Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 532 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru-Marius Petriţa în Dosarul nr. 17.186/271/2018 al Tribunalului Bihor - Secţia penală. Cauza formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.302D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 124/DCP din 27 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 17.186/271/2018, Tribunalul Bihor - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 532 alin. (3) din Codul de procedură penală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Dumitru-Marius Petriţa în cadrul unei contestaţii împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Oradea într-o cauză având ca obiect reabilitarea judecătorească. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că articolul pe care îl consideră neconstituţional „instituie o reală nedemnitate viageră, echivalentă cu extincţia dreptului de a mai obţine reabilitare, etern inadmisibilă, cu consecinţa interdicţiei pe viaţă de a mai ocupa o serie semnificativă de funcţii publice, respectiv a nedemnităţii de a exercita anumite profesii“. Textul normativ „nu cuprinde nicio limită de timp după care cererea de reabilitare devine admisibilă, aducând atingere existenţei dreptului la reabilitare şi, subsecvent, celui de a exercita anume profesii sau a ocupa anumite funcţii care necesită lipsa antecedentelor penale rezultând din datele comunicate din cazierul judiciar“. Mai mult, „criteriul inadmisibilităţii prevăzut de articolul neconstituţional“ are „veleităţi nu doar viagere, ci chiar eterne“. 6. Tribunalul Bihor - Secţia penală consideră că excepţia este întemeiată. Se arată că faţă de actuala reglementare a art. 532 alin. (3) din Codul de procedură penală, este inadmisibilă cererea de reabilitare formulată de persoana condamnată în cazul prescripţiei executării pedepsei, în condiţiile în care prevederile criticate nu dau dreptul la formularea unei astfel de cereri decât în situaţiile în care neexecutarea nu îi este imputabilă. Or, sub aspectul asigurării egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, Curtea Constituţională a statuat că în instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut de respectarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii. În acest sens sunt invocate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Cu privire la accesul, formularea şi exercitarea unei cereri, instanţa constituţională a statuat că acestea reprezintă aspecte ale accesului liber la justiţie, drept fundamental protejat de art. 21 din Constituţie, care presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte. Plecând de la aceste premise, tribunalul consideră că lipsirea unui petent de posibilitatea de a sesiza instanţa cu o cerere de reabilitare constituie o măsură excesivă, ce creează un tratament discriminatoriu, determinând imposibilitatea părţii de a valorifica în mod util dreptul la apărare, într-un mod incompatibil cu garanţiile oferite de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 532 alin. (3) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „În cazul prescripţiei executării pedepsei, nu poate depune cerere de reabilitare persoana prevăzută la art. 530 alin. (1), dacă lipsa executării este imputabilă persoanei condamnate“. 11. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor criticate se invocă prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constată că dispoziţiile legale contestate au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale din perspectiva unor critici similare, vizând pretinsa încălcare a liberului acces la justiţie. 13. Astfel, realizând o mai amplă analiză a instituţiei reabilitării, inclusiv din perspectiva dinamicii reglementării sale în timp, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 399 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 22 iulie 2016, paragrafele 12-17, că reabilitarea reprezintă instituţia juridică prin care fostul condamnat este reintegrat în societate, prin înlăturarea consecinţelor condamnării suferite, indiferent de gravitatea acesteia. Reabilitarea face să înceteze decăderile, interdicţiile şi incapacităţile care rezultă din condamnare, efectele reabilitării producându-se pentru viitor. Astfel, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni, nu va fi atrasă starea de recidivă sau persoana va putea să beneficieze, în condiţiile legii, de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei [art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal] ori a amânării aplicării pedepsei [art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal] sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei [art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal]. 14. Titlul IX din Codul penal (art. 165-171) reglementează cele două forme de reabilitare, de drept şi judecătorească, sub denumirea de „cauze care înlătură consecinţele condamnării“. Deşi legea foloseşte formula generică de „consecinţe ale condamnării“, iar prima şi cea mai importantă dintre urmările atrase de o atare hotărâre judecătorească este obligaţia de executare a pedepsei aplicate, aceasta nu înseamnă că reabilitarea înlătură executarea pedepsei, acesta fiind rolul stabilit de legiuitor pentru alte instituţii de drept penal, şi anume graţierea, prescripţia executării pedepsei şi amnistia postcondamnatorie. Faţă de aceste cauze de înlăturare a executării pedepsei, reglementate în titluri separate ale Codului penal, efectele reabilitării sunt diferite şi mult mai întinse, ea fiind o cauză legală şi personală de stingere a decăderilor, a interdicţiilor şi a incapacităţilor atrase de o condamnare. 