Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.470/1/2023
┌───────────────┬──────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei│
│Eleni Cristina │penale a Înaltei Curţi│
│Marcu │de Casaţie şi Justiţie│
│ │- preşedintele │
│ │completului │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia │
│Rotaru-Radu │penală │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Rodica-Aida │- judecător la Secţia │
│Popa │penală │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Dan-Andrei │- judecător la Secţia │
│Enescu │penală │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Lavinia-Valeria│- judecător la Secţia │
│Lefterache │penală │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Ioana Bogdan │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Alin Sorin │- judecător la Secţia │
│Nicolescu │penală │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Luminiţa │- judecător la Secţia │
│Criştiu-Ninu │penală │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Valerica Voica │- judecător la Secţia │
│ │penală │
└───────────────┴──────────────────────┘
1. S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 2.168/321/2021, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Termenul general de prescripţie pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe în modalitatea violenţei în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înţelesul noţiunii de pedeapsă prevăzută de lege, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal sau cel indicat de art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, respectiv natura juridică a art. 199 alin. (1) din Codul penal este: 1. de infracţiune de sine stătătoare (autonomă); 2. de formă agravată a infracţiunii pe lângă care se aplică (în primele 2 situaţii, termenul general de prescripţie fiind astfel de 8 ani) sau 3. de cauză specială de agravare a pedepsei în anumite circumstanţe (în această din urmă situaţie, termenul general de prescripţie fiind astfel de 5 ani)?" 2. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 34 alin. (4) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu. 4. La şedinţa de judecată participă Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 5. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei Judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 6. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând că, drept urmare a solicitărilor formulate, în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, au fost transmise puncte de vedere de către curţile de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Universitatea de Vest din Timişoara. 7. Totodată, a arătat că raportul întocmit de judecătorul-raportor a fost depus la dosar în data de 6 iulie 2023 şi a fost comunicat părţilor potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. 8. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, a acordat cuvântul în dezbateri. 9. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunile de drept supuse dezlegării, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, a susţinut că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. 10. Astfel, doamna procuror a precizat că, din analiza încheierii prin care s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, rezultă că instanţa care a formulat sesizarea este dintre cele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, iar cauza se află în ultimul grad de jurisdicţie, situaţie în raport cu care prima condiţie de admisibilitate, referitoare la titularul sesizării, este îndeplinită. 11. Totodată, reprezentantul Ministerului Public a precizat că, aparent, soluţionarea pe fond a cauzei depinde de soluţionarea chestiunii de drept. 12. Însă, cu privire la condiţia privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept, care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că nu este îndeplinită întrucât sesizarea nu prezintă un grad de dificultate care să necesite intervenţia instanţei supreme prin pronunţarea unei hotărâri prealabile. 13. Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară a considerat că art. 199 alin. (1) din Codul penal reprezintă o formă agravată a infracţiunii pe lângă care se aplică, iar termenul general de prescripţie pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe în modalitatea violenţei în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înţelesul noţiunii de pedeapsă prevăzută de lege, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal. 14. În susţinerea acestui punct de vedere s-a menţionat că infracţiunea de violenţă în familie reprezintă o noutate a Codului penal, intrat în vigoare în anul 2014. Spre deosebire de Codul penal anterior, care prevedea ca circumstanţă agravantă săvârşirea infracţiunii prin violenţă asupra membrilor familiei [art. 75 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal anterior], prin noul Cod penal săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 188, 189 şi 193-195 asupra unui membru de familie reprezintă o formă agravată a infracţiunii-tip, motiv pentru care pedeapsa prevăzută de lege se majorează cu o pătrime. 15. Noua reglementare a violenţei în familie, de variantă agravată pentru fiecare dintre infracţiunile la care se raportează (omor, omor calificat, lovire sau alte violenţe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte), reprezintă o normă de trimitere la infracţiunile-tip enumerate în textul de incriminare. Singura distincţie între infracţiunile-tip şi infracţiunea agravată este dată de existenţa circumstanţei suplimentare de membru de familie a subiectului pasiv. Având în vedere acest aspect, în noua concepţie a legiuitorului, săvârşirea formei agravate a acestor infracţiuni este sancţionată cu o pedeapsă mai mare faţă de limitele maxime ale pedepselor pentru infracţiunile de bază (majorare proporţională cu o pătrime). 16. Sancţiunea majorată reprezintă pedeapsa prevăzută de lege în sensul art. 187 din Codul penal, şi anume pedeapsa prevăzută în norma de incriminare faţă de fapta săvârşită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. 17. Or, aşa cum reiese atât din textul menţionat, cât şi din doctrină, în mod unitar, pedeapsa prevăzută de lege nu ia în considerare cauzele de agravare (generale sau speciale) care nu trebuie confundate cu variantele calificate (atenuate sau agravate) ale unor infracţiuni prevăzute, din considerente de politică penală, ca variaţiuni ale acestora în texte de sine stătătoare faţă de varianta-tip. 18. În aceste ultime situaţii, prin expresia „pedeapsă prevăzută de lege“ se înţelege pedeapsa stabilită de legiuitor pentru aceste forme agravate (calificate) ale infracţiunii, şi nu pentru varianta-tip. 19. Pe cale de consecinţă, a apreciat că, în situaţia dedusă interpretării, termenele de prescripţie trebuie raportate la sancţiunea prevăzută pentru forma agravată (calificată) a infracţiunii de violenţă în familie, respectiv la maximul special prevăzut de art. 199 alin. (1) din Codul penal. 