Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află examinarea cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură, respectiv din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată ulterior Guvernului, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului României. 2. Cererea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A.e) şi art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.273 din 8 septembrie 2021 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.764E/2021. 3. Preşedintele Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 216 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declară deschise lucrările şedinţei de judecată. 4. La apelul nominal se prezintă, pentru Guvernul României, domnul George Bogdan Ilea, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent-şef referă asupra faptului că autorităţile aflate în conflict au comunicat punctele lor de vedere cu privire la conţinutul conflictului şi la căile de soluţionare a acestuia. 6. Preşedintele Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 216 alin. (2) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, acordă cuvântul reprezentantului prim-ministrului. 7. Reprezentantul Guvernului, domnul George Bogdan Ilea, realizează o prezentare a situaţiei de fapt, subliniind că moţiunea de cenzură nu îndeplineşte condiţiile pentru valida sa iniţiere şi că nu a fost comunicată Guvernului. Se arată că acest conflict s-a născut deja şi că poartă asupra raporturilor de drept constituţional existente între Parlament şi Guvern. Se apreciază că cererea formulată vizează un veritabil conflict juridic de natură constituţională şi trebuie examinată ca atare în condiţiile art. 146 lit. e) din Constituţie. Ea nu vizează aspecte de neconstituţionalitate extrinsecă a unei eventuale hotărâri parlamentare prin care este votată moţiunea de cenzură. În caz contrar, dacă s-ar impune verificarea constituţionalităţii unei asemenea hotărâri, s-ar ajunge la situaţia paradoxală ca o procedură iniţiată neconstituţional să producă efecte juridice. 8. Se menţionează că semnăturile depuse în sprijinul moţiunii de cenzură se depun în original şi nu pot fi completate şi nici înlocuite. Or, comunicarea cu întârziere către Guvern a moţiunii de cenzură a permis complinirea diverselor lipsuri ale semnăturilor deja depuse. Se arată că verificarea condiţiilor de validitate a semnăturilor nu se poate realiza decât de Birourile permanente reunite. Or, în cazul analizat, această verificare nu a fost realizată. Se concluzionează în sensul că neregularităţile procedurale privind moţiunea de cenzură depusă nu pot fi acoperite ulterior. Ele împiedică dezbaterea moţiunii de cenzură şi, prin urmare, aceasta trebuie să fie respinsă. 9. Preşedintele Curţii Constituţionale, având în vedere dispoziţiile art. 394 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declară dezbaterile închise. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 10. Prin Adresa nr. 5/6.174 din 8 septembrie 2021, primministrul Guvernului a sesizat Curtea Constituţională cu cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură, respectiv din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată ulterior Guvernului. 11. Prin cererea formulată se arată că moţiunea de cenzură înregistrată cu nr. 2MC din 3 septembrie 2021 a fost depusă la Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor şi la Cabinetul preşedintelui Senatului. Ulterior, în zilele de 6 şi 7 septembrie 2021, la acest document au fost anexate alte tabele conţinând semnături ale parlamentarilor iniţiatori ai moţiunii de cenzură. La data de 7 septembrie 2021, preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat prim-ministrului moţiunea de cenzură nr. 2MC însoţită atât de tabelele iniţiale de semnături, cât şi de noile înscrisuri. Totodată, preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat şi faptul că, din cauza lipsei de cvorum la nivelul Birourilor permanente reunite, nu a putut fi stabilită data şedinţei comune consacrate prezentării moţiunii de cenzură comunicate. 12. Referitor la documentele comunicate de preşedintele Camerei Deputaţilor se arată că tabelele iniţiale de semnături prezintă numeroase aspecte de neregularitate (semnături fotocopiate/scanate, semnături ce cuprind ştersături/corecturi, suspiciuni privind veridicitatea semnăturilor), iar tabelele ulterioare cuprind un număr de 34 de semnături olografe (11 din adresa grupurilor AUR şi 23 din adresa grupurilor USR). Se menţionează că motivul pentru care s-a ajuns la depunerea noii liste de semnături (cele 34 de semnături) a fost neîndeplinirea condiţiei de validitate privind semnăturile iniţiatorilor, motiv invocat în cadrul discuţiilor din Birourile permanente reunite. Se concluzionează că în data de 3 septembrie 2021, data iniţierii şi depunerii moţiunii de cenzură, 34 de semnături nu erau anexate în forma prevăzută de lege pentru a atesta în mod indubitabil voinţa expresă, individuală şi unilaterală a respectivilor parlamentari de a iniţia această moţiune de cenzură. Astfel, la data depunerii moţiunii de cenzură, aceasta nu a fost semnată valid decât de 90 de parlamentari, ceea ce reprezintă mai puţin de o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor (117). Prin urmare, completarea documentului cu aceste noi semnături, prin înlocuirea semnăturilor nevalide, este de natură să susţină faptul că Guvernului i-a parvenit un document diferit faţă de cel depus de iniţiatori la data de 3 septembrie 2021. 13. Cu privire la admisibilitatea prezentei cereri se arată că prim-ministrul este titular al dreptului de a sesiza Curtea Constituţională şi că autorităţile publice aflate în conflict, respectiv Parlamentul şi Guvernul, pot fi părţi într-un conflict juridic de natură constituţională. În acest sens, se face referire la Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, precum şi la jurisprudenţa menţionată în cuprinsul acestei decizii. 14. Referitor la noţiunea de conflict juridic de natură constituţională se fac referiri la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concluzionându-se, raportat la cauza de faţă, că o moţiune de cenzură iniţiată, depusă şi comunicată cu încălcarea art. 113 alin. (2) din Constituţie se constituie într-o conduită neconstituţională, neloială şi abuzivă faţă de autoritatea executivă. 15. Situaţia litigioasă generată are un caracter juridic, întrucât vizează aspecte procedurale de rang constituţional privind iniţierea, depunerea şi comunicarea moţiunii de cenzură. Nesocotirea condiţiilor de validitate necesare pentru iniţierea, depunerea şi comunicarea unei moţiuni de cenzură are ca efect vicierea etapelor ulterioare: prezentarea, dezbaterea şi, eventual, adoptarea respectivei moţiuni de cenzură. 16. Situaţia juridică litigioasă are natură constituţională, având în vedere că moţiunea de cenzură ţine de domeniul dreptului constituţional şi reprezintă un instrument constituţional de realizare a controlului parlamentar asupra Guvernului. Se precizează că cererea are în vedere interpretarea art. 113 alin. (2) din Constituţie prin raportare la actele şi faptele realizate de Parlament, care, dacă vor fi considerate contrare normelor constituţionale, înseamnă că au generat un blocaj constituţional din perspectiva deplinei şi bunei desfăşurări a activităţii Guvernului. 17. Se arată că cererea este admisibilă, întrucât este singurul mecanism prin care Guvernul poate învesti Curtea Constituţională cu verificarea aspectelor de neregularitate ale moţiunii de cenzură depuse. Se arată că atacarea eventualei hotărâri de adoptare a moţiunii de cenzură este o cale de atac ineficientă din perspectiva Guvernului, întrucât prim-ministrul nu deţine calitatea de titular al dreptului de sesizare a Curţii în această din urmă ipoteză. 18. Se arată că argumentele cuprinse în Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010 referitoare la interdicţia împiedicării prezentării şi refuzului de a dezbate o moţiune de cenzură au privit o altă situaţie juridică, şi anume angajarea răspunderii Guvernului, astfel că situaţia de faţă, în care s-a depus o moţiune de cenzură neprovocată, este una diferită de cea analizată în precedent. În cauza de faţă, premisa esenţială care face imposibile împiedicarea prezentării şi refuzul de a dezbate o moţiune de cenzură este însăşi constituţionalitatea iniţierii, depunerii şi comunicării moţiunii de cenzură. Rezultă că cele arătate în decizia antereferită sunt valabile numai dacă s-au constatat valabilitatea semnăturilor iniţiatorilor şi întrunirea numărului minim de semnatari cerut de Constituţie. În caz contrar o moţiune de cenzură nu îşi poate urma parcursul parlamentar, aceasta neputându-se constitui, prin voinţa politică a majorităţii parlamentare, într-un act producător de efecte juridice al Parlamentului. Se subliniază că prin nerespectarea art. 113 alin. (2) din Constituţie ar fi afectat principiul separaţiei puterilor în stat. 19. Cu privire la fondul prezentei cereri se arată că manifestarea de voinţă a unui parlamentar de a iniţia o moţiune de cenzură trebuie să fie neviciată şi exprimată în forma prevăzută de lege. Exprimarea manifestării de voinţă individuale în forma prevăzută de lege atestă că moţiunea de cenzură este însuşită de persoana semnatară, iar aceasta îşi poate asuma răspunderea pentru conţinutul documentului prin intermediul unei semnături valide, respectiv poate să decline răspunderea pentru conţinutul documentului în cazul unei semnături nevalide. Semnătura atestă că documentul semnat - în conţinutul lui - nu mai poate fi modificat ulterior semnării sale. Se arată că semnarea unei moţiuni de cenzură se realizează fie olograf, fie electronic, prin semnătură electronică, dar exclusiv la momentul depunerii acesteia. Orice altă modalitate de exprimare a manifestării de voinţă a unui parlamentar - fax, scanare, fotocopiere -, nefiind realizată în forma prevăzută de regulamentele parlamentare, nu poate fi considerată ca fiind făcută în forma cerută de lege. Întrucât etapa iniţierii moţiunii de cenzură este una cu executare dintr-o dată, la momentul depunerii nu este posibilă complinirea condiţiei de validitate a unui asemenea act juridic prin completarea numărului de semnături sau înlocuirea semnăturilor după data/momentul depunerii moţiunii de cenzură. 20. Rezultă că textul moţiunii de cenzură face corp comun cu listele de semnături care atestă manifestarea de voinţă expresă, individuală şi unilaterală de însuşire a respectivului text. Îndeplinirea condiţiei de validitate cu privire la numărul minim de parlamentari necesar pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură nu se poate stabili decât prin raportare la momentul depunerii moţiunii, iar nu prin raportare la un moment ulterior, nedefinit în timp. Dacă s-ar accepta că o moţiune de cenzură se poate depune cu încălcarea condiţiei numărului minim de semnături sau a validităţii acestora, ar însemna că raţiunea pentru care a fost instituită această condiţie de rang constituţional nu îşi mai găseşte aplicarea. Depunerea unei moţiuni de cenzură cu un număr insuficient de semnături în speranţa complinirii ulterioare a acestora reprezintă o fraudă la Constituţie şi o golire de conţinut a prevederilor art. 113 alin. (2) din Constituţie. S-ar accepta posibilitatea iniţierii unor moţiuni de cenzură şicanatorii, utilizate cu scopul de a pune presiune pe Guvern în vederea adoptării unei anumite conduite ori a renunţării la o anumită conduită. 21. Se arată că, deşi nu există un text regulamentar expres, din interpretarea sistematică a prevederilor regulamentare rezultă că verificarea condiţiilor de validitate atât cu privire la numărul minim de parlamentari, cât şi cu privire la semnăturile acestora pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură nu se poate realiza decât de Birourile permanente reunite, în scopul pregătirii şi asigurării desfăşurării în bune condiţii a lucrărilor şedinţelor comune. Or, o asemenea verificare nu a avut loc cu privire la semnăturile depuse, toate tabelele cuprinzând aceste semnături fiind trimise in corpore Guvernului. 22. Se mai susţine că, potrivit Constituţiei şi Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură se comunică Guvernului la data depunerii acesteia. Parlamentul atenţionează, astfel, Guvernul că există o moţiune de cenzură depusă, pentru ca acesta din urmă să îşi reconsidere comportamentul instituţional în faţa unui pericol de pierdere a mandatului. Comunicarea moţiunii de cenzură Guvernului în ziua în care a fost depusă este o condiţie constituţională care nu poate fi încălcată şi, dacă a fost încălcată, nu poate fi acoperită ulterior. Faptul că Birourile permanente reunite nu s-au putut întruni 4 zile la rând din lipsă de cvorum relevă o chestiune internă a celor două Camere, care nu reflectă raporturile constituţionale din Parlament şi Guvern. În schimb, comunicarea moţiunii de cenzură este o activitate de rang constituţional, care trebuie respectată în spiritul şi litera sa, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, din moment ce moţiunea de cenzură a fost depusă în data de 3 septembrie 2021 şi comunicată la 7 septembrie 2021. Se susţine că raţiunea pentru care legiuitorul constituant a stabilit că moţiunea de cenzură se comunică în ziua depunerii a fost aceea de a nu permite complinirea lipsurilor cererii introductive. Or, în cauză, comunicarea moţiunii de cenzură cu depăşirea termenului a permis exact completarea numărului minim de semnături, iar o asemenea conduită plasează Parlamentul în afara cadrului constituţional. 23. În final, se subliniază că Parlamentul, prin preşedintele Camerei Deputaţilor, cu încălcarea Constituţiei şi a prevederilor regulamentare, a comunicat o moţiune de cenzură iniţiată şi depusă cu nerespectarea condiţiilor constituţionale privind numărul minim de semnături valide care să reflecte manifestarea de voinţă a unei pătrimi din numărul parlamentarilor la data iniţierii respectivei moţiuni de cenzură. De asemenea, Parlamentul, prin preşedintele Camerei Deputaţilor, a încălcat dispoziţiile constituţionale cu privire la obligaţia comunicării moţiunii de cenzură către Guvern în aceeaşi zi cu depunerea acesteia, în speţă în data de 3 septembrie 2021. Se solicită, astfel, Curţii Constituţionale să constate situaţia antereferită şi se menţionează că depăşirea prezentului conflict poate fi realizată numai prin sancţionarea Parlamentului, care şi-a realizat în mod abuziv competenţa prevăzută de art. 113 alin. (2) din Constituţie. 24. În temeiul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, precum şi al Guvernului asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia. 25. La dosarul cauzei au fost depuse câte două puncte de vedere generate la nivelul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, şi anume punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor/Senatului şi cel al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor/Senatului. 