea anumitor cerinţe de ocupare a acestora, care nu pot fi considerate îngrădiri legale. Faptul că autoarea excepţiei a avut încheiat un contract de muncă pe durată nedeterminată nu înseamnă că poate pretinde stabilitate sau inamovibilitate într-o funcţie, fără îndeplinirea criteriilor şi condiţiilor legale. Totodată, consideră că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere principiului constituţional privind egalitatea în drepturi, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Principiul egalităţii nu presupune uniformitate, ci presupune ca la situaţii egale să corespundă un tratament egal. În virtutea principiului tempus regit actum şi a principiului aplicării imediate a legii noi, este firesc ca ocuparea posturilor pentru anul universitar următor să se supună cerinţelor legale impuse de legislaţia în vigoare, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 44 din 24 aprilie 1996, nr. 241 din 21 noiembrie 2000 şi nr. 724 din 16 decembrie 2014. 21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, actele depuse la dosar, susţinerile din şedinţa publică ale autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 294 alin. (4), ale art. 301 alin. (1) şi (2) şi ale art. 362 alin. (2)-(8) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: - Art. 294 alin. (4): „Prin excepţie, studenţii-doctoranzi pot fi angajaţi pe o perioadă determinată de maximum 5 ani.“; – Art. 301 alin. (1) şi (2): "(1) Pentru ocuparea funcţiei didactice de asistent universitar sunt necesare obţinerea statutului de student-doctorand sau deţinerea diplomei de doctor, precum şi îndeplinirea standardelor de ocupare a posturilor didactice, specifice funcţiei, aprobate de senatul universitar, fără impunerea unor condiţii de vechime, conform legii.(2) O persoană care nu a obţinut o diplomă de doctor nu poate ocupa funcţia de asistent universitar într-o anumită instituţie de învăţământ superior pentru o perioadă cumulată mai mare de 5 ani. La împlinirea acestui termen, contractul de muncă al persoanei în cauză încetează de drept.“;" – Art. 362 alin. (2)-(8): "(2) La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă funcţia de preparator universitar încetează de drept.(3) La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă funcţia de asistent universitar sau asistent de cercetare şi nu sunt studenţi-doctoranzi sau nu au obţinut diploma de doctor încetează de drept. (4) Prin excepţie de la prevederile art. 301 alin. (2), persoanelor care ocupă la momentul intrării în vigoare a prezentei legi funcţia de asistent universitar într-o instituţie de învăţământ superior nu li se aplică respectivele prevederi. La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale respectivelor persoane, care nu au obţinut diploma de doctor, încetează de drept. (5) La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă funcţia de lector universitar/şef de lucrări sau o funcţie didactică universitară superioară şi nu au obţinut diploma de doctor încetează de drept.(6) La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă, în instituţii de învăţământ superior, funcţia de cercetător ştiinţific sau o funcţie de cercetare superioară şi nu au obţinut diploma de doctor încetează de drept.(7) Termenele prevăzute la alin. (1)-(6) se prorogă până la încheierea anului universitar 2014-2015, respectiv 30 septembrie 2015.(8) Prin excepţie de la termenul prevăzut la alin. (7), senatele universitare ale instituţiilor de învăţământ pot aproba, la propunerea consiliului de administraţie, în anul universitar 2015-2016, continuarea raporturilor juridice de muncă, pentru persoanele aflate sub incidenţa prevederilor alin. (1)-(6), în funcţie de gradul de îndeplinire de către acestea a obligaţiilor aferente programelor de studii doctorale.“" 24. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (1) privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 42 referitor la interzicerea muncii forţate, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 73 alin. (3) lit. n) privind categoriile de legi, art. 76 alin. (1) privind adoptarea legilor, art. 114 privind angajarea răspunderii Guvernului şi art. 115 privind delegarea legislativă. 25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 362 fac parte din titlul VII „Dispoziţii tranzitorii şi finale“ al Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, iar principala critică a autoarei excepţiei de neconstituţionalitate constă în aceea că dispoziţiile de lege invocate - criticate în ansamblu, iar nu separat - instituie încetarea de drept a contractelor individuale de muncă ale asistenţilor universitari care nu au obţinut diploma de doctor în termenul prevăzut de lege, respectiv 4 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011. Cu privire la dispoziţiile art. 301 alin. (2) şi ale art. 362 alin. (3) şi (4) coroborate cu cele ale alin. (7) şi (8) ale aceluiaşi articol din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, criticate din aceleaşi perspective ca în cauza de faţă, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 86 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 20 mai 2019. La paragrafele 32 şi 33 ale deciziei sus-menţionate, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011 au fost introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 30 septembrie 2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 112/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 30 mai 2016. Potrivit notei de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2015, adoptarea reglementării criticate a fost justificată prin faptul că „Încetarea de drept a contractelor individuale de muncă ale asistenţilor universitari conduce la imposibilitatea desfăşurării în bune condiţii a procesului de învăţământ din cadrul instituţiei de învăţământ superior. Pentru a evita eventuale blocaje în sistem, cu impact negativ atât din punct de vedere social, cât şi din punct de vedere al calităţii actului didactic şi al posibilităţii îndeplinirii obligaţiilor legale ale instituţiilor de învăţământ superior de stat, datorate aplicării prevederilor art. 362 din lege, se impune ca, prin excepţie de la termenul prevăzut la alin. (7) din lege, senatele universitare ale instituţiilor de învăţământ să poată aproba, la propunerea consiliului de administraţie, continuarea raporturilor juridice de muncă pentru persoanele aflate sub incidenţa prevederilor alin. (1)-(6) ale art. 362, pentru anul universitar 2015-2016.“ Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 362 alin. (3) şi (4) raportate la cele ale art. 362 alin. (7) din Legea nr. 1/2011 instituie un caz de încetare de drept a contractelor individuale de muncă, justificat de neobţinerea diplomei de doctor până la data de 30 septembrie 2015 de către asistenţii universitari care ocupau această funcţie la data intrării în vigoare a legii educaţiei naţionale, în timp ce dispoziţiile art. 362 alin. (8) din acelaşi act normativ instituie o excepţie de la această regulă, prin care senatele universitare ale instituţiilor de învăţământ pot aproba, la propunerea consiliului de administraţie, în anul universitar 2015-2016, continuarea raporturilor juridice de muncă pentru persoanele vizate de ipoteza normei. 26. Referitor la critica privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut, la paragrafele 34 şi 35 ale Deciziei nr. 86 din 13 februarie 2019, că dispoziţiile de lege criticate nu conţin elemente contrare principiului neretroactivităţii legii civile, invocând jurisprudenţa sa în această materie. Astfel, chiar dacă Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, faţă de reglementarea anterioară în baza căreia a fost încheiat contractul individual de muncă, instituie condiţia obţinerii diplomei de doctor pentru ocuparea funcţiei didactice de asistent universitar, aceasta pune la dispoziţia destinatarilor normei un termen rezonabil de 4 ani pentru conformarea la noile cerinţe legislative, aşa încât, respectând principiul neretroactivităţii legii civile, dispoziţiile de lege criticate se aplică începând cu data intrării în vigoare a legii, pentru viitor. Astfel, Legea nr. 1/2011 a intrat în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, respectiv la data de 9 februarie 2011, iar încetarea de drept a raporturilor juridice de muncă ale asistenţilor universitari care nu au obţinut diploma de doctor s-a produs, ca urmare a prorogării termenelor, abia la încheierea anului universitar 2014-2015, respectiv la 30 septembrie 2015, iar în ipotezele reglementate de alin. (8) al art. 362 din lege chiar la încheierea anului universitar 2015-2016, respectiv la 30 septembrie 2016. 27. Mai mult, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011 dau expresie principiului fundamental al autonomiei universitare, garantat de Constituţie prin art. 32 alin. (6), având în vedere că, pe baza unui criteriu obiectiv pus la dispoziţie de legiuitor, respectiv gradul de îndeplinire de către persoanele vizate de ipoteza normei a obligaţiilor aferente programelor de studii doctorale, senatele universitare puteau decide menţinerea sau, după caz, încetarea raportului juridic de muncă, în funcţie de particularităţile fiecărei situaţii. Interpretate în raport cu ansamblul prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, dispoziţiile de lege criticate au un conţinut normativ clar şi precis pentru a putea fi aplicate şi oferă suficiente repere pentru ca destinatarul acestora - în cazul de faţă, asistentul universitar - să înţeleagă sensul lor şi să îşi adapteze conduita. 28. În ceea ce priveşte invocarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a reţinut, la paragraful 41 al Deciziei nr. 86 din 13 februarie 2019, că obţinerea diplomei de doctor - ca o condiţie legală pentru exercitarea funcţiei de asistent universitar - este aplicabilă în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare şi are drept scop ocrotirea unui interes general, respectiv creşterea calităţii învăţământului superior. Aşadar, condiţia este justificată prin calificarea superioară pe care o presupune deţinerea diplomei de doctor şi nu poate fi înţeleasă ca o încălcare a principiului egalităţii în drepturi. 29. Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului la muncă, Curtea a reţinut la paragraful 43 al Deciziei nr. 86 din 13 februarie 2019 că nu poate primi nici critica formulată din perspectiva termenului în care persoanele care ocupă funcţia de asistenţi universitari trebuie să obţină diploma de doctor, cu sancţiunea încetării de drept a contactului de muncă, raportată la art. 41 alin. (1) din Constituţie privind dreptul la muncă, întrucât dispoziţiile de lege supuse analizei nu interzic libertatea alegerii unui loc de muncă. Împrejurarea că aceste persoane trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru ocuparea funcţiei de asistent universitar nu reprezintă decât exigenţe care ţin de voinţa legiuitorului, care, în acord cu art. 73 alin. (3) lit. n) din Constituţie, este suveran în ceea ce priveşte organizarea generală a învăţământului. Totodată, dreptul la muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o doreşte, în anumite condiţii stabilite de legiuitor, şi nu vizează obligaţia statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile (a se vedea Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, paragraful 29, şi Decizia nr. 55 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 5 mai 2015, paragraful 18). Totodată, Curtea nu a reţinut nici susţinerea potrivit căreia încetarea de drept a unui contract individual de muncă este limitată doar la situaţiile prevăzute de art. 56 din Codul muncii, având în vedere că legiuitorul, în considerarea unor categorii socioprofesionale, poate institui, prin legi speciale, şi alte cauze de încetare de drept a raporturilor juridice de muncă, altele decât cele prevăzute de cadrul general, respectiv Codul muncii. 