20. În calificarea dispoziţiilor art. 199 din Codul penal, ca fiind o variantă agravată a infracţiunilor la care se raportează, a căror sancţiune majorată se ia în considerare la stabilirea duratei termenelor de prescripţie, şi nu o cauză de majorare a pedepsei care nu influenţează durata prescripţiei răspunderii penale, s-a apreciat că sunt relevante şi argumentele prezentate în considerentele Deciziei nr. 1/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015, repere de interpretare şi calificare a normei la care, de altfel, face referire şi instanţa de trimitere în opinia exprimată asupra problemei de drept. 21. La interpelarea judecătorului-raportor, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că puncte de vedere diferite exprimate de instanţele naţionale nu sunt de natură a conduce la concluzia că problema de drept ce formează obiectul sesizării reprezintă o veritabilă problemă de drept. 22. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu mai sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ, deliberând, asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 23. Prin încheierea din şedinţa publică din data de 28 martie 2023, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Termenul general de prescripţie pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe în modalitatea violenţei în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înţelesul noţiunii de pedeapsă prevăzută de lege, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal sau cel indicat de art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, respectiv natura juridică a art. 199 alin. (1) din Codul penal este: 1. de infracţiune de sine stătătoare (autonomă), 2. de formă agravată a infracţiunii pe lângă care se aplică (în primele 2 situaţii, termenul general de prescripţie fiind astfel de 8 ani) sau 3. de cauză specială de agravare a pedepsei în anumite circumstanţe (în această din urmă situaţie, termenul general de prescripţie fiind astfel de 5 ani)?" 24. Sesizarea a fost înregistrată cu nr. 1.470/1/2023 pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. II. Expunerea succintă a cauzei 25. Prin Sentinţa penală nr. 256 din 5.12.2022, pronunţată de Judecătoria Târgu-Neamţ în soluţionarea Dosarului penal nr. 2.168/321/2021, s-au hotărât următoarele: 26. În temeiul art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală şi art. 153 din Codul penal, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul D.N. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal, împotriva părţii vătămate P.G., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. 27. În temeiul art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 19 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 1.349, 1.357 şi 1.381 din Codul civil, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P.G. şi a fost obligat inculpatul să îi plătească suma de 2.000 lei, cu titlul de daune morale. 28. În temeiul art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală şi art. 153 din Codul penal, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul D.N. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal, împotriva părţii vătămate P.E., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. 29. S-a luat act că moştenitorii defunctei P.E. nu şi-au exprimat în termen de 2 luni de la data decesului opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile. 30. În baza art. 193 alin. (2) din Codul penal raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal a fost condamnat inculpatul D.N. la pedeapsa amenzii de 2.000 de lei, reprezentând 200 de zile-amendă, o zi-amendă calculată la 10 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe asupra părţii vătămate P.M. 31. În temeiul art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 19 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 1.349, 1.357 şi 1.381 din Codul civil, instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P.M. şi a fost obligat inculpatul să îi plătească suma de 2.500 lei, cu titlul de daune morale. 32. Instanţa a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 din Codul penal, în sensul că, dacă cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile de închisoare. 33. În baza art. 274 din Codul de procedură penală, s-a dispus ca parte din cheltuielile judiciare avansate de stat, respectiv 100 lei, să fie suportate de inculpat, iar cealaltă parte de 100 lei să rămână în sarcina statului - art. 275 din Codul de procedură penală. 34. În baza art. 276 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanţa a obligat inculpatul la plata către părţile civile a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. 35. În esenţă, instanţa de fond a reţinut că, potrivit rechizitoriului, în ziua de 13 februarie 2015, în jurul orei 11.00, inculpatul D.N. - soţul persoanei vătămate D.(P.) M. - s-a deplasat la domiciliul socrilor P.G. şi P.E., pentru a intra în posesia unui autovehicul, proprietatea sa, care anterior fusese încredinţat spre folosire fiicei sale D.C.M. 36. La scurt timp a izbucnit un conflict verbal între persoanele mai sus precizate, acestea adresându-şi reciproc injurii şi ameninţări, iar ulterior fiind exercitate şi acte de violenţă fizică. 37. La termenul din 28.11.2022, instanţa a pus în discuţie, din oficiu, încetarea procesului penal cu privire la infracţiunile de lovire sau alte violenţe prevăzute de art. 193 alin. (2) din Codul penal împotriva părţilor vătămate P.G. şi P.E., având în vedere deciziile nr. 297 din 26 aprilie 2018, respectiv 358 din 26 mai 2022 ale Curţii Constituţionale a României, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale faţă de data săvârşirii faptelor şi de termenul de prescripţie de 5 ani pentru fiecare faptă. 38. Instanţa de judecată a reţinut că de la data săvârşirii faptelor prevăzute de art. 193 alin. (2) din Codul penal, reţinute în sarcina inculpatului D.N., respectiv 13.02.2015, a curs termenul general de 5 ani al prescripţiei răspunderii penale, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, care s-a împlinit cel mai târziu la data de 13.02.2020. 39. În ce priveşte săvârşirea de către inculpatul D.N. a infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, împotriva părţii vătămate P.M., fostă D., instanţa a reţinut că în ziua de 13 februarie 2015, în jurul orei 11.00, inculpatul D.N. - soţul persoanei vătămate D.(P.) M. - s-a deplasat la domiciliul socrilor P.G. şi P.E., pentru a intra în posesia unui autovehicul - proprietatea sa - şi care anterior fusese încredinţat - spre folosire - fiicei sale D.C.M. 40. În baza art. 193 alin. (2) din Codul penal, instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul D.N. la pedeapsa amenzii în cuantum de 200 de zile-amendă, o zi-amendă calculată la 10 lei. 41. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul D.N., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. 42. Prin motivele de apel, inculpatul a solicitat, în esenţă, desfiinţarea hotărârii atacate şi achitarea sa conform art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, pentru care a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.000 de lei, ce ar fi fost săvârşită asupra persoanei vătămate P.