Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 364/1/2023
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- preşedintele delegat │
│ │al Secţiei de │
│Ionel Barbă │contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
│ │- preşedintele │
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreea │- judecător la Secţia │
│Marchidan │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Alina Pohrib │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mădălina-Elena│- judecător la Secţia │
│Vladu-Crevon │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Luiza Maria │- judecător la Secţia │
│Păun │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lucian Cătălin│- judecător la Secţia │
│Mihai Zamfir │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana │- judecător la Secţia │
│Tămagă │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Mihaela│- judecător la Secţia │
│Voinescu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheza Attila │- judecător la Secţia │
│Farmathy │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Alina Nicoleta│- judecător la Secţia │
│Ghica-Velescu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefania │- judecător la Secţia │
│Dragoe │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Maria │- judecător la Secţia │
│Ilie │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adriana Elena │- judecător la Secţia │
│Gherasim │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023 (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele delegat al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.652/110/2021. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. 6. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia ce face obiectul sesizării şi opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. 7. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 8. Prin Încheierea din 15 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 3.652/110/2021, Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 360/2002), raportat la art. 31 alin. (1) şi art. 31 alin. (1^1) din aceeaşi lege, pentru a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie în vederea plăţii ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar, este necesar ca locuinţa achiziţionată de poliţist să fie situată obligatoriu în localitatea în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea sau locuinţa poate fi situată în altă localitate (eventual limitrofă)? II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina 9. Prin Sentinţa civilă nr. 52 din 27 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 3.652/110/2021, Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie B. (IPJ B.) şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a compensaţiei lunare pentru plata unei fracţiuni din rata creditului imobiliar, în cuantum de 40% din salariul de funcţie, pe perioada de derulare a contractului de credit, fără a depăşi rata lunară plătită pentru creditul respectiv. 10. Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002 şi că dispoziţiile legale incidente nu impun condiţia ca funcţionarii publici cu statut special să închirieze o locuinţă în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, ci doar pe aceea de a nu deţine, ei sau soţul/soţia, o locuinţă în această localitate sau de a nu li se fi atribuit o asemenea locuinţă. Prin introducerea unei condiţii suplimentare referitoare la locul situării imobilului achiziţionat, pârâtul a depăşit limitele marjei de apreciere, adăugând la lege, printr-o interpretare care este de natură a afecta drepturile reclamantului. 11. Instanţa a reţinut că locul situării imobilului se află în imediata apropiere a localităţii în care a fost numit în funcţie reclamantul, respectiv în zona limitrofă a municipiului B. 12. De asemenea, s-a apreciat că, prin respingerea cererii, pârâtul a restrâns ipoteza normei prin adăugarea unei condiţii neprevăzute explicit de lege, Adresa nr. xxxxxx din 22 ianuarie 2019 neavând natura juridică a unui act normativ interpretativ, reprezentând doar expunerea unui punct de vedere fără efecte juridice. Pârâtul nu se poate substitui legiuitorului în reglementarea condiţiilor de acordare a beneficiului pecuniar, neputând restrânge domeniul de aplicare doar la contractele de credit prin care s-a achiziţionat un imobil în localitatea în care se derulează raportul juridic de serviciu. 13. Împotriva acestei sentinţe menţionate a formulat recurs pârâtul IPJ B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. 14. Recurentul a susţinut că, prin Adresa nr. xxxxxx din 22 ianuarie 2019, emisă de secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne, au fost stabilite precizări privind procedura de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 284/2005), menţionându-se că locuinţa achiziţionată prin credit ipotecar/imobiliar trebuie să fie situată în localitatea în care solicitantul a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului. 15. Recurentul apreciază că sunt relevante dispoziţiile art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002, în care se menţionează că, în afară de contractarea unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe, este necesară şi îndeplinirea altor condiţii pentru ca poliţiştii să poată beneficia de o compensaţie lunară pentru plata chiriei. Relevantă în speţă este condiţia reglementată de art. 4 alin. (2) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, care prevede că raportul prin care se solicită acordarea pentru compensaţia lunară a chiriei trebuie să cuprindă adresa unde locuieşte în localitatea în care a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului, pentru care se anexează copia contractului de închiriere. 16. Aşezarea locuinţei achiziţionate într-o altă localitate decât cea în care îşi desfăşoară activitatea îl determină pe reclamant să se deplaseze regulat între două localităţi, efectuând astfel naveta până la locul de muncă. 17. În mod eronat, instanţa de fond a apreciat că noţiunea de localitate trebuie apreciată în sens larg, prin includerea localităţilor limitrofe, contrar prevederilor anexei nr. I din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a - Reţeaua de localităţi, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 351/2001). Astfel, instanţa a făcut o aplicare greşită a normelor legale, apreciind că reclamantul poate beneficia de compensaţia lunară pentru plata unei fracţiuni din rata creditului imobiliar, în cuantum de 40% din salariul de funcţie, pe perioada derulării contractului, fără a depăşi rata lunară a contractului de credit. 