Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 lit. a) şi ale art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Ion Criveanu în Dosarul nr. 6.738/2/2016 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.952D/2017. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 17 septembrie 2019, cu participarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, a reprezentantului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, domnul avocat Constantin Voicescu, precum şi a reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 8 octombrie 2019, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Decizia nr. 8.645 din 13 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.738/2/2016, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 lit. a) şi ale art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Ion Criveanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de suspendare a unui act administrativ, respectiv a unei decizii a Uniunii Naţionale a Barourilor din România. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate instituie o inechitate între diferitele subiecte de drept, întrucât ele menţionează că este nedemn numai avocatul care a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, în timp ce acela condamnat la pedeapsa amenzii ori într-un alt mod nu este nedemn. De asemenea, se arată că uneori infracţiunile săvârşite din culpă pot avea urmări mult mai grave decât infracţiunile săvârşite cu intenţie, iar pedeapsa închisorii este prevăzută şi pentru unele dintre aceste infracţiuni. Mai mult decât atât, instanţele pot aplica, pentru aceleaşi fapte, pedepse diferite, închisoare sau amendă penală. Lipsa de circumstanţiere a legii cu privire la situaţia avocatului, după cum acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu executare ori cu suspendare, afectează constituţionalitatea acesteia prin imprevizibilitatea şi aplicarea sa inechitabilă. 5. Se arată că în Statutul poliţistului sau al funcţionarilor publici se prevede interdicţia numai în legătură cu condamnarea pentru săvârşirea unor infracţiuni de serviciu în legătură cu exercitarea profesiei (care sunt precizate expres), cu excepţia cazului în care a intervenit reabilitarea. 6. Aşadar, autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit că textul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 nu stabileşte care sunt infracţiunile intenţionate şi modalitatea de executare a pedepselor ce atrag sancţiunea nedemnităţii pentru exercitarea profesiei de avocat. Aceste lacune legislative permit adoptarea unor decizii arbitrare, diferite, de către barourile de avocaţi. 7. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, se arată că acestea înlătură, practic, efectele reabilitării, instituţie din Codul penal la care a făcut referire şi instanţa de contencios constituţional în deciziile sale. 8. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că, practic, avocatul condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală care îl face nedemn de a fi avocat nu poate fi exclus din profesie, ci doar i se poate interzice exercitarea profesiei până când intervine reabilitarea, ceea ce echivalează, în fapt, cu o suspendare a exercitării profesiei pe o perioadă determinată. Aşadar, nu poate fi vorba de încetarea definitivă a exercitării profesiei de avocat. De altfel, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se menţionează că nici în cazul persoanelor condamnate care nu au fost reabilitate nu li se pot aplica interdicţii privind exercitarea unei profesii sau meserii, cu excepţia cazului când doresc să acceadă la funcţii publice sau politice. 9. Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 şi în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995. 10. Se arată că prevederile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 sunt suficient de clare şi de previzibile atunci când indică în mod cumulativ cele două condiţii ce trebuie îndeplinite pentru a atrage sancţiunea nedemnităţii, şi anume săvârşirea unor infracţiuni cu intenţie, iar sub aspectul modalităţii de executare, legiuitorul considerând că aplicarea pedepsei cu închisoarea este suficient de gravă, indiferent de modalitatea de executare, încât să antreneze sancţiunea nedemnităţii. Este real faptul că pentru anumite infracţiuni din culpă se poate aplica pedeapsa închisorii, dar cele două condiţii sunt impuse cumulativ. 11. Cu privire la prevederile art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, se arată că acestea sunt neconstituţionale, venind în contradicţie cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, efectele acestor dispoziţii legale se produc sine die, fără limită în timp, fără a se ţine cont de ştergerea consecinţelor condamnării prin reabilitare, spre deosebire de statutul funcţionarilor publici. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Avocatul Poporului arată că textele legale criticate sunt constituţionale şi că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra lor prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din actul de sesizare, îl constituie prevederile art. 14 lit. a) şi ale art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, care au următorul cuprins: - Art. 14: "Este nedemn de a fi avocat: a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate [de natură să aducă atingere prestigiului profesiei;]" – Art. 27: "Calitatea de avocat încetează: [...] d) dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii." 17. Curtea reţine că prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei“ de avocat din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, este neconstituţională, iar din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a înţeles să nu se raporteze la sintagma declarată neconstituţională. 18. În aceste condiţii, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă soluţia legislativă în vigoare din cuprinsul art. 14 lit. a), precum şi prevederile art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011. 19. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul român, ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind previzibilitatea legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei. Se mai invocă încălcarea art. 47 paragraful 3 privind asistenţa juridică gratuită şi a art. 52 alin. (1) privind restrângerea drepturilor şi libertăţilor din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi a art. 7 privind egalitatea în faţa legii, art. 8 privind dreptul la o satisfacţie echitabilă, art. 23 privind dreptul la muncă şi a art. 29 privind exercitarea drepturilor şi a îndatoririlor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra prevederilor legale criticate. Astfel, prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei“ de avocat din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, este neconstituţională. 21. Curtea a constatat că prin art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată, criticat în speţă, este reglementat unul dintre cazurile de nedemnitate a avocatului, şi anume acela că este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei. Curtea a observat că acest prim caz de nedemnitate presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: condamnarea, în mod definitiv, prin hotărâre judecătorească, la pedeapsa cu închisoarea (legea nu face deosebire între condamnarea la închisoare cu executare sau cu suspendare); infracţiunea pentru care s-a pronunţat condamnarea să fi fost săvârşită cu intenţie; infracţiunea să aducă atingere prestigiului profesiei. 22. Faptul că dispoziţiile legale criticate nu stipulează care sunt acele infracţiuni intenţionate pentru a căror săvârşire şi, implicit, condamnare avocatul este nedemn a mai exercita profesia în cauză conduce la împrejurarea ca un aspect esenţial, care este de natură să influenţeze gravitatea sancţiunilor disciplinare aplicate, să nu fie prevăzut în mod explicit prin lege, ci lăsat la aprecierea subiectivă a structurilor profesionale competente. Or, normele privind cercetarea disciplinară trebuie să respecte anumite cerinţe de stabilitate şi previzibilitate, în caz contrar fiind încălcat art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii, întrucât persoana vizată nu este în măsură să îşi adapteze conduita în mod corespunzător şi nici să aibă reprezentarea corectă a derulării procedurii disciplinare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014). 23. În acest context, în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014), Curtea a reţinut că o trăsătură esenţială a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii, iar una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. 24. Raportat la cele mai sus menţionate, Curtea constată că legiuitorul are atât competenţa de a reglementa condiţiile pentru exercitarea unor profesii, cât şi de a stabili cazurile de încetare a acestora. În exercitarea actului de legiferare însă, aşa cum a reţinut Curtea şi prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, legiuitorului îi revine obligaţia ca, indiferent de domeniul în care îşi exercită această competenţă constituţională, să dea dovadă de o atenţie sporită în respectarea principiului clarităţii şi previzibilităţii legii. 25. De asemenea, prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, precitată, Curtea a constatat că prevederile art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Curtea a reamintit jurisprudenţa sa în materie, de exemplu, Decizia nr. 472 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 28 iulie 2016, sau Decizia nr. 379 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 27 noiembrie 2013, prin care a statuat că, în concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar cei care doresc să practice această profesie sunt datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. De asemenea, Curtea a reţinut că, deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive. Aşa fiind, Curtea a subliniat că instituirea, prin legea care reglementează exercitarea profesiei de avocat, a unor obligaţii pentru cei în cauză, precum şi a unor măsuri sancţionatoare faţă de cei ce încalcă regulile prevăzute de aceasta nu este grevată de niciun viciu de neconstituţionalitate. 