Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind modificarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, obiecţie formulată de 53 de deputaţi în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 2. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost transmisă de secretarul general al Camerei Deputaţilor în data de 11 octombrie 2022 şi a fost înregistrată la Curtea Constituţională în aceeaşi zi, formând obiectul Dosarului nr. 2.241A/2022. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că legea criticată, prin care a fost ajustat criteriul de verificare a demnităţii profesionale ce stabileşte nedemnitatea persoanelor condamnate definitiv de a accede în profesia de avocat sau de a putea continua exercitarea acesteia, cuprinde prevederi neclare, imprecise şi lipsite de predictibilitate, încălcând astfel principiul legalităţii, statuat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, invocat în componentele privind principiul securităţii juridice şi principiul calităţii legii, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 681 din 27 iunie 2012 şi Decizia nr. 473 din 21 noiembrie 2013). 4. În determinarea criteriului de verificare a demnităţii profesionale, noul text adoptat prin legea criticată reglementează două condiţii şi enumeră câteva tipuri de infracţiuni. Autorii obiecţiei consideră că această normă nu asigură, însă, previzibilitatea necesară destinatarului acesteia pentru a-şi modela conduita, fiind „neclară şi chiar contradictorie enumerarea de tipuri de infracţiuni (...) având în vedere dubla condiţionare (respectiv cel condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii de 1 an sau mai mare pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni şi infracţiunea pedepsită cu pedeapsa închisorii să aibă un minim special de cel puţin 1 an)“. 5. În acest context, se fac referiri la principiul demnităţii şi onoarei profesiei de avocat, reglementat în art. 227 din Statutul profesiei de avocat, care impune avocatului obligaţii atât la nivel profesional, cât şi la nivel personal, fiind chiar o condiţie de acces în această profesie. Prin urmare, posibilitatea practicării profesiei de avocat de către persoane care au săvârşit fapte grave precum viol, agresiune sexuală, act sexual cu un minor, lipsire de libertate, şantaj, hărţuire, sclavie, trafic de minori etc. pune în pericol nu doar demnitatea şi onoarea profesiei, cât însuşi principiul constituţional al calităţii, clarităţii şi previzibilităţii legii, având în vedere că avocatura nu este o profesie juridică oarecare, ci constituie una dintre profesiile juridice vitale sistemului judiciar, fiind strâns legată de instituţii cu reglementare constituţională. 6. Totodată, deşi textul adoptat include şi infracţiunile de fals, prin dubla condiţionare privind minimul de un an al pedepsei cu închisoarea, stabilit prin hotărâre judecătorească de condamnare definitivă pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie, şi, respectiv, minimul special de un an pedeapsă cu închisoarea, prevăzut de lege pentru infracţiune, se relevă o contradicţie cu privire la intenţiile legiuitorului, întrucât astfel sunt excluse majoritatea infracţiunilor de fals, cu privire la care este prevăzut un minim special al pedepsei mai mic de un an: falsul material în înscrisuri oficiale, falsul în declaraţii, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, uzul de fals, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea instrumentelor false, falsificarea unor înregistrări tehnice, falsul privind identitatea, falsificarea de timbre sau efecte poştale. 7. De asemenea, textul legal include şi condamnările pentru care se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, deşi acestea ar putea fi dispuse pentru infracţiuni grave, din categoriile precizate de legiuitor. Din această perspectivă, se susţine că legea criticată contravine şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 225 din 4 aprilie 2017, în care s-a avut în vedere că reglementarea din materia nedemnităţii avocatului este una normală, care garantează că persoanele care exercită această onorantă profesie au un profil moral impecabil, fiind de neconceput ca persoane cu condamnări penale (grave) să participe la actul de justiţie. În speţă, persoane condamnate pentru infracţiuni grave, exemplificate anterior, vor putea practica profesia de avocat în continuare. Se mai menţionează modelul legislaţiei franceze, care nu permite deţinerea calităţii de avocat de către persoana care a comis o faptă de natură a afecta onoarea, probitatea şi bunele moravuri ale avocatului şi care atrage o condamnare penală, această interdicţie vizând inclusiv sancţiunile disciplinare şi administrative ale avocatului. 8. Pentru toate argumentele arătate, se solicită Curţii Constituţionale să constate neconstituţionalitatea legii, în ansamblul său, aceasta fiind, prin modul deficitar de redactare, contrară exigenţelor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la calitatea legii. 9. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere. 10. Guvernul a transmis punctul său de vedere, înregistrat la Curtea Constituţională cu nr. 8.397 din 23 noiembrie 2022, prin care apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Astfel, chiar dacă reglementarea criticată prezintă o aparenţă de constituţionalitate, iar selectarea categoriilor de infracţiuni este o opţiune a legiuitorului, aceasta este vulnerabilă din punct de vedere constituţional, deoarece nu acoperă în mod satisfăcător toate exigenţele impuse de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017 şi Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 sunt neconstituţionale. 