Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Remus Dorin Ungureanu în Dosarul nr. 4.883/99/2018/a1.1 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală. Cauza formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.202D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 20 iulie 2018 pronunţată în Dosarul nr. 4.883/99/2018/a1.1, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Remus Dorin Ungureanu într-o cauză având ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive dispuse în privinţa inculpaţilor. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că termenul de 5 zile reglementat prin textul criticat nu poate fi decât unul imperativ şi că interpretarea acestui termen ca fiind de recomandare încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate în prezenta cauză. Prin urmare, se susţine că încălcarea termenului respectiv implică decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a propune măsurile prevăzute la art. 330 din Codul de procedură penală şi nulitatea actului făcut peste termen, potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din acelaşi cod. Este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015 şi se susţine că, pentru identitate de raţiune, prevederile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală trebuie declarate ca fiind constituţionale numai în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive“ atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Se arată că raţiunea acestui termen este aceea de a pune pe poziţii de egalitate acuzarea şi apărarea, pentru ca, în acest interval de timp, să poată fi judecate atât cererea de prelungire a arestării preventive, cât şi eventuala contestaţie a procurorului. Se mai susţine că, pentru aceste motive, nerespectarea termenului prevăzut de dispoziţiile legale criticate creează o situaţie de inechitate procesuală. 6. Tribunalul Iaşi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, deşi dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd un termen regresiv, de 5 zile, asemănător cu cel reglementat la art. 235 alin. (1) din acelaşi cod, articol în privinţa căruia Curtea a pronunţat Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, problemele ridicate sunt sensibil diferite, nerespectarea acestui termen nefiind de natură să atragă nulitatea absolută a actelor emise peste termen şi decăderea procurorului din dreptul de a trimite în judecată inculpatul. Se susţine că nerespectarea termenului anterior menţionat poate determina cel mult decăderea procurorului din dreptul de a formula propunerile prevăzute la art. 330 din Codul de procedură penală. Se arată că, admiţând această soluţie juridică, în termenul prevăzut la art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară are obligaţia verificării din oficiu a legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului. Se mai susţine că nu poate fi ignorat faptul că raţiunile pentru care legiuitorul a prevăzut termenul reglementat la art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt similare cu cele care au stat la baza reglementării termenului prevăzut la art. 235 alin. (1) din acelaşi cod şi că ele au în vedere garantarea dreptului la apărare al inculpatului şi stabilirea unui cadru procesual în acord cu dispoziţiile art. 124 din Constituţie. 7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor criticate se invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, precum şi prevederile art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra aceluiaşi text de lege, în raport cu critici similare. În acest sens sunt Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, Decizia nr. 251 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016, Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, Decizia nr. 702 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 19 aprilie 2017, Decizia nr. 729 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 23 februarie 2017, Decizia nr. 53 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 11 mai 2017, Decizia nr. 155 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 22 mai 2017, şi Decizia nr. 144 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 6 iunie 2018, prin care Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate astfel formulată. 13. Prin jurisprudenţa invocată, spre exemplu, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, Curtea, făcând trimitere la Decizia nr. 145 din 17 martie 2016 şi la Decizia nr. 251 din 5 mai 2016, a constatat că termenul prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are aceeaşi natură juridică cu cel prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situaţia avută în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, când instanţa de contencios constituţional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime şi de durată - aparţinând inclusiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a dat textului valenţe neconstituţionale -, în cauzele deduse judecăţii nu se putea vorbi de o atare interpretare a dispoziţiilor de lege criticate, interpretare care să fie, în acelaşi timp, ulterioară publicării deciziei mai sus menţionate. Prin urmare, Curtea a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pune în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, ce trebuie să aparţină instanţelor judecătoreşti, trebuie respinsă, ca inadmisibilă (paragraful 17 din Decizia nr. 276 din 10 mai 2016). 14. Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt clare, precise şi previzibile, îndeplinind condiţiile referitoare la calitatea legii, şi că nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul acestora, prin sintagma „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia“, este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, aşa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exerciţiul dreptului de a proceda la prelungirea măsurii preventive în cauză şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen (paragraful 18 din Decizia nr. 276 din 10 mai 2016). 15. De asemenea, Curtea a constatat că, dacă în privinţa normei de referinţă, şi anume Constituţia, Curtea este unica autoritate jurisdicţională care are competenţa de a o interpreta, în privinţa normelor supuse controlului de constituţionalitate, interpretarea este realizată de instanţele judecătoreşti, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie (paragraful 19 din Decizia nr. 276 din 10 mai 2016). Aşadar, pentru determinarea conţinutului normativ al normei supuse controlului de constituţionalitate, Curtea a reţinut că trebuie să ţină seama de modul în care aceasta este interpretată în practica judiciară. S-a arătat, în acest sens, că interpretarea legilor este operaţiunea raţională, indispensabilă în procesul aplicării şi respectării acestora, având ca scop clarificarea înţelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar, în procesul de soluţionare a cauzelor cu care au fost învestite, această operaţiune este realizată de instanţele judecătoreşti, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative. Interpretarea astfel realizată indică instanţei constituţionale înţelesul normei juridice supuse controlului de constituţionalitate, obiectivizându-i şi circumscriindu-i conţinutul normativ. În vederea atingerii acestei finalităţi, interpretarea dată normelor juridice trebuie să fie una general acceptată, aceasta putându-se realiza fie prin pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri prealabile sau în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, fie printr-o practică judiciară constantă (a se vedea paragrafele 29 şi 30 din Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016). Or, în cauza dedusă judecăţii, Curtea a constatat că în privinţa modului de interpretare a normei juridice supuse controlului de constituţionalitate nu au fost pronunţate nici hotărâri prealabile, nici hotărâri în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, care să contravină dispoziţiilor Legii fundamentale, iar, cu privire la practica judiciară existentă, a constatat că aceasta nu se caracterizează printr-o cvasiunanimitate care să plaseze interpretarea textului criticat în afara cadrului şi a limitelor Constituţiei. În acest context, Curtea a reţinut că faptul că, în practică, unele instanţe judecătoreşti interpretează, în mod izolat, termenul prevăzut la art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală ca fiind unul de recomandare, şi nu unul imperativ şi pe această bază factuală se solicită Curţii Constituţionale pronunţarea unei decizii similare Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, nu relevă decât o chestiune de greşită interpretare şi aplicare a legii, care poate fi remediată prin recurgerea la controlul judiciar. S-a arătat că întotdeauna controlul de constituţionalitate vizează conţinutul normativ al normei juridice, astfel cum acesta este stabilit printr-o interpretare generală şi continuă la nivelul instanţelor judecătoreşti, neputând fi efectuat asupra conţinutului normei juridice rezultat din interpretările eronate şi izolate ale unor instanţe judecătoreşti. Prin urmare, controlul de constituţionalitate poate viza norma astfel cum aceasta este interpretată, în mod continuu, printr-o practică judiciară constantă, prin hotărâri prealabile şi prin hotărâri pronunţate în recursuri în interesul legii, atunci când acestea contravin dispoziţiilor Legii fundamentale, însă competenţa Curţii Constituţionale este, de asemenea, angajată atunci când există o practică judiciară divergentă şi continuă, fără a fi izolată, în care una dintre interpretările date normei în cauză este contrară exigenţelor Constituţiei. Cu alte cuvinte, criteriul fundamental pentru determinarea competenţei Curţii Constituţionale de a exercita controlul de constituţionalitate asupra unei interpretări a normei juridice este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistenţa sa în timp, în cadrul practicii judiciare, aşadar existenţa unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanţelor. De aceea, Curtea a constatat că este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existenţa unei practici unitare/neunitare de interpretare şi aplicare a legii de natură a încălca exigenţele Constituţiei, iar interpretările izolate, vădit eronate, nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate, ci al controlului judecătoresc (paragraful 20 din Decizia nr. 276 din 10 mai 2016). 16. Prin urmare, Curtea a reţinut că nu are competenţa de a elimina, pe calea controlului de constituţionalitate, din conţinutul normativ al textului, o anumită interpretare izolată şi vădit eronată a acestuia, legislaţia în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. S-a statuat că acceptarea unui punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenţei instanţelor judecătoreşti, iar Curtea şi-ar aroga competenţe specifice acestora, transformându-se din instanţă constituţională în una de control judiciar (paragraful 21 din Decizia nr. 276 din 10 mai 2016). 17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere ca inadmisibilă pronunţată de Curte prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Remus Dorin Ungureanu în Dosarul nr. 4.883/99/2018/a1.1 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 septembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