(fostă D.) M. 43. Acesta a precizat că hotărârea de condamnare se bazează, într-o foarte mare măsură, pe declaraţiile persoanelor vătămate, persoane cărora inculpatul nu a avut niciodată ocazia să le adreseze întrebări. În consecinţă, solicită şi respingerea acţiunii civile ca nefondată. 44. În subsidiar, inculpatul a solicitat renunţarea la aplicarea pedepsei conform art. 80 din Codul penal şi respingerea ca neîntemeiată a acţiunii civile, întrucât nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu. 45. La termenul de judecată din data de 28 martie 2023, după repunerea cauzei pe rol după termenul la care au avut loc dezbaterile asupra apelurilor din cauză din data de 7.03.2023, Curtea de Apel Bacău a pus în discuţia reprezentantului Ministerului Public şi a avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat problema sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 475 din Codul de procedură penală, cu următoarea problemă de drept: "Termenul general de prescripţie pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe în modalitatea violenţei în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înţelesul noţiunii de pedeapsă prevăzută de lege, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal sau cel indicat de art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, respectiv natura juridică a art. 199 alin. (1) din Codul penal este: 1. de infracţiune de sine stătătoare (autonomă), 2. de formă agravată a infracţiunii pe lângă care se aplică (în primele 2 situaţii, termenul general de prescripţie fiind astfel de 8 ani) sau 3. de cauză specială de agravare a pedepsei în anumite circumstanţe (în această din urmă situaţie, termenul general de prescripţie fiind astfel de 5 ani)?" 46. Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a apreciat că, în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022, precum şi a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 67/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, se impune lămurirea acestei chestiuni. 47. Astfel, instanţa de sesizare a precizat că prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat, cu caracter obligatoriu, faptul că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din Codul penal. 48. Pe cale de consecinţă, instanţele de fond şi apel, aproape în unanimitate, au stabilit începând cu Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie faptul că, în aplicarea mitior lex, deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 se aplică tuturor cauzelor penale care erau pendinte la data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 297/2018) şi niciun act procedural efectuat până la data de 25 iunie 2018, când s-a publicat Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, nu poate produce efecte întreruptive de prescripţie a răspunderii penale, în baza unei prevederi legale care, încă de la intrarea sa în vigoare, a configurat o unică soluţie normativă neconstituţională, sancţionată ca atare atât prin intermediul Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, cât şi al Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, aplicabile raporturilor juridice de conflict pendinte. 49. Astfel, până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, în materie penală nu a funcţionat întreruperea cursului termenelor de prescripţie a răspunderii penale, situaţie juridică ce va produce efecte în condiţiile legii penale mai favorabile în cauzele pendinte. Ipotezele de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, neavând natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă. 50. Revenind la problema de drept ce se supune analizei instanţei supreme, natura juridică a art. 199 alin. (1) din Codul penal, având denumirea marginală violenţa în familie, a constituit o chestiune controversată din punct de vedere jurisprudenţial, dar şi doctrinar, încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal la data de 1 februarie 2014. 51. În pofida acestor controverse jurisprudenţiale şi doctrinare, ce au făcut obiectul, chiar cu soluţii contradictorii, unor întâlniri trimestriale de practică neunitară organizate la nivelul circumscripţiilor curţilor de apel, chestiunea de drept ce necesită dezlegare nu avea implicaţii esenţiale asupra modalităţii de atragere a răspunderii penale, din moment ce nu se punea problema împlinirii termenului general de prescripţie cu consecinţa încetării procesului penal, instanţele având, în cvasiunanimitate, altă practică judiciară până la apariţia Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022 a Curţii Constituţionale. Problema de drept avea cel mult o consecinţă asupra stabilirii judicioase a încadrării juridice şi, eventual, asupra necesităţii desemnării unui avocat din oficiu în cursul judecăţii. Astfel, dacă se considera că art. 199 alin. (1) din Codul penal are caracter de infracţiune de sine stătătoare, autonomă, pedeapsa prevăzută de lege, conform art. 187 alin. (1) din Codul penal pentru art. 199 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal, este, în această situaţie, mai mare de 5 ani (6 ani şi 3 luni închisoare), cu obligativitatea desemnării unui avocat din oficiu conform art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală. În sens contrar, pentru ipoteza în care violenţa în familie nu este nici infracţiune autonomă şi nici formă agravată a infracţiunii pe lângă care se aplică, ci doar o cauză specială de agravare a pedepsei, prevăzută deci în partea specială a Codului penal, dar care nu se ia în considerare conform art. 187 alin. (1) din Codul penal, pedeapsa prevăzută de lege pentru art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal nu este mai mare de 5 ani, nefiind astfel incident cazul de asistenţă juridică obligatorie prevăzut de art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală. 52. Cu toate acestea, în prezent, după Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022, această chestiune de drept privind natura juridică a art. 199 alin. (1) din Codul penal a devenit relevantă în cauze cum este cea de faţă sub aspectul existenţei cauzei de încetare a procesului penal, în funcţie de ipotezele expuse anterior, prin intermediul definirii noţiunii de pedeapsă prevăzută de lege de la art. 187 alin. (1) din Codul penal. Astfel, termenul general de prescripţie pentru infracţiunea de la art. 193 alin. (2) din Codul penal poate fi de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, dacă art. 199 alin. (1) din Codul penal este doar o cauză specială de agravare a pedepsei în anumite situaţii, sau de 8 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal, dacă art. 199 alin. (1) din Codul penal este infracţiune de sine stătătoare (autonomă) sau de formă agravată a infracţiunii pe lângă care se aplică (maximul special al pedepsei închisorii fiind în aceste din urmă situaţii de 6 ani şi 3 luni închisoare, prin majorarea cu o pătrime). 53. În cauza de faţă, problema de drept are relevanţă majoră, având în vedere data săvârşirii presupusei infracţiuni de lovire sau alte violenţe asupra victimei D.(P.) M., soţia inculpatului, la momentul săvârşirii pretinsei infracţiuni, respectiv 13 februarie 2015. 