18. Prin întâmpinarea formulată, intimatul A. a susţinut că, în motivarea respingerii cererii de acordare a compensaţiei pentru plata creditului lunar, recurentul a avut în vedere acte cu caracter intern, care nu au forţa juridică a legii şi nici nu pot adăuga la aceasta. 19. În mod corect, instanţa de fond a avut în vedere prevederile art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 şi art. 31 alin. (1^1) şi (1^2) din Legea nr. 360/2002, care permit beneficiarilor să achiziţioneze o locuinţă în altă localitate decât cea în care îşi desfăşoară activitatea. 20. Ulterior punerii în discuţia părţilor, din oficiu, a necesităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept redate anterior. III. Normele de drept ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile 21. Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în forma modificată prin Legea nr. 288/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Legea nr. 288/2018) "ART. 31 (1) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensaţie pentru chirie de până la 50% din salariul de bază. (1^1) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care îşi are domiciliul, dar care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiul de locuit corespunzător, poate beneficia de compensaţia lunară pentru chirie, prevăzută la alin. (1), în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului afacerilor interne, însuşite de către conducătorul unităţii din care face parte poliţistul, la solicitarea acestuia. (1^2) Poliţistul care îndeplineşte condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit alin. (1) şi (1^1) şi care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului. În această situaţie, compensaţia lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (1), dar nu poate depăşi rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar (…)" IV. Punctul de vedere al părţilor 22. Recurentul IPJ B. nu a formulat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept, însă, din formularea cererii de recurs, se desprinde concluzia că apreciază că textul de lege se interpretează în sensul că locuinţa trebuie să fie situată obligatoriu în localitatea în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea. 23. Intimatul A. a apreciat că textul de lege trebuie interpretat în sensul că nu impune condiţia ca locuinţa să fie situată obligatoriu în localitatea în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea, depunând la dosar hotărâri cu titlu de practică judiciară în acest sens. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a adresat sesizarea 24. Analizând cererea prin prisma condiţiilor impuse de art. 519 din Codul de procedură civilă, instanţa de trimitere a reţinut că problema de drept este ridicată în faţa curţii de apel învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; această chestiune de drept este nouă (dispoziţiile legale fiind introduse în Legea nr. 360/2002 prin Legea nr. 288/2018); Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat până în prezent asupra chestiunii de drept, care nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii. 25. În ceea ce priveşte condiţia ca lămurirea chestiunii de drept să influenţeze soluţionarea pe fond a cauzei, instanţa de trimitere a constatat că această condiţie este îndeplinită, modalitatea de interpretare a art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002 fiind de esenţa dezlegării recursului aflat pe rolul său. 26. Dificultatea de interpretare rezultă din necesitatea coroborării acestui text cu celelalte prevederi legale ce reglementează condiţiile de acordare a contravalorii chiriei, care la rândul lor sunt detaliate prin acte normative secundare (Hotărârea Guvernului nr. 284/2005) şi terţiare (ordine ale ministrului afacerilor interne). Se arată că practica judiciară diferită, conform hotărârilor anexate încheierii de sesizare, confirmă neclaritatea textului şi posibilitatea interpretării diferite a acestuia, cu consecinţa pronunţării unor soluţii diametral opuse în speţe similare. 27. Cu privire la fondul chestiunii de drept supuse dezlegării, în opinia instanţei de trimitere, dispoziţiile art. 31 alin. (1^2) raportat la alin. (1^1) al aceluiaşi articol din Legea nr. 360/2002 nu menţionează, în mod expres, condiţia ca locuinţa închiriată să fie situată în mod obligatoriu în localitatea în care poliţistul a fost numit sau mutat, de unde s-ar putea trage concluzia că nici locuinţa cumpărată nu ar trebui să fie situată în mod obligatoriu în localitatea în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea, pentru a putea beneficia de compensaţia aferentă ratelor. 28. Însă, din impunerea condiţiei ca poliţistul să nu deţină o locuinţă proprietate personală în localitatea în care a fost numit sau mutat în interesul serviciului, s-ar putea deduce intenţia legiuitorului de a condiţiona compensarea chiriei de închirierea unei locuinţe chiar în acea localitate, iar nu în orice altă localitate. 29. Această interpretare este susţinută de dispoziţiile art. 2 şi 3 din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, potrivit cărora una dintre condiţiile pentru decontarea chiriei este aceea ca poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia să nu aibă atribuită, prin contract de închiriere cu plata subvenţionată a chiriei, o locuinţă din fondul locativ de stat în localitatea unde a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului, dar şi de dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, care arată că poliţistul îndreptăţit să beneficieze de compensaţia lunară pentru chirie trebuie să indice în raport adresa la care locuieşte în localitatea în care a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului, pentru care anexează copia contractului de închiriere. 30. Prin urmare, în această interpretare, în aplicarea prevederilor art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002, locuinţa achiziţionată ar trebui să fie situată obligatoriu în localitatea în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea. 31. Pe de altă parte, trebuie subliniat că art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002 face trimitere doar la condiţiile impuse de alineatele (1) şi (1^1) ale aceluiaşi articol, şi nicidecum la legislaţia secundară. Or, câtă vreme legea nu impune expres condiţia referitoare la amplasarea locuinţei achiziţionate, nu există justificare pentru înţelegerea textului în sens restrictiv. 32. Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1^3) teza finală din Legea nr. 360/2002, compensaţia nu se acordă simultan pentru chirie şi pentru plata ratelor, poliţistul având posibilitatea de a opta pentru una dintre variante. 