Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 590 din 14 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 3 [cu referire la art. XVIII] din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 590 din 14 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 3 [cu referire la art. XVIII] din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 939 din 13 octombrie 2020

Comenteaza legea


┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte          │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian       │- judecător           │
│Deliorga       │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache  │- judecător           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius  │- judecător           │
│Morar          │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria     │- judecător           │
│Pivniceru      │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan  │- judecător           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina    │- judecător           │
│Stanciu        │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina   │- judecător           │
│Tănăsescu      │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila   │- judecător           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly   │-                     │
│               │magistrat-asistent-şef│
├───────────────┴──────────────────────┤
│                                      │
└──────────────────────────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 3 [cu referire la art. XVIII] din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale, obiecţie formulată de Guvernul României.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.104 din 15 iunie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 721A/2020.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că introducerea în corpul legii a dispoziţiilor articolului unic pct. 3 încalcă principiul bicameralismului, precum şi art. 115 alin. (7) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin raportare la prevederile art. 41 alin. (1) şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000. În acest sens, se arată că textul criticat a fost introdus direct în Camera decizională şi că excedează obiectului iniţial de reglementare al ordonanţei de urgenţă.
    4. Totodată, textul criticat nu respectă cerinţele de calitate a legii, întrucât suspendă măsurile de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanţele comerciale; or, Codul civil a promovat o concepţie monistă de reglementare a raporturilor de drept privat, nemaimenţinând diviziunea tradiţională între raporturile civile şi cele comerciale. Astfel, codul a consacrat diferenţieri de regim juridic în funcţie de calitatea de profesionist sau nonprofesionist a celor implicaţi în raportul juridic obligaţional. De aceea, utilizarea unei terminologii vetuste [„creanţă comercială“] reprezintă o deficienţă manifestă de redactare şi generează dificultăţi cu privire la domeniul de aplicare ratione temporis a normei juridice, ceea ce poate genera o practică neunitară.
    5. Se mai arată că textul criticat poate afecta accesul liber la justiţie, sens în care se aminteşte jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la faza de executare silită a procesului civil. Textul criticat poate afecta dezideratul soluţionării procesului civil în termen rezonabil, se constituie într-o cauză de obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei civile şi va avea ca efect „îngheţarea“ (chiar retroactivă) a executărilor silite civile şi scurtcircuitarea fluxului financiar specific mai ales raporturilor juridice ex-comerciale, ceea ce duce la blocarea, în unele cazuri în integralitate, a activităţii justiţiei civile (în a doua sa fază) - inclusiv a activităţii executorilor judecătoreşti - şi la afectarea drepturilor de creanţă ale creditorilor şi, în consecinţă, a dreptului de proprietate.
    6. Se menţionează că se poate pune în discuţie şi crearea unui regim juridic discriminatoriu între creditorii care pot apela la alte forme de executare silită decât poprirea în raport cu creditorii care au, în fapt, la dispoziţie doar modalitatea popririi pentru satisfacerea creanţelor stabilite prin titlul executoriu, cu consecinţa unei potenţiale încălcări a principiului egalităţii în faţa legii şi a înfăptuirii justiţiei în mod egal.
    7. Se semnalează faptul că textul criticat nu cuprinde şi dispoziţii de sine stătătoare, privitoare la aplicarea sa în timp, referirile la sfera de aplicare ratione temporis fiind extrem de neclare şi de natură a genera grave confuzii. Se precizează că textul criticat pare a guverna inclusiv măsuri din domeniul executării silite (care au făcut obiectul unor reglementări, tot temporare, pe durata stării de urgenţă/stării de alertă), ale căror efecte juridice ar fi, prin ipoteză, în principiu, epuizate la data intrării în vigoare a legii examinate, cu consecinţa conferirii unei puteri retroactive acestor norme juridice şi cu potenţiala încălcare a principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile.
