Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, obiecţie formulată de Preşedintele României. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.896 din 5 iunie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 678A/2020. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că legea criticată încalcă art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, întrucât nu are un caracter normativ, ci unul pur enunţiativ/declarativ, priveşte un caz individual, lipsit de efecte juridice, iar obiectul său de reglementare nu este determinat în mod clar. Având caracter pur declarativ, astfel cum se deduce atât din titlu, cât şi din dispoziţiile art. 1, legea criticată nu poate constitui în mod efectiv drepturi şi obligaţii, fiind de natură să determine ambiguităţi cu privire la efectele pe care le-ar putea produce. Legea criticată nu reglementează un anumit domeniu de relaţii sociale, ci doar prestabileşte, fără echivoc şi într-un singur caz, declararea zilei de 4 iunie ca zi a Tratatului de la Trianon. Aşadar, deşi legea, ca act normativ, trebuie să fie un act cu aplicabilitate generală şi să vizeze un interes general al societăţii, legea supusă controlului de constituţionalitate este circumstanţiată doar declarării zilei de 4 iunie ca zi a Tratatului de la Trianon şi nu rezultă cu claritate care este interesul social general vizat. O asemenea sferă de reglementare este de esenţa unei simple declaraţii a Parlamentului, a unui anunţ, fără caracter normativ. 4. În continuare, se subliniază faptul că declararea unor asemenea zile nu se încadrează în ipoteza reglementării de ordin primar, deci printr-o lege, drept urmare Parlamentul, acţionând ultra vires, a intrat în aria de competenţă a autorităţii executive. Parlamentul nu poate legifera „în scopul marcării Zilei Tratatului de la Trianon“ şi să prevadă desfăşurarea unor manifestări organizate la nivel naţional şi local, „consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon“. Prin urmare, instrumentul juridic prin intermediul căruia este realizat acest act de declarare a zilei de 4 iunie ca Ziua Tratatului de la Trianon este unul eronat, întrucât această declaraţie per se nu poate fi impusă şi/sau realizată printr-o lege, ca act juridic al Parlamentului, ci se poate realiza doar printr-un act de nivel secundar, executiv/administrativ ori poate îmbrăca, eventual, forma unei declaraţii cu caracter politic. În susţinerea acestor critici este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la fizionomia juridică a legii, prin care s-a reţinut că aceasta, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Prin definiţie, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă a reglementării este determinat concret, dată fiind raţiunea intuitu personae a reglementării, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc (Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014 sau Decizia nr. 249 din 19 aprilie 2018). 5. Referitor la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi ale art. 16 alin. (1), se susţine, în esenţă, că legea criticată este echivocă şi nu prezintă claritate în privinţa conţinutului reglementării. Astfel, din titlul şi conţinutul legii supuse controlului de constituţionalitate nu se poate determina cu precizie care sunt relaţiile sociale reglementate, obiectul acesteia nefiind unul determinat, fixat în mod clar şi neechivoc. Legea criticată nu impune, prin normele sale, reguli sau principii generale clare, care să orienteze întreaga reglementare, aceasta fiind lacunară şi cu privire la destinatarii săi şi la conduita acestora, aceştia neputând fi precizaţi sau identificaţi prin intermediul dispoziţiilor referitoare la organizarea manifestărilor pentru marcarea Zilei Tratatului de la Trianon. Sub acest aspect, legea criticată contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie în componentele sale referitoare la stabilitatea raporturilor juridice şi la calitate prin raportare la art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 52 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În susţinerea acestei critici de neconstituţionalitate sunt invocate considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1 din 10 ianuarie 2014, nr. 1 din 14 ianuarie 2015 şi nr. 61 din 7 februarie 2017, referitoare la importanţa stabilirii obiectului unei reglementări. 6. Din analiza motivelor care au stat la baza elaborării propunerii legislative, respectiv reglementarea măsurilor adecvate pentru marcarea corespunzătoare la nivel naţional şi local a zilei de 4 iunie ca Ziua Tratatului de la Trianon, document politic şi juridic de o importanţă deosebită pentru naţiunea română, precum şi a dispoziţiilor art. 2 din legea criticată, rezultă că scopul reglementării este acela de a scoate în evidenţă importanţa respectivului tratat prin organizarea unor manifestări cultural-educative şi ştiinţifice. Având în vedere acestea, se apreciază că scopul reglementării, imprecis determinat, riscă să rămână neatins, întrucât organizarea respectivelor manifestări poate fi de natură să dea naştere unor evenimente contrare celor urmărite de legiuitor. 7. În continuare, se arată că, deşi se intenţionează stabilirea cadrului normativ în care autorităţile şi instituţiile publice pot acţiona, art. 2 din legea criticată instituie doar o posibilitate, lăsând la alegerea acestora acordarea sprijinului material şi logistic pentru organizarea şi desfăşurarea manifestărilor respective. Prin urmare, aceste dispoziţii legale au doar caracter de recomandare, fiind lipsite de efecte în aplicare. De asemenea, se apreciază că dispoziţiile legale sunt lipsite şi de previzibilitate, deoarece nu rezultă care este criteriul obiectiv de alocare a sumelor pentru respectivele manifestări publice, ceea ce este de natură a da naştere unui subiectivism al autorităţilor şi instituţiilor publice care ar putea aplica discreţionar aceste norme. Prin urmare, în lipsa instituirii unor norme care să prevadă obligaţii clare şi certe pentru finanţarea acestor manifestări publice, consideră că legea dedusă controlului de constituţionalitate este lipsită de claritate şi previzibilitate, ceea ce poate determina incoerenţă şi instabilitate în viitoarea sa aplicare. 