Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Atilla │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a celor cuprinse la nr. crt. 1-4, 7-9 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Florentina Guţu în Dosarul nr. 3.004/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 435D/2019. 2. La apelul nominal, lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 442D/2019, nr. 515D/2019 şi nr. 542D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi a celor cuprinse la nr. crt. 1-4, 7-9 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Marius Florentin Pălăgeanu, de Constantin Dinescu şi de Cristian Moroianu în dosarele nr. 2.995/2/2018, nr. 2.987/2/2018 şi nr. 2.992/2/2018 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 442D/2019, nr. 515D/2019 şi nr. 542D/2019, la Dosarul nr. 435D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin Sentinţa civilă nr. 453 din 8 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.004/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a celor cuprinse la nr. crt. 1-4, 7-9 din capitolul II, anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Florentina Guţu într-o cauză având ca obiect „anularea unui act administrativ-ordin“. 8. Prin Încheierea din 27 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.995/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi a celor cuprinse la nr. crt. 1-4, 7-9 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Marius Florentin Pălăgeanu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ-decizie. 9. Prin Sentinţa civilă nr. 147 din 17 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.987/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi a celor cuprinse la nr. crt. 1-4, 7-9 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Constantin Dinescu într-o cauză având ca obiect „anularea unui act administrativ“. 10. Prin Încheierea din 6 februarie 2019, îndreptată prin Încheierea din 6 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.992/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi a celor cuprinse la nr. crt. 1-4, 7-9 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Cristian Moroianu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece determină în cazul specialiştilor IT din cadrul instanţelor şi parchetelor stabilirea unor salarii substanţial diminuate, pe perioadă nedeterminată. Se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010 şi se susţine că reducerea cu peste 40% a nivelului salarial nu respectă condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie. Astfel, în cauză nu se poate vorbi de caracterul temporar al diminuării. De asemenea, specialiştii IT sunt singura categorie de personal din sistemul bugetar care este retrogradată în funcţie, (cu caracter permanent) şi căreia i se reduce semnificativ nivelul venitului net. Faţă de diversele categorii de personal de la alte autorităţi şi instituţii publice care desfăşoară activităţi ce presupun specializarea informatică, nu se poate face o comparaţie, cât timp respectivele persoane sunt încadrate pe funcţii eterogene (spre exemplu, la primării sau la casele de pensii, informaticienii au statut de funcţionar public, fiind salarizaţi similar funcţionarilor publici ce exercită alte atribuţii; în cadrul unităţilor de învăţământ, informaticienii au statut de cadre didactice şi sunt salarizaţi în consecinţă etc.). Astfel, nu se poate compara specialistul IT de la instanţe şi parchete cu alte categorii de informaticieni de la alte unităţi bugetare şi, a fortiori, cu personalul auxiliar ce desfăşoară activităţile de grefă. Se invocă şi încălcarea principiilor prevăzute de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017: principiul nediscriminării, principiul egalităţii, principiul importanţei sociale a muncii, principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, principiul ierarhizării, pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilităţii salariale pentru personalul din sectorul bugetar. 12. În opinia autorilor excepţiei, aplicarea normelor a căror constituţionalitate este criticată aduce atingere însuşi dreptului la salariu, constituind o afectare substanţială a drepturilor şi a aşteptărilor legitime pe care legiuitorul le-a creat prin recunoaşterea unui nivel al salariului mai mare. Revenirea legiuitorului asupra măsurii pe care tot el a instituit-o, dar în sens invers, nejustificată de niciun motiv obiectiv (în condiţiile în care, în anul 2017, România a înregistrat cea mai mare creştere economică dintre ţările membre ale Uniunii Europene şi una dintre cele mai mari creşteri economice din lume raportate în acelaşi an), împietează asupra dreptului la un nivel de trai decent, nivel care s-a raportat la cuantumul veniturilor salariale obţinute până la data de 31 decembrie 2017. Sunt invocate, în acest sens, aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008. 13. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 435D/2019, consideră că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1), ale art. 41 alin. (1) şi ale art. 53 din Constituţie. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994). În cauză, prin Legea-cadru nr. 153/2017 întreaga categorie profesională a specialiştilor IT este salarizată prin raportare la cuprinsul aceloraşi dispoziţii din conţinutul actului normativ. 14. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 442D/2019, apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 16, art. 41 şi art. 53 din Constituţie. Astfel, instanţa reţine, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, că dreptul la muncă este un drept complex care include şi dreptul la salariu. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010 şi arată că motivele pe care Curtea Constituţională le-a avut în vedere în decizia menţionată, pentru a constata că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă, ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie, nu sunt valabile şi în cazul de faţă. În concret, măsura diminuării salariilor personalului de specialitate informatică din cadrul instanţelor şi parchetelor nu se impune pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Măsura nu este necesară într-o societate democratică, nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o, şi nu este aplicată în mod nediscriminatoriu. Legiuitorul nu a avut în vedere nici imperative ce ar ţine de stabilitatea economică a ţării, şi, implicit, de securitatea naţională, din moment ce pentru majoritatea categoriilor de funcţionari bugetari a crescut cuantumul drepturilor salariale. De asemenea, instanţa consideră că asimilarea personalului de specialitate informatică din cadrul instanţelor şi parchetelor cu grefierii nu reprezintă o justificare care să se încadreze în motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constituţie. În acelaşi timp, instanţa judecătorească apreciază că cele două categorii de personal auxiliar din cadrul instanţelor, respectiv grefierii şi informaticienii, au atribuţii şi desfăşoară activităţi care nu sunt comparabile, iar pregătirea necesară accesului la aceste funcţii este diferită. Or, tratarea identică a unor persoane aflate în situaţii diferite reprezintă discriminare, dispoziţiile legale analizate contravenind din acest motiv şi art. 16 din Constituţie. 