Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (4), ale art. 211 alin. (2) şi ale art. 242 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marius-Aurelian Fleancu în Dosarul nr. 13.703/3/2020/a1.2 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.212D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează că, după deschiderea dezbaterilor, autorul excepţiei a transmis o cerere prin care solicită judecarea în lipsă. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 739 din 21 noiembrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 17 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 13.703/3/2020/a1.2, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (4), ale art. 211 alin. (2) şi ale art. 242 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marius-Aurelian Fleancu într-o cauză penală aflată în etapa camerei preliminare, termenul la care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate fiind stabilit pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază că modalitatea de reglementare a controlului judiciar, care poate fi aplicat, fie direct, fie în procedura de înlocuire a măsurii arestării preventive, doar atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru dispunerea arestării preventive, nu satisface cerinţa înscrisă în art. 23 alin. (10) din Constituţie. Arată că din interpretarea sistematică a textelor de lege referitoare la condiţiile arestării preventive şi înlocuirea acestei măsuri cu o măsură preventivă mai blândă rezultă că, atât timp cât se menţin temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, ea nu poate fi înlocuită cu controlul judiciar. Aşa fiind, controlul judiciar poate fi dispus doar faţă de un inculpat care nu este susceptibil de a fi arestat preventiv, adică faţă de care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de normele procesual penale în cazul dispunerii/menţinerii arestului preventiv. În condiţiile în care controlul judiciar poate fi dispus doar în privinţa unui inculpat faţă de care nu sunt îndeplinite condiţiile pentru arestare preventivă, cerinţele art. 23 alin. (10) din Constituţie sunt încălcate. 6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că este atributul legiuitorului stabilirea condiţiilor în care pot fi luate măsurile preventive neprivative de libertate. Or, în condiţiile în care Codul de procedură penală reglementează posibilitatea inculpatului de a solicita în cursul procesului penal înlocuirea arestării preventive/arestului la domiciliu cu controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune, nu se poate susţine că sunt încălcate prevederile constituţionale indicate de inculpat. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că în Codul de procedură penală sunt prevăzute cinci măsuri preventive: trei privative de libertate (reţinerea, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă), iar alte două restrictive de drepturi (controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune). Întrucât prin luarea măsurilor preventive se aduce atingere dreptului fundamental la inviolabilitatea persoanei, aşadar libertăţii individuale, atât legislaţia naţională - Codul de procedură penală şi art. 23 din Constituţie -, cât şi art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale au instituit o serie de garanţii procesuale care să prevină abuzul şi arbitrarul în luarea, menţinerea, prelungirea şi confirmarea acestora, transpuse în numeroase condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ. Prin evaluarea ansamblului materialului probator şi a situaţiei personale a inculpatului va trebui să se demonstreze, pe de o parte, caracterul necesar al măsurii privative de libertate pentru buna desfăşurare a procesului penal şi, pe de altă parte, caracterul insuficient al unor măsuri preventive restrictive de libertate pentru realizarea cu aceeaşi eficienţă a scopurilor prevăzute de art. 202 din Codul procedură penală, faţă de prezumţia de libertate de care se bucură inculpatul şi de caracterul de excepţie al măsurii arestării preventive. Din caracterul insuficient al celorlalte măsuri preventive decurge concluzia caracterului subsidiar al măsurii arestării preventive faţă de celelalte măsuri preventive, fiind necesar ca instanţa să motiveze de ce alte măsuri preventive neprivative de libertate nu pot satisface scopul măsurilor preventive. 9. Legiuitorul Codului de procedură penală a optat pentru o prezentare graduală a măsurilor preventive; de exemplu, arestarea preventivă poate fi dispusă numai în măsura în care scopurile urmărite prin aceasta nu pot fi atinse prin arestul la domiciliu sau prin celelalte măsuri neprivative de libertate şi aşa mai departe. De asemenea, pentru luarea măsurii controlului judiciar, art. 211 din Codul de procedură penală face trimitere la scopul şi condiţiile reglementate în art. 202 alin. (1) din acelaşi act normativ, iar, în cazul arestării preventive, condiţiile generale prevăzute de lege pentru oricare dintre măsurile preventive se completează cu condiţiile speciale şi cazurile de aplicare a acestei măsuri prevăzute în art. 223 din Codul de procedură penală. Aşadar, în cazul măsurilor privative de libertate (arest preventiv, arest la domiciliu) ori în cazul controlului judiciar pe cauţiune, condiţiile generale prevăzute la art. 202 alin. (2) din Codul de procedură penală se vor completa, în mod firesc, cu cele speciale prevăzute la art. 223 din Codul de procedură penală. 