26. Curtea a reţinut, totodată, că sancţiunea disciplinară a excluderii din profesia de avocat reflectă principiul demnităţii şi onoarei profesiei de avocat, reprezentând o garanţie a moralităţii şi probităţii profesionale pentru membrii baroului. Din această perspectivă, legislaţia referitoare la organizarea profesiei de avocat este guvernată de anumite principii şi reguli care asigură o bună, normală şi legală desfăşurare a activităţii de avocat, acesta fiind obligat să se abţină de la comiterea unor fapte antisociale care ar arunca asupra sa o lumină negativă. 27. Curtea a reţinut în Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, precitată, paragrafele 16 şi 17, că, prin prevederile legale criticate din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, legiuitorul reglementează, pe de o parte, cazurile de nedemnitate în exercitarea profesiei de avocat, iar, pe de altă parte, stabileşte situaţiile în care încetează calitatea de avocat. 28. În jurisprudenţa sa, de exemplu, Decizia nr. 629 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 12 ianuarie 2017, Curtea a statuat că reglementarea din materia nedemnităţii avocatului este una normală, dând garanţia că persoanele care exercită această onorantă profesie au un profil moral impecabil, fiind de neconceput ca persoane cu condamnări penale (grave) să participe la actul de justiţie. Legiuitorul a înţeles să pună sub incidenţa acestei sancţiuni maxime - excluderea din profesie - doar săvârşirea de infracţiuni intenţionate, excluzând pe cele din culpă, în considerarea faptului că, dacă nu există intenţie din partea avocatului, nu se poate spune că acestuia îi sunt afectate probitatea şi corectitudinea. Potrivit legii, cazurile de nedemnitate sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi se verifică atât cu ocazia primirii în profesie, cu ocazia reînscrierii în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, cât şi pe întreaga durată a exercitării acesteia. 29. Curtea a reţinut astfel că neîndeplinirea condiţiilor referitoare la integritate, probitate şi corectitudine în exercitarea profesiei de avocat poate avea drept consecinţă însăşi pierderea calităţii de avocat. Cu alte cuvinte, stabilirea stării de nedemnitate a avocatului are consecinţe grave asupra carierei profesionale a acestuia. 30. În ceea ce priveşte cauza de faţă, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă neclaritatea legii, prin faptul că textul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 nu stabileşte care sunt infracţiunile intenţionate şi modalitatea de executare a pedepselor ce atrag sancţiunea nedemnităţii pentru exercitarea profesiei de avocat. Legea a devenit însă foarte clară, în urma pronunţării Deciziei nr. 225 din 4 aprilie 2017, precitată: toate infracţiunile săvârşite cu intenţie. Curtea, fiind doar un legiuitor cvasi-negativ, nu poate modifica prevederile legale criticate care reprezintă opţiunea legiuitorului. 31. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai realizează o comparaţie între persoanele condamnate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie sau din culpă, respectiv între categorii profesionale diferite, sugerând că acestora trebuie să li se aplice acelaşi tratament atunci când consecinţele faptelor sunt similare, respectiv menţinerea în profesia de avocat atunci când consecinţele nu sunt grave. În esenţă, se invocă o discriminare între cele două categorii de persoane condamnate, respectiv categorii profesionale, aflate, din punctul de vedere al legiuitorului, în situaţii juridice diferite, o categorie având un regim mai favorabil. De asemenea, se mai arată că se instituie o discriminare între persoanele condamnate cu executare şi cele condamnate cu suspendare ori că nu este normal să nu poată exercita profesia de avocat pentru fapte săvârşite înainte de intrarea în profesia de avocat, fără nicio legătură cu aceasta. 32. În ceea ce priveşte aşa-zisa discriminare pe mai multe planuri, Curtea consideră că legiuitorul poate stabili grade diferite de severitate în ceea ce priveşte condiţiile de exercitare a unei profesii, în funcţie de importanţa interesului social protejat. În aceste condiţii, diversele categorii socioprofesionale se pot găsi în situaţii juridice diferite, fapt care justifică un tratament diferit. 