Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 309 din Codul penal raportate la cele ale art. 295 şi ale art. 308 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Gheorghe Mudura şi Floarea Mudura în Dosarul nr. 5.257/111/2014/a5 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.000D/2020. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei Gheorghe Mudura, doamna avocat Andra-Roxana Trandafir, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către Mudura Gheorghe, prin care acesta solicită judecarea în lipsă. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatei prezente, care arată că dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 20 din Legea fundamentală raportate la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Susţine că dispoziţiile de lege criticate nu sunt clare şi previzibile, în condiţiile în care art. 309 din Codul penal referitor la consecinţele deosebit de grave se aplică şi în cazul săvârşirii infracţiunii de delapidare de către persoanele prevăzute de art. 308 din Codul penal. Arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că art. 308 din Codul penal reprezintă o variantă atenuată a infracţiunii de delapidare. Susţine că, înainte de pronunţarea deciziei instanţei supreme, nu era clar pentru instanţele judecătoreşti dacă art. 308 din Codul penal reprezintă o infracţiune de sine stătătoare sau o variantă atenuată a infracţiunii de delapidare. Cu atât mai mult, nu se poate cere unei persoane care a săvârşit o faptă penală înainte de pronunţarea deciziei instanţei supreme să înţeleagă că art. 309 se aplică şi faptelor săvârşite de subiecţii prevăzuţi de art. 308 din acelaşi act normativ. Arată că, spre exemplu,art. 199 din Codul penal (violenţa în familie) se raportează la infracţiunea de omor, dar nu şi la cea de ucidere la cererea victimei, care reprezintă o variantă atenuată a omorului. Solicită admiterea excepţiei, astfel cum a fost formulată. 4. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că dispoziţiile art. 295 din Codul penal reglementează varianta-tip a infracţiunii de delapidare, iar natura dispoziţiilor art. 308 din Codul penal a fost lămurită prin Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Referitor la art. 309 din acelaşi act normativ, arată că instanţa de contencios constituţional a statuat că acesta reprezintă variantă agravată comună pentru toate infracţiunile de serviciu, inclusiv cea de delapidare, care prin săvârşire au produs consecinţe deosebit de grave. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Decizia penală nr. 1/R din 18 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 5.257/111/2014/a5, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis recursul declarat împotriva Sentinţei penale nr. 44/P/2020 din 24 martie 2020, pronunţată de către Tribunalul Bihor - Secţia penală în Dosarul nr. 5.257/111/2014, şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 309 din Codul penal raportate la cele ale art. 295 şi ale art. 308 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Gheorghe Mudura şi Floarea Mudura într-o cauză penală în care autorii excepţiei au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţă şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Referitor la principiul clarităţii şi previzibilităţii legilor, autorii excepţiei invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, de exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015 sau Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016. Autorii excepţiei apreciază că modul de reglementare a infracţiunii de delapidare în forma agravată (prevăzută de art. 295 din Codul penal cu referire la art. 309 din acelaşi act normativ) este neconstituţională în măsura în care se poate aprecia că dispoziţiile art. 309 din Codul penal sunt aplicabile şi formei atenuate a acestei infracţiuni (prevăzută de art. 308 din Codul penal, raportat la art. 295 din acelaşi act normativ), atât timp cât textul art. 309 din Codul penal nu face trimitere la dispoziţiile art. 308 din acelaşi act normativ. 7. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Susţine că textele criticate respectă cerinţa predictibilităţii incriminării, încadrarea juridică a faptei comise în varianta atenuată a infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 din Codul penal cu referire la art. 308 din acelaşi act normativ, de către un subiect activ prevăzut de dispoziţiile art. 308 din Codul penal, neexcluzând constatarea producerii unei pagube materiale care se încadrează în conceptul de consecinţe deosebit de grave, astfel cum este reglementat de art. 309 din Codul penal, în fapt fiind în prezenţa unui concurs între o cauză de atenuare şi una de agravare, concurs reglementat prin dispoziţiile art. 79 din Codul penal. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatei prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 309 din Codul penal raportate la cele ale art. 295 şi ale art. 308 din acelaşi act normativ, cu următorul conţinut: - Art. 295: "(1) Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.(2) Tentativa se pedepseşte.;" – Art. 308: "(1) Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-300 şi art. 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.(2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.;" – Art. 309: „Dacă faptele prevăzute în art. 295, art. 297, art. 298, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307 au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.“ 12. Autorii excepţiei susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Totodată, sunt invocate prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, prin Decizia nr. 369 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 22 octombrie 2019. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 295 din Codul penal reglementează varianta-tip a infracţiunii de delapidare, ce constă în însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 308 din Codul penal, Curtea a observat că acestea, potrivit Deciziei nr. 1 din 19 ianuarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015, reprezintă o variantă atenuată a infracţiunii de delapidare prevăzute de art. 295 din Codul penal. 