11. Soluţia legislativă supusă examinării, deşi se conformează unor considerente ale Curţii Constituţionale în sensul că stabileşte exhaustiv infracţiunile care atrag nedemnitatea şi care duc la excluderea din profesia de avocat, omite, în mod nejustificat, o serie de infracţiuni grave care sunt incompatibile cu exigenţele principiului demnităţii şi onoarei acestei profesii. Cu alte cuvinte, legiuitorul nu a ţinut seama de toate criteriile jurisprudenţiale oferite de instanţa de contencios constituţional, cum ar fi gravitatea faptei penale sau garanţia moralităţii şi probităţii profesionale, în condiţiile în care profesionalismul avocatului este parte a setului larg de garanţii de care cetăţeanul trebuie să beneficieze în apărarea drepturilor şi intereselor sale în orice societate întemeiată pe valorile democraţiei şi ale statului de drept. În plus, reglementarea criticată foloseşte o terminologie improprie, cum ar fi sintagma „minim special“, care nu se regăseşte în Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. 12. Guvernul conchide că soluţia legislativă supusă controlului de constituţionalitate poate fi considerată insuficientă pentru punerea în acord a prevederilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 cu deciziile Curţii Constituţionale nr. 225 din 4 aprilie 2017 şi nr. 230 din 28 aprilie 2022. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind modificarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, act normativ ce cuprinde următoarele prevederi: "ART. I La articolul 14 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, cu modificările şi completările ulterioare, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a) cel condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii de un an sau mai mare pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni, infracţiune pedepsită cu pedeapsa închisorii având un minim special de cel puţin un an şi reprezentând infracţiune contra vieţii, infracţiune contra patrimoniului, infracţiune contra înfăptuirii justiţiei, infracţiune de corupţie sau de serviciu, infracţiune de fals, infracţiune care aduce atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, infracţiune contra securităţii naţionale sau o infracţiune de genocid, contra umanităţii şi de război, dacă până la data verificării stării de nedemnitate nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei; ART. II Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificarea adusă prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare." 15. Prevederile constituţionale indicate în susţinerea obiecţiei formulate sunt cele ale art. 1 alin. (5), invocate în dimensiunea privind principiul legalităţii, în componenta referitoare la exigenţele de calitate a legii. (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate 16. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia să verifice în prealabil îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. 17. Propunerea legislativă a fost iniţiată de un număr de 44 de senatori şi deputaţi şi a fost adoptată în procedură de urgenţă, mai întâi de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie, în data de 1 septembrie 2022, şi apoi de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în data de 27 septembrie 2022, fiind depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor în data de 4 octombrie 2022 pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra neconstituţionalităţii legii, apoi trimisă la promulgare în data de 6 octombrie 2022. 18. Cu Adresa nr. 2/8.719 din 11 octombrie 2022, un număr de 53 de deputaţi au depus la secretarul general al Camerei Deputaţilor prezenta sesizare, aceasta fiind înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.129 din 11 octombrie 2022, formându-se astfel Dosarul nr. 2.241A/2022. 19. Aşadar, Curtea reţine că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de unul dintre titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzuţi expres de art. 146 lit. a) din Constituţie, respectiv de cel puţin 50 de deputaţi, prezenta cerere fiind semnată de 53 de deputaţi. 20. Cât priveşte termenul înăuntrul căruia se poate exercita acest drept referitor la sesizarea neconstituţionalităţii unei legi adoptate în procedură de urgenţă, cum este cazul legii de faţă, art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevede un termen de 2 zile înainte ca legea să fie trimisă la promulgare, mai redus decât cel de 5 zile specific controlului de constituţionalitate a priori asupra legilor adoptate în procedură comună. 21. Curtea observă că în prezenta cauză acest termen a fost depăşit, însă, potrivit jurisprudenţei sale în materie, această depăşire nu poate fi sancţionată prin impunerea unui fine de neprimire a sesizării astfel formulate, întrucât aceste termene sunt de protecţie a titularilor dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale enumeraţi la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, esenţial fiind ca legea ce constituie obiectul controlului de constituţionalitate să nu fi fost promulgată la data înregistrării sesizării la Curtea Constituţională (a se vedea Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 21 februarie 2017, paragraful 25, sau Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 56, referitor la ipoteza a treia). Or, această condiţie este îndeplinită în cazul de faţă, obiectul sesizării vizând o lege nepromulgată. 