Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, excepţie ridicată de Vasile Viorel Dicu în Dosarul nr. 35.106/3/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.289D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.292D/2020, nr. 1.303D/2020, nr. 1.594D/2020 şi nr. 2.288D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, excepţie ridicată de Neculai Cucoranu în Dosarul nr. 38.443/3/2019 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de Mihael Loli Diuţă în Dosarul nr. 6.942/99/2019 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal, de Gabriel Grădinaru în Dosarul nr. 38.434/3/2019 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Decebal Tomuleasa în Dosarul nr. 8.478/4/2019* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.292D/2020, nr. 1.303D/2020, nr. 1.594D/2020 şi nr. 2.288D/2020 la Dosarul nr. 1.289D/2020, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 104 din 10 martie 2022 şi Decizia nr. 219 din 28 aprilie 2022. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 1 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 35.106/3/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. Excepţia a fost ridicată de Vasile Viorel Dicu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în legătură cu acordarea ajutoarelor la ieşirea la pensie, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. 8. Prin Sentinţa civilă nr. 803/CA din 2 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 38.443/3/2019, Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia a fost ridicată de Neculai Cucoranu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind calcularea şi plata ajutoarelor acordate la încetarea raporturilor de serviciu, potrivit art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. 9. Prin Sentinţa nr. 510/c.a. din 3 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 6.942/99/2019, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia a fost ridicată de reclamantul Mihael Loli Diuţă într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind calcularea şi plata ajutoarelor acordate la trecerea în rezervă/retragere, potrivit art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. 10. Prin Sentinţa civilă nr. 1.142 din 17 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 38.434/3/2019, Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia a fost ridicată de Gabriel Grădinaru într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind calcularea şi plata ajutoarelor acordate la trecerea în rezervă/retragere, potrivit art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. 11. Prin Decizia nr. 1.332 din 14 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 8.478/4/2019*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Excepţia a fost ridicată de Decebal Tomuleasa într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care a fost respinsă cererea privind calcularea şi plata ajutoarelor acordate la trecerea în rezervă, potrivit art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că litigiile privind creanţele reprezintă, din perspectiva art. 44 din Constituţie, a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor sale adiţionale, astfel cum au fost analizate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, litigii privind dreptul de proprietate privată. În aceste condiţii, art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, care amână sine die plata creanţei, încalcă art. 44 din Constituţie. De altfel, adoptarea unor acte normative prin care se amână periodic plata ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă începând din anul 2010, aşadar de peste 10 ani, constituie o încălcare flagrantă a art. 44 din Constituţie. Având în vedere că dreptul la ajutor, în cele două ipoteze prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, nu a fost abrogat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, se consideră că există un „bun“ în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dreptul în legătură cu acesta rezultând chiar din lege. În acest context, fiind vorba nu numai despre speranţa legitimă de a obţine în viitor anumite drepturi băneşti, ci despre un drept garantat sub aspectul existenţei, câştigat în considerarea raporturilor de serviciu desfăşurate, proporţional cu vechimea în funcţie şi exigibil odată cu încetarea acestora, suprimarea acestui drept, fără a fi compensat în niciun fel şi fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, echivalează cu ruperea echilibrului între necesitatea protejării intereselor generale şi garantarea dreptului de proprietate ocrotit de dispoziţiile Convenţiei. 13. În condiţiile în care la momentul încetării raporturilor de serviciu legiuitorul nu a abrogat textul în cauză (art. 20 din anexa nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010), este vorba despre ipoteza în care este suprimat ajutorul bănesc după scadenţa acestuia, retroactiv, situaţie în care este evidentă privarea de dreptul efectiv câştigat pentru perioada în care munca a fost prestată. Este invocată, în acest sens, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, potrivit căreia dacă printr-o dispoziţie legală în vigoare se stabileşte plata unor sporuri şi condiţiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autorităţile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispoziţiile legale sunt în vigoare. 14. Se susţine, de asemenea, încălcarea art. 21 din Constituţie şi a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, în speţă, este vorba despre un drept iluzoriu, câtă vreme, deşi dreptul la ajutoarele şi indemnizaţiile respective în momentul pensionării este recunoscut prin lege, se amână sine die plata acestor ajutoare, iar acţiunile în justiţie sunt considerate premature. 15. De asemenea, se arată că amânarea plăţii ajutoarelor la încetarea activităţii nu este justificată de niciunul dintre considerentele expres şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie, depăşind cadrul constituţional. În contextul în care salariile şi pensiile sunt majorate, nu se mai justifică refuzul plăţii ajutoarelor datorate deja potrivit legii. 