8. Tot sub aspectul exigenţelor de calitate a legii se arată că art. 3 din legea criticată, care instituie obligaţia Guvernului şi a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale de a lua măsurile necesare pentru ca în ziua de 4 iunie, Ziua Tratatului de la Trianon, să fie arborat drapelul României, nu se încadrează în niciuna din ipotezele normei prevăzute expres şi limitativ la art. 3 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, cu completările ulterioare. De aceea, se apreciază că norma instituită la art. 3 alin. (1) din legea supusă controlului de constituţionalitate nu este corelată cu dispoziţiile acelor norme la care face trimitere, respectiv cu cele prevăzute la art. 3 din Legea nr. 75/1994, aspect ce nesocoteşte cerinţele de claritate şi previzibilitate ale legii, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa constituţională cu privire la cerinţele de calitate a legii. În susţinerea acestor critici este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la exigenţele de calitate ale legii, respectiv Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, Decizia nr. 681 din 27 iunie 2012 sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013. 9. Sub aspectul discriminării, se arată că lăsarea finanţării manifestărilor prevăzute prin legea criticată la latitudinea autorităţilor şi instituţiilor publice poate da naştere unor comportamente discriminatorii acestora. Aceste prevederi pot fi de natură să stabilească un privilegiu pentru anumite autorităţi de la nivel local, în funcţie de apartenenţa politică a acestora, creându-le posibilitatea de a aborda şi manifesta un comportament diferenţiat, subiectiv, în distribuirea respectivelor fonduri. 10. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. t) prin raportare la art. 31 alin. (5) din Constituţie, se arată, în esenţă, că, întrucât organizarea serviciilor publice de radio şi de televiziune este rezervată, prin Constituţie, domeniului legii organice, modificările legislative asupra acesteia pot fi operate numai printr-o normă de aceeaşi natură. Astfel, reglementarea cuprinsă în art. 3 alin. (2) al legii criticate reprezintă o modificare implicită a dispoziţiilor Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, lege cu caracter organic, şi, prin urmare, această intervenţie legislativă ar fi trebuit să se realizeze, de asemenea, tot printr-o lege cu caracter organic. În acest sens, se menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 52 din 1 februarie 2018. 11. Se mai susţine că prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, prevederile Legii nr. 41/1994 referitoare la obiectul de activitate al celor două servicii publice sunt modificate implicit, stabilind în sarcina acestora şi includerea în programele lor a emisiunilor ori a altor aspecte de la manifestările dedicate Zilei Tratatului de la Trianon. În concluzie, legea, prin modul în care a fost adoptată, încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la domeniile rezervate legilor organice stabilite de art. 73 alin. (3) lit. t) coroborat cu art. 31 alin. (5), cu consecinţa neconstituţionalităţii legii în ansamblul său. 12. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere. 13. Preşedintele Senatului apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată şi, în consecinţă, solicită respingerea acesteia. Arată, în esenţă, că nu există un impediment de tehnică legislativă ca titlul unui act normativ să fie enunţiativ sau declarativ, iar în structura legii criticate, doar art. 1 are caracter declarativ („Se declară ziua de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon“), dar textul acesta este pe deplin justificat şi concordă cu titlul legii. Enunţul declarativ este de esenţa legii, iar lipsa acestui caracter al normei juridice cuprinse în art. 1 ar fi generat neclaritatea legii. De asemenea, susţinerea potrivit căreia obiectul reglementării nu este determinat în mod clar, iar aceasta are un caracter pur enunţiativ este contrazisă de art. 2 şi 3 ale legii, care alături de art. 1 au caracter normativ determinat şi clar. Referitor la interesul social general vizat al legii criticate, menţionează că acesta rezultă din chiar art. 2, respectiv organizarea la nivel naţional şi local de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon. Referitor la jurisprudenţa Curţii Constituţionale invocată în susţinerea acestor critici, arată că aceasta nu are relevanţă în cauză, întrucât deciziile invocate se referă la obiecţii de neconstituţionalitate aduse în mod justificat altor acte normative. 14. În continuare arată că Parlamentul, prin adoptarea legii criticate, nu şi-a arogat o competenţă de reglementare care ar reveni autorităţii executive, exigenţele respectării principiului separaţiei celor trei puteri ale statului nu interzic Parlamentului să stabilească pe seama şi în sarcina Guvernului şi a altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale anumite îndatoriri care, de altfel, se înscriu în sfera de competenţă a autorităţilor publice menţionate. Art. 3 din legea criticată stabileşte în sarcina Guvernului şi a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale sarcina de a lua măsurile necesare prevăzute în textul legal vizat. Prin urmare nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4), ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 147 alin. (4). 15. Referitor la criticile autorului obiecţiei de neconstituţionalitate raportate la art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora legea ar fi echivocă, neclară în privinţa conţinutului reglementării, pentru că nu se poate determina cu precizie care sunt relaţiile sociale reglementate, pentru că obiectul legii nu este determinat şi pentru că legea nu ar impune reguli sau principii generale clare, se apreciază că aceste susţineri reprezintă, în realitate, critici de oportunitate, şi nu de constituţionalitate. Oportunitatea criticilor rezultă şi din afirmaţia că organizarea manifestărilor cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon, prevăzute în art. 2 alin. (1) al legii, „poate fi de natură să dea naştere unor evenimente contrare celor urmărite de legiuitor“, întrucât acestea nu sunt susţinute de un studiu de impact sau anchete sociologice ori alte documentări de specialitate sau informări. 