22. Aplicând în speţa de faţă regulile mai sus enunţate, rezultă că prezenta sesizare îndeplineşte toate cele trei condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională fiind legal învestită cu soluţionarea acesteia. (2) Fişa legislativă a actului normativ criticat 23. Conform fişei legislative aferente Proiectului de lege pentru modificarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (Plx nr. 461/2022), iniţiativa legislativă aparţine unui număr de 44 de senatori şi deputaţi, fiind însoţită de expunerea de motive, la care s-au adăugat, în procedura legislativă, avizul Consiliului Economic şi Social (favorabil) şi avizul Consiliului Legislativ (favorabil). 24. În data de 1 septembrie 2022, propunerea legislativă a fost adoptată de Senat, ca lege ordinară, potrivit art. 76 alin. (2) din Constituţie. În procedura legislativă din faţa Camerei Deputaţilor, comisia sesizată în fond - Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi - a primit avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi a adoptat, cu majoritate de voturi, un raport de adoptare, cu o serie de amendamente admise. Ulterior, a fost elaborat un raport suplimentar, cu amendamente admise şi respinse, acesta fiind supus dezbaterii şi votului final al Camerei Deputaţilor din data de 27 septembrie 2022. (3) Soluţiile legislative preconizate 25. Potrivit expunerii de motive, propunerea legislativă urmăreşte să stabilească anumite criterii de integritate profesională specifice profesiei de avocat, care să reprezinte elemente de verificare a demnităţii profesionale atât pentru acces, cât şi pentru continuarea exercitării profesiei de avocat, în contextul în care, prin Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 26 mai 2022, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt neconstituţionale. Situaţia astfel creată a fost supusă analizei organului profesional cel mai reprezentativ al profesiei de avocat - Congresul Avocaţilor -, care a propus soluţiile legislative cuprinse şi asumate de parlamentari prin această iniţiativă legislativă. 26. Deşi a suferit diferite nuanţări în procedura legislativă derulată în faţa ambelor Camere ale Parlamentului, propunerea legislativă reglementează un criteriu de nedemnitate în profesia de avocat, care constă, în forma sa finală, în condamnarea printr-o hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii de un an sau mai mare, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni pedepsite cu pedeapsa închisorii având un minim special de cel puţin un an şi reprezentând infracţiune contra vieţii, infracţiune contra patrimoniului, infracţiune contra înfăptuirii justiţiei, infracţiune de corupţie sau de serviciu, infracţiune de fals, infracţiune care aduce atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, infracţiune contra securităţii naţionale sau o infracţiune de genocid, contra umanităţii şi de război. O condiţie în plus pentru aplicarea acestui criteriu este aceea ca până la data verificării stării de nedemnitate să nu fi intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. (4) Examinarea criticilor de neconstituţionalitate 27. În esenţă, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate formulează două critici de neconstituţionalitate, invocând în acest sens art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu referire la principiul legalităţii în componenta privind calitatea legii şi principiul securităţii juridice. Prima critică de neconstituţionalitate vizează modul deficitar de redactare a reglementării criticate, autorii considerând că „este neclară şi chiar contradictorie enumerarea de tipuri de infracţiuni cuprinsă în articolul votat, având în vedere dubla condiţionare (respectiv cel condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii de 1 an sau mai mare pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni şi infracţiunea pedepsită cu pedeapsa închisorii să aibă un minim special de cel puţin 1 an)“. A doua critică de neconstituţionalitate se referă la insuficienţa soluţiei normative reglementate, autorii obiecţiei susţinând că infracţiunile menţionate şi condiţiile impuse pentru îndeplinirea criteriului stabilit prin noua lege nu garantează îndeajuns principiul demnităţii şi onoarei profesiei de avocat, deoarece o serie de alte infracţiuni, neprevăzute în text, afectează, în egală măsură, acest principiu. 28. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că legea criticată conţine o unică reglementare de drept material, prin care se modifică art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în sensul stabilirii unor criterii pentru evaluarea unuia dintre cele patru cazuri de nedemnitate în profesia de avocat, prevăzute în cuprinsul art. 14. Conform legii menţionate şi Statutului profesiei de avocat, cazurile de nedemnitate se verifică, la sesizare sau din oficiu, atât cu ocazia primirii în profesie, cu ocazia reînscrierii în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, cât şi pe întreaga durată a exercitării profesiei. Consiliul baroului este organul profesional de conducere competent să verifice cazurile de nedemnitate, să aprecieze şi să hotărască, după caz, primirea, menţinerea în profesie sau încetarea calităţii de avocat, în ultima ipoteză fiind emisă decizia de excludere din profesie, aceasta fiind cea mai gravă sancţiune disciplinară stabilită prin Legea nr. 51/1995 şi care reprezintă consecinţa extrapenală a condamnării avocatului pentru săvârşirea cu intenţie a anumitor infracţiuni, în anumite condiţii, prevăzute de noile dispoziţii ale art. 14 lit. a) introduse prin legea supusă controlului de constituţionalitate. 