Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Titirişcă │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.813/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 221D/2021. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 222D/2021, nr. 263D/2021, nr. 305D/2021-nr. 310D/2021, nr. 312D/2021-nr. 317D/2021, nr. 424D/2021-nr. 428D/2021, nr. 594D/2021-nr. 597D/2021, nr. 658D/2021, nr. 659D/2021, nr. 671D/2021, nr. 719D/2021-nr. 724D/2021, nr. 785D/2021, nr. 802D/2021, nr. 803D/2021, nr. 811D/2021, nr. 815D/2021, nr. 816D/2021, nr. 859D/2021, nr. 862D/2021, nr. 865D/2021, nr. 867D/2021, nr. 868D/2021, nr. 878D/2021, nr. 879D/2021, nr. 891D/2021, nr. 910D/2021, nr. 926D/2021, nr. 947D/2021, nr. 955D/2021, nr. 1.037D/2021-nr. 1.040D/2021, nr. 1.072D/2021-nr. 1.075D/2021, nr. 1.093D/2021, nr. 1.098D/2021, nr. 1.128D/2021, nr. 1.129D/2021, nr. 1.244D/2021-nr. 1.246D/2021, nr. 1.263D/2021, nr. 1.264D/2021, nr. 1.265D/2021, nr. 1.313D/2021, nr. 1.363D/2021-nr. 1.370D/2021, nr. 1.419D/2021, nr. 1.473D/2021, nr. 1.477D/2021, nr. 1.500D/2021, nr. 1.509D/2021, nr. 1.515D/2021, nr. 1.539D/2021, nr. 1.540D/2021, nr. 1.542D/2021, nr. 1.575D/2021, nr. 1.583D/2021, nr. 1.584D/2021, nr. 1.601D/2021, nr. 1.631D/2021, nr. 1.647D/2021-nr. 1.652D/2021, nr. 1.666D/2021-nr. 1.668D/2021, nr. 1.682D/2021, nr. 1.683D/2021, nr. 1.709D/2021, nr. 1.710D/2021, nr. 1.723D/2021, nr. 1.745D/2021-nr. 1.748D/2021, nr. 1.767D/2021, nr. 1.781D/2021, nr. 1.793D/2021, nr. 1.809D/2021, nr. 1.812D/2021, nr. 1.814D/2021-nr. 1.816D/2021, nr. 1.831D/2021, nr. 1.863D/2021-nr. 1.865D/2021, nr. 1.871D/2021, nr. 1.872D/2021, nr. 1.876D/2021, nr. 1.877D/2021, nr. 1.941D/2021-nr. 1.943D/2021, nr. 1.950D/2021, nr. 1.956D/2021, nr. 1.964D/2021, nr. 1.983D/2021, nr. 2.020D/2021, nr. 2.021D/2021, nr. 2.026D/2021, nr. 2.028D/2021, nr. 2.029D/2021, nr. 2.031D/2021, nr. 2.037D/2021, nr. 2.041D/2021-nr. 2.043D/2021, nr. 2.046D/2021, nr. 2.090D/2021, nr. 2.117D/2021, nr. 2.118D/2021, nr. 2.124D/2021, nr. 2.140D/2021, nr. 2.147D/2021, nr. 2.165D/2021, nr. 2.186D/2021, nr. 2.187D/2021, nr. 2.189D/2021, nr. 2.190D/2021, nr. 2.192D/2021, nr. 2.193D/2021, nr. 2.210D/2021, nr. 2.253D/2021-nr. 2.255D/2021, nr. 2.276D/2021-nr. 2.281D/2021 şi nr. 2.292D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii legale, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 10.813/299/2020, nr. 21.502/299/2020, nr. 75/299/2020, nr. 10.394/299/2019, nr. 10.468/299/2020, nr. 11.101/299/2020, nr. 11.113/299/2020, nr. 14.180/299/2020, nr. 17.855/299/2020, nr. 21.485/299/2020, nr. 20.985/299/2020, nr. 10.080/299/2020, nr. 11.833/299/2020, nr. 11.843/299/2020, nr. 11.831/299/2020, nr. 33.102/299/2020, nr. 33.797/299/2020, nr. 11.798/299/2020, nr. 37.069/299/2020, nr. 20.987/299/2020, nr. 21.500/299/2020, nr. 19.861/299/2020, nr. 19.891/299/2020, nr. 19.172/299/2020, nr. 1.534/299/2021, nr. 41.414/299/2020, nr. 11.908/299/2020, nr. 21.487/299/2020, nr. 679/299/2021, nr. 1.542/299/2021, nr. 24.544/299/2020, nr. 9.568/299/2020, nr. 27.661/299/2020, nr. 5.177/299/2021, nr. 5.963/299/2021, nr. 681/299/2021, nr. 21.294/299/2020, nr. 687/299/2021, nr. 1.538/299/2021, nr. 20.983/299/2020, nr. 11.149/299/2020, nr. 9.510/299/2021, nr. 21.145/299/2020 şi nr. 36.452/299/2020 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 11.531/299/2019, nr. 27.438/299/2018, nr. 31.869/299/2018, nr. 8.681/299/2019, nr. 8.684/299/2019, nr. 2.020/299/2019, nr. 13.266/299/2019, nr. 30.194/299/2019, nr. 12.052/299/2019, nr. 28.020/299/2019, nr. 22.824/299/2019, nr. 30.198/299/2019, nr. 30.961/299/2019, nr. 30.193/299/2019, nr. 11.528/299/2019, nr. 12.601/299/2019, nr. 29.039/299/2018, nr. 35.160/299/2018 şi nr. 2.835/299/2019 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în dosarele nr. 30.794/325/2019, nr. 25.814/325/2020, nr. 29.240/325/2020, nr. 807/325/2020, nr. 18.869/325/2020, nr. 25.054/325/2020, nr. 25.826/325/2020, nr. 12.596/325/2020, nr. 27.592/325/2020, nr. 379/325/2021, nr. 33.061/325/2020, nr. 31.699/325/2020, nr. 29.041/325/2020, nr. 27.466/325/2020, nr. 29.243/325/2020, nr. 4.144/325/2021, nr. 6.295/325/2021, nr. 27.587/325/2020, nr. 3.213/325/2021 şi nr. 6.732/325/2020 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele nr. 19.626/325/2020, nr. 26.208/325/2020, nr. 27.463/325/2020, nr. 25.821/325/2020, nr. 25.057/325/2020, nr. 29.039/325/2020, nr. 25.042/325/2020, nr. 25.335/325/2020, nr. 35.382/325/2019, nr. 29.042/325/2020, nr. 34.627/325/2020, nr. 25.059/325/2020, nr. 2.172/325/2021, nr. 31.701/325/2020, nr. 3.194/325/2021, nr. 4.408/325/2021 şi nr. 5.193/325/2021 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 2.727/299/2020, nr. 7.634/299/2020, nr. 10.800/299/2020, nr. 11.817/299/2020, nr. 22.358/299/2020, nr. 26.925/299/2020, nr. 30.136/299/2020, nr. 19.889/299/2020, nr. 34.675/299/2020, nr. 30.387/299/2020, nr. 8.961/94/2020, nr. 33.129/299/2020, nr. 21.146/299/2020, nr. 33.345/299/2020, nr. 20.986/299/2020, nr. 12.725/299/2020, nr. 10.066/299/2020, nr. 31.945/299/2020, nr. 19.898/299/2020, nr. 19.610/299/2020, nr. 21.295/299/2020, nr. 38.308/299/2019, nr. 36.331/299/2020, nr. 1.539/299/2021, nr. 15.632/299/2020, nr. 30.389/299/2020, nr. 30.385/299/2020, nr. 34.697/299/2020, nr. 4.906/299/2021, nr. 8.872/299/2021, nr. 33.848/299/2020, nr. 11.823/299/2020, nr. 19.607/299/2020, nr. 20.977/299/2020, nr. 1.543/299/2021, nr. 18.999/299/2019, nr. 686/299/2021, nr. 1.510/299/2021, nr. 1.514/299/2021 şi nr. 5.013/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 35.158/299/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în Dosarele nr. 7.532/325/2020, nr. 23.395/325/2019, nr. 11.592/325/2019, nr. 13.337/325/2019, nr. 19.858/325/2019, nr. 22.558/325/2019, nr. 23.004/325/2019, nr. 23.662/325/2019, nr. 19.167/325/2020, nr. 8.919/325/2020, nr. 7.530/325/2020, nr. 26.007/325/2020, nr. 11.188/325/2020, nr. 21.029/325/2020, nr. 26.006/325/2020 şi nr. 10.232/325/2020 ale Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 12.688/215/2020 al Judecătoriei Craiova - Secţia I civilă, în dosarele nr. 21.430/303/2020, nr. 17.257/303/2020 şi nr. 17.717/303/2020 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, în dosarele nr. 2.866/298/2020, nr. 2.868/298/2020, nr. 2.875/298/2020, nr. 2.879/298/2020 şi nr. 2.873/298/2020 ale Judecătoriei Sebeş, în Dosarul nr. 1.838/298/2020 al Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, precum şi în Dosarul nr. 1.005/301/2020 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă. De asemenea, preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 672D/2021, nr. 827D/2021 şi nr. 956D/2021, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, invocată de Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Voluntari, Ilfov în Dosarul nr. 23.041/94/2019 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, în Dosarul nr. 24.532/215/2019 al Tribunalului Dolj - Secţia a II-a civilă şi în Dosarul nr. 2.824/182/2020 al Judecătoriei Baia Mare - Secţia civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 222D/2021, nr. 263D/2021, nr. 305D/2021-nr. 310D/2021, nr. 312D/2021-nr. 317D/2021, nr. 424D/2021-nr. 428D/2021, nr. 594D/2021-nr. 597D/2021, nr. 658D/2021, nr. 659D/2021, nr. 671D/2021, nr. 672D/2021, nr. 719D/2021-nr. 724D/2021, nr. 785D/2021, nr. 802D/2021, nr. 803D/2021, nr. 811D/2021, nr. 815D/2021, nr. 816D/2021, nr. 827D/2021, nr. 859D/2021, nr. 862D/2021, nr. 865D/2021, nr. 867D/2021, nr. 868D/2021, nr. 878D/2021, nr. 879D/2021, nr. 891D/2021, nr. 910D/2021, nr. 926D/2021, nr. 947D/2021, nr. 955D/2021, nr. 956D/2021, nr. 1.037D/2021-nr. 1.040D/2021, nr. 1.072D/2021-nr. 1.075D/2021, nr. 1.093D/2021, nr. 1.098D/2021, nr. 1.128D/2021, nr. 1.129D/2021, nr. 1.244D/2021-nr. 1.246D/2021, nr. 1.263D/2021, nr. 1.264D/2021, nr. 1.265D/2021, nr. 1.313D/2021, nr. 1.363D/2021-nr. 1.370D/2021, nr. 1.419D/2021, nr. 1.473D/2021, nr. 1.477D/2021, nr. 1.500D/2021, nr. 1.509D/2021, nr. 1.515D/2021, nr. 1.539D/2021, nr. 1.540D/2021, nr. 1.542D/2021, nr. 1.575D/2021, nr. 1.583D/2021, nr. 1.584D/2021, nr. 1.601D/2021, nr. 1.631D/2021, nr. 1.647D/2021-nr. 1.652D/2021, nr. 1.666D/2021-nr. 1.668D/2021, nr. 1682D/2021, nr. 1.683D/2021, nr. 1.709D/2021, nr. 1.710D/2021, nr. 1.723D/2021, nr. 1.745D/2021-nr. 1.748D/2021, nr. 1.767D/2021, nr. 1.781D/2021, nr. 1.793D/2021, nr. 1.809D/2021, nr. 1.812D/2021, nr. 1814D/2021-nr. 1816D/2021, nr. 1831D/2021, nr. 1863D/2021-nr. 1865D/2021, nr. 1.871D/2021, nr. 1.872D/2021, nr. 1.876D/2021, nr. 1.877D/2021, nr. 1.941D/2021-nr. 1943D/2021, nr. 1.950D/2021, nr. 1.956D/2021, nr. 1.964D/2021, nr. 1.983D/2021, nr. 2.020D/2021, nr. 2.021D/2021, nr. 2.026D/2021, nr. 2.028D/2021, nr. 2.029D/2021, nr. 2.031D/2021, nr. 2.037D/2021, nr. 2.041D/2021-nr. 2.043D/2021, nr. 2.046D/2021, nr. 2.090D/2021, nr. 2.117D/2021, nr. 2.118D/2021, nr. 2.124D/2021, nr. 2.140D/2021, nr. 2.147D/2021, nr. 2.165D/2021, nr. 2.186D/2021, nr. 2.187D/2021, nr. 2.189D/2021, nr. 2.190D/2021, nr. 2.192D/2021, nr. 2.193D/2021, nr. 2.210D/2021, nr. 2.253D/2021-nr. 2.255D/2021, nr. 2.276D/2021- nr. 2.281D/2021 şi nr. 2.292D/2021 la Dosarul nr. 221D/2021, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 354 din 27 iunie 2023. