Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. (5) teza finală din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Cristina Mirela Smărăndache, Autoritatea Electorală Permanentă şi Florin Burducea în Dosarul nr. 20.231/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.341D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 2.697 din 27 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 20.231/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90 alin. (5) teza finală din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia a fost invocată de Cristina Mirela Smărăndache, Autoritatea Electorală Permanentă şi Florin Burducea într-o cauză având ca obiect anularea unor decizii ce privea transferul într-o funcţie publică, la cererea funcţionarilor publici. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile legale criticate restricţionează în mod nejustificat şi inechitabil mobilitatea în cadrul corpului funcţionarilor publici, în cazul transferului la cererea funcţionarului public. Astfel, se susţine că, în acest din urmă caz, în care transferul este solicitat pentru dezvoltarea carierei acestuia în funcţia publică, dreptul la mobilitate, prin modificarea raportului de serviciu, este limitat la autorităţi sau instituţii publice de acelaşi nivel cu cea din care provine, deşi îndeplineşte aceleaşi condiţii generale şi specifice pentru realizarea mobilităţii în cadrul corpului funcţionarilor publici, ca şi în cazul transferului în interes de serviciu. În acest din urmă caz, funcţionarul public poate fi transferat, pentru eficientizarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice, la o altă autoritate sau instituţie publică, indiferent de nivelul acesteia în cadrul administraţiei publice. În acest mod este încălcat principiul constituţional al egalităţii în drepturi, fiind creată o discriminare între cele două categorii de funcţionari publici, în ceea ce priveşte mobilitatea în cadrul corpului funcţionarilor publici, în funcţie de modalitatea de transfer. 6. Se mai susţine că prevederea legală criticată îngrădeşte dreptul la muncă al funcţionarului public, prin restrângerea libertăţii de alegere a locului de muncă, în cazul modificării raporturilor de serviciu prin transferul la cerere. Atâta vreme cât corpul funcţionarilor publici este constituit din totalitatea funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor administrative autonome şi din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia centrală şi locală, este firesc şi constituţional ca funcţionarul public care îndeplineşte condiţiile generale şi specifice pentru modificarea raporturilor de muncă prin transfer să aibă libertatea de a-şi alege locul de muncă în oricare dintre autorităţile şi instituţiile publice care alcătuiesc totalitatea corpului funcţionarilor publici. Mai mult, se precizează că, în cazul transferului în interesul serviciului, funcţionarul public are posibilitatea să-şi manifeste acordul sau dezacordul cu privire la locul de muncă în care urmează să fie transferat. De asemenea, se susţine că în cazul detaşării funcţionarului public, reglementată de art. 87 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, legiuitorul nu a instituit condiţia ca autoritatea sau instituţia publică la care operează detaşarea să fie de acelaşi nivel cu cea din care a fost detaşat funcţionarul public. Totodată, se susţine că această restrângere a dreptului funcţionarului public la mobilitate, în cadrul corpului funcţionarilor publici, prin modalitatea modificării raporturilor de serviciu prin transferul la cerere, nu îndeplineşte condiţiile limitative instituite prin art. 53 din Constituţie, în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi. 7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens apreciază că, chiar dacă transferul în interesul serviciului se dispune pentru eficientizarea activităţii autorităţii/instituţiei publice, la iniţiativa acesteia, iar transferul la cerere se dispune în interesul funcţionarului public, la iniţiativa acestuia din urmă, trebuie să se aibă în vedere că în ambele situaţii interesul autorităţii/instituţiei publice şi interesul funcţionarului public trebuie să conveargă pentru realizarea transferului. În acest sens se apreciază că exprimarea acordului conducătorului autorităţii/instituţiei publice la care se solicită transferul presupune faptul că există şi un interes al autorităţii/instituţiei publice pentru efectuarea transferului la cerere, că transferul răspunde şi unei nevoi a acesteia, nu doar interesului funcţionarului public. Pe de altă parte, instituţia din care este transferat funcţionarul public este afectată în acelaşi mod, funcţia ocupată anterior de acesta devenind vacantă, indiferent dacă transferul se realizează în interesul funcţionarului public sau al autorităţii/instituţiei publice în care acesta se transferă şi indiferent de categoria autorităţii/instituţiei publice în care se transferă funcţionarul public. Din acest punct de vedere, instanţa de judecată apreciază că diferenţa de reglementare între transferul la cerere şi transferul în interesul serviciului cu privire la categoria autorităţilor/instituţiilor publice între care se poate realiza transferul nu se justifică în mod obiectiv, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 90 alin. (5) teza finală din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, potrivit cărora: „(5) Transferul la cerere se face într-o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasă şi grad profesional sau într-o funcţie publică de nivel inferior, în urma aprobării cererii de transfer a funcţionarului public de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice la care se solicită transferul. În acest caz, transferul poate avea loc numai între autorităţi sau instituţii publice din administraţia publică centrală, între autorităţi administrative autonome ori, după caz, între autorităţi sau instituţii publice din administraţia publică locală.“ 12. Curtea reţine că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici a fost abrogată prin art. 597 alin. (2) lit. b), partea IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, însă, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, precum şi faptul că aceste dispoziţii de lege constituie temeiul acţiunii în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 90 alin. (5) teza finală din Legea nr. 188/1999 pot constitui obiect al excepţiei de constituţionalitate. 13. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia critică modalitatea de realizare a transferului la cererea funcţionarului public, arătând că acesta este discriminatoriu faţă de transferul în interesul serviciului, din perspectiva condiţiei suplimentare reglementate în ceea ce priveşte transferul la cerere, şi anume ca acesta să se realizeze pe acelaşi palier al administraţiei publice, respectiv între autorităţi publice centrale, între autorităţi publice locale sau între autorităţi administrative autonome. 15. Curtea reţine că prevederile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate şi cu o motivare similară cu cea formulată şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 117 din 14 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 31 mai 2018, paragrafele 17 şi 18, Curtea a statuat, în esenţă, faptul că, sub aspectul tipului de transfer aplicabil raporturilor de serviciu, funcţionarii publici transferaţi în interesul serviciului nu sunt în aceeaşi situaţie juridică cu cei care au iniţiativa transferului, în cazul transferului la cerere. În legătură cu această ultimă ipoteză, Curtea a reţinut că tratamentul juridic aplicabil celor două tipuri de transfer poate fi diferit, în funcţie de opţiunea legiuitorului. Astfel, în această situaţie, legiuitorul a dat prevalenţă interesului public generat de exigenţele de competenţă profesională, necesară în cadrul diverselor paliere ale autorităţilor sau instituţiilor publice, reprezentat de nevoia imediată şi stringentă de a răspunde unei situaţii excepţionale, apărută în realizarea unui serviciu public, pe de o parte, faţă de interesul personal al funcţionarului public, referitor la dezvoltarea carierei profesionale, pe de altă parte. Aşadar, Curtea a reţinut că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate privind încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, invocând jurisprudenţa sa constantă în această materie, potrivit căreia situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. 16. Pentru aceleaşi considerente, prin decizia amintită, Curtea nu a reţinut nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la muncă. 17. Cele statuate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a conduce la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale. 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristina Mirela Smărăndache, Autoritatea Electorală Permanentă şi Florin Burducea în Dosarul nr. 20.231/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 90 alin. (5) teza finală din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 iulie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