29. Legea criticată a fost adoptată în contextul pronunţării Deciziei nr. 230 din 28 aprilie 2022, prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Pentru a ajunge la această soluţie, Curtea a observat că asupra acestui text s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma finală „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 este neconstituţională, fiind contrară dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, deoarece nu determină criteriile care să conducă la o evaluare obiectivă şi lipsită de arbitrar a acelor infracţiuni „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei“. Prin Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, Curtea Constituţională a constatat că legiuitorul nu a intervenit timp de 5 ani pentru a armoniza dispoziţiile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 cu constatările din Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, iar conţinutul normativ al art. 14 lit. a) din legea menţionată, rămas în vigoare după încetarea efectelor juridice ale sintagmei constatate ca fiind neconstituţională, era următorul: „Este nedemn de a fi avocat: a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate.“ Consecinţa pasivităţii legiuitorului a condus la situaţii excesive în practică, deoarece, în baza acestui text, urmau să fie excluşi din profesie, în mod nediferenţiat, toţi avocaţii care au fost condamnaţi definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârşirea oricărei infracţiuni intenţionate. Or, nu aceasta a fost raţiunea admiterii pronunţate prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, ci absenţa unor criterii clare şi previzibile în lege pentru determinarea obiectivă a acelor infracţiuni şi circumstanţe care atrag nedemnitatea în profesia de avocat. Prin urmare, prin Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, Curtea a stabilit că soluţia legislativă rezultată ca urmare a pasivităţii legiuitorului a condus la rezultate mai drastice decât cele produse potrivit normei iniţial în vigoare şi a constatat neconstituţionalitatea întregului text cuprins la art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, reiterând obligaţia legiuitorului ca, pentru restabilirea stării de constituţionalitate, să clarifice şi să detalieze prevederile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, în spiritul celor precizate în Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, şi anume să fixeze cu exactitate infracţiunile a căror săvârşire determină pierderea calităţii de avocat. 30. Examinând conţinutul juridic al noilor prevederi ale art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, Curtea reţine că acesta cuprinde o serie de condiţii generale, referitoare, în esenţă, la tipul de vinovăţie cu care este săvârşită infracţiunea, caracterul definitoriu al condamnării, tipul de pedeapsă, minimul special al pedepsei, atât al celei prevăzute de lege, cât şi al celei stabilite de instanţa judecătorească, precum şi lipsa vreunui caz de înlăturare a consecinţelor condamnării, la care se adaugă enumerarea exhaustivă a acelor infracţiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat. Astfel, din interpretarea literală a prevederilor art. I din legea examinată rezultă următoarele condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru aplicarea criteriului nedemnităţii profesionale: a) persoana în cauză să fie condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă; b) condamnarea să constea în pedeapsa închisorii de cel puţin un an; c) infracţiunea să fi fost săvârşită cu intenţie; d) minimul special al pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru respectiva infracţiune să fie de cel puţin un an; e) prin valoarea socială principală pe care o vizează, infracţiunile să se încadreze în una dintre următoarele categorii: contra vieţii, contra patrimoniului, contra înfăptuirii justiţiei, de corupţie sau de serviciu, de fals, care aduce atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, contra securităţii naţionale sau o infracţiune de genocid, contra umanităţii şi de război; f) cu privire la respectiva persoană să nu fi intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei, până la data verificării stării de nedemnitate. 31. Prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, Curtea a constatat neconstituţionalitatea sintagmei „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei“ din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, reţinând în acest sens, la paragraful 25, că redactarea acesteia este lipsită de claritate şi precizie, „având în vedere că nu se precizează în mod clar acele infracţiuni intenţionate care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat. Prin urmare, necircumstanţierea expresă a infracţiunilor a căror săvârşire este de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat lasă loc arbitrarului, făcând posibilă aplicarea diferenţiată a sancţiunii excluderii din profesie, în funcţie de aprecierea subiectivă a structurilor profesiei de avocat competente să aprecieze asupra cazului de nedemnitate. Această lipsă de claritate, precizie şi previzibilitate […] creează astfel premisa aplicării acesteia în mod diferit, într-o manieră discriminatorie, ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare.“ Or, faţă de cele de mai sus, Curtea consideră că dispoziţiile cuprinse în art. I din legea criticată, prin care se modifică art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, reglementează o serie de elemente/condiţii care, împreună, configurează fără echivoc acele situaţii ce se încadrează în prima ipoteză normativă de nedemnitate în profesia de avocat din cele patru reglementate la art. 14 din lege, în acord cu cele statuate de Curtea Constituţională prin deciziile sale nr. 225 din 4 aprilie 2017 şi nr. 230 din 28 aprilie 2022. Indicarea precisă a necesităţii actului judecătoresc de condamnare şi a caracterului său definitiv, a tipului de vinovăţie (cu intenţie), a tipului şi duratei minime a pedepsei cu închisoarea aplicate (un an), a minimului special prevăzut de lege pentru respectiva infracţiune (un an), enumerarea expresă şi limitativă a categoriilor de infracţiuni considerate incompatibile cu prestigiul profesiei de avocat, precum şi a condiţiei neintervenirii vreunui caz de înlăturare a consecinţelor condamnării reprezintă criterii suficiente şi clar exprimate pentru a înlătura riscul arbitrarului şi al abuzului în evaluarea unui caz de nedemnitate profesională, precum şi pentru a prefigura explicit conduita de urmat a destinatarului acestor norme juridice. 32. În acest context, Curtea nu poate reţine criticile autorilor sesizării care susţin o pretinsă neclaritate şi chiar contrarietate generată de dubla condiţionare impusă cu privire la durata pedepsei cu închisoarea. 33. Principiul legalităţii pedepsei, prevăzut expres în art. 23 alin. (11) din Constituţie şi în art. 2 din Codul penal, transpune în dreptul naţional principiul nulla poena sine lege, consacrat în dreptul internaţional prin art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Potrivit acestui principiu, nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii. Legiuitorul stabileşte limitele speciale ale pedepselor aplicabile, indicând minimul şi maximul special corespunzător fiecărei infracţiuni, aceste valori încadrându-se, totodată, în limitele generale specifice fiecărei categorii de pedepse. 34. Potrivit art. 187 din Codul penal, „prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei“. În procesul de individualizare judiciară, judecătorul cauzei are în vedere criteriile generale şi speciale de individualizare a pedepsei, precizate la art. 74 din Codul penal, şi stabileşte pedeapsa aplicată în baza limitelor legale speciale ale pedepselor, acestea din urmă putând fi reduse numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. 35. Printre cazurile generale prevăzute de lege pentru reducerea limitelor speciale de pedeapsă se numără circumstanţele atenuante legale prevăzute la art. 75 alin. (1) din Codul penal, care atrag reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită. Limitele speciale ale pedepsei cu închisoarea se pot reduce şi în condiţiile prevăzute de art. 374 alin. (4), ale art. 375 şi următoarele din Codul de procedură penală, cu referire la instituţia recunoaşterii învinuirii, ipoteză în care, potrivit art. 396 alin. (10) din acelaşi cod, limitele de pedeapsă prevăzute de lege se reduc cu o treime. Aceeaşi reducere cu o treime a limitei de pedeapsă prevăzute de lege se aplică şi în cazul acordului de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat în condiţiile art. 480 şi următoarele din Codul de procedură penală. 36. Totodată, odată cu reglementarea infracţiunilor în Partea specială a Codului penal, legiuitorul a prevăzut o cauză specială ce poate duce la reducerea la jumătate a limitelor speciale ale pedepsei, constând în ajutorul pe care infractorul îl dă, în cursul urmăririi penale, pentru aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanţilor la săvârşirea infracţiunii. Raportat la infracţiunile pe care le vizează legea criticată, această cauză se aplică infracţiunii prevăzute la art. 367 - Constituirea unui grup infracţional organizat din titlul VIII - Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, precum şi, potrivit art. 411 din Codul penal, tuturor infracţiunilor cuprinse în titlul X - Infracţiuni contra securităţii naţionale. 37. În ipoteza normativă reglementată de art. I din legea criticată, legiuitorul a impus ca minimul special al pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracţiunile enumerate în text să fie de cel puţin un an, fixând astfel un anumit grad de pericol social abstract al faptei penale. Însă acest pericol social estimat al faptei penale trebuie să se confirme şi în concret, prin individualizarea pedepsei de către judecătorul cauzei, care, analizând întregul probatoriu, inclusiv persoana inculpatului, stabileşte pedeapsa închisorii de cel puţin un an, rezultată inclusiv în eventualitatea aplicării cauzelor de reducere a limitelor pedepsei. Cele două condiţii prevăzute în cuprinsul art. I din legea criticată, cu referire la modificarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, deşi se raportează la aceeaşi durată a pedepsei închisorii de cel puţin un an, nu se pot confunda, prima referindu-se la pedeapsa aplicată, individualizată judiciar, care trebuie să fie pedeapsa închisorii de un an sau mai mare, iar a doua având în vedere minimul special al pedepsei cu închisoarea de cel puţin un an, prevăzut de lege pentru respectiva infracţiune. Astfel, nu se poate reţine că aceste condiţii ar fi contradictorii sau redundante, reglementarea lor distinctă fiind chiar necesară pentru a nu apărea în practică situaţii confuze, având în vedere realitatea că, în procesul de individualizare a pedepsei de către instanţa de judecată, fiecare sancţiune cu pedeapsa închisorii este particularizată în funcţie de circumstanţele cauzei şi de persoana făptuitorului, fiind posibil deci ca, prin reducerea minimului special prevăzut de lege, cu respectarea exigenţelor legale, pedeapsa aplicată rezultată să fie închisoarea pentru o perioadă mai mică de un an. Aceste condiţii configurează, împreună, o circumstanţă specifică, nouă, considerată de legiuitor adecvată pentru o cât mai precisă identificare a acelor cazuri sancţionabile sub aspectul nedemnităţii în profesia de avocat. 