33. Or, dacă ar exista obligativitatea ca locuinţa închiriată şi cea cumpărată să fie situate neapărat în localitatea în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea, textul art. 31 alin. (1^3) teza finală din Legea nr. 360/2002 nu ar avea aplicabilitate, deoarece, deţinând o locuinţă personală în respectiva localitate, poliţistul nu ar mai îndeplini condiţiile pentru compensarea chiriei, astfel că nu s-ar pune problema opţiunii între decontarea chiriei şi decontarea ratelor. 34. La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, textul art. 31 alin. (1^3) teza finală din Legea nr. 360/2002 a fost interpretat în sensul că s-ar aplica acelor poliţişti care, după ce au achiziţionat o locuinţă în localitatea în care îşi desfăşurau activitatea, au fost mutaţi în interesul serviciului într-o altă localitate în care nu deţin o locuinţă, născându-se dreptul de a beneficia de decontarea chiriei în noua localitate. Prin urmare, ar putea opta între decontarea în continuare a ratelor aferente locuinţei cumpărate sau pentru decontarea chiriei pentru noua locuinţă. 35. O asemenea interpretare este însă restrictivă. Deşi ipoteza descrisă reprezintă una dintre situaţiile în care textul art. 31 alin. (1^3) teza finală din Legea nr. 360/2002 s-ar aplica, legiuitorul nu a stabilit că aceasta este singura situaţie care s-ar încadra în norma de drept. 36. O altă situaţie posibilă este aceea ca poliţistul să achiziţioneze o locuinţă într-o altă localitate decât aceea în care se derulează ori s-au derulat vreodată raporturile de serviciu (spre exemplu, în localitatea în care familia sa îşi are domiciliul, pentru a asigura condiţiile de trai ale membrilor familiei), preferând să locuiască cu chirie în localitatea în care a fost numit sau mutat. Într-o asemenea ipoteză, ar avea posibilitatea de a opta între decontarea ratelor sau decontarea chiriei, potrivit art. 31 alin. (1^3) teza finală din Legea nr. 360/2002. 37. Transpunând această ultimă ipoteză la problema în discuţie în prezenta cauză, ar reieşi că legea nu condiţionează decontarea ratelor de locul în care este situată locuinţa achiziţionată, putându-se interpreta art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002 în sensul că, pentru a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie în vederea plăţii ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar, nu este necesar ca locuinţa achiziţionată de poliţist să fie situată obligatoriu în localitatea în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea. 38. Această interpretare se impune mai ales pentru că, în practică, se întâlnesc numeroase cazuri în care poliţiştii îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate (spre exemplu, la graniţă), fiind absurd a le impune condiţia cumpărării unei locuinţe în acea localitate, sau situaţii precum cea din speţa de faţă, în care poliţistul optează pentru achiziţionarea unei locuinţe într-o localitate limitrofă celei în care a fost numit/mutat, având în vedere diferenţa semnificativă de preţ dintre imobilele situate în localitatea principală şi imobilele situate în localitatea limitrofă, pe când, în ceea ce priveşte distanţa dintre locuinţă şi locul de muncă nu se înregistrează diferenţe sensibile. 39. Având în vedere că angajatorul suportă ori contravaloarea chiriei, ori contravaloarea ratelor, nu poate fi decelat un interes al statului din punct de vedere financiar raportat la locul amplasării locuinţei (interesul financiar subzistă doar din perspectiva limitării duratei de decontare a chiriei, după rambursarea integrală a creditului poliţistul nemaibeneficiind de altă formă de ajutor pentru asigurarea spaţiului de locuit). Prin urmare, interesul este mai degrabă acela de a asigura ocuparea tuturor posturilor din sistem, prin acordarea unor facilităţi acelor poliţişti dispuşi să îşi desfăşoare activitatea chiar şi în zone greu accesibile ori izolate (zone neatractive pentru amplasarea unei locuinţe), facilităţi constând în posibilitatea achiziţionării unei locuinţe într-o localitate apropiată, ce oferă condiţii mai bune. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 40. Răspunzând solicitării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti şi au exprimat opinii teoretice, din care a rezultat existenţa a două orientări jurisprudenţiale. 41. Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, în interpretarea art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002, raportat la art. 31 alin. (1) şi art. 31 alin. (1^1) din aceeaşi lege, pentru a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie în vederea plăţii ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar, nu este necesar ca locuinţa achiziţionată de poliţist să fie situată în localitatea în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea, locuinţa putând fi situată şi în altă localitate aflată în proximitate (limitrofă). 42. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 1.039 din 20 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 673/112/2022, şi Decizia nr. 293 din 23 februarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 677/112/2022, definitive). În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, ale următoarelor instanţe: tribunalele Bucureşti, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Hunedoara, Teleorman şi Vaslui. 43. În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale s-a arătat că, potrivit prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 2/1968), „Oraşele şi municipiile sunt alcătuite din localităţi componente sau din localităţi componente şi sate ce aparţin oraşului, respectiv municipiului, după caz“. 44. Prin urmare, legiuitorul însuşi a înţeles să distingă între două categorii de localităţi: localităţi componente ale oraşului, pe de o parte, şi localităţi componente şi sate ce aparţin oraşului, pe de altă parte. Din această perspectivă, cele dintâi se vor regăsi în interiorul limitelor teritoriale ale unităţii administrative, pe când cele din cea de-a doua categorie vor fi în afara acestor limite. 45. Localitatea în care reclamantul-intimat a cumpărat locuinţa se încadrează în prima categorie, fiind „localitate componentă a municipiului“, prin urmare, inclusă în limitele teritoriale ale municipiului. De altfel, însuşi legiuitorul pune uneori, în mod explicit, semnul egalităţii între localitate şi municipiu, aşa cum rezultă din dispoziţiile Legii nr. 351/2001. 