    8. Textul criticat trebuie privit şi în contextul de ansamblu al reglementărilor procesual-civile de drept comun care asigură unele mecanisme de protecţie a debitorilor aflaţi în dificultate [art. 729, art. 781 alin. (2) şi alin. (5), art. 813 alin. (5), art. 896 din noul Cod de procedură civilă], pe de o parte, iar, pe de altă parte, al reglementărilor particulare adoptate pe perioada stării de urgenţă - în raport cu care norma în cauză apare ca fiind disproporţionată - mai ales în contextul regimului juridic în vigoare al executării silite de drept comun, dar şi al regimului legal care guvernează celelalte domenii ale vieţii economice şi sociale în perioada post-stare de urgenţă/post-stare de alertă.
    9. Se menţionează că art. 42 alin. (5) din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 a stabilit că activitatea de executare silită continuă numai în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autorităţile cu atribuţii în domeniu, inclusiv prin hotărârile Comitetului Naţional privind Situaţiile Speciale de Urgenţă, în scopul ocrotirii drepturilor la viaţă şi la integritate fizică ale participanţilor la executarea silită. Se mai arată că, în acest context, pe durata stării de urgenţă sau chiar pentru o perioadă determinată şi după încetarea acesteia au fost adoptate măsuri legislative temporare care au urmărit temporizarea activităţii de executare silită, inclusiv în modalitatea popririi, având ca obiect realizarea unor categorii de creanţe, sens în care sunt amintite următoarele acte normative: art. VII alin. (3) şi alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare; art. XVII şi art. XVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2020 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 şi pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecţie socială; art. XII alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale; art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind măsuri de protecţie socială determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.
    10. Totodată, în conformitate cu dispoziţiile Decretului nr. 195/2020, Consiliul Superior al Magistraturii a întocmit lista - cu caracter de îndrumare - a cauzelor care, prezentând „urgenţă deosebită“, au continuat a fi judecate pe durata stării de urgenţă, cu precizarea că între aceste cauze s-au regăsit, între altele, şi cele privind suspendarea provizorie a executării silite, precum şi orice alte cereri care vizează situaţii excepţionale, care puteau fi considerate de urgenţă deosebită (cauze de competenţa judecătoriilor), respectiv cele privind suspendarea executării hotărârii, suspendarea executării provizorii, suspendarea provizorie a executării silite, suspendarea executării silite, precum şi orice alte cereri care vizau situaţii excepţionale, care puteau fi considerate de urgenţă deosebită (cauze de competenţa tribunalelor).
    11. Se subliniază că orice măsuri legislative propuse, chiar şi cele determinate de împrejurări excepţionale, cum este cazul pandemiei SARS-CoV-2, trebuie să asigure un judicios echilibru între interesele social-economice şi juridice ocrotite, de natură să satisfacă interesele ambelor părţi din executarea silită, fără a prejudicia drepturile creditorului.
    12. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie articolul unic pct. 3 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2020 privind unele măsuri financiarfiscale, care are următorul cuprins:
    "După articolul XVII se introduce un nou articol, art. XVIII, cu următorul cuprins:

    "ART. XVIII
    Se suspendă măsurile de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanţele civile şi comerciale declanşate după instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României. Nu se declanşează măsuri de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanţele comerciale şi civile pe toată perioada stării de urgenţă, a stării de alertă până la data de 1 septembrie 2020. Măsurile dispuse anterior nu se aplică în cazul executărilor silite privind creanţele civile sau comerciale ce au drept titlu hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală pentru soluţionarea laturii civile a cauzei. Măsurile de suspendare a executării silite a sumelor urmăribile sau disponibilităţilor băneşti se aplică de drept de către organele de executare şi instituţiile bancare sau terţi popriţi, fără nicio altă formalitate"
"

    16. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi calitatea legii, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 61 alin. (2) privind principiul bicameralismului, art. 115 alin. (7) privind delegarea legislativă, art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei şi art. 136 - Proprietatea. Totodată, se invocă încălcarea art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentate şi art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie.
    17. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38).
    18. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Guvernul României, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba de o lege adoptată, dar nepromulgată încă.
    19. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.
    20. În cauză, legea a fost adoptată de Senat la 12 mai 2020, iar de Camera Deputaţilor la 3 iunie 2020. La această din urmă dată legea a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii şi trimisă la promulgare în data de 5 iunie 2020. La data de 15 iunie 2020, Curtea Constituţională a înregistrat prezenta obiecţie de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României.
