Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea 2Vabis - S.R.L. din comuna Alexandru cel Bun, sat Viişoara, judeţul Neamţ, în Dosarul nr. 6.608/279/2015 al Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.568D/2017. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, administratorul societăţii, domnul Vasile Irina. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului legal al autoarei excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că prevederile legale criticate, care nu permit aplicarea sancţiunii contravenţionale a avertismentului pentru contravenţiile reglementate de acest act normativ, reprezintă legea specială, iar prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, potrivit cărora avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune, reprezintă legea generală. Se arată că, atâta vreme cât Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 reprezintă dreptul comun în materia regimului contravenţiilor, actul normativ criticat nu poate schimba acest cadru sancţionator, prin eliminarea sancţiunii principale a avertismentului. Altfel, prioritatea dispoziţiei din legea specială faţă de cea generală contravine prevederilor art. 15 alin. (2), teza referitoare la retroactivitatea legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Reiterează aspecte de fapt, referitoare la modul de sancţionare a faptei cu caracter contravenţional, incidente în cauza aflată pe rolul instanţei de judecată. Depune concluzii scrise. 4. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că legiuitorul este îndreptăţit să stabilească atât faptele cu caracter contravenţional sau penal, cât şi natura lor, în funcţie de gravitatea faptelor săvârşite, precum şi sancţionarea graduală a acestora. Invocă în acest sens jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 22 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.608/279/2015, Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Excepţia a fost ridicată de Societatea 2Vabis - S.R.L. din comuna Alexandru cel Bun, sat Viişoara, judeţul Neamţ, într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei referitoare la nerespectarea obligaţiei de emitere a bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, care nu permit aplicarea sancţiunii avertismentului pentru contravenţiile reglementate de aceasta, reprezintă legea specială, în raport cu prevederile legale cuprinse în legea generală, respectiv prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, potrivit cărora avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune. În aceste condiţii se susţine că prioritatea dispoziţiei din legea specială faţă de cea din legea generală contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât această dispoziţie constituţională consacră nu numai aplicarea retroactivă a legii penale sau contravenţionale mai favorabile, ci şi „aplicarea legii penale sau contravenţionale mai favorabile în general, adică atunci când vine în concurs cu o altă prevedere penală sau contravenţională mai puţin favorabilă.“ Or, în cauză, dispoziţia legală care permite aplicarea avertismentului este mai favorabilă decât cea care interzice aplicarea avertismentului ca sancţiune contravenţională principală. 7. Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că legiuitorul este singurul abilitat şi îndreptăţit, fiind direct interesat, să stabilească faptele care au un caracter contravenţional sau penal, şi, în funcţie de gravitatea faptelor săvârşite, să stabilească natura lor, să le sancţioneze gradual, să stabilească sancţiuni pentru care aplicarea avertismentului prevăzut în legea-cadru - Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 - să se aplice sau să fie exceptate de la această clemenţă a legii. Astfel, doar legiuitorul poate ca, în funcţie de norma socială încălcată şi de interesul societăţii, să impună, printr-o legislaţie severă, o conduită fiscală corectă şi nediscriminatorie, cu privire la diferite sancţiuni, în raport cu gravitatea urmărilor faptelor contravenţionale săvârşite de către contravenienţi, fie că sunt persoane juridice sau persoane fizice. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie reglementează principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Astfel, în situaţia în care ulterior săvârşirii contravenţiei/infracţiunii intervine o lege mai favorabilă, aceasta urmează a i se aplica, chiar dacă fapta a fost săvârşită anterior intrării în vigoare a actului normativ. Prin urmare, textul constituţional nu interzice instituirea unor derogări de la cadrul normativ general în materie penală sau contravenţională. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, susţinerile reprezentantului autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „(5) Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, avertismentul ca sancţiune contravenţională principală nu se aplică în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 10 lit. c), d), e) şi dd), cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. (e) pct. i).“ 13. Textul de lege criticat face referire la prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la prevederile art. 10 lit. c), d), e) şi dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, dintre care relevante în speţă sunt doar lit. c) şi art. 11 alin. (1) lit. e) pct. (i) din acelaşi act normativ, potrivit cărora: - Art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „(3) Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.