10. Măsura arestării preventive sau a arestului la domiciliu poate fi înlocuită de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată cu una mai uşoară (controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune), dacă s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, de exemplu, odată cu trecerea timpului condiţia existenţei unui pericol concret pentru ordinea publică nu mai poate fi reţinută faţă de circumstanţele personale ale inculpatului şi de atitudinea sa procesuală, ori măsura arestului nu mai este proporţională cu scopul urmărit; sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 211 ori art. 216 din Codul de procedură penală; în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală. Această condiţie reprezintă consacrarea testului proporţionalităţii şi a caracterului gradual al măsurilor preventive. 11. În concluzie, inculpatul are dreptul să solicite unei instanţe înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă, nu şi să obţină această înlocuire, aprecierea îndeplinirii tuturor condiţiilor pentru dispunerea înlocuirii măsurii revenind exclusiv judecătorului de drepturi şi libertăţi, celui de cameră preliminară ori, după caz, instanţei de judecată. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 207 alin. (4), ale art. 211 alin. (2) şi ale art. 242 alin. (2) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: - Art. 207 alin. (4): „Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se menţin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menţinerea măsurii preventive faţă de inculpat.“; – Art. 211 alin. (2): „Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţa de judecată, în cursul judecăţii, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1).“; – Art. 242 alin. (2): „Măsura preventivă se înlocuieşte, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai uşoară, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).“ 15. Autorul excepţiei susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la cerinţele de calitate a legii şi art. 23 alin. (10) referitor la dreptul persoanei arestate de a cere punerea sa în libertate, sub control judiciar sau pe cauţiune. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că măsurile preventive fac parte din categoria mai largă a măsurilor procesuale (personale) ce pot fi dispuse în vederea asigurării unei mai bune desfăşurări a activităţilor ce se întreprind în rezolvarea cauzelor penale. Curtea a reţinut că prin aceste instituţii se urmăreşte buna desfăşurare a procesului penal pentru atingerea scopului acestei activităţi judiciare, respectiv tragerea la răspunderea penală a persoanei care a săvârşit infracţiunea. 17. Cu privire la măsurile preventive, Curtea a reţinut că acestea sunt instituţii de drept procesual penal cu caracter de constrângere, prin care suspectul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite activităţi care s-ar răsfrânge negativ asupra desfăşurării procesului penal sau asupra atingerii scopului acestuia, sunt măsuri de constrângere puse la dispoziţia organelor judiciare penale pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, pentru a împiedica sustragerea suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecată sau pentru prevenirea comiterii de către acesta a unei alte infracţiuni. Noul Cod de procedură penală prevede cinci măsuri preventive - reglementate expres şi limitativ în art. 202 alin. (4), trei fiind privative de libertate (reţinerea, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă), iar alte două fiind restrictive de drepturi (controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune). 18. În acest context, Curtea a reţinut că măsurile preventive sunt măsuri procesuale ce vizează în mod direct fie starea de libertate a suspectului sau a inculpatului, concretizându-se în privarea acestuia de libertate, în cazul reţinerii, al arestării preventive şi al arestului la domiciliu (clasificate astfel ca fiind măsuri preventive privative de libertate), fie alte drepturi sau libertăţi fundamentale, în cazul controlului judiciar şi în cel al controlului judiciar pe cauţiune (clasificate ca fiind măsuri preventive neprivative de libertate). Curtea a reţinut că măsurile preventive sunt măsuri ce au ca efect restrângerea, pentru perioade limitate de timp, a exerciţiului unor drepturi fundamentale. Astfel, reţinerea, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă, aşa cum acestea sunt reglementate la art. 209, 210, 216, 217 şi 218 - 222 din Codul de procedură penală, sunt măsuri preventive privative de libertate, privare ce presupune, per se, restrângerea exerciţiului unui număr însemnat de drepturi fundamentale, cum sunt libera circulaţie, prevăzută la art. 25 din Constituţie, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, reglementat la art. 26 din Constituţie, dreptul la informaţie, prevăzut la art. 31 din Constituţie, accesul la cultură, reglementat la art. 33, şi dreptul de asociere, prevăzut la art. 40 din Constituţie. La rândul lor, măsura controlului judiciar şi măsura controlului judiciar pe cauţiune, reglementate la art. 211 - 215^1, 216 şi 217 din Codul de procedură penală, sunt măsuri preventive neprivative de libertate, a căror dispunere este însoţită de impunerea, ex lege, în sarcina inculpatului a unor obligaţii ce au acelaşi efect restrictiv cu privire la exercitarea de către acesta a anumitor drepturi fundamentale, obligaţii prevăzute la art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală. În completarea regimului juridic astfel stabilit, organul judiciar care a dispus măsura preventivă poate dispune, în privinţa inculpatului, una sau mai multe dintre obligaţiile reglementate la alin. (2) al aceluiaşi art. 215 (Decizia nr. 437 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, paragraful 34). 