Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 576 din 31 octombrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum au fost introduse prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 576 din 31 octombrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum au fost introduse prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1002 din 7 octombrie 2024

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, excepţie ridicată de Societatea Transcarpat Sportours International - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 631/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.834D/2019.
    2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Amelia Teis, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului ales prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată şi învederează că cel puţin din două perspective textele criticate sunt neconstituţionale. Pe de o parte, aplicarea unei cauţiuni în procedura contestaţiei în faţa unui organism administrativ-jurisdicţional, astfel cum este Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, este contrară dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite, iar cerinţa gratuităţii nu este respectată, având în vedere că în conţinutul art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 sunt cuprinse norme care prevăd posibilitatea ca sumele constituite ca şi cauţiune [alin. (8)], dacă nu sunt restituite, să fie constituite ca venit la bugetul de stat. Într-adevăr, în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, în lipsa unei prevederi legale cu privire la sumele ce reprezintă anumite taxe sau cauţiuni în procedura administrativ-jurisdicţională care să stabilească faptul că acestea se constituie ca venit la bugetul de stat, nu se încalcă prevederile constituţionale antereferite, pentru că nu se aduce atingere gratuităţii. Or, în cazul normelor criticate, per ansamblu, modul cum acestea sunt reglementate conduce la opinia că procedura în faţa organismului jurisdicţional-administrativ în etapa contestaţiei, ce are caracter facultativ (întrucât există şi posibilitatea de contestare direct la instanţa judecătorească), nu este gratuită. Pe de altă parte, egalitatea şi accesul cetăţenilor la această etapă a contestaţiei sunt afectate, prin raportare la dispoziţiile alin. (4) al art. 61^1 din Legea nr. 101/2016, întrucât în calea de atac a plângerii, dacă aceasta este formulată de o altă persoană, diferită de cea care a formulat contestaţia iniţială la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi care este nemulţumită de decizia acestui organism, există obligativitatea constituirii unei cauţiuni numai în cuantum de 50% din valoarea sumei pe care ar fi trebuit să o constituie dacă ar fi formulat contestaţia.
    4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere că dispoziţiile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate în raport cu critici şi prevederi constituţionale asemănătoare, sens în care menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, spre exemplu, Decizia nr. 25 din 16 februarie 2023.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Decizia civilă nr. 736 din 10 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 631/2/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, excepţie ridicată de Societatea Transcarpat Sportours International - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 101/2016.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că perceperea cauţiunii în materia remediilor şi căilor de atac reglementate de Legea nr. 101/2016 este discriminatorie şi constituie o îngrădire a accesului liber la justiţie, precum şi o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care prevăd gratuitatea jurisdicţiilor speciale administrative. Astfel, (i) această cauţiune este aplicabilă în cuantum şi procente diferite, potrivit art. 61^1 alin. (4) din legea antereferită, în funcţie de momentul în care operatorul economic sau partea interesată accesează căile de atac sau intervine într-un litigiu deja declanşat, context în care, în calea de atac reglementată de art. 29 sau de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, trebuie să depună o cauţiune de numai 50% din cuantumul celei deja constituite, ceea ce conduce la ideea că justiţia nu este egală pentru toţi subiecţii de drept; (ii) dreptul la un proces echitabil presupune accesul efectiv la justiţie, însă normele criticate reprezintă o ingerinţă în acest drept, în privinţa exercitării căilor de atac în materia achiziţiilor publice şi a contestării actelor autorităţii contractante, având în vedere cuantumul cauţiunii impuse prin dispoziţiile legale criticate; (iii) imprevizibilitatea şi incertitudinea cu privire la soarta cauţiunii, având în vedere că există posibilitatea