30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 31. Referitor la invocarea art. 42 privind interzicerea muncii forţate, a art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, a art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi a art. 115 privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor Guvernului, Curtea constată că aceste dispoziţii constituţionale nu au incidenţă în cauza de faţă. De asemenea, dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale. 32. Celelalte susţineri ale autoarei excepţiei - în sensul că textele de lege criticate instituie o prezumţie de vinovăţie pentru acei studenţi doctoranzi care, din motive neimputabile, nu au obţinut titlul de doctor, deoarece instituţia organizatoare de doctorat nu şi-a îndeplinit obligaţiile (nu a stabilit tema de cercetare, nu a stabilit datele de susţinere a referatelor, a fixat programul de pregătire pentru doctorand la 7 ani de la debutul studiilor), a încălcat legea şi, prin aceasta, l-a împiedicat pe doctorand să îşi finalizeze parcursul doctoral - nu reprezintă chestiuni de constituţionalitate, ci chestiuni de aplicare a legii, care intră în competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale. 33. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 76 alin. (1) şi ale art. 114, Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite. Este adevărat că, prin Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, Curtea a constatat că Legea educaţiei naţionale încalcă dispoziţiile art. 114 din Constituţie, reţinând în acest sens că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege nu poate fi făcută oricând, oricum şi în orice condiţii, deoarece această modalitate de legiferare reprezintă, într-o ordine firească a mecanismelor statului de drept, o excepţie. Ulterior, prin Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, a constatat că angajarea răspunderii de către Guvern în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în temeiul art. 114 alin. (1) din Constituţie, asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţională şi a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât proiectul de lege se afla în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională. De asemenea, prin Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, Curtea Constituţională a constatat că există un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, generat de refuzul Parlamentului de a dezbate moţiunea de cenzură, care, ţinând seama de dispoziţiile Constituţiei, odată declanşată, nu poate fi oprită. Curtea a reţinut că Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 nu poate fi invocată în sensul blocării procedurii de angajare a răspunderii Guvernului asupra Legii educaţiei naţionale şi, în consecinţă, a constatat că există un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, generat de refuzul Parlamentului de a dezbate moţiunea de cenzură depusă de opoziţia parlamentară, dezbatere care, odată declanşată, ţinând seama de prevederile Constituţiei, nu poate fi oprită. În sfârşit, prin Decizia nr. 1 din 4 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 23 februarie 2011, pronunţându-se asupra criticii de neconstituţionalitate ce vizează încălcarea de către Legea educaţiei naţionale a dispoziţiilor art. 114 din Constituţie, Curtea a reamintit „în acest context, creat printr-o succesiune de acte ale Guvernului, respectiv ale Parlamentului, precum şi de conflicte juridice de natură constituţională între cele două autorităţi, în legătură cu angajarea răspunderii asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, că rolul său este, potrivit art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, acela de «garant al supremaţiei Constituţiei». Curtea Constituţională nu aparţine niciuneia dintre puterile statului, însă, prin competenţele conferite de Constituţie şi de legea sa de organizare şi funcţionare, sprijină buna funcţionare a acestor puteri, în cadrul raporturilor constituţionale de separaţie, echilibru, colaborare şi control reciproc. Acest sprijin, concretizat în interpretarea şi aplicarea textelor constituţionale, texte care, reglementând principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, asigură, printr-un sistem complex de controale şi îngrădiri, premisele legislative necesare funcţionării democratice a statului, se exercită cu respectarea unor reguli de competenţă expres şi limitativ prevăzute de Constituţie şi de Legea nr. 47/1992. Niciuna dintre aceste competenţe nu poate fi interpretată în sensul conferirii posibilităţii Curţii de a substitui vreuna dintre puteri şi nici în sensul dobândirii de către aceasta a unui rol de decident în cadrul unor eventuale dispute politice dintre puterile statului sau autorităţile care le reprezintă. În materia conflictelor dintre autorităţi, Constituţia prevede, prin dispoziţiile art. 146 lit. e), o singură competenţă a Curţii Constituţionale, şi anume aceea de a soluţiona «conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice [... ]». Astfel fiind, celelalte aspecte invocate de autorul sesizării, care pun în discuţie, cu raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (4), respectiv art. 114 din Constituţie, situaţii conflictuale implicând Guvernul şi Parlamentul, respectiv structuri parlamentare, în legătură cu adoptarea Legii educaţiei naţionale, excedează competenţei Curţii Constituţionale, prevăzută de art. 146 lit. a) din Constituţie.“ 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Ramayana Nesvadba în Dosarul nr. 7.475/99/2016 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 294 alin. (4), ale art. 301 alin. (1) şi (2) şi ale art. 362 alin. (2)-(8) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
