Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Cristina Beatrix Bogdan, Adriana Andonie, Marlena Boancă Ivan, Andreea Ciucă, Cristina Mihai, Attila Tanka, Mariana Făgărăşan, Corina Ioana Mureşan, Robert Mihai Szasz, Adela Vintilă, Nicolae Gabriel Ionaş şi Rodica Micu în Dosarul nr. 3.015/2/CAF/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 428D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 478D/2019, nr. 486D/2019, nr. 514D/2019, nr. 546D/2019 şi nr. 584D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Ionuţ Botnaru, Daniela Costache, Gheorghe Gârbea, Mihaela Curte, Cristina-Monica Pipoi-Ionescu, Mona Marina Iordache, Virginia Smaranda Ionescu, Roxana Mihaela Armăşelu, Luminiţa Cristea, Viorica Costea, Elena Andrei, Daniel Ghiţă, Silvia Niţu, Mariana Aurelia Dumitrache şi Narcisa Georgiana Apostol în Dosarul nr. 4.994/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Eva Peter în Dosarul nr. 1.737/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Viorel Moldovan în Dosarul nr. 4.374/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti Veche - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Petru Ciprian Petruse în Dosarul nr. 1.434/112/2018 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa judecătorească în Dosarul nr. 4.363/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti Veche - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că, la Dosarul nr. 584D/2019, partea Teodora David a transmis note scrise prin care susţine admiterea criticilor de neconstituţionalitate. 6. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 478D/2019, nr. 486D/2019, nr. 514D/2019, nr. 546D/2019 şi nr. 584D/2019 la Dosarul nr. 428D/2019, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 8. Prin Încheierea din 1 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.015/2/CAF/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Cristina Beatrix Bogdan, Adriana Andonie, Marlena Boancă Ivan, Andreea Ciucă, Cristina Mihai, Attila Tanka, Mariana Făgărăşan, Corina Ioana Mureşan, Robert Mihai Szasz, Adela Vintilă, Nicolae Gabriel Ionaş şi Rodica Micu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. 9. Prin Sentinţa civilă nr. 4.416 din 31 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.994/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Ionuţ Botnaru, Daniela Costache, Gheorghe Gârbea, Mihaela Curte, Cristina-Monica Pipoi-Ionescu, Mona Marina Iordache, Virginia Smaranda Ionescu, Roxana Mihaela Armăşelu, Luminiţa Cristea, Viorica Costea, Elena Andrei, Daniel Ghiţă, Silvia Niţu, Mariana Aurelia Dumitrache şi Narcisa Georgiana Apostol într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. 10. Prin Încheierea din 31 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.737/117/2018, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Eva Peter într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti. 11. Prin Încheierea din 4 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.374/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti Veche - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Viorel Moldovan într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ - hotărâre a colegiului de conducere a unei instanţe judecătoreşti. 12. Prin Încheierea din 1 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.434/112/2018, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Petru Ciprian Petruse într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici. 13. Prin Încheierea din 4 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.363/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti Veche - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa judecătorească într-o cauză având ca obiect obligarea emiterii unui act administrativ. 14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 autorii susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate încalcă art. 16 din Constituţie, deoarece plafonarea sporurilor salariale la maximum 30% din totalul bugetului instituţiei determină posibila inegalitate în faţa legii determinată de modul de calcul în concret, care conduce, în anumite situaţii, la rezultate matematice ale salariilor mai mici la unii angajaţi, spre deosebire de alţi angajaţi aflaţi, de plano, în ipoteze profesionale similare. 15. Sub aspectul exigenţei privind claritatea normei, se arată că pentru ipoteza în care, deşi cuantumul sporurilor cumulate enumerate de lege depăşeşte totalul de 30% sporuri pentru fiecare angajat în parte, totuşi acesta este condiţionat de plafonul de 30% aplicabil pentru fondurile de salarii la nivelul întregii instituţii angajatoare rămâne neclar dacă acest plafon de 30% sporuri cumulate se aplică sau nu şi în cazul fiecărui salariat în parte. 