“; – Art. 10 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, astfel cum a fost modificat şi renumerotat prin art. I pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 30 decembrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare: „Constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni: (...) c) neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară preţului de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului ori nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (8), care determină existenţa unei sume nejustificate. În sensul acestei prevederi, prin sumă nejustificată se înţelege contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, diferenţa până la preţul de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului în cazul emiterii de bonuri cu o valoare inferioară ori contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate fără respectarea prevederilor art. 1 alin. (8);“; – Art. 11 alin. (1) lit. e) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, cu modificările şi completările ulterioare: „(1) Contravenţiile prevăzute la art. 10 se sancţionează cu amendă aplicată operatorilor economici după cum urmează: (...) e) cele prevăzute la art. 10 lit. c) şi d): (i) cu avertisment, în situaţia în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este de până la 300 lei inclusiv, dar nu mai mult de 3% inclusiv din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal şi/sau în registrul special la data şi ora efectuării controlului ori la sfârşitul zilei, dacă fapta a fost săvârşită anterior datei controlului;“. 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), teza referitoare la retroactivitatea legii penale sau contravenţionale mai favorabile. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, cu titlu prealabil, cu privire la cererea formulată în concluziile scrise depuse de autoarea excepţiei în cadrul şedinţei de dezbateri, prin care solicită conexarea prezentului dosar la Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.254D/2016, că măsura conexării se poate dispune cu privire la dosare aflate la acelaşi termen de judecată, astfel încât cererea nu poate fi primită. 16. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea reţine că textul de lege criticat, stabilind că, în cazul anumitor contravenţii reglementate de legea specială nu se aplică avertismentul ca sancţiune contravenţională principală, instituie o derogare de la legea generală în materia regimului juridic al contravenţiilor, potrivit căreia avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune. 17. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că în acest mod sunt încălcate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), teza privind aplicarea retroactivă a legii penale sau contravenţionale mai favorabile, întrucât această dispoziţie constituţională consacră, în opinia acesteia, nu numai aplicarea retroactivă a legii penale sau contravenţionale mai favorabile, ci şi aplicarea legii penale sau contravenţionale mai favorabile în general, adică atunci când vine în concurs cu o altă prevedere penală sau contravenţională mai puţin favorabilă. 18. Faţă de aceste susţineri, Curtea reţine că autoarea excepţiei îşi construieşte argumentaţia pe o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, atribuind acestor prevederi constituţionale semnificaţii pe care legiuitorul constituant nu le-a avut în intenţie şi nici nu le-a inclus în norma constituţională invocată. Textul constituţional menţionat oferă soluţie pentru conflictul de legi în timp, stabilind că, în materie penală şi contravenţională, în cazul unei succesiuni de acte normative se va aplica legea ale cărei prevederi sunt mai favorabile făptuitorului, infractor sau contravenient, după caz. În concepţia autoarei excepţiei, însă, aprecierea legii mai favorabile ar trebui făcută nu prin prisma criteriului temporal, al succesiunii cronologice, ci prin alegerea dintre mai multe legi aflate concomitent în vigoare a celei mai favorabile. Or, o astfel de ipoteză nu este nicidecum cuprinsă în textul constituţional invocat. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 70 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 27 aprilie 2015, paragraful 15, ale cărei considerente îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 19. De altfel, dacă s-ar da eficienţă argumentaţiei autoarei excepţiei în ceea ce priveşte aplicarea legii contravenţionale mai favorabile în toate cazurile, independent de succesiunea cronologică a actelor normative, ar însemna că ori de câte ori un alt act normativ general conţine prevederi mai favorabile, sub aspect sancţionatoriu, acestea ar înlătura de la aplicare prevederile legii speciale, ceea ce nu este de acceptat, din punct de vedere al tehnicii legislative şi al scopului urmărit de legiuitor prin edictarea actului normativ respectiv. 20. Mai mult, în ceea ce priveşte oportunitatea sancţiunii reglementate prin textul de lege criticat sunt valabile cele statuate în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie (a se vedea Decizia nr. 76 din 2 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2012, Decizia nr. 721 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 7 septembrie 2011, Decizia nr. 506 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 25 iunie 2010, sau Decizia nr. 670 din 30 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009, sau Decizia nr. 752 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012), în sensul că stabilirea unor contravenţii şi a unor sancţiuni corespunzătoare reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, care dă expresie, în contextul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, preocupării statului pentru a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Mai mult, reglementarea contravenţiilor specifice acestui domeniu este justificată de imperativul protejării interesului social şi al ordinii de drept, prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea 2Vabis - S.R.L. din comuna Alexandru cel Bun, sat Viişoara, judeţul Neamţ, în Dosarul nr. 6.608/279/2015 al Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 septembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
