Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, în Dosarul nr. 9.170/55/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.215D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.387D/2016 şi nr. 2.574D/2016, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de aceeaşi autoare, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, în dosarele nr. 9.173/55/2015 şi nr. 9.171/55/2015 ale Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.387D/2016 şi nr. 2.574D/2016 la Dosarul nr. 1.215D/2016, care a fost primul înregistrat. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 6. Prin deciziile civile nr. 2.091 din 10 iunie 2016, nr. 2.149 din 10 iunie 2016 şi nr. 2.592 din 14 septembrie 2016, pronunţate în dosarele nr. 9.170/55/2015, nr. 9.173/55/2015 şi nr. 9.171/55/2015, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurenta-reclamantă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, în cadrul soluţionării recursurilor declarate împotriva unor sentinţe civile ale Tribunalului Arad, prin care au fost respinse acţiunile în contencios administrativ formulate de autoarea excepţiei, având ca obiect despăgubiri, litigii privind funcţionarii publici (Legea nr. 188/1999). 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate impun ca repararea pagubei aduse autorităţii sau instituţiei publice să se dispună doar prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, fără a se da posibilitatea instituţiei sau autorităţii publice de a obţine repararea pagubei cu concursul direct al instanţei de judecată. Deşi prevederile art. 85 din Legea nr. 188/1999 instituie o modalitate rapidă de reparare a pagubelor aduse instituţiei sau autorităţii publice de către funcţionarii publici, se ajunge în situaţia critică şi injustă ca instituţiile şi autorităţile publice să nu mai poată recupera pagubele, dacă nu s-a emis un ordin sau o decizie de imputare în 30 de zile de la constatarea pagubei, paguba rămânând în sarcina instituţiei publice respective, deoarece instanţele de judecată resping ca inadmisibile cererile de reparare a pagubei de la funcţionarii publici cărora nu li s-a emis un ordin sau o decizie de imputare a pagubei. Aceste soluţii ale instanţelor nu fac decât să îngrădească instituţiile şi autorităţile publice în repararea pagubelor cauzate de către funcţionarii publici, spre deosebire de alte instituţii sau societăţi private ori publice care au această posibilitate de a se adresa instanţelor judecătoreşti, în cadrul termenului general de prescripţie, în vederea reparării pagubelor de la angajaţi. Aşadar, dispoziţiile de lege criticate contravin art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie, deoarece orice condiţionare a acestui drept fundamental reprezintă o nesocotire a Constituţiei şi a standardelor internaţionale, în orice democraţie reală. Invocă în acest sens doctrina referitoare la dreptul de acces efectiv şi concret la instanţe. 8. De asemenea, autoarea excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, privind dreptul de proprietate privată, prin imposibilitatea instituţiei sau autorităţii publice de a-şi recupera bunurile sau contravaloarea lor, dacă nu au depus diligenţe în termenul de 30 de zile. 9. Totodată, autoarea excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere şi principiului egalităţii, consacrat de art. 16 din Constituţie, deoarece angajaţii care nu se supun reglementărilor Legii nr. 188/1999 nu beneficiază de această „scutire“ de acoperire a prejudiciului cauzat angajatorului privat sau public. De asemenea se produce o discriminare şi între dreptul pe care îl au funcţionarii publici de a se adresa direct instanţelor pentru repararea prejudiciului cauzat acestora de către instituţiile publice şi dreptul instituţiilor de a repara prejudiciile cauzate de funcţionarii publici, condiţionat, însă, de emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare în termen de 30 de zile, disproporţionat faţă de termenul general de prescripţie de 3 ani. 10. Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 481 din 22 septembrie 2005. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 481 din 22 septembrie 2005, referitoare la aceleaşi dispoziţii de lege ca cele invocate în prezenta cauză, dispoziţii care, anterior republicării Legii nr. 188/1999 în anul 2007, se regăseau în cuprinsul art. 73 alin. (1) şi aveau un conţinut normativ identic. Totodată, textul de lege criticat nu încalcă dreptul autorităţii sau instituţiei publice de a-şi reîntregi patrimoniul, în cazul angajării răspunderii civile a funcţionarului public, ci prevede o procedură specială, mai facilă, în acest scop, astfel că nu sunt evidenţiate contrarietăţi între prevederile constituţionale care ocrotesc dreptul de proprietate, prevăzut de art. 44 din Constituţie, şi textul supus analizei. 13. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere astfel cum a fost reţinut în Decizia nr. 456 din 16 iunie 2015, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: "(1) Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.(2) Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ. (2^1) Ordinul sau dispoziţia de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acţiunii la instanţa de contencios administrativ constituie titlu executoriu.(3) Dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei." 17. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată, dispoziţiilor art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, privind dreptul oricărei persoane de a fi audiată în mod echitabil şi public de către un tribunal independent şi imparţial, art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, privind dreptul ca litigiul să fie examinat în mod echitabil şi public de către un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege, şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, prin Decizia nr. 456 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 613 din 13 august 2015, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a acestora. La paragrafele 15 şi 16 ale acestei decizii, Curtea a constatat că, într-adevăr, regulile în conformitate cu care se poate angaja răspunderea civilă a funcţionarului public sunt diferite de cele aplicabile în cazul stabilirii răspunderii patrimoniale a angajatului cu contract individual de muncă. În cel de-al doilea caz, angajatorul trebuie să se adreseze instanţei cu o acţiune în pretenţii, pentru a putea angaja răspunderea contractuală a salariatului, potrivit art. 254 alin. (1) din Codul muncii. În schimb, pentru recuperarea prejudiciilor produse autorităţii sau instituţiei angajatoare de către funcţionarii publici, aceasta va emite un ordin sau o dispoziţie de imputare. Art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 are în vedere atât situaţia în care funcţionarul public recunoaşte şi îşi asumă responsabilitatea pentru producerea prejudiciului, prin încheierea unui angajament de plată, cât şi calea litigioasă de care funcţionarul public în cauză are posibilitatea să uzeze, pentru a contesta în faţa instanţei de contencios administrativ actul de imputare. În această din urmă ipoteză, instanţa va aprecia cu privire la legalitatea actului administrativ de imputare, verificând, în acelaşi timp, şi oportunitatea emiterii acestuia şi îndeplinirea condiţiilor impuse de lege pentru angajarea răspunderii delictuale, respectiv existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate şi a vinovăţiei, elemente pe care autoritatea sau instituţia angajatoare sunt ţinute să le dovedească. 