Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie ridicată de Simion Prunean şi Stela Mariana Prunean în Dosarul nr. 7.402/211/2016 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.787D/2017. 2. La apelul nominal răspund autorii excepţiei, prin avocat Lucian Daniel Godorogea din Baroul Cluj, cu delegaţie depusă la dosar, precum şi părţile Adrian Crivii, Lucia-Cornelia Gârboan şi Vasile Pop, prin avocat Ovidiu Podaru din Baroul Cluj, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că prevederile art. 204 din Legea nr. 71/2011 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că dispoziţiile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil privind întreruperea prescripţiei extinctive se aplică şi prescripţiilor extinctive începute sub imperiul legii vechi - Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, urmate de introducerea unei prime cereri de chemare în judecată înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil. Se arată că modul de redactare a prevederilor art. 204 din Legea nr. 71/2011 ridică probleme de interpretare şi aplicare, întrucât nu se indică în cuprinsul acestui text de lege despre care cerere de chemare în judecată este vorba, respectiv fie de prima cerere introdusă (cea respinsă), fie cea de-a doua cerere, introdusă în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de respingere a primei cereri. Din acest motiv, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, pot exista trei posibile interpretări ale textului de lege criticat, şi anume: fie prima cerere de chemare în judecată a fost introdusă înainte de intrarea în vigoare a Codului civil şi respinsă înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, iar cea de-a doua cerere a fost introdusă după intrarea în vigoare a Codului civil, în termen de 6 luni de la respingerea primei cereri; a doua interpretare posibilă se referă la o situaţie identică cu prima, cu deosebirea că prima cerere a fost respinsă după intrarea în vigoare a Codului civil; a treia interpretare se referă la situaţia în care atât prima cerere de chemare în judecată, respinsă, cât şi a doua cerere, introdusă în termen de 6 luni de la respingerea primei cereri, au fost introduse după intrarea în vigoare a Codului civil. În opinia autorilor excepţiei, doar această din urmă ipoteză este conformă cu principiul neretroactivităţii legii civile. 4. Se mai arată că orice altă interpretare ar însemna aplicarea retroactivă a textului de lege criticat, dat fiind faptul că, în acest mod, noul Cod civil ar prevedea un nou efect juridic pentru un fapt juridic început sub imperiul Decretului nr. 167/1958, efect care constă în posibilitatea promovării unei cereri de chemare în judecată, de natură a întrerupe cursul prescripţiei, dacă cererea este admisă. Or, nu se poate considera că efectul introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv declanşarea procesului judiciar, poate intra sub incidenţa a două legi succesive. Faptul că doar la finalizarea procesului judiciar, în funcţie de admiterea sau respingerea cererii, prescripţia este întreruptă, nu înseamnă că efectele introducerii cererii de chemare în judecată se produc într-un timp mai îndelungat decât momentul efectiv al sesizării instanţei. 5. Se mai arată că, totuşi, o prescripţie extinctivă care a început sub imperiul vechiului Cod civil şi nu s-a împlinit după intrarea în vigoare a noului Cod civil este o situaţie juridică în curs de derulare, o facta pendentia, însă trebuie verificat, din perspectiva elementelor constitutive, dacă aceste elemente au individualitate proprie şi dacă aceste elemente pot face obiectul a două legi. Ca atare, în opinia autorilor excepţiei, dacă prima cerere de chemare în judecată a fost introdusă sub imperiul vechiului Cod civil, aceasta nu poate constitui situaţia-premisă pentru introducerea celei de-a doua cereri, al cărei efect de întrerupere a prescripţiei, în caz de admitere a cererii, nu era prevăzut de Decretul nr. 167/1958. 6. Reprezentantul părţilor Adrian Crivii, Lucia-Cornelia Gârboan şi Vasile Pop solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că, în speţă, ne aflăm în situaţia unei facta pendentia, respectiv o prescripţie începută şi neîmplinită la data intrării în vigoare a legii noi, în legătură cu care legiuitorul a decis să modifice regimul juridic al prescripţiei, respectiv modificarea condiţiilor de întrerupere a prescripţiei. În acest caz arată că nu putem vorbi despre o aplicare retroactivă a textului de lege criticat, ci de o aplicare imediată a legii noi, în privinţa unui termen în curs, cu condiţia ca noua cauză de întrerupere să survină după intrarea în vigoare legii noi. De asemenea mai arată că instituţia prescripţiei dreptului la acţiune nu reglementează un raport juridic între debitor şi creditor, ci între creditor şi stat, în sensul în care, prin reglementarea unui termen de prescripţie, statul stabileşte cât timp este dispus să pună la dispoziţia creditorului forţa sa de constrângere, în vederea realizării creanţei. Or, în această situaţie, statul trebuie să aibă o largă marjă de apreciere. Pe de altă parte, privit din perspectiva principiului securităţii raporturilor juridice, textul de lege criticat nu poate fi considerat neconstituţional, dat fiind faptul că nu putem vorbi de încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice decât în cazul unor termene împlinite, iar nu în interiorul unui termen în curs. Şi, în fine, mai arată că speranţa debitorului de a fi exonerat de obligaţia sa, prin împlinirea termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune, nu poate fi considerată o speranţă legitimă, întemeiată pe bună-credinţă. 7. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că prevederile legale criticate sunt norme tranzitorii, care dau eficacitate principiului aplicării imediate a legii noi. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 10 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.402/211/2016, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 204 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Excepţia a fost ridicată de Simion Prunean şi Stela Mariana Prunean într-o cauză având ca obiect obligarea la demolarea unor construcţii edificate în baza unor autorizaţii de construire anulate, acţiune întemeiată pe dispoziţiile Codului civil referitoare la răspunderea civilă delictuală. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate contravin principiului neretroactivităţii legii civile, în măsura în care se interpretează că prevederile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil referitoare la întreruperea cursului prescripţiei extinctive se aplică şi prescripţiilor începute sub imperiul legii vechi, respectiv Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă. 10. În acest sens se mai arată că, în speţa dedusă soluţionării instanţei de judecată, reclamanţii invocă incidenţa prevederilor art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil, cu consecinţa întreruperii termenului de prescripţie a dreptului material la acţiunea în răspundere civilă delictuală, ca efect al promovării unei noi acţiuni în termenul de 6 luni de la data când prima acţiune a fost respinsă sau anulată în mod definitiv. Or, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil, întrucât prescripţia dreptului material la acţiune a început să curgă, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, înainte de intrarea în vigoare a Codului civil din 2009. Pe de altă parte, în opinia acestora, în temeiul art. 3, art. 201 şi art. 204 din Legea nr. 71/2011, coroborate cu art. 6 alin. (4) din Codul civil, pentru întreruperea cursului prescripţiei extinctive este necesar ca şi prima acţiune respinsă să fie introdusă tot după intrarea în vigoare a Codului civil. 11. De asemenea se mai susţine că, apelând la metoda de interpretare gramaticală a prevederilor legale criticate, şi în acord cu dispoziţiile art. 36 şi art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, rezultă că, dacă legiuitorul ar fi dorit să instituie o excepţie de la regula că prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres, prin precizarea faptului că prevederile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se aplică şi în cazul cererii de chemare în judecată sau de arbitrare introduse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil. Or, în lipsa acestei dispoziţii exprese rezultă că prevederile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se aplică prescripţiilor începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil doar dacă prima acţiune de chemare în judecată a fost şi ea introdusă după intrarea în vigoare a Codului civil. Invocă în acest sens Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 17 februarie 2014, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Codul civil, prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011. Or, având în vedere cele statuate în decizia în interesul legii anterior menţionată, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, instituţia prescripţiei extinctive rămâne supusă legii vechi în întregime, astfel încât nu se poate aplica legea nouă în ceea ce priveşte condiţiile şi cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei. 12. Se mai arată că, doar în temeiul unei prevederi legale retroactive, normele imperative care guvernează instituţia prescripţiei extinctive ar putea fi modificate de noul Cod civil, prin instituirea unei noi cauze de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, care nu exista în vechea reglementare. 13. Tribunalul Cluj - Secţia civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată, arătând că prevederile legale criticate sunt norme tranzitorii, care dau eficacitate principiului aplicării imediate a legii noi. Se arată că prevederile legale criticate reglementează un caz de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive care se aplică şi prescripţiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, prin excepţie de la prevederile art. 6 alin. (4) din Codul civil şi de la art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, potrivit Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă nr. 2.288 din 6 iunie 2013, noul Cod civil propune o abordare diferită a modului de examinare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune care, în concepţia anterioară intrării în vigoare a acestui act normativ, împiedica examinarea fondului pricinii. Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. 16. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că prevederile legale criticate sunt norme tranzitorii, a căror menire este tocmai aceea de a cuprinde măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări, care urmează să fie înlocuită de noul act normativ, realizând o conciliere între principiul activităţii legii, pe de o parte, şi ocrotirea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor, pe de altă parte. Invocă cele statuate în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, potrivit căreia o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 204 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, potrivit cărora: „Dispoziţiile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se aplică şi în cazul cererii de chemare în judecată sau de arbitrare introduse după intrarea în vigoare a Codului civil.“ Textul de lege criticat face referire la prevederile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil, potrivit cărora: „(...) Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă.“ 20. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii civile. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că motivarea acesteia se referă la un conflict de drept intertemporal în materia regimului juridic al prescripţiei, sub aspectul cauzelor de întrerupere, între noul Cod civil şi prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat în Monitorul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, abrogat în mod expres la data intrării în vigoare a noului Cod civil. În opinia autorilor excepţiei, în temeiul art. 6 alin. (4) din Codul civil, coroborat cu art. 3 şi art. 201 din Legea nr. 71/2011, instituţia prescripţiei extinctive rămâne în întregime supusă legii vechi, astfel încât nu se poate aplica legea nouă în ceea ce priveşte condiţiile şi cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei, respectiv în situaţia reglementată prin art. 204 din Legea nr. 71/2011, coroborat cu art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil, în situaţia în care cursul prescripţiei era neîmplinit la data intrării în vigoare a Codului civil. 22. Cu titlu preliminar, Curtea reţine că, în materia conflictului de drept intertemporal între Codul civil şi dispoziţii legale anterioare (Codul civil din 1864 sau alte dispoziţii speciale), normele tranzitorii incidente sunt cele cuprinse în art. 3-5 din Legea nr. 71/2011. Prin urmare, pentru determinarea legii aplicabile prescripţiilor începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt incidente prevederile art. 3 şi art. 201 din Legea nr. 71/2011, iar nu cele cuprinse în art. 6 alin. (4) din Codul civil, dispoziţii ce constituie sediul materiei pentru rezolvarea conflictelor de drept intertemporal între actualul Cod civil şi legi civile viitoare ori între acesta şi legislaţia civilă specială, în privinţa domeniului prescripţiei extinctive. 23. În continuare, în ceea ce priveşte regimul juridic aplicabil prescripţiilor începute şi neîmplinite la intrarea în vigoare a noului Cod civil, Curtea reţine că legiuitorul a optat pentru regula ultraactivităţii legii vechi, astfel încât prescripţiile în curs sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale sub imperiul cărora au început să curgă. În acest sens, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, „Prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.“ În mod excepţional, de la regula cuprinsă în art. 201 din Legea nr. 71/2011, legiuitorul a instituit două excepţii, respectiv două situaţii în care prescripţiilor începute şi neîmplinite la intrarea în vigoare a legii noi li se aplică legea nouă, respectiv Codul civil. În acest sens sunt dispoziţiile art. 203 şi art. 204 din Legea nr. 71/2011, cel din urmă fiind textul de lege criticat în prezenta cauză. 24. Curtea reţine că prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011 constituie, atât prin amplasarea în cuprinsul legii, cât şi prin domeniul de reglementare, destinat regulilor aplicabile prescripţiilor în curs la data intrării în vigoare a legii - dispoziţii tranzitorii speciale, fiind cuprinse în Capitolul VIII, Secţiunea 1, intitulată „Dispoziţii tranzitorii şi de punere în aplicare a cărţii a VI-a «Despre prescripţia extinctivă, decădere şi calculul termenelor» a Codului civil“. Aşadar, prin derogare de la prevederile art. 5 din acelaşi act normativ, care au caracterul unor dispoziţii generale, aplicabile doar în măsura în care în cuprinsul aceluiaşi act normativ nu se prevede altfel, prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, instituie regula ultraactivităţii legii vechi, respectiv Decretul nr. 167/1958, în privinţa prescripţiilor începute şi neîmplinite la intrarea în vigoare a legii noi, în condiţiile în care este unanim admis că, din punctul de vedere al aplicării legii civile în timp, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi reprezintă facta pendentia, ca situaţii juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data apariţiei acesteia, susceptibile de o aplicare imediată a legii noi, conform principiilor generale de drept intertemporal. 