16. Se apreciază că este lipsită de temei şi critica potrivit căreia obligaţia instituită de lege în sarcina Guvernului şi a altor autorităţi ale administraţiei publice, de a lua măsuri pentru arborarea în ziua de 4 iunie a drapelului României, nu ar avea suport legal. Legea criticată se referă în art. 2 alin. (1) la organizarea unor manifestări cultural-educative şi ştiinţifice, ipoteza arborării temporare a drapelului naţional în cadrul unor festivităţi şi, după caz, a unor ceremonii oficiale are acoperire legală în art. 3 lit. b) din Legea nr. 75/1994, care prevede că drapelul României se arborează temporar „cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional în locurile unde acestea se desfăşoară“. Aşadar, nici dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie nu sunt încălcate. 17. Nici critica formulată prin raportare la dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. t) coroborate cu art. 31 alin. (5) din Constituţie, cu consecinţa neconstituţionalităţii legii în ansamblul său, nu are un suport real, deoarece dispoziţiile art. 3 alin. (2) din legea criticată se încadrează pe deplin în conţinutul art. 3 şi 4 din Legea nr. 41/1994 şi nu au nicio repercusiune asupra obiectului de activitate al celor două servicii publice, respectiv Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune. 18. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate formulată este întemeiată. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportare la art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie se arată, în esenţă, că legea criticată în cauză nu respectă exigenţele constituţionale privitoare la caracterul general şi impersonal al legii, întrucât domeniul de incidenţă este stabilit în mod concret şi singular, motiv pentru care legea criticată capătă caracter individual. Aceasta are un caracter declarativ, nu reglementează drepturi şi obligaţii în sarcina unor subiecte de drept, precum şi de recomandare, legiuitorul utilizând formule precum „autorităţile pot sprijini“. Parlamentul nu poate legifera în mod abuziv şi discreţionar, încălcând misiunea şi finalitatea constituţională a unui act normativ. 19. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportare la art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, se susţine că art. 2 din legea criticată creează incertitudine juridică de natură să afecteze principiul securităţii raporturilor juridice. Astfel, prin alin. (1) al art. 2 din lege se instituie obligaţia organizării unor manifestări ştiinţifice, iar la alin. (2) şi (3) se instituie doar posibilitatea sprijinirii din punct de vedere material, logistic şi financiar a acestor manifestări. 20. De asemenea, este încălcat şi principiul egalităţii în drepturi ca o consecinţă a faptului că actul normativ criticat nu respectă exigenţele constituţionale privitoare la caracterul general şi impersonal al legii. 21. În ceea ce priveşte criticile formulate prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. t) şi art. 31 alin. (5) din Constituţie, se arată că o lege ordinară nu poate modifica o lege organică. Astfel, art. 3 alin. (2) din legea criticată reglementează cu privire la obiectul de activitate al serviciilor publice de radio şi televiziune, instituind obligaţia includerii în programele acestora de emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate zile de 4 iunie. În acest mod se influenţează politica editorială a acestor servicii şi se afectează autonomia funcţională a acestora. 22. La dosarul cauzei, domnul Titus Corlăţean, vicepreşedinte al Senatului, a depus, în calitate de amicus curiae, un memoriu cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate formulată. 23. La termenul de judecată fixat pentru data de 8 iulie 2020, Curtea, având în vedere cererea de amânare a dezbaterilor asupra cauzei, a amânat dezbaterea pentru data de 15 iulie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 25. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, care are următorul cuprins: "ART. 1 Se declară ziua de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon. ART. 2 (1) În scopul marcării Zilei Tratatului de la Trianon se organizează, la nivel naţional şi local, manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon. (2) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material şi logistic, din bugetele proprii, organizarea şi desfăşurarea manifestărilor prevăzute la alin. (1). (3) Instituţiile publice, din fonduri proprii, precum şi organizaţiile neguvernamentale şi reprezentanţii societăţii civile pot sprijini manifestările organizate de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale. ART. 3 (1) Guvernul şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi să fie arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, cu completările ulterioare. (2) Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, vor include în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei zile." 26. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 1 alin. (5) în componentele sale referitoare la calitatea legii şi la stabilitatea raporturilor juridice, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, ale art. 73 alin. (3) lit. t) privind reglementarea prin lege organică a celorlalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice, ale art. 31 alin. (5) privind serviciile publice de radio şi de televiziune şi ale art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale. 27. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Curtea observă că legea criticată a fost adoptată, cu amendamente, de Senat la data de 21 octombrie 2019 şi de Camera Deputaţilor, la data de 13 mai 2020, fiind depusă, în aceeaşi dată, la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii, şi a fost transmisă Preşedintelui României, spre promulgare, la data de 19 mai 2020. La data de 5 iunie 2020, Curtea Constituţională a fost sesizată cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate. Aşadar, Curtea reţine că obiecţia de neconstituţionalitate formulată este admisibilă, fiind respectate atât dispoziţiile constituţionale ale art. 146 lit. a) teza întâi, sub aspectul titularului şi al obiectului sesizării, cât şi cele ale art. 77 alin. (1) teza a doua, sub aspectul termenului în care poate fi sesizată Curtea. Astfel, obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României cu privire la o lege adoptată de Parlament, dar nepromulgată, în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 77 alin. (1) din Constituţie (a se vedea şi Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70, ipoteza a doua). 28. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine că legea criticată nu are un caracter normativ, ci unul pur enunţiativ, declarativ, priveşte un caz individual, lipsit de efecte juridice, iar obiectul său de reglementare nu este determinat în mod clar. 29. În raport cu aceste critici, Curtea observă că în seria tratatelor încheiate în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris (1918-1920) a fost semnat, la Trianon, la data de 4 iunie 1920, Tratatul dintre Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria, care a consfinţit la nivel juridic internaţional încheierea păcii la finalul Primului Război Mondial. Tratatul de la Trianon a reglementat un ansamblu de probleme şi raporturi cu caracter economic, juridic, financiar, comercial, militar, naţional şi teritorial, marcând, astfel, încheierea unei păci temeinice, drepte şi durabile (astfel cum se stipulează şi în preambulul tratatului), iar prin semnarea acestuia înaltele părţi contractante au urmărit dezvoltarea cooperării între naţiuni şi garantarea păcii şi siguranţei acestora (Partea I - Pactul Societăţii Naţiunilor). Sub aspect teritorial, tratatul reflectă realităţi istorice, precum apariţia unor noi state naţionale şi desăvârşirea unităţii naţionale a altor ţări. În ceea ce priveşte România, semnarea Tratatului de la Trianon reprezintă un moment important în istoria sa, care a marcat recunoaşterea internaţională a noilor sale frontiere şi desăvârşirea statului naţional român. 30. Legea criticată în prezenta cauză are ca obiect de reglementare declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon şi prevede organizarea, la nivel naţional şi local, de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon. În acest sens, autorităţile centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale şi reprezentanţii societăţii civile pot contribui la organizarea acţiunilor prin acordarea de sprijin material şi logistic. De asemenea, se prevede arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României. Totodată, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune includ în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători. 31. Analizând conţinutul normativ al legii supuse controlului de constituţionalitate, Curtea observă că acesta este caracterizat prin norme general obligatorii şi impersonale şi nu se referă la fapte şi persoane individuale, adoptarea sa reprezentând expresia voinţei legiuitorului primar de a reglementa într-un anumit domeniu al realităţii sociale, cu scopul de a evidenţia valorile naţionale şi identitatea poporului român. Configuraţia normativă raportată la scopul urmărit de legiuitor încadrează actul criticat într-o anumită tipologie a legilor adoptate de Parlament, respectiv a acelora care consfinţesc sărbătorirea oficială a anumitor zile cu relevanţă istorică, culturală sau socială. Aşadar, legea criticată nu are un caracter individual, ci cuprinde reguli de aplicabilitate generală şi repetată, care concură la atingerea interesului social general vizat, respectiv organizarea de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon. Totodată, pentru atingerea scopului urmărit, legea criticată instituie o serie de obligaţii în sarcina mai multor subiecte de drept, precum arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional, informarea opiniei publice şi reglementează posibilitatea acordării sprijinului logistic pentru organizarea manifestărilor ocazionate de acest moment. Astfel, prin adoptarea legii criticate, legiuitorul a urmărit celebrarea oficială, pe întreg teritoriul României, în data de 4 iunie, de către toţi cetăţenii săi, a unui eveniment din patrimoniul istoric naţional, ceea ce se înscrie în obligaţia pozitivă a statului de a cultiva respectul faţă de istoria poporului. 32. Evocarea istoriei şi a valorilor naţionale reprezintă elemente ale identităţii unui popor, opţiunea legiuitorului primar, Parlamentul, de a adopta o lege cu privire la declararea oficială a unei zile de celebrare a unui eveniment istoric important pentru România fiind circumscrisă marjei sale exclusive de apreciere. O lege cu un atare obiect de reglementare reprezintă o chestiune de oportunitate faţă de care Parlamentul, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare, are deplină competenţă. 33. În continuare, Curtea reţine faptul că în materia regimului juridic al instituirii zilelor oficiale Parlamentul a intervenit în numeroase rânduri şi a stabilit, prin lege, zile care să marcheze însemnătatea unui anumit eveniment pentru identitatea naţională, lingvistică, a minorităţilor naţionale şi etnice sau pentru sublinierea rolului diverselor categorii socio-profesionale în cadrul societăţii româneşti, pentru evidenţierea importanţei unor regiuni geografice, pentru marcarea unor subiecte şi probleme care reprezintă un interes special ori pentru comemorarea victimelor unor evenimente istorice. Aşadar, legile adoptate în această materie reflectă angajamentul statului român faţă de promovarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, a valorilor democratice, a statului de drept, inclusiv prin raportare la tradiţiile istorice ale poporului român, cum este cazul de faţă, opţiunea legiuitorului fiind circumscrisă dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 cu privire la principiile generale ale statului român. 34. Curtea reţine că actele de reglementare secundară, ca regulă, sunt emise fie pentru aplicarea legilor, fie pentru detalierea lor. Or, atribuirea unei zile pentru celebrarea oficială a însemnătăţii Tratatului de la Trianon nu poate îmbrăca forma unui act de reglementare secundară, în lipsa unui cadru legislativ care să atribuie o asemenea competenţă puterii executive. Totodată, Parlamentul este cel îndreptăţit să aleagă actele juridice prin intermediul cărora exprimă voinţa generală a naţiunii, în cazul de faţă, în vederea atingerii interesului urmărit, considerând oportună adoptarea unei legi, şi nu a unei declaraţii, ţinând seama de faptul că aceasta din urmă este un act exclusiv politic (a se vedea Decizia nr. 683 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 12 iulie 2012) şi conţine afirmaţii de principiu sau luări de poziţie şi de atitudine, lipsite de efecte juridice, cu relevanţă politică şi care se bucură de o anumită autoritate şi influenţă în rândul colectivităţilor. 