46. De asemenea, proximitatea este unul dintre criteriile pe baza cărora legiuitorul stabileşte localităţile componente ale unui municipiu, în mod cert, nefiind incluse între acestea aşezări situate la mai mult de 70 km de aşezarea principală. 47. Dacă s-ar accepta raţionamentul de interpretare opus s-ar ajunge la situaţia absurdă, neurmărită de legiuitor, ca intimatul să aibă dreptul la compensarea chiriei pentru o locuinţă din localitatea X., chiar dacă are în proprietate o locuinţă într-o localitate componentă a municipiului X., aflată în proximitate (Decizia nr. 1.039 din 20 octombrie 2022, anterior menţionată). 48. La pronunţarea soluţiei, instanţa a reţinut şi dispoziţiile art. 111 alin. (2) din Legea nr. 145/2019 privind Statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 145/2019), precum şi prevederile Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 129/2010 privind construirea de locuinţe proprietate a personalului instituţiei, din fondurile beneficiarilor, prin programe coordonate de Ministerul Administraţiei şi Internelor (Ordinul nr. 129/2010). 49. Într-o altă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, în interpretarea art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002, raportat la art. 31 alin. (1) şi art. 31 alin. (1^1) din aceeaşi lege, pentru a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie în vederea plăţii ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar, este necesar ca locuinţa achiziţionată de poliţist să fie situată obligatoriu în localitatea în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea. 50. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul curţilor de apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 506 din 4 mai 2022, pronunţată în Dosarul nr. 3.498/117/2021, definitivă) şi Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 290 din 20 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.165/86/2020, definitivă). În acelaşi sens, au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, ale curţilor de apel Ploieşti şi Târgu Mureş. 51. În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale s-a argumentat că din textul dispoziţiilor art. 111 alin. (1), (2) şi (9) din Legea nr. 145/2019 rezultă că acesta se referă la „localitatea unde îşi desfăşoară activitatea“ poliţistul, astfel că dreptul la atribuirea unei locuinţe de serviciu sau la compensarea lunară a chiriei, respectiv de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie în situaţia în care se încheie un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuinţe, se stabileşte prin raportare la localitatea unde îşi desfăşoară activitatea, respectiv localitatea în care se află sediul penitenciarului în care îşi desfăşoară activitatea în mod efectiv poliţistul de penitenciar beneficiar al normei legale. 52. Dispoziţii legale similare, cuprinse în fondul legislativ infralegal, se regăsesc şi în art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 482/C/2020 privind stabilirea condiţiilor de acordare în beneficiul poliţiştilor de penitenciare a compensaţiei lunare a chiriei, precum şi a compensaţiei lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţei, cu modificările şi completările ulterioare. Şi norma infralegală, cuprinsă într-un act administrativ emis în scopul aplicării legii şi al explicitării acesteia, se referă tot la localitatea în care se află sediul penitenciarului în care îşi desfăşoară activitatea poliţistul solicitant. 53. Identitatea terminologică existentă între anexa nr. 1 la Legea nr. 2/1968 şi actul normativ ce reglementează drepturile pe care le are poliţistul de penitenciar permite concluzia necesităţii raportării doar la termenul de „localitate“, şi nu la cel de unitate administrativ-teritorială. 54. În contextul art. 4 din Legea nr. 2/1968, este consacrată legislativ alcătuirea unei unităţi administrativ-teritoriale din mai multe localităţi, aspect ce conferă coerenţă reglementării ulterioare cuprinse în Legea nr. 145/2019, unde este utilizat termenul de „localitate“ din perspectiva drepturilor pecuniare ale poliţistului de penitenciar. 55. Având în vedere şi dispoziţiile art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 24/2000), rezultă că termenul de „localitate“ nu poate avea alt înţeles, din punct de vedere juridic, în lipsa unei reglementări speciale, decât cel care rezultă din Legea nr. 2/1968. 56. Interpretarea conform căreia, dacă legiuitorul ar fi dorit, ar fi prevăzut expres că poliţistul poate beneficia de compensaţie doar dacă reşedinţa se află în localitatea în care se află sediul instituţiei nu poate fi primită, deoarece interpretarea textelor legale presupune coroborarea ansamblului prevederilor incidente, chiar dacă nu există o explicitare a unei situaţii particulare. 57. Celelalte curţi de apel nu au identificat jurisprudenţă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării şi nici nu au comunicat opinii teoretice. 58. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a comunicat răspuns la solicitarea dacă se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema ce formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României 59. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate repere relevante cu privire la chestiunea de drept pusă în discuţie. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept 60. Prin raportul întocmit asupra fondului chestiunii de drept, judecătorul-raportor a apreciat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002, raportat la art. 31 alin. (1) şi art. 31 alin. (1^1) din aceeaşi lege, forma anterioară modificării prin Legea nr. 113/2023 pentru modificarea şi completarea art. 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (Legea nr. 113/2023), pentru a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie în vederea plăţii ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar, nu este necesar ca locuinţa achiziţionată de poliţist să fie situată în localitatea în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea, locuinţa putând fi situată şi în altă localitate aflată în proximitate (limitrofă). IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie IX.I. Asupra admisibilităţii sesizării 61. Analizând, cu prioritate, îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, se reţine că sesizarea este admisibilă, pentru considerentele arătate în continuare. 62. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiţii de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ: - existenţa unei chestiuni de drept; problema pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite; – chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei; noţiunea de „soluţionare pe fond“ trebuie înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept să fie nouă; – chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanţele. 