15. În ceea ce priveşte reabilitarea persoanelor fizice, aceasta are loc de drept în cazurile prevăzute la art. 165 din Codul penal, şi anume în cazul condamnării la pedeapsa amenzii ori la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune. Pentru celelalte condamnări, reabilitarea intervine la cerere, fiind acordată de instanţa de judecată, cu îndeplinirea anumitor condiţii de fond şi de formă. Astfel, aşa cum reiese din art. 530 alin. (2) din Codul de procedură penală, reabilitarea judecătorească se dispune în cazurile şi condiţiile prevăzute de Codul penal în art. 166, referitor la termenul de reabilitare, şi în art. 168, care stabileşte alte două condiţii de fond ale reabilitării judecătoreşti, şi anume ca fostul condamnat să aibă o conduită corespunzătoare atât pe latură penală, prin abţinerea de la săvârşirea unei noi infracţiuni înăuntrul termenului de reabilitare, cât şi pe latură civilă, prin achitarea integrală a cheltuielilor de judecată şi îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară de cazul când acesta dovedeşte că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunţat la despăgubiri. Condiţiile de formă se referă la menţiunile pe care trebuie să le conţină, potrivit art. 530 alin. (3) din Codul de procedură penală, cererea de reabilitare judecătorească. Neîndeplinirea vreuneia dintre condiţiile de formă şi de fond ale reabilitării judecătoreşti duce la respingerea cererii de reabilitare, în temeiul art. 532 din Codul de procedură penală. 16. Aşa cum Curtea a reţinut şi în decizia citată, paragraful 16, în plus faţă de reglementarea cuprinsă în Codul de procedură penală din 1968 (art. 497), noul Cod de procedură penală prevede, la art. 532 alin. (3), că, în cazul prescripţiei executării pedepsei, persoana prevăzută la art. 530 alin. (1) - condamnatul, soţul sau ruda apropiată - nu poate depune cerere de reabilitare, dacă lipsa executării este imputabilă persoanei condamnate. Astfel, dispoziţiile de lege criticate instituie o condiţie de fond specială pentru admiterea cererii de reabilitare judecătorească, şi anume aceea ca, în cazul prescripţiei executării pedepsei, lipsa executării să nu fie imputabilă condamnatului. Aşadar, în situaţia în care instanţa învestită cu soluţionarea cererii de reabilitare constată că pedeapsa aplicată condamnatului nu a fost executată şi a intervenit prescripţia executării pedepsei - caz în care termenul de reabilitare se calculează de la împlinirea termenului de prescripţie -, va efectua demersuri pentru a stabili dacă neexecutarea pedepsei este sau nu imputabilă condamnatului, pe baza datelor solicitate de la biroul de executări penale al instanţei de executare sau prin orice alte mijloace de probă. Dacă instanţa constată că neexecutarea pedepsei aplicate este imputabilă persoanei condamnate, care s-a sustras de la executare, cererea este respinsă ca nefondată, pe motivul lipsei capacităţii procesuale active a solicitantului, fără să existe posibilitatea reiterării ei, astfel că, dacă va fi reintrodusă, indiferent la ce moment, urmează a fi din nou respinsă pe acelaşi motiv. Condiţia prevăzută de art. 532 alin. (3) din Codul de procedură penală vizează numai reabilitarea judecătorească, iar nu şi reabilitarea de drept, aceasta din urmă intervenind, în condiţiile stabilite de art. 165 din Codul penal, inclusiv în cazul în care lipsa executării pedepsei amenzii sau a închisorii de cel mult 2 ani, cu privire la care a intervenit prescripţia executării, este imputabilă persoanei condamnate. Prin urmare, nu toate persoanele faţă de care se prescrie executarea pedepsei din motive imputabile lor sunt excluse de la reabilitare, ci doar cele care se sustrag de la executarea pedepsei închisorii de o anumită gravitate, şi anume aceea care depăşeşte 2 ani. Prin introducerea condiţiei de fond prevăzute de art. 532 alin. (3) din Codul de procedură penală, legiuitorul a urmărit descurajarea persoanelor condamnate de a se sustrage de la executarea pedepsei aplicate, întrucât scopul executării pedepselor este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar persoanele care execută pedeapsa beneficiază, în acest mod, de formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă, în vederea reintegrării în societate. 17. Prin urmare, Curtea a conchis că această condiţie de fond specială instituită prin dispoziţiile de lege criticate este pe deplin justificată, prin prisma faptului că reabilitarea judecătorească reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiţii, potrivit politicii sale penale, nefiind de natură a aduce vreo atingere prevederilor art. 21 din Constituţie, care consacră accesul liber la justiţie. Întrucât nu au intervenit elemente de noutate, soluţia şi considerentele reţinute în Decizia nr. 399 din 15 iunie 2016 îşi menţin valabilitatea. 18. Distinct de cele acolo reţinute, Curtea reţine, faţă de considerentele actului de sesizare a Curţii Constituţionale în prezenta cauză, că nu se pune problema unei împiedicări/ îngrădiri/interziceri a accesului liber la justiţie, ci a îndeplinirii unor condiţii legale pentru ca cererea formulată de persoanele aflate în ipoteza textului legal să fie admisibilă. Legiuitorul a stabilit temeiul/cadrul formulării cererii de reabilitare judecătorească şi condiţiile ce trebuie îndeplinite, iar instanţa de judecată este cea care apreciază, pe baza actelor dosarului, asupra îndeplinirii condiţiei de fond prevăzute de art. 532 alin. (3) din Codul de procedură penală. Nu se poate susţine, din această perspectivă, o îngrădire a accesului liber la justiţie sau a principiului egalităţii în drepturi - de asemenea invocat în prezenta cauză -, câtă vreme condiţia instituită de textul criticat, şi care răspunde considerentelor de politică penală mai sus arătate, este aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, fără discriminări pe criterii arbitrare. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru-Marius Petriţa în Dosarul nr. 17.186/271/2018 al Tribunalului Bihor - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 532 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Marieta Safta -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