35. Prin urmare, Curtea reţine că legea criticată dă expresie funcţiei legislative a Parlamentului, astfel încât sunt neîntemeiate criticile potrivit cărora aceasta a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) şi ale art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie. 36. De asemenea, Curtea nu poate reţine nici încălcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, având în vedere că jurisprudenţa sa referitoare la caracterul individual al actului normativ, în sensul că Parlamentul nu poate legifera cu caracter individual, nu îşi găseşte aplicabilitatea în prezenta cauză. Cu prilejul pronunţării acelor decizii Curtea a făcut distincţia între caracterul normativ şi individual al legii, din perspectiva individualizării, în concret, a destinatarului acesteia căruia i-ar fi prescris un regim juridic special. Or, în cauza de faţă, legea nu îşi pierde caracterul normativ, ci, din contră, legiuitorul a reglementat cadrul juridic general pentru evocarea unui eveniment istoric important al ţării de către toţi cetăţenii săi. 37. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea nu poate reţine lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi (3) din legea criticată, întrucât acestea reprezintă temeiul legal care permite destinatarilor normei să angajeze cheltuieli ocazionate de organizarea manifestărilor consacrate celebrării Zilei Tratatului de la Trianon, lăsând, în egală măsură, la aprecierea acestora oportunitatea şi necesitatea asigurării fondurilor necesare, în funcţie de amploarea activităţilor ce vor avea loc. Aşadar, norma legală vizată de critica de neconstituţionalitate se caracterizează printr-o anumită supleţe, fiind suficient de clară şi precisă pentru a putea fi aplicată fără a da naştere unor comportamente discriminatorii ale autorităţilor publice, în distribuirea respectivelor fonduri. 38. Referitor la obligaţia arborării drapelului României în ziua de 4 iunie, prevăzută de art. 3 alin. (1) din legea criticată, Curtea reţine că aceasta, coroborat cu prevederile art. 2 alin. (1) din legea criticată, se încadrează în ipoteza art. 3 lit. b) din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 26 august 1994, potrivit cărora „Drapelul României se arborează temporar [...] b) cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, în locurile unde acestea se desfăşoară“. Mai mult, pe perioada sărbătoririi unor evenimente deosebite sau pe durata desfăşurării unor ceremonii, cum ar fi festivităţi şi ceremonii oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, este obligatorie arborarea drapelului în locurile unde acestea se desfăşoară. Neîndeplinirea acestor obligaţii de către autorităţile şi instituţiile publice constituie contravenţie şi se sancţionează potrivit normelor legale în vigoare [în acest sens a se vedea art. 4 alin. (1) lit. b) şi g) coroborat cu art. 24 alin. (1) lit. b) şi f) din Normele privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.157/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 decembrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare]. 39. Referitor la criticile privind nerespectarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. t) prin raportare la cele ale art. 31 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că art. 3 alin. (2) din legea criticată nu cuprinde o dispoziţie aparţinând domeniului de reglementare a legii organice, întrucât nu vizează modul de organizare a serviciilor publice de radiodifuziune şi de televiziune şi nici controlul parlamentar exercitat asupra activităţii lor şi nici nu stabileşte o nouă atribuţie a acestor servicii publice, aspecte care, potrivit art. 31 alin. (5) teza a doua din Constituţie, sunt rezervate domeniului de reglementare a legii organice. Totodată, Curtea constată că difuzarea informaţiilor despre manifestările prilejuite de Ziua Tratatului de la Trianon reprezintă o aplicare a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, potrivit cărora serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune sunt obligate să prezinte, în mod obiectiv, imparţial, realităţile vieţii social-politice şi economice interne şi internaţionale, să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice, să promoveze, cu competenţă şi exigenţă, valorile limbii române, ale creaţiei autentice culturale, ştiinţifice, naţionale şi universale, ale minorităţilor naţionale, precum şi valorile democratice, civice, morale şi sportive, să militeze pentru unitatea naţională şi independenţa ţării, pentru cultivarea demnităţii umane, a adevărului şi justiţiei. Aşadar, având în vedere faptul că serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune au obligaţia legală şi constituţională de a informa corect opinia publică şi de a reflecta în programele sale toate evenimentele majore de interes naţional, nu poate fi reţinută critica formulată cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. t) prin raportare la cele ale art. 31 alin. (5) din Constituţie. 40. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon este constituţională în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 iulie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu soluţia pronunţată de Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, formulăm prezenta opinie separată, considerând că obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon se impunea a fi admisă deoarece încalcă art. 1 alin. (3) şi (5), precum şi art. 73 alin. (3) lit. t) raportat la art. 31 alin. (5) din Constituţie cu privire la statul de drept şi principiul legalităţii în componenta sa referitoare la calitatea legii. 1.1. Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon a fost iniţiată de 2 senatori şi a fost adoptată de Parlament la data de 13.05.2020. La data de 11.06.2020 Preşedintele României a sesizat Curtea Constituţională cu obiecţia de neconstituţionalitate a legii, argumentând că aceasta este neconstituţională în integralitate deoarece ea nu este un autentic act normativ, respectiv nu prezintă caracteristicile unei legi ca act juridic al Parlamentului, şi, deşi a fost adoptată cu procedura specifică legilor ordinare, intervine în domeniul legii organice, fiind astfel încălcate prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 şi art. 147 alin. (4), respectiv art. 73 alin. (3) prin raportare la art. 31 alin. (5) din Constituţie. 1.2. Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon cuprinde 3 articole. Primul „declară ziua de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon“. Al doilea permite autorităţilor publice centrale şi locale, precum şi instituţiilor publice şi organizaţiilor neguvernamentale să sprijine, din bugetele ori fondurile proprii, organizarea de „manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon“. Al treilea impune Guvernului şi autorităţilor publice centrale şi locale să arboreze drapelul României şi obligă Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune să includă „în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei zile“. 2.1. Primul articol al actului juridic impropriu adoptat de Parlamentul României sub forma unei legi ordinare nu este o normă juridică. Acest prim articol nu are o ipoteză care să indice situaţia sau contextul în care norma urmează a fi aplicată, nu include o dispoziţie prin care să fie stabilită o conduită de urmat pentru subiecte de drept identificate ori identificabile şi nu conţine vreo sancţiune pentru eventuala nerespectare a inexistentei dispoziţii, ci proclamă o doleanţă. Acest prim articol impune zilei de 4 iunie să se considere Ziua Tratatului de la Trianon. Pretinsa normă juridică rămâne însă una imperfectă atâta vreme cât nu este precizată şi sancţiunea ce ar urma să fie aplicată destinatarului său în cazul în care nu ar respecta dispoziţia normei juridice. Caracterul imperfect al normelor juridice nu atrage ipso facto neconstituţionalitatea lor. Însă exprimarea impersonală cuprinsă în art. 1 din lege face ininteligibilă norma juridică, determinând neconstituţionalitatea sa prin raportare la standardul clarităţii şi previzibilităţii legii, dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitor la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Astfel, nu se poate şti cu certitudine dacă ziua de 4 iunie este destinatarul normei juridice, care este ipoteza de lucru în care norma ar urma să fie aplicată, care este conduita de urmat pe care norma o impune şi, nu în ultimul rând, care este sensul exact al noţiunii de „declarare“ a „zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon“. În atari condiţii, având în vedere şi jurisprudenţa de dată recentă a Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 384 din 18 iunie 2020) prin care aceasta a invalidat acte normative cu rang de lege prin raportare la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie pentru lipsa clarităţii şi previzibilităţii lor, considerăm că art. 1 din Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon este neconstituţional deoarece este lipsit de claritate şi previzibilitate întrucât legiuitorul nu defineşte limpede şi predictibil conceptul de „declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon“, ceea ce face ca subiectul de drept vizat de dispoziţiile contestate - ce rămâne a fi identificat - să nu poată înţelege în avans ce anume se aşteaptă de la el şi să nu poată prevedea consecinţele faptelor sale, consecinţe care nici măcar nu sunt menţionate în lege. 2.2. Al doilea articol al legii este marcat de contradicţii interne. Astfel, acest articol cuprinde 3 alineate, dintre care ultimele două sunt norme permisive şi se adresează mai multor subiecte de drept (autorităţi şi instituţii publice, precum şi organizaţii neguvernamentale) cărora le este permis să utilizeze bugetele sau fondurile proprii pentru a organiza „manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon“. Însă primul alineat al art. 2 din Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon cuprinde o normă imperativă, prin care se instituie - în sarcina unui subiect de drept care rămâne a fi identificat - obligaţia de a fi organizate, „la nivel naţional şi local, manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon“. Apare astfel o contradicţie internă între alin. (1) şi alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol de lege, care nu poate fi clarificată: - nici prin interpretarea literală - nu se ştie cine trebuie să organizeze, dar se ştie cine poată să plătească; – nici prin interpretarea sistematică - subiectele de drept vizate de alineatele (2) şi (3) ale art. 2 din lege ar putea fi obligate să organizeze, dar nu trebuie neapărat să şi plătească?; – nici prin interpretarea teleologică - dat fiind că scopul legiuitorului a fost acela de a declara ziua de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, care ar fi subiectul de drept ce ar putea fi considerat titular al obligaţiei prevăzute de alin. (1) al art. 2 din lege?; – nici chiar prin interpretarea contextuală - dacă legiuitorul nu le-ar fi permis expressis verbis, oare subiectele de drept vizate de alineatele (2) şi (3) ar fi putut oricum să utilizeze bugetele ori fondurile proprii pentru a organiza „manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon“ aşa cum le obligă alin. (1) al art. 2 din lege? Dat fiind multiplele interpretări posibile, rezultate din lipsa de claritate şi previzibilitate a acestor norme, considerăm că şi art. 2 din lege este neconstituţional prin raportare la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 2.3. Al treilea articol al Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon este clar: el obligă autorităţile publice centrale şi locale să arboreze drapelul României în ziua de 4 iunie şi obligă Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune să includă „în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei zile“. Deşi şi această normă juridică este - de asemenea - imperfectă, căci nu precizează sancţiunea ce ar urma să fie aplicată în cazul nerespectării dispoziţiei, ea are destinatari limpede şi corect identificaţi, o ipoteză riguros circumstanţiată şi o dispoziţie clară. Caracterul său de normă juridică imperfectă nu îi atrage însă neconstituţionalitatea. Problema art. 3 din lege constă în domeniul de reglementare pe care îl vizează corelat cu procedura legislativă folosită la adoptarea legii, căci el se referă la relaţii sociale pentru care art. 73 alin. (3) din Constituţie impune utilizarea procedurii legislative specifice legilor organice, iar Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon a fost adoptată ca lege ordinară. Astfel, art. 31 alin. (5) din Constituţie precizează expressis verbis că serviciile publice de radio şi televiziune sunt autonome şi se organizează prin lege organică, iar art. 73 alin. (3) din Constituţie arată că domeniul legii organice include toate domeniile pentru care Constituţia impune adoptarea lor. Prin urmare, şi art. 3 din lege este neconstituţional, prin raportare la art. 73 alin. (3) coroborat cu art. 31 alin. (5) din Constituţie. 