16. Din moment ce situaţia juridică a personalului bugetar de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii este identică, atunci şi tratamentul juridic aplicabil - în acest caz, cuantumul sporurilor salariale - trebuie să fie acelaşi, nefiind permis ca angajaţii de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii să beneficieze de un cuantum diferit al drepturilor salariale. Sunt invocate prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) din capitolul IV şi ale art. 24 din capitolul II secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale anexei nr. V la legea-cadru, care prevede în domeniul de activitate „Justiţie“ sporuri în cuantum maxim total de 45%, aceasta fiind o normă juridică civilă specială, aplicabilă acestei familii ocupaţionale. Însă în corelare cu art. 25 alin. (1) din legea-cadru rezultă că, practic, cuantumul de 30% nu poate fi depăşit, ceea ce goleşte de conţinut textul special antemenţionat, fapt ce echivalează cu o imposibilitate de aplicare a unor norme de drept pozitiv cuprinse în aceeaşi lege, fără a fi doar o problemă de interpretare a legii, ci o problemă de constituţionalitate a legii. 17. Autorii mai arată că actuala modalitate de reglementare a acordării sporurilor salariale nu numai că lasă la aprecierea angajatorului cuantumul sporurilor ce se acordă fiecărui angajat în parte, dar şi este de natură să creeze un tratament diferenţiat între persoanele având aceeaşi funcţie, vechime şi calificare, angajate în sistemul public, care aparţin de ordonatori de credite diferiţi, întrucât acei ordonatori care au beneficiat de o alocare bugetară mai substanţială sau care au un volum al cheltuielilor mai mic vor putea acorda sporuri salariale calculate la procentul maxim prevăzut în anexa nr. V, fără a depăşi cota de 30% din totalul bugetului instituţiei, în timp ce ordonatorii de credite ce au beneficiat de o alocare bugetară redusă ori care au cheltuieli extrasalariale mai mari vor fi ţinuţi în mod obligatoriu de plafonul maxim de 30%, cu diminuarea corespunzătoare a procentului sporurilor în raport de angajat. 18. Autorii susţin că la nivelul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea s-a creat o stare de discriminare în urma aplicării neunitare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, în sensul că salariile personalului auxiliar de specialitate sunt calculate diferit. Tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă. De altfel, dispoziţiile de lege criticate lipsesc de sens şi, practic, anulează voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, anume acelea de a elimina orice forme de discriminare şi a institui un tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie. Acordarea diferenţiată a sporurilor în cuantum total de 30% sau 45% în cadrul aceleiaşi categorii sociale contravine atât Constituţiei, Codului muncii, cât şi spiritului Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, respectiv art. 1 alin. (2) privind excluderea privilegiilor şi discriminărilor în exercitarea drepturilor enunţate, printre care, la lit. e) pct. (i), se menţionează dreptul la un salariu egal pentru munca egală şi dreptul la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare. 19. Astfel, prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 creează prin ele însele o dublă discriminare între persoanele din aceeaşi categorie, inducând efecte discriminatorii, deoarece creează cel puţin aparenţa că unele categorii profesionale, în funcţie de decizia arbitrară şi discreţionară a decidenţilor, pot să aibă drepturi salariale suplimentare, în timp ce altele nu ar putea să beneficieze de drepturile similare, fapt care este de natură să încalce principiul fundamental al egalităţii în faţa legii. 20. În egală măsură, autorii consideră că sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (1) lit. a) din Directiva 2000/43/CE din 29 iunie 2000 a Consiliului Uniunii Europene, care obligă statele membre să ia măsuri pentru abrogarea oricărei dispoziţii ce contravine principiului egalităţii de tratament. Or, reglementarea internă permite o diferenţiere de tratament în funcţie de anumiţi factori ce nu depind de acţiunile sau inacţiunile celor care beneficiază de drepturile băneşti, în condiţiile în care diferenţa de la 30% la 45% se acordă în funcţie de alocaţiile bugetare faţă de ordonatorul de credite sau în funcţie de managementul acestuia. Autorii arată că prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 încalcă şi art. 20 şi 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin vătămarea egalităţii de tratament şi introducerea unor criterii discriminatorii de acordare a drepturilor băneşti între persoanele având aceeaşi funcţie, vechime şi calificare, angajate în sistemul public, care aparţin de ordonatori de credite diferiţi. 21. De asemenea, autorii excepţiei susţin că, dacă în cadrul a două tribunale/parchete de pe lângă tribunale există un număr diferit de personal contractual sau alte categorii care nu beneficiază de sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, prevăzute de dispoziţiile art. 5 secţiunea 1 capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare diferă. Ca atare, atingerea pragului de 30% din suma acestora se realizează diferit în cadrul instituţiilor de acelaşi grad, iar plafonarea sporurilor judecătorilor/procurorilor va fi, de asemenea, diferită. Se va ajunge astfel ca un judecător/procuror cu acelaşi grad, funcţie, treaptă să beneficieze de drepturi diferite faţă de un coleg aflat în aceeaşi situaţie. 