Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Băloi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (16) şi ale art. 40 alin. (22) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Sorin Şandru în Dosarul nr. 5.202/256/2019 al Judecătoriei Medgidia şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.607D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, soluţie în acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea penală din 1 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.202/256/2019, Judecătoria Medgidia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (16) şi ale art. 40 alin. (22) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sorin Şandru într-o cauză penală având ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva unei încheieri date de judecătorul de supraveghere a privării de libertate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate, care au permis instanţei de judecată să emită citaţia cu menţiunea „nu va fi adus în faţa instanţei de judecată“, încalcă dreptul la apărare. Lipsa de la propria judecată echivalează cu încălcarea tuturor garanţiilor procesuale de care trebuie să beneficieze o persoană, cu atât mai mult o persoană aflată în detenţie. Totodată, faptul că instanţa este cea care poate să suprime dreptul la apărare prin neaducerea în faţa sa a persoanei condamnate impietează asupra legalităţii, independenţei şi imparţialităţii acesteia, iar soluţia pronunţată devine îndoielnică sub aspectul respectării dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil. 6. Judecătoria Medgidia consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece persoana condamnată este ascultată în mod obligatoriu la locul de deţinere de către judecătorul de supraveghere, potrivit art. 56 alin. (3) din Legea nr. 254/2013, aceasta reprezentând o garanţie în ceea ce priveşte beneficiile specifice tratamentului juridic corespunzător situaţiei în care se află persoana aflată în detenţie. În plus, susţinerile acesteia se regăsesc în soluţia pronunţată de judecătorul de supraveghere. Persoana condamnată are cunoştinţă de cauză, aceasta fiind judecată în şedinţă publică, cu citarea sa şi a administraţiei penitenciarului, şi, totodată, poate să depună memorii şi concluzii scrise şi îşi poate angaja un apărător, ca orice parte din proces. 7. În acelaşi timp, instanţa de judecată aminteşte jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia garanţiile în materie penală, ce decurg din art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare, de pildă, la egalitatea de arme, dreptul la apărare şi contradictorialitate nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor (de exemplu, Decizia din 7 mai 1990, pronunţată în Cauza Aldrian împotriva Austriei, Decizia din 22 februarie 1995, pronunţată în Cauza A.B. împotriva Elveţiei, Decizia din 13 mai 2003, pronunţată în Cauza Montcornet de Caumont împotriva Franţei etc.). 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 39 alin. (16) şi ale art. 40 alin. (22) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013. Prevederile legale criticate fac parte din titlul III Executarea pedepselor privative de libertate şi au următoarea redactare: - Art. 39 - Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate: „(16) Persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanţei, în acest caz fiind audiată.“; – Art. 40 - Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate: „(22) Dispoziţiile art. 39 alin. (14)-(19) se aplică în mod corespunzător.“ 12. Prevederile constituţionale indicate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 21 - Accesul liber la justiţie şi ale art. 24 alin. (1) privind garantarea dreptului la apărare. Prin prisma art. 20 din Constituţie, sunt invocate, de asemenea, dispoziţiile art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi, respectiv, dreptul la apărare al acuzatului, precum şi ale art. 11 pct. 1 din Declaraţia universală a drepturilor omului, privind principiul prezumţiei de nevinovăţie, al legalităţii şi al aplicării legii penale mai favorabile. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională reţine că în jurisprudenţa sa referitoare la dispoziţiile art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013 a constatat, în esenţă, că acestea sunt norme care, prin conţinutul lor juridic, se circumscriu celei de-a patra faze a procesului penal, şi anume fazei de executare, deci o etapă ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei în materie penală. Astfel, art. 39 din lege reglementează cu privire la stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, la plângerea depusă de persoana condamnată la judecătorul de supraveghere a privării de libertate împotriva deciziei comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, precum şi cu privire la contestaţia formulată de persoana condamnată sau de administraţia penitenciarului, pe rolul judecătoriei în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, împotriva încheierii prin care judecătorul de supraveghere a privării de libertate a soluţionat plângerea (a se vedea, ilustrativ, Decizia nr. 107 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 14 mai 2020, Decizia nr. 147 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 29 iunie 2020, sau Decizia nr. 598 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015). 