16. Se mai susţine şi încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, de vreme ce principiul statului de drept impune, printre altele, respectarea ierarhiei normative, inclusiv a supremaţiei Constituţiei, egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi posibilitatea acestora de a controla în justiţie acţiunea autorităţilor publice, precum şi de a-şi promova interesele legitime prin acţiuni în justiţie. Or, art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 contravin tuturor acestor principii. 17. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţiile art. 58 şi ale 66 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi se arată că suspendarea nu poate privi decât o normă în vigoare, iar ulterior abrogării unei norme nu se mai poate dispune suspendarea acesteia. În acest sens se arată că, la data de 1 iulie 2017, prin art. 44 pct. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, au fost abrogate art. 1-12^1, 13 şi 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015. De asemenea, se arată că, având în vedere abrogarea la 1 iulie 2017 a tuturor actelor normative care dispuneau plata ajutorului, la momentul introducerii acţiunii în faţa instanţei judecătoreşti (15 septembrie 2017) nu exista nicio suspendare a plăţii acestui ajutor. 18. Distinct, se mai susţine şi încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece prevederile legale criticate creează situaţii discriminatorii pentru aceleaşi categorii de persoane, în sensul că, până în anul 2010, toţi cei care beneficiau de aceste drepturi - ajutoare şi plăţi compensatorii la trecerea în rezervă cu drept de pensie - au putut intra în posesia lor. 19. Se invocă şi încălcarea principiului securităţii juridice şi al neretroactivităţii legii civile, sens în care se arată că dreptul la ajutoarele salariale a fost instituit prin art. 20 alin. (1) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010 şi şi-a produs efectele începând de la 31 decembrie 2010 şi până la 1 iulie 2017, atunci când a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 153/2017. Printr-o serie de acte normative succesive (Legea nr. 285/2010, Legea nr. 283/2011, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017), dreptul prevăzut de art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 a fost suspendat. Un ultim act normativ prin care s-a dispus suspendarea exerciţiului dreptului în cauză a fost Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, care a intrat în vigoare la 29 decembrie 2018, deci ulterior momentului la care Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată. Se arată că, pentru respectarea principiului încrederii în statul de drept şi al securităţii juridice, trebuie ca efectele produse de actele normative de suspendare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit să fie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicării unui text de lege şi după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil. Lipsa de claritate şi coerenţă legislativă rezidă chiar din faptul că art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 înlătură de la aplicare o dispoziţie legală care este abrogată expres anterior momentului adoptării ordonanţei de urgenţă. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2019, Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008) şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015, Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005) şi se consideră că Decizia nr. 5 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu este aplicabilă în cauză. Sunt invocate Deciziile Curţii Constituţionale nr. 20 din 2 februarie 2000, nr. 1 din 8 februarie 1994 şi nr. 135 din 5 noiembrie 1996, care statuează că militarii, poliţiştii şi magistraţii trebuie să aibă un tratament egal, în caz contrar fiind vorba despre discriminare. În fapt, magistraţii iau în continuare salarii compensatorii (ajutoare) la ieşirea la pensie, iar poliţiştii şi militarii nu primesc aceste drepturi. 20. Distinct, prin critica de neconstituţionalitate extrinsecă privind încălcarea art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, se consideră că o ordonanţă de urgenţă nu poate confirma o soluţie legislativă neconstituţională şi trebuie să se circumscrie respectării a cel puţin patru limite esenţiale referitoare la: existenţa unor situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acesteia - art. 115 alin. (4) din Constituţie; interdicţia adoptării acesteia în domeniul legilor constituţionale, neputând fi afectate regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie şi drepturile electorale şi neputând viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică - art. 115 alin. (6) din Constituţie; interdicţia alterării sau contracarării voinţei exprimate de către Parlament prin adoptarea unei legi, obligaţie ce decurge din art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie; interdicţia confirmării/reluării unor soluţii legislative neconstituţionale intrinseci sau extrinseci, prin acte de modificare sau completare. 21. În opinia autorilor excepţiei, încălcarea art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie trebuie analizată din perspectiva termenului pentru care a fost suspendată, prin acte succesive, plata creanţei asupra statului şi dacă acest termen este rezonabil, de natură a nu afecta substanţa dreptului de proprietate. S-a arătat că prin procedura de suspendare a drepturilor de creanţă dreptul a fost transformat într-unul teoretic sau iluzoriu, având în vedere că suspendarea plăţilor durează de peste 9 ani, deşi statul român nu se poate prevala la nesfârşit de situaţii economice precare, generate de criza economică din anii 2008-2009. 