Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Bella Muradyan în Dosarul nr. 5.152/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.175D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, având în vedere că susţinerile autoarei excepţiei se referă la neprevederea personalului clerical în categoriile de persoane străine care nu au nevoie de aviz pentru angajare în România, ceea ce, în opinia sa, nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 20 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.152/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Bella Muradyan într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unei decizii de returnare de pe teritoriul României, emise de Inspectoratul General pentru Imigrări. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că instituirea unei vize de angajare a personalului clerical ori a personalului asimilat acestuia din interiorul cultelor constituie o încălcare a principiului constituţional al libertăţii şi autonomiei cultelor, astfel cum acesta a fost recunoscut prin prevederile art. 29 din Constituţie. Activitatea religioasă îndeplinită de membrii clerului ori de către personalul asimilat nu face obiectul reglementării Ordonanţei Guvernului nr. 25/2014, întrucât în domeniul activităţii religioase - autonome faţă de stat - nu se poate vorbi de o reglementare statală, după cum nu se poate vorbi de o piaţă concurenţială liberă a clerului şi personalului asimilat acestuia. 6. Nemenţionarea în rândul excepţiilor prevăzute la art. 3 alin. (2) din ordonanţă a membrilor clerului şi persoanelor asimilate care desfăşoară activităţi religioase nu constituie o omisiune a legiuitorului, ci o înfrângere a principiului egalităţii recunoscut şi de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 640 din 10 iunie 2008, potrivit căruia la situaţii identice se aplică acelaşi tratament, iar la situaţii diferite tratament diferit. Arată că, prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că personalul clerical se supune normelor juridice şi canonice speciale, iar cetăţenii laici normelor juridice cu caracter general de aplicabilitate. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece autoarea acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci, în realitate, solicită completarea dispoziţiilor legale criticate, în sensul includerii în cadrul excepţiilor prevăzute de art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 a membrilor clerului şi a persoanelor asimilate acestuia care desfăşoară activităţi religioase. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 30 august 2014, aprobată prin Legea nr. 14/2016, cu modificările şi completările ulterioare, cu următorul conţinut: "(1) Străinii cu şedere legală pe teritoriul României pot fi încadraţi în muncă în baza avizului de angajare obţinut de angajatori în condiţiile prezentei ordonanţe.(2) Prin excepţie de la alin. (1), nu este necesară obţinerea avizului de angajare pentru încadrarea în muncă pe teritoriul României a străinilor din următoarele categorii: a) străinii al căror acces liber pe piaţa muncii din România este stabilit prin tratate încheiate de România cu alte state; b) străinii care urmează să desfăşoare activităţi didactice, ştiinţifice sau alte categorii de activităţi specifice cu caracter temporar în instituţii de profil acreditate ori autorizate provizoriu din România, în baza unor acorduri bilaterale sau ca titulari ai unui drept de şedere temporară pentru desfăşurarea de activităţi de cercetare ştiinţifică, şi personalul cu calificare specială, în baza ordinului ministrului educaţiei naţionale, precum şi străinii care desfăşoară activităţi artistice în instituţii de cultură din România, în baza ordinului ministrului culturii; c) străinii care urmează să desfăşoare pe teritoriul României activităţi temporare solicitate de ministere ori de alte organe ale administraţiei publice centrale sau locale ori de autorităţi administrative autonome; d) străinii care sunt numiţi la conducerea unei filiale, reprezentanţe sau sucursale de pe teritoriul României a unei companii care are sediul în străinătate, în conformitate cu actele prevăzute de legislaţia română care fac dovada în acest sens; e) străinii titulari ai dreptului de şedere pe termen lung pe teritoriul României; f) străinii titulari ai dreptului de şedere temporară pentru reîntregirea familiei în calitate de membri de familie ai unui cetăţean român; g) străinii titulari ai dreptului de şedere temporară pentru studii; h) străinii titulari ai dreptului de şedere temporară acordat potrivit prevederilor art. 130 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; i) străinii, posesori ai unui permis de şedere temporară valabil, acordat în scopul reîntregirii familiei, care au