Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.481/1/2021
┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Gabriela │Înaltei Curţi de Casaţie│
│Elena Bogasiu│şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului│
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei a│
│ │II-a civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Denisa │- preşedintele Secţiei │
│Angelica │de contencios │
│Stănişor │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mioara │- judecător la Secţia I │
│Iolanda Grecu│civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mirela Vişan │- judecător la Secţia I │
│ │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia I │
│Georgeta │civilă │
│Negrilă │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mari Ilie │- judecător la Secţia I │
│ │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Simona Lala │- judecător la Secţia I │
│Cristescu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Valentina │- judecător la Secţia a │
│Vrabie │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│George Bogdan│- judecător la Secţia a │
│Florescu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a │
│Monica Duţă │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia a │
│Florentina │II-a civilă │
│Duminecă │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Rodica Dorin │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adina │- judecător la Secţia de│
│Georgeta │contencios administrativ│
│Ponea │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen Maria │- judecător la Secţia de│
│Ilie │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Alina │- judecător la Secţia de│
│Nicoleta │contencios administrativ│
│Ghica │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Luiza Maria │- judecător la Secţia de│
│Păun │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de│
│Maria Hrudei │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
└─────────────┴────────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.481/1/2021, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 30.113/3/2008. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. 6. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia ce face obiectul sesizării şi opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. 7. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Încheierea din 9 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 30.113/3/2008, aflat pe rolul acestei instanţe, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea dispoziţiilor art. 63 alin. (12) teza întâi din anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României (Decretul nr. 240/2020), în sensul de a şti dacă se aplică şi termenelor de perimare în curs la data instituirii/prelungirii stării de urgenţă. 9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 mai 2021, cu nr. 1.481/1/2021, termenul de judecată fiind stabilit la 13 septembrie 2021. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 10. Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României - anexa nr. 1 - Măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă ART. 63 "(...) (12) Termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sau pentru exercitarea plângerilor, contestaţiilor şi căilor de atac de orice fel în cauzele prevăzute la alin. (11), aflate în curs la data prelungirii stării de urgenţă, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeaşi durată, de la data încetării stării de urgenţă. În cauzele prevăzute la alin. (11) în care au fost declarate căi de atac până la data emiterii prezentului decret, dosarele se înaintează instanţei competente după încetarea stării de urgenţă." III. Expunerea succintă a procesului 11. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 7 august 2008, reclamantul X a chemat în judecată pe pârâta Y - S.A., pentru a fi obligată la plata salariilor pentru perioada 1 aprilie 2008-14 iulie 2008, în sumă de 5.250 lei, la plata contravalorii contractului de prestări servicii pentru aceeaşi perioadă, în sumă de 15.750 lei, la plata cheltuielilor de organizare a activităţii economice a reclamantului ca persoană fizică autorizată, în valoare de 1.000 lei, la plata a şase salarii compensatorii în valoare de 36.000 lei şi la plata sumei de 20.000 lei, reprezentând daune morale. 12. Prin Sentinţa civilă nr. 947 din 5 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 30.113/3/2008, a fost admisă în parte acţiunea principală, a fost obligată pârâta la plata drepturilor salariale aferente perioadei 1 aprilie 2008-14 iulie 2008, fiind respinse, ca neîntemeiate, celelalte cereri în pretenţii, precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă. Prin aceeaşi sentinţă a fost obligată pârâta la plata a 400 lei cheltuieli de judecată. 13. Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal şi motivat, reclamantul şi pârâta, înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, cu nr. 30.113/3/2008. 14. Prin încheierea pronunţată la 11 noiembrie 2009 s-a dispus suspendarea soluţionării recursurilor, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 85/2006), măsura suspendării fiind menţinută prin Încheierea pronunţată la 21 iunie 2019. 15. Prin Rezoluţia din 3 martie 2021, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru discutarea incidentului procedural al perimării, constatându-se că hotărârea care a închis procedura falimentului debitoarei Y - S.A. s-a pronunţat la data de 18 iunie 2019, de la data încetării cauzei de suspendare scurgându-se mai mult de un an în care dosarul a stat în nelucrare. 