63. În ceea ce priveşte condiţia ca respectiva chestiune de drept să fie ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, se constată că aceasta este îndeplinită, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea recursului formulat de intimatul IPJ B. împotriva Sentinţei civile nr. 52 din 27 ianuarie 2022, pronunţată de Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.652/110/2021. 64. În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept şi aceea ca problema pusă în discuţie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, în practica instanţei supreme s-a reţinut că această cerinţă de admisibilitate a sesizării este referitoare la caracterul real şi serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv se impune ca aceasta să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât să justifice declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 65. Sub acest aspect, s-a arătat că declanşarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenţei neunitare presupune existenţa unei chestiuni de drept reale, iar nu aparente, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte, nu orice problemă de drept putând face obiectul unei astfel de sesizări. 66. În jurisprudenţa dezvoltată în legătură cu această condiţie de admisibilitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în mod constant că, în declanşarea procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi a înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017). 67. Chestiunea de drept trebuie să fie aptă să suscite interpretări diferite care trebuie arătate în sesizare, cerinţă care rezultă din dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, conform cărora încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este ţinut, în primul rând, să stabilească dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică. 68. În acest sens, reamintim jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept conform căreia s-a statuat că: „Rolul completului de judecată care iniţiază sesizarea este acela de a arăta, sigur şi categoric, norma a cărei interpretare se solicită, caracterul său determinant în soluţionarea pe fond a cauzei, dar şi de a evidenţia argumentele care susţin caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce în final, la interpretări diferite, precum şi a dificultăţii completului în a-şi însuşi o anumită interpretare, demonstrând în această manieră, necesitatea de a apela la mecanismul de unificare“ (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 42). 69. Tot astfel, s-a reţinut „că din încheierea de sesizare a instanţei supreme cu pronunţarea unei hotărâri prealabile trebuie să rezulte dificultatea chestiunii de drept ce se cere a fi lămurită, inclusiv prin prezentarea interpretărilor diferite pe care aceasta le poate suscita şi a obstacolelor care au împiedicat completul de judecată ca, în îndeplinirea obligaţiei instanţelor judecătoreşti de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, să decidă asupra interpretării corecte“ (Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 50). 70. Or, instanţa de trimitere a demonstrat că problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări este susceptibilă de interpretări diferite şi poate genera divergenţe serioase de jurisprudenţă, care să fie ireconciliabile din perspectiva sa, pentru a putea ajunge la o soluţie a cauzei. Problema de drept este reală, instanţele fiind obligate să aplice în egală măsură nu doar textul legii, ci şi pe cel al Hotărârii Guvernului nr. 284/2005, de vreme ce aceasta este un act administrativ normativ în vigoare, emis tocmai în vederea executării legii amintite, şi nu a făcut obiectul anulării în contencios administrativ. 71. În ceea ce priveşte cerinţa ca această chestiune de drept să fie esenţială, în mod evident de lămurirea ei depinzând soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în cauza în care a fost formulată sesizarea, instanţa de fond a apreciat că noţiunea de localitate trebuie interpretată în sens larg, prin includerea localităţilor limitrofe, recurentul susţinând opinia contrară. Prin urmare, răspunsul la întrebarea adresată influenţează soluţionarea pe fond a cauzei. 72. În ceea ce priveşte condiţia noutăţii se constată că în cauză, deşi prevederile art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 şi ale art. 31 alin. (1^1) şi (1^2) din Legea nr. 360/2002 nu sunt noi, problema de drept dedusă judecăţii a fost generată de faptul că, prin Adresa nr. xxxxxx din 22 ianuarie 2019, emisă de secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne, au fost stabilite precizări privind procedura de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 284/2005, în sensul că locuinţa achiziţionată prin credit ipotecar/imobiliar trebuie să fie situată în localitatea în care solicitantul a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului, respectiva adresă fiind sursa litigiului şi cea care a generat divergenţa de interpretare inexistentă până la acel moment. Prin urmare, din această perspectivă problema de drept este una recentă. 73. Caracterul de noutate este confirmat şi de faptul că în privinţa problemei de drept enunţate nu a fost evidenţiată o practică judiciară substanţială, consolidată. 74. În ceea ce priveşte condiţia ca respectiva chestiune de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanţele, se constată că, în mod formal, asupra chestiunii în sine nu există o decizie de unificare şi nicio sesizare având ca obiect un recurs în interesul legii în curs de soluţionare pe această problemă de drept. 75. În concluzie, se constată că sunt cumulativ întrunite condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea fiind admisibilă. IX.2. Asupra fondului problemei de drept 76. Cu titlu preliminar, pentru corecta definire a obiectului chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită, se impune a arăta că întrebarea vizează interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1), (1^1) şi (1^2) din Legea nr. 360/2002 în varianta anterioară modificării acestui text prin Legea nr. 113/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 10 mai 2023, formă aplicabilă din 13 mai 2023. 77. Această precizare este necesară întrucât, în varianta actuală a legii, legiuitorul rezolvă el însuşi, prin soluţia legislativă adoptată, problema de drept supusă dezlegării, optând în favoarea celei de-a doua soluţii jurisprudenţiale, articolul unic din Legea nr. 113/2023 statuând că: "Articolul 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: (...) 