ca sumele aferente cauţiunii să se constituie venit la bugetul de stat, în ipoteza neaplicării prevederilor art. 61^1 alin. (5)-(7) din Legea nr. 101/2016, sunt aspecte care indică faptul că procedura de soluţionare a contestaţiilor de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu este gratuită. În contextul criticilor de neconstituţionalitate se face referire la Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în partea referitoare la necesitatea legiferării unor norme care să conducă la o cât mai mare stabilitate legislativă, ţinând cont de interesul social, politica legislativă a statului şi de armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia europeană şi internaţională, precum şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materia principiilor invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care arată că, potrivit expunerii de motive a proiectului legii privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului prin care au fost instituite normele criticate, acestea au fost introduse în Legea nr. 101/2016 cu scopul de a proteja autorităţile contractante de riscul unui eventual comportament necorespunzător al contestatorilor şi care au obligaţia de a constitui o cauţiune pentru întreaga perioadă cuprinsă între data depunerii contestaţiei la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor/instanţele judecătoreşti competente şi data rămânerii definitive a deciziei/hotărârii instanţei de judecată de soluţionare a acesteia. Instituirea obligaţiei depunerii unei cauţiuni, sub sancţiunea respingerii contestaţiei formulate, reprezintă o soluţie legislativă echilibrată care oferă posibilitatea de a formula contestaţii ori de câte ori se consideră justificat în cursul procedurii, fără a conduce însă la întârzieri substanţiale în derularea acesteia reducând riscul depunerii unor contestaţii neîntemeiate în scopul întârzierii/anulării procedurii de atribuire şi fără a limita accesul operatorilor economici la remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică/sectoriale sau concesiuni. Cauţiunea respectivă se restituie la cererea operatorului economic după soluţionarea prin hotărâre definitivă a plângerii sau după încetarea efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului, autoritatea contractantă având posibilitatea ca până la restituirea acesteia să formuleze o eventuală cerere pentru plata despăgubirii cuvenite cauzate de măsura de remediere. Prin punerea la dispoziţia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau a instanţei de judecată a sumelor reprezentând cauţiunea şi restituirea cauţiunii la rămânerea definitivă a deciziei/hotărârii instanţei de judecată se elimină principalele critici cu referire la constituirea garanţiei de bună conduită care au fost reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015. Suma de bani aferentă cauţiunii nu reprezintă o taxă impusă operatorului economic ce formulează o contestaţie în materie de achiziţie publică, întrucât cauţiunea nu se face venit la bugetul de stat/autorităţii jurisdicţionale sau la bugetul autorităţii contractante, ci se restituie la cererea operatorului economic după rămânerea definitivă a deciziei/hotărârii, aceasta fiind o garanţie a neintroducerii la consiliu/instanţă a unor contestaţii vădit neîntemeiate. Nici în ipoteza admiterii unei eventuale cereri de despăgubire formulată de autoritatea contractantă, care să fie plătită din cauţiunea constituită de către operatorul economic, nu se poate susţine că obligativitatea instituirii cauţiunii îngrădeşte accesul liber la justiţie şi încalcă gratuitatea jurisdicţiilor administrative speciale, câtă vreme aceasta nu se face venit al autorităţii contractante, ci numai în cazul în care se constată producerea unui prejudiciu prin exercitarea cu rea-credinţă a contestaţiei de către operatorul economic. Nu poate fi reţinută încălcarea principiului egalităţii în drepturi şi în faţa instanţelor judecătoreşti, în ipoteza prevederilor art. 61^1 alin. (4) din Legea nr. 101/2016, nefiind o discriminare între persoana care constituie iniţial cauţiunea pentru formularea căii de atac împotriva actelor autorităţii contractante şi persoana care formulează calea de atac prevăzută de art. 29 sau art. 51 alin. (3) din legea respectivă, alta decât cea care a constituit cauţiunea, având în vedere că ele nu se află în situaţii comparabile, întrucât cea din urmă urmăreşte desfiinţarea deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor/hotărârii instanţei judecătoreşti pronunţate în soluţionarea contestaţiei formulate de operatorul economic care a constituit cauţiunea în faţa consiliului/instanţei, şi, prin urmare, nu are posibilitatea formulării de pretenţii proprii sau schimbării obiectului cauzei sau a cadrului procesual.