19. Întrucât prin luarea măsurilor preventive se aduce atingere dreptului fundamental al persoanei la inviolabilitate, aşadar libertăţii individuale, Curtea a observat că atât legislaţia naţională (Codul de procedură penală şi art. 23 din Constituţia României), cât şi cea europeană (art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale) au instituit o serie de garanţii procesuale care să prevină abuzul şi arbitrarul în luarea, menţinerea, prelungirea şi confirmarea acestora, transpuse în numeroase condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ. De altfel, Curtea a observat că actualul Cod de procedură penală prevede posibilitatea luării unor măsuri privative sau restrictive de libertate „doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege“ [art. 9 alin. (2)]. 20. Scopul şi condiţiile generale pentru luarea măsurilor preventive sunt reglementate în art. 202 din Codul de procedură penală, reglementări aplicabile indiferent de măsura preventivă care se instituie, condiţiile specifice de luare a fiecărei măsuri şi procedura de urmat, conţinutul şi efectele dispunerii lor fiind reglementate prin norme procesual penale cu caracter special cuprinse în secţiunile a 2-a („Reţinerea“), a 3-a („Controlul judiciar“), a 4-a („Controlul judiciar pe cauţiune“), a 5-a („Arestul la domiciliu“) şi a 6-a („Arestarea preventivă“) ale capitolului privind măsurile preventive. 21. Curtea a reţinut că noul Cod de procedură penală stabileşte obligaţia organului judiciar ca, la alegerea măsurii preventive, să analizeze cumulativ următoarele condiţii generale: să existe probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune [art. 202 alin. (1)], măsura aleasă să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei [art. 202 alin. (3)], măsura preventivă să fie necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia [art. 202 alin. (3)] - condiţia necesităţii măsurilor privative sau restrictive de libertate fiind exprimată sub condiţia caracterului excepţional al acestora [art. 9 alin. (2)] -, şi să nu existe, la momentul dispunerii, confirmării, prelungirii sau menţinerii măsurii preventive, vreo cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale. 22. Curtea a reţinut că, pentru luarea măsurii controlului judiciar, art. 211 din Codul de procedură penală face trimitere la scopul şi condiţiile reglementate în art. 202 alin. (1) din acelaşi act normativ, iar, în cazul arestării preventive, condiţiile generale prevăzute de lege pentru oricare dintre măsurile preventive se completează cu condiţiile speciale şi cazurile de aplicare a acestei măsuri prevăzute în art. 223 din Codul de procedură penală, respectiv: condiţia ca suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune să rezulte din probe [art. 223 alin. (1)]; inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte [art. 223 alin. (1) lit. a)]; inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament [art. 223 alin. (1) lit. b)]; inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu aceasta [art. 223 alin. (1) lit. c)]; există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni [art. 223 alin. (1) lit. d)]. Potrivit doctrinei, aceste din urmă patru cazuri de arestare preventivă dau conţinut scopului generic al măsurilor preventive, reglementat în art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv acela de asigurare a bunei desfăşurări a procesului penal. Un alt caz de arestare preventivă este cel reglementat în art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, acesta fiind fundamentat pe necesitatea de a-l priva pe inculpat de libertate pentru a preîntâmpina un pericol pe care lăsarea sa în libertate l-ar genera pentru ordinea publică. 23. Potrivit art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse doar în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni. Aşadar, Curtea a reţinut că luarea măsurilor preventive este condiţionată de existenţa cel puţin a unuia dintre scopurile enumerate anterior, prin aceasta fiind subliniat caracterul preventiv pe care aceste măsuri trebuie să îl aibă în cursul procesului penal. De asemenea, Curtea a reţinut că existenţa unuia dintre scopurile menţionate se impune să fie verificată atât la momentul luării măsurii preventive, cât şi atunci când se dispune confirmarea, prelungirea, înlocuirea, revocarea sau, după caz, menţinerea unei astfel de măsuri. De asemenea, Curtea a reţinut că, prin dispunerea măsurii preventive în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, se urmăreşte prevenirea influenţării conţinutului probatoriu al declaraţiilor date de ceilalţi participanţi la comiterea faptei - indiferent dacă aceştia sunt şi ei acuzaţi sau nu în procesul penal, dacă au dobândit vreo calitate procesuală, al declaraţiilor date de martori - indiferent dacă sunt martori audiaţi la cererea acuzării sau a apărării, dacă vizează latura penală sau civilă, aspectele legate de faptă