14. În mod similar, Curtea observă că şi art. 40 din Legea nr. 254/2013, reglementând schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, se plasează în aceeaşi etapă a fazei de executare din cadrul procesului penal. Potrivit acestor dispoziţii, comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate are obligaţia ca, periodic, să întocmească un raport prin care se analizează conduita persoanei condamnate şi eforturile acesteia de reintegrare socială şi hotărăşte cu privire la menţinerea sau, după caz, schimbarea regimului de executare într-unul mai sever sau cu grad imediat inferior de severitate. Persoana condamnată poate face plângere împotriva hotărârii comisiei, aceasta fiind soluţionată prin încheiere motivată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, act jurisdicţional împotriva căruia atât persoana condamnată, cât şi administraţia penitenciarului pot formula contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul. Potrivit art. 40 alin. (22) din Legea nr. 254/2013, în această etapă se aplică în mod corespunzător prevederile art. 39 alin. (14)-(19) din Legea nr. 254/2013, textul vizat în speţă fiind cel al alin. (16), potrivit căruia persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanţei, în acest caz fiind audiată. 15. Prin urmare, cadrul general prevăzut de art. 39 şi 40 din Legea nr. 254/2013 reglementează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei în materie penală, astfel încât aceasta nu este supusă regulilor de procedură care guvernează faza de judecată a procesului penal, având în vedere că situaţia juridică a persoanei condamnate nu este identică cu cea a inculpatului. Într-un sens similar s-a pronunţat Curtea în jurisprudenţa sa referitoare la Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, abrogată prin Legea nr. 254/2013, de exemplu, prin Decizia nr. 462 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, şi prin Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 24 ianuarie 2014. 16. În considerarea diferenţei mai sus arătate, Curtea a constatat că legiuitorul poate reglementa, în materia executării pedepselor, o procedură specială de soluţionare a căilor de atac referitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, stabilite prin Legea nr. 254/2013, procedură care să nu mai implice în mod necesar prezenţa persoanei condamnate, fără ca în acest mod să fie încălcate dispoziţiile constituţionale privind dreptul la un proces echitabil. În acest sens, relevantă este jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că garanţiile consacrate în materie penală de prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - egalitatea de arme, dreptul la apărare, contradictorialitatea - nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor (de exemplu, Decizia din 22 februarie 1995, pronunţată în Cauza A.B. împotriva Elveţiei, Decizia din 13 mai 2003, pronunţată în Cauza Montcornet de Caumont împotriva Franţei, Decizia din 23 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Pilla împotriva Italiei, Decizia din 27 iunie 2006, pronunţată în Cauza Szabo împotriva Suediei, şi Decizia din 23 octombrie 2012, pronunţată în Cauza Ciok împotriva Poloniei, paragraful 33). 17. Totodată, prin Decizia nr. 766 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 9 martie 2020, paragrafele 18 şi 19, Curtea a reţinut că, atât în procedura de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, prevăzută de art. 39 din Legea nr. 254/2013, cât şi în cea de schimbare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, reglementată la art. 40 din aceeaşi lege, persoana condamnată poate fi ascultată, la locul de deţinere, de judecătorul de supraveghere a privării de libertate [art. 39 alin. (5) şi art. 40 alin. (12)], iar în procedura de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată are posibilitatea de a-şi formula apărările prin intermediul memoriilor şi concluziilor scrise, în temeiul art. 39 alin. (15) şi al art. 40 alin. (22) din lege, indiferent dacă este adusă sau nu la judecată. De asemenea, potrivit prevederilor art. 39 alin. (14) coroborat cu art. 40 alin. (22) din Legea nr. 254/2013, contestaţia formulată împotriva încheierii de soluţionare a plângerii formulate împotriva deciziei de stabilire a regimului de executare a pedepsei privative de libertate/hotărârii de schimbare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate se judecă, în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate şi a administraţiei penitenciarului. 18. Aşa fiind, câtă vreme persoana condamnată are dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată, după ce plângerea sa a fost examinată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, putând depune memorii şi concluzii scrise, Curtea nu a putut reţine pretinsa încălcare prin textul criticat a prevederilor art. 21 din Constituţie, referitor la accesul liber la justiţie. 19. Aceleaşi concluzii se impun şi cu privire la respectarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţie, invocate în prezenta cauză, prevederile legale aplicabile în această fază de executare a pedepsei permiţând persoanei condamnate să se apere singură, prin depunerea de memorii şi concluzii scrise, sau prin avocat, ales sau din oficiu, în conformitate cu art. 62 din Legea nr. 254/2013, referitor la asigurarea exercitării dreptului la asistenţă juridică. 20. Cât priveşte dispoziţiile art. 11 pct. 1 din Declaraţia universală a drepturilor omului, invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea se referă la prezumţia de nevinovăţie, la principiul legalităţii pedepsei şi al aplicării legii penale mai favorabile, principii aplicabile până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare. Or, acestea nu sunt incidente în speţă, de vreme ce textele legale criticate se referă la proceduri de contestare a unor măsuri luate în faza de executare a pedepsei, deci ulterioare stabilirii vinovăţiei. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sorin Şandru în Dosarul nr. 5.202/256/2019 al Judecătoriei Medgidia şi constată că dispoziţiile art. 39 alin. (16) şi ale art. 40 alin. (22) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Medgidia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