25. Legiuitorul a prevăzut, în mod expres şi limitativ, şi excepţii de la regula ultraactivităţii legii vechi cuprinsă în art. 201 din Legea nr. 71/2011, aceste excepţii fiind cuprinse în art. 203 (cu referire la art. 2.532 pct. 6 şi 7 din Codul civil, ce privesc alte două cauze referitoare la suspendarea cursului prescripţiei) şi art. 204 din Legea nr. 71/2011, conform căruia dispoziţiile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se aplică şi în cazul cererii de chemare în judecată sau de arbitrare introduse după intrarea în vigoare a Codului civil. 26. În continuare, analizând cuprinsul textului de lege criticat în prezenta cauză, prin raportare la dispoziţiile art. 2.539 din Codul civil, Curtea reţine că acestea se referă la un caz de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, chiar dacă cererea a fost făcută la un organ de jurisdicţie ori de urmărire penală necompetent sau chiar dacă este nulă pentru lipsă de formă. Potrivit art. 2.537 pct. 2, coroborat cu art. 2.539 din Codul civil, prescripţia este întreruptă prin orice cerere de chemare în judecată sau arbitrală, prin care titularul dreptului la acţiune solicită condamnarea pârâtului, cu condiţia, între altele, ca aceasta să fie admisă. Respingerea sau anularea cererii nu întrerupe cursul prescripţiei extinctive, cu excepţia situaţiei speciale reglementate de art. 2.539 alin. (2) teza a II-a, când o nouă cerere, formulată în termen de 6 luni de la data respingerii, anulării sau perimării primei cereri, este admisă, prin analizarea fondului dreptului subiectiv dedus judecăţii. Potrivit acestor din urmă dispoziţii legale, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau arbitrală precedentă, cu condiţia ca noua cerere să fie admisă. Prin urmare, formularea unei cereri premature, nule sau anulabile, insuficient timbrată, introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală etc. are efect întreruptiv de prescripţie, cu condiţia ca o nouă cerere să fie introdusă în termen de 6 luni şi să fie admisă. În acest mod, legiuitorul a preferat să acorde protecţie titularului dreptului la acţiune, în condiţiile în care cererea acestuia a fost respinsă pentru motive formale, iar nu pentru motive ce ţin de temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii. 27. În acest context, Curtea reţine că prevederile textului de lege criticat, raportate la art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil, reprezintă o normă tranzitorie specială, derogatorie de la regula instituită prin art. 201 din Legea nr. 71/2011, care reglementează o veritabilă aplicaţie a principiului aplicării imediate a legii noi, potrivit căruia legea nouă se aplică şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia). 28. În speţă, prin aplicarea efectului întreruptiv de prescripţie, al noii cereri de chemare în judecată, introduse după intrarea în vigoare a legii noi, şi în privinţa prescripţiilor începute şi neîmplinite la această dată, legiuitorul nu a făcut altceva decât să reglementeze un efect viitor al unei situaţii juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi, (facta pendentia) în acord cu principiul aplicării imediate a legii noi. În acelaşi sens, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că aplicarea imediată a legii noi semnifică faptul că o situaţie juridică produce acele efecte juridice care sunt prevăzute de legea în vigoare la data constituirii ei (tempus regit factum) şi nu echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, ci este în concordanţă cu principiul activităţii legii, potrivit căruia orice act normativ acţionează cât timp este în vigoare, fiind aplicabil tuturor actelor, faptelor şi situaţiilor juridice născute după acest moment (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragrafele 19 şi 21). De asemenea, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 287 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 12 august 2004). 29. Mai mult, potrivit art. 26 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, orice normă tranzitorie trebuie să prevadă soluţii pentru cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situaţii juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu şi-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări. Astfel, prevederile legale criticate sunt norme tranzitorii şi sunt cuprinse în legea de punere în aplicare a Codului civil, care, potrivit art. 1 din acest act normativ, are drept scop tocmai soluţionarea conflictelor de legi rezultând din intrarea în vigoare a Codului civil. 