Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionel Ilie în Dosarul nr. 140/46/2020/a1 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 501D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că însăşi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale permite utilizarea înregistrărilor obţinute legal într-o cauză şi în privinţa altor persoane, cu respectarea art. 8 din Convenţie. Dispoziţiile criticate urmăresc protejarea confidenţialităţii convorbirilor dintre avocat şi client pentru a nu aduce atingere caracterului echitabil al procesului. Aceste restricţii sunt motivate de respectul faţă de profesia de avocat, protejându-se inclusiv funcţia de apărare, care nu ar putea fi exercitată în mod eficient. Arată că o parte dintre interceptări se vor distruge de îndată, procurorul rămânând în posesia informaţiei, care poate fi utilizată în mod probator (probe derivate). Acestea pot fi folosite potrivit art. 102 alin. (4) din Codul de procedură penală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 31 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 140/46/2020/a1, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionel Ilie cu ocazia verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului la domiciliu, dispusă împotriva sa. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia apreciază că dispoziţiile criticate încalcă principiul egalităţii de arme între acuzare şi apărare deoarece prin modul de formulare apărarea se situează într-o poziţie de inferioritate faţă de acuzare în ceea ce priveşte realizarea acestor procedee probatorii. În timp ce acuzarea beneficiază de confidenţialitate, apărării nu îi este asigurat acest drept, întrucât se permite monitorizarea discuţiilor şi a raporturilor avocatului cu persoana pe care o asistă. Susţine că textul criticat vine în contradicţie cu regula confidenţialităţii („privilegiul avocat-client“), consacrată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de care trebuie să beneficieze avocatul în relaţiile sale cu persoanele pe care le asistă. Caracterul privilegiat al relaţiei client-avocat decurge din art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care protejează confidenţialitatea comunicărilor cu caracter privat, indiferent de conţinutul şi forma acestora. 6. Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că raţiunea textului de lege criticat este aceea de a oferi protecţie secretului profesional. Potrivit art. 11 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată, iar art. 35 întăreşte protecţia secretului profesional, stabilind categoria de acte şi lucrări care nu pot forma obiectul supravegherii tehnice sau a corespondenţei profesionale a acestuia. Dispoziţiile art. 139 alin. (4) din Codul de procedură penală oferă protecţie raporturilor profesionale dintre avocat şi clientul său, orice depăşeşte acest cadru putând face obiectul metodelor de supraveghere tehnică. Confidenţialitatea discuţiilor care au vizat raporturile dintre avocat şi inculpatul pe care îl asistă este asigurată de legiuitor chiar în textul art. 139 alin. (4) din Codul de procedură penală, care prevede că, dacă pe parcursul sau după executarea măsurii rezultă că activităţile de supraveghere tehnică au vizat şi raporturile dintre avocat şi suspectul ori inculpatul pe care acesta îl apără, probele obţinute nu pot fi folosite în cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndată, de procuror. 7. Excepţia pe care dispoziţia de lege criticată o prevede reprezintă o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, în sensul art. 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, în art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt enumerate expres şi limitativ faptele penale ce pot fi cercetate prin metoda supravegherii tehnice, printre acestea regăsindu-se şi infracţiunile de corupţie. În Cauza Iordachi şi alţii împotriva Republicii Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că înregistrarea convorbirilor telefonice este o ingerinţă foarte serioasă în drepturile individului şi numai motive solide, bazate pe o bănuială rezonabilă că persoana este implicată într-o activitate criminală gravă, pot servi ca temei pentru autorizare. Cum legea română defineşte criteriile de rezonabilitate a suspiciunilor împotriva persoanei în scopul autorizării unei interceptări, în art. 139 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, şi oferă garanţii că interceptarea poate avea loc doar în anumite cazuri, expres şi limitativ prevăzute, protejând, în acelaşi timp, confidenţialitatea convorbirilor dintre avocat şi clientul său (cu excepţia cazului în care există date că avocatul săvârşeşte o infracţiune), instanţa judecătorească apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt conforme Constituţiei, excepţia de neconstituţionalitate fiind neîntemeiată. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 139 alin. (4) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Raportul dintre avocat şi persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decât dacă există date că avocatul săvârşeşte ori pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. (2). Dacă pe parcursul sau după executarea măsurii rezultă că activităţile de supraveghere tehnică au vizat şi raporturile dintre avocat şi suspectul ori inculpatul pe care acesta îl apără, probele obţinute nu pot fi folosite în cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndată, de către procuror. Judecătorul care a dispus măsura este informat, de îndată, de către procuror. Atunci când apreciază necesar, judecătorul dispune informarea avocatului.“ 12. Autorul excepţiei susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a analizat anterior critici de neconstituţionalitate potrivit cărora interceptarea convorbirilor şi discuţiilor dintre client şi avocat încalcă principiul confidenţialităţii client-avocat, precum şi dreptul la apărare. Prin Decizia nr. 284 din 17 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 6 iunie 2023, paragrafele 71-81, şi Decizia nr. 23 din 18 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 5 aprilie 2017, paragraful 34, Curtea a subliniat statutul privilegiat al corespondenţei avocat-client, aceasta beneficiind, în consecinţă, şi de un tratament juridic specific, fără a se putea pune semnul egalităţii între aceasta şi corespondenţa obişnuită între indivizi. Pentru a ajunge la concluzia menţionată anterior, Curtea a avut în vedere actele normative ce reglementează relaţia avocat-client, secretul profesional ce caracterizează această relaţie, jurisprudenţa instanţei de control constituţional în materie, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind relaţia client-avocat. 14. Curtea a reţinut că, în conformitate cu art. 28 alin. (1) şi art. 35 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, „Avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă [...]“, iar „Contactul dintre avocat şi clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de niciun organ al statului“. De asemenea, „Avocatul este obligat să acorde asistenţă juridică în cauzele în care a fost desemnat din oficiu sau gratuit de către barou“ (art. 40 din lege). Potrivit art. 11 din aceeaşi lege, „Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege“. 15. De asemenea, potrivit art. 6 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, aprobat prin Hotărârea Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 19 decembrie 2011, „Relaţiile dintre avocat şi clienţii săi se bazează pe onestitate, probitate, corectitudine, sinceritate, loialitate şi confidenţialitate. Drepturile şi obligaţiile avocatului sunt prevăzute de Lege, prezentul statut, codul deontologic şi de contractul de asistenţă juridică legal încheiat“. În acelaşi sens, conform art. 109 alin. (2) din Statut, „Activitatea avocatului nu poate fi motivată decât în interesul clientului, apreciat în limitele legii, ale prezentului statut şi ale codului deontologic“; totodată, „Avocatul este dator să îşi sfătuiască clientul cu promptitudine, în mod conştiincios, corect şi cu diligenţă“ (art. 111 teza întâi din Statut). Art. 108 alin. (1) din Statut prevede că „Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activităţi specifice profesiei se naşte din contractul de asistenţă juridică, încheiat în formă scrisă între avocat şi client ori mandatarul acestuia“, iar art. 113 dispune că „Avocatul este confidentul clientului în legătură cu cazul încredinţat. Confidenţialitatea şi secretul profesional garantează încrederea în avocat şi constituie obligaţii fundamentale ale avocatului“. 16. Prin urmare, în virtutea contractului de asistenţă juridică se nasc drepturi şi obligaţii specifice profesiei de avocat (Decizia nr. 1.210 din 5 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 30 noiembrie 2010), în considerarea rolului esenţial al avocatului de apărător al drepturilor şi intereselor justiţiabililor (Decizia nr. 472 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 28 iulie 2016, paragraful 28), drept care relaţia dintre aceştia trebuie să fie caracterizată prin încredere (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 1.519 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 27 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 136 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 18 aprilie 2016, paragraful 23). Curtea a subliniat că „o apărare eficientă nu poate fi realizată decât dacă între parte şi avocatul care îi reprezintă interesele există o relaţie bazată pe încredere deplină, având în vedere faptul că partea urmează să îi încredinţeze avocatului informaţii de natură personală, pe baza cărora acesta va construi o apărare adecvată“ (a se vedea Decizia nr. 1.519 din 15 noiembrie 2011, precitată). 