Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 587 din 23 septembrie 2021  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. d) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 587 din 23 septembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. d) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 394 din 21 aprilie 2022

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. d) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Asociaţia de Locatari nr. 761 din Galaţi în Dosarul nr. 7.792/233/2008/a1.2.1 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 677D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Tiţa Despotovici a depus la dosar un înscris prin care învederează Curţii că excepţia a fost ridicată de o persoană fără calitate procesuală activă.
    4. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că se poate trece la judecarea excepţiei şi solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, arătând că accesul liber la justiţie nu este gratuit, părţile putând fi obligate la plata taxelor judiciare de timbru.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea nr. 336 din 3 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 7.792/233/2008/a1.2.1, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. d) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia a fost ridicată de Asociaţia de Locatari nr. 761 din Galaţi într-o cauză civilă având ca obiect cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în ceea ce priveşte soluţionarea unei cereri de recuzare.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată, în esenţă, că în mod indiscutabil cererea de recuzare reprezintă un ultim demers procedural în exercitarea dreptului de apărare pe care partea interesată îl întreprinde într-o procedură judiciară, în condiţiile în care constată că drepturile şi libertăţile sale îi sunt nesocotite, iar obligaţia de respectare a imparţialităţii, precum şi cea de abţinere a judecătorului nu mai sunt luate în consideraţie. Consideră, astfel, că prin condiţionarea exercitării dreptului la apărare de timbrarea prealabilă a cererii de recuzare se încalcă norma constituţională potrivit căreia dreptul la apărare este garantat, ceea ce presupune exercitarea sa nestingherită, şi nu condiţionată de o astfel de taxă. De asemenea, apreciază că taxa instituită prin reglementarea criticată contravine şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), care garantează drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi stabilesc prioritatea absolută în aplicarea dispoziţiilor Constituţiei în raport cu alte acte normative inferioare, precum şi celor ale art. 15 alin. (1) din Legea fundamentală, care stabilesc că cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie, inclusiv de garantarea dreptului de apărare. În fine, apreciază că în susţinerea celor mai sus prezentate sunt şi prevederile art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
    7. Judecătoria Galaţi - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată deoarece accesul liber la justiţie nu este gratuit şi nu este un drept absolut, ci este condiţionat de plata taxelor judiciare de timbru, în cauză taxa datorată nefiind împovărătoare.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 lit. d) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: […] d) cereri de recuzare în materie civilă - 4 lei“.
    12. Curtea observă că Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost abrogată prin art. 58 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, referindu-se la sintagma „în vigoare“ din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a reţinut că poate exercita controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor aplicabile cauzei care nu mai sunt în vigoare, dacă acestea continuă să producă efecte şi după ieşirea din vigoare. În speţă se observă că, potrivit art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, „Pentru cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc şi se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor“. Din examinarea dosarului cauzei se constată că acţiunea introductivă de instanţă a fost formulată în anul 2008, astfel încât sunt aplicabile prevederile Legii nr. 146/1997, criticate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul român şi la respectarea supremaţiei Constituţiei şi a legilor, art. 15 alin. (1) - Universalitatea, art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare, precum şi dispoziţiilor art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului privind dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor juridice naţionale.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra unei excepţii motivate în mod similar prin Decizia nr. 256 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 15 iulie 2019, prin care a făcut referire la jurisprudenţa sa în materie şi a reţinut, în esenţă, că accesul la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. Legiuitorul este îndreptăţit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu se afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părţile aflate în litigiu. Art. 21 din Constituţie nu instituie nicio interdicţie cu privire la taxele judiciare de timbru, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice“, plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor.
    15. În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului accesului liber la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa. Chiar în Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunţată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 54, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, în conformitate cu principiile care se degajă din jurisprudenţa sa, nu a respins niciodată ideea de impunere a unor restricţii financiare cu privire la accesul unei persoane la justiţie, tocmai în interesul unei bune administrări a justiţiei.
    16. Totodată, Curtea Constituţională a subliniat că nu se poate vorbi despre un cuantum împovărător al taxei judiciare de timbru, acesta fiind unul rezonabil, care nu este de natură a afecta justiţiabilul din punct de vedere financiar, astfel încât nu pot fi reţinute criticile referitoare la restricţionarea accesului la justiţie sau a dreptului la apărare prin instituirea acestei taxe fixe datorate de justiţiabil în cazul depunerii unei cereri de recuzare a membrilor completului de judecată, în materie civilă. De altfel, legiuitorul a instituit, prin art. 21 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, posibilitatea de a se acorda scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. Această reglementare vizează tocmai acele situaţii în care partea nu poate face faţă cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind o garanţie a accesului liber la justiţie.
    17. Pentru motivele arătate mai sus, Curtea a reţinut, de asemenea, că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere nici principiului privind universalitatea drepturilor, a libertăţilor şi a îndatoririlor fundamentale, principiu consacrat de art. 15 din Constituţie, şi nici art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
    18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia de Locatari nr. 761 din Galaţi în Dosarul nr. 7.792/233/2008/a1.2.1 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 3 lit. d) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 23 septembrie 2021.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Cătălina Turcu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016