Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11-14 din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, excepţie ridicată de Societatea Vibracoustic Romania - S.R.L. (fostă Societatea Trelleborg Automotive Dej - S.R.L. din Dej) în Dosarul nr. 1.406/1.285/2014 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.671D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosarul cauzei, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus o adresă, prin care arată că şi-a schimbat denumirea din Societatea Trelleborg Automotive Dej - S.R.L. în Societatea Vibracoustic Romania - S.R.L., însoţită de actele aferente doveditoare, precum şi unele documente relevante din care reiese modul de finalizare a litigiului în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, respectiv a fost admisă acţiunea şi s-a dispus anularea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea parcului industrial ce formează obiectul cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată, ulterior formulând o acţiune pentru contestarea noului Regulament privind organizarea şi funcţionarea parcului industrial care formează obiectul altui dosar. De asemenea, partea Societatea Arc Parc Industrial - S.R.L. din Dej a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, deoarece se critică modul de interpretare şi aplicare a prevederilor Legii nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, întrucât, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile sau libertăţile fundamentale i-au fost încălcate. Însă, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revine statului, fără a se discuta de încălcarea prevederilor constituţionale în această materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Sentinţa civilă nr. 2.293 din 15 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.406/1.285/2014, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11, art. 12, art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, excepţie ridicată de Societatea Vibracoustic Romania - S.R.L. (fostă Societatea Trelleborg Automotive Dej - S.R.L. din Dej) într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri prin care se solicită anularea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea parcului industrial, adoptat în temeiul prevederilor Legii nr. 186/2013. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că, prin dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi ale art. 14 alin. (7) din Legea nr. 186/2013, coroborate cu cele ale art. 11-14 din aceeaşi lege, rezidentului unui parc industrial îi este aplicată retroactiv Legea nr. 186/2013, astfel că se modifică unilateral raporturi juridice stabilite de comun acord anterior intrării în vigoare a prevederilor acestei legi între administratorii şi rezidenţii parcurilor industriale. Or, potrivit principiului legalităţii prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, legile în vigoare trebuie respectate nu numai în sensul aplicării acestora, ci şi cu ocazia edictării de noi acte normative. Prin Legea nr. 186/2013 se acordă administratorilor unele drepturi care au ca efect destabilizarea echilibrului şi egalităţii în drepturi ale părţilor unui raport juridic, inclusiv prin modalitatea de adoptare a regulamentelor în cadrul unui parc industrial, precum şi prin interpretarea acestora ca urmare a ambiguităţii textelor. Mai mult, prin instituirea termenului prevăzut la art. 14 alin. (7) din Legea nr. 186/2013 sunt restrânse accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare al rezidenţilor unui parc industrial, în măsura în care se interpretează în sensul că acest termen ar fi unic, indiferent de cauza care ar determina lipsa de validitate, respectiv o cauză ilicită sau lipsa de conformitate cu legea a actului emis unilateral de către administratorul parcului. 7. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale nu îşi exprimă opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 11-14 din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 11 iulie 2013. Însă, din motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceasta vizează atât legea în ansamblul său, cât şi, în mod concret, prevederile art. 1 alin. (1), şi art. 11-14. Dispoziţiile criticate, în mod punctual, reglementează următoarele aspecte: Obiectul şi scopul reglementării [art. 1 alin. (1)], Administratorul parcului (art. 11), Rezidenţii parcului (art. 12), Contractul de administrare şi prestări de servicii conexe (art. 13), Regulamentele (art. 14). 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalităţii, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii, art. 16 alin. (1) cu privire la principiul egalităţii, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 alin. (2) privind stabilirea prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în dinamica legislativă, noul cadru legislativ în materie este reprezentat de Legea nr. 186/2013, care stabileşte regimul juridic de constituire, organizare şi funcţionare a parcurilor industriale, inclusiv a celor existente, iar scopul legii îl constituie: stimularea investiţiilor directe, autohtone şi străine, în industrie, servicii, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică şi inovare; dezvoltarea regională; dezvoltarea întreprinderilor mari, mijlocii şi mici; crearea de noi locuri de muncă. 15. Constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale sunt guvernate de următoarele principii generale: egalitatea de tratament pentru toţi rezidenţii parcului; neimplicarea administratorului parcului în practici abuzive împotriva rezidenţilor parcului; obligativitatea respectării regulamentelor interne de către toţi rezidenţii parcului; stimularea constituirii de noi locuri de muncă în vederea valorificării potenţialului uman local sau regional [art. (2) din Legea nr. 186/2013]. 16. În ceea ce priveşte constituirea parcurilor industriale, potrivit art. 4 din Legea nr. 186/2013, cererea de acordare a titlului de parc industrial se formulează de către fondatorii parcului industrial, respectând următoarele condiţii de fond prevăzute la art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege: a) administratorul parcului să fie legal înmatriculat în registrul comerţului ca persoană juridică română şi/sau străină; b) administratorul parcului să nu fie supus procedurii insolvenţei sau de prevenţie a acesteia; c) administratorul parcului să nu aibă nicio datorie scadentă şi neachitată, constatată printr-un titlu executoriu, astfel cum acesta este definit de lege, faţă de bugetul consolidat al statului; d) terenul din perimetrul parcului industrial să fie eligibil, potrivit prevederilor legii. 