2. După alineatul (1^4) se introduce un nou alineat, alin. (1^5), cu următorul cuprins: (1^5) Contractul de închiriere pe baza căruia se acordă compensaţia lunară pentru chirie în condiţiile alin. (1) şi alin. (1^1) sau documentele în baza cărora se acordă dreptul prevăzut la alin. (1^2) pot avea ca obiect o locuinţă din localitatea unde poliţistul a fost numit în prima funcţie ori mutat în interesul serviciului sau o locuinţă situată într-o localitate aflată la o distanţă de maximum 70 km, în cazul în care nici poliţistul şi nici soţul/soţia nu au în proprietate personală o locuinţă în localitatea unde se află locuinţa ce face obiectul contractului de închiriere ori al documentelor în baza cărora se acordă dreptul prevăzut la alin. (1^2) sau în altă localitate situată mai aproape de locul de muncă." 78. În varianta anterioară, cea a cărei interpretare a necesitat prezenta dezlegare pe calea unei hotărâri prealabile, art. 31 din Legea nr. 360/2002 nu făcea nicio referire la condiţia ca respectivul contract de închiriere pe baza căruia se acordă compensaţia lunară pentru chirie în condiţiile alin. (1) şi (1^1) să aibă ca obiect o locuinţă din localitatea unde poliţistul a fost numit în prima funcţie ori mutat în interesul serviciului sau o locuinţă situată într-o localitate aflată la o distanţă de maximum 70 km, acesta stipulând doar că: "(1) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensaţie pentru chirie de până la 50% din salariul de bază.(1^1) Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului în localitatea în care îşi are domiciliul, dar care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiul de locuit corespunzător, poate beneficia de compensaţia lunară pentru chirie, prevăzută la alin. (1), în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului afacerilor interne, însuşite de către conducătorul unităţii din care face parte poliţistul, la solicitarea acestuia.“ - (alineatul a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 24/2005, în vigoare de la 22 noiembrie 2004 şi modificat la 22 decembrie 2012 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2003, cu modificările şi completările ulterioare).(1^2) Poliţistul care îndeplineşte condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit alin. (1) şi (1^1) şi care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului. În această situaţie, compensaţia lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (1), dar nu poate depăşi rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar." 79. În aplicarea acestui text de lege, prin art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, în varianta aplicabilă anterior modificărilor legislative din anul 2023, au fost prevăzute condiţiile acordării dreptului prevăzut de art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002, respectiv: „Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie dacă îndeplineşte cumulativ următoarele cerinţe: a) nu efectuează naveta la şi de la locul de muncă din/în localitatea de domiciliu; b) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia nu deţine locuinţă proprietate personală în localitatea în care a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului; c) unitatea de poliţie în care poliţistul este încadrat nu are posibilitatea să îi asigure acestuia şi, după caz, membrilor familiei sale spaţiu de locuit corespunzător; d) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia nu are atribuită, prin contract de închiriere cu plata subvenţionată a chiriei, o locuinţă din fondul locativ de stat în localitatea unde a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului; e) poliţistul ori soţia/soţul acestuia/acesteia prezintă un contract de închiriere a unui spaţiu de locuit încheiat în nume propriu sau în numele soţului/soţiei, altul decât cel prevăzut la lit. d); (...)“. 80. Art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002 face trimitere doar la condiţiile impuse de alin. (1) şi (1^1) ale aceluiaşi articol, iar enumerarea condiţiilor prevăzute de aceste texte este una exhaustivă, textul nefăcând vreo trimitere la eventuale alte condiţii ce ar urma să fie stabilite prin legislaţia secundară. Prin urmare, legea nu impune expres condiţia referitoare la amplasarea locuinţei achiziţionate şi nu lasă loc pentru interpretarea textului în sens restrictiv sau pentru eventuale explicitări ulterioare în acest sens, pe cale infralegală. 81. De remarcat că nici textul care stabileşte condiţiile acordării acestui drept, respectiv art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, nu prevede o condiţie restrictivă în sensul ca respectivul contract de închiriere pe baza căruia se acordă compensaţia lunară pentru chirie în condiţiile alin. (1) şi (1^1) să aibă ca obiect o locuinţă din localitatea unde poliţistul a fost numit în prima funcţie. 82. Mai mult, o astfel de condiţie nu reiese expres nici din art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, care descrie metodologia acordării acestui drept prin enumerarea elementelor ce trebuie cuprinse în raportul scris prin care poliţiştii solicită acordarea dreptului, text potrivit căruia: "(1) Poliţiştii îndreptăţiţi să beneficieze de compensaţia lunară pentru chirie solicită, prin raport scris, şefului unităţii de poliţie în care sunt încadraţi acordarea acestui drept bănesc.(2) Raportul se înregistrează la secretariatul unităţii şi va conţine, în mod obligatoriu, următoarele elemente: (...) c) adresa la care locuieşte în localitatea în care a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului, pentru care se anexează copia contractului de închiriere (s.n.); (...)" 83. Numai indirect, din elementele enumerate la art. 4 alin. (2) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 ca trebuind incluse în raportul ce urmează a fi întocmit pentru acordarea dreptului, printre care se regăseşte şi cerinţa de a fi menţionată adresa la care locuieşte în localitatea în care a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului, pentru care se anexează copia contractului de închiriere, s-ar putea desprinde faptul că acel contract de închiriere pe baza căruia se acordă compensaţia lunară pentru chirie în condiţiile alin. (1) şi (1^1) trebuie să aibă ca obiect o locuinţă care trebuie situată în localitatea unde poliţistul a fost numit în prima funcţie. 84. Prin urmare, problema de drept a cărei dezlegare se urmăreşte în prezenta cauză rezultă din faptul că textele legale care reglementează condiţiile de acordare a beneficiului [art. 31 alin. (1), (1^1) şi (1^2) din Legea nr. 360/2002 şi art. 2 şi 3 din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005] nu impun condiţia ca locuinţa achiziţionată de poliţist să fie în localitatea în care a fost numit, pe când art. 4 alin. (2) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, care reglementează conţinutul raportului prin care poliţistul cere beneficiul, face referire la existenţa unui contract de închiriere din localitatea în care a fost numit, instanţele fiind ţinute să respecte atât legea, cât şi hotărârea Guvernului. Aşadar, problema constă într-o aparentă incoerenţă între art. 31 alin. (1), (1^1) şi (1^2) din Legea nr. 360/2002 şi art. 2 şi 3 din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, pe de-o parte, şi art. 4 alin. (2) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, pe de altă parte. 85. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine că interpretarea sistematică a textelor de mai sus, ţinându-se seama de ierarhia actelor normative şi de regulile de tehnică legislativă ale Legii nr. 24/2000, conduce la concluzia că, pentru a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie în vederea plăţii ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar, nu este necesar ca locuinţa achiziţionată de poliţist să fie situată în localitatea în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea, locuinţa putând fi situată şi în altă localitate (aflată în proximitate). 86. Un prim argument de text constă în faptul că este eronat a adăuga la condiţiile legale expres arătate în cuprinsul art. 31 alin. (1), (1^1) şi (1^2) din Legea nr. 360/2002 şi art. 2 şi 3 din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 o condiţie suplimentară obţinută prin interpretarea unui text care reglementează conţinutul raportului, care nu este altceva decât cererea depusă în vederea acordării dreptului. 87. Este evident că obiectul art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 nu este acela de a stabili condiţiile acordării dreptului, acestea fiind stabilite de art. 2 din actul normativ menţionat, care îşi are corespondentul în art. 31 din actul normativ primar, respectiv Legea nr. 360/2002. Prin urmare, raportul pe care poliţistul trebuie să îl întocmească în scris nu poate face referire la îndeplinirea altor condiţii decât a celor stipulate de actul normativ primar şi de norma sa de aplicare, iar menţiunea pe care art. 4 alin. (2) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 o face la adresa la care locuieşte în localitatea în care a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului nu poate primi semnificaţia introducerii unei noi condiţii, care ar adăuga atât la lege, cât şi la norma ei de aplicare. 88. Prin urmare, art. 4 alin. (2) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 trebuie interpretat extensiv, pentru că doar astfel se asigură coerenţa lui cu art. 2 şi 3 din acelaşi act normativ şi mai ales cu art. 31 alin. (1), (1^1) şi (1^2) din Legea nr. 360/2002. Ceea ce primează sunt textele care reglementează expres condiţiile acordării beneficiului şi nu referinţa conjuncturală dintr-un text care are alt obiect de reglementare, respectiv conţinutul cererii de acordare a beneficiului. 89. Se reţine, de asemenea, că interpretarea gramaticală a textului, pornind de la noţiunea de „localitate“, nu se opune acestei interpretări extensive. 90. Astfel, anexa nr. 1 din Legea nr. 351/2001 defineşte noţiunea de localitate ca fiind „formă de aşezare stabilă a populaţiei în teritoriu, alcătuind un nucleu de viaţă umană, cu structuri şi mărimi variabile, diferenţiate în funcţie de specificul activităţilor de producţie dominante ale locuitorilor, caracteristicile organizării administrativ-teritoriale, numărul de locuitori, caracterul fondului construit, gradul de dotare social-culturală şi de echipare tehnico-edilitară“. 91. Potrivit prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 2/1968, „Oraşele şi municipiile sunt alcătuite din localităţi componente sau din localităţi componente şi sate ce aparţin oraşului, respectiv municipiului, după caz“. 92. Prin urmare, legiuitorul însuşi a înţeles să distingă între două categorii de localităţi: localităţi componente ale oraşului, pe de o parte, şi localităţi componente şi sate ce aparţin oraşului, pe de altă parte. Din această perspectivă, cele dintâi se vor regăsi în interiorul limitelor teritoriale ale unităţii administrative, pe când cele din a doua categorie vor fi în afara acestor limite. Pe de altă parte, însuşi legiuitorul pune uneori, în mod explicit, semnul egalităţii între localitate şi municipiu, aşa cum rezultă din dispoziţiile Legii nr. 351/2001. 93. Aceste precizări terminologice permit o interpretare flexibilă a noţiunii de „localitate în care îşi desfăşoară activitatea poliţistul“, care să includă şi o localitate limitrofă, fără a fi însă lămuritoare prin ele însele, sensul art. 4 alin. (2) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 neputând fi pe deplin înţeles doar prin raportare la terminologia specifică organizării administrative a teritoriului, fără o raportare la intenţia legiuitorului şi la ansamblul cadrului normativ care reglementează dreptul ce face obiectul cauzei în care a fost formulată prezenta sesizare. 94. Un argument de text secundar, ce converge în sensul aceleiaşi interpretări, se desprinde şi din normele infralegale adoptate în aplicarea art. 32 din Legea nr. 360/2002, respectiv Ordinul nr. 129/2010, care în art. 4 prevede că: "(1) Beneficiază de programele prevăzute la art. 1 personalul ministerului prevăzut la art. 17 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) nu deţine locuinţă proprietate personală, nici el/ea şi nici soţia/soţul, sau deţine o locuinţă proprietate personală care nu satisface exigenţele minimale prevăzute de Legea nr. 114/1996 privind locuinţele, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în localitatea în care îşi are sediul unitatea la care este încadrat ori în localităţi limitrofe acesteia (s.n.); (…)." 95. Evident, ordinul mai sus menţionat reglementează un drept distinct, respectiv dreptul poliţistului de a i se asigura un spaţiu de locuit corespunzător, drept corelativ prevederilor art. 17 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007), text potrivit căruia acest minister poate desfăşura programe pentru construirea de locuinţe, proprietate a personalului instituţiei, din fondurile beneficiarilor, pe terenuri disponibile proprietate publică a statului, aflate în administrarea ministerului. 