26. Preşedintele Camerei Deputaţilor solicită respingerea cererii formulate, întrucât nu există niciun conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte. 27. Astfel, se arată că cererea formulată este inadmisibilă, întrucât Parlamentul şi Guvernul nu se află într-o stare de conflict instituţional în sensul art. 146 lit. e) din Constituţie. Mai mult, Parlamentul a acţionat cu bună-credinţă şi în spiritul principiului loialităţii constituţionale, dând eficienţă prevederilor constituţionale şi regulamentare, în ciuda impedimentelor obiective intervenite. Inadmisibilitatea cererii este susţinută şi de natura obiectului criticii de neconstituţionalitate, care vizează procedura de adoptare a unei moţiuni de cenzură, ceea ce reprezintă, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, obiectul unei alte atribuţiuni ale sale, şi anume acela al controlului de constituţionalitate a hotărârilor parlamentare, din moment ce moţiunea de cenzură este o hotărâre a Parlamentului. În acest sens, se menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 533 din 12 iulie 2017, precum şi un aviz al Comisiei de la Veneţia, care a privit, printre altele, înţelesul noţiunii de „conflict juridic de natură constituţională“. 28. Cu privire la obiectul cererii astfel cum a fost formulat se arată că nici Constituţia, nici regulamentele parlamentare nu conţin nicio prevedere, nicio condiţie de validitate în privinţa formei de prezentare sau a conţinutului unei moţiuni de cenzură. Conform practicii parlamentare, deputaţii şi senatorii îşi exercită competenţa de a iniţia propuneri legislative, proiecte de hotărâri şi moţiuni, semnându-le, de regulă, în cadrul unei liste constituite special în acest sens, competenţă care implică şi prerogativa deputaţilor şi senatorilor de a renunţa la sprijinul acordat unui demers parlamentar, caz în care retragerea semnăturii iniţial acordate se anunţă în plenul Camerei din care fac parte sau al Parlamentului, după caz. Acest mecanism este singurul mijloc parlamentar prin care sprijinul acordat unui anumit demers se poate regulariza, întrucât acesta este expresia liberei exercitări a mandatului reprezentativ cu care deputaţii şi senatorii sunt învestiţi, niciun alt subiect de drept neavând capacitatea de a cenzura, contesta sau controla exercitarea mandatului parlamentar. Or, în cazul de faţă, niciun parlamentar nu şi-a contestat semnătura prezentată în sprijinul moţiunii de cenzură depuse şi nici nu şi-a retras semnătura, deşi aceştia au avut oportunitatea de a anunţa plenul reunit cu ocazia şedinţei în cadrul căreia a fost citită moţiunea de cenzură. Mai mult, iniţiatorii moţiunii de cenzură şi-au reconfirmat sprijinul acordat acestui demers parlamentar, depunând în original semnăturile comunicate anterior prin mijloace electronice. Prin urmare, susţinerile din sesizarea formulată cu privire la obligaţia Birourilor permanente reunite de a efectua verificări cu privire la validitatea semnăturilor acordate sunt contrare realităţii normative. 29. Se mai arată că autorul sesizării nu se referă la Parlament ca parte a conflictului juridic de natură constituţională, ci la demersul procedural al semnatarilor moţiunii de cenzură şi la modalitatea în care aceştia şi-au exercitat dreptul antereferit. 30. Se concluzionează în sensul că solicitarea autorului sesizării de a se verifica îndeplinirea condiţiilor de constituţionalitate extrinsecă asociate instituţiei juridice a moţiunii de cenzură, act eminamente politic al deputaţilor şi senatorilor, nu se circumscrie în sfera conflictului juridic de natură constituţională, ci în realitate reprezintă o critică de neconstituţionalitate extrinsecă în ceea ce priveşte iniţierea şi depunerea moţiunii de cenzură. 31. Cu privire la faptul că moţiunea de cenzură depusă nu a fost comunicată la data depunerii sale, se aminteşte principiul cooperării loiale între autorităţile publice, cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 611 din 3 octombrie 2017, paragraful 107, subliniinduse faptul că practicile constituţionale trebuie să aibă drept deziderat buna funcţionare a instituţiilor statului. Se arată că, din perspectiva practicii procedurale parlamentare desfăşurate în ipoteza moţiunilor de cenzură, de regulă, Birourile permanente reunite ale celor două Camere se întrunesc în şedinţă comună la data depunerii moţiunii, stabilesc momentul prezentării, respectiv pe cel al dezbaterii sale, care urmează să aibă loc în plenul reunit, iar preşedintele Camerei Deputaţilor aduce la cunoştinţa Guvernului atât moţiunea de cenzură, cât şi reperele temporale stabilite. Astfel, Guvernului îi sunt puse la dispoziţie încă din fază incipientă elementele esenţiale de care trebuie să ţină seama pentru apărarea pe care urmează să o conceapă în faţa pericolului de pierdere a mandatului. 32. Se arată că Birourile permanente reunite, deşi legal convocate, pentru datele de 3, 4, 6 şi 7 septembrie 2021, nu şiau putut desfăşura lucrările din cauza lipsei de cvorum. A existat, aşadar, un blocaj intrainstituţional la nivelul Parlamentului în legătură cu stabilirea calendarului pentru prezentarea, dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură. Pentru a evita un ulterior potenţial blocaj în derularea procedurii referitoare la dezbaterea moţiunii de cenzură, în temeiul art. 113 alin. (2) din Constituţie şi al art. 94 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat Guvernului moţiunea de cenzură şi a stabilit, împreună cu preşedintele Senatului, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) din acelaşi act normativ, data prezentării moţiunii de cenzură în plenul Parlamentului. Conduita instituţională astfel manifestată de preşedintele Camerei Deputaţilor este în deplin acord cu jurisprudenţa forului constituţional, prin prisma deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010 şi nr. 609 din 14 septembrie 2020. 33. Se apreciază că acţiunile preşedintelui Camerei Deputaţilor desfăşurate la nivel instituţional valorizează ordinea normativă constituţională, în sensul consideraţiilor care fundamentează Decizia Curţii Constituţionale nr. 611 din 3 octombrie 2017, armonizând practica parlamentară, a cărei aplicare în speţa dedusă controlului de constituţionalitate nu a dovedit eficienţă şi predictibilitate, cu soluţii care să surmonteze eventualele blocaje instituţionale. Comunicarea moţiunii de cenzură către Guvern şi emiterea informării cu privire la convocarea plenului reunit pentru data de 9 septembrie 2021 în vederea prezentării moţiunii de cenzură, ca reper esenţial pentru dezbaterea sa, reprezintă activităţi concrete prin care ordinea constituţională în derularea procedurii parlamentare speciale a retragerii încrederii acordate Guvernului a fost reafirmată ca fiind primordială, în special în contextul lipsei cvorumului legal de lucru pentru şedinţele comune ale Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului având ca obiect stabilirea calendarului prezentării şi dezbaterii moţiunii de cenzură. 34. Se mai susţine că preşedintele Camerei Deputaţilor nu a putut da eficienţă prevederilor regulamentare referitoare la comunicarea moţiunii de cenzură până nu a acţionat în mod loial şi pe plan intrainstituţional, epuizând toate resorturile în demersul de a desfăşura o şedinţă a Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului. Totodată, trebuie avut în vedere şi faptul că preşedintele Camerei Deputaţilor a primit moţiunea de cenzură la un moment în care autoritatea destinatară, respectiv Guvernul României, nu mai putea primi comunicarea acestuia pe căile oficiale întrucât se afla în afara programului său de lucru, astfel încât eventualul demers de comunicare s-ar fi lovit la acel moment de imposibilitatea finalizării sale. Acelaşi argument este valabil şi pentru zilele imediat următoare depunerii moţiunii de cenzură, acestea fiind zile nelucrătoare, în cadrul cărora comunicarea preşedintelui Camerei Deputaţilor nu şi-ar fi putut atinge obiectivul scontat. 35. În ziua lucrătoare imediat următoare celei de depunere a moţiunii de cenzură la Cancelaria Preşedintelui Camerei Deputaţilor s-au depus în original semnăturile de susţinere a acesteia ce au fost depuse iniţial prin mijloace electronice, conform practicii parlamentare actuale determinate de contextul pandemic. Această acţiune a iniţiatorilor moţiunii de cenzură a reprezentat expresia intenţiei lor de a-şi reafirma sprijinul pentru acest demers şi nu a putut rămâne fără un răspuns procedural din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor. Acesta a acţionat în mod loial încercând prezentarea moţiunii de cenzură împreună cu acele semnături depuse şi în original, spre reiterarea celor depuse electronic, în cadrul Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, fiind convocată o nouă şedinţă. Ca urmare a eşuării şi a acestei încercări de prezentare a moţiunii de cenzură din cauza lipsei de cvorum, preşedintele a evitat intervenirea unui blocaj în cadrul procedurii de control parlamentar asupra Guvernului prin intermediul moţiunii de cenzură şi, în consecinţă, a acţionat în spiritul principiului loialităţii constituţionale, comunicând Guvernului moţiunea de cenzură, dând astfel eficienţă obiectivului urmărit de legiuitorul constituant, respectiv informarea executivului în vederea pregătirii unei apărări şi evitarea adoptării prin surprindere a unei moţiuni de cenzură. Pentru a putea fi considerată ca semnificativă din perspectiva existenţei unui conflict juridic de natură constituţională, comunicarea moţiunii de cenzură realizată de preşedintele Camerei Deputaţilor ulterioară momentului depunerii ar fi trebuit să genereze neajunsuri ori chiar să provoace prejudicii Guvernului, afectând astfel echilibrul dintre cele două puteri ale statului. 36. Se mai arată că autorul sesizării nu descrie o relaţie de cauzalitate între actele, faptele, acţiunile sau inacţiunile care ar fi fost în competenţa preşedintelui Camerei Deputaţilor şi la care acesta ar fi recurs sau de la care s-ar fi abţinut, după caz, şi afectarea drepturilor ori competenţelor constituţionale ale autorităţii executive, cu consecinţa împiedicării funcţionării normale a acesteia şi/sau a declanşării blocajului instituţional. Se arată că nu poate fi reţinută în sarcina preşedintelui Camerei Deputaţilor nicio poziţionare expresă sau implicită care să determine tergiversarea ori blocarea dezbaterii moţiunii de cenzură, împrejurare care ar fi reprezentat cu adevărat o încălcare evidentă a relaţiilor instituţionale de rang constituţional. Dimpotrivă, deciziile sale au contribuit în mare măsură la evitarea unor situaţii care ar fi putut antama un conflict juridic constituţional. De asemenea, nu poate fi reţinută nici arogarea de către Parlamentul României, prin preşedintele Camerei Deputaţilor, a unor competenţe care nu îi aparţin şi nici încălcarea de către acesta a competenţelor în materie care ar aparţine Guvernului. 37. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor apreciază că cererea este întemeiată. Moţiunea de cenzură este un instrument de exercitare a controlului parlamentar asupra activităţii executivului. Parlamentul este singura autoritate publică în faţa căreia Guvernul răspunde politic, iar sancţiunea corespunzătoare acestei răspunderi politice o reprezintă demiterea Guvernului ca urmare a retragerii încrederii acordate prin votul de învestitură al Parlamentului, potrivit procedurii descrise la art. 113 alin. (1) din Constituţie. Având în vedere efectele juridice constituţionale pe care le produce adoptarea unei moţiuni de cenzură (demiterea Guvernului, forma cea mai gravă de sancţiune care poate fi aplicată acestuia), legiuitorul constituant a stabilit în cuprinsul art. 113 din Constituţie o serie de condiţii de validitate care privesc etapele principale ale unei moţiuni de cenzură: iniţierea, depunerea, comunicarea, prezentarea, dezbaterea şi votarea. 38. Astfel, se arată că moţiunile de cenzură nu pot fi iniţiate decât de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor [art. 113 alin. (2) din Constituţie]. Numărul minim de parlamentari iniţiatori ai moţiunii de cenzură este expresia seriozităţii în plan politic a unui astfel de demers prin raportare la efectele juridice ale unei moţiuni de cenzură adoptate şi este o garanţie a principiului stabilităţii guvernamentale. În această etapă, moţiunea de cenzură este exclusiv un demers politic, de coagulare a unei manifestări de voinţă politică în sensul demarării procedurii controlului parlamentar prin moţiune de cenzură. În această etapă se identifică parlamentarii care îşi vor exprima în mod direct şi indubitabil voinţa politică de a demara procedura moţiunii de cenzură. În această etapă se formalizează textul moţiunii (act eminamente politic) şi se exprimă în mod neechivoc, prin semnătura senatorilor şi deputaţilor, voinţa de a demara etapa următoare din procedura controlului parlamentar prin moţiune de cenzură. 39. Depunerea moţiunii de cenzură echivalează cu înregistrarea oficială la Biroul permanent al fiecărei Camere a textului moţiunii însoţit de semnăturile parlamentarilor. Depunerea moţiunii de cenzură este o etapă crucială în procedura controlului parlamentar prin moţiune de cenzură, întrucât marchează momentul în care moţiunea de cenzură ca act politic se transformă în moţiune de cenzură ca act juridic, de care Constituţia şi Regulamentul activităţilor comune ale celor două Camere leagă producerea unor efecte juridice în plan procedural. 40. Comunicarea moţiunii de cenzură către Guvern este etapa imediat următoare depunerii/înregistrării oficiale a acesteia. Aceasta este o obligaţie constituţională pentru Parlament, care rezultă din art. 113 alin. (2) din Legea fundamentală. Textul constituţional este imperativ cu privire la obligaţia comunicării moţiunii de cenzură în aceeaşi zi în care a fost depusă. Această etapă este necesară pentru că, din momentul depunerii moţiunii de cenzură, Guvernul trebuie să ia cunoştinţă de faptul că în Parlament s-a constituit în mod oficial o voinţă expresă care reclamă demiterea Guvernului. Comunicarea moţiunii în aceeaşi zi cu depunerea acesteia este o condiţie prevăzută atât la nivel constituţional, cât şi în Regulament şi are ca scop atenţionarea Guvernului de către Parlament cu privire la iniţierea unei moţiuni de cenzură, pentru ca executivul să poată lua cunoştinţă de conţinutul moţiunii. 41. Prezentarea în Birourile permanente nu este prevăzută de Constituţie, ci de Regulament. 42. Prezentarea moţiunii de cenzură în Plenul reunit al celor două Camere este prevăzută în Constituţie şi detaliată în Regulament. Conform art. 94 alin. (1) teza a doua din Regulament, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor doua Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. 