17. Administratorul parcului este o persoană juridică de drept privat, română şi/sau străină, înfiinţată în condiţiile legii de către fondatori cu scopul de a constitui un parc industrial, de a dobândi şi deţine titlul de parc industrial, eliberat potrivit prevederilor prezentei legi de organul de specialitate al administraţiei publice centrale sau prin hotărâre a Guvernului, în cazul vechilor platforme industriale privatizate conform unei hotărâri a Guvernului pe concept de parc industrial, respectiv de a gestiona şi administra, în conformitate cu legea, parcul industrial [art. (3) pct. 1 din Legea nr. 186/2013]. Are calitatea de rezident al parcului, potrivit art. 12 alin. (1) din aceeaşi lege, orice operator economic, persoană juridică română şi/sau străină, care funcţionează conform legii şi desfăşoară activităţi economice, de cercetare ştiinţifică, de valorificare a cercetării ştiinţifice şi/sau de dezvoltare tehnologică agroindustriale, logistice şi inovative, industriale etc., în cadrul parcului industrial: a) în calitate de proprietar, concesionar sau cocontractant al administratorului parcului în cadrul unui contract de administrare şi prestări de servicii conexe; b) în calitate de proprietar ori chiriaş, după caz, al unuia sau mai multor imobile situat/situate în perimetrul parcului industrial constituit conform procedurii simplificate, care nu este/nu sunt proprietatea administratorului parcului (cu privire la calitatea de rezident al parcului, a se vedea şi art. 3 pct. 21 din Legea nr. 186/2013). În activitatea de gestionare şi administrare a parcului industrial, în virtutea art. 14 din aceeaşi lege, administratorul parcului este îndrituit să adopte regulamente, care sunt acte juridice unilaterale, cu respectarea dispoziţiilor acestei legi, prin care să reglementeze orice aspect care vizează organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea parcului industrial, cu putere general obligatorie faţă de toţi rezidenţii parcului, în vederea realizării scopului prezentei legi. Administratorul parcului poate să adopte regulamente privind: strategia de organizare, funcţionare şi dezvoltare a parcului industrial; procedura de selecţionare a rezidenţilor parcului; contractul-cadru de administrare şi prestări de servicii conexe; furnizarea de utilităţi în cadrul parcului industrial; regimul circulaţiei pietonale şi cu autovehicule în incinta parcului industrial; modul de calcul al cheltuielilor individuale şi al cheltuielilor colective; infrastructura parcului industrial; destinaţia unităţilor; măsuri pentru protecţia mediului; orice alte materii care privesc organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea parcului industrial. Astfel, proiectul regulamentului se publică pe web site-ul propriu al administratorului parcului, cu cel puţin 30 de zile înainte de data stabilită pentru adoptarea sa. Regulamentul se adoptă de către organul statutar executiv al administratorului parcului. Regulamentul se publică în forma finală adoptată pe web site-ul administratorului parcului. În termen de 15 zile de la publicarea efectuată potrivit legii, rezidenţii parcului, precum şi orice persoană interesată pot să formuleze cerere în justiţie prin care să solicite constatarea ori declararea nulităţii regulamentului, atunci când acesta a fost adoptat cu încălcarea legislaţiei în vigoare. Cererea în justiţie se va soluţiona de către tribunalul de la sediul administratorului parcului, de urgenţă şi cu precădere, cu citarea reclamantului şi administratorului parcului. La cerere, instanţa de judecată poate să ordone suspendarea regulamentului a cărui desfiinţare se solicită până la soluţionarea în primă instanţă a cererii de chemare în judecată. Dispoziţiile art. 996-1.001 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător, în măsura în care legea specială în materia contenciosului administrativ nu conţine dispoziţii contrare. Hotărârea instanţei de fond este supusă căilor de atac prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 18. Din cele expuse reiese faptul că între administratorul parcului şi persoana care are calitatea de rezident sunt raporturi juridice de drept privat, iar, la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 186/2013, se prevede faptul că data la care se dobândeşte calitatea de rezident al parcului este data încheierii contractului de administrare şi prestări de servicii conexe, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), iar, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, data emiterii titlului de parc industrial conform procedurii simplificate; acestora li se aplică prevederile legale în materie, inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea de a se adresa instanţelor de judecată, în condiţiile legii. 19. Aşadar, ceea ce se critică, în mod concret, este modul de interpretare a legii raportat la persoanele care aveau calitatea de rezident la data intrării în vigoare a Legii nr. 186/2013 şi în urma căreia s-a adoptat Regulamentul care face obiectul acţiunii principale în prezenta cauză, precum şi aspecte legate de contestarea regulamentului respectiv în termenul prevăzut la art. 14 din Legea nr. 186/2013. Prin urmare, având în vedere faptul că aceste critici sunt formulate prin prisma interpretării şi aplicării legii, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 20. În ceea ce priveşte conţinutul şi întinderea celor două noţiuni cuprinzătoare, interpretarea şi aplicarea legii, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), în speţa de faţă, cu privire la chestiuni ce ţin de organizarea şi funcţionarea parcurilor industriale, de acordare a titlului de parc industrial, de fondatorii parcului industrial sau de rezidenţii parcurilor industriale, respectiv de unele aspecte contractuale. 21. Astfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunţat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. 22. Ca atare, faţă de această împrejurare, având în vedere că, în prezenta cauză, critica autoarei excepţiei de neconstituţionalitate vizează modul de interpretare şi aplicarea a prevederilor criticate la speţa dedusă judecăţii, excepţia de neconstituţionalitate având un asemenea obiect urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât asemenea critici nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“, iar nu cu privire la modul de interpretare şi aplicare a legii în concret la o cauză. 23. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 11-14 din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, precum şi a legii în ansamblul său urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 11-14 din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Vibracoustic Romania - S.R.L. (fostă Societatea Trelleborg Automotive Dej - S.R.L. din Dej) în Dosarul nr. 1.406/1.285/2014 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 septembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