96. Cu toate acestea, Ordinul nr. 129/2010 este în vigoare şi produce efecte juridice, fiind un act administrativ normativ care nu a fost anulat pe calea unei acţiuni în contencios administrativ. Prin urmare, este relevant în susţinerea interpretării dispoziţiilor art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002. 97. Astfel, dreptul poliţistului de a beneficia de compensaţia pentru chirie de până la 50% din salariul de bază şi, implicit, de a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie în vederea plăţii ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar este subsidiar dreptului de a i se asigura un spaţiu de locuit corespunzător în condiţiile art. 4 din Ordinul nr. 129/2010. Or, aceste din urmă prevederi impun, printre altele, condiţia ca poliţistul să „nu deţină locuinţă proprietate personală, nici el/ea şi nici soţia/soţul (...) în localitatea în care îşi are sediul unitatea la care este încadrat ori în localităţi limitrofe acesteia (s.n.)“. 98. Or, de vreme ce condiţia negativă impusă pentru exercitarea dreptului poliţistului de a i se asigura un spaţiu de locuit corespunzător se referă inclusiv la localităţile limitrofe celei în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea, în mod simetric, în ipoteza în care acestuia nu i se poate asigura folosinţa unui spaţiu de locuit corespunzător, trebuie să i se recunoască dreptul de a beneficia de compensaţia chiriei şi implicit, de a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie în vederea plăţii ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar şi pentru o locuinţă situată într-o localitate limitrofă celei în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea. 99. O interpretare în sens contrar ar conduce la concluzia că poliţistului i s-ar impune, pe de o parte, condiţia să „nu deţină locuinţă proprietate personală, nici el/ea şi nici soţia/soţul (...) în localitatea în care îşi are sediul unitatea la care este încadrat ori în localităţi limitrofe acesteia“ pentru a beneficia de dreptul de a i se asigura un spaţiu de locuit corespunzător, dar, în ipoteza în care nu i se poate asigura folosinţa unui astfel de spaţiu de locuit corespunzător, i s-ar refuza acordarea compensaţiei pentru chirie/rate, pentru contractul încheiat cu privire la un imobil situat într-o localitate limitrofă localităţii în care îşi desfăşoară activitatea, ceea ce ar constitui nu doar o soluţie inechitabilă şi lipsită de vreo justificare obiectivă, dar şi una contrară scopului normelor legale edictate, din perspectiva unei interpretări teleologice. 100. Faţă de claritatea textului de lege, nu s-ar putea atribui forţă juridică unei simple adrese, fie ea şi emisă de emitentul normelor de aplicare a legii, care introduce o condiţie inexistentă în norma primară şi care poate avea cel mult forţa unei opinii interpretative. 101. Un al treilea argument, distinct de interpretarea textelor legale, ce decurge din interpretarea intenţiei legiuitorului, ajunge la aceeaşi concluzie. Această intenţie rezultă din modificările aduse Legii nr. 360/2002 şi din dispoziţiile similare ale art. 105 din Legea nr. 145/2019. Se remarcă faptul că, iniţial, a lipsit o referinţă expresă la faptul că nu este necesar ca localitatea în care e închiriată sau achiziţionată locuinţa să fie identică cu localitatea în care e numit poliţistul. O astfel de omisiune a fost de natură să dea naştere unor divergenţe de interpretare, ceea ce s-a şi întâmplat în practică. 102. Consacrarea expresă, de către legiuitor, prin Legea nr. 113/2023, respectiv prin Legea nr. 145/2019, a soluţiei care permite exercitarea dreptului la compensaţia lunară pentru chirie în condiţiile alin. (1) şi (1^1) din Legea nr. 360/2002 sau a dreptului prevăzut la alin. (1^2) din acelaşi act normativ pe baza unui contract de închiriere având ca obiect o locuinţă din localitatea unde poliţistul a fost numit în prima funcţie ori mutat în interesul serviciului sau o locuinţă situată într-o localitate aflată la o distanţă de maximum 70 km oferă un indiciu clar al voinţei legiuitorului de a clarifica dincolo de orice dubiu sensul în care norma legală ar fi trebuit interpretată. Totodată, dacă s-ar admite ca textul anterior modificării să fie interpretat în mod diferit, s-ar ajunge la generarea unei inechităţi între beneficiarii textului nou şi clar şi cei care au încheiat contractul sub imperiul legii vechi, de altfel la fel de clare, dar în interpretarea căreia autorităţile administrative au edictat norme infralegale restrictive. 103. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine că nu este vorba despre un caz de simplă coincidenţă legislativă, ci de intenţia explicită de a acorda un beneficiu similar la două categorii de funcţionari publici cu statut special, în condiţii cât mai obiective, după cum rezultă cu claritate din expunerea de motive a Legii nr. 113/2023. 104. Prin urmare, interpretarea de text şi sistematică a dispoziţiilor art. 31 alin. (1), (1^1) şi (1^2) din Legea nr. 360/2002 şi ale art. 2, 3 şi art. 4 alin. (2) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, coroborată cu interpretarea scopului legiuitorului, desprinsă inclusiv din modificările legislative ulterioare similare ale Legii nr. 360/2002 şi ale Legii nr. 145/2019, conduc la concluzia că, pentru a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie în vederea plăţii ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar, nu este necesar ca locuinţa achiziţionată de poliţist să fie situată în localitatea în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea, locuinţa putând fi situată şi în altă localitate aflată în proximitate (limitrofă). ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.652/110/2021, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă: În interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 31 alin. (1) şi art. 31 alin. (1^1) din aceeaşi lege, forma anterioară modificării prin Legea nr. 113/2023 pentru modificarea şi completarea art. 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, stabileşte că, pentru a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie în vederea plăţii ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului ipotecar/imobiliar, nu este necesar ca locuinţa achiziţionată de poliţist să fie situată în localitatea în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea, locuinţa putând fi situată şi în altă localitate aflată în proximitate (limitrofă). Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2023. Preşedintele completului: judecător Ionel Barbă, preşedintele delegat al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