22. Elementele cuprinse în nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, în ceea ce priveşte art. 41 alin. (1), nu sunt de natură să justifice adoptarea acestui act normativ în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie. Nu a fost respectată exigenţa constituţională de a motiva urgenţa reglementării şi s-a încălcat regimul constituţional al dreptului de proprietate, prin suspendarea îndelungată a plăţilor. 23. Se mai susţine că art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 a legiferat pe o situaţie juridică inexistentă, deoarece ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, aşa cum au fost reglementate în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu mai sunt prevăzute în legislaţia actuală, iar conform Deciziei nr. XXIII din 12 decembrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile unite, efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiilor legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind principiul statului de drept, al stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice, adoptarea ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. 24. De asemenea, se arată că măsura instituită prin art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, de suspendare a plăţii unor debite ale statului pe o perioadă îndelungată, nu poate fi considerată una care menţine un just echilibru între interesele debitorului - statul - şi cele ale creditorului - persoana îndreptăţită -, ci, dimpotrivă, se poate aprecia că aceasta din urmă suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a primi sumele cuvenite. Deşi legiuitorul delegat invocă un scop legitim al măsurii, acest termen îndelungat pentru plata unei creanţe asupra statului, care este deja exigibilă, nu satisface exigenţele unui termen rezonabil, care să asigure deplina valorificare a dreptului, constituind, din această perspectivă, o ingerinţă disproporţionată asupra dreptului şi afectând în sens negativ dreptul fundamental la proprietate, astfel cum înţelesul constituţional al verbului „a afecta“ a fost definit în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 25. Se invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 34 din 17 februarie 1998 şi se arată că în legătură cu dispoziţiile legale criticate nu există nicio notă de fundamentare, nu a fost efectuată nicio simulare, nu a fost efectuat niciun calcul, de către nicio instituţie, din care să reiasă impactul bugetar, care să necesite emiterea acestui articol. De asemenea, nu există nici măcar o proiecţie a unui buget multianual pentru perioada 2019-2021 şi nu există nicio garanţie că Guvernul, care a adoptat ordonanţa de urgenţă în cauză, va avea pe această perioadă responsabilitatea întocmirii bugetului României. Mai mult decât atât, nu se cunoaşte nici măcar numărul de beneficiari. Deja, în mod succesiv, incluzând şi anul 2021, drepturile care decurg din prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 sunt sistate de 11 ani, acesta reprezentând un termen exagerat de mare. Practic, în câţiva ani, ca urmare a deceselor, nu va mai exista niciun pensionar care să aibă dreptul de a intra în posesia acestora. 26. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie se susţine că, prin emiterea unei ordonanţe de urgenţă, nu se poate lipsi de efecte juridice o lege adoptată de Parlament, fiind indicate în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 842 din 2 iunie 2009, nr. 984 din 30 iunie 2009 şi nr. 989 din 30 iunie 2009. 27. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii nr. 1.289D/2020, consideră că textele legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 403 din 6 iunie 2019, nr. 836 din 12 decembrie 2019 şi nr. 45 din 4 februarie 2020. Deşi deciziile se referă la art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, ele sunt aplicabile, pentru identitate de raţiune, şi în privinţa art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 (apariţia acestui din urmă act normativ fiind, de altfel, amintită de Curtea Constituţională în paragraful 92 din cuprinsul primei decizii menţionate). 28. Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii nr. 1.292D/2020, consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie, instanţa invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a reţinut că situaţia diferită în care se găsesc persoanele în funcţie de aplicarea principiului tempus regit actum nu poate fi considerată ca fiind contrară dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor (deciziile nr. 70 din 18 februarie 2003, nr. 326 din 25 iunie 2013 şi nr. 334 din 12 iunie 2014). În privinţa încălcării dreptului de proprietate privată, garantat de art. 44 din Constituţie şi de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instanţa apreciază că sunt pe deplin aplicabile statuările Curţii Constituţionale din Decizia nr. 541 din 14 iulie 2015, paragrafele 18 şi 19. În privinţa invocatei încălcări a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, instanţa reţine că, faţă de cele anterior expuse, prevederile de lege criticate nu contravin nici acestor dispoziţii, pentru că ele nu afectează drepturi sau libertăţi fundamentale, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (exempli gratia Decizia nr. 170 din 19 martie 2015, paragraful 28). 29. Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal consideră întemeiate criticile de neconstituţionalitate. Reţine că respectarea principiului privind încrederea în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se poată bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. De asemenea, principiul securităţii juridice este consacrat în dreptul european, stabilindu-se necesitatea respectării lui atât de instituţiile europene, cât şi de statele membre, iar jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a subliniat importanţa acestuia. Astfel, în Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Pădurariu împotriva României, s-a evidenţiat că, odată ce statul adoptă o soluţie, aceasta trebuie pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de măsurile de aplicare a acestei soluţii. Prin urmare, instanţa consideră că lipsa de coerenţă, claritate şi previzibilitate a normei legale criticate înfrânge principiul securităţii raporturilor juridice corelat cu principiul încrederii juridice şi, implicit, duce la încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 30. Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii nr. 1.594D/2020, constată îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, însă, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu îşi exprimă opinia asupra acesteia. 31. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii nr. 2.288D/2020, apreciază că excepţia este neîntemeiată, întrucât, în esenţă, nu rezultă încălcarea de către legiuitor a vreunei norme constituţionale odată cu reglementarea art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. 32. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 33. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 34. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 35. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, şi ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 29 decembrie 2018, care au următorul cuprins: - Art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017: "(1) În anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului.;" – Art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018: „În perioada 2019-2021 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“ 36. Curtea observă că dispoziţiile legale criticate şi-au încetat aplicabilitatea. Cu toate acestea, având în vedere cele reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, precum şi faptul că dispoziţiile de lege criticate sunt incidente în cauzele în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, se va analiza constituţionalitatea acestora. 37. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile statului şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 43 privind dreptul la grevă, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi art. 115 alin. (4) şi (6) privind condiţiile de adoptare şi limitele ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 14 privind interzicerea discriminării, art. 15 privind derogarea în caz de stare de urgenţă şi art. 18 privind limitarea folosirii restrângerilor drepturilor, ale art. 1 privind dreptul la respectarea bunurilor din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Protocolul nr. 12 la Convenţie privind interzicerea generală a discriminării. 38. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici intrinseci şi extrinseci, similare celor din prezentele cauze, iar prin mai multe decizii (spre exemplu, Decizia nr. 219 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 12 august 2022, Decizia nr. 104 din 10 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 26 mai 2022, Decizia nr. 72 din 24 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 2 iunie 2022, Decizia nr. 900 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 3 mai 2022, Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1091 din 16 noiembrie 2021, Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1041 din 1 noiembrie 2021), Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 39. Curtea a observat că dispoziţiile de lege criticate prevăd că în anii 2018-2021 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. Textele criticate au caracter general, referindu-se la toate categoriile de ajutoare sau indemnizaţii prevăzute de lege la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, cum sunt, cu titlu exemplificativ, cele prevăzute de: art. 81 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, art. 69 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sau art. 73 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar. 40. În speţă este vorba despre ajutorul prevăzut de art. 20 din anexa nr. VII: Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“ la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, ajutor prevăzut pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu. Însă Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Noua reglementare nu conţine nicio dispoziţie similară celor din Legea-cadru nr. 284/2010 care instituiau ajutoarele şi indemnizaţiile. De asemenea, Legea-cadru nr. 153/2017 a abrogat dispoziţiile din ordonanţele de urgenţă ale Guvernului prin care a fost suspendată plata ajutoarelor şi indemnizaţiilor în intervalul 2012-2016 inclusiv. 41. Curtea a reţinut, în esenţă, că aceste drepturi băneşti - ajutoare sau indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă - reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional. 42. Referitor la critica privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, care impune standardele privind calitatea legii, Curtea a reţinut că înţelesul normelor de suspendare a plăţii drepturilor salariale a fost clarificat prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 15 iulie 2015. Astfel, în interpretarea instanţei supreme, voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept. Dreptul la pensie şi condiţiile de pensionare, precum şi drepturile care se acordă cu prilejul pensionării sunt cele de la data deschiderii dreptului la pensie, iar nu cele existente în legislaţie la o dată anterioară, care nu au caracterul unui drept câştigat. 