19. La paragraful 17 al deciziei sus-amintite, Curtea a reţinut că, asupra dispoziţiilor din Legea nr. 188/1999, care reglementează modalitatea de reparare a pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice de către funcţionarul public, s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa. Astfel, prin Decizia nr. 481 din 22 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 952 din 26 octombrie 2005, a fost verificată constituţionalitatea aceloraşi dispoziţii legale care, la acel moment, anterior republicării din anul 2007 a Legii nr. 188/1999, se regăseau la art. 73 alin. (1), având un conţinut normativ identic cu cel actual. Cu acel prilej, Curtea a observat că recuperarea pagubelor produse patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public, care se face prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare ori, după caz, a asumării unui angajament de plată, constituie „o modalitate specifică, mult simplificată şi operativă, de acoperire a unui prejudiciu, explicabilă prin raportul specific de autoritate existent între conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi funcţionarul supus rigorilor unui statut special, care îl deosebeşte de persoana angajată în baza unui contract de muncă“. 20. În ce priveşte art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin aceeaşi decizie, paragraful 20, Curtea a reţinut că, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a statuat că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite şi, în acelaşi timp, acesta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Or, aşa cum a reţinut Curtea şi prin Decizia nr. 328 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 2 august 2013, „statutul special al funcţionarilor publici, care conferă acestora anumite avantaje şi garanţii faţă de personalul contractual, cum ar fi, de exemplu, stabilitatea în funcţie, justifică un tratament juridic diferit (...)“. 21. Totodată, prin Decizia nr. 481 din 22 septembrie 2005, precitată, Curtea a reţinut că dispoziţiile constituţionale ale art. 21 consacră, între drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, prevăzute în titlul II, cap. I, accesul liber la justiţie al persoanei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi a intereselor sale legitime, ceea ce exclude autorităţile şi instituţiile publice. Curtea a mai reţinut că textul criticat pentru neconstituţionalitate nu încalcă dreptul autorităţii sau al instituţiei publice de a-şi reîntregi patrimoniul, în cazul angajării răspunderii civile a funcţionarului public, ci prevede o procedură specială, mai facilă, în acest scop. Totodată, Curtea a observat că, prin textul criticat, numai în cazul pagubelor produse patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public, precum şi în cazul nerestituirii în termenul legal a sumelor acordate necuvenit este prevăzută, pentru autoritatea publică, calea emiterii unui ordin sau unei dispoziţii de imputare sau, după caz, a asumării de către cel în cauză a unui angajament de plată. Aceasta este o modalitate specifică, mult simplificată şi operativă, de acoperire a unui prejudiciu, explicabilă prin raportul specific de autoritate existent între conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice şi funcţionarul supus rigorilor unui statut special, care îl deosebeşte de persoana angajată în baza unui contract de muncă. 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 23. Pentru aceleaşi considerente, Curtea nu poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, privind dreptul oricărei persoane de a fi audiată în mod echitabil şi public de către un tribunal independent şi imparţial, art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, privind dreptul ca litigiul să fie examinat în mod echitabil şi public de către un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege, şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Astfel, textul de lege criticat instituie o procedură operativă, specifică, de acoperire a unui prejudiciu adus instituţiei sau autorităţii publice de către funcţionarul public, prin emiterea unui ordin sau a unei decizii de imputare, justificată de raportul specific de autoritate existent între conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice şi funcţionarul supus rigorilor unui statut special. 24. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, Curtea constată că această critică nu este întemeiată, deoarece conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Or, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 481 din 22 septembrie 2005, precitată, textul de lege criticat nu încalcă dreptul autorităţii sau al instituţiei publice de a-şi reîntregi patrimoniul, ci reglementează procedura de acoperire a unui prejudiciu adus instituţiei sau autorităţii publice de către funcţionarul public, prin emiterea unui ordin sau a unei decizii de imputare, justificată de raportul specific de autoritate, existent între conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice şi funcţionarul supus rigorilor unui statut special. 25. De altfel, instituţia publică, autoare a excepţiei de neconstituţionalitate din prezenta cauză, invocă propria culpă prin neemiterea de către conducătorul acesteia a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, ceea ce nu poate fi primit ca argument pentru susţinerea criticilor de neconstituţionalitate. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad în dosarele nr. 9.170/55/2015, nr. 9.173/55/2015 şi nr. 9.171/55/2015 ale Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 septembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