30. Pe de altă parte, dacă s-ar da curs susţinerilor autorilor excepţiei, potrivit cărora, în temeiul art. 3 şi art. 201 din Legea nr. 71/2011, prevederile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se aplică doar prescripţiilor începute şi împlinite după intrarea în vigoare a Codului civil, şi doar dacă prima cerere de chemare în judecată a fost introdusă tot după acest moment, ar însemna că prevederile normei tranzitorii cuprinse în art. 204 din Legea nr. 71/2011 nu şi-ar mai găsi aplicabilitatea în nicio situaţie practică, având în vedere că, prin ipoteză, unei cereri de chemare în judecată introduse după intrarea în vigoare a Codului civil, şi în care se pune problema intervenirii prescripţiei al cărei început se situează tot după acest moment, îi sunt pe deplin aplicabile noile reglementări legale, fără a mai fi necesară o dispoziţie tranzitorie în acest sens. Or, contrar susţinerilor autorilor excepţiei, tocmai aceasta este motivul pentru care legiuitorul nu a prevăzut în cuprinsul textului de lege criticat nicio referire expresă la data începerii cursului prescripţiei, respectiv înainte sau după intrarea în vigoare a Codului civil, aceasta nefiind necesară, având în vedere că, prin ipoteză, prescripţiilor începute şi împlinite sub imperiul legii noi le este pe deplin aplicabilă legea nouă. 31. De asemenea, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se mai susţine că prevederea legală criticată este retroactivă, prin instituirea unei noi cauze de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, care nu exista în vechea reglementare. 32. Analizând vechea reglementare în materie, în ceea ce priveşte cauzele de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, Curtea reţine că, potrivit art. 16 lit. b) teza a II-a din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe „b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţa judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent;(...) (2) Prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.“ De asemenea, potrivit art. 17 din Decretul nr. 167/1958, „(...) În cazul când prescripţia a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare (...), noua prescripţie nu începe sa curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă (...)“ 33. Aşadar, atât în temeiul Decretului nr. 167/1958, cât şi al Codul civil, cererea de chemare în judecată sau arbitrală întrerupe cursul prescripţiei extinctive, în aceleaşi condiţii, respectiv să fie introdusă la un organ cu atribuţii jurisdicţionale, chiar dacă acesta nu este competent sau cererea este nulă pentru lipsă de formă [art. 2.539 alin. (1) din noul Cod civil], să privească fondul dreptului, să fie serioasă, renunţarea sau perimarea neîndeplinind această condiţie [art. 2.539 alin. (2) şi (3) din acelaşi cod] şi să fie admisă printr-o hotărâre definitivă. Prin urmare, Curtea nu poate reţine, în acest caz, că există o modificare a regimului prescripţiei extinctive, sub aspectul cauzelor de întrerupere a cursului acesteia, având în vedere că legea nouă menţine aceeaşi cauză de întrerupere a cursului prescripţiei, existentă şi în vechea reglementare. 34. Elementul de noutate pe care art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil îl aduce vechii cauze de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, constă în ipoteza în care, în termen de 6 luni de la data la care hotărârea de respingere sau anulare a primei cereri a rămas definitivă, este introdusă o nouă cerere. În cazul în care această nouă cerere este admisă, pe fond, cursul prescripţiei va fi întrerupt prin efectul cererii anterioare, chiar dacă aceasta din urmă a fost respinsă, însă respingerea a privit doar motive formale, fără analiza fondului dreptului dedus judecăţii. Legiuitorul a optat, în acest caz, să valorizeze efectul întreruptiv al primei cereri în justiţie sau arbitrală, chiar dacă aceasta a fost respinsă, însă pentru motive formale, în cazul în care în termen de 6 luni este introdusă o altă cerere, vizând fondul aceluiaşi drept subiectiv, iar această a doua cerere este admisă. 35. În concluzie, Curtea reţine că opţiunea legiuitorului de a valoriza efectul întreruptiv de prescripţie al primei cereri de chemare în judecată, care nu a fost analizată pe fond, dacă o nouă cerere vizând acelaşi drept substanţial este introdusă în termen de 6 luni şi este admisă, nu reprezintă decât o aplicare imediată a legii noi, în aceste condiţii legea nouă nefăcând altceva decât să atribuie efect întreruptiv unui fapt produs ulterior intrării sale în vigoare, respectiv în domeniul ei propriu de aplicare. 36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Simion Prunean şi Stela Mariana Prunean în dosarul nr. 7.402/211/2016 al Tribunalului Cluj - Secţia Civilă şi constată că dispoziţiile art. 204 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia Civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 septembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