43. Conform Constituţiei, moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Prin urmare, dezbaterea şi adoptarea moţiunii de cenzură au loc doar în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, cerinţă ce respectă simetria juridică cu votul de învestitură al Guvernului şi reflectă raportul de încredere care trebuie să existe între Parlament şi Guvern. 44. Cu privire la cererea autorului de constatare a conflictului juridic de natură constituţională născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură, se reiterează motivele invocate în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Se mai subliniază că verificarea autenticităţii semnăturilor iniţiatorilor este la fel de importantă pentru determinarea numărului minim de semnături pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură. Dacă semnătura unui iniţiator nu îndeplineşte condiţiile de formă ale unei semnături olografe prin raportare la cerinţele stabilite prin art. 268 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în consecinţă, acea semnătură neconformă nu poate fi luată în calcul la stabilirea numărului minim de semnături pentru iniţierea moţiunii. De asemenea, verificarea numărului şi titularului semnăturii este importantă şi din perspectiva verificării unei alte condiţii constituţionale de validitate care prevede limitarea numărului de moţiuni de cenzură care pot fi iniţiate de parlamentari. Astfel, dacă moţiunea de cenzură ar fi respinsă, deputaţii/senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia o altă moţiune în aceeaşi sesiune parlamentară. Astfel, cerinţa întrunirii numărului legal de semnături de susţinere a depunerii moţiunii de cenzură prevăzut de Constituţie este o condiţie de fond a promovării însăşi a moţiunii de cenzură. Nerespectarea de către iniţiatori a acestei condiţii şi promovarea unei moţiuni de cenzură de un număr insuficient de parlamentari reprezintă o iregularitate procedurală care contravine Constituţiei şi duce la invalidarea acestui demers parlamentar. În acest caz, continuarea de către Parlament a procedurii cu privire la o moţiune de cenzură care nu întruneşte condiţiile de validitate stabilite de Constituţie plasează această autoritate publică într-un conflict juridic de natură constituţională cu Guvernul. 45. Cu privire la cererea autorului de constatare a conflictului juridic de natură constituţională născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată ulterior Guvernului, se reiterează motivele invocate în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Se mai subliniază faptul că nu există o echivalenţă între depunerea moţiunii de cenzură şi prezentarea acesteia în Birourile permanente ale celor două Camere. Se mai arată că Parlamentul, prin preşedintele Camerei Deputaţilor, a condiţionat în mod neloial şi neconstituţional comunicarea moţiunii de cenzură Guvernului de o etapă prevăzută de Regulament, şi anume de prezentarea acesteia în cadrul Birourilor permanente ale celor două Camere, şi a încălcat astfel obligaţia constituţională prevăzută de art. 113 alin. (2) care impune comunicarea moţiunii Guvernului în chiar ziua depunerii acesteia. Această conduită a Parlamentului neconformă cu Constituţia a generat conflictul juridic de natură constituţională. 46. Preşedintele Senatului apreciază că cererea formulată este inadmisibilă şi solicită respingerea acesteia. Se arată că, în cererea sa, prim-ministrul nu se referă, în realitate, la instituţia Parlamentului, ca parte a unui pretins conflict juridic de natură constituţională, ci la demersul procedural al unui număr consistent de deputaţi şi senatori care au iniţiat, împotriva Guvernului pe care îl conduce, o moţiune de cenzură, ca forma cea mai gravă a controlului parlamentar. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a pronunţat deja în sensul că moţiunea de cenzură se constituie într-un adevărat instrument de natură constituţională pus la îndemâna Parlamentului în vederea realizării controlului parlamentar asupra activităţii Guvernului (Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010). 47. Cererea prim-ministrului, adresată Curţii Constituţionale, chiar dacă este exprimată într-o modalitate instituţională şi aparent constituţională, este îndreptată în realitate împotriva iniţiatorilor moţiunii de cenzură, ca atare. Viciul de neconstituţionalitate extrinsecă enunţat de semnatarul cererii, în motivarea acesteia, priveşte o procedură regulamentară nefinalizată încă, într-un act producător de efecte juridice pe seama Guvernului. Or, Curtea Constituţională se pronunţă tocmai asupra unor astfel de acte. Obiectul conflictului la care se referă prim-ministrul în cererea sa adresată Curţii Constituţionale este eminamente politic, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. Conflictul invocat opune Guvernul, pe de o parte, şi deputaţii şi senatorii semnatari ai moţiunii de cenzură, pe de altă parte. Se arată că între aceştia nu există raporturi constituţionale de tipul celor care există între Guvern şi Parlament. Astfel de raporturi ar putea să apară doar în momentul finalizării votului asupra moţiunii, cu consecinţa demiterii Guvernului, sau, după caz, a menţinerii acestuia. Nimeni nu poate afirma că înregistrarea şi comunicarea moţiunii de cenzură ar fi produs un efect direct asupra Guvernului, care să antreneze şi responsabilitatea Parlamentului. 48. Pentru a fi, ipotetic, un act producător de conflicte juridice de natură constituţională, actul respectiv ar trebui să fie asumat, ca act de putere publică, de una dintre autorităţile prevăzute în titlul III din Constituţie şi să exprime voinţa sa juridică. Această cerinţă de fond nu este îndeplinită de actele pregătitoare ale dezbaterii moţiunii de cenzură (depunerea şi transmiterea acesteia). 49. Textele constituţionale invocate de prim-ministru ca generatoare ale situaţiei conflictuale pe care o deduce judecăţii Curţii Constituţionale nu au nicio relevanţă şi, prin urmare, nu conduc la o evaluare a conţinutului pretinsului conflict juridic de natură constituţională. Mai mult chiar, nici normele regulamentare din care ar deriva pretinsul conflict juridic de natură constituţională nu au vocaţia să genereze un astfel de conflict. Acestea reglementează două categorii de raporturi constituţionale şi regulamentare de natură procedurală: un raport între deputaţii şi senatorii semnatari ai moţiunii de cenzură şi structurile de conducere ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, adică Birourile permanente ale acestor Camere legislative. Birourile permanente se vor asigura prin numărarea semnăturilor celor care susţin moţiunea de cenzură că aceasta îndeplineşte condiţiile pentru a fi înregistrată şi depusă în vederea prezentării ei, în temeiul art. 92 alin. (1) teza întâi din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. A doua categorie de raporturi constituţionale şi procedurale are ca părţi deputaţii şi senatorii semnatari ai moţiunii, pe de o parte, şi Camerele legislative reunite în şedinţă comună, în calitate de structuri deliberative ale Parlamentului, pe de altă parte. Cele două Camere ale Parlamentului reunite ca for comun de control parlamentar asupra activităţii de ansamblu a Guvernului şi a fiecărui ministru în parte au, în momentul înregistrării moţiunii de cenzură şi al prezentării sale [în temeiul art. 92 alin. (1) teza a doua din acelaşi regulament al şedinţelor comune ale Camerelor Parlamentului], un rol pasiv de înregistrare şi, respectiv, de prezentare formală a conţinutului moţiunii de cenzură şi luării sale la cunoştinţă de către prim-ministru. Ca atare, până la momentul dezbaterii şi votării moţiunii de cenzură nu se încalcă niciun text constituţional sau regulamentar. Până la faza dezbaterii moţiunii de cenzură, Guvernul nu intră în raporturi juridice propriu-zise cu Parlamentul. Prin urmare, nu se produce niciun blocaj instituţional în dauna activităţii Guvernului sau a vreunui minister. 50. Se consideră că nu intră în sfera conflictului juridic de natură constituţională controlul constituţionalităţii procedurii premergătoare dezbaterii şi adoptării unei moţiuni de cenzură. În cererea transmisă Curţii Constituţionale, prim-ministrul a formulat o critică de neconstituţionalitate extrinsecă în privinţa procedurii de iniţiere, depunere şi comunicare a moţiunii de cenzură. Or, criticile formulate sunt unele de neconstituţionalitate extrinsecă ale unei eventuale hotărâri de adoptare a moţiunii de cenzură, cererea astfel formulată fiind inadmisibilă, deoarece este prematură şi nu se poate circumscrie unui conflict juridic de natură constituţională. Or, eventuala adoptare a moţiunii de cenzură se concretizează într-o hotărâre parlamentară, care poate fi supusă controlului de constituţionalitate pentru motivele enunţate de către autorul prezentei sesizări, dar în exercitarea unei alte atribuţii a Curţii, respectiv cea prevăzută în art. 146 lit. l) din Constituţie, atribuţie conform căreia jurisdicţia constituţională exercită controlul de constituţionalitate asupra hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, şi nu în cadrul soluţionării unui conflict juridic de natură constituţională, atribuţie prevăzută în art. 146 lit. e) din Constituţie. Se fac referiri la deciziile Curţii Constituţionale nr. 609 din 14 septembrie 2020 şi nr. 533 din 12 iulie 2017. 51. Se apreciază că, deşi autorul sesizării s-a adresat Curţii Constituţionale cu cererea privind constatarea unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, republicată, din motivarea sesizării reiese că acesta invocă în realitate critici de neconstituţionalitate extrinsecă în privinţa iniţierii şi depunerii moţiunii de cenzură înregistrate la Cancelaria Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a Preşedintelui Senatului cu nr. 2MC în data de 3 septembrie 2021. Rezultă că solicitarea autorului sesizării de a verifica îndeplinirea condiţiilor de constituţionalitate extrinsecă asociate instituţiei juridice a moţiunii de cenzură, act eminamente politic al deputaţilor şi senatorilor, nu se circumscrie în sfera conflictului juridic de natură constituţională. 52. Se mai indică faptul că, din punct de vedere procedural, moţiunea de cenzură trebuie iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor şi senatorilor, se prezintă Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului şi se comunică Guvernului, pentru ca acesta, cunoscându-i conţinutul, să se poată apăra. Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. 53. Faţă de aspectele de ordin procedural sus-menţionate se precizează că moţiunea de cenzură intitulată „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!“ a fost înregistrată împreună cu lista iniţiatorilor şi semnăturile acestora la data de 3 septembrie 2021 şi, întrucât moţiunea nu s-a putut prezenta Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului convocate în datele de 3 şi 4 septembrie 2021, din lipsa cvorumului, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului au convocat, din nou, în data de 6 septembrie 2021, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. În urma repetatelor discuţii din cadrul acestor şedinţe, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului au convocat Birourile permanente reunite în data de 7 septembrie 2021 şi, pentru a se putea depăşi acest blocaj intern, generat de pretinsa neconformitate a semnăturilor, au fost depuse, din nou, semnăturile în original ale unor iniţiatori şi moţiunea a fost comunicată Guvernului, potrivit prevederilor constituţionale. 54. Aşadar, comunicarea moţiunii către Guvern s-a realizat în intervalul de 5 zile de la înregistrare, în aşa fel încât acesta săşi poată exprima poziţia faţă de motivele care fac obiectul moţiunii de cenzură. Data comunicării către Guvern a moţiunii de cenzură este irelevantă şi nu afectează membrii Guvernului sau ai Parlamentului, în condiţiile în care „moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere“, şi nu după împlinirea unui termen care să curgă de la data comunicării către Guvern a moţiunii. Se arată că această procedură prealabilă dezbaterii şi adoptării moţiunii nu a produs niciun efect asupra raporturilor dintre Parlament şi Guvern şi nici nu poate genera un conflict juridic de natură constituţională între aceste două autorităţi publice. 55. Cele două Camere ale Parlamentului reunite ca for comun de control parlamentar asupra activităţii de ansamblu a Guvernului şi a fiecărui ministru în parte au, în momentul înregistrării moţiunii de cenzură şi al prezentării sale [în temeiul art. 94 alin. (1) teza a doua din acelaşi regulament al şedinţelor comune ale Camerelor Parlamentului], un rol pasiv de înregistrare şi, respectiv, de prezentare formală a conţinutului moţiunii de cenzură şi luării sale la cunoştinţă de către primministru. Ca atare, până la momentul dezbaterii şi votării moţiunii de cenzură nu s-a încălcat niciun text constituţional sau regulamentar. Până la faza dezbaterii moţiunii de cenzură Guvernul nu a intrat în raporturi juridice propriu-zise cu Parlamentul. Prin urmare, nu s-a putut produce niciun blocaj instituţional în dauna activităţii Guvernului sau a vreunui minister (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 609 din 14 septembrie 2020). 56. Biroul permanent al Senatului apreciază că cererea formulată de prim-ministru este întemeiată, reluând, în esenţă, argumentele comunicate de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor. 57. Guvernul apreciază că cererea formulată de primministru este întemeiată. Se arată că situaţia juridică conflictuală invocată de prim-ministru în cererea sa vizează, în esenţă, raporturi constituţionale de control parlamentar dintre Parlament, pe de o parte, şi Guvern, pe de altă parte. Această situaţie juridică conflictuală s-a născut din aplicarea în mod direct şi defectuos a textului constituţional de la art. 113 alin. (2). În consecinţă, această situaţie juridică conflictuală nu urmează a se naşte în viitor printr-o eventuală adoptare a moţiunii de cenzură de către o eventuală majoritate parlamentară, ci s-a născut deja prin declanşarea de către forul legislativ a controlului parlamentar prin moţiune de cenzură asupra Guvernului, ca urmare a depunerii şi a comunicării acesteia cu încălcarea prevederilor constituţionale. 58. Se susţine că există o distincţie clară între situaţiile juridice conflictuale a căror naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei şi neconstituţionalitatea unui act juridic adoptat de Parlament. Astfel, pentru a evita finalizarea sau pentru a îndepărta efectele unor situaţii juridice conflictuale de rang constituţional între autorităţile publice, născute din aplicarea în mod direct a textelor constituţionale, care, prin natura lor, au condus sau pot conduce la blocaje instituţionale ca urmare a îndeplinirii sau neîndeplinirii cu încălcarea Constituţiei a competenţelor proprii, Legea fundamentală a prevăzut pentru Curtea Constituţională atribuţia expresă de a soluţiona conflicte juridice de natură constituţională, în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie. Atunci când Curtea Constituţională constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională, aceasta este chemată să stabilească şi soluţia de urmat pentru părţile aflate în conflict, totodată ordonând pentru viitor (ca urmare a caracterului general obligatoriu al considerentelor din deciziile Curţii) comportamentul loial faţă de normele constituţionale din partea autorităţii publice care a generat conflictul juridic de natură constituţională. 