15. În ceea ce priveşte proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, instanţa judecătorească constată că nu se poate concluziona că această cerinţă ar fi îndeplinită, în contextul în care legea nu prezintă raţiunea, respectiv scopul legitim urmărit pentru care s-a recurs la restrângerea dreptului la salariu al informaticienilor din cadrul instanţelor şi parchetelor. Din acest motiv nu se poate concluziona nici că ar exista un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului. De asemenea, măsura diminuării salariilor nu a fost aplicată în mod nediscriminatoriu din moment ce aceasta a afectat doar personalul de specialitate informatică din cadrul instanţelor şi parchetelor, iar nu toate categoriile de personal bugetar, în acelaşi cuantum şi mod. Mai mult, măsura criticată nu are un caracter temporar, ci definitiv, afectând, în substanţa sa, dreptul constituţional protejat. 16. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarele nr. 515D/2019 şi nr. 542D/2019, apreciază că, în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, exprimarea opiniei sale este obligatorie doar în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate ar fi fost invocată din oficiu, pentru motivarea încheierii de învestire, iar, în celelalte ipoteze, anume atunci când titularul excepţiei este una dintre părţile litigante, instanţa de judecată are facultatea de a prezenta o opinie. În cauzele de faţă, instanţa judecătorească se limitează la analiza admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale. 17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. l alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi cele cuprinse la nr. crt. 1-4, 7-9 din capitolul II: „Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor“ din anexa nr. V: „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au următorul cuprins: „În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022“. Prevederile cuprinse la nr. crt. 1-4, 7-9 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 instituie salariul de bază şi coeficientul specific funcţiilor de specialişti în domeniul IT din instanţe şi parchete. 21. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile statului şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii şi art. 53 alin. (1) şi (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile criticate din Legea-cadru nr. 153/2017 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 523 din 30 iunie 2020 şi Decizia nr. 206 din 28 mai 2020*), nepublicate până la data pronunţării prezentei decizii, precum şi Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, sau Decizia nr. 428 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 17 octombrie 2019). *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 206/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 14 august 2020. 23. Astfel, Curtea a constatat că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. 24. Curtea Constituţională a reiterat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007). 25. De asemenea, Curtea a statuat că legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15. 26. În raport cu cele enunţate şi aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. 27. Cât priveşte invocarea unor aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind restrângerea exerciţiului dreptului fundamental la salariu (spre exemplu, Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010), Curtea a observat că acestea vizează ipoteze juridice distincte de cea avută în vedere prin prevederile legale criticate, motiv pentru care nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 79 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 19 iunie 2020). 28. De asemenea, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaţilor din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificaţia încălcării dispoziţiilor din Legea fundamentală invocate. 29. Reţinând că situaţia obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică, şi chiar impune, un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20), Curtea a constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuşi conţinutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie. 30. În ceea ce priveşte aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 faţă de luna decembrie 2017, Curtea a reţinut că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează consecinţele aplicării concomitente a prevederilor de lege şi a altor prevederi legale cu incidenţă în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018, precum: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 10 noiembrie 2017, care a prevăzut transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, şi art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, potrivit căruia „Sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017“. 31. Curtea a mai observat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte ce ţin de competenţa autorităţii legiuitoare. Astfel, în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, stabilind prin art. II că: „Începând cu luna aprilie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege.“ În acelaşi sens, prin art. II din Legea nr. 287/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 4 decembrie 2018, „Începând cu luna decembrie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege“. 32. De asemenea, prin articolul unic pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 22 mai 2018, s-a stabilit că, „Începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condiţiile pentru acordarea acesteia.“ 33. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor cuprinse la nr. crt. 1-4, 7-9 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reţinut că, invocând încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, autorii excepţiei consideră că stabilirea aceluiaşi tratament juridic precum cel de care beneficiază grefierii, sub aspectul salarizării, este nejustificată, având în vedere importanţa şi complexitatea muncii desfăşurate de specialiştii în domeniul informatic. În acest context, Curtea a statuat că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiştilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor reprezintă opţiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere, permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. Opţiunea legiuitorului în materia salarizării specialiştilor IT este justificată având în vedere şi prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2017, potrivit cărora: „Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT.“(a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 75 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 2 iunie 2020). 34. Referitor la critica de neconstituţionalitate vizând instituirea unei discriminări între specialiştii IT şi alte categorii de specialişti din sistemul judiciar, Curtea a mai precizat că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferenţierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare, la diferite autorităţi sau instituţii publice. De altfel, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). 35. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 41 şi ale art. 53 din Constituţie, Curtea a reţinut că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale, în sensul dispoziţiilor din Legea fundamentală invocate. 36. În fine, Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, aceasta revenind autorităţilor publice responsabile, iar în caz de litigiu, instanţelor judecătoreşti. 37. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florentina Guţu, de Marius Florentin Pălăgeanu, de Constantin Dinescu şi de Cristian Moroianu în dosarele nr. 3.004/2/2018, nr. 2.995/2/2018, nr. 2.987/2/2018 şi nr. 2.992/2/2018 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale celor cuprinse la nr. crt. 1-4, 7-9 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 iulie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