    21. Luând act de faptul că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată cu depăşirea termenului legal prevăzut de Legea nr. 47/1992, dar în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) din Constituţie, precum şi de faptul că legea nu fusese încă promulgată la data sesizării sale, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional (a se vedea în acest sens Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70 ipoteza a doua).
    22. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia formulează două critici de neconstituţionalitate extrinsecă dintre care una vizează competenţa Parlamentului în raport cu cea a Guvernului din perspectiva delegării legislative, iar cealaltă, modul de desfăşurare a procedurii parlamentare din perspectiva principiului bicameralismului.
    23. În ceea ce priveşte ordinea analizării criticilor de neconstituţionalitate, Curtea a statuat că aceasta trebuie să ţină seama de natura textelor invocate. Astfel, aspectele care ţin de raporturile dintre Parlament şi Guvern se analizează cu prioritate faţă de cele care ţin de derularea procedurii parlamentare propriu-zise sau de aspectele de redactare a dispoziţiilor actelor normative, având în vedere că privesc însăşi arhitectura instituţională a statului (Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 12 iunie 2020, paragraful 82).
    24. Raportat la cauza de faţă, Curtea reţine că invocarea art. 115 alin. (7) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin raportare la prevederile art. 41 alin. (1) şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, are în vedere raporturile Parlamentului cu Guvernul, întrucât delegarea legislativă este parte componentă a acestora. Mai precis, elementul punctual avut în vedere de autorul obiecţiei de neconstituţionalitate este sfera limitelor legiferării prin legea de aprobare a actului de delegare legislativă emis de Guvern. Astfel, Guvernul critică faptul că Parlamentul, printr-o lege de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă, în loc să se limiteze la a se pronunţa asupra actului de delegare legislativă, a reglementat o soluţie legislativă care nu are legătură cu obiectul învestirii sale. În acest sens, Guvernul apreciază că prin introducerea articolului unic pct. 3 (cu referire la art. XVIII) în corpul legii, Parlamentul a depăşit limitele învestirii sale.
    25. Prin urmare, Curtea urmează să analizeze cu prioritate această critică de neconstituţionalitate referitoare la limitele legiferării Parlamentului în ipoteza aprobării ordonanţei de urgenţă, întrucât, în cazul constatării nerespectării dispoziţiilor invocate, devine inutilă pronunţarea sa cu privire la celelalte critici de neconstituţionalitate, având în vedere că încălcarea astfel constatată priveşte chiar textul în jurul căruia sunt construite atât criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi cele de natură intrinsecă, respectiv articolul unic pct. 3 (cu referire la art. XVIII) din lege.
    26. Prin Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, paragrafele 77 şi 89, Curtea a statuat că în sistemul constituţional român regula este aceea că Guvernul nu dispune de dreptul de reglementare primară a relaţiilor sociale, ci doar de dreptul de a adopta legislaţia secundară. Cu toate acestea, Constituţia instituie prin art. 108 alin. (3) şi art. 115 alin. (1)-(3) competenţa Guvernului de a emite ordonanţe, deci o competenţă normativă derivată dintr-o lege de abilitare, adoptată de Parlament, iar prin dispoziţiile cuprinse în art. 115 alin. (4)-(6), competenţa Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă, în condiţiile prevăzute expres în însăşi norma constituţională. Cu ocazia dezbaterilor parlamentare, forul legislativ suprem are competenţa de a cenzura ordonanţa de urgenţă a Guvernului, atât sub aspectul legalităţii, cât şi al oportunităţii, dispoziţiile art. 115 alin. (8) din Constituţie statuând că prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.
    27. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern (a se vedea în acest sens Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, sau Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009).
    28. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2015, paragraful 23), legea de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă poate viza numai obiectul de reglementare al ordonanţei de urgenţă şi măsurile conexe, de corelare sau de politică legislativă, ce au legătură cu domeniul astfel determinat. În consecinţă, o atare lege fie aprobă pur şi simplu ordonanţa de urgenţă, fie aprobă ordonanţa de urgenţă, cu modificarea, completarea, abrogarea sau chiar suspendarea unor dispoziţii ale acesteia; în ambele cazuri însă legiuitorul este competent să adopte măsuri de corelare a soluţiilor legislative preconizate cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei. De altfel, în privinţa celor anterior expuse, Curtea a reţinut aplicabilitatea art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia „evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de acelaşi nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv, dar şi prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferente“.