59. Având în vedere cele expuse mai sus, se consideră că există un conflict în sensul art. 146 lit. e) din Constituţie pentru că (i) Parlamentul României, prin preşedinţii celor două Camere, a considerat depusă în mod valid în data de 3 septembrie 2021 moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!“ şi (ii) Parlamentul României, prin preşedintele Camerei Deputaţilor, a comunicat Guvernului României o moţiune de cenzură cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 113 alin. (2) teza a doua din Constituţie. Aceste fapte se constituie într-o conduită neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă şi a generat o situaţie conflictuală a cărei origine rezultă chiar din textul constituţional. 60. De asemenea, conflictul juridic de natură constituţională invocat de autorul sesizării s-a născut deja şi este în curs de desfăşurare. Situaţia juridică conflictuală a fost generată de modul neconstituţional în care Parlamentul a înţeles să declanşeze controlul parlamentar prin moţiune de cenzură, cu consecinţe grave asupra bunei desfăşurări a activităţii Guvernului în planul politicii interne şi externe a ţării, respectiv a bunei funcţionări a administraţiei publice. Într-un stat de drept în care principiul separaţiei puterilor în stat este respectat, controlul parlamentar prin moţiune de cenzură angajează un raport juridic între Parlament (puterea legislativă) şi Guvern (puterea executivă), control care trebuie însă subsumat principiului conformităţii derulării procedurilor parlamentare cu Legea fundamentală. 61. În continuare se arată că situaţia juridică conflictuală supusă judecăţii Curţii Constituţionale are un caracter juridic de natură constituţională. Astfel, situaţia juridică conflictuală are un caracter juridic, întrucât vizează aspectele procedurale de rang constituţional privind iniţierea, depunerea şi comunicarea moţiunii de cenzură. În derularea procedurilor prevăzute de art. 113 din Constituţie, Parlamentul, prin reprezentanţii săi, a adoptat o conduită neconstituţională, care nesocoteşte condiţiile de validitate pentru iniţierea, depunerea şi comunicarea unei moţiuni de cenzură, ceea ce are ca efect vicierea etapelor ulterioare ale procedurii moţiunii de cenzură: prezentarea, dezbaterea şi, eventual, adoptarea respectivei moţiuni de cenzură. Situaţia juridică litigioasă are natură constituţională având în vedere că instituţia constituţională a moţiunii de cenzură ţine de domeniul dreptului constituţional şi reprezintă un instrument constituţional de realizare a controlului parlamentar asupra activităţii Guvernului, iar prezenta cerere vizează interpretarea de către Curtea Constituţională a dispoziţiilor art. 113 alin. (2) din Constituţie prin raportare la actele şi faptele realizate de Parlamentul României în cadrul controlului parlamentar, care, dacă se constată a fi contrare normelor constituţionale, generează un blocaj constituţional din perspectiva deplinei şi bunei desfăşurări a activităţii Guvernului. 62. Se apreciază că, prin raportare la rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi în considerarea atribuţiei sale constituţionale de a soluţiona conflicte juridice de natură constituţională între autorităţile statului, exclusiv cu privire la procedura controlului parlamentar prin moţiune de cenzură, singura soluţie constituţională pentru Guvernul în funcţie de a înlătura consecinţele juridice ale unei moţiuni de cenzură iniţiate, depuse şi comunicate cu încălcarea Constituţiei este admiterea unei cereri privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională. 63. Se consideră că cererea formulată de prim-ministru este admisibilă, întrucât acesta este singurul remediu constituţional pentru salvgardarea principiului supremaţiei Constituţiei înainte de adoptarea de către Parlament a actului juridic prin care se retrage încrederea în Guvern. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale recunoaşte că o moţiune adoptată de Parlament poate fi contestată la Curtea Constituţională. Însă aceasta ar fi exclusiv o sesizare ex post, după adoptarea actului juridic care consemnează voinţa majorităţii absolute a parlamentarilor de a retrage încrederea în Guvern, aşadar, după producerea efectelor juridice privind demiterea Guvernului. Totodată, această sesizare ex post poate fi realizată numai de alte subiecte de sezină, altele decât prim-ministrul în calitate de şef al Guvernului. În consecinţă, dacă s-ar accepta ca posibil doar un eventual control ex post pentru verificarea comportamentului neconstituţional al Parlamentului cu privire la modul în care şi-a realizat competenţa privind iniţierea, depunerea, prezentarea, dezbaterea şi adoptarea unei moţiuni de cenzură, Parlamentul ar putea iniţia, comunica, dezbate şi adopta cu încălcarea prevederilor constituţionale o moţiune de cenzură, fără ca Guvernul să poată să se apere împotriva comportamentului neconstituţional al Parlamentului nici înainte, nici după adoptarea moţiunii de cenzură, aspect care afectează atât principiul supremaţiei Constituţiei, cât şi rolul Curţii Constituţionale de a garanta supremaţia Constituţiei, precum şi principiul loialităţii constituţionale în realizarea competenţelor şi în raporturile dintre autorităţile constituţionale. 64. Se consideră că, din acest motiv, instanţa de contencios constituţional a fost sesizată cu o nouă situaţie juridică conflictuală de rang constituţional, asupra căreia nu a mai avut ocazia să se pronunţe în trecut, şi că într-un stat de drept nu sar putea accepta ca o moţiune de cenzură care este iniţiată, depusă şi comunicată neconstituţional să devină în mod inevitabil şi un act irevocabil, care nu se poate finaliza decât cu supunerea acestuia spre dezbatere şi aprobare în Plenul reunit al celor două Camere. Ar însemna să se admită că o încălcare a Constituţiei ar putea să producă efecte juridice, deşi producerea de efecte juridice ar fi putut fi oprită prin admisibilitatea unei acţiuni în faţa Curţii Constituţionale. 65. Se susţine că decizia Birourilor permanente reunite din data de 9 septembrie 2021 (ulterior formulării cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională) prin care s-a hotărât amânarea dezbaterilor şi a votului asupra moţiunii de cenzură până când Curtea Constituţională se va pronunţa asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională formulate de prim-ministru reprezintă un gest de normalitate instituţională, care dă sens principiului cooperării loiale între autorităţile publice, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituţie. 66. În concluzie, fără a îngrădi cu nimic dreptul parlamentarilor de a iniţia şi depune moţiuni de cenzură împotriva Guvernului în conformitate cu propriile opţiuni politice, se consideră că o moţiune de cenzură iniţiată, depusă şi comunicată cu încălcarea prevederilor constituţionale nu poate să îşi continue în mod obligatoriu parcursul parlamentar, cu riscul de a fi dezbătută şi adoptată şi, în consecinţă, de a determina atât un blocaj al activităţii Guvernului, cât şi stabilizarea în ordinea juridică a efectelor unui act născut neconstituţional. O moţiune de cenzură iniţiată, depusă şi comunicată cu încălcarea Constituţiei nu se poate constitui prin voinţa politică ulterioară a majorităţii parlamentare într-un act al Parlamentului producător de efecte juridice în raporturile constituţionale cu Guvernul. Această situaţie juridică conflictuală de rang constituţional ar afecta însuşi principiul separaţiei puterilor în stat, colaborarea loială dintre Parlament şi Guvern, având ca efect afectarea gravă a activităţii Guvernului, ca parte a autorităţii executive. 67. Din raporturile constituţionale existente între Parlament şi Guvern rezultă faptul că sancţiunea cea mai severă care intervine în cazul răspunderii politice solidare a Guvernului în faţa Parlamentului este retragerea încrederii de către Parlament, consecinţa juridică imediată a sancţiunii retragerii încrederii fiind demiterea Guvernului. Pentru a putea ajunge la sancţiunea retragerii încrederii în Guvern, legiuitorul constituant a stabilit procedura constituţională a moţiunii de cenzură, procedură care trebuie respectată în integralitate. 68. Etapele de rang constituţional ale procedurii moţiunii de cenzură sunt garanţii ale principiului stabilităţii guvernamentale şi ale bunei funcţionări a statului. Prin aceste etape ale procedurii moţiunii de cenzură legiuitorul constituant s-a asigurat că membrii Parlamentului nu pot să iniţieze oricând şi oricum moţiuni de cenzură în scop şicanatoriu, doar cu obiectivul de a pune presiune pe Guvern, pe prim-ministru sau pe membrii Guvernului în vederea adoptării unei anumite conduite, a renunţării la o anumită conduită sau chiar a blocării activităţii Guvernului. În acest sens, trebuie citite şi înţelese condiţiile de validitate de rang constituţional ale procedurii moţiunii de cenzură: (i) numărul minim de o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, (ii) comunicarea moţiunii de cenzură către Guvern la data depunerii, (iii) prezentarea moţiunii de cenzură depuse şi comunicate Guvernului în şedinţa comună a celor două Camere, (iv) dezbaterea moţiunii de cenzură după 3 zile de la data prezentării, (v) majoritatea absolută necesară pentru a adopta moţiunea de cenzură şi, nu în ultimul rând, (vi) interdicţia pentru parlamentarii care au iniţiat o moţiune de cenzură respinsă de a mai iniţia încă o moţiune de cenzură în aceeaşi sesiune, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea. 69. Se subliniază că prim-ministrul nu invocă în cererea adresată Curţii Constituţionale neregularităţi care vizează aspectele extrinseci de neconstituţionalitate ale unei posibile hotărâri de retragere a încrederii în Guvern sau aspecte care ţin de nerespectarea procedurilor parlamentare stabilite prin Regulamentul activităţilor comune ale celor două Camere. Însă, în esenţă, invocă faptul că, în raporturile constituţionale dintre Parlament şi Guvern cu privire la controlul parlamentar prin moţiunea de cenzură, condiţiile de validitate prevăzute în mod expres de Constituţie cu privire la iniţierea, depunerea şi comunicarea moţiunii de cenzură nu au fost îndeplinite, aspect care nu poate fi acoperit/corectat/reglat prin derularea obligatorie a celorlalte etape ale procedurii moţiunii de cenzură. Ca atare, situaţia de drept analizată nu prezintă similarităţi cu cele avute în vedere de către Curtea Constituţională în deciziile nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010 şi nr. 609 din 14 septembrie 2020. 70. În consecinţă, se arată că premisa conflictului juridic de natură constituţională este realizarea de către Parlament cu încălcarea Constituţiei a primelor două etape constituţionale: depunerea moţiunii şi comunicarea acesteia. Premisa obligativităţii continuării procedurii aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale este aceea că etapele constituţionale anterioare ale depunerii şi comunicării moţiunii de cenzură s-au derulat în conformitate cu prevederile constituţionale, în sensul urmărit de legiuitorul constituant. Însă, dacă aceste două etape procedurale sunt realizate de Parlament cu încălcarea prevederilor constituţionale, celelalte etape ale procedurii constituţionale privind moţiunea de cenzură nu pot fi continuate. 71. Raportat la necesitatea de a asigura stabilitatea guvernamentală în detrimentul unor reacţii politice conjuncturale, se precizează că moţiunea de cenzură depusă în data de 3 septembrie 2021 apare ca fiind semnată inter alia de anumiţi membri ai partidului politic parlamentar USR, care, la data semnării, încă deţineau calitatea de membri ai Guvernului, sens în care se menţionează numele domnilor miniştri Cătălin Drulă, Cristian Ghinea, Claudiu Iulius Gavril Năsui şi CiprianSergiu Teleman, respectiv al domnului viceprim-ministru Dan Ilie Barna. 72. Se fac referiri şi la principiul loialităţii şi solidarităţii instituţionale, care rezultă din litera şi spiritul art. 109 alin. (1) teza a doua din Constituţie şi care impune membrilor Guvernului să se manifeste în spiritul afinităţii faţă de activitatea Guvernului atâta vreme cât aceştia sunt membri ai Guvernului. Astfel, în succesiunea logică, miniştrii respectivi au opţiunea ca mai întâi să demisioneze, iar abia după pierderea calităţii de membri ai Guvernului să participe la iniţierea unei moţiuni de cenzură. Din punctul de vedere al interpretării logice a prevederilor constituţionale menţionate mai sus, nu este admisibilă o eventuală lipsă de loialitate şi solidaritate a unor membri ai Parlamentului care sunt în acelaşi timp şi membri ai Guvernului, în ceea ce priveşte eventuala iniţiativă sau participarea la votarea unei moţiuni simple împotriva unui ministru, coleg de cabinet, respectiv a unei moţiuni de cenzură împotriva cabinetului însuşi, deoarece în acest mod s-ar fractura logica prevederilor art. 109 alin. (1) teza a doua, coroborate cu art. 113 alin. (2) şi cu art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie. Mai mult, o asemenea conduită ar produce inevitabil o încălcare a întregii construcţii constituţionale a organizării şi funcţionării puterii executive reprezentate de Guvern în cele expuse în prezenta cerere, precum şi o încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. 