    8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din actul de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, dispoziţii introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 4 iunie 2018. Dispoziţiile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 au fost introduse prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018, iar în dinamica legislativă au fost modificate, succesiv, prin art. IV pct. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 13 iulie 2020, şi prin art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 27 august 2021. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să exercite controlul de constituţionalitate asupra prevederilor art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 în forma avută iniţial, astfel cum au fost introduse prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 şi astfel cum au produs efecte în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins:
    "(1) Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sau art. 49, sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie în prealabil o cauţiune stabilită după cum urmează:
    a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare,art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei;
    b) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 88.000 lei;
    c) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei;
    d) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 880.000 lei.
(2) În cazul unei proceduri de atribuire a acordului-cadru, prevederile alin. (1) se raportează la valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent ce se intenţionează a se atribui în baza acordului-cadru respectiv.
(3) În cazul în care contestaţia a fost respinsă de către Consiliu, persoana care se consideră vătămată care utilizează calea de atac în condiţiile art. 29 sau art. 51 alin. (3), după caz, nu trebuie să constituie o cauţiune suplimentară.
(4) În cazul în care calea de atac reglementată de art. 29 sau art. 51 alin. (3) este utilizată de o altă persoană decât cea care a constituit cauţiunea conform alin. (1), pentru soluţionarea plângerii sau recursului, după caz, trebuie constituită în prealabil o cauţiune egală cu 50% din cauţiunea prevăzută la alin. (1).
(5) Cauţiunea depusă se restituie, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a plângerii, respectiv după încetarea efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului.
(6) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului.
(7) Consiliul sau instanţa, după caz, se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu citarea părţilor, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare.
(8) În situaţia în care nu sunt aplicabile prevederile de la alin. (5)-(7), cauţiunea se constituie venit la bugetul de stat la împlinirea termenului de 3 ani calculat de la data la care aceasta putea fi solicitată.
(9) Sunt scutite de la depunerea cauţiunii autorităţile contractante."

    12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie şi ale art. 124 alin. (2) referitor la faptul că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Având în vedere conţinutul motivării excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea reţine şi dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii. De asemenea, sunt menţionate prevederile art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 20 referitor la egalitatea în faţa legii şi ale art. 47 referitor la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că soluţia legislativă criticată a mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia nr. 276 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 22 septembrie 2022, Decizia nr. 241 din 3 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 31 august 2022, Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 mai 2022, Decizia nr. 865 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 27 mai 2020, Decizia nr. 501 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 24 aprilie 2020, şi Decizia nr. 440 din 11 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din data de 29 octombrie 2019, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în raport cu criticile formulate, decizii ale căror considerente sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză.
    14. Având în vedere jurisprudenţa precitată, Curtea observă că Legea nr. 101/2016 transpune Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 395 din 30 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, şi Directiva 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziţii publice ale entităţilor care desfăşoară activităţi în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi telecomunicaţiilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 76 din 23 martie 1992, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit art. 1 alin. (1) din Directiva 89/665/CEE, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că, în ceea ce priveşte procedurile de atribuire a contractelor care intră în domeniul de aplicare circumscris, deciziile luate de autorităţile contractante pot face obiectul unor căi de atac eficiente şi, în special, cât mai rapid posibil în conformitate cu condiţiile stabilite prin directivă, în special, art. 2 alin. (7) („Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că deciziile adoptate de organismele responsabile cu procedurile privind căile de atac pot fi puse în aplicare în mod efectiv“), pe motiv că respectivele decizii au încălcat legislaţia europeană în domeniul achiziţiilor publice sau reglementările de drept intern pentru punerea în aplicare a acestei legislaţii. Din economia acestei directive reiese că organismele responsabile cu procedurile privind căile de atac pot fi instanţele sau autorităţi (organisme) care nu sunt de natură judiciară. În situaţia în care, în astfel de cazuri, calea de atac este prevăzută în faţa unor autorităţi (organisme) care nu sunt de natură judiciară, trebuie prevăzute dispoziţii pentru a garanta procedurile prin care o măsură presupus ilegală luată de organismul competent privind căile de atac sau orice presupusă deficienţă în exercitarea competenţelor acordate acestuia poate face obiectul unei căi de atac în faţa instanţei sau al unei căi de atac în faţa unui alt organism care este o instanţă sau tribunal în înţelesul Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene şi este independent atât faţă de autoritatea contractantă, cât şi faţă de organismul competent privind căile de atac. Prin urmare, potrivit Directivei, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că procedurile privind căile de atac sunt accesibile, în conformitate cu reglementări detaliate care pot fi stabilite de statele membre, oricărei persoane care este sau a fost interesată de obţinerea unui anumit contract public, de achiziţie de produse sau a unui contract public de lucrări şi care a fost sau riscă să fie lezată de o presupusă încălcare.