    29. Aşadar, Curtea constată că adoptarea unor reglementări în cuprinsul legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă care nu au legătură cu obiectul de reglementare al ordonanţei de urgenţă contravine art. 115 alin. (7) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin raportare la prevederile art. 41 alin. (1) şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000. O asemenea concluzie se impune tocmai pentru că Parlamentul este chemat să se pronunţe, în această procedură specială, asupra actului de natură legislativă adoptat de Guvern în virtutea competenţei sale de legiuitor delegat conferite de art. 115 alin. (4) din Constituţie. În această procedură, acţiunea Parlamentului se limitează strict la încuviinţarea, prin lege, a actului legislativ al Guvernului, pe care, în acest mod, îl ridică la rang de lege. De aceea, Parlamentul se pronunţă numai în limitele sesizării sale, neputând să amalgameze sau să convertească procedura specială de aprobare a ordonanţei de urgenţă într-o procedură de legiferare generală.
    30. Potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, „Titlul actului normativ cuprinde denumirea generică a actului, în funcţie de categoria sa juridică şi de autoritatea emitentă, precum şi obiectul reglementării exprimat sintetic“. În lipsa unor dispoziţii generale ale legii care să orienteze reglementarea, obiectul acesteia este dat chiar prin titlu (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 89).
    31. Curtea constată că şi în cauza de faţă titlul legii este cel care califică obiectul său de reglementare, care este aprobarea unei ordonanţe de urgenţă adoptate în domeniul financiar-fiscal. Acest domeniu, prin excelenţă, vizează aspecte ce ţin de raporturile de drept fiscal (a se vedea modificările aduse Codului fiscal, Codului de procedură fiscală, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2020 privind unele măsuri fiscale şi modificarea unor acte normative, regimului juridic al valorificării alcoolului etilic, băuturilor alcoolice, precum şi a produselor energetice confiscate, rechiziţionate definitiv sau care fac obiectul unei proceduri de executare silită, după caz etc.). Astfel, sunt reglementate măsuri referitoare la obligaţiile contribuabililor în raport cu statul, facilităţi acordate de acesta, regimul unor bunuri aflate în proprietatea statului etc. în contextul instituirii stării de urgenţă, conform Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020. De altfel, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 61 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 5 iunie 2020, paragraful 73), Curtea a statuat că reglementările fiscale vizează cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii, care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a acestora; procedura de modificare a acestor impozite, taxe şi contribuţii sociale [a se vedea art. 1 alin. (1) din Codul fiscal].
    32. În schimb, textul contestat se referă la suspendarea şi la nedeclanşarea măsurilor de executare silită în materie civilă, cu alte cuvinte vizează atât cea de-a doua fază a procesului civil, şi anume executarea, instituind o ingerinţă în privinţa dreptului la un proces echitabil şi a celui de proprietate privată, cât şi executările silite întemeiate pe un titlu executoriu ce nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, instituind o ingerinţă în privinţa dreptului de proprietate privată.
    33. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2015, paragrafele 21 şi 22), procesul civil constituie activitatea desfăşurată de instanţă, părţi, organe de executare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în cauzele civile, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile deduse judecăţii şi executării silite a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii. Aşadar, procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia (Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009). Executarea unei sentinţe a oricărei instanţe trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „proces“ în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Hotărârea din 19 martie 1997, pronunţată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 40, Hotărârea din 12 iulie 2007, pronunţată în Cauza S.C. Ruxandra Trading - S.R.L. împotriva României, paragraful 52, Hotărârea din 7 ianuarie 2014, pronunţată în Cauza Fundaţia Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate şi Stanomirescu împotriva României, paragraful 55). Prin formularea cererii de executare silită, creditorul solicită declanşarea celei de-a doua faze a procesului civil, respectiv executarea silită. Totodată, caracterul unitar al procesului civil impune respectarea garanţiilor ce caracterizează dreptul la un proces echitabil, sub aspectul independenţei şi imparţialităţii autorităţii, atât în faza judecăţii, cât şi a executării silite. Or, ordonanţa de urgenţă, pe de o parte, nu vizează desfăşurarea procesului civil şi, pe de altă parte, vizează aspecte de drept fiscal, şi nu civile.