17. Cu privire la relaţia client-avocat, în Decizia nr. 23 din 18 ianuarie 2017, precitată, paragrafele 34-37, instanţa de control constituţional a invocat bogata jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului din care transpar caracterul privilegiat şi necesitatea reglementării unor garanţii suplimentare de protecţie a acestei relaţii. În acest sens, s-a reţinut că instanţa de la Strasbourg a statuat că percheziţia dispusă cu privire la un cabinet de avocat (avocat care nu era bănuit de nicio faptă penală) nu a fost însoţită de remedii împotriva ingerinţelor în secretul profesional, precum, spre exemplu, interdicţia de a ridica documente care intră sub privilegiul avocat-client sau supravegherea activităţii de percheziţie de un observator independent capabil să identifice, independent de echipa de investigare, documentele acoperite de privilegiul profesional. Inspectarea şi confiscarea materialelor acoperite de secretul profesional reprezintă o ingerinţă disproporţionată asupra secretului corespondenţei. Curtea a reamintit că o atingere adusă secretului profesional (al avocatului) poate avea repercusiuni asupra bunei administrări a justiţiei şi automat asupra art. 6 din Convenţie (Hotărârea din 7 iunie 2007, pronunţată în Cauza Smirnov împotriva Rusiei, paragrafele 46 şi 48, şi, în acelaşi sens, referitor la privilegiul avocat-client, a se vedea şi Decizia de inadmisibilitate din 19 septembrie 2002, pronunţată în Cauza Tamosius împotriva Regatului Unit, sau Hotărârea din 22 octombrie 2015, pronunţată în Cauza Annagi Hajibeyli împotriva Azerbaidjanului, paragraful 69 şi următoarele). 18. Caracterul privilegiat al relaţiei client-avocat decurge din art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care protejează confidenţialitatea comunicărilor cu caracter privat, indiferent de conţinutul şi forma acestora (Hotărârea din 6 decembrie 2012, pronunţată în Cauza Michaud împotriva Franţei, paragraful 90). Prin urmare, obligaţia de raportare a unei operaţiuni suspecte instituite în sarcina avocaţilor, din moment ce constrânge la furnizarea către o autoritate administrativă de informaţii referitoare la o altă persoană, pe care le deţin prin natura schimburilor pe care le-au avut cu ea, constituie o ingerinţă în dreptul lor la respectarea corespondenţei (paragraful 91). Curtea de la Strasbourg a remarcat că, indiferent de finalitatea sa, corespondenţa dintre avocat şi client beneficiază de un statut privilegiat în ceea ce priveşte confidenţialitatea, indiferent de formele schimburilor realizate între avocaţi şi clienţi. Se acordă o mare importanţă riscului de alterare a secretului profesional al avocaţilor, deoarece acesta poate avea repercusiuni asupra bunei administrări a justiţiei în condiţiile în care secretul profesional este la baza relaţiei de încredere dintre avocat şi client (paragraful 117). Curtea a subliniat că art. 8 din Convenţie protejează confidenţialitatea corespondenţei dintre indivizi, dar acordă o protecţie sporită schimburilor dintre avocaţi şi clienţi. Acest lucru se justifică prin faptul că avocaţii au o misiune fundamentală într-o societate democratică: apărarea justiţiabililor. Or, un avocat nu poate îndeplini această misiune fundamentală dacă nu este în măsură să le garanteze celor cărora le asigură apărarea că schimburile lor rămân confidenţiale. Relaţia de încredere dintre ei, indispensabilă îndeplinirii acestei misiuni, intră astfel în joc. De aceasta depinde, de asemenea, în mod indirect, dar necesar, şi respectarea dreptului justiţiabilului la un proces echitabil, mai ales în ceea ce priveşte dreptul oricărui „acuzat“ de a nu contribui la propria incriminare (paragraful 118) (a se vedea şi Hotărârea din 23 aprilie 2015, pronunţată în Cauza François împotriva Franţei, paragraful 51, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului reaminteşte că statutul specific al avocaţilor îi plasează într-o poziţie centrală în administrarea justiţiei, în calitate de intermediari între justiţiabili şi instanţele de judecată; aceştia joacă un rol-cheie în asigurarea încrederii publicului în activitatea instanţelor, aspect fundamental într-o democraţie şi într-un stat de drept). Prin urmare, secretul profesional al avocaţilor - care presupune înainte de toate o serie de obligaţii în sarcina lor - este în mod special protejat de art. 8 din Convenţie (paragraful 119). 