    15. Faţă de această împrejurare, Curtea subliniază că, la nivel naţional, prin Legea nr. 101/2016 se reglementează remediile, căile de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Astfel, în virtutea art. 2 din această lege, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, potrivit prevederilor acestei legi; de asemenea, oricare dintre membrii unei asocieri a unor operatori economici, fără personalitate juridică, poate formula orice cale de atac reglementată de această lege. În materia achiziţiilor publice, persoană care se consideră vătămată este orice operator economic care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire şi (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecinţă a unui act al autorităţii contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire [art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016]. Aşadar, legislaţia în materia achiziţiilor publice prevede pentru orice persoană care se consideră vătămată două căi alternative de a contesta actele autorităţii contractante: pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară.
    16. În ceea ce priveşte calea administrativ-jurisdicţională şi procedura care stă la baza desfăşurării acesteia, asupra căreia se formulează cu precădere critici de neconstituţionalitate, din examinarea prevederilor Legii nr. 101/2016, Curtea reţine că aceasta poate parcurge două etape. Pe de o parte, prima etapă este reprezentată de formularea contestaţiei pe cale administrativ-jurisdicţională - prevăzută la capitolul III: Contestaţia formulată pe cale administrativ-jurisdicţională (care cuprinde reglementări cu privire la termenul de contestare şi efectele contestaţiei, elementele contestaţiei şi soluţionarea contestaţiei), care se judecă de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Pe de altă parte, a doua etapă este reprezentată de plângerea formulată împotriva deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor la instanţa de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie - prevăzută la capitolul IV: Calea de atac împotriva deciziilor Consiliului.
    17. Din analiza întregului ansamblu legislativ precitat, Curtea observă că prin textele de lege subsumate capitolelor antemenţionate s-a prefigurat atât cadrul procedural de formulare şi de soluţionare a contestaţiei efectuate pe cale administrativ-jurisdicţională, cât şi cadrul procesual de soluţionare a plângerii împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, respectiv calea de atac împotriva acesteia, ţinându-se seama de specificul domeniului şi de scopul pentru care a fost adoptat cadrul legislativ în materie. În contextul legislativ analizat, art. 29 din Legea nr. 101/2016 prevede faptul că deciziile Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor privind soluţionarea contestaţiei pot fi atacate de către oricare dintre părţile cauzei, cu plângere la instanţa de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare, iar în calea de atac a plângerii nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa acestui organism şi nu se pot schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul contestaţiei şi nici nu se pot formula pretenţii noi. Printre elementele procedurale şi care sunt aduse în discuţie de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se află şi perceperea unei cauţiuni în materia remediilor şi căilor de atac, iar textul criticat prevede: (i) cuantumul acesteia, care este stabilit după anumite criterii prevăzute la art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 (procent din valoarea estimată a contractului sau valoarea stabilită a contractului, ţinând seama de anumite praguri valorice prevăzute de legislaţia cu incidenţă în materie, sau valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent ce se intenţionează a se atribui în baza acordului-cadru; persoana care a constituit iniţial cauţiunea şi utilizează în continuare căile de atac sau altă persoană decât cea care a constituit iniţial cauţiunea şi care utilizată căile de atac în procedura respectivă); (ii) destinaţia acestei cauţiuni (se restituie, la cerere, în condiţiile legii; se constituie venit la bugetul de stat la împlinirea termenului de 3 ani calculat de la data la care aceasta putea fi solicitată).