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 15 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.813/299/2020, Încheierea din 5 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 21.502/299/2020, Încheierea din 15 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 75/299/2020, Încheierea din 24 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.394/299/2019, Încheierea din 15 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.468/299/2020, încheierile din 31 august 2020, pronunţate în dosarele nr. 11.101/299/2020, nr. 11.113/299/2020 şi nr. 14.180/299/2020, încheierile din 5 noiembrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 17.855/299/2020 şi nr. 21.485/299/2020, Încheierea din 29 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 20.985/299/2020, Sentinţa civilă nr. 10.548 din 23 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.080/299/2020, Sentinţa civilă nr. 10.697 din 29 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 11.833/299/2020, Încheierea din 10 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 11.843/299/2020, Sentinţa civilă nr. 10.461 din 22 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 11.831/299/2020, Încheierea din 21 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 33.102/299/2020, Încheierea din 5 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 33.797/299/2020, Sentinţa civilă nr. 9.516 din 4 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 11.798/299/2020, Încheierea din 17 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 37.069/299/2020, Încheierea din 25 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 20.987/299/2020, Încheierea din 4 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 21.500/299/2020, Încheierea din 3 martie 2021, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 7 aprilie 2021, pronunţate în Dosarul nr. 19.861/299/2020, Încheierea din 17 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 19.891/299/2020, Sentinţa civilă nr. 56 din 12 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 19.172/299/2020, Încheierea din 19 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.534/299/2021, Încheierea din 7 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 41.414/299/2020, încheierile din 4 noiembrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 11.908/299/2020 şi nr. 21.487/299/2020, Încheierea din 29 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 679/299/2021, Încheierea din 29 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.542/299/2021, Încheierea din 2 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 24.544/299/2020, Încheierea din 27 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.568/299/2020, Sentinţa civilă nr. 3.676 din 29 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 27.661/299/2020, Încheierea din 10 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 5.177/299/2021, Încheierea din 19 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 5.963/299/2021, Încheierea din 18 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 681/299/2021, Încheierea din 10 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 21.294/299/2020, încheierile din 26 aprilie 2021, pronunţate în dosarele nr. 687/299/2021 şi nr. 1.538/299/2021, Încheierea din 4 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 20.983/299/2020, Sentinţa civilă nr. 7192 din 16 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 11.149/299/2020, Încheierea din 9 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 9.510/299/2021, Încheierea din 2 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 21.145/299/2020, precum şi prin Încheierea din 21 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 36.452/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie. 8. Prin Încheierea din 13 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 11.531/299/2019, Încheierea din 24 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 27.438/299/2018, Încheierea din 26 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 31.869/299/2018, Încheierea din 27 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 8.681/299/2019, Încheierea din 10 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 8.684/299/2019, încheierile din 9 februarie 2021, pronunţate în dosarele nr. 2.020/299/2019, nr. 13.266/299/2019, nr. 30.194/299/2019 şi nr. 12.052/299/2019, Încheierea din 11 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 28.020/299/2019, Încheierea din 21 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 22.824/299/2019, Încheierea din 24 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 30.198/299/2019, Decizia civilă nr. 2.467 din 22 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 30.961/299/2019, Decizia civilă nr. 4.769 din 18 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 30.193/299/2019, Încheierea din 18 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 11.528/299/2019, Încheierea din 19 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 12.601/299/2019, Decizia civilă nr. 560 din 29 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 29.039/299/2018, Decizia civilă nr. 17 din 4 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 35.160/299/2018, precum şi prin Decizia civilă nr. 556 din 29 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.835/299/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 9. Prin Încheierea din 16 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 30.794/325/2019, Sentinţa civilă nr. 945 din 27 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 25.814/325/2020, Sentinţa civilă nr. 873 din 26 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 29.240/325/2020, Încheierea din 27 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 807/325/2020, Sentinţa civilă nr. 515 din 19 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 18.869/325/2020, Încheierea din 4 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 25.054/325/2020, Încheierea din 10 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 25.826/325/2020, Încheierea din 1 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 12.596/325/2020, Încheierea din 7 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 27.592/325/2020, Sentinţa civilă nr. 5.208 din 21 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 379/325/2021, încheierea din 31 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 33.061/325/2020, Încheierile din 22 aprilie 2021, pronunţate în dosarele nr. 31.699/325/2020, nr. 29.041/325/2020 şi nr. 27.466/325/2020, Încheierea civilă nr. 6.511 din 18 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 29.243/325/2020, Încheierea din 2 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.144/325/2021, Încheierile din 27 mai 2021, pronunţate în dosarele nr. 6.295/325/2021 şi nr. 27.587/325/2020, Încheierea nr. 7.232 din 20 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.213/325/2021, precum şi prin Încheierea din 21 ianuarie 2021, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 17 iunie 2021, pronunţate în Dosarul nr. 6.732/325/2020, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 10. Prin Sentinţa civilă nr. 13.783 din 16 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 19.626/325/2020, încheierile din 10 februarie 2021, pronunţate în dosarele nr. 26.208/325/2020 şi nr. 27.463/325/2020, Încheierea civilă din 18 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 25.821/325/2020, încheierea din 11 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 25.057/325/2020, Încheierea civilă din 4 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 29.039/325/2020, încheierile din 16 martie 2021, pronunţate în dosarele nr. 25.042/325/2020 şi nr. 25.335/325/2020, Sentinţa civilă nr. 12.536 din 23 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 35.382/325/2019, Încheierea nr. 3.444 din 11 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 29.042/325/2020, Încheierea din 25 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 34.627/325/2020, Sentinţa civilă nr. 2.243 din 24 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 25.059/325/2020, Sentinţa civilă nr. 4.553 din 15 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.172/325/2021, Încheierea din 15 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 31.701/325/2020, Încheierea din 13 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.194/325/2021, Încheierea din 20 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.408/325/2021, precum