43. De asemenea, Curtea a observat că prin Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019, instanţa supremă a reţinut, la paragrafele 76-80, că „nicio dificultate de determinare a efectelor abrogării nu există cu referire la datele speţei deduse spre analiză în cadrul sesizării prealabile, câtă vreme prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 s-a dispus abrogarea expresă a Legii-cadru nr. 284/2010, iar conform art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, «abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv». De asemenea, faptul că dispoziţia din Legea-cadru nr. 284/2010 referitoare la drepturile de natura celor pretinse în cauză avusese efectele suspendate în timp, prin acte normative succesive, trebuie interpretat cu referire la art. 66 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 [...], din care rezultă că şi astfel de norme pot face obiect al abrogării. Faţă de consecinţele pe care le produce un act normativ care scoate din circuitul juridic, pentru viitor, textele de lege care fac obiectul acestuia trebuie observat în ce măsură un act normativ ulterior (în speţă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017) poate suspenda drepturi care făceau obiect de reglementare a actului abrogat (recte, Legea-cadru nr. 284/2010, abrogată prin Legea-cadru nr. 153/2017). Aşadar, rezolvarea chestiunii de drept sesizate nu presupune decât aplicarea corectă a regulilor referitoare la succesiunea legilor în timp şi la efectul suspensiv sau abrogator al unor norme, cu referire punctuală la măsura în care abrogarea unor drepturi mai poate constitui temei ulterior pentru suspendarea exerciţiului aceloraşi drepturi. În acest context, nicio dificultate nu poate fi identificată în legătură cu interpretarea vreunor dispoziţii legale neclare sau imprecise ori în ce priveşte determinarea şi aplicarea corectă a principiilor care guvernează aplicarea legii în timp.“ 44. Curtea a mai reţinut că drept urmare a abrogării art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, legea este previzibilă şi clară în sensul că dacă personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au trecut în rezervă sau direct în retragere, respectiv raporturile de serviciu au încetat, cu drept la pensie, după 1 iulie 2017, aceştia nu mai beneficiază de ajutoarele şi indemnizaţiile prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010. 45. Referitor la critica privind încălcarea art. 1 alin. (3) din Constituţie, Curtea a arătat că textul constituţional invocat priveşte valorile supreme ale statului de drept, fiind o reglementare de principiu ce constituie cadrul pe care se grefează toate celelalte norme ale Legii fundamentale. Ţinând cont de aceste aspecte, precum şi de faptul că ajutoarele ori indemnizaţiile la care se referă textele criticate nu fac parte din această categorie a drepturilor fundamentale, Curtea a apreciat că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie. 46. Totodată, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate nu retroactivează şi a arătat că persoanele care se pensionează se supun dispoziţiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum. 47. Referitor la încălcarea principiului egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 din Constituţie, şi a principiului nediscriminării, consacrat de art. 14 din Convenţie şi de Protocolul nr. 12 la aceasta, Curtea a reţinut că susţinerea care vizează aplicarea diferită a legii de către instanţele judecătoreşti nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale. 48. Distinct, faţă de susţinerea privind existenţa unui tratament juridic diferenţiat în raport cu beneficiarii ajutoarelor, anterior anului 2010, Curtea reţine că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. De asemenea, stabilirea unui regim juridic diferit în privinţa diferitelor categorii socioprofesionale nu are semnificaţia încălcării principiului egalităţii în drepturi. 49. În ceea ce priveşte critica privind încălcarea art. 41 din Constituţie, Curtea a reţinut că, potrivit art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală, salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială care privesc: securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, „precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege“. Prin urmare, nu există o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. 50. Referindu-se la compatibilitatea prevederilor de lege criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale privind dreptul de proprietate, Curtea a reiterat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23), statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii, prin modificări legislative corespunzătoare. În acelaşi sens este şi Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragrafele 15 şi 19, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului aminteşte că, datorită unei cunoaşteri directe a propriei societăţi şi a necesităţilor acesteia, autorităţile naţionale se află, în principiu, într-o poziţie mai adecvată decât instanţa internaţională pentru a stabili ce anume este „de utilitate publică“. În consecinţă, în cadrul mecanismului de protecţie creat de Convenţie, este de competenţa acestora să se pronunţe primele cu privire la existenţa unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice şi sociale, Curtea europeană respectă modul în care acesta percepe imperativele „utilităţii publice“, cu excepţia cazului în care raţionamentul său se dovedeşte în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil. 51. Referitor la critica privind încălcarea art. 47 din Constituţie, Curtea Constituţională a constatat că stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat ca fiind decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcţie de o serie de factori conjuncturali. Situaţia economică a ţării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar şi nivelul de dezvoltare al societăţii, gradul de cultură şi civilizaţie la un anumit moment şi modul de organizare a societăţii reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul „decent“ al vieţii. În concluzie, aprecierea modului şi a măsurii în care statul reuşeşte să ducă la îndeplinire obligaţia de a asigura un nivel de trai decent trebuie să fie raportată la aceşti factori, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil. Or, în lumina acestor considerente, dispoziţiile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituţional la un nivel de trai decent, ci mai degrabă ca instituind un set de măsuri de adaptare la condiţiile economico-sociale existente, în funcţie de care nivelul de trai nu poate fi evaluat ca având un standard mai ridicat. 