19. Secretul profesional al avocaţilor nu este intangibil, iar instanţa de la Strasbourg a constatat că acesta poate fi limitat, spre exemplu, atunci când intră în conflict cu dreptul la libertatea de exprimare a avocatului (paragraful 123) (a se vedea şi Hotărârea din 16 iunie 2016, pronunţată în Cauza Versini-Campinchi şi Crasnianski împotriva Franţei, paragraful 77). Importanţa acestuia trebuie pusă în balanţă cu cea pe care statele membre o dau luptei împotriva spălării banilor proveniţi din activităţi ilicite, susceptibili a servi finanţării unor activităţi infracţionale, în special în domeniul traficului de stupefiante, sau terorismului internaţional (paragraful 123). Obligaţia avocaţilor de raportare a suspiciunilor referitoare la săvârşirea unor infracţiuni anume determinate nu contravine în sine textului convenţional dacă aceasta este reglementată în mod corespunzător, în cazuri limitativ prevăzute, şi nu atinge esenţa însăşi a misiunii de apărare (paragrafele 127-132), iar Curtea nu poate invalida alegerea unui stat sau a unui grup de state de a impune prevederi represive în cadrul unui mecanism specific de prevenire (paragraful 124). 20. În privinţa interceptării convorbirilor dintre avocat şi client, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în mod excepţional, secretul profesional al avocaţilor, care se bazează pe dreptul la apărare al clientului, nu constituie un obstacol în calea transcrierii unei conversaţii dintre un avocat şi clientul său în cadrul interceptării obişnuite a liniei telefonice a celui din urmă dacă conţinutul acesteia este de natură să ducă la prezumpţia participării avocatului însuşi la o infracţiune şi în măsura în care această transcriere nu afectează dreptul la apărare al clientului. Cu alte cuvinte, Curtea admite că, fiind enunţată atât de restrictiv, această excepţie de la principiul confidenţialităţii conversaţiilor dintre avocat şi clientul său conţine o garanţie adecvată şi suficientă împotriva abuzurilor (Hotărârea din 16 iunie 2016, pronunţată în Cauza Versini-Campinchi şi Crasnianski împotriva Franţei, paragraful 79). Curtea a apreciat că ceea ce este important în primul rând în acest context este ca dreptul la apărare al clientului să nu fie afectat, iar transcrierile astfel realizate să nu fie utilizate împotriva acestuia în procedura la care este supus (paragraful 80). Puterea conferită judecătorului de instrucţie de a dispune interceptarea, înregistrarea şi transcrierea corespondenţelor telefonice „era limitată de respectarea dreptului la apărare care guvernează în special confidenţialitatea corespondenţelor dintre persoana pusă sub urmărire şi avocatul pe care l-a desemnat“, iar „o conversaţie telefonică ce are loc între cei doi nu poate fi transcrisă şi depusă la dosar decât dacă conţinutul şi natura sa sunt în măsură să ducă la prezumpţia participării avocatului respectiv la o infracţiune“. Cu alte cuvinte, transcrierea unei conversaţii dintre un avocat şi clientul său nu poate fi reţinută în acuzarea clientului pus sub urmărire; aceasta poate totuşi să fie reţinută în acuzarea avocatului dacă relevă o infracţiune din partea acestuia (paragraful 81). 21. Astfel, având în vedere cadrul legal şi jurisprudenţial menţionat, instanţa de control constituţional a constatat că activitatea de asistenţă juridică prestată de avocat presupune o relaţie de încredere între acesta şi client, ce are la bază secretul profesional, paradigmă în care confidenţialitatea joacă un rol primordial. Secretul profesional decurge din dreptul la apărare al clientului, care, la rândul său, este o garanţie a dreptului la un proces echitabil. Corespondenţa dintre aceştia contribuie, în mod esenţial, la realizarea apărării clientului, fiind aşadar un element intrinsec al dreptului fundamental la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie; de aceea, relaţia avocat-client este calificată drept una privilegiată (Decizia nr. 23 din 18 ianuarie 2017, paragraful 38). 