54. Dacă art. 199 alin. (1) din Codul penal este infracţiune de sine stătătoare (autonomă) sau formă agravată a infracţiunii pe lângă care se aplică, în speţă art. 193 alin. (2) din Codul penal, atunci termenul general de prescripţie este de 8 ani şi, luând în calcul suspendarea acestuia, conform art. 156 alin. (1) din Codul penal, pe durata celor 60 de zile de stare de urgenţă din perioada 16 martie 2020-14 mai 2020, cu efectul reluării ulterioare a cursului prescripţiei, prevăzut în art. 156 alin. (2) din Codul penal, ca urmare a decretelor nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 (aprobate prin hotărârile Parlamentului României nr. 3/2020 şi, respectiv, nr. 4/2020), acesta s-ar împlini abia pe 14 aprilie 2023. 55. În schimb, dacă natura juridică a art. 199 alin. (1) din Codul penal este o cauză specială de agravare a pedepsei în anumite situaţii, atunci efectul de majorare a maximului special al pedepsei închisorii cu o pătrime nu se ia în considerare conform art. 187 alin. (1) din Codul penal în cadrul noţiunii de pedeapsă prevăzută de lege, astfel că termenul general de prescripţie este de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, şi acesta s-a împlinit la data de 12 februarie 2020, fiind incidentă cauza de încetare a procesului penal, corespunzătoare şi pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe ce ar fi fost săvârşită de inculpatul D.N. din 13 februarie 2015 asupra fostei sale soţii. 56. În cauză s-ar putea argumenta că situaţia juridică este asemănătoare cu chestiunea care a generat Decizia nr. 1/19.01.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015, cu referire la art. 308 din Codul penal, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit în mod obligatoriu următoarele: "Admite sesizarea formulată de către Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 1.819/271/2009*, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemelor de drept, respectiv: dacă infracţiunea prevăzută de art. 308 din Codul penal este o infracţiune autonomă, o cauză de reducere a limitelor de pedeapsă sau o formă atenuată a infracţiunii prevăzute de art. 295 din Codul penal şi dacă pentru infracţiunea prevăzută de art. 308 din Codul penal termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, corespunzător limitelor de pedeapsă reduse şi cuprinse între 1 an şi 4 luni închisoare şi 4 ani şi 8 luni închisoare, sau este de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod, corespunzător limitelor de pedeapsă stipulate de lege pentru forma de bază, respectiv între 2 ani şi 7 ani închisoare. Stabileşte că dispoziţiile art. 308 din Codul penal reprezintă o variantă atenuată a infracţiunii de delapidare prevăzute de art. 295 din Codul penal. La calcularea termenului de prescripţie a răspunderii penale se ţine seama de pedeapsa prevăzută de art. 295 din Codul penal raportat la art. 308 alin. (2) din Codul penal." III. Punctele de vedere ale reprezentantului Ministerului Public şi contestatorului condamnat cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 57. Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este admisibilă. 58. Apelantul inculpat, prin apărător, a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept puse în discuţie. IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 59. Opinia completului de judecată care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este că natura juridică a art. 199 alin. (1) din Codul penal este o formă agravată a infracţiunii pe lângă care se aplică, argumentele fiind identitatea de raţiune cu concluzia şi considerentele expuse în Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1/2015, pronunţată cu referire la art. 308 din Codul penal. V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate 60. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-au solicitat punctele de vedere ale instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. 61. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Curtea de Apel Timişoara, care, după caz, au făcut referire şi la opiniile unora dintre instanţele arondate. 62. Într-o primă opinie, regăsită în informaţiile transmise de curţile de apel Alba Iulia (o parte a judecătorilor), Bacău, Cluj, Craiova (şi tribunalele arondate), Galaţi, Iaşi (o parte a judecătorilor), Piteşti, Suceava şi Timişoara, de tribunalele Alba, Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud (o parte a judecătorilor), Brăila, Bucureşti (o parte a judecătorilor), Caraş-Severin, Covasna, Galaţi (şi instanţele arondate), Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Neamţ, Sibiu, Teleorman şi Vaslui (o parte a judecătorilor), precum şi de judecătoriile Alba Iulia, Arad, Avrig, Bălceşti, Bârlad (o parte a judecătorilor), Bicaz, Bistriţa, Bolintin-Vale, Buftea (o parte a judecătorilor), Buhuş, Buzău, Caransebeş, Constanţa, Cornetu (o parte a judecătorilor), Deva, Făget, Haţeg, Hunedoara, Iaşi, Întorsura Buzăului, Lehliu-Gară, Măcin, Moineşti, Moldova Nouă, Oraviţa, Paşcani, Petroşani, Piatra-Neamţ, Pogoanele, Răducăneni, Râmnicu Sărat, Reşiţa, Roşiori de Vede, Rupea, Sibiu, Târgu-Neamţ, Turnu Măgurele, Videle şi Zimnicea, s-a opinat în sensul că natura juridică a art. 199 alin. (1) din Codul penal este de formă agravată a infracţiunii pe lângă care se aplică, iar termenul general de prescripţie pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe în modalitatea violenţei în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înţelesul noţiunii de pedeapsă prevăzută de lege, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal. 63. În susţinerea acestei opinii s-a arătat că raţionamentul dezvoltat prin Decizia nr. 1/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015, este aplicabil şi în cauza de faţă. 64. Astfel, s-a arătat că, în procesul de incriminare a unui act de conduită printr-o normă completă, legiuitorul elaborează conceptul faptei (dispoziţia din norma de incriminare) şi prevede sancţiunea aplicabilă. 65. Art. 193 din Codul penal, care reglementează infracţiunea de loviri sau alte violenţe, este o normă completă, întrucât în conţinutul acesteia se regăsesc atât dispoziţia (lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice şi fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile), cât şi sancţiunea (închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, respectiv închisoare de la 6 luni la 5 ani sau amendă), reprezentând, în acelaşi timp, varianta-tip a infracţiunii de loviri sau alte violenţe, în timp ce art. 199 alin. (1) din Codul penal conţine o dispoziţie de trimitere la variantele-tip ale infracţiunilor prevăzute de art. 188, 189 şi 193-195 din Codul penal şi o dispoziţie de majorare cu o pătrime a maximului special al pedepsei prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni, dacă faptele au fost săvârşite asupra unui membru de familie. 