14. Curtea Constituţională a constatat că, având în vedere pericolul social pe care faptele de delapidare îl prezintă, în general, pentru relaţiile patrimoniale ale unei persoane juridice, legiuitorul a incriminat, prin art. 308 alin. (1) din Codul penal, infracţiunea de delapidare atunci când ea este săvârşită în mediul privat, respectiv atunci când faptele sunt comise de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal ori în cadrul oricărei persoane juridice. Având în vedere conţinutul constitutiv al infracţiunii de delapidare şi pericolul social pe care faptele prin care aceasta poate fi realizată îl prezintă pentru relaţiile sociale de natură patrimonială a oricărei persoane juridice, precum şi pentru activităţile economice ale oricărei astfel de persoane, Curtea a reţinut că o atare reglementare legală nu este contrară caracterului necesar al incriminării astfel realizate şi păstrează un just raport de proporţionalitate între interesul general, circumscris imperativului respectării relaţiilor sociale protejate de norma juridică în cauză, şi cel individual, circumscris libertăţii persoanei de a exercita activităţi economice. Dimpotrivă, Curtea a constatat că pedepsirea faptelor de delapidare, în cazul săvârşirii lor în mediul privat, cu o pedeapsă ale cărei limite speciale se reduc cu o treime realizează un just echilibru între nevoia de protecţie a valorilor şi relaţiilor sociale anterior menţionate, inclusiv prin intermediul normelor de drept penal, şi severitatea pedepsei penale aplicabile. De asemenea, Curtea a reţinut că, într-adevăr, împotriva persoanelor din mediul privat care săvârşesc fapte cauzatoare de prejudicii poate fi angajată răspunderea civilă, de dreptul muncii sau altă formă de răspundere. Curtea a constatat, de asemenea, că pentru persoanele juridice din mediul privat desfăşurarea în mod corect a relaţiilor sociale de natură patrimonială şi a activităţilor cu caracter economic constituie o premisă importantă a însăşi existenţei lor. Prin urmare, având în vedere pericolul considerabil al faptelor de delapidare prin raportare la importanţa valorilor sociale ocrotite prin norma de incriminare, Curtea a conchis că utilizarea de către legiuitor a forţei de constrângere a statului, prin mijloace de drept penal, în cazul săvârşirii faptelor de delapidare în condiţiile art. 308 alin. (1) raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal, este proporţională cu scopul urmărit, chiar şi în condiţiile în care alături de răspunderea penală pentru această infracţiune poate fi angajată şi o altă formă de răspundere dintre cele anterior enumerate (Decizia nr. 461 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 25 noiembrie 2016, şi Decizia nr. 256 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017). 15. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 309 din Codul penal, Curtea a observat că acestea reglementează o variantă agravată comună pentru toate infracţiunile de serviciu, inclusiv cea de delapidare reglementată de dispoziţiile art. 295 din Codul penal, care prin săvârşire au produs consecinţe deosebit de grave. Totodată, potrivit art. 183 din Codul penal, prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei. Astfel, se observă că, în prezent, pentru a se constata, în concret, că o faptă incriminată este producătoare de consecinţe deosebit de grave se are în vedere criteriul obiectiv, reprezentat de indicarea unei limite valorice a prejudiciului cauzat prin săvârşirea faptei. 16. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că, pentru a fi incidente atât prevederile art. 308 din Codul penal, cât şi cele ale art. 309 din acelaşi act normativ, trebuie să se constate, mai întâi, că oricare dintre faptele de delapidare prevăzute în art. 295 din actul normativ amintit întruneşte toate elementele de structură ale conţinutului variantelor descrise de norma de incriminare. Ceea ce deosebeşte varianta atenuată a infracţiunii de delapidare de varianta agravată a aceleiaşi infracţiuni este faptul că pentru prima variantă trebuie analizată calitatea subiectului infracţiunii, pe când pentru cea de-a doua variantă se va analiza latura obiectivă a acesteia. 17. Astfel, în cazul variantei atenuate trebuie stabilit dacă subiectul activ al infracţiunii este o persoană care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal ori în cadrul oricărei persoane juridice. În ceea ce priveşte varianta agravată, se va analiza urmarea imediată a faptei, ca element al laturii obiective a infracţiunii. 18. Prin urmare, încadrarea juridică a faptei săvârşite în varianta atenuată a infracţiunii de delapidare, prin stabilirea subiectului activ prevăzut de dispoziţiile art. 308 din Codul penal, nu exclude constatarea producerii unei pagube materiale care se încadrează în conceptul de „consecinţe deosebit de grave“, astfel cum acesta este reglementat de Codul penal. 19. Stabilirea unui subiect activ prevăzut de art. 308 din Codul penal nu poate avea drept consecinţă decât faptul că este exclusă de la aplicare pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru varianta-tip a infracţiunii de delapidare, iar nu faptul de a nu mai putea analiza urmarea imediată a faptei săvârşite şi aplicarea dispoziţiilor art. 309 din acelaşi act normativ. Aşa fiind, în cazul infracţiunii de delapidare, incidenţa variantei atenuate a infracţiunii, prevăzută de art. 308 din Codul penal, nu exclude aplicarea variantei agravate a infracţiunii, prevăzută de art. 309 din Codul penal, deoarece elementele analizate în cele două cazuri sunt elemente diferite ale conţinutului constitutiv al infracţiunii. 20. Neintervenind elemente noi, de natură să reconsidere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Mudura şi Floarea Mudura în Dosarul nr. 5.257/111/2014/a5 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 309 din Codul penal raportate la cele ale art. 295 şi ale art. 308 din acelaşi act normativ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