22. De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut că, în vederea asigurării unor garanţii suplimentare de protecţie a acestui tip de corespondenţă, art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 prevede: „(1) Pentru asigurarea secretului profesional, actele şi lucrările cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau în cabinetul său sunt inviolabile. Percheziţionarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului său sau ridicarea de înscrisuri şi bunuri nu poate fi făcută decât de procuror, în baza unui mandat emis în condiţiile legii. (2) Sunt exceptate de la măsura ridicării de înscrisuri şi de la măsura confiscării: a) înscrisurile care conţin comunicări între avocat şi clientul său; b) înscrisurile care conţin consemnări efectuate de către avocat cu privire la aspecte referitoare la apărarea unui client“. În ceea ce priveşte interceptarea convorbirilor dintre client şi avocat, acelaşi text de lege reglementează, în mod expres, la alin. (3) şi (4), faptul că „(3) Nu vor putea fi ascultate şi înregistrate, cu niciun fel de mijloace tehnice, convorbirile telefonice ale avocatului şi nici nu va putea fi interceptată şi înregistrată corespondenţa sa cu caracter profesional, decât în condiţiile şi cu procedura prevăzute de lege. (4) Raportul dintre avocat şi persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decât dacă există date că avocatul săvârşeşte ori pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute în art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală. Dacă pe parcursul sau după executarea măsurii rezultă că activităţile de supraveghere tehnică au vizat şi raporturile dintre avocat şi suspectul ori inculpatul pe care acesta îl apără, probele obţinute nu pot fi folosite în cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndată, de către procuror. Judecătorul care a dispus măsura este informat, de îndată, de către procuror. Judecătorul dispune informarea avocatului“. În mod similar, art. 139 alin. (4) din Codul de procedură penală stabileşte că „Raportul dintre avocat şi persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decât dacă există date că avocatul săvârşeşte ori pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. (2). Dacă pe parcursul sau după executarea măsurii rezultă că activităţile de supraveghere tehnică au vizat şi raporturile dintre avocat şi suspectul ori inculpatul pe care acesta îl apără, probele obţinute nu pot fi folosite în cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndată, de către procuror. Judecătorul care a dispus măsura este informat, de îndată, de către procuror. Atunci când apreciază necesar, judecătorul dispune informarea avocatului“. În mod particular, asigurarea confidenţialităţii comunicărilor dintre client şi avocat este codificată inclusiv ca drept al persoanei reţinute sau arestate (suspect sau inculpat), art. 89 alin. (2) din Codul de procedură penală prevăzând că „Persoana reţinută sau arestată are dreptul să ia contact cu avocatul, asigurându-i-se confidenţialitatea comunicărilor, cu respectarea măsurilor necesare de supraveghere vizuală, de pază şi securitate, fără să fie interceptată sau înregistrată convorbirea dintre ei. Probele obţinute cu încălcarea prezentului alineat se exclud“. Aşa încât Curtea a reţinut că dispoziţiile din legea specială care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei de avocat coroborate cu normele din codificarea procesual penală precitate, precum şi cu prevederile art. 306 alin. (6) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „Secretul bancar şi cel profesional, cu excepţia secretului profesional al avocatului, nu sunt opozabile procurorului, după începerea urmăririi penale“, constituie un cadru normativ apt să asigure o protecţie suplimentară relaţiei avocat-client şi, implicit, corespondenţei dintre aceştia. În caz contrar, dacă s-ar fi prevăzut o exceptare totală a supravegherii tehnice a convorbirilor dintre avocat şi client, ar fi fost limitate prevederile Codului de procedură penală în privinţa sferei de cuprindere a metodelor speciale de cercetare şi supraveghere, în sensul că nu putea fi folosit ca mijloc de probă procesul-verbal întocmit pentru activitatea de supraveghere tehnică ce ar fi vizat comunicările dintre avocat şi client şi care nu ar fi fost în legătură cu dreptul la apărare al clientului, vizând activitatea infracţională a avocatului. În schimb, Curtea reţine că probele care sunt obţinute prin această modalitate şi care vizează raporturile avocat-client subsumate activităţii de asistenţă juridică nu pot fi folosite în procesul penal. 23. În concluzie, Curtea a reţinut că garanţiile specifice, care însoţesc relaţia privilegiată client-avocat, nu se aplică dacă avocatul săvârşeşte el însuşi fapte penale. Relaţia privilegiată client-avocat subzistă însă în toate condiţiile şi circumstanţele, iar săvârşirea unor fapte penale de către avocat excedează acestei relaţii, ipoteză în care urmează să se aplice normele de drept comun în materie. În aceste condiţii, Curtea constată că cele reţinute anterior sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 139 alin. (4) din Codul de procedură penală. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionel Ilie în Dosarul nr. 140/46/2020/a1 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 139 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