beneficiat anterior de un drept de şedere pe teritoriul României în calitate de membri de familie ai unui cetăţean român şi care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 64 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; j) străinii care au dobândit o formă de protecţie în România; k) solicitanţii de azil de la data la care au dreptul de a primi acces la piaţa forţei de muncă potrivit Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare, dacă se mai află în procedura de determinare a unei forme de protecţie; l) străinii toleraţi, pe perioada cât li s-a acordat tolerarea rămânerii pe teritoriul României; m) străinii titulari ai dreptului de şedere temporară în scop de muncă, încadraţi în muncă pe teritoriul României cu contract individual de muncă cu normă întreagă, pentru încadrarea în muncă la un alt angajator, cu contract individual de muncă cu timp parţial;." 13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 29 privind libertatea conştiinţei, în componenta sa referitoare la libertatea şi autonomia cultelor. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 instituie, ca regulă generală, obligativitatea obţinerii de către angajator a avizului de angajare pentru încadrarea în muncă a străinilor cu drept de şedere legală pe teritoriul României, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte în mod expres situaţiile limitative în care străinii pot fi încadraţi în muncă fără aviz de angajare. 15. Astfel cum rezultă din actele dosarului, autoarei excepţiei de neconstituţionalitate i s-a eliberat un permis de şedere în scop de activităţi religioase şi, totodată, a încheiat, în temeiul Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, un contract de muncă cu Arhiepiscopia Bisericii Armene din România. 16. Curtea observă că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumită de faptul că Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 se aplică în cazul activităţii religioase îndeplinite de membrii clerului ori de personalul asimilat acestuia. Or, din perspectiva aplicabilităţii actului normativ la situaţia membrilor clerului ori personalului asimilat, critica de neconstituţionalitate vizează, în realitate, probleme de fond ale cauzei, instanţa de judecată fiind cea care verifică temeiul emiterii deciziei administrative de returnare, aplicând şi interpretând textele de lege la situaţia de fapt dată, stabilind în concret scopul şederii pe teritoriul României a persoanei în cauză, ceea ce nu poate constitui premisa invocării neconstituţionalităţii acelui text. O astfel de critică nu poate fi reţinută, deoarece neconstituţionalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia, fiind dedusă exclusiv din relaţia de contrarietate a textului legal supus controlului faţă de normele şi principiile fundamentale invocate, şi nu dintr-o situaţie nefavorabilă unei părţi sau alteia dintr-un proces. 17. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate mai susţine că dispoziţiile legale criticate sunt contrare principiului autonomiei religioase, consacrat de art. 29 din Constituţie, în măsura în care nu reţin situaţia de excepţie în care se află cultele religioase. Or, această susţinere nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, în realitate, urmărinduse completarea dispoziţiilor criticate, în sensul includerii în cadrul excepţiilor prevăzute de art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 a membrilor clerului şi a persoanelor asimilate acestuia care desfăşoară activităţi religioase. 18. Însă, Curtea Constituţională nu este competentă să complinească omisiunile legislative, întrucât, potrivit dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. 19. În continuare, Curtea observă, în ceea ce priveşte Decizia nr. 640 din 10 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 4 iulie 2008, invocată în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, că aceasta se referă la disciplina muncii desfăşurate în cadrul cultelor religioase şi ingerinţa statului în măsurile dispuse de cultele religioase privind răspunderea angajaţilor pentru activitatea desfăşurată. Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că disciplina internă a unui cult este reglementată prin acte juridice specifice, adecvate desăvârşirii rolului spiritual, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Având în vedere că statul nu exercită funcţii publice şi în domeniul activităţii interne a cultelor religioase, normele juridice emise de stat cu privire la disciplina muncii nu sunt aplicabile şi personalului cultelor religioase. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Bella Muradyan în Dosarul nr. 5.152/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 septembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.