38. Cu privire la principiul calităţii legii, pretins încălcat în prezenta cauză, Curtea Constituţională a dezvoltat o vastă jurisprudenţă. Sintetizând această jurisprudenţă, Curtea a reţinut, în Decizia nr. 193 din 6 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 14 aprilie 2022, paragrafele 23 şi 24, că principiul legalităţii presupune existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise şi previzibile în aplicarea lor, conducând la caracterul de lex certa al normei (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Legiuitorului îi revine obligaţia ca în actul de legiferare, indiferent de domeniul în care îşi exercită această competenţă constituţională, să dea dovadă de o atenţie sporită în respectarea acestor cerinţe, concretizate în claritatea, precizia şi predictibilitatea legii (a se vedea Decizia nr. 845 din 18 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 13 mai 2021, paragraful 92). 39. Curtea a stabilit că cerinţa de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluţiei legislative alese şi a limbajului folosit, în timp ce predictibilitatea/previzibilitatea legii priveşte scopul şi consecinţele pe care le antrenează (Decizia nr. 183 din 2 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 22 mai 2014, paragraful 23). Totodată, Curtea a invocat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). În concret, cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit) (a se vedea Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23). 40. Aplicând la prezenta cauză considerentele jurisprudenţiale de principiu mai sus expuse, Curtea constată că soluţia legislativă criticată este redată în limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, fără pasaje obscure sau termeni nedefiniţi, astfel că destinatarii normei sunt în măsură să îşi prefigureze şi să îşi adapteze conduita pentru a evita consecinţele nerespectării ei, cu atât mai mult cu cât destinatarii normei sunt chiar avocaţii, categorie profesională prin definiţie specializată în domeniul juridic. În consecinţă, prima critică de neconstituţionalitate, referitoare la încălcarea principiului securităţii juridice şi al calităţii legii, cu referire specială la exigenţele de accesibilitate, claritate şi predictibilitate a legii, principii derivate din principiul legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, nu poate fi reţinută. 41. A doua critică de neconstituţionalitate are în vedere insuficienţa soluţiei normative adoptate, care, în opinia autorilor sesizării, nu este aptă să garanteze îndeajuns principiul demnităţii şi onoarei profesiei de avocat deoarece, pe de o parte, nu include o serie de alte infracţiuni care, prin natura lor, afectează integritatea şi prestigiul profesiei de avocat şi, pe de altă parte, nu operează nicio distincţie cu privire la condamnările pentru care se dispune suspendarea executării sub supraveghere. 42. În examinarea acestor critici, Curtea reţine că, în reglementarea criteriului de verificare a demnităţii avocatului, legiuitorul a luat în considerare o serie de elemente cuantificabile, certe, printre acestea figurând şi o listă exhaustivă a anumitor categorii de infracţiuni, determinate în funcţie de valoarea socială principală protejată, astfel: 1) infracţiuni contra vieţii - reglementate în art. 188-192 ale cap. I din titlul I din Partea specială a Codului penal; 2) infracţiuni contra patrimoniului - cuprinse la art. 228-256^1 şi care formează titlul II al Părţii speciale a Codului penal; 3) infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei - reglementate în art. 266-288 şi care formează titlul IV al Părţii speciale din Codul penal; 4) infracţiuni de corupţie sau de serviciu - stabilite la art. 289-309 şi care formează titlul V al Părţii speciale din Codul penal; 5) infracţiuni de fals - reglementate la art. 310-328 din titlul VI al Părţii speciale din Codul penal; 6) infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială - cuprinse la art. 367-384 şi care formează titlul VIII din Partea specială a Codului penal; 7) infracţiuni contra securităţii naţionale - care formează titlul X din Partea specială a Codului penal şi sunt enumerate la art. 394-412; 8) infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război - cuprinse la art. 438-445 şi care formează titlul XII din Partea specială a Codului penal. 43. Însumate, infracţiunile menţionate drept element component al indicatorilor de evaluare a nedemnităţii în profesia de avocat reprezintă mai mult de jumătate din totalitatea infracţiunilor reglementate în Partea specială a Codului penal, ceea ce exprimă voinţa legiuitorului de a include o paletă cât mai largă de valori şi relaţii sociale protejate din perspectiva respectării principiului demnităţii şi onoarei profesiei de avocat. Faptul că această listă nu cuprinde toate infracţiunile prevăzute în Codul penal sau că lipsesc unele infracţiuni contra persoanei, cum sunt cele contra libertăţii persoanei, contra libertăţii şi integrităţii sexuale sau cele referitoare la traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile - menţionate expres în motivarea autorilor sesizării -, nu poate avea semnificaţia slăbirii sistemului de garanţii menit să asigure moralitatea şi probitatea profesională pentru membrii baroului, în condiţiile în care infracţiunile vizate în acest sens acoperă integral 7 din cele 12 titluri ale Părţii speciale, precum şi, parţial, titlul I al aceleiaşi Părţi speciale din Codul penal. 