şi prin Încheierea din 19 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 5.193/325/2021, Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 11. Prin Încheierea din 17 iunie 2020, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 22 iulie 2020, pronunţate în Dosarul nr. 2.727/299/2020, Încheierea din 28 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 7.634/299/2020, Încheierea din 18 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 10.800/299/2020, Sentinţa civilă nr. 8.799 din 19 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 11.817/299/2020, Încheierea din 25 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 22.358/299/2020, Încheierea din 11 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 26.925/299/2020, Încheierea din 25 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 30.136/299/2020, Încheierea din 29 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 19.889/299/2020, Încheierea din 11 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 34.675/299/2020, Încheierea din 19 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 30.387/299/2020, Încheierea din 9 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 8.961/94/2020, Încheierea din 11 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 33.129/299/2020, încheierile din 9 februarie 2021, pronunţate în dosarele nr. 21.146/299/2020, nr. 33.345/299/2020 şi nr. 20.986/299/2020, sentinţele civile nr. 5.882 şi nr. 5.876 din 14 septembrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 12.725/299/2020 şi nr. 10.066/299/2020, Încheierea din 20 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 31.945/299/2020, Încheierea din 27 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 19.898/299/2020, Sentinţa civilă nr. 2.348 din 25 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 19.610/299/2020, Sentinţa civilă nr. 2.418 din 29 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 21.295/299/2020, Sentinţa civilă nr. 780 din 5 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 38.308/299/2019, încheierile din 23 aprilie 2021, pronunţate în dosarele nr. 36.331/299/2020 şi nr. 1.539/299/2021, Sentinţa civilă nr. 10.254 din 18 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 15.632/299/2020, sentinţele civile nr. 3.274, nr. 3.264 şi nr. 3.287 din 19 aprilie 2021, pronunţate în dosarele nr. 30.389/299/2020, nr. 30.385/299/2020 şi nr. 34.697/299/2020, Încheierea din 6 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.906/299/2021, Încheierea din 25 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 8.872/299/2021, Încheierea din 31 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 33.848/299/2020, Sentinţa civilă nr. 1.455 din 1 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 11.823/299/2020, Sentinţa civilă nr. 8.979 din 23 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 19.607/299/2020, Sentinţa civilă nr. 3.329 din 19 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 20.977/299/2020, Încheierea din 19 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.543/299/2021, Sentinţa civilă nr. 4.945 din 7 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 18.999/299/2019, Încheierea din 18 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 686/299/2021, încheierile din 14 mai 2021, pronunţate în dosarele nr. 1.510/299/2021 şi nr. 1.514/299/2021, precum şi prin Încheierea din 22 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 5.013/299/2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 12. Prin Încheierea din 21 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 35.158/299/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 13. Prin Decizia civilă nr. 324A din 27 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 23.041/94/2019, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 14. Prin Decizia nr. 98 din 3 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 24.532/215/2019, Tribunalul Dolj - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 15. Prin Decizia civilă nr. 331/A din 24 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 7.532/325/2020, Încheierea din 8 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 23.395/325/2019, Încheierea din 29 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 11.592/325/2019, încheierile din 8 iulie 2020, pronunţate în dosarele nr. 13.337/325/2019 şi nr. 19.858/325/2019, Încheierea din 29 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 22.558/325/2019, încheierile din 8 iulie 2020, pronunţate în dosarele nr. 23.004/325/2019 şi nr. 23.662/325/2019, Încheierea din 28 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 19.167/325/2020, încheierea din 17 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 8.919/325/2020, Decizia civilă nr. 388/A din 3 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 7.530/325/2020, Încheierea din 17 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 26.007/325/2020, Decizia nr. 782/A din 4 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 11.188/325/2020, Decizia civilă nr. 750/A din 27 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 21.029/325/2020, precum şi prin încheierile din 4 iunie 2021, pronunţate în dosarele nr. 26.006/325/2020 şi nr. 10.232/325/2020, Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 16. Prin Încheierea din 10 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.824/182/2020, Judecătoria Baia Mare - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „la stabilirea valorii reparaţiei unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă“ din cuprinsul art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 17. Prin Încheierea din 12 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 12.688/215/2020, Judecătoria Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 18. Prin Încheierea din 24 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 21.430/303/2020, Încheierea din 16 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 17.257/303/2020, precum şi prin Încheierea din 11 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 17.717/303/2020, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 19. Prin Sentinţele civile nr. 324, nr. 325, nr. 326 şi nr. 328 din 8 aprilie 2021, pronunţate în dosarele nr. 2.866/298/2020, nr. 2.868/298/2020, nr. 2.875/298/2020 şi nr. 2.879/298/2020, precum şi prin Sentinţa civilă nr. 273 din 23 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.873/298/2020, Judecătoria Sebeş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 20. Prin Încheierea din 14 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.838/298/2020, Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 21. Prin Încheierea din 22 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.005/301/2020, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. 22. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti, precum şi de Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Voluntari, Ilfov, în cauze având ca obiect obligarea la plata unor sume reprezentând diferenţă pretenţii, raportate la cuantumul despăgubirilor în dosare de daună, cu penalităţile de întârziere aferente derivând din asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor. 23. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece, fiind lipsite de previzibilitate şi claritate, permit stabilirea în mod arbitrar şi abuziv, de către unitatea reparatoare, a unui preţ pe oră pentru manopera efectuată mult peste preţurile de referinţă din piaţa specifică. Astfel cum sunt redactate, fără a exista obligaţia legală de raportare la anumite criterii, cum ar fi, spre exemplu, preţurile de referinţă din piaţă sau preţurile recomandate de producător, dispoziţiile legale criticate lasă stabilirea preţului la totala dispoziţie a unităţii reparatoare, care poate fixa practic orice valoare a reparaţiei. În acest mod, s-au creat premisele unui comportament abuziv din partea unităţilor reparatoare care au înţeles să utilizeze preţuri pe oră de manoperă cu mult peste tarifele care se practică pe piaţa de profil şi să utilizeze un alt preţ, cu mult majorat faţă de cel afişat, fiind încălcate astfel şi prevederile art. 67 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. 24. Mai mult, preţul pe oră de manoperă nici nu este negociat cu cealaltă parte contractantă, persoana asigurată la societatea de asigurare, care nu are niciun interes să negocieze sau să facă opoziţie la preţul solicitat de unitatea reparatoare. O altă deficienţă a textului de lege criticat constă în faptul că, potrivit acestuia, unitatea reparatoare are la dispoziţie posibilitatea să opteze pentru una sau alta dintre modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei, „folosind sisteme de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a preţului pe ora de manoperă afişată“. Astfel, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 prezintă o deficienţă de conţinut gravă, care îi conferă caracter neconstituţional, întrucât nu prevede şi criteriul legal de stabilire a cuantumului orei de manoperă. Această deficienţă permite unităţii reparatoare majorarea în mod arbitrar şi abuziv a preţului de manoperă în relaţia contractuală directă cu persoana asigurată la societatea de asigurare, în special atunci când valoarea reparaţiei urmează să fie achitată de către asigurător. 25. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate şi aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului privind exigenţele de calitate a legii. 26. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arată că „bunurile“ societăţii, obiect al încălcării, sunt reprezentate de sumele achitate în plus ca urmare a majorării în mod arbitrar şi abuziv a preţului pe oră de manoperă de către unităţile reparatoare. Astfel, se permite unităţilor reparatoare, invocând principiile pieţei libere, în special atunci când valoarea reparaţiei urmează să fie achitată de asigurător, să stabilească preţuri arbitrare, excesive şi abuzive, în relaţia contractuală directă cu persoana prejudiciată. Asigurătorul are calitatea de terţ faţă de contractul dintre unitatea reparatoare şi persoana prejudiciată, neavând niciun control asupra modului de stabilire a preţului pieselor şi al manoperei. 27. Există ulterior posibilitatea să se cenzureze această practică, prin neplata diferenţelor dintre preţurile practicate în piaţă şi preţul solicitat, însă unităţile reparatoare se adresează instanţelor judecătoreşti, care, într-o proporţie covârşitoare, le admit cererile şi obligă, pe lângă plata acestor diferenţe, şi la plata de penalităţi. Prin actuala redactare a dispoziţiilor legale criticate, este evident că unităţile reparatoare sunt invitate la o conduită arbitrară şi abuzivă, ce are drept consecinţă afectarea patrimoniului societăţii de asigurare. Contrar art. 44 alin. (2) din Constituţie, sunt favorizate unităţile reparatoare şi patrimoniul acestora în detrimentul societăţilor de asigurare, al căror patrimoniu este mai puţin ocrotit de legiuitor. 28. Se mai susţine că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, în special teza potrivit căreia „la stabilirea valorii reparaţiei unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă“, încalcă art. 1 alin. (3) şi art. 57 din Legea fundamentală, prin corelare cu art. 14 şi 15 din Codul civil, legiuitorul având obligaţia constituţională să adopte legi care să nu creeze cadrul comiterii unor abuzuri de drept, astfel cum este situaţia reglementării criticate, prin care se instituie posibilitatea pentru anumite entităţi (unităţile service care efectuează reparaţii ale unor vehicule implicate în accidente rutiere) să stabilească în mod unilateral şi absolut discreţionar valoarea reparaţiei, prin utilizarea propriului preţ pe ora de manoperă, care nu poate fi contestată de entitatea obligată să facă plata. Prin această reglementare este rupt echilibrul în circuitul civil, întrucât dispoziţia legală criticată prevede valabilitatea unei obligaţii sub condiţie pur potestativă, ce depinde exclusiv de voinţa unei persoane. 29. Se apreciază, totodată, că reglementarea criticată contravine şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile în care prin aceasta se creează în mod evident o discriminare între cele două părţi ale raportului juridic, unitatea reparatoare putând să-şi folosească propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia, şi fără ca această valoare să poată fi negociată sau să fie raportată la un criteriu obiectiv şi independent de voinţa părţii. 30. De asemenea, se mai susţine că reglementarea criticată din Legea nr. 132/2017 este neconstituţională întrucât lasă loc arbitrarului şi oferă posibilitatea comiterii unor abuzuri. 31. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi reţine, în esenţă, că redactarea normei este clară şi previzibilă, în sensul că valoarea reparaţiilor se poate determina fie prin folosirea unor sisteme de evaluare specializate, fie prin documente emise în condiţiile legii. Prin urmare, modalităţile de stabilire a cuantumului reparaţiilor sunt expres indicate de art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, iar sintagmele folosite nu sunt imprecise sau nedeterminate. Reglementarea sistemelor de evaluare specializate este detaliată prin Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, astfel încât nu se poate susţine că sintagma „sistem de evaluare specializat“ este neclară, din moment ce legislaţia în vigoare conţine toate elementele pentru determinarea înţelesului şi aplicabilităţii noţiunii. În mod similar, sintagma „documente emise în condiţiile legii“ desemnează ansamblul de acte utilizate de către unităţile reparatoare în desfăşurarea activităţii lor profesionale şi are o semnificaţie clară. În plus, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 impune şi condiţia legalităţii documentelor menţionate, motiv pentru care nu se poate concluziona că norma este vagă sau nedeterminată. În al doilea rând, prevederea unei opţiuni în favoarea unităţii reparatoare nu afectează claritatea şi previzibilitatea art. 14 alin. (3) din actul normativ sus-menţionat, întrucât posibilitatea alegerii este expres prevăzută, nefiind generată de o redactare necorespunzătoare a textului de lege. În al treilea rând, prerogativa unităţii reparatoare de a folosi propria valoare a orei de manoperă nu lipseşte norma contestată de claritate, deoarece nu pune asigurătorul în imposibilitatea de a-şi conforma conduita. Astfel, asigurătorul va fi obligat să achite despăgubirile la valoarea determinată prin aplicarea art. 14 alin. (3) din lege, acestea putând fluctua în funcţie de tariful orei de manoperă. Însă diferenţele dintre preţurile orei de manoperă nu conduc la neclaritatea legii. În al patrulea rând, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 nu încalcă dreptul de proprietate al asigurătorului, deoarece prevederea indicată stabileşte doar modul în care se determină valoarea reparaţiilor. Totuşi, obligaţia de plată a sumelor nu se fundamentează pe acelaşi text, ci decurge din alte prevederi ale Legii nr. 132/2017, astfel încât nu se poate susţine că art. 14 alin. (3) influenţează dreptul de proprietate al asigurătorului. În al cincilea rând, aspectele invocate vizează mai degrabă opţiunea legiuitorului referitoare la redactarea şi conţinutul art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017. Cu alte cuvinte, motivele invocate au ca obiect soluţia aleasă de legiuitor pentru determinarea contravalorii reparaţiilor. Or, asemenea aspecte nu pot conduce la declararea neconstituţionalităţii unei prevederi legale, ci pot fundamenta o eventuală modificare a actului normativ, ţinându-se cont de aspectele evidenţiate în practică. Împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o anumită valoare a orei de manoperă, întrucât s-ar aduce atingere principiilor liberei circulaţii a serviciilor şi garantării proprietăţii. Totodată, nu poate fi limitat dreptul persoanei păgubite de a alege service-ul în care îşi repară autoturismul, câtă vreme această alegere se face pe criterii de calitate şi performanţă. Nu poate fi reţinută încălcarea art. 44 din Constituţie şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin raportare la o obligaţie legală stabilită în sarcina asigurătorului RCA, iar reglementarea sau nu a unui nivel maxim al întinderii despăgubirii ce urmează a fi suportată de asigurătorul RCA reprezintă o opţiune a legiuitorului, şi nu un aspect de neconstituţionalitate. Posibilitatea unităţilor reparatoare auto de a utiliza propriile valori ale orei de manoperă afişate nu conduce în mod automat la diminuarea nejustificată a patrimoniilor societăţilor de asigurare, societăţi care nu au, de altfel, o răspundere directă, ci una grefată pe contractele de asigurare încheiate. Astfel, dreptul conferit de art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 constituie, în realitate, expresia libertăţii comerţului şi stabilirii libere a preţurilor. 32. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine, în esenţă, că textul de lege criticat nu poate fi interpretat conform susţinerilor autoarei excepţiei, întrucât se face trimitere la preţul afişat de către unitatea reparatoare, respectiv la preţul practicat de către aceasta faţă de orice client, indiferent de calitatea acestuia, iar nu la un preţ stabilit în fiecare dosar de daună în parte. De asemenea, în opinia instanţei, criticile formulate, care vizează, în esenţă, opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare care pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu -, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat. Instanţa reţine că dispoziţiile legale criticate nu sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, iar dreptul de proprietate privată al asigurătorului RCA este pe deplin respectat, riscurile acoperite de asigurarea RCA şi limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA fiind stabilite prin lege. Faptul că textul de lege criticat ar permite unităţii reparatoare să perceapă şi să solicite de la asigurătorul RCA propria valoare a orei de manoperă afişată, care ar fi sporită în mod abuziv de către unităţile reparatoare în relaţia cu asigurătorii RCA, nu se constituie într-o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci într-o critică de oportunitate a adoptării acestui text de către legiuitor, într-o formă considerată de apelantă defavorabilă intereselor sale, precum şi într-o critică de omisiune legislativă. 33. De asemenea, instanţa consideră că art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu sunt aplicabile în speţă, întrucât societatea de asigurare autoare a excepţiei nu deţine un bun în sensul autonom al acestei noţiuni, stabilit în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Un drept de creanţă poate constitui un bun în sensul Convenţiei doar dacă reprezintă o creanţă suficient de bine stabilită pentru a fi exigibilă. Or, se afirmă doar un drept de creanţă eventual, constând în sumele pretins achitate în plus ca urmare a majorării preţului orei de manoperă de către unităţile reparatoare, în contextul existenţei unui litigiu asupra diferenţei contestate din valoarea despăgubirii, litigiu soluţionat defavorabil autoarei excepţiei în primă instanţă. 34. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele nr. 312D/2021, nr. 1.072D/2021, nr. 1.263D/2021, nr. 1.370D/2021, nr. 1.477D/2021, nr. 2.026D/2021, nr. 2.117D/2021, nr. 2.118D/2021, nr. 2.210D/2021, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. 35. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele nr. 314D/2021, nr. 315D/2021, nr. 947D/2021, nr. 1.515D/2021, nr. 1.682D/2021, nr. 1.863D/2021-nr. 1.865D/2021, nr. 1.983D/2021 şi nr. 2.140D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi arată, în esenţă, că este criticată opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare, care pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, susţineri care nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea auto reparatoare poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel, nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor auto reparatoare o valoare a orei de manoperă, întrucât s-ar aduce atingere principiilor liberei circulaţii a serviciilor şi garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu -, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. 36. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 867D/2021, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată şi că textul criticat încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie deoarece nu prevede şi un criteriu legal de stabilire a cuantumului orei de manoperă. Astfel, lipsa de previzibilitate a normei legale supuse controlului de constituţionalitate permite stabilirea de către unităţile reparatoare a unui preţ pe ora de manoperă peste preţurile de referinţă din piaţă. 37. Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă apreciază, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cât timp este criticată opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare, care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă. Or, aceste aspecte nu se circumscriu unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice şi nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiilor liberei circulaţii a serviciilor şi garantării proprietăţii. Prin contractul de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu -, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. 38. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi arată, în esenţă, că este criticată opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare, care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, aspecte ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. În acest fel, nu se aduce atingere nici drepturilor asigurătorului, care nu are o răspundere directă, ci una derivată, grefată pe contractul de asigurare. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiilor liberei circulaţii a serviciilor şi garantării proprietăţii. De altfel, prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu -, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat, astfel că, în mod normal, asigurătorul trebuie să suporte consecinţele producerii riscului asigurat. 39. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele nr. 1.244D/2021, nr. 1.245D/2021 şi nr. 1.246D/2021, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. 40. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă apreciază că textul de lege criticat este constituţional. 41. Tribunalul Ilfov - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi consideră, în esenţă, că textul de lege criticat este clar şi previzibil şi că prevederile criticate nu sunt discriminatorii, acestea aplicându-se tuturor persoanelor aflate în situaţii similare. Împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice, partenerii serviciilor auto fiind liberi, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată, să aleagă un alt cocontractant. Nu se poate impune unităţilor reparatoare auto o altă valoare a orei de manoperă, întrucât astfel s-ar aduce atingere principiilor liberei circulaţii a serviciilor şi garantării proprietăţii. 42. Tribunalul Dolj - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, în esenţă, este criticată opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare, care pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, aspecte ce nu se subsumează unor veritabile critici de neconstituţionalitate din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Prin încheierea contractului de asigurare - contract esenţialmente aleatoriu -, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert, în timp ce obligaţia de plată a primei de asigurare este totdeauna certă în ceea ce îl priveşte pe asigurat. Mai mult, unităţile reparatoare sunt libere să îşi stabilească propriile preţuri, în ceea ce priveşte atât piesele de schimb, cât şi manopera, iar persoana păgubită trebuie să aibă posibilitatea de a-şi alege un service care să corespundă aşteptărilor sale în ceea ce priveşte calitatea serviciilor prestate. 43. Tribunalul Timiş - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi reţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate nu pot fi apreciate ca fiind lipsite de claritate şi previzibilitate întrucât permit stabilirea în mod neechivoc a cuantumului despăgubirii datorate înainte de efectuarea reparaţiei autovehiculului, respectiv prin utilizarea contravalorii orei de manoperă practicate de unitatea reparatoare. Chiar dacă preţurile percepute de unităţile reparatoare nu sunt aceleaşi, uneori constatându-se diferenţe semnificative, această împrejurare nu afectează cerinţele de previzibilitate şi claritate ale legii, societăţile de asigurare având posibilitatea ca, pe baza acestor norme, să îşi modeleze conduita astfel încât să fie respectate drepturile şi interesele persoanelor ale căror autoturisme au fost avariate într-un accident rutier. Instanţa consideră că nici încălcarea art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţia României sau a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu poate fi reţinută întrucât readucerea autovehiculului avariat la starea iniţială presupune introducerea acestuia la o unitate reparatoare, care, în mod firesc, va folosi propria valoare a orei de manoperă, neexistând nicio raţiune pentru care unitatea să fie obligată să accepte tarife mai mici sau plafonate. În condiţiile în care societatea de asigurare trebuie să reparare integral prejudiciul produs, plata acestor sume nu poate fi apreciată ca o încălcare a dreptului de proprietate al asigurătorului. 44. Judecătoria Baia Mare - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, potrivit dispoziţiilor legale care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, la stabilirea preţului reparaţiei, unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. Instanţa consideră că utilizarea unei alte valori decât cea proprie stabilită de unitatea reparatoare auto, respectiv una impusă de asigurător sau de legiuitor, ar contraveni dispoziţiilor art. 135 alin. (1) teza ultimă din Constituţia României, care prevede că economia României este bazată pe concurenţă. În situaţia în care într-un anumit caz s-ar solicita o valoare superioară valorii orei de manoperă afişate sau, prin abuz de drept, s-ar solicita o valoare superioară preţului de piaţă al manoperei, instanţa consideră că există remedii prevăzute de lege prin care s-ar putea sancţiona încălcarea legii fără a ajunge la concluzia neconstituţionalităţii dispoziţiei legale criticate. 