22. Mai mult, drepturile acordate de lege ajung să fie iluzorii în condiţiile în care un judecător/procuror beneficiază, potrivit legii, de anumite sporuri pe care, în realitate, nu le poate încasa. Plafonând cuantumul sporurilor acordate, se observă că persoane care lucrează în condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, şi care ar trebui să beneficieze de un spor de până la 15% din salariul de bază sunt private de acest drept, în cazul în care celelalte sporuri acordate de lege depăşesc pragul de 30%, ei încasând aceleaşi drepturi salariale cu persoanele care lucrează în condiţii normale de muncă. 23. Distinct, se susţine că prin denumirile sporurilor a căror sumă nu trebuie să depăşească 30% din cuantumul salariilor de bază se instituie, în mod indirect, prin interpretarea coroborată cu art. 24 din acelaşi act normativ, un privilegiu pentru anumite categorii de funcţionari publici (spre exemplu, funcţionari publici, funcţionari publici cu statut special, angajaţi din sistemul medical, învăţământ), aceştia beneficiind de creşterea salariului de bază prin majorări ce nu au fost enumerate în cuprinsul art. 25 din legea-cadru. Deşi diferenţierea nu este explicit formulată, aceasta se subînţelege, având în vedere că în art. 24 din legea-cadru sunt prevăzute majorările ca parte a sistemului de salarizare, acestea fiind menţionate în anexele la legea-cadru, care privesc doar anumite categorii de salariaţi. Astfel, sub aspectul limitării la 30% a sumei tuturor sporurilor, prin exceptarea de la aplicarea acestui articol a majorărilor prevăzute pentru funcţionarii publici sau alte categorii de salariaţi, prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 încalcă art. 16 din Constituţie privind interzicerea discriminării. Se consideră că noţiunea de sporuri din cuprinsul art. 25 din legea-cadru, pentru care este aplicabilă limitarea de 30%, este aplicabilă doar personalului din sistemul judiciar. 24. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 autorii susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece determină diminuarea salariilor al căror cuantum aferent lunii decembrie 2017 se află peste cel stabilit de legiuitor. Astfel, dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 încalcă principiul previzibilităţii legii prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece legiuitorul nu a prevăzut situaţia persoanelor în cazul cărora, fără acordarea majorării de 25% din luna ianuarie 2018, salariile au atins deja plafonul din anul 2022. În cazul acestora, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă şi în mod discriminatoriu, deşi există o creştere economică, au loc diminuarea cuantumului salariului şi lipsirea de creşteri salariale viitoare. 25. De asemenea, are loc încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, deoarece prevederile legale criticate au ca efect crearea unor situaţii discriminatorii, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă, între persoane din categoria socioprofesională „Cultură“. Astfel, în timp ce unii salariaţi beneficiază de creşterea salariilor, alţii suferă o diminuare a veniturilor salariale. Sunt invocate, în acest sens, aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind respectarea principiului egalităţii în drepturi şi interzicerea oricărei discriminări. 26. Totodată, se arată că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin plafonarea instituită, aduc atingere dreptului de proprietate privată şi dreptului la respectarea bunurilor, prevăzute de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în a cărui sferă de protecţie intră şi drepturile salariale. Se mai susţine că prevederile de lege criticate instituie o restrângere a dreptului fundamental la muncă, care include şi dreptul la salariu, şi că această restrângere, spre deosebire de cea analizată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, nu este justificată prin niciunul dintre motivele prevăzute de art. 53 din Constituţie. 27. Se mai arată că măsura diminuării salariale cu 43,4% doar pentru specialiştii IT din sistemul judiciar, care asigură funcţionarea tehnică în cele mai bune condiţii a întregului sistem informatic din cadrul instanţelor şi parchetelor din România, nu şi pentru specialiştii IT din parchete, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau pentru alte categorii de funcţionari (ale căror eventuale reduceri ale salariului de încadrare se ajustează prin majorări salariale al căror cuantum total nu este limitat) este discriminatorie, nu este proporţională, necesitatea ei într-o societate democratică nu a fost justificată în niciun mod în expunerea de motive şi aduce grave atingeri dreptului de proprietate privată. Se arată că reducerea salariului este atât de mare încât apare ca o veritabilă afectare a substanţei dreptului respectiv. În consecinţă, reducerea cu 43,4% a salariilor aflate în plată ale specialiştilor IT din Ministerul Justiţiei şi instanţe este neconstituţională, fiind necesară menţinerea nivelului salarial în plată, fără a aduce atingere dreptului constituţional al legiuitorului de a stabili sistemul de salarizare. 