Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 644 alin. (1) şi art. 645 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Marius Sofinet în Dosarul nr. 10.719/271/2015 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 90D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că executorul judecătoresc înfăptuieşte un serviciu public, iar actele sale pot fi supuse cenzurii instanţei de judecată, legea oferind persoanelor interesate mijloace procedurale pentru atacarea actelor efectuate sau emise de acesta. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 18 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 10.719/271/2015, Judecătoria Oradea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 644 alin. (1) şi art. 645 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Marius Sofinet într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia precizează că judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei trebuie să invoce din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a executorului judecătoresc, cu toate că art. 644 din Codul de procedură civilă include în categoria participanţilor, alături de părţi, şi executorul judecătoresc. Arată că judecătorul de fond nu poate aprecia în mod direct şi nemijlocit poziţia procesuală pasivă a executorului judecătoresc pentru a-şi putea forma convingerea, situaţie care creează o stare de dezavantaj pentru părţile care nu îşi pot argumenta în mod suficient observaţiile pe care le consideră temeinice în susţinerea intereselor lor procesuale. Autorul excepţiei arată că, în opinia sa, executorul judecătoresc are legitimitate procesuală pasivă în cadrul unei contestaţii la executare, indiferent de obiectul acesteia. Executorul judecătoresc este cel care, în activitatea sa din cursul procedurii de executare silită, întocmeşte mai multe acte de procedură, dintre care cele mai importante sunt actele de executare silită. Acestea pot profita ori dăuna exclusiv părţilor din cadrul raportului execuţional, creditorilor intervenienţi ori terţilor. Susţine că este firesc ca o contestaţie la executare să se soluţioneze în contradictoriu cu toţi participanţii raportului execuţional. Consideră că ar trebui reglementat dreptul persoanei de a se adresa instanţei de judecată atunci când este nemulţumită de actele efectuate de executorul judecătoresc. Susţine că, neavând posibilitatea de a acţiona în instanţă împotriva executorului judecătoresc, dreptul la apărare îi este în întregime afectat. Arată că este inacceptabil ca persoana vătămată să nu poată stabili cadrul procesual. Susţine că reglementarea cuprinsă în textele de lege criticate poate veni în contradicţie cu principii fundamentale de drept, precum stricta legalitate a procesului penal, aflarea adevărului, oficialitatea procesului penal, rolul activ al organelor judiciare penale, nemijlocirea, garantarea dreptului la apărare, egalitatea persoanelor în faţa legii, egalitatea armelor, echitatea procedurii. 6. Judecătoria Oradea - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Consideră, în susţinerea acestei opinii, că executorul judecătoresc înfăptuieşte un serviciu public, nu are interese proprii, actele emise acesta sunt supuse cenzurii instanţei de judecată, iar secţiunea a 2-a din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti stabileşte condiţiile referitoare la răspunderea civilă şi disciplinară a acestora. În consecinţă, citarea sau necitarea executorului ca parte în cauză nu îngrădeşte accesul la justiţie şi nu aduce atingere drepturilor debitorului sau creditorului. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând, în esenţă, că există mijloace judiciare de control asupra actelor încheiate de executorul judecătoresc, prevăzute atât de Codul de procedură civilă, cât şi de Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti. 9. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că soluţia legislativă criticată este justificată de poziţia executorului judecătoresc în procesul civil, şi anume aceea de participant, fără a avea pretenţii şi apărări proprii de formulat în cadrul executării silite. În plus, deşi acesta îndeplineşte un serviciu public, îl reprezintă pe creditor în raportul execuţional care s-a născut între creditor şi debitor, fiind, practic, un agent al acestuia; de altfel, onorariul său, parte a cheltuielilor de executare, chiar dacă, în final, cade în sarcina debitorului, este avansat de creditor. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 644 alin. (1) şi art. 645 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015. Ambele texte fac parte din capitolul III - Participanţii la executarea silită al titlului I din cartea a V-a şi au următoarea redactare: - Art. 644 alin. (1): "(1) Participanţii la executarea silită sunt: 1. părţile; 2. terţii garanţi; 3. creditorii intervenienţi; 4. instanţa de executare; 5. executorul judecătoresc; 6. Ministerul Public; 7. agenţii forţei publice; 8. martorii asistenţi, experţii, interpreţii şi alţi participanţi, în condiţiile anume prevăzute de lege;" – Art. 645 alin. (1): "(1) Sunt părţi în procedura de executare silită creditorul şi debitorul." 