45. Judecătoria Craiova - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, în esenţă, textul legal nu contravine niciuneia dintre normele legale invocate în susţinerea acesteia. 46. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că textul de lege criticat este constituţional, fiind clar, precis şi predictibil. Criticile de neconstituţionalitate nu au legătură cu interpretarea textului de lege, ci cu mecanismul de stabilire a valorii orei de manoperă de către unitatea service, aspect care priveşte mecanismul de cerere-ofertă într-o economie de piaţă unde preţurile se stabilesc pe baza concursului dintre ofertele existente, precum şi a cererii. Cât priveşte art. 44 alin. (2) din Constituţie, instanţa reţine că pârâta nu deţine un bun, în sensul noţiunii constituţionale şi convenţionale, în cauză fiind vorba despre un litigiu având ca obiect răspunderea civilă delictuală, astfel că textul constituţional nu este aplicabil în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 47. Judecătoria Sebeş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, în esenţă, că dispoziţiile criticate nu pot fi apreciate ca fiind lipsite de claritate şi previzibilitate întrucât permit stabilirea în mod neechivoc a cuantumului despăgubirii datorate înainte de efectuarea reparaţiei autovehiculului, respectiv prin utilizarea contravalorii orei de manoperă practicate de unitatea reparatoare. Chiar dacă preţurile folosite de unităţile reparatoare nu sunt aceleaşi, uneori constatându-se diferenţe semnificative, această împrejurare nu afectează cerinţele de previzibilitate şi claritate ale legii, societăţile de asigurare având posibilitatea ca, pe baza acestor norme, să îşi modeleze conduita astfel încât să fie respectate drepturile şi interesele persoanelor ale căror autoturisme au fost avariate într-un accident rutier. Nici încălcarea art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie nu poate fi reţinută, întrucât readucerea autovehiculului avariat la starea iniţială presupune introducerea acestuia la o unitate reparatoare, care, în mod firesc, va folosi propria valoare a orei de manoperă, neexistând nicio raţiune pentru care unitatea să fie obligată să accepte tarife mai mici sau plafonate. În condiţiile în care societăţile de asigurare trebuie să repare integral prejudiciul produs, plata acestor sume nu poate fi apreciată ca o încălcare a dreptului de proprietate al asigurătorului. 48. Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât textul de lege criticat încalcă cerinţele de previzibilitate şi claritate a legii stipulate de art. 1 alin. (5) din Constituţia României. Se invocă jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi se arată, în esenţă, că este permisă stabilirea în mod arbitrar şi abuziv de către unităţile reparatoare a unui preţ pe ora de manoperă cu mult peste preţurile de referinţă din piaţa specifică. Norma de drept este lipsită de predictibilitate, în sensul în care lasă preţul la totala dispoziţie a unităţii reparatoare, care poate stabili practic orice valoare a reparaţiei, fără a se ţine cont de obligaţia legală de raportare la anumite criterii, cum ar fi, spre exemplu, preţurile de referinţă din piaţă sau preţurile recomandate de producător. În acest mod, este neîndoielnic că au fost create premisele comportamentului abuziv al unităţilor reparatoare, care au înţeles să utilizeze preţuri pe ora de manopera cu mult peste ce se practică pe piaţa de profil. Mai mult decât atât, preţul pe ora de manoperă nu este negociat cu cealaltă parte contractantă, persoana asigurată. Persoana care cunoaşte că sumele de bani urmează să fie achitate de societatea de asigurare, nu are niciun interes să negocieze, să facă cea mai mică opoziţie la preţul solicitat de către unitatea reparatoare. O dublă şi gravă deficienţă a textului incriminat, sub aspectul impreciziei şi impredictibilităţii lui, constă şi în lăsarea la totala dispoziţie a unităţii reparatoare a posibilităţii de a opta pentru una „sau“ pentru alta dintre modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei. Aşadar, textul este neconstituţional întrucât nu prevede şi un criteriu legal de stabilire a cuantumului orei de manoperă. 49. Cu privire la neconstituţionalitatea prin raportare la dispoziţiile art. 44 din Constituţie, instanţa consideră că este întemeiată şi că „bunurile“ societăţii de asigurare sunt reprezentate de sumele de bani achitate în plus ca urmare a majorării în mod arbitrar a preţului orei de manoperă de către unităţile reparatoare. Deşi asigurătorul are calitatea de terţ faţă de contractul dintre unitatea reparatoare şi persoana prejudiciată, neavând niciun control asupra modului de stabilire a preţului pieselor şi al orei de manoperă, asigurătorul este obligat prin lege să achite aceste costuri fără nicio posibilitate de obiecţie sau opoziţie la momentul avizării daunei. 50. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, în esenţă, că trebuie avut în vedere specificul activităţii întemeiate pe încheierea contractului de asigurare, contract esenţialmente aleatoriu, prin care asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus totodată la riscul unei pierderi, împrejurări ce depind de un eveniment viitor şi incert. Societatea de asigurare nu suferă, aşadar, o pierdere patrimonială, ci îşi execută obligaţiile asumate în limita de despăgubire stabilită prin contract. Instanţa consideră că textul de lege criticat nu contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât criticile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă o contestare a opţiunii legiuitorului de a conferi unităţilor reparatoare posibilitatea de utiliza în calcularea valorii reparaţiei propria valoare a orei de manoperă afişată, o expresie a libertăţii economice. 51. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 52. Guvernul, în dosarele nr. 659D/2021, nr. 816D/2021, nr. 859D/2021, nr. 862D/2021, nr. 891D/2021 şi nr. 1.831D/2021, consideră, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât criticile aduse textului legal sunt grefate asupra opţiunii legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare, care pot utiliza propria valoare a operei de manoperă, critici care nu se subsumează unor veritabile aspecte de neconstituţionalitate, din perspectiva caracterului clar şi previzibil al legii. Totodată, nu este lezată nici garanţia fundamentală de la art. 44 din Constituţie, întrucât prevederile criticate vor produce efecte fie în patrimoniul asigurătorilor, fie în cel al unităţilor reparatoare, astfel încât, în măsura în care una dintre cele două categorii de entităţi s-ar considera dezavantajată, acest fapt nu ar putea să justifice argumentul că dispoziţiile ar fi neconstituţionale. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, se menţionează că problema de drept supusă în prezenta excepţie de neconstituţionalitate are la bază analiza efectelor contractului de asigurare RCA, după momentul producerii riscului asigurat. Astfel, fundamentul răspunderii civile a asigurătorului RCA îl constituie contractul de asigurare, pe care asigurătorul l-a încheiat cu persoana vinovată de producerea riscului asigurat, acesta fiind încheiat în efectuarea activităţii economice pe care o desfăşoară, respectiv în realizarea obiectului de activitate pentru care s-a constituit societatea de asigurare. Ca atare, antrenarea răspunderii juridice a asigurătorului de răspundere civilă este realizată prin prisma obiectului său de activitate, concretizat prin încheierea poliţei de asigurare, care va forma obiectul examinărilor pentru evaluarea cuantumului pretenţiilor materiale ce se datorează, de la caz la caz. Textul art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 cuprinde o normă de trimitere care, din perspectiva dispoziţiilor de tehnică legislativă, întregeşte conţinutul normativ al dispoziţiei de bază, având în vedere chiar criteriile legale de stabilire a prejudiciilor materiale elaborate în cadrul legislaţiei terţiare. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 44 din Constituţie, se arată că, având în vedere tocmai legătura intrinsecă între poliţa de asigurare şi contractul ce poate rezulta prin exercitarea clauzei standard, sunt create premisele juridice ca şi asigurătorii RCA să fie ţinuţi de obligaţiile din contractele încheiate de asiguraţi şi unităţile reparatoare, care astfel nu vor produce efecte doar între părţile contractante, prin excepţie de la principiul relativităţii efectelor actului juridic civil. Totodată, neafectarea garanţiei fundamentale prevăzute la art. 44 din Constituţie rezultă şi din faptul că, pentru unitatea reparatoare, contractul încheiat cu persoana asigurată reprezintă un act încheiat în contextul exploatării unei întreprinderi, adică a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri ori în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ, conform prevederilor incidente din Codul civil. Ca atare, întrucât preţul orei de manoperă reprezintă un element al raportului juridic izvorât dintr-un act încheiat în contextul exploatării unei întreprinderi de către un profesionist, se apreciază că practica neunitară ce rezultă din fluctuaţia acestor tarife, de la un operator economic la altul, se circumscrie principiului libertăţii contractuale. 53. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 54. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 55. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017, potrivit cărora „Valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată“. 56. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), potrivit cărora în România dreptatea reprezintă o valoare supremă şi este garantată, art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 45 - Libertatea economică şi art. 57 - Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 1 privind dreptul la respectarea bunurilor din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 57. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici similare, iar prin Decizia nr. 583 din 23 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 6 februarie 2023, instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 58. Cu acel prilej, referitor la critica de neconstituţionalitate formulată din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la calitatea normei juridice, Curtea a observat că se critică opţiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acţiune unităţilor reparatoare, care îşi pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, aspecte ce nu se subsumează însă unor veritabile critici de neconstituţionalitate. Împrejurarea că unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată corespunde principiului libertăţii economice şi al liberei circulaţii a serviciilor, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi să aleagă un alt cocontractant, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporţionată. În acest sens sunt, de altfel, prevederile art. 19 alin. (5) lit. k) şi alin. (12) dinNorma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 1 august 2017, precum şi cele ale art. 6 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 132/2017, care conferă persoanei prejudiciate dreptul ca, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, fără nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unităţii reparatoare auto, care ar putea să-i influenţeze opţiunea. 59. De asemenea, referitor la critica privind posibilitatea unităţii reparatoare da a opta pentru una sau alta dintre modalităţile de stabilire a valorii reparaţiei, Curtea a apreciat că textul de lege criticat este redactat într-o manieră clară, lipsită de orice echivoc, de natură să satisfacă criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate pe care normele juridice trebuie să le îndeplinească, evidenţiind explicit cele două modalităţi de cuantificare a despăgubirilor datorate de asigurător, şi anume prin folosirea sistemelor de evaluare specializate (precum Audatex, Autovista, DAT, GT Motive) şi prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. În acest context, Curtea a arătat că, potrivit art. 2 lit. h) dinNorma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, sistemele de evaluare specializate reprezintă o aplicaţie informatică ce se bazează pe un ansamblu de date, metode şi algoritmi de calcul care este utilizat ca suport în stabilirea costurilor de reparaţie a vehiculelor şi bunurilor avariate, precum şi/sau la stabilirea valorii de piaţă a acestora la data evenimentului. 60. Curtea a menţionat că art. 23 alin. (1) dinNorma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 prevede că, la stabilirea ofertei de despăgubire după identificarea vehiculelor şi evidenţierea complexităţii structurii de echipare, a dotărilor de serie şi opţionale, se iau în considerare o serie de factori, şi anume: a) pentru evaluarea costurilor de readucere a vehiculului la starea anterioară producerii evenimentului: piese şi materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparaţie în România şi în statele membre; manopera aferentă reparaţiei şi cea aferentă operaţiilor necesare din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului; b) pentru evaluarea valorii de vânzare de piaţă: factori specifici de corecţie; existenţa unor avarii preexistente; istoricul de exploatare a vehiculului, precum utilizarea în regim de şcoală de şoferi, taxi, închiriere şi altele. 61. Aşadar, cuantificarea despăgubirilor se face pe baza preţurilor de referinţă pe piaţă, în stabilirea acestora folosindu-se sisteme de evaluare specializate, acestea reprezentând un punct de pornire, de evaluare estimativă a daunelor, luându-se în calcul piese şi materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparaţie, la care se adaugă manopera aferentă reparaţiei şi operaţiunilor necesare, din punct de vedere tehnic şi tehnologic, conform tehnologiei producătorului. De asemenea, potrivit art. 24 alin. (6) şi (9) din norma precitată, dacă pentru anumite părţi componente sau piese ale vehiculului lipsesc preţurile de piaţă practicate pe piaţa din România, valoarea acestora se stabileşte pe baza preţurilor de piaţă din alte state membre, dovedite prin orice mijloc de probă. La evaluarea vehiculului se au în vedere starea tehnică, de întreţinere şi eventualele modificări ale structurii de echipare a acestuia survenite între data comercializării şi data producerii evenimentului, certificate de către specialistul în constatarea daunelor. 62. Astfel, Curtea a reţinut că, tocmai pentru a preîntâmpina situaţii în care evaluarea estimativă poate fi diferită în funcţie de utilizatorul sistemului de evaluare specializat, legiuitorul a instituit obligaţia asigurătorului de a formula oferta de despăgubire luând în calcul toate elementele necesare aducerii autovehiculului la starea anterioară evenimentului rutier şi posibilitatea persoanei prejudiciate de a alege în mod liber o unitate reparatoare auto în vederea efectuării reparaţiei, urmând ca în cazul în care există diferenţe de costuri, indiferent de modalitatea de stabilire a valorii reparaţiei, acestea să fie reglate după depunerea documentelor de reparaţie din care să rezulte costurile certe. Or, procedând într-o atare manieră, Curtea a apreciat că nu se aduce atingere drepturilor asigurătorului RCA, răspunderea de care este ţinut acesta fiind una limitată de contractul de asigurare şi de lege. 63. Prin urmare, din perspectiva conţinutului său normativ, reglementarea de lege criticată este clară, sub aspectul caracterului neechivoc al obiectului reglementării, precisă, sub aspectul soluţiei legislative alese şi al limbajului folosit, şi previzibilă, sub aspectul scopului şi al consecinţelor pe care le antrenează. În consecinţă, Curtea nu a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 64. Pentru considerentele mai sus arătate, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie coroborate cu cele ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dedusă, în opinia autoarelor excepţiei, din împrejurarea că sunt favorizate unităţile reparatoare, care, invocând principiile pieţei libere, stabilesc preţuri arbitrare în detrimentul societăţilor de asigurare, al căror patrimoniu este mai puţin ocrotit de legiuitor. 65. În acest context, Curtea a reţinut că prin încheierea contractului de asigurare, care este esenţialmente aleatoriu, asigurătorul dobândeşte şansa unui câştig, fiind expus, totodată, şi la riscul unei pierderi, iar existenţa şi întinderea acestuia depind de hazard, adică de un eveniment viitor şi incert. Riscul, adică şansa de câştig sau posibilitatea de pierdere, este un atribut esenţial al economiei de piaţă liberă, funcţională, atribut care justifică libera concurenţă. Totodată, nimic nu împiedică antrenarea răspunderii civile delictuale a asiguratului, persoana vinovată, în temeiul principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, pentru diferenţa de despăgubire nesuportată de asigurător. Eventualele disfuncţionalităţi apărute în practică referitoare la modalitatea în care unităţile reparatoare auto înţeleg să aplice art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, cu ocazia desfăşurării activităţilor specifice acestora, nu pot fi însă convertite în vicii de neconstituţionalitate de natură să antreneze controlul de constituţionalitate exercitat de către instanţa de contencios constituţional. 