sau de împrejurările comiterii acesteia, prevenirea distrugerii, alterării, ascunderii sau sustragerii mijloacelor materiale de probă - indiferent dacă au fost ridicate de la faţa locului sau nu, dacă au intrat sau nu în custodia organelor judiciare sau dacă au fost anterior descoperite de acestea. Totodată, Curtea a observat că asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal presupune preîntâmpinarea situaţiilor în care inculpatul, personal sau prin intermediar, exercită presiuni asupra celui vătămat - direct sau indirect (asupra unei rude), prin ameninţări, sugestii insistente, repetate, prin ameninţarea cu săvârşirea unor acte de violenţă fizică îndreptate împotriva victimei sau a membrilor familiei acesteia, şantaj, declaraţii publice nereale cu privire la comiterea faptei, cu scopul de a o influenţa sau de a o intimida - sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu persoana vătămată - prin rugăminţi, prin oferirea unor foloase ori alte asemenea mijloace, prin inducerea în eroare a persoanei vătămate, în general, prin impunerea faţă de persoana vătămată a unei conduite procesuale incorecte prin retractarea unor declaraţii, refuzul de a da declaraţii ori afirmarea unor împrejurări neconforme cu adevărul - fiind vorba despre un acord prin care inculpatul doreşte să interfereze cu buna desfăşurare a procesului penal, să împiedice ori să întârzie tragerea sa la răspundere penală sau să determine angajarea acestei răspunderi pentru o faptă de mai mică gravitate. 24. De asemenea, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 339 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 23 iunie 2015, a reţinut jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia instanţele care se pronunţă cu privire la posibilitatea menţinerii reclamantului în arest preventiv trebuie să examineze toate elementele relevante concrete care sunt în măsură să confirme existenţa necesităţii acestei măsuri (Hotărârea din 8 iunie 1995, pronunţată în Cauza Mansur împotriva Turciei, paragrafele 55-56). Totodată, prin Hotărârea din 7 aprilie 2009, pronunţată în Cauza Tiron împotriva României, paragraful 38, şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Smirnova împotriva Rusiei, paragraful 61, instanţa de la Strasbourg a statuat asupra necesităţii de a identifica indicii concrete care să justifice necesitatea menţinerii privării de libertate, indicii care fac ca interesul public să prevaleze asupra prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului şi asupra dreptului fundamental la libertatea individuală a celui arestat. Astfel, Curtea europeană a reamintit că nu se poate face o evaluare abstractă a caracterului rezonabil al duratei unei detenţii (Hotărârea din 6 noiembrie 2007, pronunţată în Cauza Patsuria împotriva Georgiei, paragraful 62) şi că acesta trebuie examinat în fiecare caz, ţinând seama de condiţiile concrete. 25. Totodată, referitor la dispoziţiile art. 23 alin. (10) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat că dreptul constituţional al persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune nu se poate realiza decât în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, care arată în ce împrejurări poate funcţiona o măsură procesuală, oricare ar fi aceasta. Condiţiile de acordare a acestei liberări provizorii sub control judiciar sunt prevăzute de normele procesual penale, în temeiul dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege“, fiind atributul legiuitorului să le stabilească (Decizia nr. 6 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 5 martie 2012, Decizia nr. 608 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 2 iulie 2012). 26. Astfel, potrivit art. 242 alin. (2) din Codul de procedură penală, măsura preventivă se înlocuieşte, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai uşoară, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală. 27. Prin urmare, evaluarea împrejurărilor concrete ale cauzei şi conduita inculpatului determină luarea măsurii preventive mai uşoare în vederea atingerii obiectivului consacrat de art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv cel al asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni, în aşa fel încât măsura preventivă luată să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei şi să fie necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. Cu alte cuvinte, în situaţia în care temeiurile iniţiale care au impus luarea măsurii arestării preventive se menţin sau în ipoteza în care au apărut noi temeiuri care impun menţinerea acesteia, instanţa va aprecia de la caz la caz dacă se impune sau nu menţinerea măsurii arestării preventive sau a arestului la domiciliu. Aşa fiind, inculpatul are dreptul să solicite unei instanţe înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă, nu şi să obţină această înlocuire, aprecierea îndeplinirii tuturor condiţiilor pentru dispunerea înlocuirii măsurii revenind exclusiv judecătorului de drepturi şi libertăţi, celui de cameră preliminară ori, după caz, instanţei de judecată. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius-Aurelian Fleancu în Dosarul nr. 13.703/3/2020/a1.2 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 207 alin. (4), ale art. 211 alin. (2) şi ale art. 242 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 februarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