73. Cu privire la faptul că semnăturile unora dintre iniţiatorii moţiunii de cenzură nu au fost depuse în original, se arată că atestarea manifestării de voinţă a unui parlamentar semnatar că doreşte să iniţieze şi să îşi însuşească conţinutul unei moţiuni de cenzură se realizează fie prin depunerea semnăturii acestuia în original, fie electronic, prin semnătură electronică, dar exclusiv la momentul depunerii moţiunii de cenzură. Orice altă modalitate de exprimare a manifestării de voinţă a unui parlamentar - fax, scanare, fotocopiere -, nefiind realizată în forma prevăzută de regulamentele parlamentare, nu poate fi considerată ca fiind făcută în forma cerută de lege. Textul moţiunii de cenzură face corp comun cu listele de semnături care atestă manifestarea de voinţă expresă, individuală şi unilaterală de însuşire a respectivului text. Îndeplinirea condiţiei de validitate cu privire la numărul minim de parlamentari necesar pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură nu se poate stabili decât prin raportare la momentul depunerii moţiunii, iar nu prin raportare la un moment ulterior, nedefinit în timp. Dacă s-ar accepta că o moţiune de cenzură se poate depune cu încălcarea condiţiei numărului minim de semnături sau a validităţii acestora, ar însemna că raţiunea pentru care a fost instituită această condiţie de rang constituţional nu îşi mai găseşte aplicarea. Acceptarea ideii că semnăturile nevalide de la data depunerii moţiunii pot fi acoperite la o dată ulterioară prin asumarea acestora sau, şi mai grav, prin trimiterea lor în forma validă ar constitui o atitudine neloială a Parlamentului faţă de Guvern în sensul că afectează principiul colaborării loiale dintre autorităţile statului prin raportare la principiul asigurării stabilităţii guvernamentale. Viciul de procedură ar fi atât de grav încât etapele procedurale ulterioare nu ar putea să aibă loc. 74. În consecinţă, se consideră că instanţa de contencios constituţional ar trebui să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Guvern, pe de altă parte, rezultat din faptul că procedura de control parlamentar prin moţiune de cenzură a fost iniţiată cu încălcarea prevederilor art. 113 alin. (2) teza întâi din Constituţie, prin depunerea în data de 3 septembrie 2021 la cele două Camere a unei moţiuni de cenzură care nu îndeplinea condiţia constituţională a numărului minim de parlamentari necesar pentru a fi iniţiată. Acest aspect rezultă din faptul că 34 de semnături dintr-un total de 124 (117 fiind numărul minim necesar pentru iniţierea moţiunii de cenzură) nu respectau condiţiile de validitate pentru a atesta voinţa individuală, neechivocă şi unilaterală a parlamentarilor respectivi de a-şi asuma în data de 3 septembrie 2021 textul respectivei moţiuni, precum şi intenţia de a depune moţiunea la data respectivă. 75. Se mai arată că, raportat la speţa dedusă judecăţii Curţii Constituţionale, verificarea numărului de semnături nu a avut niciodată loc cu privire la cele 124 de semnături depuse în data de 3 septembrie 2021 şi nici cu privire la cele 34 de semnături depuse în data de 6 septembrie 2021, care vizau tot moţiunea de cenzură depusă în 3 septembrie 2021. Toate aceste semnături, împreună cu moţiunea de cenzură, au fost comunicate in corpore Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor în data de 7 septembrie 2021. 76. Mai mult, deşi verificarea condiţiilor de validitate pentru iniţierea moţiunii de cenzură nu s-a realizat la momentul depunerii moţiunii de către structurile parlamentare cu atribuţii în acest sens, moţiunea de cenzură depusă în 3 septembrie 2021, comunicată în 7 septembrie 2021, a fost citită în Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului în data de 9 septembrie 2021. 77. În consecinţă, se consideră că instanţa de contencios constituţional ar trebui să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Guvern, pe de altă parte, rezultat din faptul că Parlamentul României nu a verificat la momentul depunerii moţiunii de cenzură condiţiile de validitate pentru iniţierea respectivei moţiuni (veridicitatea semnăturilor, apartenenţa politică a semnatarilor şi, îndeosebi, întrunirea numărului de parlamentari semnatari prevăzut în Constituţie), însă a continuat procedura constituţională a moţiunii de cenzură prin prezentarea acesteia în Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului în absenţa unei confirmări a validităţii moţiunii de cenzură la momentul depunerii acesteia în data de 3 septembrie 2021. Continuarea procedurii moţiunii de cenzură în condiţiile în care nu a fost validată prin verificare condiţia constituţională a numărului minim de parlamentari necesar pentru a depune moţiunea reprezintă un comportament neloial al Parlamentului faţă de Guvern în raporturile constituţionale dintre cele două autorităţi publice, de natură să afecteze activitatea Guvernului şi să conducă chiar la demiterea acestuia. 78. Se mai arată că art. 113 alin. (2) din Constituţie instituie o competenţă legală pentru Parlament prin reprezentanţii săi (în speţă, preşedintele Camerei Deputaţilor) de a comunica moţiunea de cenzură la data depunerii sale la Parlament. Analizând amendamentele depuse în Adunarea Constituantă cu privire la proiectul de Constituţie şi motivarea Comisiei pentru redactarea proiectului de Constituţie în sensul admiterii sau respingerii amendamentelor formulate, se invocă motivarea respingerii amendamentului nr. 798 ce privea procedura moţiunii de cenzură, amendament care prevedea că „Moţiunea de cenzură se dezbate după trei zile de la data când a fost depusă în şedinţa comună a celor două Camere“. Astfel, Comisia de redactare a proiectului de Constituţie a respins acest amendament, motivând, printre altele, că „Textul alineatului 2 precizează că moţiunea de cenzură se comunică Guvernului la data depunerii, adică la data înregistrării ei la Secretariatul general al Camerei Deputaţilor sau, după caz, al Senatului, care o comunică Guvernului“ [a se vedea Dumitru Ioncică (coord.), Geneza Constituţiei României 1991. Lucrările Adunării Constituante, Ed. R.A. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1998, p. 654]. 79. Intenţia legiuitorului constituant a fost una neechivocă, în sensul comunicării imediat după înregistrarea la cele două Camere a moţiunii de cenzură, indiferent de rezultatul verificării condiţiilor de validitate privind iniţierea acesteia. Verificarea condiţiilor de validitate cu privire la iniţierea moţiunii de cenzură conform art. 113 alin. (2) teza întâi din Constituţie prezintă relevanţă pentru continuarea etapelor constituţionale ulterioare ale procedurii moţiunii de cenzură (citirea, dezbaterea şi votarea). În schimb, condiţia comunicării moţiunii de cenzură la data depunerii, conform art. 113 alin. (2) teza a doua din Constituţie, prezintă relevanţă din perspectiva raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern, în sensul că depunerea moţiunii de cenzură, indiferent de soarta viitoare a acesteia în cadrul forului legislativ, este o situaţie de fapt care vizează funcţionarea Guvernului şi, în consecinţă, trebuie adusă la cunoştinţa Guvernului de îndată. Or, aşa cum rezultă din situaţia de fapt, moţiunea de cenzură depusă în data de 3 septembrie 2021 a fost comunicată de preşedintele Camerei Deputaţilor abia în data de 7 septembrie 2021, cu încălcarea prevederilor art. 113 alin. (2) teza a doua din Constituţie. 80. Comunicarea moţiunii de cenzură în aceeaşi zi cu depunerea acesteia este o condiţie prevăzută atât la nivel constituţional, cât şi la nivel regulamentar pentru că vizează raporturile de putere dintre Parlament (unde s-a iniţiat o moţiune de cenzură) şi Guvern (autoritatea împotriva căreia s-a iniţiat moţiunea de cenzură). Prin depunerea moţiunii de cenzură s-a declanşat controlul parlamentar asupra Guvernului. Prin comunicarea moţiunii de cenzură depuse, Parlamentul atenţionează încă dintr-o fază incipientă Guvernul că există o moţiune de cenzură îndreptată împotriva sa, pentru ca acesta din urmă să îşi reconsidere comportamentul instituţional în faţa unui pericol de pierdere a mandatului. 81. Comportamentul neconstituţional şi neloial al Parlamentului, prin preşedintele Camerei Deputaţilor, nu poate fi justificat prin argumentul că Birourile permanente ale celor două Camere nu s-au putut întruni din lipsă de cvorum în şedinţele convocate în datele de 3, 4, 6 şi 7 septembrie 2021. Aspectele legate de modul de funcţionare şi de organizare a celor două Camere vizează exclusiv o activitate internă, care nu reflectă raporturile constituţionale dintre Parlament şi Guvern. În schimb, comunicarea moţiunii de cenzură iniţiate şi depuse de parlamentari este o activitate de rang constituţional, care trebuie respectată în spiritul şi litera sa, ceea ce nu s-a întâmplat în speţa dedusă judecăţii Curţii Constituţionale. 82. Se apreciază că raţiunea pentru care legiuitorul constituant a instituit acest moment temporal al comunicării a fost tocmai aceea de a nu se permite complinirea lipsurilor cererii introductive. Or, în speţa dedusă judecăţii, comunicarea către Guvern a moţiunii de cenzură depuse în data de 3 septembrie 2021 peste termenul constituţional a permis iniţiatorilor înlocuirea semnăturilor neregulat depuse şi completarea în acest mod a numărului minim de semnatari cerut de Legea fundamentală. Această conduită abuzivă în exercitarea unei competenţe constituţionale plasează Parlamentul în afara cadrului constituţional. 83. În concluzie, prin raportare la situaţia de fapt, se solicită Curţii Constituţionale să constate existenţa unei situaţii juridice conflictuale de rang constituţional care s-a născut din încălcarea de către Parlament a dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură (nerespectarea condiţiei numărului minim de parlamentari necesar pentru a iniţia o moţiune şi lipsa verificării condiţiilor de validitate necesare pentru iniţierea moţiunii), respectiv din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată Guvernului ulterior datei depunerii. Se consideră că depăşirea prezentului conflict juridic de natură constituţională poate fi realizată numai prin sancţionarea de către Curtea Constituţională a Parlamentului, care şi-a realizat în mod abuziv competenţa prevăzută la art. 113 alin. (2) din Constituţie. În consecinţă, se apreciază că nerespectarea prevederilor art. 113 alin. (2) din Constituţie, atât sub aspectul condiţiilor de validitate pentru iniţierea moţiunii de cenzură, cât şi sub cel al obligaţiei comunicării acesteia către Guvern la data depunerii, împiedică continuarea derulării procedurii parlamentare prin trecerea la etapa dezbaterii şi votării moţiunii de cenzură depuse în data de 3 septembrie 2021 şi comunicate Guvernului în data de 7 septembrie 2021. 84. La dosarul cauzei, Grupul parlamentar USR din Camera Deputaţilor, prin liderul său, Liviu-Ionuţ Moşteanu, a depus, în calitate de amicus curiae, un înscris prin care solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii prim-ministrului de constatare a existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată, depusă şi comunicată Guvernului României moţiunea de cenzură intitulată „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!“. CURTEA, examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern şi Parlament, înscrisurile depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului Guvernului, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele: (1) Admisibilitatea cererii formulate de către primministrul Guvernului 85. Sub aspectul titularului dreptului de a sesiza Curtea Constituţională cu soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională, Curtea constată că prim-ministrul este titular al acestui drept, conform art. 146 lit. e) din Constituţie. În consecinţă, condiţia de admisibilitate referitoare la titularul cererii este îndeplinită. 86. Sub aspectul autorităţilor publice care ar putea fi implicate într-un conflict juridic de natură constituţională, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale constante [a se vedea Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, paragraful 55], acestea sunt numai cele cuprinse în titlul III din Constituţie, şi anume: Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, Preşedintele României, ca autoritate publică unipersonală, Guvernul, organele administraţiei publice centrale şi ale administraţiei publice locale, precum şi organele autorităţii judecătoreşti (Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 58), respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii (Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 24 noiembrie 2008). De asemenea, pot fi părţi în conflictul juridic de natură constituţională prim-ministrul sau ministrul justiţiei atunci când îşi exercită o atribuţie proprie, Ministerul Justiţiei sau chiar prefectul (Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, paragrafele 57 şi 62). În cauza de faţă, părţile pretins aflate în conflict sunt Guvernul şi Parlamentul, care sunt autorităţi publice cuprinse în titlul III din Constituţie. Rezultă că este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate referitoare la subiectele între care se poate naşte un conflict juridic de natură constituţională. 87. Sub aspectul obiectului conflictului juridic de natură constituţională, se constată că cererea formulată de primministru vizează modul procedural de exercitare a unei forme de control parlamentar asupra activităţii Guvernului, şi anume modul în care moţiunea de cenzură a fost iniţiată şi depusă, respectiv comunicată Guvernului. 88. În jurisprudenţa sa, Curtea a concluzionat - prin Decizia nr. 533 din 12 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 24 iulie 2017 - că nu se poate constata existenţa unui conflict juridic de natură constituţională în sensul art. 146 lit. e) din Constituţie, în ipoteza în care constatarea acestuia se solicită prin exercitarea controlului de constituţionalitate asupra hotărârii de adoptare a moţiunii de cenzură. Aşadar, solicitarea autorului sesizării adresată Curţii Constituţionale de a controla constituţionalitatea extrinsecă a hotărârii Parlamentului de demitere a Guvernului nu intră în sfera conflictului juridic de natură constituţională, ci a controlului de constituţionalitate a hotărârilor parlamentare. În cauză însă Curtea reţine că o asemenea hotărâre nu a fost încă adoptată, neînţelegerile purtând chiar asupra modului în care moţiunea de cenzură a fost iniţiată, depusă, comunicată şi prezentată, existând o divergenţă în legătură chiar cu însăşi posibilitatea dezbaterii şi votării acesteia, aşadar un aspect care priveşte posibilitatea adoptării unei eventuale hotărâri, astfel că, în mod evident, cererea formulată nu vizează exercitarea unui control de constituţionalitate asupra unei hotărâri deja adoptate. Totodată, se mai reţine că aspectele de procedură parlamentară reflectă raporturi specifice de drept constituţional şi se ataşează ca elemente de constituţionalitate extrinsecă ale legii/hotărârii parlamentare numai în condiţiile adoptării sale, astfel că o situaţie litigioasă rezultată dintr-un asemenea raport poate face obiectul conflictului juridic de natură constituţională în lipsa adoptării actului antereferit (a se vedea şi mutatis mutandis Decizia nr. 609 din 14 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 23 octombrie 2020, paragrafele 92 şi 93). (2) Analiza cererii formulate de către prim-ministrul Guvernului 89. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, conflictul juridic de natură constituţională presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate ori mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei ori în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). Totodată, conflictul juridic de natură constituţională există între două sau mai multe autorităţi şi poate privi conţinutul ori întinderea atribuţiilor lor decurgând din Constituţie, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competenţă, pozitive sau negative, şi care pot crea blocaje instituţionale (Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008). Mai mult, Curtea a statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituţie „stabileşte competenţa Curţii de a soluţiona în fond orice conflict juridic de natură constituţională ivit între autorităţile publice, iar nu numai conflictele de competenţă născute între acestea“ (Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008). Prin urmare, potrivit jurisprudenţei Curţii, conflictele juridice de natură constituţională „nu se limitează numai la conflictele de competenţă, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituţionale, ci vizează orice situaţii juridice conflictuale a căror naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei“ (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009, Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, Decizia nr. 108 din 5 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014, sau Decizia nr. 285 din 21 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 28 iunie 2014). 90. Curtea constată că cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională vizează o situaţie litigioasă, întrucât priveşte un diferend între Guvern şi Parlament cu privire la modul de exercitare a unei forme de control parlamentar asupra activităţii Guvernului, şi anume o moţiune de cenzură. De asemenea, litigiul are un caracter juridic, întrucât se impută Parlamentului o conduită care nesocoteşte condiţiile necesar a fi întrunite pentru depunerea, prezentarea şi comunicarea moţiunii de cenzură. Totodată, această situaţie juridică litigioasă are natură constituţională, având în vedere că se invocă încălcarea art. 113 alin. (2) din Constituţie în sensul că moţiunea de cenzură nu a fost semnată de un număr suficient de deputaţi şi senatori şi că nu a fost comunicată Guvernului la data depunerii sale. Astfel, se invocă încălcarea de către Parlament a obligaţiilor sale constituţionale cu privire la modul de exercitare a controlului parlamentar prin intermediul moţiunii de cenzură, ceea ce, în opinia Guvernului, a dus la afectarea raporturilor constituţionale dintre cele două autorităţi fundamentale ale statului. 91. Pentru a se stabili însă existenţa unui conflict în sensul art. 146 lit. e) din Constituţie, Curtea trebuie să determine dacă autorităţile publice implicate în acest diferend au încălcat vreun text constituţional, pentru că numai o atare conduită poate sta la baza generării conflictului (a se vedea Decizia nr. 285 din 21 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 28 iunie 2014, paragraful 51). Cu alte cuvinte, Curtea va verifica în ce măsură conduita imputată este contrară textului constituţional antereferit. (2.1) Moţiunea de cenzură 92. Prin Decizia nr. 609 din 14 septembrie 2020, paragrafele 96-99, Curtea a realizat un inventar al jurisprudenţei sale cu privire la controlul parlamentar exercitat de Parlament asupra executivului pe calea moţiunii de cenzură. Astfel, Curtea a reţinut că raporturile dintre Parlament şi Guvern sunt guvernate de principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie (Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010), şi fac obiectul unui capitol distinct al Constituţiei (capitolul IV al titlului III), ceea ce indică importanţa pe care legiuitorul constituant a acordat-o acestora, iar premisa acestor raporturi este controlul parlamentar asupra activităţii Guvernului (Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 12 iunie 2020, paragraful 85). Din perspectiva funcţiei de control exercitate de Parlament asupra executivului, dispoziţiile constituţionale prevăd ca modalităţi de acţiune: informarea Parlamentului, procedura întrebărilor şi interpelărilor, moţiunea simplă, moţiunea de cenzură, angajarea răspunderii Guvernului sau delegarea legislativă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012). 93. În sistemul constituţional al României, ca şi în majoritatea celorlalte state, controlul parlamentar, în general, este fără sancţiune juridică. Unica situaţie în care controlul parlamentar are şi o sancţiune juridică este cea în care acest control se exercită prin moţiunea de cenzură, a cărei adoptare are ca finalitate demiterea Guvernului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 148 din 21 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 7 martie 2007, sau Decizia nr. 85 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 aprilie 2019, paragraful 38). 94. Curtea a mai statuat că, în situaţia în care Parlamentul consideră că Guvernul a adoptat o hotărâre inoportună sau nelegală, are la dispoziţie instrumente consacrate constituţional, respectiv informarea (art. 111), întrebările, interpelările, moţiunile simple şi de cenzură (art. 112 şi art. 113), care reprezintă, practic, luări de poziţie ale Parlamentului cu privire la activitatea Guvernului, în exercitarea controlului politic asupra acestuia (Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 1 iulie 2020, paragraful 54). 95. În jurisprudenţa sa (Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010), Curtea a statuat că „moţiunea de cenzură se constituie într-un adevărat instrument de natură constituţională pus la îndemâna Parlamentului în vederea realizării controlului parlamentar asupra activităţii Guvernului. Reglementarea generală a moţiunii de cenzură se regăseşte în dispoziţiile art. 113 din Constituţie, iar anumite aspecte particulare ale acestei instituţii juridice sunt reglementate prin art. 114 alin. (2) şi (3) din Constituţie. Aceste din urmă prevederi constituţionale califică moţiunea de cenzură depusă în cadrul procedurii angajării răspunderii Guvernului ca fiind una «provocată», fără ca sub aspectul naturii juridice şi al finalităţii urmărite să o deosebească de moţiunea de cenzură reglementată de art. 113 din Constituţie. Astfel, Curtea reţine că prevederile Constituţiei nu reglementează două categorii de moţiuni de cenzură, ci, din contră, moţiunea de cenzură ca instituţie juridică este una singură, reglementată de art. 113 din Constituţie; elementele specifice ce vizează moţiunea de cenzură iniţiată în ipoteza angajării răspunderii Guvernului nu relevă decât două particularităţi procedurale (contextul iniţierii - după prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege ce face obiectul angajării răspunderii - şi posibilitatea constituţională de iniţiere - indiferent dacă semnatarii săi au mai iniţiat în cadrul aceleiaşi sesiuni parlamentare o moţiune de cenzură potrivit prevederilor art. 113 din Constituţie), precum şi o particularitate de natură substanţială (în cazul respingerii moţiunii de cenzură, programul, declaraţia de politică generală sau proiectul de lege se consideră adoptat), care nu pot califica moţiunea de cenzură prevăzută de art. 114 din Constituţie ca un instrument de control parlamentar distinct de moţiunea de cenzură reglementată de art. 113 din Constituţie. [...] rezultă că, prin votarea unei moţiuni de cenzură, indiferent dacă aceasta a fost depusă în condiţiile art. 113 sau art. 114 din Constituţie, realizându-se controlul parlamentar, se retrage încrederea acordată Guvernului, ceea ce are drept efect demiterea acestuia“. Prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat că „împiedicarea prezentării şi refuzul de a dezbate o moţiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituţiei (...)“, considerent aplicabil atât în situaţia moţiunii de cenzură iniţiate potrivit art. 113, cât şi a celei provocate în sensul art. 114 din Constituţie. 96. Curtea, prin Decizia nr. 609 din 14 septembrie 2020, a mai statuat că nicio dispoziţie constituţională nu interzice depunerea unei moţiuni de cenzură în afara sesiunilor ordinare. Controlul parlamentar nu se desfăşoară intermitent numai în cadrul sesiunilor ordinare ale Parlamentului, ci permanent, astfel că limitarea acestui control numai pentru perioadele 1 februarie-30 iunie şi 1 septembrie-31 decembrie ale unui an calendaristic este lipsită de orice justificare (paragraful 100). La momentul depunerii moţiunii de cenzură, cele două Camere ale Parlamentului trebuie să fi fost întrunite, să lucreze şi să funcţioneze concomitent în şedinţe separate şi sesiuni extraordinare separate, indiferent de ordinea de zi a acestora. Aceste condiţii trebuie îndeplinite pentru că numai în acest fel Parlamentul lucrează şi este întrunit, potrivit art. 65 alin. (1) şi art. 66 alin. (2) din Constituţie, exercitându-şi atât funcţia de legiferare, limitată la ordinea de zi pentru care a fost convocat în sesiune extraordinară, cât şi funcţia de control parlamentar (paragraful 105). Pentru prezentarea/dezbaterea/votarea moţiunii de cenzură, cele două Camere trebuie să lucreze în şedinţă comună. Dacă primul aspect (depunerea moţiunii de cenzură) ţine de voinţa politică a deputaţilor/senatorilor, care trebuie să ţină seama de o precondiţie procedurală pentru depunerea moţiunii de cenzură, cel de-al doilea aspect (prezentarea/dezbaterea/votarea moţiunii de cenzură) ţine de procedura pe care Parlamentul trebuie să o urmeze odată ce moţiunea de cenzură a fost depusă (paragraful 109). Dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură sunt legate în mod intrinsec de prezentarea acesteia (paragraful 111) şi, din punct de vedere procedural, trebuie să se realizeze o diferenţă netă între depunerea moţiunii de cenzură, pe de o parte, şi prezentarea/dezbaterea/votarea acesteia. Odată depusă, în sarcina Parlamentului se nasc o serie de obligaţii legate, ce nu pot fi fragmentate. Astfel, în cel mult 5 zile de la data depunerii, moţiunea de cenzură trebuie prezentată în şedinţa comună a celor două Camere [art. 94 alin. (1) teza a doua din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 25 martie 2020, denumit în continuare Regulament], iar după 3 zile de la prezentare trebuie dezbătută şi votată [art. 113 alin. (3) din Constituţie şi art. 94 alin. (2) din Regulament]. Totodată, data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc [art. 94 alin. (3) din Regulament] - paragraful 112. 97. Prin aceeaşi decizie, paragraful 114, Curtea a statuat că prevederile Constituţiei impun obligaţia prezentării şi a dezbaterii (urmată de vot), iar între acestea trebuie să existe un interval de cel puţin 3 zile. Un termen constituţional imperativ nu poate fi încălcat pe motiv că dezbaterea moţiunii de cenzură ar urma să aibă loc în afara sesiunii în care a fost depusă sau prezentată. Totodată, natura moţiunii de cenzură, de instrument al controlului parlamentar, impune o anumită celeritate a procedurii, ceea ce înseamnă că aceasta trebuie dezbătută după cel puţin 3 zile de la prezentare, dar într-un interval de timp adecvat. Cu privire la procedura dezbaterii moţiunii de cenzură, Constituţia cuprinde o interdicţie, şi anume ca dezbaterea să nu se facă în intervalul de 3 zile consecutiv prezentării acesteia, ci la o dată ulterioară. Prin urmare, nici Constituţia şi nici Regulamentul nu cuprind un termen în interiorul căruia trebuia dezbătută şi votată moţiunea de cenzură, înţelegându-se însă că procrastinarea procedurii este incompatibilă cu natura acestui instrument de control parlamentar, astfel că o obligaţie extra legem în spiritul cooperării loiale dintre autorităţi trebuie realizată într-un ritm adecvat menit să evite incertitudinea juridică prin raportare la finalitatea sa (paragraful 115). Parlamentul este obligat să dezbată şi să voteze într-un timp scurt moţiunea de cenzură, chiar în cursul sesiunii ordinare deja începute, pentru că, odată depusă, moţiunea de cenzură trebuie prezentată, dezbătută şi votată (paragraful 116). (2.2) În raport cu aspectul referitor la neîntrunirea numărului minim de semnături necesare iniţierii moţiunii de cenzură 98. Cu privire la acest aspect, Curtea observă că moţiunea de cenzură a fost semnată de un număr de 124 de deputaţi şi senatori în condiţiile în care numărul minim necesar pentru iniţierea acesteia este de 117 semnături (o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor). Nici Constituţia şi nici Regulamentul nu cuprind prevederi exprese cu privire la modul în care semnăturile olografe ale autorilor moţiunii de cenzură trebuie depuse - în original sau copie (telex/fax/fotocopiere/ scanare/fotografiere etc.). Ceea ce este determinant este voinţa deputatului sau senatorului care a semnat moţiunea de cenzură în sensul iniţierii acesteia şi însuşirea/asumarea semnăturii de către fiecare deputat/senator iniţiator în parte, conform prevederilor regulamentare şi a cutumelor parlamentare. Semnătura deputatului/senatorului exprimă voinţa neechivocă a acestuia de a iniţia o moţiune de cenzură. Indiferent de modalitatea în care a fost transmis conţinutul respectivului suport, odată ce transmiterea sa a fost realizată şi confirmată, cu consecinţa ataşării semnăturii la lista privind susţinerea moţiunii de cenzură, ea beneficiază de o prezumţie simplă de veridicitate în sensul că exprimă realitatea cu privire la voinţa şi intenţia deputatului/senatorului de a iniţia o moţiune de cenzură. Răsturnarea acestei prezumţii se poate realiza exclusiv prin mijloace parlamentare. În acest sens se observă că, pentru a nu se paraliza însăşi procedura reglementată de art. 113 din Constituţie, în cadrul procedurilor parlamentare contestarea veridicităţii semnăturii poate fi făcută numai de respectivul deputat/senator. 99. Prin urmare, faptul că, dintre cele 124 de semnături depuse odată cu moţiunea de cenzură iniţiată la 3 septembrie 2021, 34 au fost „re-depuse“ la data de 6 septembrie 2021 în original nu are decât semnificaţia unei confirmări din partea autorilor moţiunii de cenzură a faptului că semnăturile iniţial depuse exprimă realitatea şi a unei asumări a faptului că semnăturile au fost date pentru iniţierea moţiunii de cenzură. În aceste împrejurări de fapt, indiferent că suportul material pe care au fost imprimate semnăturile a fost transmis sau nu în original la Parlament, moţiunea de cenzură a fost legal iniţiată prin semnăturile ataşate acesteia la data de 3 septembrie 2021. Faptul că listele de semnături prezintă ştersături sau sublinieri sunt aspecte de fapt, lipsite de relevanţă constituţională, care nu pot forma obiectul analizei Curţii Constituţionale. 100. Mai mult, se observă că nici Birourile permanente reunite ale celor două Camere şi nici Guvernul nu au competenţa de a verifica dacă listele de semnături au fost sau nu depuse în original şi de a înlătura semnăturile care nu au parvenit pe suportul original. Totodată, realizarea unui asemenea control nu ţine nici de competenţa Curţii Constituţionale. 101. Toate aceste aspecte de natură tehnico-formală nu au relevanţă constituţională, întrucât nu vizează/influenţează exigenţa constituţională referitoare la numărul minim de deputaţi/senatori semnatari ai moţiunii de cenzură, astfel că analiza acestora nu intră în competenţa Curţii Constituţionale. 