    18. Referitor la instituirea unei cauţiuni prin legislaţia ce reglementează remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, prin Decizia nr. 241 din 3 mai 2022, paragraful 24, Curtea a reţinut că legiferarea acesteia este pe deplin justificată, ţinând seama de faptul că, în contextul dat, contractele de achiziţii publice presupun, de cele mai multe ori, efectuarea de lucrări publice cu un anumit grad de complexitate şi nu orice operator economic are capacitatea logistică şi financiară de a efectua aceste lucrări, mai ales că, de cele mai multe ori, mecanismul de efectuare a lucrărilor presupune investiţii iniţiale ale operatorului economic ce sunt decontate ulterior de stat. Aşadar, operatorii economici nu se află în aceeaşi situaţie juridică, ei neavând toţi aceeaşi capacitate economică de realizare a obiectivelor vizate de contractele de achiziţii publice. Or, dinamica raporturilor juridice existente în domeniul achiziţiilor publice demonstrează că intervenţia legiuitorului era necesară, în condiţiile în care drepturile procesuale au fost exercitate frecvent cu rea-credinţă de către operatori economici care nu aveau capacitatea efectivă de a-şi executa obligaţiile ce rezultau din încheierea contractelor de achiziţii publice. Interesul naţional impune ca statul să poată realiza cu celeritate obiectivele propuse în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii cetăţenilor săi, cu respectarea, bineînţeles, a drepturilor şi a intereselor legitime ale eventualilor participanţi la procedurile de achiziţie publică. Prin instituirea cauţiunii, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, să descurajeze cererile nefundamentate sau exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale, iar, pe de altă parte, să constituie o garanţie destinată acoperirii eventualelor pagube ce ar putea fi produse părţii împotriva căreia se cere luarea unor măsuri, în condiţiile în care cererea celui ce plăteşte cauţiunea se respinge. Instanţa de contencios constituţional a reţinut că obiectivele urmărite prin adoptarea de către legiuitor a măsurii criticate se circumscriu unui scop legitim şi că instituirea acestei obligaţii de consemnare a cauţiunii reprezintă o măsură legislativă adecvată, necesară şi care păstrează un just echilibru între cerinţele de interes general protejate de legiuitor - prevenirea exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale - şi interesul individual al justiţiabilului de a avea acces efectiv la instanţă în vederea folosirii mijloacelor procedurale puse la dispoziţia sa (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2022, precitată, paragraful 20, şi Decizia nr. 501 din 17 septembrie 2019, precitată, paragrafele 33-36).