52. Cu privire la invocarea art. 53 din Constituţie, Curtea a reţinut, în esenţă, că ajutoarele sau indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu au temei constituţional, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora şi, de asemenea, să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării lor, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală. De asemenea, nu există o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. 53. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, raportată la art. 61 alin. (1) şi art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, Curtea a reţinut că aceasta este neîntemeiată. Astfel, sub aspectul competenţei de legiferare, raportul dintre puterea legislativă şi cea executivă se desăvârşeşte prin competenţa conferită Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie. Astfel, ordonanţa de urgenţă, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă faţă unei situaţii extraordinare, se justifică prin necesitatea şi urgenţa reglementării acestei situaţii care, datorită circumstanţelor sale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituţia, în art. 115, consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanţe simple [art. 115 alin. (1)-(3)] sau ordonanţe de urgenţă [art. 115 alin. (4)-(6)]. Astfel, transferul unor atribuţii legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voinţă al Parlamentului ori pe cale constituţională, în situaţii extraordinare, şi numai sub control parlamentar. Având în vedere acestea, în cauză nu se poate reţine că prin emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie privind rolul Parlamentului. 54. Referitor la condiţiile de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, Curtea Constituţională a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanţă de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. De asemenea, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Curtea a reţinut că, pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie, este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. 55. În cauză, Curtea a constatat că în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se menţionează că aceasta a fost adoptată având în vedere că „la fundamentarea strategiei fiscal-bugetare pe perioada 2019-2021, a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 este necesar ca aceste măsuri să fie aprobate prin acte normative“, „luând în considerare că pentru păstrarea echilibrelor bugetare sunt necesare unele măsuri menite să menţină volumul cheltuielilor bugetare la un nivel care să permită respectarea condiţionalităţilor asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar“ şi „ţinând cont că neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor fiscal-bugetare propuse: ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice; deficitul bugetar în anul 2019 va depăşi pragul de 3% din produsul intern brut prevăzut de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, ratificat prin Legea nr. 13/2008, ceea ce va avea ca principală consecinţă negativă declanşarea de către Comisia Europeană a procedurii de deficit excesiv, aspect de natură a genera la rândul său alte consecinţe grave pentru interesele României“. Având în vedere aceste precizări şi ţinând cont de jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, se constată, pe de o parte, că adoptarea măsurilor criticate - de neacordare a ajutoarelor prevăzute de lege, ajutoare care nu constituie drepturi fundamentale - poate constitui o reglementare în regim de urgenţă, fiind necesară la fundamentarea strategiei fiscal-bugetare pe perioada 2019-2021, a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019. Aşadar, adoptarea acestor măsuri constituie o stare de fapt obiectivă, independentă de voinţa Guvernului, putând fi încadrată în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa Curţii. Pe de altă parte, urgenţa a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanţei de urgenţă criticate. Astfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se precizează că „neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor fiscal-bugetare propuse ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice“. Prin urmare, critica privind încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie este neîntemeiată. 56. Referitor la critica privind încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie susţinută prin faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 afectează drepturi fundamentale, Curtea a constatat că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, precitată, ajutoarele sau indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a constitui drepturi fundamentale. 57. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia pronunţată, cât şi considerentele pe care aceasta se sprijină îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. 58. Referitor la celelalte dispoziţii din Constituţie şi din actele juridice internaţionale invocate de autorii excepţiei, Curtea constată că acestea, prin conţinutul reglementărilor pe care le cuprind, nu au incidenţă în cauză. 59. De asemenea, Curtea precizează că aspectele privind interpretarea şi aplicarea legii excedează controlului de constituţionalitate, fiind de competenţa autorităţilor publice responsabile, iar în caz de litigiu, a instanţelor judecătoreşti. 60. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Viorel Dicu în Dosarul nr. 35.106/3/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Neculai Cucoranu în Dosarul nr. 38.443/3/2019 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de Mihael Loli Diuţă în Dosarul nr. 6.942/99/2019 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal, de Gabriel Grădinaru în Dosarul nr. 38.434/3/2019 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Decebal Tomuleasa în Dosarul nr. 8.478/4/2019* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