44. Selectarea acelor infracţiuni de natură să afecteze integritatea şi prestigiul profesiei de avocat reprezintă rezultatul opţiunii legiuitorului, manifestată în cadrul marjei sale de apreciere cu privire la politica penală a statului, în acord cu rolul său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării. Desigur că, în procesul de stabilire a infracţiunilor care, prin gradul de pericol social şi valoarea socială protejată, au aptitudinea de a atinge principiile demnităţii şi onoarei profesiei de avocat, legiuitorul trebuie să ţină seama de finalitatea urmărită, aceea de a spori garanţiile şi gradul de încredere a justiţiabililor în probitatea morală a avocatului, în condiţiile în care, de principiu, dar şi din punct de vedere legal, avocatul este obligat să se abţină de la comiterea unor fapte antisociale care ar arunca asupra sa o lumină negativă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 629 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 12 ianuarie 2017, paragraful 22, Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, precitată, paragraful 29, sau Decizia nr. 592 din 8 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 14 aprilie 2020, paragraful 26). Faţă de misiunea sa de a promova şi apăra drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale omului, avocatul, prin întreaga sa conduită, trebuie să corespundă unui înalt standard de integritate. Însă, în pofida acestui deziderat, legiuitorul nu s-ar putea raporta, în stabilirea acelor infracţiuni, la toate infracţiunile prevăzute în Codul penal sau în alte legi penale. În acest sens, Curtea Constituţională a remarcat tocmai consecinţele excesiv de severe create în urma eliminării sintagmei „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei“ din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 şi a aplicării acestui text fără niciun fel de distincţie, astfel deschizându-se posibilitatea excluderii din profesie în urma evaluării ca nedemn a oricărui avocat condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârşirea cu intenţie a oricărei infracţiuni, fără ca aceasta să fie raţiunea şi scopul soluţiei de neconstituţionalitate pronunţate prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017. Curtea a arătat că o astfel de situaţie ar fi aplicabilă exclusiv avocaţilor şi ar fi vădit inechitabilă prin comparaţie cu alte categorii profesionale, cu privire la care legea configurează doar anumite infracţiuni considerate de natură să aducă atingere prestigiului profesiei (paragrafele 19 şi 23 din Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022). 45. Nici lipsa precizării modalităţii de individualizare a pedepsei constând în condamnarea la închisoarea de cel puţin un an, stabilită de instanţă (cu executare sau cu suspendarea executării sub supraveghere, menţionate de autorii obiecţiei), nu poate fi considerată o lipsă de exigenţă a legiuitorului de natură să vulnerabilizeze standardul de integritate impus avocaţilor. 46. Cu prilejul soluţionării unei obiecţii de neconstituţionalitate vizând controlul de constituţionalitate înainte de promulgare a unei legi de modificare şi completare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţia legală modificatoare, care prevedea pierderea calităţii de notar public doar în situaţia în care prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea cu executare pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu, era viciată dintr-o dublă perspectivă: a) prin eliminarea, faţă de soluţia legislativă în vigoare, a infracţiunilor săvârşite cu intenţie, inclusiv a celor de corupţie, ceea ce afectează principiul statului de drept, şi b) prin excluderea de la incidenţa normei a ipotezei condamnării definitive a notarului public la o pedeapsă privativă de libertate pentru care instanţa dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ceea ce afectează, în plus, şi principul egalităţii în drepturi. Curtea a arătat că este neconstituţională distincţia indirectă operată de lege în cadrul aceleiaşi categorii de persoane - notari publici împotriva cărora a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, în funcţie de modalitatea de executare a pedepsei, respectiv dacă pedeapsa este executată în regim de detenţie sau dacă instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Aceasta deoarece suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este o instituţie complementară menită să întregească posibilităţile pe care legea le dă instanţei judecătoreşti pentru realizarea individualizării pedepsei. Fiind consecinţa unei condamnări, aceasta îşi păstrează însă caracterul de măsură coercitivă penală, caracter care constă în obligaţia impusă celui condamnat de a avea o bună conduită pe durata termenului de supraveghere şi de a se abţine de la săvârşirea unei noi infracţiuni. Aşa fiind, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere are caracterul juridic de mijloc de individualizare a executării pedepsei şi funcţionează ca o măsură judiciară (substitutiv de pedeapsă) de a cărei respectare depinde stingerea executării. Curtea a arătat că modificarea