    19. În acest context, referitor la jurisdicţiile speciale administrative, parte componentă a art. 21 din Constituţie, Curtea învederează că, analizând dispoziţiile ce reglementează procedura soluţionării contestaţiilor în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în jurisprudenţa sa, a constatat că nu există nicio normă care să ateste existenţa vreunei taxe sau cauţiuni care să se facă venit la bugetul de stat sau la bugetul autorităţii administrativ-jurisdicţionale având ca destinaţie plata unui serviciu jurisdicţional sau administrativ-jurisdicţional. Curtea a învederat că gratuitatea consacrată de norma constituţională cuprinsă în art. 21 alin. (4) semnifică lipsa oricărei contraprestaţii pecuniare din partea persoanei care, alegând calea contenciosului administrativ-jurisdicţional, beneficiază gratuit de serviciul prestat de autoritatea administrativ-jurisdicţională (a se vedea Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2015, paragraful 31, şi Decizia nr. 282 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 11 mai 2012). Astfel, verificând, spre exemplu, compatibilitatea garanţiei de bună conduită prevăzută de actele normative anterioare Legii nr. 101/2016 cu prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (4), Curtea a constatat că soluţia legislativă în discuţie respectă cerinţa constituţională referitoare la caracterul neoneros al procedurii administrativ-jurisdicţionale, întrucât sumele reprezentând garanţia de bună conduită se fac venit la autoritatea contractantă, fără a constitui o taxă pentru administrarea justiţiei sau prestarea unor servicii de către aceasta sau, după caz, de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
    20. Aceste considerente sunt valabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte normele criticate prin care se instituie cauţiunea în discuţie, având în vedere faptul că, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, precitată, paragraful 41, instituirea unei garanţii de bună conduită are semnificaţia unei cauţiuni menite să asigure exercitarea corespunzătoare şi neabuzivă a drepturilor procesuale, cu toate consecinţele procesuale care decurg din finalitatea urmărită prin stabilirea acesteia. De asemenea, prin Decizia nr. 865 din 17 decembrie 2019, precitată, paragraful 46, Curtea a constatat că nu sunt încălcate normele constituţionale ale art. 21 alin. (4), întrucât cauţiunea este restituită contestatorului, în condiţiile legii, caracterul gratuit al procedurii administrativ-jurisdicţionale continuând să subziste şi în prezent în contextul legislativ al Legii nr. 101/2016, iar cauţiunea se constituie venit la bugetul de stat numai la împlinirea termenului de 3 ani calculat de la data la care aceasta putea fi solicitată, în condiţiile în care partea care a depus-o nu a făcut demersurile legale pentru a putea fi recuperată (a se vedea Decizia nr. 241 din 3 mai 2022, precitată, paragraful 26-28).
    21. În ceea ce priveşte principiul legalităţii, menţionat în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, în componenta privind calitatea legii, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că cerinţa de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluţiei legislative alese şi a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii priveşte scopul şi consecinţele pe care le antrenează, respectiv că actul normativ trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat, iar accesibilitatea, din punct de vedere formal, are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative de rang infraconstituţional şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20 şi 26). Prin urmare, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita.
    22. Aplicând aceste considerente de principiu la normele deduse controlului de constituţionalitate şi având în vedere şi considerentele mai sus enunţate, Curtea constată că art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componentele amintite, inclusiv cele cuprinse în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, nu este afectat, întrucât din conţinutul art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 reiese în mod concret care este scopul cauţiunii, procedura de restituire, instanţa competentă să analizeze cererea de restituire, termenele în care acesta se formulează, iar dacă nu se circumscrie acestor aspecte, cauţiunea se face venit la bugetul de stat. Or, este firesc ca sumele provenite din cauţiune, dacă nu sunt solicitate şi, prin urmare, nici restituite, să se integreze în bugetul de stat ca venituri bugetare, având în vedere faptul că, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 42 din Legea finanţelor publice nr. 500/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, veniturile bugetare sunt resursele băneşti care se cuvin bugetelor prevăzute de această lege la art. 1 alin. (2) (printre care se regăseşte bugetul de stat), în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuţii şi alte vărsăminte etc.
    23. Cu privire la principiul egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituţie, coroborat cu art. 124 alin. (2) referitor la faptul că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, Curtea precizează că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Ca urmare, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, sau Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragraful 55). Nesocotirea principiului egalităţii are drept consecinţă neconstituţionalitatea discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului, discriminarea bazându-se pe noţiunea de „excludere de la un drept“ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012).