28. Distinct, se mai susţine că, în cadrul Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA), funcţiile publice din cadrul centrelor judeţene sunt singurele care au înregistrat pierderi salariale începând cu luna ianuarie 2018, restul personalului APIA înregistrând creşteri semnificative ale salariilor de bază. Diminuarea drepturilor de natură salarială corespunzătoare funcţiilor publice din cadrul centrelor judeţene, faţă de salariul de bază avut în luna decembrie 2017, dar şi în raport cu cele stabilite pentru funcţiile publice din cadrul APIA - aparatul central nu poate fi justificată prin aplicarea principiului sustenabilităţii financiare. 29. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 428D/2019, consideră că formularea opiniei instanţei judecătoreşti asupra excepţiei de neconstituţionalitate este obligatorie pentru motivarea încheierii de învestire, doar în măsura în care excepţia este ridicată, din oficiu, de către instanţa judecătorească. În ipoteza în care titularul excepţiei este una dintre părţile litigante, instanţa are facultatea de a prezenta o opinie. În consecinţă, instanţa judecătorească se limitează la analiza admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate. 30. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 478D/2019, opinează în sensul temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate, reţinând că plafonarea sumei sporurilor la 30%, pe ordonator de credite, este de natură a crea discriminări în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, în funcţie de structura personalului aflat în subordine şi drepturile cuvenite. Astfel, se încalcă art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi, de vreme ce un judecător sau procuror cu acelaşi grad, treaptă şi funcţie urmează să beneficieze de drepturi salariale diferite faţă de un coleg aflat în aceeaşi situaţie. Se încalcă, astfel, principiile de echitate şi coerenţă prin crearea de oportunităţi egale şi remunerare egală pentru munca de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar, statuate de legea unică de salarizare şi de Constituţie. 31. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale se rezumă la analiza condiţiilor de admisibilitate a excepţiei şi consideră că exprimarea opiniei sale ar echivala cu o antepronunţare asupra fondului cauzei. 32. Curtea de Apel Bucureşti Veche - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 514D/2019, apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, excepţia fiind nefondată prin raportare la criticile invocate. 33. Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2), art. 44 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie, cu menţiunea că opinia instanţei nu se impune a fi motivată atât timp cât excepţia nu a fost invocată din oficiu. 34. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 35. Avocatul Poporului, în dosarele nr. 478D/2019 şi nr. 584D/2019, consideră că prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituţionale, în măsura în care, prin limitarea la 30%, pe ordonator de credite, a sumei sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, se creează diferenţiere de salarizare între persoanele care au aceeaşi vechime şi îndeplinesc aceeaşi funcţie de magistrat, fiind de natură a crea discriminări în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv cea a magistraţilor, în funcţie de structura personalului avut în subordine şi drepturile cuvenite, fără să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă. 36. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 37. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 38. Referitor la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, din examinarea actelor de sesizare şi a notelor scrise ale autorilor excepţiei, Curtea observă că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează prevederile art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, urmând a reţine ca obiect al excepţiei aceste prevederi de lege, având următorul cuprins: - Art. 25 alin. (1): „Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.“; – Art. 38 alin. (6): „În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“. 39. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile statului şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 4 - „Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni“, art. 11 - „Dreptul internaţional şi dreptul intern“, art. 16 - „Egalitatea în drepturi“, art. 20 - „Tratatele internaţionale privind drepturile omului“, art. 41 - „Munca şi protecţia socială a muncii“, art. 44 - „Dreptul de proprietate privată“, art. 53 - „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi“, art. 124 - „Înfăptuirea justiţiei“, art. 125 - „Statutul judecătorilor“, art. 146 lit. d) privind atribuţia Curţii Constituţionale de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate şi art. 148 alin. (2) privind prioritatea reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. 40. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la respectarea bunurilor, ale Protocolului nr. 12 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederile art. 20 şi 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind egalitatea şi nediscriminarea. 41. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea reţine că aceste dispoziţii de lege au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar excepţiile de neconstituţionalitate au fost respinse (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020, sau Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020). 42. Astfel, Curtea a reţinut că limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (a se vedea, în acest sens, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010). 43. Curtea a reţinut, în esenţă, că prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie regula potrivit căreia suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază. Soluţia legislativă a limitării sporurilor salariale nu este de noutate, aceasta fiind consacrată anterior prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia: „Suma sporurilor, compensaţiilor, primelor şi indemnizaţiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază sau a indemnizaţiilor lunare de încadrare, după caz.“ Aceste prevederi legale au fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, Curtea a statuat că „dispoziţiile art. 22 din lege prevăd două reguli (...) clare care vizează transparenţa şi echitatea sistemului public de salarizare“. De asemenea, Curtea a observat că o soluţie legislativă similară a fost consacrată şi prin dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care stabileau că: „Suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază sau a indemnizaţiilor lunare de încadrare, după caz.“ 44. În acest context, Curtea a precizat că regula limitării sporurilor la un anumit procent reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie şi destinată a fi aplicată în mod nediferenţiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii şi fără discriminări. 45. În ceea ce priveşte critica vizând existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă, grad şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, Curtea a reţinut că aceasta nu este întemeiată, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă pare, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite. 46. Totodată, Curtea a observat că la stabilirea nivelului veniturilor salariale trebuie avute în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora: „Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator de credite.“, şi ale art. 3 alin. (4) din legea-cadru, potrivit cărora: „Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege (...) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.“ 47. De asemenea, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens, art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte că „limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. I-VIII“. Ca atare, stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. 48. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a statuat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Legea fundamentală prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile, primele, stimulentele şi altele (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007). 49. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. De asemenea, Curtea Europeană a statuat că o autoritate de stat nu poate invoca lipsa de fonduri ca pretext pentru a nu-şi îndeplini obligaţiile (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 26). 50. În consecinţă, Curtea a constatat că, interpretate în ansamblul dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prevederile legale criticate nu încalcă art. 4, 16 şi 41 din Constituţie şi nici dispoziţiile din actele juridice internaţionale invocate. 51. Curtea a mai reţinut că, în raport cu criticile formulate, dispoziţiile art. 124 şi 125 din Constituţie, prin conţinutul reglementărilor pe care le cuprind, referitoare la înfăptuirea justiţiei şi statutul judecătorilor, nu au relevanţă în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 52. Referitor la critica de neconstituţionalitate vizând apariţia unor discriminări între diferite categorii profesionale, generate de utilizarea în cuprinsul Legii-cadru nr. 153/2017 a noţiunilor de „sporuri“ şi „majorare“, precum şi de instituirea unor excepţii de la regula generală a limitării sporurilor, Curtea a constatat că cele două elemente ale venitului salarial sunt distincte, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2007, care se referă la sporuri şi drepturi salariale specifice. Astfel, opţiunea legiuitorului cu privire la acordarea sporurilor şi majorărilor, în mod diferenţiat, în raport cu diferite categorii profesionale nu are semnificaţia încălcării dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, deoarece, astfel cum s-a evidenţiat anterior, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a reglementa sistemul salarial aplicabil personalului plătit din fonduri publice, de a stabili elementele componente ale venitului salarial al personalului din sectorul bugetar şi de a diferenţia în mod corespunzător drepturile în bani şi/sau în natură, pe baza unor criterii obiective, precum şi de a stabili excepţii de la regulile generale în funcţie de regimul juridic specific fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 520 din 30 iunie 2020*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii]. *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 520 din 30 iunie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 4 noiembrie 2020. 53. Referitor la prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea reţine că şi acestea au format în repetate rânduri obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, Decizia nr. 77 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 19 iunie 2020, Decizia nr. 80 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 24 iunie 2020, şi Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, precitată). 54. Astfel, instanţa de contencios constituţional a statuat că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. 55. De asemenea, Curtea a reţinut că aplicarea regulii plafonării la nivelul anului 2022 a salariilor nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea prevederilor art. 38 alin. (6) din legea-cadru, de vreme ce premisele specifice fiecărei categorii profesionale sunt diferite. 56. Curtea Constituţională a reiterat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Constituţia prevede, în art. 41 alin. (2), „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“ fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, precitată). 57. Referitor la invocarea principiului securităţii juridice, care rezultă din dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie, şi a dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaţilor din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificaţia încălcării regulilor fundamentale şi convenţionale invocate. 58. Curtea a mai reţinut că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. 59. Cât priveşte invocarea unor aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind restrângerea exerciţiului dreptului fundamental la salariu (spre exemplu, Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010), Curtea a observat că acestea vizează ipoteze juridice distincte de cea avută în vedere prin prevederile legale criticate, motiv pentru care nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 79 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 19 iunie 2020). 60. În ceea ce priveşte aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 faţă de luna decembrie 2017, Curtea a reţinut că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează consecinţele aplicării concomitente a prevederilor de lege şi a altor prevederi legale cu incidenţă în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018, precum: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 10 noiembrie 2017, care a prevăzut transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, şi art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, potrivit căruia „Sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice, potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017“. Or, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. 61. Curtea a mai observat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte de competenţa autorităţii legiuitoare. 62. De asemenea, Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, aceasta revenind autorităţilor publice responsabile, iar în caz de litigiu instanţelor judecătoreşti. 63. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 64. Curtea reţine că prevederile legale criticate, prin conţinutul reglementării lor, nu interferează cu celelalte dispoziţii din Constituţie şi din actele juridice internaţionale invocate. 65. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristina Beatrix Bogdan, Adriana Andonie, Marlena Boancă Ivan, Andreea Ciucă, Cristina Mihai, Attila Tanka, Mariana Făgărăşan, Corina Ioana Mureşan, Robert Mihai Szasz, Adela Vintilă, Nicolae Gabriel Ionaş şi Rodica Micu în Dosarul nr. 3.015/2/CAF/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Ionuţ Botnaru, Daniela Costache, Gheorghe Gârbea, Mihaela Curte, Cristina-Monica Pipoi-Ionescu, Mona Marina Iordache, Virginia Smaranda Ionescu, Roxana Mihaela Armăşelu, Luminiţa Cristea, Viorica Costea, Elena Andrei, Daniel Ghiţă, Silvia Niţu, Mariana Aurelia Dumitrache şi Narcisa Georgiana Apostol în Dosarul nr. 4.994/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Eva Peter în Dosarul nr. 1.737/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Viorel Moldovan în Dosarul nr. 4.374/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti Veche - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Petru Ciprian Petruse în Dosarul nr. 1.434/112/2018 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi, din oficiu, de instanţa judecătorească în Dosarul nr. 4.363/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti Veche - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 25 alin. (1) şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Curţii de Apel Bucureşti Veche - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 iulie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