13. În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care consacră principiul egalităţii în faţa legii, art. 21 alin. (1) şi (3), care statuează cu privire la dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, art. 24, care garantează dreptul la apărare şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Prin raportare la prevederile art. 20 din Constituţie, invocă şi următoarele dispoziţii din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv, art. 14 - Interzicerea discriminării, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la convenţia amintită, referitor la interzicerea generală a discriminării. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în esenţă, autorul acesteia critică faptul că executorul judecătoresc este inclus de legiuitor în categoria participanţilor la executarea silită, iar nu în cea a părţilor din procedura executării silite, ceea ce ar determina imposibilitatea persoanei interesate de a se adresa instanţei de judecată atunci când este nemulţumită de actele efectuate de acesta. 15. Faţă criticile formulate, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, executorul judecătoresc este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, iar potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, executorul judecătoresc are atribuţia de a pune în executare dispoziţiile cu caracter civil din titlurile executorii. Deţinerea acestor calităţi şi competenţe conferite de lege explică opţiunea legiuitorului ca executorul judecătoresc să nu poată fi pârât într-o acţiune în faţa instanţei judecătoreşti cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atribuţiilor de serviciu, calitate procesual activă şi pasivă în cadrul unei contestaţii la executare având doar părţile interesate sau vătămate prin actul de executare întocmit în cadrul unui dosar de executare. 16. În ce priveşte statutul executorilor judecătoreşti, Curtea Constituţională a constatat, în jurisprudenţa sa, că aceştia acţionează în interesul unei bune administrări a justiţiei, reprezentând un organ auxiliar al acesteia, care are rolul de a pune în practică hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti (a se vedea Decizia nr. 631 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 1 august 2007, Decizia nr. 935 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Decizia nr. 1.305 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 503 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 9 decembrie 2014). 17. De asemenea, prin Decizia nr. 162 din 22 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 9 mai 2003, Curtea Constituţională a reţinut, referitor la critica de neconstituţionalitate formulată cu privire la art. 399 din Codul de procedură civilă din 1865, că, în cadrul executării silite, ca şi în cazul contestaţiei la executare, organul de executare nu are interese proprii şi, în consecinţă, nu are calitatea de parte în proces, astfel că nu este necesar să fie citat ca atare, iar problema unei asemenea calităţi a organului de executare s-ar putea pune numai în ipoteza din art. 399 alin. 1 ultima teză din Codul de procedură civilă din 1865, atunci când se face contestaţie la executare pentru motivul că organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege. 18. Curtea reţine, de asemenea, că motivul pentru care judecătorul invocă din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a executorului judecătoresc - aspect menţionat ca argument de autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate - este tocmai acela că, în pofida prevederilor de lege care îl includ pe acesta printre participanţii la întreaga procedură a executării silite şi limitează părţile doar la debitor şi creditor, contestatorul alege ca, în contestaţia la executare adresată instanţei, să îl cheme în judecată şi pe executorul judecătoresc, deşi legea îi pune la dispoziţie alte mecanisme procedurale pentru verificarea legalităţii actelor îndeplinite de acesta. Astfel, dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 188/2000 prevăd că actele executorilor judecătoreşti sunt supuse, în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti competente, cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare putând formula contestaţie la executare, potrivit Codului de procedură civilă. Totodată, întreaga activitate a acestora este supusă controlului profesional, exercitat, pe de o parte, de Ministerul Justiţiei, prin inspectori generali de specialitate şi, pe de altă parte, de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, prin consiliul său de conducere, inclusiv sub aspectul calităţii actelor şi lucrărilor efectuate de executorii judecătoreşti, precum şi al comportării acestora în raporturile de serviciu, cu autorităţile publice şi cu persoanele fizice şi juridice. De asemenea, art. 399 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal, ipoteză în care executorul judecătoresc poate fi chemat în judecată, conferindu-i-se calitate procesuală pasivă. 