66. În acest context, variantele infracţiunilor prevăzute de art. 188, 189 şi 193-195, prin raportare la dispoziţiile art. 199 din Codul penal, reprezintă forme agravante la infracţiunile-tip. 67. În condiţiile în care faptele prevăzute de art. 188, 189 şi 193-195 din Codul penal au fost săvârşite asupra unui membru al familiei, prezentând un grad de pericol social generic mai ridicat în raport cu cel al infracţiunii-tip, în cadrul noţiunii de pedeapsă prevăzută de lege se ia în considerare majorarea maximului special al pedepsei cu o pătrime, astfel că la calculul termenului general de prescripţie se ţine cont de pedeapsa astfel majorată. 68. Ca atare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, termenul general de prescripţie a răspunderii pedepsei este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal. 69. Într-o a doua opinie, regăsită în informaţiile transmise de curţile de apel Alba Iulia (o parte a judecătorilor), Braşov, Bucureşti, Iaşi (o parte a judecătorilor), Oradea şi Ploieşti, de tribunalele Bistriţa-Năsăud (o parte a judecătorilor), Braşov, Bucureşti (o parte a judecătorilor), Buzău (o parte a judecătorilor), Ialomiţa, Prahova, Satu Mare, Sălaj şi Vaslui (o parte a judecătorilor), precum şi de judecătoriile Agnita, Alexandria, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Buftea (o parte a judecătorilor), Câmpina, Chişineu-Criş, Cornetu (o parte a judecătorilor), Gurahonţ, Hârlău, Horezu, Huşi, Ineu, Lipova, Mizil, Oneşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Roman, Sinaia, Slobozia, Timişoara şi Vălenii de Munte, s-a opinat în sensul că infracţiunea prevăzută de art. 199 alin. (1) din Codul penal este o infracţiune de sine stătătoare (autonomă), iar termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe în modalitatea violenţei în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înţelesul noţiunii de pedeapsă prevăzută de lege, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal. 70. În susţinerea acestei opinii s-a arătat că infracţiunea de violenţă în familie este inclusă în capitolul III din titlul I al Codului penal, fiind evidentă voinţa legiuitorului de a reglementa o infracţiune autonomă, şi nu o formă agravată a infracţiunilor prevăzute de art. 188, 189 şi 193-195 din Codul penal. 71. Totodată s-a menţionat că legiuitorul a incriminat special infracţiunea de violenţă în familie pentru a garanta respectarea şi protejarea relaţiilor de familie, dar şi pentru a descuraja violenţa domestică, această infracţiune protejând atât relaţiile de familie, cât şi integritatea corporală a victimelor, fiind astfel o infracţiune cu totul deosebită de infracţiunea absorbită, respectiv cea de loviri sau alte violenţe. 72. În acest context, fiind vorba de o infracţiune de sine stătătoare, termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe în modalitatea violenţei în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înţelesul noţiunii de pedeapsă prevăzută de lege, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal. 73. Într-o a treia opinie, exprimată doar de judecătoriile Alejd, Lugoj şi Vaslui, s-a apreciat că dispoziţiile art. 199 alin. (1) din Codul penal reprezintă doar o cauză specială de agravare a pedepsei în anumite situaţii, context în care pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe în modalitatea violenţei în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înţelesul noţiunii de pedeapsă prevăzută de lege, termenul general de prescripţie a răspunderii penale este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal. 74. Curţile de apel Constanţa şi Târgu Mureş, tribunalele Călăraşi, Cluj, Maramureş şi Vâlcea, precum şi judecătoriile Babadag, Beclean, Braşov, Brezoi, Călăraşi, Dragomireşti, Drăgăşani, Făgăraş, Hârşova, Mangalia, Marmaţiei, Năsăud, Olteniţa, Pătârlagele, Sfântu Gheorghe, Târgu Lăpuş, Târgu Secuiesc, Vişeu de Sus şi Zărneşti nu au transmis un punct de vedere, ci s-au limitat la a comunica faptul că nu au identificat hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării. VI. Opinia specialiştilor consultaţi 75. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării. 76. Până la momentul întocmirii raportului a fost transmis un punct de vedere de către Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de Drept - Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale, potrivit căruia natura juridică a art. 199 alin. (1) din Codul penal este de formă agravată a infracţiunii pe lângă care se aplică, iar termenul general de prescripţie pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe în modalitatea violenţei în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înţelesul noţiunii de pedeapsă prevăzută de lege, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal. 77. În susţinerea acestui punct de vedere s-a menţionat că problema de drept dedusă judecăţii este asemănătoare cu cea tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1/10.02.2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10.02.2015), prin care s-a stabilit, cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 308 din Codul penal, că este o variantă atenuată a infracţiunii prevăzute de art. 295 din Codul penal. 78. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că varianta agravată sau atenuată a unei infracţiuni presupune „existenţa unui conţinut al variantei-tip, la care se adaugă anumite elemente circumstanţiale care pot să se refere la aspectul material sau moral al faptei, la obiectul sau subiecţii faptei or la locul şi timpul săvârşirii faptei, imprimându-i acesteia, în abstract, o gravitate mai ridicată sau mai redusă. Aşadar, aceeaşi faptă poate fi deci incriminată, pe lângă forma tipică, în una ori mai multe variante, agravate sau atenuante, care corespund conceptului faptei prevăzute de legea penală în configuraţia tipică, deosebindu-se de aceasta prin anumite elemente circumstanţiale“. 79. Atât elementele circumstanţiale, cât şi cauzele de agravare sau atenuare a pedepsei se referă la anumite împrejurări, stări, situaţii, întâmplări, calităţi sau alte date care au legătură cu fapta sau cu persoana inculpatului. 80. În aceeaşi decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că deosebirea dintre elemente circumstanţiale şi cauzele de agravare rezidă în faptul că, în timp ce condiţiile privind existenţa infracţiunii, deşi extrinseci activităţii incriminate, fac parte din conţinutul incriminării, cauzele de reducere sau de majorare a pedepsei sunt exterioare conţinutului infracţiunii şi au efecte doar în ceea ce priveşte gradul de pericol social al faptei, fiind criterii de individualizare a pedepsei. 81. Ca atare, în analiza problemei de drept trebuie pornit de la distincţia dintre norme complete şi norme incomplete, pentru a verifica dacă art. 199 alin. (1) din Codul penal este o normă completă şi deci o infracţiune autonomă. O normă penală completă se compune dintr-o dispoziţie care descrie faptul incriminat şi o sancţiune care caracterizează ilicitul ca fiind de natură penală prin prevederea unei pedepse (ipoteza fiind subînţeleasă), în vreme ce normei penale incomplete îi lipsesc fie dispoziţia, fie sancţiunea, pe care, ca regulă, o preia de la o altă normă. 