16. La termenul din 9 aprilie 2021, fixat în vederea discutării perimării, din oficiu, instanţa a apreciat necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procedura prevăzută de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, pentru stabilirea efectelor pe care instituirea şi prelungirea stării de urgenţă prin decretele nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare (Decretul nr. 195/2020), şi nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României le-au produs asupra termenelor de perimare în curs, respectiv pentru a şti dacă art. 63 alin. (12) teza întâi din anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020 se aplică şi acestora sau nu. 17. Prin încheierea pronunţată la această dată, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecării recursurilor. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 18. Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare. 19. Astfel, cauza se află pe rolul unui complet al Curţii de Apel Bucureşti, care judecă în ultimă instanţă; de dezlegarea chestiunii de drept privitoare la interpretarea şi întinderea aplicabilităţii acestui text depinde soluţionarea excepţiei de perimare pentru care a fost repusă pe rol cauza în recurs; problema de drept este recent ivită pe rolul instanţelor, în legătură cu soarta termenelor de perimare în curs la data instituirii stării de urgenţă până la încheierea acesteia, nefăcând obiectul dezlegării printr-o altă hotărâre obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; sesizarea instanţei supreme se impune pentru a unifica practica şi a preveni soluţiile divergente ale instanţelor într-o problemă de drept de actualitate şi interes general, putându-se presupune că la data instituirii stării de urgenţă existau astfel de cauze în curs de perimare la marea majoritate, dacă nu chiar la toate instanţele din ţară. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 20. Deşi citate în scopul discutării perimării, părţile nu s-au prezentat în instanţă pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la efectele instituirii stării de urgenţă asupra termenului de perimare. 21. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat vreun punct de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 22. Completul de judecată învestit cu soluţionarea recursurilor în Dosarul nr. 30.113/3/2008 a învederat că divergenţa de interpretare s-a ivit şi în interiorul completului. 23. Astfel, opinia instanţei de sesizare, ca opinie majoritară, este în sensul aplicabilităţii art. 63 alin. (12) teza întâi din anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020 termenelor de perimare începute anterior declarării/prelungirii stării de urgenţă, cu consecinţa întreruperii lor şi a începerii curgerii unui nou termen de perimare, de aceeaşi durată prevăzută de lege, după data încetării situaţiei excepţionale. 24. Se apreciază că textul supus interpretării - „Termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sau pentru exercitarea plângerilor, contestaţiilor şi căilor de atac de orice fel în cauzele prevăzute la alin. (11), aflate în curs la data prelungirii stării de urgenţă, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeaşi durată, de la data încetării stării de urgenţă“ - acoperă toate ipotezele privitoare la termenele procedurale în afara celor care beneficiază de reglementare expresă [cum este cazul termenelor de exercitare a căilor de atac, prescripţiilor, uzucapiunilor, termenelor de decădere de orice fel, altele decât cele prevăzute la art. 63 alin. (12) din anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020]. Pentru identitate de raţiune se impune recunoaşterea aceluiaşi tratament juridic termenelor de perimare în curs la data instituirii stării de urgenţă, neexistând niciun temei spre a distinge, din punctul de vedere al efectelor pe care situaţia extraordinară le produce asupra termenelor de procedură „în curs“, între momentul declarării, respectiv prelungirii stării de urgenţă. 25. Art. 62 din anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020 limitează măsura suspendării la termenele de prescripţie extinctivă şi achizitivă, precum şi la termene de decădere de orice fel; or, termenul de perimare nu se încadrează în niciuna dintre categoriile amintite. Pe de altă parte, celelalte termene procedurale se întrerup, urmând a curge noi termene de aceeaşi durată de la data stării de urgenţă. În consecinţă, în lipsa unei stipulaţii exprese referitoare la termenul de perimare, care nu are natura juridică a unui termen de prescripţie ori de decădere, instanţa de sesizare apreciază, majoritar, că incidenţa situaţiei de urgenţă asupra perimărilor începute anterior nu se manifestă în modalitatea suspendării, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 62, ci ale art. 63 alin. (12) din anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020, care acoperă toate celelalte termene procedurale. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 26. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti relevante în materia ce face obiectul sesizării, precum şi opinii teoretice ale magistraţilor, din care a rezultat existenţa a două orientări jurisprudenţiale în interpretarea problemei de drept semnalate. 27. Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că dispoziţiile art. 63 alin. (12) teza întâi din anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020 sunt aplicabile şi termenelor de perimare în curs la data instituirii/prelungirii stării de urgenţă. Instituţia perimării devine incidentă în prezenţa culpei reclamantului pentru lăsarea dosarului în nelucrare. Or, textul art. 63 constituie un motiv temeinic justificat care ar împiedica partea să întreprindă demersuri pentru reluarea judecării cauzei. 28. Instituirea şi, respectiv, prelungirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul ţării, prin decretele nr. 195/2020 şi nr. 240/2020, au avut drept efect suspendarea cursului termenului de perimare a cererilor formulate în cauzele civile, altele decât cele de urgenţă deosebită. 29. S-a reţinut că prevederile art. 42 alin. (6) din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 instituie măsura suspendării de plin drept a judecării cauzelor care nu prezintă o urgenţă deosebită, ceea ce face să devină aplicabile dispoziţiile art. 418 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Prin urmare, cursul termenului de perimare a fost suspendat începând cu data de 16 martie 2020 pe toată durata suspendării cursului judecăţii cauzelor care nu aveau caracter urgent, în temeiul Decretului nr. 195/2020. 30. Decretul nr. 240/2020 nu a avut ca efect întreruperea termenului de perimare, în condiţiile în care, prevederile art. 63 alin. (12) din anexa nr. 1 statuează în sensul întreruperii termenelor prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sau pentru exercitarea plângerilor, contestaţiilor şi căilor de atac de orice fel în cauzele care nu prezintă urgenţă deosebită, aflate în curs la data prelungirii stării de urgenţă - 15 aprilie 2020. Or, la data prelungirii stării de urgenţă şi, în consecinţă, a măsurii suspendării judecării cauzelor fără caracter urgent prin Decretul nr. 240/2020, termenele de perimare nu erau în curs, ci erau suspendate, ceea ce înseamnă că măsura suspendării acestora s-a prelungit până la data încetării stării de urgenţă - 14 mai 2020, urmând ca începând cu data de 15 mai 2020 să se reia curgerea acestora, suspendată la 16 martie 2020. 31. Într-o altă opinie s-a apreciat că termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sub sancţiunea decăderii au fost întrerupte pe durata stării de urgenţă. Aceasta va însemna că pentru exercitarea oricărui drept procesual pentru care este stabilit un termen a cărui nerespectare atrage decăderea, termen care a început să curgă înaintea instituirii stării de urgenţă, inclusiv termenul înăuntrul căruia se poate formula cerere de reluare a judecăţii, de la data de 15 mai 2020 - data încetării stării de urgenţă - va curge un nou termen, de aceeaşi durată. 32. Art. 62 din anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020 limitează măsura suspendării la termenele de prescripţie extinctivă şi achizitivă, precum şi la termenele de decădere de orice fel; or, termenul de perimare nu se încadrează în niciuna dintre categoriile amintite. 33. Celelalte termene procedurale se întrerup, urmând a curge noi termene de aceeaşi durată de la data stării de urgenţă. În consecinţă, în lipsa unei stipulaţii exprese referitoare la termenul de perimare, care nu are natura juridică a unui termen de prescripţie ori de decădere, incidenţa situaţiei de urgenţă asupra perimărilor începute anterior nu se manifestă în modalitatea suspendării. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 34. Completul de 5 judecători în materie civilă, în jurisprudenţa sa, a decis că pe durata stării de urgenţă cursul perimării a fost suspendat, iar după încetarea împrejurărilor care au determinat suspendarea cursului perimării, termenul continuă să curgă de la momentul la care s-a oprit, incluzându-se şi timpul scurs înaintea suspendării. 35. În acest sens au fost pronunţate, spre exemplu, deciziile nr. 85 din 22 iunie 2020, în Dosarul nr. 1.485/1/2019; nr. 86 din 22 iunie 2020, în Dosarul nr. 2.048/1/2018/a2.1 etc. 36. Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a comunicat că soluţiile pronunţate converg spre concluzia că pe durata stării de urgenţă termenul de perimare a fost suspendat, iar la încetarea acesteia, termenul şi-a reluat cursul. 37. Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a comunicat Decizia nr. 2.308 din 12 noiembrie 2020, prin care s-a reţinut că, pe durata stării de urgenţă, termenul de perimare a fost suspendat în baza dispoziţiilor legii de procedură civilă, iar la încetarea acesteia el şi-a reluat cursul firesc, indiferent în ce etapă a curgerii acestui termen s-a situat momentul declarării stării de urgenţă. 38. Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a comunicat că orientarea practicii judiciare este în sensul că la data instituirii stării de urgenţă se suspendă termenul de perimare de 6 luni, prevăzut de art. 416 alin. (1) din Codul de procedură civilă, reluarea acestuia operând de la data încetării stării de urgenţă, pentru perioada de timp rămasă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 418 alin. (3) din Codul de procedură civilă. S-au depus decizii relevante. 39. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept 40. Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că în cauza de faţă sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă a fost formulată într-un proces început anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, sub imperiul vechii legi procesuale, care nu reglementa acest mecanism de unificare a practicii judiciare, astfel încât au propus să se constate inadmisibilitatea sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 30.113/3/2008. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: 41. Prealabil analizei îndeplinirii condiţiilor intrinseci de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază necesar a se pronunţa asupra condiţiei extrinseci de admisibilitate a sesizării în raport cu data înregistrării procesului pe rolul instanţelor de judecată. 42. În cauza de faţă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă este formulată în cadrul unui proces înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 7 august 2008. 43. Noul Cod de procedură civilă a fost adoptat prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 15 iulie 2010 (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, în temeiul Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă), însă acesta a intrat în vigoare la 15 februarie 2013. 44. Prin dispoziţiile art. 24 din Codul de procedură civilă privitoare la aplicarea legii de procedură civilă se stabileşte că: „Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.“ 45. În acelaşi mod este reglementat domeniul de aplicare a Codului de procedură civilă prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) din titlul II „Dispoziţii tranzitorii şi de punere în aplicare“ capitolul I „Dispoziţii tranzitorii“ din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare: „Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.“ 46. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: „Procesele începute prin cereri depuse, în condiţiile legii, la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanţă după această dată.“ 47. Posibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reglementată de dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, reprezintă una dintre soluţiile legislative nou-instituite prin acest act normativ, menite să asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti. 48. În acelaşi timp, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezintă un incident procedural prin intermediul căruia instanţa supremă este chemată să statueze, printr-o hotărâre de principiu, asupra unei chestiuni de drept noi, de care depinde soluţionarea pe fond în ultimă instanţă a unei cauze civile. 49. În raport cu aceste argumente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, ce reglementează acest incident procedural, se aplică numai proceselor începute după intrarea sa în vigoare, în acord cu regulile de aplicare în timp a dispoziţiilor legii procesuale. 50. Această concluzie nu vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, referitoare la efectele hotărârii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 51. Potrivit normei invocate, dezlegarea dată chestiunilor de drept prin decizia interpretativă trebuie respectată, fiind obligatorie atât de către instanţa care a solicitat dezlegarea, cât şi de către toate celelalte instanţe de judecată. Aşadar, în această procedură judiciară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu dă o dezlegare jurisdicţională, ca urmare a învestirii sale cu un litigiu concret, ci dă o dezlegare de principiu unei chestiuni de drept noi, concrete, pendenti causa, interpretarea urmând să se aplice ca atare în toate procesele a căror rezolvare ar presupune incidenţa respectivei chestiuni de drept. 52. Prin urmare, dacă interpretarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligatorie în toate procesele a căror rezolvare ar presupune aplicarea respectivei chestiuni de drept, deci, teoretic, şi proceselor începute înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, aceasta nu înseamnă că procedura judiciară nouă, a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, ar putea fi invocată în baza noului Cod de procedură civilă şi în cadrul unui proces început înainte de intrarea sa în vigoare. 53. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că în cauza de faţă sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă a fost formulată într-un proces început anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, sub imperiul vechii legi procesuale, care nu reglementa acest mecanism de unificare a practicii judiciare. 54. Pentru acest motiv va constata inadmisibilitatea sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 30.113/3/2008, urmând a o respinge ca atare, în concordanţă cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura hotărârilor prealabile, asupra unor sesizări similare din acest punct de vedere (a se vedea Decizia nr. 8 din 7 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 2 octombrie 2014, şi Decizia nr. 55 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 16 decembrie 2019). ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 30.113/3/2008, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Interpretarea dispoziţiilor art. 63 alin. (12) teza întâi din anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, în sensul de a şti dacă se aplică şi termenelor de perimare în curs la data instituirii/prelungirii stării de urgenţă. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 septembrie 2021. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.