3.1. Dincolo de această analiză (tehnică) juridică, în cadrul dezbaterilor parlamentare prilejuite de adoptarea acestei legi au fost aduse argumente în favoarea reglementării prin lege a unei declaraţii precum cea din primul articol sus-menţionat şi au fost aduse argumente împotriva unei astfel de reglementări, arătându-se că pentru exprimarea unor poziţii Parlamentul are la dispoziţie instrumentul juridic al declaraţiilor politice. De altfel, actul juridic ce formează obiect al controlului de constituţionalitate în prezenta cauză are conţinutul unei declaraţii politice îmbrăcat în haina unei legi. În sine, acest aspect este suficient pentru a se constata încălcarea flagrantă de către Parlament a principiilor statului de drept şi legalităţii, consacrate de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 3.2. Însă, în măsura în care dezbaterile parlamentare pot ajuta la mai buna înţelegere a finalităţii urmărite de legiuitor, trebuie reţinută aici afirmaţia extrem de pertinentă, concisă şi plină de semnificaţii constituţionale asumată în cadrul dezbaterilor din camera decizională de un deputat: „o majoritate fără remuşcări nu îşi demonstrează puterea în mod ostentativ“. Dincolo de orice subtile analize juridice ar putea fi făcute pe marginea celor exprimate în ceea ce impropriu va intra în fondul activ al sistemului normativ din România sub denumirea de Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, o astfel de abordare juridică a unui fapt istoric de către Parlamentul României pune în discuţie, încă o dată, caracterul ontologic al toleranţei în orice democraţie şi al democraţiei pentru orice stat de drept. Din punct de vedere constituţional valori esenţiale pentru orice comunitate socială constituită într-un stat de drept şi democratic precum toleranţa, pluralismul, libertatea şi egalitatea tuturor fiinţelor umane, autolimitarea puterilor publice prin norme juridice pentru garantarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor şi crearea premiselor pentru participarea lor la exercitarea puterii în stat trebuie respectate chiar şi în absenţa unor sancţiuni juridice, precum controlul constituţionalităţii legilor, tocmai pentru că ele asigură liantul care face posibilă viaţa paşnică în cadrul colectivităţii umane. În opinia noastră Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon nu trece testul elementar al democraţiei şi al statului de drept, aşa cum aceste valori sunt declinate în fiecare şi toate dispoziţiile Constituţiei României. Judecători, dr. Livia Doina Stanciu prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu OPINIE SEPARATĂ 1. În dezacord cu soluţia adoptată - cu majoritate de voturi - prin Decizia nr. 592 din 15 iulie 2020, considerăm că obiecţia de neconstituţionalitate trebuie admisă şi constatată neconstituţionalitatea Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon. 2. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Prin definiţie, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă a reglementării este determinat concret, dată fiind raţiunea intuitu personae a reglementării, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc (a se vedea Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 22 noiembrie 2007, Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014, paragraful 21, sau Decizia nr. 777 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.011 din 20 decembrie 2017, paragraful 24). 3. În acest context jurisprudenţial se ridică problema relaţiilor sociale generale reglementate prin legea analizată. Pentru a determina relaţiile sociale reglementate, din punct de vedere al tehnicii legislative, trebuie să se stabilească obiectul de reglementare al acestei legi. 4. Potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, „Titlul actului normativ cuprinde denumirea generică a actului, în funcţie de categoria sa juridică şi de autoritatea emitentă, precum şi obiectul reglementării exprimat sintetic“. În lipsa unor dispoziţii generale ale legii care să orienteze reglementarea, obiectul acesteia este dat chiar prin titlu (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, sau Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2015, paragraful 23). 5. Astfel, în cauza de faţă, titlul legii, reluat în art. 1 al legii, este cel care califică obiectul său de reglementare, care nu are caracter normativ, ci unul constatator al unei realităţi istorice, respectiv că Tratatul de la Trianon s-a semnat la 4 iunie [1920] şi că, prin urmare, aceasta este şi Ziua Tratatului de la Trianon. Se poate lesne observa că legea nu ataşează o anumită semnificaţie sau o valoare simbol acestei date, astfel că, precum o lucrare cu caracter istoric, relatează/expune un adevăr factual, de necontestat, cert, evident şi neîndoielnic. De aceea, nu putem decât să constatăm că obiectul de reglementare al legii nu vizează stabilirea unor reguli de conduită generală, abstracte şi impersonale, iar actul Parlamentului nu este unul de legiferare, ci unul de (re)aducere la cunoştinţa publicului a unei date cu caracter istoric. Or, un asemenea obiect de reglementare nu are nicio tangenţă cu activitatea generatoare de norme şi cu normativismul de tip kelsenian pe care a fost construit întregul sistem normativ românesc. 6. Este adevărat că fiecare popor îşi are simbolistica proprie, însă, aceasta se ataşează diverselor evenimente istorice din istoria sa, astfel că o lege poate reglementa valoarea de simbol a datei respective, şi nu faptul istoric în sine care a avut loc la data respectivă. În acest sens, ca reper legislativ, menţionăm exemplificativ - din cele peste 50 existente în fondul activ al legislaţiei - următoarele acte normative: - Legea nr. 230/2015, care declară ziua de 14 noiembrie Ziua Dobrogei, şi nu ziua rostirii de către domnitorul Carol I a „Proclamaţiei către dobrogeni“ [14 noiembrie 1878]; – Legea nr. 250/2015, care declară ziua de 28 noiembrie Ziua Bucovinei, şi nu ziua votării de către Congresul General al Bucovinei a Unirii Bucovinei cu Regatul României [15/28 noiembrie 1918]; – Legea nr. 36/2017, care declară ziua de 27 martie Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională, şi nu ziua votării de către Sfatul Ţării a Actului Unirii [27 martie 1918]. – Legea nr. 65/2017, care declară ziua de 21 martie Ziua Olteniei, şi nu ziua intrării oastei revoluţionare a lui Tudor Vladimirescu în Bucureşti [21 martie 1821]. 