82. Norma prevăzută în art. 193 din Codul penal este o normă completă, în structura sa regăsindu-se atât dispoziţia [lovirea sau orice acte care cauzează suferinţe fizice, iar pe alineatul (2), acestea trebuind să aibă o anumită gravitate], cât şi sancţiunea [pedeapsa închisorii de la 3 la 2 ani sau amendă, iar pentru fapta de la alineatul (2), închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă]. 83. Pe de altă parte, prin modalitatea de reglementare, dispoziţiile art. 199 din Codul penal nu definesc o infracţiune-tip, de sine stătătoare, întrucât în structura normei nu este descrisă o faptă distinctă, cu o configuraţie proprie, ci se face trimitere la dispoziţiile şi pedepsele cuprinse în alte norme de incriminare, printre care şi cele prevăzute în art. 193 din Codul penal. 84. În acest context, norma juridică prevăzută de art. 199 din Codul penal nu are aptitudinea de a funcţiona independent, ca infracţiune-tip, ci doar în strânsă legătură cu normele de incriminare pe care le enumeră. VII. Examenul jurisprudenţei în materie 1. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 85. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, au fost identificate Decizia nr. 1/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015, şi Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.141 din 28 noiembrie 2022). 86. Prin Decizia nr. 1/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că dispoziţiile art. 308 din Codul penal reprezintă o variantă atenuată a infracţiunii de delapidare prevăzute de art. 295 din Codul penal. 87. Prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat: - normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din Codul penal; – instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii. 88. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, potrivit răspunsului transmis de Direcţia legislaţie, jurisprudenţă şi contencios a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al completurilor de 5 judecători în materie penală nu au fost identificate hotărâri în care să fi fost analizată problema de drept supusă dezlegării. 89. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale a României - Decizia nr. 297 pronunţată de Curtea Constituţională la data de 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, prin care s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională – Decizia nr. 358 pronunţată de Curtea Constituţională la data de 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituţionale VIII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului 90. În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanţă asupra problemei de drept supuse dezlegării. IX. Punctul de vedere exprimat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară 91. Asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a opinat, contrar celor susţinute de procurorul de şedinţă, în cauza în care a fost pusă în discuţie problema ce face obiectul sesizării, în sensul că sesizarea formulată este inadmisibilă întrucât aceasta nu reprezintă o veritabilă problemă de drept, nefiind de natură a crea o interpretare diferită de către instanţele de judecată. Cu toate acestea a fost comunicată, în cadrul aceluiaşi document, şi opinia referitoare la dezlegarea problemei cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată. 92. Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară a considerat că art. 199 alin. (1) din Codul penal reprezintă o formă agravată a infracţiunii pe lângă care se aplică, iar termenul general de prescripţie pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe în modalitatea violenţei în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înţelesul noţiunii de pedeapsă prevăzută de lege, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal. 93. În susţinerea acestui punct de vedere s-a menţionat că infracţiunea de violenţă în familie reprezintă o noutate a Codului penal intrat în vigoare în anul 2014. Spre deosebire de Codul penal anterior, care prevedea ca circumstanţă agravantă săvârşirea infracţiunii prin violenţă asupra membrilor familiei [art. 75 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal anterior], prin noul Cod penal, săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 188, 189 şi 193-195 asupra unui membru de familie reprezintă o formă agravată a infracţiunii-tip, motiv pentru care pedeapsa prevăzută de lege se majorează cu o pătrime. 94. Noua reglementare a violenţei în familie, de variantă agravată pentru fiecare dintre infracţiunile la care se raportează (omor, omor calificat, lovire sau alte violenţe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte), reprezintă o normă de trimitere la infracţiunile-tip enumerate în textul de incriminare. Singura distincţie între infracţiunile-tip şi infracţiunea agravată este dată de existenţa circumstanţei suplimentare de membru de familie a subiectului pasiv. Având în vedere acest aspect, în noua concepţie a legiuitorului, săvârşirea formei agravate a acestor infracţiuni este sancţionată cu o pedeapsă mai mare faţă de limitele maxime ale pedepselor pentru infracţiunile de bază (majorare proporţională cu o pătrime). 95. Sancţiunea majorată reprezintă pedeapsa prevăzută de lege în sensul art. 187 din Codul penal, şi anume pedeapsa prevăzută în norma de incriminare faţă de fapta săvârşită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. 96. Or, aşa cum reiese atât din textul menţionat, cât şi din doctrină, în mod unitar, pedeapsa prevăzută de lege nu ia în considerare cauzele de agravare (generale sau speciale), care nu trebuie confundate cu variantele calificate (atenuate sau agravate) ale unor infracţiuni prevăzute, din considerente de politică penală, variaţiuni ale acestora în texte de sine stătătoare faţă de varianta-tip. 97. În aceste ultime situaţii, prin expresia „pedeapsă prevăzută de lege“ se înţelege pedeapsa stabilită de legiuitor pentru aceste forme agravate (calificate) ale infracţiunii, şi nu pentru varianta-tip. 98. Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că, în situaţia dedusă interpretării, termenele de prescripţie trebuie raportate la sancţiunea prevăzută pentru forma agravată (calificată) a infracţiunii de violenţă în familie, respectiv la maximul special prevăzut de art. 199 alin. (1) din Codul penal. 99. În calificarea dispoziţiilor art. 199 din Codul penal, ca fiind o variantă agravată a infracţiunilor la care se raportează, a căror sancţiune majorată se ia în considerare la stabilirea duratei termelor de prescripţie, şi nu o cauză de majorare a pedepsei care nu influenţează durata prescripţiei răspunderii penale, s-a apreciat că sunt relevante şi argumentele prezentate în considerentele Deciziei nr. 1/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015, repere de interpretare şi calificare a normei la care, de altfel, face referire şi instanţa de trimitere în opinia exprimată asupra problemei de drept. X. Dispoziţii legale relevante Articolul 154 alin. (1) lit. c) şi d) din Codul penal - Termenele de prescripţie a răspunderii penale "(1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: (...) c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani; d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani; (...)" Art. 177 din Codul penal - Membru de familie "(1) Prin membru de familie se înţelege: a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude; b) soţul; c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc.(2) Dispoziţiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în alin. (1) lit. a), se aplică, în caz de adopţie, şi persoanei adoptate ori descendenţilor acesteia în raport cu rudele fireşti." Art. 187 din Codul penal - Pedeapsă prevăzută de lege "Prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei." Art. 193 din Codul penal - Lovirea sau alte violenţe "(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate." Art. 199 din Codul penal - Violenţa în familie "(1) Dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193-195 sunt săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.(2) În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu." Art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "În procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere." Art. 50 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "În cazul în care o normă este complementară altei norme, pentru evitarea repetării în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conţine." Art. 5 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal "(1) Atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de la care împrumută unul sau mai multe elemente, modificarea normei completatoare atrage şi modificarea normei incomplete.(2) În cazul abrogării normei completatoare, norma incompletă va păstra elementele preluate de la aceasta, inclusiv limitele de pedeapsă, în forma existentă la data abrogării, afară de cazul în care legea dispune altfel." XI. Opinia judecătorului-raportor 100. Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul admiterii sesizării formulate, urmând a se statua că incriminarea din art. 199 alin. (1) din Codul penal reprezintă o variantă agravată a infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal, iar termenul general de prescripţie pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe în modalitatea violenţei în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 101. În urma examinării sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 2.168/321/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a raportului întocmit de judecătorul-raportor şi a problemelor ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele: 1. Cu privire la admisibilitatea sesizării 102. În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ 103. Aşadar, textul legal mai sus enunţat determină aria restrictivă a examinării pe care o efectuează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unei hotărâri prealabile şi stabileşte mecanismul, scopul şi condiţiile de admisibilitate. 104. Referitor la ultimul aspect menţionat mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: - chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecăţii, în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – chestiunea de drept pusă în discuţie să fie una veritabilă, dificilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite şi să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi – chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs, în curs de soluţionare. 105. Verificând regularitatea învestirii prin raportarea acestor condiţii de admisibilitate la sesizările ce fac obiectul prezentei cauze, se constată că acestea sunt îndeplinite cumulativ, punctele de vedere transmise de instanţele de judecată cu privire la rezolvarea problemei de drept fiind divergente, chiar dacă una dintre opiniile susţinute este minoritară. 106. Astfel, se constată că, în cauză, este îndeplinită prima condiţie, potrivit căreia solicitarea de lămurire a problemei de drept aparţine unei instanţe învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe rolul căreia se află înregistrat Dosarul nr. 2.168/321/2021, având ca obiect apelul formulat de inculpatul D.N. împotriva Sentinţei penale nr. 256 din data de 5.12.2022, pronunţată de Judecătoria Târgu-Neamţ în Dosarul nr. 2.168/321/2021. 107. În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, respectiv chestiunea de drept pusă în discuţie să fie una veritabilă, dificilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, se constată că şi aceasta este îndeplinită, în raport cu punctele de vedere transmise de curţile de apel şi instanţele arondate acestora. 108. De asemenea, este îndeplinită şi condiţia potrivit căreia chestiunea de drept pusă în discuţie trebuie să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei, apreciind că rezolvarea dată chestiunii de drept este susceptibilă de a avea consecinţe juridice directe asupra modului de soluţionare a cauzei, vizând practic incidenţa sau nu a cauzei de încetare a procesului penal constând în prescripţia generală a răspunderii penale. 109. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie este învestită cu soluţionarea apelului formulat de inculpatul D.N. împotriva Sentinţei penale nr. 256 din data de 5.12.2022, pronunţată de Judecătoria Târgu-Neamţ în Dosarul nr. 2.168/321/2021, context în care soluţionarea pe fond a cauzei depinde de rezolvarea chestiunii de drept ce formează obiectul prezentului raport. 110. Totodată, se apreciază că şi condiţia ce vizează caracterul de actualitate a problemei de drept invocate în cauză este îndeplinită. Astfel, din verificările efectuate la nivelul instanţei supreme rezultă că nu au fost pronunţate hotărâri în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunea de drept supusă analizei şi nici nu face obiectul vreunui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 111. Şi în ceea ce priveşte hotărârile prealabile, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu a pronunţat hotărâri prin care să fi fost dezlegată problema de drept referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 199 din Codul penal. 2. Cu privire la fondul chestiunii de drept 112. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală constată că problema de drept dedusă judecăţii se soluţionează în sensul stabilirii incidenţei termenului de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal în cazul infracţiunii incriminate de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal. 113. Raţionamentul juridic prin care se ajunge la soluţia stabilirii incidenţei termenului de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal în cazul infracţiunii incriminate de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal decurge din considerentele Deciziei nr. 1/10.02.2015, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015) care a analizat caracterul autonom sau atenuant, respectiv natura juridică de cauză de reducere a pedepsei în cazul art. 308 din Codul penal prin raportare la art. 295 Cod penal. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că „varianta agravată sau atenuată a unei infracţiuni presupune mai întâi condiţiile conţinutului variantei-tip, la care se adaugă anumite elemente circumstanţiale care pot să se refere la aspectul material sau moral al faptei, la obiectul sau subiecţii faptei ori la locul şi timpul săvârşirii faptei, imprimându-i acesteia, în abstract, o gravitate mai ridicată sau mai redusă. Aşadar, aceeaşi faptă poate fi deci incriminată, pe lângă forma tipică, în una ori mai multe variante, agravate sau atenuante, care corespund conceptului faptei prevăzute de legea penală în configuraţia tipică, deosebindu-se de aceasta prin anumite elemente circumstanţiale.(...) Este adevărat că atât elementele circumstanţiale, atenuante, cât şi cauzele de reducere a pedepsei se referă la anumite împrejurări, stări, situaţii, întâmplări, calităţi sau alte date care au legătură cu fapta sau cu persoana inculpatului, ceea ce poate crea confuzie din perspectiva efectelor acestora (Ştefan Daneş, Vasile Papadopol, Individualizarea judiciară a pedepselor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985, p. 111).(...) Deosebirea dintre ele rezidă în faptul că, în timp ce condiţiile privind existenţa infracţiunii, deşi extrinseci activităţii incriminate, fac parte din conţinutul incriminării, cauzele de reducere sunt exterioare conţinutului infracţiunii şi au efecte doar în ceea ce priveşte gradul de pericol social al faptei, fiind criterii de individualizare a pedepsei (Ştefan Daneş, Vasile Papadopol, op. cit, p. 112).“ 114. Pentru identitate de raţiune, dispoziţiile a căror interpretare se solicită în cauza de faţă nu constituie doar o cauză de agravare a pedepsei, întrucât prin voinţa legiuitorului o anume calitate a subiectului activ al infracţiunii (element circumstanţial de realizarea căruia depinde existenţa infracţiunii) a determinat crearea unei alte variante, care reflectă prin intermediul limitelor de pedeapsă proprii un alt grad de pericol social abstract. 115. Norma cuprinsă în art. 193 din Codul penal, care incriminează lovirea sau alte violenţe, reprezintă norma de incriminare a variantei-tip a faptei de lovire sau alte violenţe conţinând condiţiile obiective şi subiective care se cer îndeplinite cumulativ pentru ca fapta să constituie infracţiune. Spre deosebire de art. 193 din Codul penal, art. 199 alin. (1) din Codul penal conţine o dispoziţie de trimitere la variantele-tip ale infracţiunilor prevăzute de art. 188, art. 189 şi art. 193-195 din Codul penal şi o dispoziţie de majorare cu o pătrime a maximului special al pedepsei prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni, dacă faptele au fost săvârşite asupra unui membru de familie. 116. Trimiterea din conţinutul art. 199 din Codul penal la dispoziţia şi pedeapsa din norma prevăzută în art. 193 din acelaşi cod constituie un procedeu de tehnică legislativă care, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, poate avea funcţie complinitoare, de extensiune sau de excludere. În cazul în care îndeplineşte o funcţie complinitoare, norma la care se face trimitere întregeşte conţinutul normei de trimitere, în care nu s-a dorit să se repete situaţii anterior reglementate (dispoziţia ori sancţiunea). Prin această soluţie de tehnică legislativă, între cele două norme juridice se creează o legătură în plan normativ, una devenind suportul juridic al celeilalte. Consecinţele relaţiei dintre cele două norme sunt stabilite de art. 5 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, respectiv limitele de pedeapsă sunt preluate şi păstrate de norma incompletă (art. 199 din Codul penal), chiar în cazul abrogării normei completatoare [art. 193 alin. (2) din Codul penal], afară de cazul în care printr-o lege s-ar dispune altfel. 117. Astfel, în cazul dispoziţiei legale analizate, respectiv art. 199 din Codul penal, trimiterea pe care textul o face la dispoziţia din art. 193 din Codul penal are rolul de a preciza cadrul juridic al acestei ultime reglementări, când fapta este săvârşită asupra membrilor de familie. Reglementarea din art. 199 din Codul penal funcţionează pe structura normei de incriminare prevăzute de art. 193 din Codul penal, pe care o extinde în ceea ce priveşte calitatea subiecţilor infracţiunii (membri de familie), şi, ca o consecinţă a acestei modificări, legiuitorul a adaptat limitele superioare de pedeapsă la gradul de pericol social abstract, prin majorarea maximului cu o pătrime. 118. Prin prevederea unui maxim special al pedepsei mai ridicat pentru infracţiunile prevăzute de art. 188, art. 189 şi art. 193-195 din Codul penal (majorat cu o pătrime), dacă faptele au fost săvârşite asupra unui membru al familiei, legiuitorul a urmărit şi garantarea, respectarea şi protejarea relaţiilor de familie şi descurajarea violenţei domestice, însă această majorare nu este de natură să creeze o nouă infracţiune-tip. 119. Astfel, infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 din Codul penal constituie infracţiunea-tip, reprezentând forma de bază, în timp ce dispoziţiile art. 199 din Codul penal imprimă infracţiunii-tip prevăzute de art. 193 o formă agravată, dacă fapta este săvârşită asupra unui membru de familie. 120. În raport cu aceste consideraţii, pentru infracţiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, prin pedeapsă prevăzută de lege, astfel cum este definită de art. 187 din Codul penal, se înţelege pedeapsa prevăzută pentru forma agravată a infracţiunii (limita maximă majorată cu o pătrime), respectiv închisoare de la 6 luni la 6 ani şi 3 luni sau amendă. În acest context, termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, în modalitatea violenţei în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal. 121. În consecinţă, pentru argumentele prezentate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 2.168/321/2021 şi se va stabili că: 122. Termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe în modalitatea violenţei în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal. În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 2.168/321/2021, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Termenul general de prescripţie pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe în modalitatea violenţei în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înţelesul noţiunii de pedeapsă prevăzută de lege, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal sau cel indicat de art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, respectiv natura juridică a art. 199 alin. (1) din Codul penal este: 1. de infracţiune de sine stătătoare (autonomă); 2. de formă agravată a infracţiunii pe lângă care se aplică (în primele 2 situaţii termenul general de prescripţie fiind astfel de 8 ani) sau 3. de cauză specială de agravare a pedepsei în anumite circumstanţe (în această din urmă situaţie termenul general de prescripţie fiind astfel de 5 ani)“ şi stabileşte că:" Incriminarea din art. 199 alin. (1) din Codul penal reprezintă o variantă agravată a infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal. Termenul general de prescripţie pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe în modalitatea violenţei în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2023. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător ELENI CRISTINA MARCU Magistrat-asistent, Florin-Nicuşor Mihalache ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