33. Spre exemplu, potrivit art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în cazul condamnării, amânării aplicării pedepsei şi renunţării la aplicarea pedepsei, dispuse printr-o hotărâre definitivă, precum şi al renunţării la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, pentru o infracţiune prin care se aduce atingere prestigiului profesiei. De asemenea, potrivit art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, încetarea raporturilor de serviciu ale poliţistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15, au competenţa de acordare a gradelor profesionale şi are loc atunci când este condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu excepţia cazurilor în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau amenzii penale pentru infracţiuni săvârşite din culpă, pe baza aprobării persoanelor care au acordat gradele profesionale prevăzute la art. 15. În ceea ce priveşte funcţionarii publici, art. 465 alin. (1) lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, prevede că poate ocupa o funcţie publică persoana care nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, a unei infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei. 34. Aşadar, din toate aceste exemple, rezultă că este opţiunea legiuitorului să stabilească acele condiţii pentru exercitarea unei profesii, în funcţie de interesele sociale ocrotite şi de importanţa dată profesiei reglementate. 35. Raportat la aspectele de neconstituţionalitate formulate de autorul acesteia, referitoare la consecinţele extrapenale derivate dintr-o hotărâre judecătorească de condamnare, respectiv la instituţia reabilitării, Curtea reţine că acestea îşi găsesc rezolvarea prin aplicarea art. 4, art. 152 alin. (1) sau art. 165-171 din Codul penal (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 304 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 5 iulie 2017). 36. Astfel, ori de câte ori apreciază oportun, în funcţie de materia normată, legiuitorul poate conferi condamnării penale efecte juridice care excedează sancţiunea penală, reglementând decăderi, interdicţii sau incapacităţi care rezultă din condamnare. Aceste consecinţe extrapenale care derivă din condamnare operează în condiţiile şi termenele stabilite de lege. 37. Referitor la termenele pe durata cărora sunt incidente decăderile, interdicţiile sau incapacităţile, legiuitorul conferă instituţiei reabilitării - cauză legală şi personală de înlăturare a consecinţelor condamnării - efecte constând în încetarea decăderilor şi interdicţiilor, precum şi a incapacităţilor care rezultă din condamnare [art. 169 alin. (1) din Codul penal]. Cu alte cuvinte, consecinţele extrapenale ale condamnării se produc atâta vreme cât nu a intervenit reabilitarea de drept sau judecătorească a persoanei fizice. Reabilitarea judecătorească (facultativă) constituie forma tipică a reabilitării, care se poate obţine, la cerere, prin hotărârea instanţei de judecată (ope iudiciis), în urma verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, având ca efect înlăturarea consecinţelor condamnării. Prin art. 166 alin. (1) din Codul penal se stabilesc condiţii cu privire la gravitatea condamnării şi termenele după care fostul condamnat poate formula cererea de reabilitare. Dispoziţiile art. 167 din Codul penal stabilesc calculul termenului de reabilitare, iar cele ale art. 168, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de reabilitare judecătorească. Potrivit art. 537 din Codul de procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare, instanţa dispune să se facă menţiune despre aceasta pe hotărârea de condamnare, menţiunea având efect tocmai sub aspectul încetării decăderilor, interdicţiilor şi incapacităţilor. 38. Efectele reabilitării se produc pentru viitor. Înlăturarea consecinţelor condamnării vizează nu numai materia dreptului penal (spre exemplu, în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni, nu va fi atrasă starea de recidivă sau persoana va putea să beneficieze, în condiţiile legii, de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei [art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal] ori a amânării aplicării pedepsei [art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal] sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei [art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal], ci şi consecinţele extrapenale care au derivat din condamnare, respectiv decăderile, interdicţiile sau incapacităţile încetând odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare [art. 169 alin. (1) din Codul penal]. 39. Consecinţele extrapenale care derivă din condamnare şi care vizează decăderi, interdicţii sau incapacităţi încetează şi prin aplicarea legii penale de dezincriminare. Art. 4 din Codul penal prevede expres că „legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi“. Deşi norma penală vorbeşte despre consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti, este evident că efectele dezincriminării faptei penale nu pot fi limitate doar la aceste aspecte, ci se aplică şi cu privire la consecinţele extrapenale ale hotărârilor judecătoreşti, care sunt în mod direct şi inseparabil legate de incidenţa legii penale. Or, potrivit art. 4 teza întâi din Codul penal, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, deci, în mod implicit, consecinţele extrapenale încetează prin intrarea în vigoare a legii noi. 40. Aceleaşi consecinţe extrapenale sunt înlăturate şi în cazul amnistiei postcondamnatorii. Amnistia se realizează prin lege şi este o cauză care înlătură răspunderea penală, iar dacă intervine după condamnare, potrivit art. 152 alin. (1) teza a doua din Codul penal, „ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării“. Cu alte cuvinte, efectele amnistiei postcondamnatorii vizează atât sfera penală, înlăturând executarea pedepsei aplicate sau a restului de pedeapsă, în cazul în care executarea a început, cât şi sfera extrapenală, înlăturând toate celelalte consecinţe pe care condamnarea le-a produs. 41. Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea constată că toate consecinţele extrapenale care derivă dintr-o condamnare nu reprezintă altceva decât efecte juridice inerente unei hotărâri judecătoreşti de condamnare penală, pe care legea extrapenală le consacră în domeniul ei specific de incidenţă: înlăturarea acestor consecinţe extrapenale operează în baza dispoziţiilor Codului penal, partea generală. Faptul că legea specială, extrapenală, foloseşte diferite sintagme precum „nu au suferit condamnări penale“, „persoana nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni“ sau „nu are antecedente penale“ nu înseamnă că aceasta poate completa/ modifica/deroga de la dispoziţiile Codului penal, sub aspectul condiţiilor şi termenelor în care sunt înlăturate consecinţele unei condamnări penale. Consecinţele juridice ale legii de dezincriminare sau de amnistie sau cele ale unei hotărâri judecătoreşti de reabilitare, pronunţate în condiţiile legii, rămân guvernate de Codul penal, lege care reglementează condiţiile în care pot fi înlăturate consecinţele juridice penale şi extrapenale ale unei hotărâri judecătoreşti de condamnare. 42. Neaplicând dispoziţiile Codului penal anterior referite, condiţia analizată nu ar cunoaşte, în mod obiectiv, niciun remediu de înlăturare prin intermediul unei ficţiuni juridice obiectivizate într-o instituţie de drept penal material, pentru care, din această perspectivă, devine o stare de fapt intangibilă/iremediabilă. Ea ar reprezenta, astfel, o veritabilă civiliter mortuus în privinţa persoanei faţă de care a fost pronunţată o hotărâre judecătorească de condamnare, pentru că va avea efecte absolute şi perpetue în privinţa acesteia, aspect care, la rândul său, ar încălca marja de apreciere de care dispune legiuitorul în temeiul art. 16 alin. (3) din Constituţie. Această marjă de apreciere rezultă din trimiterea operată, prin textul art. 16 alin. (3) din Constituţie, la posibilitatea legiuitorului de a reglementa accesul la funcţiile şi demnităţile publice „în condiţiile legii“. Astfel de condiţionări trebuie să urmărească un scop legitim şi ele însele trebuie să fie adecvate, necesare şi să menţină un just echilibru între interesele concurente [cele generale ale societăţii şi cele individuale], aşadar, să nu aducă atingere substanţei dreptului. În schimb, prin aplicarea art. 4, art. 152 alin. (1) şi art. 165-171 din Codul penal, se constată că măsura criticată are un scop legitim, respectiv cerinţa de moralitate, integritate, probitate şi cinste de care trebuie să dea dovadă orice persoană care aspiră la profesia de avocat; de asemenea, ea este adecvată în sensul că scopul legitim anterior menţionat poate fi atins în mod abstract prin condiţia impusă de legiuitor, necesară într-o societate democratică, în sensul că acceptanţa socială a persoanei care doreşte să acceadă la profesia de avocat este cu atât mai mare cu cât aceasta a dat dovezi de îndreptare într-un interval temporal extins apreciat ca fiind suficient de către legiuitor, iar prin aplicarea normelor penale de drept substanţial referitoare la consecinţele extrapenale ale condamnării, o asemenea condiţie este proporţională cu scopul legitim urmărit, fiind o garanţie, pe de o parte, a îndreptării persoanei, iar, pe de altă parte, a reintegrării sociale a acesteia. Ruperea acestui echilibru între cele două interese deopotrivă protejate ar constitui o decădere a persoanei vizate din dreptul antereferit, ce va opera ad aeternum, iar aceasta, ca o consecinţă a condamnării penale, ar suporta o sancţiune civilă care este în vădită contradicţie cu universalitatea drepturilor garantată de art. 15 alin. (1) din Constituţie, fiind lipsită de unul dintre drepturile şi libertăţile fundamentale care sunt garantate în cadrul unui stat de drept, şi anume accesul la o funcţie/demnitate publică, ceea ce contravine, astfel, art. 1 alin. (3) din Constituţie. 43. În aceste condiţii, Curtea apreciază că nu sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul român, ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind previzibilitatea legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei şi nici prevederile convenţionale invocate. În ceea ce priveşte prevederile art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză, având în vedere că nu s-a pus problema restrângerii exerciţiului unor drepturi ori al unor libertăţi. 44. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Criveanu în Dosarul nr. 6.738/2/2016 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că soluţia legislativă în vigoare din cuprinsul art. 14 lit. a) şi prevederile art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 septembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