7. Legile adoptate în vederea celebrării/sărbătoririi/ comemorării unui anumit eveniment istoric au caracter normativ numai în măsura în care ataşează o semnificaţie pentru societatea românească sau o valoare de simbol evenimentului respectiv, care, astfel, este convertit, în mod convenţional, întrun concept cu conţinut juridic. Astfel, prin acest mecanism, evenimentul istoric este adus dintr-un registru pur istoric întrunul juridic. Or, legea criticată normativizează evenimentul istoric în sine. Prin urmare, rezultă că legii astfel adoptate îi lipseşte conţinutul juridic, ceea ce dă naştere unei construcţii de tip eteroclit. 8. Dreptul obiectiv sau pozitiv nu poate fi o crestomaţie oficială mai mult sau mai puţin omogenă de evenimente istorice; rememorarea actelor şi faptelor istorice poate fi realizată exclusiv prin declaraţii ale Parlamentului, ca acte cu caracter exclusiv politic. Subliniem că normele juridice reglementează relaţii sociale şi generează raporturi juridice, astfel că ele pot fi modificate, completate sau abrogate, după caz, putând suferi evenimente legislative în funcţie de opţiunea legiuitorului. De aceea, şi legile care ataşează o anumită simbolistică unei date/ eveniment istoric pot suferi evenimente legislative în legătură cu simbolistica respectivă. În schimb, o lege care consacră în corpul său un fapt istoric, în mod evident, nu poate suferi evenimente legislative pentru că, aşa cum este în cazul dat, este evident că Tratatul de la Trianon nu a fost semnat la o altă dată. 9. Rezultă că legea analizată suferă de deficienţe majore de ordin tehnic-juridic, afectând concepţia de ansamblu, precum şi logica interioară a acesteia şi se constituie într-un precedent legislativ care poate duce la negarea normativismului ce caracterizează însăşi actul de legiferare. De aceea, este necesar ca legiuitorul să evite amalgamarea nedorită a elementelor caracterizante ale declaraţiilor politice cu cele ale legilor şi să realizeze o diferenţiere netă între acestea. Că dorinţa corpului legislativ este aceea să marcheze un anumit eveniment important din istoria poporului român este o chestiune de simbolistică naţională, drept care poate face obiectul legii, pe când normativizarea unui fapt istoric indică faptul că există cel puţin o problemă de natură epistemologică ce priveşte actul de legiferare. Legiferarea trebuie realizată în forma şi condiţiile prescrise de Constituţie, respectând dihotomia dintre legi şi declaraţii politice. În consecinţă, astfel cum am arătat, legea în sens restrâns, şi dreptul, în sens larg, nu pot deveni în sine o colecţie de acte şi fapte istorice, nefiind aceasta natura, rolul şi menirea lor. 10. Subliniem şi faptul că, în opinia separată pe care am formulat-o la Decizia Curţii Constituţionale nr. 118 din 19 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2018, am arătat că determinarea caracterului normativ al unei legi se realizează şi în funcţie de raporturile juridice care iau naştere/pot lua naştere în temeiul său, ca şi criteriu alternativ celui referitor la relaţiile sociale generale reglementate. Or, în cazul de faţă, este evident că, în temeiul acestei legi, nu iau naştere raporturi juridice, ci se stabileşte doar că un tratat semnat la 4 iunie 1920 a fost semnat la 4 iunie. Atât şi nimic mai mult … Aşadar, legea analizată nu reglementează nici relaţii sociale generale şi nici nu generează raporturi juridice. 11. De altfel, apreciem că atât timp cât o lege care înfiinţa o unitate de învăţământ preuniversitar este neconstituţională pe motiv că nu are caracter normativ, cu atât mai mult este afectată de aceleaşi vicii de neconstituţionalitate o lege care declară că un act istoric a avut loc la o anumită dată. 12. Totodată, este de observat că, din punct de vedere al tehnicii legislative, legea analizată cuprinde trei articole, dintre care unul nu are valoare normativă (art. 1), iar celelalte două articole, fiind accesorii art. 1 din lege, nu pot avea la rândul lor valoare normativă. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că dacă dispare unul dintre elementele fundamentale ale legii, aceasta nu mai poate reglementa relaţiile sociale care transpar încă din titlul şi obiectul său. Textele rămase, cu valoare secundară în economia legii, nu pot avea o existenţă izolată sau singulară, ele relevându-şi raţiunea normativă doar dacă sunt integrate într-un act normativ care are un obiect de reglementare principal [a se vedea Decizia nr. 61 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 30 martie 2017, paragrafele 67 şi 68]. Prin urmare, în condiţiile date, art. 2 şi 3 din lege nu pot dezvolta un text căruia îi lipseşte caracterul normativ; de aceea ele au doar o aparenţă de normativitate, astfel că viciul de neconstituţionalitate extrinsec constatat în privinţa art. 1 se extinde şi asupra acestora (accesorium sequitur principale). De asemenea, este discutabil dacă aceste prevederi dezvoltă un anumit text de lege, conţinutul lor circumscriindu-se mai degrabă executării legii (lege care, în cauza de faţă, nu are obiect de reglementare), drept care aspectele privind organizarea de manifestări culturale şi educaţionale sau posibilitatea finanţării şi sprijinirii acestora puteau fi stabilite prin acte de reglementare secundară. 13. Prin urmare, considerăm că transpunerea în mod factual în lege a unor evenimente istorice neagă normativitatea legii şi creează contradicţii conceptuale în sistemul de drept, sistem în centrul căruia se află norma juridică, şi nu faptele/ actele istorice. De altfel, reglementarea prin lege a unor aspecte factuale (valoarea acceleraţiei gravitaţionale, data la care a avut loc o anumită bătălie) nu face decât să anihileze normativismul şi să îl înlocuiască cu o construcţie eteroclită ce nu îşi găseşte locul în domeniul dreptului. 14. Având în vedere cele expuse, apreciem că obiecţia de neconstituţionalitate formulată este întemeiată, iar Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon este neconstituţională. Judecător, conf. univ. dr. Varga Attila -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