adusă Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 stabileşte un tratament juridic diferit unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, criteriul de distincţie fiind unul care, deşi poate fi calificat ca fiind obiectiv, nu este şi rezonabil, întrucât [...] prin el însuşi nu poate justifica pierderea integrităţii, ca valoare protejată de normele în discuţie. Numai condamnarea este cea care determină schimbarea situaţiei juridice a persoanei care exercită autoritatea publică şi o descalifică pe aceasta din punct de vedere legal şi moral pentru ocuparea funcţiei în care a fost învestită. Prezumţia de nevinovăţie, de bună-credinţă şi de loialitate a acesteia au fost desfiinţate ca efect al hotărârii definitive de condamnare, astfel încât, indiferent de modul de executare a pedepsei, unei astfel de persoane nu i se mai poate încredinţa de către stat exerciţiul autorităţii publice, întrucât, prin condamnarea penală, persoana pierde legitimitatea şi încetează de a mai fi în acord cu interesele generale pe care este obligată să le protejeze, potrivit legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 582 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 21 septembrie 2016, paragraful 51 şi următoarele). 47. Aşadar, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere reprezintă doar un mijloc de individualizare judiciară a executării unei pedepse de condamnare la pedeapsa cu închisoarea (pedeapsă privativă de libertate), ceea ce implică, intrinsec, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, ceea ce dispune chiar textul criticat în prezenta cauză, fără a opera vreo distincţie cu privire la modalitatea de executare a respectivei pedepse. De altfel, potrivit art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa în rezolvarea acţiunii penale, ca modalităţi de individualizare a pedepsei, sunt condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal [art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală], ceea ce înseamnă că şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere reprezintă, în esenţă, tot o soluţie de condamnare la o pedeapsă cu închisoarea, însă individualizată printr-o modalitate diferită de executare decât cea în regim de detenţie, fiind executată în libertate, însă sub supraveghere şi cu respectarea anumitor obligaţii prevăzute de lege, pe perioada termenului de supraveghere. De altfel, această modalitate de individualizare a executării pedepsei nu se poate aplica decât în condiţiile prevăzute de art. 91 din Codul penal, una dintre ele constând în aceea că pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani. 48. Dincolo de lipsa distincţiei mai sus analizate, pe care autorii prezentei obiecţii o consideră neconstituţională sub aspectul afectării principiului demnităţii şi prestigiului profesiei de avocat şi care, dimpotrivă, potrivit jurisprudenţei Curţii mai sus indicate, serveşte chiar garanţiilor de integritate morală şi profesională, pe de o parte, dar şi de egalitate între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, pe de altă parte, trebuie subliniat că, de principiu, constatarea ilicitului penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă înlătură prezumţia de nevinovăţie a persoanei acuzate şi o plasează prin ea însăşi în afara cadrului legal de exercitare a unei funcţii publice sau de autoritate publică (Decizia nr. 582 din 20 iulie 2016, precitată, paragraful 52). Chiar dacă avocatura este o profesie liberală şi independentă, aceste considerente sunt pe deplin aplicabile şi acestei profesii, deoarece avocaţii îşi asumă nu doar rolul de a promova şi apăra drepturile şi interesele individuale, dar şi rolul social de formatori şi modele în societate, astfel că orice hotărâre judecătorească definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii de cel puţin un an, indiferent de modalitatea individualizată de executare a pedepsei, este aptă să constituie un criteriu obiectiv şi rezonabil în aprecierea standardului de integritate morală şi profesională. 49. În sfârşit, Curtea observă că unica normă de referinţă invocată în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate este cea cuprinsă în art. 1 alin. (5) din Constituţie, fără însă a fi evidenţiat modul concret în care textul fundamental este încălcat din perspectiva celei de-a doua critici de neconstituţionalitate, care vizează afectarea principiului demnităţii şi onoarei profesiei de avocat. Or, Curtea nu se poate substitui autorului unei sesizări de neconstituţionalitate în formularea sau complinirea criticilor de neconstituţionalitate. 50. În concluzie, a doua critică de neconstituţionalitate exprimă, în realitate, nemulţumirea autorilor sesizării faţă de opţiunea legiuitorului pentru soluţia legislativă reglementată la art. I din legea examinată, soluţie considerată nesatisfăcătoare prin comparaţie cu o alta, indicată de aceiaşi autori. Or, în procesul de legiferare, Parlamentul este suveran să adopte, prin vot, o anumită soluţie legislativă, singura limitare a opţiunii sale constând în obligaţia respectării normelor şi principiilor fundamentale, fără, deci, ca oportunitatea respectivei soluţii legislative să poată constitui obiect al controlului de constituţionalitate. Dispoziţiile legii criticate sunt, însă, constituţionale, prin raportare la criticile de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauză. 51. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 53 de deputaţi şi constată că dispoziţiile Legii privind modificarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