    24. Având în vedere considerentele de principiu mai sus enunţate cu privire la principiul egalităţii şi la principiul egalităţii justiţiei, Curtea constată că nu se poate reţine afectarea acestor principii constituţionale din perspectiva aplicării cauţiunii în cuantum şi procente diferite în funcţie de persoanele care intervin în litigiu şi de etapa procesuală, astfel cum susţine autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât nu se creează o discriminare între persoanele menţionate în motivarea excepţiei, având în vedere că acestea nu se află în situaţii juridice identice sau comparabile, ca urmare a faptului că în calea de atac există un cadru procesual prestabilit, potrivit art. 29 din Legea nr. 101/2016, mai sus menţionat, şi care prevede că în calea de atac a plângerii nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa acestui organism şi nu se pot schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul contestaţiei şi nici nu se pot formula pretenţii noi şi, prin urmare, deosebirea de tratament juridic are la bază un criteriu obiectiv şi raţional.
    25. Referitor la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, Curtea învederează, pe de o parte, că acestea dispun cu privire la accesul liber la justiţie şi, pe de altă parte, stabilesc posibilitatea existenţei unor jurisdicţii speciale administrative, care trebuie să fie facultative şi gratuite. Atât în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57), cât şi în cea a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 23), s-a statuat că o caracteristică a dreptului de acces liber la justiţie este aceea că nu este un drept absolut şi că poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni judicatum solvi; important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanţei dreptului, să urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 39, sau Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z. şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93). Faţă de această împrejurare, Curtea a reţinut că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie, în general, nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Însă legiuitorul este ţinut să o facă orientându-se după principiul est modus in rebus, respectiv să fie preocupat ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului (Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004).
    26. Aplicând considerentele de principiu la textul criticat, în ceea ce priveşte instituirea unei cauţiuni prin legislaţia ce reglementează remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, respectiv cuantumul acesteia, Curtea, prin Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2022, precitată, paragraful 20, având în vedere jurisprudenţa sa anterioară în materia cauţiunii în general (spre exemplu, Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014), a reţinut că acesta este rezonabil, legiuitorul impunând şi un prag maxim până la care poate fi fixată cauţiunea, iar opţiunea acestuia fiind pe deplin justificată. Aceste considerente sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză.
    27. De altfel, şi la nivel european, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a avut ocazia să se pronunţe cu privire la compatibilitatea dintre legislaţia Uniunii Europene şi instituirea unei garanţii de bună conduită, care, astfel cum s-a arătat mai sus şi cum a reţinut şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, precitată, paragraful 41, are semnificaţia unei cauţiuni menite să asigure exercitarea corespunzătoare şi neabuzivă a drepturilor procesuale, cu toate consecinţele procesuale care decurg din finalitatea urmărită prin instituirea acesteia. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat în Hotărârea din 15 septembrie 2016, pronunţată în cauzele C-439/14 şi C-488/14, S.C. Star Storage - S.A. împotriva Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) (C-439/14) şi S.C. Max Boegl România - S.R.L., S.C. UTI Grup - S.A., Astaldi Sp. A., S.C. Construcţii Napoca - S.A. împotriva R.A. Aeroportul Oradea, S.C. Porr Construct - S.R.L., Teerag-Asdag Aktiengesellschaft, S.C. Col-Air Trading - S.R.L., AVZI - S.A., Trameco - S.A., Iamsat Muntenia - S.A. (C-488/14), paragraful 63, că normele europene în materie trebuie să fie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naţionale, care condiţionează admisibilitatea oricărei căi de atac împotriva unui act al autorităţii contractante de obligaţia reclamantului de a constitui garanţia de bună conduită pe care o prevede în beneficiul autorităţii contractante, din moment ce această garanţie trebuie să îi fie restituită reclamantului indiferent de soluţia pronunţată în calea de atac.
    28. Având în vedere considerentele mai sus prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, în raport cu prevederile constituţionale convenţionale şi europene, menţionate în susţinerea acesteia, urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.
    29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Transcarpat Sportours International - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 631/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 61^1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum au fost introduse prin art. IV pct. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 31 octombrie 2023.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 576 din 31 octombrie 2023

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"