Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Codruţ Lucian Voicu, Marian Luigi Voicu, Ionuţ Trenţea şi Adeluţa Trenţea în Dosarul nr. 2.392/114/2019/a1 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.122D/2020. 2. La apelul nominal răspund personal autorii excepţiei Codruţ Lucian Voicu şi Marian Luigi Voicu, fiind asistaţi de domnul avocat Dragoş Mihai Ciob, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. De asemenea, domnul avocat răspunde pentru autorii excepţiei Ionuţ Trenţea şi Adeluţa Trenţea, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care susţine că sintagma „lucrători specializaţi din cadrul poliţiei“ cuprinsă de dispoziţiile criticate este lipsită de claritate şi predictibilitate, deoarece textul nu stabileşte cine sunt lucrătorii specializaţi, din ce structură trebuie să facă parte şi dacă aceştia ar trebui să deţină avizul de poliţie judiciară, potrivit art. 55 din Codul de procedură penală. Totodată, textul nu precizează domeniul în care aceşti lucrători trebuie să fie specializaţi. 4. Reprezentanta Ministerului Public, invocând Decizia nr. 439 din 6 octombrie 2022, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În continuare, face referire la doctrină, apreciind că aceasta a adus clarificări în ceea ce priveşte sintagma „lucrători specializaţi din cadrul poliţiei“ şi în ceea ce priveşte măsura supravegherii tehnice, stabilind când aceasta poate fi autorizată, în etapa urmăririi penale. Arată că doctrina a reţinut că însăşi Curtea Constituţională a constatat că „lucrători specializaţi din cadrul poliţiei“ sunt menţionaţi expres în categoria organelor care pot pune în executare metodele de supraveghere tehnică, cu respectarea exigenţelor constituţionale, în baza ordonanţei emise de procuror şi sub supravegherea acestuia. 5. Având cuvântul în replică, avocatul prezent arată că sintagma „lucrători specializaţi din cadrul poliţiei“ nu este definită de legislaţia primară în vigoare, ceea ce determină neconstituţionalitatea acesteia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 6. Prin Încheierea din 4 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.392/114/2019/a1, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Codruţ Lucian Voicu, Marian Luigi Voicu, Ionuţ Trenţea şi Adeluţa Trenţea cu ocazia soluţionării unei cauze penale aflate în etapa procedurii de cameră preliminară. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia apreciază că sintagma „lucrători specializaţi din cadrul poliţiei“ este lipsită de claritate şi predictibilitate întrucât nu reglementează şi nu stabileşte, direct ori indirect, care anume ar putea fi acei lucrători specializaţi din cadrul poliţiei care pot proceda la punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică dispuse într-o cauză penală concretă. Activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică prevăzută la art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală este realizată prin acte procesuale/procedurale. Cu alte cuvinte, art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală nu vizează activităţile tehnice, acestea fiind prevăzute la art. 142 alin. (2) din Codul de procedură penală, care face referire la persoanele obligate să colaboreze cu organele de urmărire penală pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, respectiv la furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare. Actele îndeplinite de organele prevăzute la art. 142 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală reprezintă procedee probatorii care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activităţii de supraveghere tehnică, reglementat de art. 143 alin. (1) din Codul de procedură penală, ce constituie un mijloc de probă. 8. Pentru aceste motive, organele care pot participa la realizarea acestora sunt numai organele de urmărire penală. Acestea din urmă sunt cele enumerate la art. 55 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv procurorul, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale. Lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei nu sunt menţionaţi în prevederile art. 55 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar norma criticată nu prevede nici domeniul de activitate specific acestora, în condiţiile în care în România activează, potrivit unor reglementări speciale, în cadrul unor diferite structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne diverse categorii de poliţişti. Consideră că sintagma „lucrători specializaţi din cadrul poliţiei“ este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, nepermiţând subiecţilor (destinatarilor normei) să înţeleagă care sunt acei lucrători specializaţi din cadrul poliţiei abilitaţi să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viaţa privată a persoanelor, cum ar fi punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică. 9. Aşa fiind, se poate ajunge în situaţia ca măsurile de supraveghere tehnică să fie puse în executare de anumite compartimente din cadrul poliţiei a căror structură, organizare şi funcţionare să nu fie reglementată prin acte normative circumscrise legislaţiei primare (legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă). Susţine că lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei trebuie să fie clar identificaţi şi determinaţi astfel încât aceştia să nu fie confundaţi cu organele de cercetare penală speciale sau cu lucrătorii din cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă ori din cadrul altei structuri a cărei activitate să nu fie reglementată prin lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă. De asemenea, din formularea generică nu rezultă dacă lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei trebuie să deţină avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, necesar pentru efectuarea actelor de urmărire penală. Totodată, nu rezultă care anume ar trebui să fie specializarea lucrătorilor din cadrul poliţiei, respectiv dacă această specializare trebuie să fie una de natură tehnică sau una circumscrisă activităţii de cercetare penală. În final, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii procesual penale şi la materia interceptărilor. 10. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei.“ 15. Autorul excepţiei susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul român, în art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată şi în art. 28 referitor la secretul corespondenţei din Constituţie. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, prin Decizia nr. 439 din 6 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1230 din 21 decembrie 2022. Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 34, că actele îndeplinite de organele prevăzute la art. 142 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală reprezintă procedee probatorii care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activităţii de supraveghere tehnică, ce constituie un mijloc de probă. Pentru aceste motive, organele care pot participa la realizarea acestora sunt numai organele de urmărire penală. Acestea din urmă sunt cele enumerate la art. 55 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv procurorul, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale. 17. Cu acelaşi prilej, Curtea a subliniat importanţa faptului că „în multe state ale Uniunii Europene, dispoziţiile codurilor de procedură penală, atunci când reglementează activitatea de supraveghere tehnică şi de punere în executare a acesteia, o fac prin norme clare şi previzibile şi vizează doar organele judiciare“ (paragraful 36). Totodată, Curtea a constatat că nicio reglementare din legislaţia naţională în vigoare, cu excepţia dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu conţine vreo normă care să consacre expres competenţa unui alt organ al statului, în afara organelor de urmărire penală, de a efectua interceptări, respectiv de a pune în executare un mandat de supraveghere tehnică (paragraful 47). 18. Prin urmare, Curtea a reţinut că este justificată opţiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de procuror şi de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art. 30 din Codul de procedură penală, precum şi de lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în condiţiile în care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară, în condiţiile art. 55 alin. (5) din Codul de procedură penală. Această opţiune nu se justifică, însă, în privinţa includerii în cuprinsul art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală a sintagmei „alte organe specializate ale statului“, neprecizată în cuprinsul Codului de procedură penală sau în cuprinsul altor legi speciale (paragraful 49). 19. Totodată, prin Decizia nr. 55 din 16 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 11 aprilie 2022, paragraful 146, Curtea a constatat că stabilirea cu exactitate a organelor abilitate să realizeze punerea în executare a metodelor speciale de supraveghere tehnică este un element esenţial şi a subliniat necesitatea ca aceste organe să fie circumscrise sferei organelor judiciare, în speţă procurorul, organele de cercetare penală, lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în condiţiile în care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară, iar nu altor persoane/entităţi ale căror atribuţii se exercită în domenii care nu ţin de prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi de tragerea la răspundere a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. 20. Având în vedere cele reţinute prin deciziile anterior menţionate, Curtea a apreciat că, pe de-o parte, a sancţionat din perspectivă constituţională sintagma „alte organe specializate ale statului“, iar, pe de altă parte, a enumerat organele care, potrivit rigorilor constituţionale, sunt îndrituite să realizeze punerea în executare a metodelor speciale de supraveghere tehnică. În acest context, Curtea a reţinut că „lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei“ sunt menţionaţi expres de către instanţa de contencios constituţional în categoria acelor organe care pot efectua punerea în executare a metodelor speciale de supraveghere tehnică cu respectarea exigenţelor constituţionale incidente. 21. În ceea ce priveşte lipsa de claritate şi previzibilitate a sintagmei „lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei“, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate fi dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 22. Curtea a reţinut că, potrivit art. 55 alin. (1) lit. b) şi alin. (4) din Codul de procedură penală, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare sunt organe de urmărire penală, ale căror atribuţii sunt îndeplinite de lucrători specializaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor anume desemnaţi în condiţiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori avizul procurorului desemnat în acest sens. Totodată, potrivit art. 55 alin. (6) din acelaşi act normativ, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale îşi desfăşoară activitatea de urmărire penală sub conducerea şi supravegherea procurorului. În acest context, Curtea a observat că legiuitorul a adoptat Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 24 aprilie 2014, care reglementează, astfel cum sugerează şi titlul actului normativ, organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, precum şi modalitatea de desemnare în poliţia judiciară. Totodată, prin Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, este reglementat statutul poliţistului. 23. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că, din coroborarea actelor normative anterior menţionate, se pot determina înţelesul sintagmei „lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei“, precum şi persoanele care pot face parte din această categorie, fiind respectate exigenţele constituţionale referitoare la claritatea şi previzibilitatea actelor normative. 24. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Codruţ Lucian Voicu, Marian Luigi Voicu, Ionuţ Trenţea şi Adeluţa Trenţea în Dosarul nr. 2.392/114/2019/a1 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