19. Autorul excepţiei susţine totodată că, în opinia sa, executorul judecătoresc are legitimitate procesuală pasivă în cadrul unei contestaţii la executare, indiferent de obiectul acesteia. Curtea observă că aceasta este o apreciere strict personală, legiuitorul optând pentru includerea executorului judecătoresc printre participanţii la executarea silită, fără să îi confere acestuia calitatea de parte în cadrul procedurii judiciare, tocmai în considerarea faptului că persoana nemulţumită de conduita acestuia şi de modalitatea în care a adus la îndeplinire actele de executare silită ce intră în competenţa sa are posibilitatea legală de a acţiona împotriva acestuia prin intermediul procedurilor reglementate în Codul de procedură civilă şi în Legea nr. 188/2000, aşa cum s-a arătat mai sus. 20. Curtea reţine, totodată, că prin Decizia nr. 8 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 28 iunie 2016, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat într-o problemă de drept asemănătoare, clarificând împrejurarea dacă, în raport cu statutul şi competenţa conferite prin legea specială şi dispoziţiile procedurale, executorul judecătoresc are calitatea de parte în procedura de validare a popririi, dat fiind faptul că obligaţia plăţii cheltuielilor de judecată poate fi instituită numai în sarcina persoanei care are calitatea de parte. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000, rezultă că profesia de executor judecătoresc are un statut special, care implică exercitarea autorităţii statului în vederea ducerii la îndeplinire a dispoziţiilor cuprinse în hotărârile judecătoreşti şi în alte titluri executorii, scop în care legiuitorul a conferit autoritatea necesară actelor înfăptuite de către acesta, în cadrul competenţelor sale, calificându-le ca acte de autoritate publică, cu forţa probantă corespunzătoare unor asemenea acte, în măsura în care sunt datate şi înregistrate şi poartă ştampila şi semnătura executorului judecătoresc. Înalta Curte a constatat (paragraful 19 din decizia menţionată), că executorul judecătoresc nu este parte în raportul execuţional existent între creditor şi debitor, care are ca temei titlul executoriu. Legitimarea procesuală a executorului judecătoresc, conferită de lege, este una limitată şi diferită de calitatea subiectelor de drept implicate în poprire, iar poziţia sa procesuală nu poate fi confundată cu cea a părţilor raportului juridic din procedura validării popririi, ale căror demersuri judiciare urmăresc să protejeze drepturi şi interese proprii în justiţie. În cadrul cererii de validare a popririi, executorul judecătoresc, ca organ de executare, nu este titularul dreptului pretins, nu are interese proprii şi nu are calitatea de parte în proces. Concluziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deşi formulate doar cu privire la etapa validării popririi, sunt valabile, mutatis mutandis, pentru întreaga procedură a executării silite, având în vedere că, aşa cum a reţinut şi instanţa supremă, executorul judecătoresc este plasat în afara raporturilor juridice existente sau care iau naştere între subiectele de drept în întreaga procedură a executării silite. 21. De asemenea, Curtea Constituţională reţine faptul că, în faza de executare silită, calitatea de parte se stabileşte în raport cu titlul executoriu, astfel că părţile vor fi aceleaşi cu cele ale procesului finalizat cu hotărârea ce constituie titlu executoriu, reclamantul şi pârâtul devenind creditor, respectiv, după caz, debitor, fiind, aşadar, firesc ca şi etapa executării silite - ca parte integrantă a procesului civil - să fie configurată în limitele aceluiaşi cadru procesual. 22. Pentru aceleaşi motive mai sus arătate, nu se poate susţine că prevederile de lege criticate nesocotesc dreptul la apărare, egalitatea în faţa legii sau dreptul la un proces echitabil, în special în componenta sa referitoare la egalitatea armelor. 23. În fine, Curtea constată că executarea silită reprezintă faza finală a procesului civil, astfel că invocarea, de către autorul excepţiei, a unor principii specifice dreptului penal, respectiv „stricta legalitate a procesului penal, aflarea adevărului, oficialitatea procesului penal, rolul activ al organelor judiciare penale“, nu prezintă relevanţă în analizarea constituţionalităţii dispoziţiilor de lege supuse controlului, acestea neavând incidenţă în cauză. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Marius Sofinet în Dosarul nr. 10.719/271/2015 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 644 alin. (1) şi art. 645 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 septembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
