Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Octav Lucian Păun, Cătălina Sofia Damian, Liana Bianca Grigorescu, Andreea Nicolescu, Adrian Cojan, Elena Rusu, Iulia Mălina Ciobanu şi Ionuţ Edward Mihai Ivancia în Dosarul nr. 20.359/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.001D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că sporurile reprezintă drepturi salariale suplimentare, care nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, şi invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 5.321 din 4 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 20.359/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Octav Lucian Păun, Cătălina Sofia Damian, Liana Bianca Grigorescu, Andreea Nicolescu, Adrian Cojan, Elena Rusu, Iulia Mălina Ciobanu şi Ionuţ Edward Mihai Ivancia într-o cauză având ca obiect pretenţii. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate privind limitarea sporurilor salariale aplicabile magistraţilor şi personalului de specialitate juridică asimilat acestora sunt neconstituţionale, întrucât creează diferenţe de salarizare între magistraţii care au aceeaşi vechime şi îndeplinesc aceeaşi funcţie. Astfel, faţă de prevederile art. 4 şi 16 din Constituţie, normele legale criticate, prin care legiuitorul a stabilit ca salarizarea personalului plătit din fonduri publice să fie cea prevăzută de art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010 şi, ulterior, de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, sunt de natură a afecta egalitatea în drepturi şi de a institui discriminări între magistraţi. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte privind principiul egalităţii şi nediscriminării din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi principiile legale aplicabile salarizării personalului plătit din fonduri publice, prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea-cadru nr. 284/2010 şi de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017. Este invocată, de asemenea, Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 6. Limitarea sumei sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, este de natură a crea discriminări în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv cea a magistraţilor şi a personalului de specialitate juridică asimilat acestora, în funcţie de structura personalului avut în subordine şi de drepturile cuvenite. Ca atare, atingerea pragului de 30% din suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, se realizează diferit în cadrul instituţiilor de acelaşi nivel, iar nivelurile de plafonare a sporurilor aferente indemnizaţiilor personalului de specialitate juridică asimilat acestora sunt diferite în cadrul aceluiaşi ordonator principal de credite. Se încalcă astfel principiile de echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru munca de valoare egală, pe baza principiilor şi a normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale magistraţilor şi ale personalului de specialitate juridică asimilat acestora, statuate de legea unică de salarizare şi de Constituţie. Aplicarea pragului de 30% conduce la diferenţieri salariale între judecători, procurori şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora, indiferent dacă plafonul este aplicat la suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite sau la suma sporurilor acordate individual, limitare suplimentară care se regăsea în art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010. În susţinerea criticilor se arată că statutul judecătorilor şi procurorilor este reglementat la nivel constituţional în art. 125 (pentru judecători) şi în art. 132 (pentru procurori), iar la nivel infraconstituţional, statutul magistraţilor este reglementat prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Totodată, potrivit art. 87 din Legea nr. 303/2004, „(1) Pe durata îndeplinirii funcţiei, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii este asimilat judecătorilor şi procurorilor în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle (...)“. Prin urmare, de vreme ce judecătorii, procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora au un statut special, nimic nu îndreptăţeşte autoritatea care interpretează şi aplică legea să creeze o diferenţă de tratament juridic între destinatarii normei sub aspectul recunoaşterii dreptului consacrat (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). 7. Este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016. Rezultă că nu există niciun argument legal care să justifice diferenţele salariale dintre persoane care desfăşoară aceeaşi activitate în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale; dimpotrivă, o asemenea discriminare contravine atât convenţiilor internaţionale şi europene, cât şi dreptului intern. 8. În consecinţă, prin aplicarea prevederilor art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010, precum şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 s-a creat sau se creează o diferenţiere de salarizare între persoanele care au aceeaşi vechime şi îndeplinesc aceeaşi funcţie de magistrat sau personal de specialitate juridică asimilat acestora, prin limitarea la 30%, pe ordonator de credite sau la nivel individual, a sumei sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, ceea ce este de natură să creeze discriminări în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv cea a magistraţilor şi a personalului de specialitate juridică asimilat acestora, în funcţie de structura personalului avut în subordine şi de drepturile cuvenite, fără să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă. 9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât principiul discriminării presupune, în esenţă, aplicarea unui tratament nediferenţiat tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică şi care sunt egale în drepturi. Potrivit art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională ori socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie. Este unanim acceptat că diferenţa de tratament are caracter discriminatoriu în ipotezele în care autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. Chiar dacă art. 16 din Constituţie şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale oferă o protecţie împotriva oricărei discriminări în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor pe care Convenţia le garantează, orice diferenţă de tratament nu semnifică, automat, încălcarea sa. 10. Actul normativ criticat nu contravine principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie, şi nici principiului accesului liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, se aplică tuturor persoanelor prevăzute de ipoteza normei legale, fără privilegii sau discriminări, reprezentând o punere în aplicare a marjei de apreciere recunoscute statului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice. Astfel, legiuitorul poate stabili anumite limitări cu privire la cumulul de sporuri şi prime într-un anume procent, din motive economice în ceea ce priveşte bugetul de stat şi pentru respectarea bugetului ordonatorilor de credite, aplicarea acestora realizânduse faţă de toţi angajaţii bugetari ce primesc astfel de sume, fără a fi nesocotite dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Legiuitorul nu stabileşte un anumit cuantum al sporurilor, revenind ordonatorului de credite sarcina de a-l stabili, cu respectarea limitelor maxime prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea 1 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Dispoziţiile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc o anumită limită care trebuie respectată, în sensul că suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază, limitând imperativ suma acestor sporuri pentru toţi salariaţii bugetari care se încadrează în cerinţa legală. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit dispozitivului actului de sesizare, îl constituie prevederile art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Curtea observă că Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată potrivit art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, Curtea observă că în cauza dedusă judecăţii continuă să producă efecte juridice prevederile criticate din Legea-cadru nr. 284/2010. Totodată, din examinarea considerentelor actului de sesizare şi a notelor scrise ale autorilor excepţiei Curtea observă că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează prevederile art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 284/2010 şi ale art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, urmând să reţină ca obiect al excepţiei aceste prevederi de lege, care au următorul cuprins: - Art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 284/2010: "(1) Suma sporurilor, compensaţiilor, primelor şi indemnizaţiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază sau a indemnizaţiilor lunare de încadrare, după caz.(2) Suma sporurilor, compensaţiilor, primelor şi indemnizaţiilor individuale nu va depăşi 30% din salariul de bază, solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare.“;" – Art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017: „Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.“ 15. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, art. 125 privind statutul judecătorilor şi art. 132 privind statutul procurorilor. De asemenea, sunt invocate prevederile Protocolului nr. 12 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea generală a discriminării. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate (spre exemplu, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020, Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020, Decizia nr. 325 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1303 din 29 decembrie 2020, Decizia nr. 705 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 21 ianuarie 2021, sau Decizia nr. 759 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 27 ianuarie 2021). 17. Prevederile art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 284/2010 au format obiect al controlului de constituţionalitate a priori, iar prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea acestora. 18. Curtea a reţinut, în esenţă, că limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. 19. Curtea a mai reţinut că soluţia legislativă a limitării sporurilor salariale nu este de noutate, aceasta fiind consacrată anterior prin art. 22 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, potrivit căruia „Suma sporurilor, compensaţiilor, primelor şi indemnizaţiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază sau a indemnizaţiilor lunare de încadrare, după caz“, şi prin dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care stabileau că: „Suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază sau a indemnizaţiilor lunare de încadrare, după caz.“ 20. În ceea ce priveşte critica vizând existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, Curtea a reţinut că aceasta nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă pare, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite. 21. De asemenea, cu privire la critica axată pe unele probleme rezultate din aplicarea dispoziţiilor legale criticate, prin evidenţierea unor situaţii particulare, prin natura lor, variabile, spre exemplu, numărul şi categoriile de angajaţi în cadrul unei instituţii/autorităţi publice, Curtea a făcut referire la dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora „Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator de credite“, şi ale art. 3 alin. (4) din aceeaşi lege-cadru, potrivit cărora: „Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, (...) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.“ Ca atare, stabilirea în concret a sporurilor şi a venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, precitată). 22. Totodată, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens, art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte că „Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. I-VIII“. Ca atare, stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. 23. În acest context, Curtea a precizat că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie şi destinată a fi aplicată în mod nediferenţiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii şi fără discriminări. 24. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, Curtea Constituţională a reiterat jurisprudenţa sa potrivit căreia stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului, iar art. 41 alin. (2) din Constituţie prevede „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile. 25. În consecinţă, Curtea a constatat că, interpretate în ansamblul dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prevederile legale criticate nu încalcă art. 4, 16 şi 41 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 27. Pentru considerentele expuse, Curtea reţine că sunt neîntemeiate şi criticile formulate în privinţa art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 284/2010. 28. De asemenea, în raport cu criticile formulate, dispoziţiile art. 124, 125 şi 132 din Constituţie, prin conţinutul reglementărilor pe care le cuprind, referitoare la înfăptuirea justiţiei şi statutul judecătorilor şi procurorilor, nu au relevanţă în cauză. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Octav Lucian Păun, Cătălina Sofia Damian, Liana Bianca Grigorescu, Andreea Nicolescu, Adrian Cojan, Elena Rusu, Iulia Mălina Ciobanu şi Ionuţ Edward Mihai Ivancia în Dosarul nr. 20.359/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 septembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