    34. În privinţa executărilor silite în materie civilă întemeiate pe un titlu executoriu ce nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, Curtea constată că acestea, în mod evident, nu privesc suspendarea executării silite a creanţelor fiscale, ci a celor rezultate din raporturile de drept civil. De altfel, suspendarea executării silite a creanţelor fiscale a fost reglementată prin art. VII alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 21 martie 2020, potrivit căruia
    "(3) Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanţelor bugetare, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală. Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti se aplică, prin efectul legii, de către instituţiile de credit sau terţii popriţi, fără alte formalităţi din partea organelor fiscale.
(4) Măsurile fiscale prevăzute la alin. (1)-(3) încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă."

    35. Prin urmare, comparând obiectul de reglementare al ordonanţei de urgenţă cu soluţia legislativă reglementată în articolul unic pct. 3 [cu referire la art. XVIII] din legea de aprobare a acesteia, Curtea observă că textul analizat are caracter de sine stătător, nu vizează măsuri fiscale [aşadar, obiectul ordonanţei de urgenţă] şi nu reprezintă o măsură conexă, de corelare sau de politică legislativă în raport cu obiectul ordonanţei de urgenţă, ceea ce duce la concluzia că textul criticat nu are legătură cu obiectul ordonanţei de urgenţă aprobate, reglementând un aspect neavut în vedere, distonant şi diferit de aceasta.
    36. Parlamentul este organul legislativ suprem al poporului român, însă în procedura de legiferare trebuie să respecte exigenţele constituţionale referitoare la aspectele formale ale acesteia. Astfel, în procedura generală de legiferare ţine de opţiunea exclusivă a Parlamentului să adopte reglementările pe care le consideră oportune sau necesare, cu respectarea Constituţiei, însă, în procedura specială de aprobare a ordonanţelor, emise în baza unei legi de abilitare, sau ordonanţelor de urgenţă, Parlamentul trebuie să se limiteze la obiectul acesteia, neputând promova soluţii legislative ce nu se circumscriu obiectului de reglementare al ordonanţei/ordonanţei de urgenţă sau nu sunt în legătură cu acesta.
    37. În aceste condiţii, Curtea constată că textul criticat nu se subsumează obiectului de reglementare al ordonanţei de urgenţă, ci promovează soluţii legislative distincte ce nu au făcut obiectul actului de delegare legislativă şi nici nu sunt în legătură cu acesta, astfel încât articolul unic pct. 3 [cu referire la art. XVIII] din lege încalcă art. 115 alin. (7) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin raportare la prevederile art. 41 alin. (1) şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
    38. În final, Curtea reţine că, deşi viciul de neconstituţionalitate este unul extrinsec, neconstituţionalitatea astfel constatată nu vizează întreaga lege de aprobare a ordonanţei de urgenţă, ci numai textul distonant în raport cu obiectul de reglementare al ordonanţei de urgenţă [ad similis, a se vedea Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, precitată].
    39. Având în vedere neconstituţionalitatea extrinsecă astfel constatată, nu mai este cazul să se examineze nici cealaltă critică de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la încălcarea principiului bicameralismului şi nici criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate de autorul obiecţiei de neconstituţionalitate (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, Decizia nr. 355 din 23 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 26 iulie 2018, Decizia nr. 76 din 30 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 20 martie 2019, Decizia nr. 249 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 31 mai 2018, paragraful 59, Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, paragraful 62, sau Decizia nr. 155 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 4 iunie 2020, paragraful 78).
    40. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile articolului unic pct. 3 [cu referire la art. XVIII] din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale sunt neconstituţionale.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 14 iulie 2020.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Benke Károly

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 590 din 14 iulie 2020

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 590 din 14 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 3 [cu referire la art. XVIII] din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 590 din 14 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 3 [cu referire la art. XVIII] din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale