Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 290 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea SMR - S.A., prin administrator judiciar Casa de insolvenţă GMC - S.P.R.L. din Craiova, în Dosarul nr. 1.799/104/2017 al Tribunalului Olt - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.923D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, arătând că autorul excepţiei nu critică neconstituţionalitatea textului de lege, ci a modului în care este aplicat ca urmare a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 13 din 19 septembrie 2011 - Completul competent să judece recursul în interesul legii, solicitând de fapt modificarea normei. Pe fondul excepţiei, apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât accesul liber la justiţie poate implica anumite limitări. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 11 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.799/104/2017, Tribunalul Olt - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 290 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Societatea SMR - S.A., prin administrator judiciar Casa de insolvenţă GMC - S.P.R.L. din Craiova, petentă într-o cauză care are ca obiect plângerea împotriva soluţiei de clasare dispuse faţă de suspectul Ion Băluţă pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea arată că nu împărtăşeşte punctul de vedere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie expus în Decizia nr. 13 din 19 septembrie 2011, conform căruia noţiunea de denunţător este incompatibilă cu aceea de persoană vătămată, care în calitate de subiect pasiv şi titular al valorii sociale împotriva căreia s-a îndreptat presupusul act de conduită al făptuitorului a suferit din fapta penală reclamată o vătămare fizică, morală sau materială. Astfel, dacă legea recunoaşte oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală atunci când apreciază că s-a comis o infracţiune, nu acelaşi lucru se poate afirma şi în ceea ce priveşte posibilitatea de a contesta în justiţie actul prin care procurorul a apreciat cu referire la aspectele sesizate, deoarece procedura prevăzută de art. 278^1 din vechiul Cod de procedură penală are un caracter privat dedus din cerinţa unei vătămări suferite de persoana care se adresează justiţiei în drepturile sau interesele sale legitime. Arată că nu împărtăşeşte acest punct de vedere deoarece nu înţelege de ce interesul public al denunţătorului ar trebui să se limiteze la sesizarea organelor de urmărire penală şi nu îi conferă acestuia dreptul de a sesiza şi instanţa de judecată competentă să judece plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 126 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (1) din Constituţie. 6. Tribunalul Olt - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată, întrucât denunţătorul nu are calitatea de subiect pasiv şi titular al valorii sociale împotriva căreia s-a îndreptat presupusul act de conduită al făptuitorului şi nu a suferit prin fapta penală reclamată o vătămare fizică, morală sau materială, deci nu are un interes legitim propriu, concret şi actual în cauză. Deşi legea recunoaşte oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală, când apreciază că s-a comis o infracţiune, inclusiv denunţătorul putând face acest lucru din spirit civic sau pentru că legea îl obligă la un asemenea demers, ea nu recunoaşte posibilitatea tuturor de a contesta în justiţie actul prin care procurorul a apreciat, cu referire la aspectele sesizate, că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală sau să dispună trimiterea în judecată a persoanei, deoarece procedura plângerii împotriva soluţiei procurorului are un caracter privat care rezultă din cerinţa vătămării în drepturile şi interesele sale legitime, suferite de persoana care se adresează justiţiei. În cazul denunţătorului, interesul public se limitează la a ajuta organele de urmărire penală să cerceteze fapte penale de care acestea au luat cunoştinţă pe calea denunţului, legea limitând posibilitatea denunţătorului de a supune cenzurii soluţia procurorului de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată. 7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 290 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "(1) Denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni.(2) Denunţul se poate face numai personal, dispoziţiile art. 289 alin. (2), (4)-(6) şi (8)-(10) aplicându-se în mod corespunzător.“ " 11. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, precum şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la convenţie. 12. Critica autoarei excepţiei vizează, în esenţă, imposibilitatea denunţătorului de a sesiza instanţa de judecată competentă să judece plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror, împrejurare care, în opinia sa, este de natură să-i afecteze accesul liber la justiţie. 13. Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 290 din Codul de procedură penală, intitulat Denunţul, prevăd la alin. (1) că denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni, deci o modalitate de sesizare a organelor de urmărire penală. În general, orice persoană poate face un denunţ, chiar şi o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu. Singura condiţie pentru cel care face denunţul este să nu fie persoana vătămată prin infracţiune, fiindcă în această situaţie sesizarea formulată ar constitui o plângere, şi nu un denunţ. Ceea ce este important de menţionat este faptul că în urma formulării denunţului, persoana denunţătoare nu dobândeşte calitatea de parte în procesul penal pe care îl declanşează. 14. Cu privire la modurile de sesizare a organelor de urmărire penală, art. 288 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că „Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu“. Ca urmare a învestirii organului de urmărire penală, după examinarea sesizării, când constată că au fost strânse probele necesare potrivit dispoziţiilor art. 285, procurorul, la propunerea organului de urmărire penală sau din oficiu, în temeiul art. 314 din cod, soluţionează cauza prin ordonanţă, dispunând clasarea, când nu exercită acţiunea penală ori, după caz, stinge acţiunea penală exercitată, întrucât există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală sau renunţarea la urmărirea penală, când nu există interes public pentru continuarea urmăririi penale. Împotriva soluţiei procurorului, persoana căreia i s-a adus o vătămare intereselor sale legitime poate face plângere. Astfel, în temeiul art. 336, coroborat cu art. 339 din Codul de procedură penală, plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă, după caz, de prim-procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ulterior, persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, în temeiul art. 340 alin. (1) din cod. 15. În aceste condiţii, cu referire la titularii care, potrivit art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, pot ataca soluţiile de clasare (neurmărire penală sau netrimitere în judecată) dispuse de procuror, se ridică o problemă de principiu, şi anume aceea de a stabili în ce măsură denunţătorul se circumscrie noţiunii de „persoană căreia i s-a adus o vătămare intereselor sale legitime“, întrebuinţată de legiuitor în cuprinsul art. 336 din Codul de procedură penală. 16. Cu privire la acest aspect s-a pronunţat, prin Decizia nr. 13 din 19 septembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 din vechiul Cod de procedură penală, Agenţia Naţională de Integritate nu are calitatea procesuală de a ataca soluţiile de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată dispuse de procuror, plângerile astfel formulate urmând a fi respinse, ca inadmisibile, conform art. 278^1 alin. 8 lit. a) teza a doua din vechiul Cod de procedură penală. Instanţa supremă a apreciat că noţiunea de „denunţător“ este incompatibilă cu persoana care, în calitate de subiect pasiv şi titular al valorii sociale împotriva căreia s-a îndreptat presupusul act de conduită al făptuitorului, a suferit prin fapta penală reclamată o vătămare fizică, morală sau materială, întrucât în cazul acesteia vorbim despre o altă modalitate de sesizare a organelor judiciare (plângere, iar nu denunţ). Delimitând noţiunea de „interese legitime“ prin raportare la conduita denunţătorului, care acţionează fie pentru că legea îl obligă la un asemenea demers (de exemplu, în cazul infracţiunilor a căror nedenunţare sau nesesizare a organelor judiciare constituie ea însăşi o infracţiune), fie pentru că spiritul etic sau civic îl determină la o asemenea acţiune, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că „în aceste cazuri nu se poate vorbi despre un interes legitim propriu, concret şi actual pe care l-ar avea denunţătorul pentru a depăşi demersul iniţial, de încunoştinţare a organelor de urmărire penală cu privire la presupusa săvârşire a unei infracţiuni, indiferent de cauza care l-a determinat în primă instanţă să acţioneze (o obligaţie legală sau propria conştiinţă)“. Instanţa a apreciat că în vreme ce procedura instituită în art. 278^1 din vechiul Cod de procedură penală (în prezent, art. 340 din Codul de procedură penală) „are esenţialmente un caracter privat, dedus din cerinţa unei vătămări suferite de persoana care se adresează justiţiei, în drepturile sau interesele sale legitime“, încunoştinţarea organelor judiciare cu privire la săvârşirea unei presupuse infracţiuni de către denunţător se realizează „în virtutea unui interes public, ca reprezentant al societăţii, ajutând astfel aceste organe să cerceteze fapte prevăzute de legea penală despre care ele nu au avut cunoştinţă pe altă cale (plângere sau sesizare din oficiu)“. Instanţa supremă a concluzionat că „acest interes public este limitat însă la sesizarea organelor de urmărire penală şi nu conferă denunţătorului dreptul de a supune cauza cenzurii instanţei de judecată, atunci când nu s-a dispus începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată“. 17. Distinct de aspectele prezentate, dar într-o legătură indirectă cu ele, Curtea reţine că instituţia denunţului se regăseşte în mai multe acte normative, legiuitorul acordând unele beneficii persoanelor care, pe această cale, contribuie la descoperirea şi sancţionarea anumitor fapte penale. Astfel, dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri prevăd că „Persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-9, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege“; dispoziţiile art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Departamentul Naţional Anticorupţie dispun că „Persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege“; dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, în interpretarea dată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 67 din 26 februarie 2015, prevăd că „Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege“; dispoziţiile art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative prevăd că „Persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor participanţi la săvârşirea infracţiunii beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege“. 18. Prin reglementarea dispoziţiilor legale menţionate, legiuitorul vine să gratifice un comportament care valorizează atât interesul public, general, al aflării adevărului, cât şi interesul particular al denunţătorului. În aceste situaţii expres prevăzute de lege, interesul particular al denunţătorului se manifestă în cadrul cauzei penale în care persoana denunţătoare este parte, întrucât aici se aplică beneficiile prevăzute de lege, iar nu şi în cauza declanşată ca urmare a denunţului, în care denunţătorul nu valorizează niciun interes personal şi în care nu dobândeşte calitatea de parte. 19. Revenind la critica de neconstituţionalitate, dincolo de pertinenţa argumentelor care fundamentează soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la persoanele îndrituite să formuleze plângere în faţa instanţei împotriva soluţiilor de clasare dispuse de procuror, argumente pe care instanţa constituţională şi le însuşeşte pe deplin, Curtea reţine că în prezenta cauză autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu îşi îndreaptă critica spre dispoziţia legală care stabileşte sfera persoanelor îndrituite la calea de atac (art. 340 din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 336 din cod) şi care limitează implicit dreptul denunţătorului la formularea plângerii, aşa cum s-a prezentat mai sus, ci asupra dispoziţiei legale care consacră posibilitatea persoanei fizice sau juridice de a încunoştinţa organul de urmărire penală despre săvârşirea unei infracţiuni, deci chiar norma în temeiul căreia autoarea a dobândit calitatea de denunţător în virtutea căreia formulează critica de neconstituţionalitate (art. 290 din Codul de procedură penală). Or, este evident că această din urmă normă procesuală nu prezintă niciun viciu de neconstituţionalitate din perspectiva criticilor formulate de autoare, obiectul excepţiei fiind greşit determinat, astfel că o atare sesizare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 290 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea SMR - S.A., prin administrator judiciar Casa de insolvenţă GMC - S.P.R.L. din Craiova, în Dosarul nr. 1.799/104/2017 al Tribunalului Olt - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Olt - Secţia penală - Judecătorul de cameră preliminară şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