66. Curtea a observat, de altfel, că prin Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, legiuitorul a avut drept scop o mai bună funcţionare a pieţei şi asigurarea unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor, stabilind posibilitatea sesizării Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în vederea dispunerii de măsuri pentru stoparea şi combaterea practicilor comerciale incorecte [a se vedea art. 10 alin. (1) şi (2) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 363/2007]. 67. Referitor la critica privind pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a observat că aceasta este dedusă din împrejurarea că prin reglementarea criticată se creează o discriminare între cele două părţi ale raportului juridic, întrucât unitatea reparatoare îşi poate folosi propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia. Or, din această perspectivă, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi deci instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat. 68. Or, din analiza cadrului legislativ în vigoare din domeniul asigurărilor obligatorii RCA, respectiv a Legii nr. 132/2017 şi a Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, Curtea a observat că asigurătorul RCA nu are aceleaşi obligaţii precum cele care incumbă în sarcina unităţilor reparatoare auto, astfel încât, din perspectiva activităţilor desfăşurate, nu se poate reţine existenţa unei situaţii similare, care să antreneze incidenţa art. 16 din Constituţie. Asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă, fără a se depăşi limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 132/2017, şi în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA. Totodată, astfel cum rezultă din art. 19 alin. (12) şi (13) dinNorma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, soluţiile tehnice finale de remediere a avariilor se stabilesc de către unitatea reparatoare, în acord cu documentaţia tehnică din manualul de reparaţie al producătorului auto, şi sunt acceptate de către persoana prejudiciată. Părţile pot agrea constatarea avariilor şi întocmirea procesului-verbal de constatare prin transmiterea de informaţii şi documente prin mijloace electronice de comunicare. 69. Referitor la susţinerile potrivit cărora unitatea reparatoare poate să îşi folosească propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia, Curtea a subliniat că, aşa cum prevede art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. Întrucât legislaţia nu stabileşte dacă un mod de evaluare primează în defavoarea celuilalt, în cazul în care părţile nu pot conveni în mod amiabil asupra modului de calcul al sumei cuvenite drept despăgubire, litigiul poate fi soluţionat fie prin mecanisme alternative de soluţionare [de exemplu, Entitatea de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Nonbancar (SAL-Fin)], fie pe baza hotărârii definitive a instanţei, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 132/2017. În cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin soluţionarea alternativă a litigiilor sau prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în baza acordului rezultat în urma soluţionării alternative a litigiului sau în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă [art. 23 alin. (6) din Legea nr. 132/2017]. 70. Curtea a mai reţinut că în situaţia constatării unor eventuale neregularităţi/abuzuri din partea unităţilor reparatoare auto (cu privire la stabilirea valorii proprii a orei de manoperă), acestea pot fi sancţionate prin mecanisme instituite la nivel legal, preponderent de natură jurisdicţională, dar şi prin sesizarea instituţiilor cu atribuţii în acest domeniu (spre exemplu, Consiliul Concurenţei sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor), care pot interveni pentru remedierea neregularităţilor/abuzurilor constatate. 71. Cu privire la critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 57, Curtea a constatat că acestea nu sunt incidente în cauză. 72. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 73. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 10.813/299/2020, nr. 21.502/299/2020, nr. 75/299/2020, nr. 10.394/299/2019, nr. 10.468/299/2020, nr. 11.101/299/2020, nr. 11.113/299/2020, nr. 14.180/299/2020, nr. 17.855/299/2020, nr. 21.485/299/2020, nr. 20.985/299/2020, nr. 10.080/299/2020, nr. 11.833/299/2020, nr. 11.843/299/2020, nr. 11.831/299/2020, nr. 33.102/299/2020, nr. 33.797/299/2020, nr. 11.798/299/2020, nr. 37.069/299/2020, nr. 20.987/299/2020, nr. 21.500/299/2020, nr. 19.861/299/2020, nr. 19.891/299/2020, nr. 19.172/299/2020, nr. 1.534/299/2021, nr. 41.414/299/2020, nr. 11.908/299/2020, nr. 21.487/299/2020, nr. 679/299/2021, nr. 1.542/299/2021, nr. 24.544/299/2020, nr. 9.568/299/2020, nr. 27.661/299/2020, nr. 5.177/299/2021, nr. 5.963/299/2021, nr. 681/299/2021, nr. 21.294/299/2020, nr. 687/299/2021, nr. 1.538/299/2021, nr. 20.983/299/2020, nr. 11.149/299/2020, nr. 9.510/299/2021, nr. 21.145/299/2020 şi nr. 36.452/299/2020 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 11.531/299/2019, nr. 27.438/299/2018, nr. 31.869/299/2018, nr. 8.681/299/2019, nr. 8.684/299/2019, nr. 2.020/299/2019, nr. 13.266/299/2019, nr. 30.194/299/2019, nr. 12.052/299/2019, nr. 28.020/299/2019, nr. 22.824/299/2019, nr. 30.198/299/2019, nr. 30.961/299/2019, nr. 30.193/299/2019, nr. 11.528/299/2019, nr. 12.601/299/2019, nr. 29.039/299/2018, nr. 35.160/299/2018 şi nr. 2.835/299/2019 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în dosarele nr. 30.794/325/2019, nr. 25.814/325/2020, nr. 29.240/325/2020, nr. 807/325/2020, nr. 18.869/325/2020, nr. 25.054/325/2020, nr. 25.826/325/2020, nr. 12.596/325/2020, nr. 27.592/325/2020, nr. 379/325/2021, nr. 33.061/325/2020, nr. 31.699/325/2020, nr. 29.041/325/2020, nr. 27.466/325/2020, nr. 29.243/325/2020, nr. 4.144/325/2021, nr. 6.295/325/2021, nr. 27.587/325/2020, nr. 3.213/325/2021 şi nr. 6.732/325/2020 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, în dosarele nr. 19.626/325/2020, nr. 26.208/325/2020, nr. 27.463/325/2020, nr. 25.821/325/2020, nr. 25.057/325/2020, nr. 29.039/325/2020, nr. 25.042/325/2020, nr. 25.335/325/2020, nr. 35.382/325/2019, nr. 29.042/325/2020, nr. 34.627/325/2020, nr. 25.059/325/2020, nr. 2.172/325/2021, nr. 31.701/325/2020, nr. 3.194/325/2021, nr. 4.408/325/2021 şi nr. 5.193/325/2021 ale Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, în dosarele nr. 2.727/299/2020, nr. 7.634/299/2020, nr. 10.800/299/2020, nr. 11.817/299/2020, nr. 22.358/299/2020, nr. 26.925/299/2020, nr. 30.136/299/2020, nr. 19.889/299/2020, nr. 34.675/299/2020, nr. 30.387/299/2020, nr. 8.961/94/2020, nr. 33.129/299/2020, nr. 21.146/299/2020, nr. 33.345/299/2020, nr. 20.986/299/2020, nr. 12.725/299/2020, nr. 10.066/299/2020, nr. 31.945/299/2020, nr. 19.898/299/2020, nr. 19.610/299/2020, nr. 21.295/299/2020, nr. 38.308/299/2019, nr. 36.331/299/2020, nr. 1.539/299/2021, nr. 15.632/299/2020, nr. 30.389/299/2020, nr. 30.385/299/2020, nr. 34.697/299/2020, nr. 4.906/299/2021, nr. 8.872/299/2021, nr. 33.848/299/2020, nr. 11.823/299/2020, nr. 19.607/299/2020, nr. 20.977/299/2020, nr. 1.543/299/2021, nr. 18.999/299/2019, nr. 686/299/2021, nr. 1.510/299/2021, nr. 1.514/299/2021 şi nr. 5.013/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 35.158/299/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în dosarele nr. 7.532/325/2020, nr. 23.395/325/2019, nr. 11.592/325/2019, nr. 13.337/325/2019, nr. 19.858/325/2019, nr. 22.558/325/2019, nr. 23.004/325/2019, nr. 23.662/325/2019, nr. 19.167/325/2020, nr. 8.919/325/2020, nr. 7.530/325/2020, nr. 26.007/325/2020, nr. 11.188/325/2020, nr. 21.029/325/2020, nr. 26.006/325/2020 şi nr. 10.232/325/2020 ale Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 12.688/215/2020 al Judecătoriei Craiova - Secţia I civilă, în dosarele nr. 21.430/303/2020, nr. 17.257/303/2020 şi nr. 17.717/303/2020 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, în dosarele nr. 2.866/298/2020, nr. 2.868/298/2020, nr. 2.875/298/2020, nr. 2.879/298/2020 şi nr. 2.873/298/2020 ale Judecătoriei Sebeş, în Dosarul nr. 1.838/298/2020 al Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă şi în Dosarul nr. 1.005/301/2020 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, precum şi de Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A. din Voluntari, Ilfov, în Dosarul nr. 23.041/94/2019 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, în Dosarul nr. 24.532/215/2019 al Tribunalului Dolj - Secţia a II-a civilă şi în Dosarul nr. 2.824/182/2020 al Judecătoriei Baia Mare - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă, Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, Tribunalului Timiş - Secţia a II-a civilă, Judecătoriei Craiova - Secţia I civilă, Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sebeş, Tribunalului Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, Tribunalului Dolj - Secţia a II-a civilă şi Judecătoriei Baia Mare - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Titirişcă -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