102. Având în vedere cele expuse, se constată că toate aspectele privind pretinsele deficienţe semnalate în legătură cu modul în care a fost semnată moţiunea de cenzură nu pot forma obiectul controlului exercitat de către Curtea Constituţională. (2.3) Cu privire la faptul că moţiunea de cenzură nu a fost comunicată Guvernului la data depunerii sale 103. Moţiunea de cenzură reprezintă un mod de control politic al Parlamentului asupra executivului, care, dacă este adoptată de o majoritate parlamentară, are ca efect juridic major demiterea Guvernului, căruia, prin acest demers, i s-a retras încrederea acordată de Parlament prin votul de învestitură. Odată cu depunerea moţiunii de cenzură, cele două instituţii implicate (Parlament şi Guvern) trebuie să urmeze conduita constituţională şi regulamentară corespunzătoare în cadrul raporturilor constituţionale dintre Guvern şi Parlament. Controlul parlamentar exercitat asupra Guvernului pe calea moţiunii de cenzură odată iniţiat are drept scop demiterea acestuia, astfel că din chiar momentul depunerii sale creează o stare de incertitudine şi instabilitate în raporturile dintre Parlament şi Guvern prin punerea la îndoială a raportului de încredere acordat prin votul de învestitură. 104. Acordarea şi menţinerea încrederii acordate prin votul de învestitură reprezintă esenţa raporturilor constituţionale care legitimează funcţionarea Guvernului. Ca o consecinţă a depunerii moţiunii de cenzură, raporturile dintre cele două autorităţi sunt perturbate în substanţa lor. Iniţierea unei proceduri de retragere a încrederii acordate Guvernului generează o necesară evaluare politică a activităţii acestuia, astfel că executivul, în perioada dintre iniţierea şi votul asupra moţiunii de cenzură, trebuie să îşi apere poziţia/să demonstreze că încrederea acordată prin votul de învestitură nu a fost deturnată. Astfel, Guvernul îşi canalizează energia spre a-şi apăra poziţia în raport cu Parlamentul, ceea ce conduce la dificultăţi în promovarea unor măsuri (proiecte de legi) şi în desfăşurarea activităţii sale executive. Prin urmare, este esenţial ca întreaga procedură iniţiată să se desfăşoare coerent, cu respectarea prevederilor constituţionale şi regulamentare, precum şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale. 105. Iniţierea moţiunii de cenzură implică existenţa unei stări de neîncredere între cele două autorităţi. Această criză de încredere pune în discuţie conlucrarea dintre Parlament şi Guvern, având în vedere faptul că întreaga acţiune de control parlamentar este îndreptată împotriva Guvernului, în scopul demiterii acestuia. Atitudinea majorităţii sau minorităţii parlamentare de blocare sau tergiversare a procedurii nu poate fi acceptată, tocmai pentru că afectează raporturile constituţionale dintre Parlament şi Guvern şi exprimă o conduită lipsită de loialitate constituţională. Odată depusă moţiunea de cenzură, se exercită funcţia de control a Parlamentului, acesta, ca autoritate publică, fiind angajat într-o acţiune de verificare a activităţii Guvernului, care poate avea ca efect juridic demiterea acestuia. Astfel, intenţia deputaţilor/senatorilor iniţiatori de demitere a Guvernului iese din sfera declarativă a discuţiilor, fiind materializată printr-un act care trebuie prezentat, dezbătut şi supus votului. Prin urmare, moţiunea de cenzură depusă oficial reprezintă un act declanşator al procedurii şi nu mai este un act de voinţă al iniţiatorilor ei, ci al Parlamentului. Aşadar, nu semnatarii moţiunii de cenzură se angajează într-un raport specific de drept constituţional cu Guvernul, ci Parlamentul în ansamblul său. 106. Nu ţine de competenţa Curţii Constituţionale să evalueze şi să stabilească răspunderi (vinovăţii/forme de vinovăţie) în cadrul Parlamentului. Atât timp cât prin activitatea lor organele Parlamentului angajează în cadrul raporturilor de drept constituţional însăşi instituţia Parlamentului, răspunderea pentru nerespectarea procedurii constituţionale prescrise revine în întregime acestuia. De aceea, dacă nu sunt respectate prevederile constituţionale şi regulamentare corespunzătoare, care asigură o desfăşurare consecventă, riguroasă şi coerentă a acestei proceduri, acţiunea Parlamentului în ansamblul său devine inconsecventă şi contradictorie, generând disfuncţionalităţi şi nesiguranţă în raporturile cu Guvernul. Totodată, în spiritul normelor de loialitate constituţională, autorităţile publice nu au îndreptăţirea de a produce, prin propria conduită, instabilitate şi dezechilibre în activitatea unei alte autorităţi, fiecare dintre acestea trebuind să îşi respecte rolul şi competenţele constituţionale. 107. Este de reţinut că, din punct de vedere procedural, controlul parlamentar iniţiat conform art. 113 din Constituţie trebuie să parcurgă întreaga procedură reglementată de Constituţie, tocmai pentru a se da votul asupra moţiunii de cenzură. În acest fel, locul incertitudinii este luat de stabilizarea şi clarificarea relaţiei dintre cele două autorităţi. Votul dat asupra moţiunii de cenzură finalizează procedura iniţiată prin depunerea acesteia: menţinerea sau retragerea încrederii Guvernului. Acesta este efectul de drept substanţial. 108. În cadrul acestei proceduri, există obligaţii constituţionale şi regulamentare. Obligaţiile constituţionale sunt cele referitoare la iniţierea, depunerea, comunicarea, prezentarea, dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură şi sunt reglementate ca atare în art. 113 din Constituţie. Obligaţiile regulamentare se referă la circuitul intern al moţiunii de cenzură depuse şi completează într-un mod coerent etapele constituţionale antereferite. Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că „este în afara oricărei îndoieli că normele constituţionale formează un sistem unitar care permite ordinii constituţionale să se realizeze. (...) normele regulamentare trebuie să asigure procedural posibilitatea ca Parlamentul să se poată pronunţa asupra problemelor pentru finalizarea cărora se cere un vot. Totodată, şi aceasta ţine de raţionalizarea şi eficienţa vieţii parlamentare, normele regulamentare nu trebuie să permită o tergiversare, o amânare sine die a deciziei parlamentare. Normele regulamentare sunt constituţionale dacă asigură desfăşurarea normală, responsabilă şi rezonabilă a vieţii parlamentare“ (Decizia nr. 64 din 6 iunie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 22 iunie 1994). 109. Ca regulă, obligaţiile regulamentare, de natură tehnică, nu pot impieta asupra obligaţiilor constituţionale, ele doar asigurând punerea lor în aplicare. Prin urmare, este axiomatic că obligaţiile constituţionale nu pot fi amânate/înlăturate pentru a se respecta o obligaţie regulamentară. De aceea, când conduita membrilor Parlamentului nu permite respectarea obligaţiei regulamentare, obligaţia constituţională nu poate fi amânată până ce va fi îndeplinită cea regulamentară. 110. Raportat la cauza de faţă, din derularea evenimentelor se reţine că moţiunea de cenzură nu a fost comunicată Guvernului la data depunerii sale, respectiv vineri, 3 septembrie 2021, ci marţi, 7 septembrie 2021. Din documentele examinate în cauză se desprinde faptul că această întârziere s-a datorat faptului că art. 94 alin. (1) teza întâi din Regulament stabileşte că „Moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă“, iar prezentarea nu s-a putut realiza în mod succesiv în zilele de 3, 4, 6 sau 7 septembrie 2021 din cauza lipsei cvorumului la nivelul birourilor permanente. Constatând că nu există cvorum, preşedinţii celor două Camere au comunicat Guvernului moţiunea de cenzură şi au stabilit data prezentării sale în Parlament la data de 9 septembrie 2021. 111. Astfel, Curtea constată că preşedintele Camerei Deputaţilor, în loc să aplice prioritar o obligaţie constituţională - comunicarea moţiunii Guvernului la data depunerii sale -, a ales să convoace în mod succesiv birourile permanente ale celor două Camere, care nu s-au putut întruni din lipsă de cvorum. Astfel, s-a ajuns la încălcarea art. 113 alin. (2) din Constituţie. Totodată, prin faptul că s-a stabilit ca dată a prezentării în Parlament 9 septembrie 2021, au fost încălcate prevederile art. 94 alin. (1) teza a doua din Regulament, care stabilesc că aceasta trebuie realizată în cel mult 5 zile de la depunere, respectiv, în cauza de faţă, 7 septembrie 2021. Prin urmare, se observă o inconsecvenţă în desfăşurarea procedurii parlamentare cu privire la o moţiune de cenzură deja depusă, deşi, potrivit jurisprudenţei Curţii, există în sarcina Parlamentului o obligaţie extra legem - în spiritul cooperării loiale dintre autorităţi - de a derula procedura într-un ritm adecvat menit să evite incertitudinea juridică prin raportare la finalitatea sa (Decizia nr. 609 din 14 septembrie 2020, paragraful 115). 112. Curtea constată că, în discuţie, sunt două obligaţii una de natură regulamentară (prezentarea moţiunii de cenzură Biroului permanent) şi alta de natură constituţională (comunicarea moţiunii de cenzură Guvernului). Astfel cum s-a arătat, odată cu depunerea sa, moţiunea de cenzură angajează Parlamentul, iar obligaţia regulamentară antereferită este o operaţiune tehnico-procedurală, de încunoştinţare a Birourilor permanente reunite cu privire la depunerea unei moţiuni de cenzură la nivelul Parlamentului. În schimb, obligaţia constituţională este una de substanţă pentru că permite încunoştinţarea Guvernului, respectiv a autorităţii publice care se află sub control parlamentar, despre declanşarea acestui control. Fundamentarea acestei obligaţii constituţionale ţine de faptul că Guvernul trebuie să ia act de contestarea încrederii acordate şi de punerea în discuţie a retragerii acesteia de către Parlament. În aceste condiţii, se creează o opoziţie în relaţia constituţională dintre cele două autorităţi; se ajunge la un conflict de poziţii care trebuie rezolvat. În lipsa încunoştinţării, procedura reglementată de art. 113 din Constituţie nu poate continua, rămânând blocată la etapa depunerii. Or, niciun subiect de drept nu are îndreptăţirea de a fragmenta sau bloca după propria apreciere această procedură. Prin urmare, ori de câte ori între etapele de natură constituţională pe care le parcurge moţiunea de cenzură se interpun obligaţii regulamentare - care, în cazul dat, au un pronunţat caracter de organizare a desfăşurării procedurii -, Parlamentul nu poate condiţiona parcurgerea etapelor de ordin constituţional de îndeplinirea unei obligaţii regulamentare, care, prin ipoteză, nu a putut fi îndeplinită din cauza unor disfuncţii proprii. Etapele regulamentare doar complinesc liniile directoare ale procedurii reglementate de art. 113 din Constituţie şi asigură, în acest fel, buna organizare a procedurii parlamentare. 113. Totodată, trebuie menţionat şi faptul că în relaţia majoritate-minoritate, un conflict de natură exclusiv politică din interiorul Parlamentului nu poate afecta obligaţiile juridice rezultate din regulamentele parlamentare. Respectarea legii, aşadar şi a regulamentelor parlamentare, este obligatorie [cu privire la faptul că art. 1 alin. (5) din Constituţie vizează şi regulamentele parlamentare, a se vedea Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 28 februarie 2018, paragraful 43] şi constituie o condiţie a statului de drept. Astfel, organele de lucru ale Parlamentului, chiar dacă sunt alcătuite după algoritmul politic, trebuie să evite, prin mijloace parlamentare, crearea unor situaţii care duc la imposibilitatea aplicării regulamentelor parlamentare şi la amânarea, din diverse cauze - mai mult sau mai puţin obiective -, a unor obligaţii constituţionale specifice. Or, în cauza de faţă, deşi legal convocate, Birourile permanente reunite nu s-au putut întruni în mod legal, din cauza lipsei cvorumului de participare, nici la data depunerii moţiunii de cenzură, nici la datele succesive ulterioare pentru care au fost convocate. Iar preşedintele Camerei Deputaţilor, care are obligaţia de a comunica moţiunea de cenzură Guvernului la data depunerii sale, nu a comunicat-o la data respectivă, ci a considerat că mai întâi ea trebuie prezentată Birourilor permanente reunite şi ulterior comunicată Guvernului, interpretând textul art. 94 alin. (2) din Regulament ca instituind obligaţii succesive, şi nu obligaţii distincte cu naturi juridice diferite. 114. Inabilitatea Birourilor permanente reunite şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor de a ordona această procedură în condiţiile unor tensiuni politice intrainstituţionale a generat o stare generală de confuzie juridică, pe de o parte, prin nerespectarea Regulamentului, iar, pe de altă parte, printr-o interpretare defectuoasă a Regulamentului, care a avut drept consecinţă imediată încălcarea art. 113 alin. (2) din Constituţie, afectându-se stabilitatea şi funcţionalitatea raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern. Starea de confuzie juridică a determinat ca moţiunea de cenzură, deşi prezentată în data de 9 septembrie 2021, să nu fi fost dezbătută nici până la data pronunţării prezentei decizii. Aceasta demonstrează că mecanismele şi procedurile cu caracter autoreglator specifice activităţii parlamentare nu şi-au atins finalitatea impusă de art. 113 din Constituţie. 115. Acţiunea Parlamentului de a tergiversa întreaga procedură a moţiunii de cenzură, cu consecinţa punerii Guvernului în situaţia de a nu-şi mai putea realiza în condiţii optime rolul său constituţional şi a prelungirii stării de incertitudine politică şi juridică, reprezintă o rupere a relaţiei de echilibru care trebuie să existe între puterile statului. Principiul echilibrului puterilor în stat se manifestă şi în privinţa funcţiei de control parlamentar asupra executivului, iar poziţia Parlamentului, în cursul derulării procedurii, nu plasează Guvernul în subordinea sa. Din contră, pentru eficienta derulare a oricărei proceduri constituţionale, există garanţii atât de natură constituţională, cât şi regulamentară, care asigură un necesar echilibru între autorităţile implicate. Prin încălcarea garanţiilor procedurale care asigură desfăşurarea procedurii moţiunii de cenzură, Parlamentul indică o tendinţă de dominare a puterii executive şi de subordonare a acesteia, inducând elemente aleatorii în procedura derulată contrare dispoziţiilor constituţionale şi regulamentare existente. Procedând într-un asemenea mod în cadrul funcţiei sale de control, Parlamentul dispune de mijloacele constituţionale de control aflate la dispoziţia sa după propria sa apreciere, fără respectarea poziţiei constituţionale a Guvernului. Rezultă că Parlamentul a dezechilibrat balanţa puterii între cele două autorităţi şi, astfel, a încălcat principiul echilibrului puterilor prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie. 116. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că, prin nerespectarea dispoziţiilor regulamentare privitoare la prezentarea moţiunii de cenzură Birourilor permanente reunite, a fost încălcat art. 1 alin. (5) din Constituţie coroborat cu art. 94 alin. (1) teza întâi din Regulament, prin necomunicarea moţiunii de cenzură Guvernului la data depunerii sale, au fost încălcate art. 1 alin. (5) şi art. 113 alin. (2) din Constituţie, iar prin neprezentarea moţiunii de cenzură în termen de 5 zile de la data depunerii sale art. 1 alin. (5) din Constituţie coroborat cu art. 94 alin. (1) teza a doua din Regulament. 117. Astfel cum s-a arătat, odată cu depunerea moţiunii de cenzură, se exercită funcţia de control a Parlamentului asupra Guvernului şi se declanşează procedura de control parlamentar. Nesoluţionarea procedurii de control parlamentar iniţiată pe calea moţiunii de cenzură potrivit prevederilor constituţionale şi regulamentare duce la fragilizarea raportului firesc de drept constituţional dintre Parlament şi Guvern, creând o situaţie de neîncredere reciprocă între aceste autorităţi publice. Chiar dacă organele de conducere ale celor două Camere au determinat starea generală de nesiguranţă şi instabilitate, prin acţiunile lor au angajat Parlamentul, ceea ce înseamnă că prezentul conflict vizează Guvernul şi Parlamentul. Prin urmare, obligaţia derulării procedurii moţiunii de cenzură în conformitate cu Constituţia şi Regulamentul aparţine Parlamentului în ansamblul său. 118. În acest context, trebuie observat şi faptul că acest conflict nu vizează numai perioada 3-7 septembrie 2021, ci este un conflict actual pentru că nici până astăzi Parlamentul nu a stabilit data la care trebuie dezbătută moţiunea de cenzură, sens în care încalcă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la art. 113 din Constituţie, potrivit căreia tergiversarea procedurii este incompatibilă cu natura acestui instrument de control parlamentar, astfel că o obligaţie extra legem în spiritul cooperării loiale dintre autorităţi trebuie realizată într-un ritm adecvat menit să evite incertitudinea juridică prin raportare la finalitatea sa. (2.4) Concluzii 119. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că prezumţia simplă de veridicitate a semnăturilor depuse pentru iniţierea moţiunii de cenzură nu a fost răsturnată în condiţiile indicate la paragraful 97 al prezentei decizii, ceea ce înseamnă că au fost îndeplinite exigenţele constituţionale referitoare la iniţierea moţiunii de cenzură. Însă Parlamentul, în ansamblul său, a încălcat art. 1 alin. (5) din Constituţie coroborat cu art. 94 alin. (1) din Regulament, precum şi art. 113 alin. (2) din Constituţie. Totodată, Parlamentul nu a dezbătut moţiunea de cenzură, astfel că nu a finalizat procedura iniţiată, şi continuă să încalce art. 113 din Constituţie. În consecinţă, au fost încălcate şi prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi alin. (4) privind echilibrul puterilor în stat. 120. Încălcarea autorităţii normative a Constituţiei şi a regulamentelor parlamentare, cu consecinţa generării unei instabilităţi juridice, a creat un blocaj în raporturile Parlamentului cu Guvernul, iar acesta din urmă nu îşi mai poate promova în mod coerent şi plenar iniţiativele într-un Parlament care are pe rol discutarea unei moţiuni de cenzură ce-şi propune demiterea Guvernului. Aşadar, blocajul instituţional afectează atât derularea procedurii de control parlamentar, cât şi activitatea ca atare a Guvernului. 121. Rezultă că un conflict politic de natură intraparlamentară a generat efecte juridice, situând conduita instituţională a Parlamentului în afara normelor constituţionale. Rezultă că suntem în faţa unui conflict juridic de natură constituţională în curs între Parlament şi Guvern, generat de conduita Parlamentului cu privire la modul de desfăşurare a procedurii de control parlamentar iniţiate prin moţiunea de cenzură. 122. Odată constatat un conflict juridic de natură constituţională, Curtea Constituţională, în virtutea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „este garantul supremaţiei Constituţiei“, are obligaţia să soluţioneze conflictul, arătând conduita în acord cu prevederile constituţionale cu care autorităţile publice trebuie să se conformeze. În acest sens, Curtea are în vedere prevederile art. 1 alin. (3), (4) şi (5) din Constituţie, în conformitate cu care România este stat de drept, organizat potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească -, stat în care respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, iar colaborarea între autorităţile/instituţiile statului se fundamentează pe principiul colaborării loiale şi al respectului reciproc (Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 decembrie 2013, Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 17 aprilie 2015, paragraful 49, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, paragraful 123, Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, paragraful 139, sau Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, paragraful 120). Una dintre condiţiile realizării obiectivelor fundamentale ale statului român o constituie buna funcţionare a autorităţilor publice, cu respectarea principiilor separaţiei şi echilibrului puterilor, fără blocaje instituţionale (Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, paragraful 49, sau Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, paragraful 123). De asemenea, textul art. 146 lit. e) din Constituţie nu conferă Curţii Constituţionale atribuţia de a constata doar existenţa conflictelor juridice de natură constituţională, ci pe aceea de a soluţiona aceste conflicte. Prin urmare, în exercitarea atribuţiei sale, Curtea aplică o procedură în două trepte, şi anume analiza existenţei conflictului juridic de natură constituţională şi, în măsura unui răspuns afirmativ, indicarea conduitei de urmat de către autorităţile publice implicate în conflict. 123. Astfel, indiferent de autoritatea care a generat conflictul juridic de natură constituţională, aceasta are obligaţia, în coordonatele statului de drept, să respecte şi să se conformeze celor constatate prin decizia Curţii Constituţionale. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că acest conflict nu a fost generat de însăşi faptul depunerii moţiunii de cenzură, ci de acţiunile ulterioare incoerente ale Parlamentului, care, în final, a reuşit să comunice Guvernului moţiunea de cenzură şi să asigure condiţiile necesare prezentării ei. De aceea, remediul juridic nu este cel al încetării procedurii de control parlamentar, ci, din contră, al continuării procedurii odată demarate. Aşadar, Parlamentul urmează să dezbată moţiunea de cenzură depusă şi să îşi exprime poziţia prin vot asupra acesteia cu respectarea exigenţelor constituţionale şi regulamentare şi aplicarea principiului loialităţii constituţionale. În acest sens, Parlamentul va ţine seama de natura moţiunii de cenzură, care impune o anumită celeritate a procedurii de dezbatere a acesteia; astfel, ea urmează a fi dezbătută într-un interval de timp şi ritm adecvate menite să evite incertitudinea juridică prin raportare la finalitatea sa. 124. Având în vedere considerentele expuse, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite cererea formulată de prim-ministrul Guvernului şi constată că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern, generat de conduita Parlamentului cu privire la modul de desfăşurare a procedurii de control parlamentar iniţiate prin moţiunea de cenzură nr. 2MC din 3 septembrie 2021 - „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!“. 2. Parlamentul urmează să dezbată moţiunea de cenzură depusă şi să îşi exprime poziţia prin vot asupra acesteia cu respectarea exigenţelor constituţionale şi regulamentare şi aplicarea principiului loialităţii constituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 septembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly OPINIE CONCURENTĂ În acord cu soluţia adoptată - cu unanimitate de voturi - prin Decizia nr. 589 din 28 septembrie 2021, considerăm că, în mod corect, Curtea a admis cererea formulată de prim-ministrul Guvernului şi a constatat că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern, generat de conduita Parlamentului cu privire la modul de desfăşurare a procedurii de control parlamentar iniţiate prin moţiunea de cenzură nr. 2MC din 3 septembrie 2021 - „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!“. Totodată, în mod corect, Curtea a stabilit că Parlamentul urmează să dezbată moţiunea de cenzură depusă şi să îşi exprime poziţia prin vot asupra acesteia cu respectarea exigenţelor constituţionale şi regulamentare şi aplicarea principiului loialităţii constituţionale. Apreciem însă că neprezentarea moţiunii de cenzură Birourilor permanente reunite, precum şi comunicarea cu întârziere către Guvern a moţiunii de cenzură, ceea ce a generat prezentarea tot cu întârziere a acesteia în plenul Parlamentului, deşi reprezintă încălcări factuale ale procedurii, nu au condus la încălcarea de către Parlament a obligaţiilor sale constituţionale. Neprezentarea moţiunii de cenzură birourilor permanente reunite, astfel cum se arată în decizie, reprezintă o obligaţie procedurală de natură internă a Parlamentului, fără relevanţă constituţională, care, prin urmare, nu poate sta la baza unui conflict juridic de natură constituţională. Comunicarea moţiunii de cenzură pe care Parlamentul trebuia să o facă Guvernului este o obligaţie constituţională, iar încălcarea acesteia, în sensul nerealizării ei sau realizării în mod tardiv, cu consecinţa punerii Guvernului în imposibilitatea de a lua cunoştinţă despre moţiunea de cenzură depusă sau de a-şi prezenta punctul de vedere asupra acesteia, poate conduce la un conflict juridic de natură constituţională. Se observă că raţiunea comunicării moţiunii de cenzură Guvernului, conform art. 113 alin. (2) din Constituţie, este aceea de a încunoştinţa Guvernul despre depunerea unei moţiuni de cenzură, sens în care acesta, prin reprezentanţii săi, va putea asista la şedinţa plenului Parlamentului în care se prezintă şi, ulterior, se dezbate această moţiune. Prin urmare, comunicarea trebuie realizată întotdeauna la un moment anterior prezentării moţiunii de cenzură. Pentru a se asigura că această comunicare este realizată anterior, legiuitorul constituant a stabilit drept moment al comunicării chiar ziua în care a fost depusă de cenzură. Astfel sunt eliminate situaţiile în care prezentarea moţiunii de cenzură s-ar realiza în mod rapid/precipitat/intempestiv înainte de comunicare. Este o garanţie procedurală, de natură constituţională, care asigură prezentarea/dezbaterea moţiunii de cenzură cu ştiinţa Guvernului. În cauza de faţă, factual, comunicarea nu s-a realizat în ziua depunerii moţiunii de cenzură, însă consecinţa nu a fost aceea că Guvernul a fost pus în imposibilitate de a lua cunoştinţă de aceasta şi că s-ar fi prezentat/dezbătut moţiunea de cenzură fără ca Guvernul să cunoască acest lucru. Din contră, realizându-şi obligaţia constituţională chiar cu întârziere, preşedintele Camerei Deputaţilor a fixat un termen de prezentare a moţiunii de cenzură ulterior datei de comunicare a acesteia, asigurând astfel Guvernului/reprezentanţilor acestuia posibilitatea de a lua la cunoştinţă şi de a participa la prezentarea/dezbaterea moţiunii de cenzură. Rezultă că neregularitatea procedurală, chiar de ordin constituţional, a fost acoperită în scurt timp şi că eventualele consecinţe negative rezultate din aceasta nu au existat, stabilirea datei prezentării moţiunii de cenzură fiind realizată în funcţie de data comunicării efective, şi nu de la data depunerii sale. Astfel, este de observat că dacă preşedintele Camerei Deputaţilor ar fi ales să respecte în condiţiile date art. 94 alin. (1) teza a doua din regulamentul şedinţelor comune, ar fi trebuit să fixeze data prezentării moţiunii de cenzură în ziua de 7 septembrie 2021, respectiv chiar în ziua comunicării efective. În schimb, în condiţiile date, a respectat raţiunea legiuitorului constituant de a se prezenta moţiunea de cenzură după ce Guvernul a fost în prealabil informat despre depunerea acesteia. Astfel, comunicarea, chiar realizată întârziat, nu a afectat desfăşurarea activităţii Guvernului, preşedintele Camerei Deputaţilor reuşind să asigure buna desfăşurare a raporturilor Parlamentului cu Guvernul în spiritul normelor constituţionale. Desigur, nu este de admis ca o obligaţie constituţională să fie realizată cu întârziere, însă Curtea trebuie să aibă în vedere desfăşurarea în ansamblu a procedurii şi să analizeze dacă aceasta a fost aptă să afecteze raporturile constituţionale dintre cele două autorităţi. De aceea, apreciem că prin comunicarea întârziată efectuată, urmată de stabilirea unei date de prezentare a moţiunii de cenzură apte să asigure, din punct de vedere temporal, participarea membrilor Guvernului la prezentarea moţiunii de cenzură, Parlamentul şi-a corectat conduita sa iniţială şi a reuşit să asigure cadrul procedural necesar desfăşurării activităţii de control parlamentar iniţiate prin moţiunea de cenzură depusă. În jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că regula în ceea ce priveşte angajarea competenţei Curţii Constituţionale este aceea ca, în măsura în care există mecanisme prin care autorităţile publice să se autoregleze prin acţiunea lor directă şi nemijlocită, rolul Curţii Constituţionale devine unul subsidiar (Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 10 octombrie 2019, paragraful 107). Or, în cauza de faţă, se constată că Parlamentul a reuşit să se autoregleze şi să asigure cadrul necesar desfăşurării procedurii. Ceea ce a generat, însă, conflictul juridic de natură constituţională a fost nedezbaterea moţiunii de cenzură, a suspendării acestei proceduri, iar în această privinţă mecanismele autoreglatoare de natură procedurală nu au reuşit să readucă activitatea Parlamentului în cadrul ordinii constituţionale, conducând şi la încălcarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie (Decizia nr. 609/2020). Aceste aspecte justifică şi susţin dispozitivul deciziei. Prin urmare, încălcarea de către Parlament a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 113 privind obligaţia dezbaterii moţiunii de cenzură şi art. 147 alin. (4) privind obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale indică existenţa unui conflict juridic de natură constituţională, iar remediul pentru a reveni în cadrul ordinii constituţionale este acela al încetării manevrelor cu caracter de obstrucţie promovate la nivel intra-parlamentar şi dezbaterea şi supunerea la vot a moţiunii de cenzură legal depuse. Având în vedere cele expuse, apreciem că, în speţă, conflictul juridic de natură constituţională a fost generat de nedezbaterea moţiunii de cenzură cu celeritate, şi nu de necomunicarea Guvernului moţiunii de cenzură în ziua depunerii sale/modul de fixare a termenului de prezentare a moţiunii de cenzură, neregularităţi care au fost acoperite prin conduita ulterioară a Parlamentului. Judecător, prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru Judecător, Daniel Marius Morar ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
